Tag: reluare

  • CNA sesizează Colegiul psihologilor întrucât Aliodor Manolea a vorbit despre “pacientul” Băsescu

     Potrivit CNA, în emisiunea “Sinteza zilei” din 3 decebrie 2013 au fost difuzate în reluare pasaje din interviul pe care Victor Ciutacu i l-a luat lui Aliodor Manolea în iulie 2012 şi care a fost difuzat tot la Antena 3. În acest interviu, Aliodor Manolea era prezentat drept parapsihologul lui Traian Băsescu şi vorbea despre relaţia pe care a avut-o cu Traian Băsescu în timpul campaniei electorale.

    Pe de altă parte, în ediţiile din 3 şi 4 decembrie ale emisiunii “Sinteza zilei”, moderatorul Mihai Gâdea şi invitatul Mugur Ciuvică s-au referit la Aliodor Manolea folosind cuvântul “vrăjitor”.

    Ulterior, Aliodor Manolea a sesizat CNA, fiind nemulţumit că a fost asociat cu termenul “vrăjitor”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Achim Irimescu va părăsi la 1 februarie funcţia de secretar de stat în Ministerul Agriculturii

     “Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale informează că, începând cu data de 1 februarie 2014, Achim Irimescu, în prezent secretar de stat în cadrul instituţiei, îşi va relua activitatea la Reprezentanţa Permanentă a României la Bruxelles pe postul pe care îl ocupa înainte de luna mai a anului 2012, pentru continuarea carierei profesionale. Procedura de trimitere la post este în curs de desfăşurare”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii transmis marţi MEDIAFAX.

    Reprezentanţii instituţiei nu au dorit să explice motivul pentru care Irimescu părăseşte funcţia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ford opreşte producţia la Craiova şi în decembrie

     “Ca răspuns la situaţia precară a pieţei europene, Ford România continuă să-şi ajusteze volumele de producţie la uzina de la Craiova în luna decembrie. Astfel, putem confirma pentru luna decembrie oprirea producţiei de vehicule şi motoare timp de 7 zile, respectiv în perioada 12-20 decembrie”, a declarat agenţiei MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Ford România, Ana-Maria Timiş.

    Fabrica va fi închisă din 23 decembrie ca urmare a sărbătorilor de iarnă, urmând ca activitatea să fie reluată în ianuarie.

    Pe perioada de întrerupere a producţiei, angajaţii vor fi plătiţi cu 80% din salariul de bază.

    Directorul general al Ford România, Zoltan Brassai, a declarat în urmă cu o săptămână, la conferinţa “Mediafax Talks about Auto Industry 2013”, că producţia la uzina din Craiova a fost reluată, cu o cadenţă zilnică de 1.000 de motoare şi 370 de unităţi B-Max.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bugetul TVR, de 179.963.000 lei, adoptat în Comisii. Majorarea cerută de Săftoiu nu a fost acceptată

     Claudiu Săftoiu a susţinut că este necesară suplimentarea bugetului propus (de 179.963.000 lei) cu 3.158.208 lei, pentru reluarea emisiei TVR în Republica Moldova. Săftoiu a spus că nu poate găsi resurse interne pentru acoperirea acestor cheltuieli, deoarece este o situaţie nouă, care nu a fost bugetată.

    Reprezentanţii Guvernului nu au susţinut, însă, această propunere, fapt pentru care parlamentarii din Comisiile de buget-finanţe au respins amendamentul care prevedea suplimentarea bugetului TVR cu 3.158.208 lei.

    Bugetul Societăţii Române de Televiziune pe anul 2014, în cuantum de 179.963.000 de lei, fusese avizat favorabil, pe 22 noiembrie, de Comisiile de cultură din Parlament, care au adoptat şi un amendament pentru suplimentarea acestei sume cu 3,1 milioane de lei, pentru reluarea emisiei TVR în Republica Moldova.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cristina Kirchner a revenit la conducerea Argentinei, după 45 de zile de repaos

     Potrivit unui comunicat al preşedinţiei, Kirchner a primit o serie de oficiali de rang înalt, la reşedinţa sa din Olivos, fără a se deplasa la palatul prezidenţial.

    Preşedinta avea obiceiul să se deplaseze cu elicopterul de la reşedinţă la palatul prezidenţial, în centrul capitalei, pentru a evita ambuteiajele pe o distanţă de 15 kilometri, însă acum va trebui să renunţe călătoriile cu avionul şi elicopterul, la recomandarea medicilor.

    Vicepreşedintele Amado Boudou a înlocuit-o în mod oficial pe Kirchner în toate acţiunile protocolare, însă de facto conducerea ţării a fost asigurată de către consilierii apropiaţi ai preşedintei, care au gestionat afacerile curente, în timp ce Kirchner îşi revenea după o intervenţie chirurgicală pentru neutralizarea unui hematom cerebral.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Disputele continuă la Comisia Roşia Montană. Contre şi pe hol între PSD şi PNL. Membrii Comisiei nu reuşesc să decidă când dau votul final

     UPDATE: Membrii Comisiei Roşia Montană nu reuşesc să decidă când dau votul final

    Parlamentarii din Comisia Roşia Montană nu au reuşit joi, în prima parte a dezbaterilor, să decidă când vor da votul final asupra proiectului de lege referitor la Roşia Montană, deoarece toate propunerile făcute au înregistrat paritate de voturi.

    Preşedintele Comisiei, Darius Vâlcov, a declarat că au fost două propuneri legate de modul în care să se desfăşoare dezbaterea şi data la care să se dea votul final, dar acestea au picat, deoarece votul a fost 9 la 9, neîntrunindu-se astfel majoritatea pentru a fi luată o decizie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis, despre privatizarea CFR Marfă: Găsesc că e păcat că nu s-a realizat procesul

     Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, ce părere are despre eşecul privatizării CFR Marfă, el apreciind că “e păcat” că nu s-a realizat.

    “Cred că este vina celor care nu au reuşit să păstreze CFR Marfă într-o stare rezonabilă. Nu m-am implicat şi nu mă intersează foarte tare procedura. Găsesc că e păcat că nu s-a realizat procesul. Se va relua”, a declarat Iohannis.

    Potrivit acestuia, această situaţie este “neplăcută”, dar nu cântăreşte foarte mult pentru actuala guvernare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mănescu: Cumpărătorul ar fi putut plăti pentru CFR Marfă. Privatizarea va fi RELUATĂ

     “Cumpărătorul ar fi putut plăti astăzi, renunţând la condiţiile suspensive din contract. Au fost trei astfel de condiţii la care s-a făcut referire: finalizarea de către vânzător a conversiei creanţelor deţinute de stat asupra societăţii la data semnării contractului, condiţie îndeplinită de vânzător, o altă condiţie suspensivă se referea la avizul favorabil al Consiliului Concurenţei, aceasta fiind exclusiv în sarcina cumpărătorului, care ar fi putut face notificare imediat după ce a câştigat licitaţia (în luna iunie – n.r.), însă a făcut acest lucru la 22 de zile de la semnarea contractului (începutul lunii septembrie – n.r.), şi aceasta doar după ce a fost notificat de comisia de privatizare”, a afirmat Mănescu.

    În ceea ce priveşte a treia condiţie, respectiv obţinerea de către vânzător de la finanţatorii interni şi externi ai CFR Marfă a acordului de modificare a structurii acţionariatului companiei, Mănescu a spus că notificările au fost transmise de comisia de privatizare la timp, însă nu toate băncile au avizat favorabil până acum.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Proprietarul GFR spune că va participa din nou la privatizarea CFR Marfă, dacă procesul va fi reluat

     “Voi participa de o sută de ori dacă CFR Marfă va fi scoasă la privatizare de o sută de ori”, a declarat Stoica.

    Guvernul s-a angajat faţă de FMI ca, în cazul în care tranzacţia nu este finalizată, să vândă pachetul majoritar de la CFR Marfă unui alt investitor strategic.

    Privatizarea CFR Marfă a eşuat pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei, potrivit GFR.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Spitalele, şcolile şi grădiniţele din Capitală pot solicita reluarea alimentării cu energie termică

    Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti furnizează de luni energie termică pentru încălzirea şcolilor, grădiniţelor şi spitalelor, dacă acestea formulează o cerere în acest sens, au precizat reprezentanţii RADET, într-un comunicat de presă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro