Miile de ore petrecute de actori şi regizori pe platourile de filmare fac loc şi micilor scăpări, care ajung să apară chiar pe marile ecrane, în faţa a milioane de spectatori. Vi le prezentăm pe cele care ni s-au părut cele mai amuzante.
Tag: scenariu
-
Cele mai amuzante greşeli din filme celebre (GALERIE FOTO)
Miile de ore petrecute de actori şi regizori pe platourile de filmare fac loc şi micilor scăpări, care ajung să apară chiar pe marile ecrane, în faţa a milioane de spectatori. Vi le prezentăm pe cele care ni s-au părut cele mai amuzante.
-
Duhoarea unei bombe murdare
Unii îmi vor aduce aminte de consilieri şi de tot angrenajul militaro-consilieresc de la Casa Albă şi Pentagon, şi le dau dreptate, dar temerea mea este şi rămâne justificată. Iar Trump şi imaginea evocată fac parte dintr-un şir mai lung de figuri şi fapte; am pornit de la summitul de la Washington privind securitatea nucleară. Scriu acest text la o zi după ce preşedintele Iohannis a declarat nişte chestiuni destul de ermetice, de genul „…capacitatea de influenţă va fi consolidată prin faptul că România se va afla în prima linie a eforturilor de definire a unui cadru internaţional pentru abordarea problemei terorismului nuclear şi întărirea cadrului de acţiune în domeniul securităţii nucleare“; două cadre deosebite în aceeaşi frază, plus terorism plus securitate, va fi însemnând ceva, nu?!
Trecând peste cadre, să detaliem un pic. Trec peste excesele personajelor din Coreea de Nord, eforturile lor mi se par la fel de periculoase ca ale coiotului aceluia din desenele animate care vrea să prindă pasărea alergătoare – nu detaliez.
Dar hai să privim următoarele fapte: la doar două zile după atacurile din Bruxelles un paznic al unei facilităţi nucleare belgiene a fost ucis. Un procuror local a negat orice legătură cu terorismul, dar şi dispariţia cartelei de securitate a acestuia, dar nu este obligatoriu să-l credem.
Doi dintre teroriştii din Bruxelles au spionat casa unui important cercetător în programul nuclear belgian. Cei doi, spune un fost oficial din serviciile secrete franceze, voiau să construiască ceea ce se numeşte o „bombă murdară“, o armă nucleară care nu are forţa unei bombe din arsenalele americane sau ruseşti, dar care poate face suficiente pagube în urma radiaţiilor emise, a contaminării şi a panicii. Laura Holgate, director la National Security Council pentru armele de distrugere în masă şi terorism, consideră că o detonare a unei astfel de bombe este inevitabilă, declarându-se surprinsă că nu s-a întâmplat încă (declaraţia a fost făcută la un simpozion la Washington, cu trei ani în urmă). Mi se pare obligatoriu să o credem.
Trei la mână: doi foşti lucrători într-o facilitate nucleară belgiană şi-au părăsit slujbele şi au plecat în Siria, să lupte cu ISIS.
Patru: Inspire, publicaţia Al Qaeda, dă sfaturi pentru acţiuni de terorism, ce merg de la lansarea de maşini 4×4 cât mai puternice şi dotate cu lame tăioase în mulţimi până la folosirea „expertizei celor ce au lucrat în locaţii sensibile, care oferă oportunităţi unice“. Nu s-ar zice că organizaţia nu este lipsită de diplomaţie, cel puţin la nivelul limbajului, nu? Iar Washingtonul a aflat deja, şi nu de azi sau de ieri, că inşi intraţi ilegal în ţară au folosit identităţi false şi s-au angajat în zone sensibile ale industriilor, inclusiv în unităţi nucleare.
Nu vreau să par prăpăstios, poate că tot ce am înşirat nu este decât material documentar pentru un thriller hollywoodian şi nu un scenariu posibil în viaţa reală. Dar o să invoc un ultim argument; este vorba de Doomsday Clock, ceasul cu care de mai multe decenii savanţii atomişti de la Universitatea din Chicago măsoară simbolic perioada pe care o mai are omenirea până la declanşarea războiului atomic şi care a fost fixat pentru 2016 la doar trei minute de catastrofă. Doomsday Clock a fost „pornit“ în 1947, la şapte minute până la miezul nopţii, şi a mai fost la trei minute în 1949 şi 1984, iar în 1953 a fost fixat la doar 2 minute. Cel mai relaxat a fost în 1991, setat la 17 minute de catastrofă. „Trei minute este prea aproape, mult prea aproape… Decizia noastră este o expresie a consternării că liderii lumii nu reuşesc să îşi concentreze eforturile şi atenţia asupra reducerii pericolului extrem al armelor nucleare şi schimbărilor climatice… Acestea ameninţă însăşi existenţa civilizaţiei şi ar trebui să fie principala preocupare a liderilor cărora le pasă de cetăţenii şi ţările lor“, spun savanţii atomişti.
De aia zic, e bine să ne aflăm „în prima linie a eforturilor de definire a unui cadru internaţional pentru abordarea problemei“, dar ar fi bine să ne şi îngrijim un pic de problemă, pentru că niciunde nu suntem prea departe de duhoarea unei bombe murdare.
Fără tablou săptămâna aceasta, subiectul este prea sumbru.
-
Povestea pilotului sovietic care a devenit şef de trib indian
Un film despre viaţa lui Ivan Datsenko se bazează pe un scenariu ieşit din comun: un pilot sovietic, comandant de escadrilă, care devine şef de trib indian. Cum este posibil?
Ivan Datsenko a intrat în Armata Roşie, ca pilot, în iunie 1941, şi există şi o dată oficială a morţii sale, 10 aprilie 1944. Dar data morţii este doar în scriptele armatei, pentru că realitatea pare a fi cu totul alta.
Raportul oficial al morţii sale arată că a pierit într-o misiune de bombardament; dar există unele relatări, neconfirmate, care arată că Ivan Datsenko a reuşit să sară din avionul care ardea, şi a fost capturat de nemţi. A evadat, şi a ajuns înapoi acasă. Aparatul stalinist l-a făcut trădător şi l-a deportat în Siberia. Scapă din nou şi ajunge, în cele din urmă, în Canada.
Alte versiuni avansează ideea că a fost spion sovietic care a acţionat în Canada. Oricum, Ivan Datsenko apare din nou în 1967; dansatorul cecen Mahmud Esambaiev, care se afla la Expo ’67 în Montereal susţine că l-a întâlnit. El a vizitat o rezervaţie care adăpostea un trib de circa 200 de persoane şi a fost frapat de rusa fluentă a unui indian care fredona un vechi cântec ucrainean: “Rozpriahaite, khloptsi, koni”. Mai târziu, cei doi s-au întâlnit în cabina dansatorului şi acolo secretul a fost dezvăluit. Numele “canadian” al şefului de trib era John MacComber.
Mahmud a susţinut după aceea că respectivul şef de trib era de fapt Ivan Datsenko, in declaraţii făcute jurnaliştilor dar şi în emisiuni televizate. Într-un spectacol la TV a apărut şi a rudă a lui Datsenko, Olga Ruban, care a prezentat două fotografii ale unchiului ei: într-una pilotul primea o importantă decoraţie de război, iar în cealaltă apărea în postura de lider indian; experţii care au consultat cele două fotografii au conchis că este vorba de una şi aceeaşi persoană.
În prezent povestea este destul de greu de lămurit, pentru că mai toţi eroii s-au prăpădit. Dar povestea are farmecul ei, şi filmul de care vorbeam mai sus a fost realizat în 2011 de Mihailo Ilienko; se numeşte “ToyKhtoProyshovKrizVohon” – “Cel care trece prin foc” şi care vorbeşte depre pilotul Ivan Dodoka. Numele diferă, dar povestea este cea de mai sus.
-
Povestea corporatistului transformat în Superman. A lăsat fotoliul de bancher pentru curse de 560 de kilometri la -50 de grade Celsius
Acum a ridicat ştacheta şi se pregăteşte pentru două noi curse „nebune, nebune, nebune“, create pentru oameni care vor să arate că imposibilul este doar un cuvânt, din ce în ce mai mic, din ce în ce mai slab.
Cei mai mulţi nici nu ştiu ce este un ultra-triatlon cunoscut şi ca Iron Man, iar dintre cei care ştiu, puţini sunt aceia care nu consideră o misiune imposibilă să înoţi 3,8 kilometri, să pedalezi 180 de kilometri şi să alergi un maraton (42,195 kilometri). După cum îi spune şi numele, trebuie să ai o rezistenţă de fier. Pentru Andrei Roşu o astfel de cursă a fost doar începutul.
Apoi, el a alergat un triplu şi un cvintuplu ultratriatlon şi se pregăteşte anul acesta pentru un deca ultra-triatlon, respectiv echivalentul a zece Iron Man-uri. „O să fac asta în toamnă, însă ţelul este setat din 2013.“
Până în toamnă însă, fostul corporatist devenit coach şi speaker motivaţional are de terminat însă o altă cursă, Ultra 6633, considerată cea mai dificilă din lume, după cum spune chiar el. Numele îi vine de la coordonatele Cercului Polar, unde se va şi desfăşura.
„În luna martie voi participa la cursa 6633 Ultra. Voi merge astfel în nordul Canadei şi va trebui să alerg 560 de kilometri într-o zonă unde temperatura coboară de regulă la -50 de grade Celsius, iar vântul suflă cu până la 100 de kilometri pe oră”
-
Kevin Spacey: “Când mă uit la campania lui Trump, îmi dau seama că scenariul House of Cards e prea cuminte”
Venind ca o oarecare surpriză, sezonul 4 din House of Cards – serial produs de Netflix ce urmăreşte cariera unui politician de la Washington – are numeroase elemente ce pot fi regăsite şi în campania republicană a lui Donald Trump.
Cele 13 episoade ale noului sezon au debutat vineri, iar Kevin Spacey, interpretul personajului principal Frank Underwood, a primit câteva întrebări în cadrul emisiunii Meet the Press, de la NBC. “E vorba despre un serial de ficţiune, şi de multe ori după ce filmăm o scenă mă întreb dacă nu cumva am mers prea departe”, a povestit Spacey. “Apoi dau drumul la televizor, îl văd pe Trump şi îmi dau seama că scenariul nostru e chiar cuminte.”
Întrebat cum i s-ar părea personajului său, machiavelicul Frank Underwood, prestaţia lui Donald Trump, actorul a recunoscut că s-a gândit de multe ori la asta. “Am să spun doar atât: e important să înţelegem că unul e un personaj fictiv, iar celălalt nu.”
Kevin Spacey a mai spus că multe din lucrurile prezentate în serial, deşi greu de imaginat, se întâmplă şi pe scena politică din Statele Unite. “S-a întâmplat de multe ori ca idei din scenariu să se regăsească ulterior şi la Washington, dar, chiar dacă pare greu de crezut, e vorba doar de nişte coincidenţe,”
-
Kevin Spacey: “Când mă uit la campania lui Trump, îmi dau seama că scenariul House of Cards e prea cuminte”
Venind ca o oarecare surpriză, sezonul 4 din House of Cards – serial produs de Netflix ce urmăreşte cariera unui politician de la Washington – are numeroase elemente ce pot fi regăsite şi în campania republicană a lui Donald Trump.
Cele 13 episoade ale noului sezon au debutat vineri, iar Kevin Spacey, interpretul personajului principal Frank Underwood, a primit câteva întrebări în cadrul emisiunii Meet the Press, de la NBC. “E vorba despre un serial de ficţiune, şi de multe ori după ce filmăm o scenă mă întreb dacă nu cumva am mers prea departe”, a povestit Spacey. “Apoi dau drumul la televizor, îl văd pe Trump şi îmi dau seama că scenariul nostru e chiar cuminte.”
Întrebat cum i s-ar părea personajului său, machiavelicul Frank Underwood, prestaţia lui Donald Trump, actorul a recunoscut că s-a gândit de multe ori la asta. “Am să spun doar atât: e important să înţelegem că unul e un personaj fictiv, iar celălalt nu.”
Kevin Spacey a mai spus că multe din lucrurile prezentate în serial, deşi greu de imaginat, se întâmplă şi pe scena politică din Statele Unite. “S-a întâmplat de multe ori ca idei din scenariu să se regăsească ulterior şi la Washington, dar, chiar dacă pare greu de crezut, e vorba doar de nişte coincidenţe,”
-
Cu cinci ani în urmă era falit şi la închisoare. Acum câştigă 300.000 de dolari pe lună
Poate suna a scenariu de film, însă este povestea lui Jason Fyk, fondatorul WTF Magazine. Acum patru ani, el era falit, în închisoare şi aproape de sinucidere. A folosit Facebook pentru a-şi întoarce viaţa cu 180 de grade.
Problemele financiare ale lui Fyk au început în 2005, atunci când piaţa imobiliară a luat o turnură ciudată. Fyk era un agent imobiliar tânăr, căsătorit şi cu un copil, iar lipsa banilor a început să îl apese. Lunile au trecut, iar Fyk a înţeles că trebuie să găsească o nouă metodă de a face bani. Câţiva prieteni i-au propus să pornească un website, aşa că a cumpărat domeniul WTFMagazine.com. Acronimul WTF venea “Where’s The Fun”, site-ul fiind practic o colecţie de poze şi clipuri amuzante, relatează Business Insider.
“Echipa lucra practic fără niciun ban”, povesteşte Fyk. “Încercam să adunăm informaţii şi materiale de peste tot, dar nu aveam nici cea mai vagă idee ce facem”.
WTF a devenit entitate juridică în septembrie 2010 şi a avut lansarea oficială la începutul anului 2011. Câteva săptămâni mai târziu, Fyk a condus până la Baltimore pentru a intervieva un grup de cascadori. Ajuns în parcare, el a observat că mai mulţi baărbaţi se luaseră la bătaie, drept pentru care a început să filmeze tot incidentul cu telefonul mobil. Printr-o neînţelegere, poliţia americană l-a arestat şi pe Fyk motivând că acesta ar fi aranjat de fapt încăierarea pentru a putea să o posteze pe site-ul WTF.
Familia bărbatului a folosit ultimii bani pe care îi avea pentru a angaja un avocat; cu toate acestea, a durat două luni până ca el să fie eliberat.
“Nu puteam să mă angajez la McDonald’s, pentru că aveam nişte facturi uriaşe de plătit”, îşi aminteşte Fyk. “Copilul meu a fost cel care m-a ţinut pe linia de plutire în acea perioadă”.
Bărbatului i-a venit ideea să scrie o carte despre toate întâmplările prin care trecuse în ultimul timp, însă nefiind un autor cunoscut era greu de crezut că cineva ar fi acceptat să îl publice. “Singura resursă pe care o aveam la dispoziţie era social media, şi era gratuită. Am decis să învăţ tot ce există legat de Facebook şi să creez un fel de mişcare socială care să îmi dea notorietate.”
Ideea a fost una cât se poate de bună: Fyk a folosit sistemul de pagini business al Facebook şi a creat zeci de astfel de pagini. În prezent, el “controlează” peste 28 de milioane de like-uri. Acestea aduc zeci de milioane de vizite pe siteul său, iar vizitele se concretizează în milioane de dolari, anual, din publicitate.Bărbatul încasează aproape 300.000 de dolari pe lună de pe urma WTF Magazine.
WTF Magazine are acum câteva zeci de angajaţi, iar Fyk a angajat un aşa-numit “ghost writer” care să îi redacteze memoriile.
-
Cronică de film: Spotlight, unul dintre favoriţii la câştigarea Oscarului pentru cel mai bun film
Spotlight este, fără îndoială, unul dintre cele mai bune filme ale anului 2015. Nominalizat la 6 premii Oscar (cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun actor în rol secundar, cea mai bună actriţă în rol secundar, cel mai bun scenariu original, cel mai bun montaj de film), filmul oferă o perspectivă de tip documentar asupra unuia dintre cele mai mari scandaluri din istoria modernă a bisericii catolice.
Jurnalismul reprezintă subiectul unor filme de mare succes la Hollywood, precum All the President’s Men sau Citizen Kane. Spotlight nu are însă partea de acţiune pe care celelalte îl aveau, concentrându-se mai mult pe procesul jurnalistic care a dus la demascarea preoţilor catolici pedofili. Iar jocul actoricesc foarte bun şi cursivitatea poveştii sunt lucrurile care ies imediat în evidenţă.
Filmul prezintă modul în care au decurs ancheta şi investigaţiile în urma cărora ziarul The Boston Globe a publicat, în anul 2002, o serie de articole despre acuzaţiile de molestare de minori aduse unor preoţi catolici. Odată ajunse în ziar, materialele au încurajat şi alte victime să iasă în faţă, rezultând noi procese şi cazuri penale.
Scandalul abuzurilor a mai fost redat în alte trei producţii: Deliver Us From Evil, din 2006, care l-a avut ca subiect central pe preotul catolic Oliver O’Grady; Our Fathers, un film de televiziune din 2005 care a prezentat comportamentul cardinalului Bernard Law; şi Sex Crimes and the Vatican, un documentar din 2006 filmat de Colm O’Gorman, victimă a unui preot catolic din Irlanda. Scandalul s-a răspândit în întreaga lume, cauzând una dintre cele mai profunde crize de imagine din istoria Bisericii Catolice.
Regizorul Tom McCarthy a mai fost nominalizat la premiile Oscar, în urmă cu 6 ani, pentru scenariul animaţiei Up. Dubla nominalizare din acest an, pentru regie şi scenariu, îl aduce însă pe o listă mult mai selectă. El este cunoscut publicului şi pentru filme precum 2012, Meet the Parents sau Michael Clayton.
Distribuţia este una excepţională, ca dovadă şi cele două nominalizări pentru rolurile secundare, în care îi regăsim pe John Slattery (Flags of Our Fathers, Mad Men, Desperate Measures), Michael Keaton (Birdman, Batman Returns, Desperate Measures), Mark Ruffalo (Shutter Island, Now You See Me, Eternal Sunshine of the Spotless Mind), Rachel McAdams (Sherlock Holmes, Midnight in Paris, About Time), Liev Schreiber (The Reluctant Fundamentalist, Ray Donovan, X-Men Origins: Wolverine) şi Stanley Tucci (The Devil Wears Prada, The Terminal, America’s Sweethearts). La scenariu a contribuit şi Josh Singer, cel care a cunoscut faima în urma serialului The West Wing.
Spotlight este un film care merită atenţia ce i se acordă; este un film bine scris şi bine jucat. Acest gen a început să apară tot mai rar pe marile ecrane, dar este îmbucurător faptul că nu a trecut neobservat. Este genul de poveste care, chiar dacă nu are neapărat un punct culminant, atrage prin importanţa ideilor pe care le exprimă.