BusinessMagazin

Tag: putere

  • Tânărul programator român care vrea să revoluţioneze monedele digitale

    La 24 de ani, inventatorul Ionuţ Budişteanu a lansat împreună cu o echipă de români moneda digitală WebDollar, despre care spune că va deveni moneda internetului şi se axează pe descentralizare şi universalitate.

    „WebDollar este o monedă digitală făcută de noi de la zero, scrisă pe un blockchain de JavaScript de la zero. Suntem primul sau al doilea blockchain scris pe JavaScript din lume, pentru că toţi ceilalţi au vrut să cloneze bitcoin, au luat bitcoin, au schimbat cinci linii de cod şi aia a fost. Foarte puţine blockchainuri sunt de la zero, maximum 15, iar unul dintre ele este al nostru. Vrem să facem o monedă a internetului, şi ca să fie o monedă a internetului trebuie să foloseşti Java, pentru că este cel mai folosit limbaj de programare. Orice dispozitiv electronic care are internet are un browser pe care rulează JavaScript”, a spus Ionuţ Budişteanu, în cadrul unei conferinţe TEDx.

    Platforma WebDollar oferă tuturor utilizatorilor ocazia de a mina monedă şi de a câştiga bani în schimbul acestor monede. Minarea poate fi efectuată direct din browserul de internet, indiferent de complexitatea computerului sau de puterea de calcul a acestuia. Un blockchain este consolidat prin minare, iar toate tranzacţiile care circulă prin intermediul acelui blockchain sunt validate de mineri sau de „pooluri” de mineri. „Poolul este un grup de minare. În blockchainuri este o competiţie pe care unul singur o câştigă o dată la 40 de secunde în cazul nostru, 10 minute în cazul bitcoin. Practic, cine are cea mai mare putere de calcul pentru a rezolva problema matematică respectivă câştigă 12,5 bitcoin odată la 10 minute. În sistemul nostru, îţi dăm posibilitatea de a-ţi crea propriul pool, poţi mina şi primi banii pe secundă. Avem acum 9.000 de calculatoare care minează solo. Toată lumea concurează pentru următorul pool de 6.000 de WebDollari. Acum, 100.000 de WebDollari echivalează cu 250 de euro în trading”, spune Budişteanu.


    Pentru a putea fi achiziţionată, şi nu doar obţinută prin minare, o criptomonedă trebuie să fie listată pe o platformă de exchange, cea mai mare din lume fiind Binance. „În momentul de faţă nu ne-am listat pe exchange, am lansat proiectul abia acum o lună. Acum trebuie să terminăm poolurile de minare şi sperăm ca într-o lună să ne listăm şi pe exchange. Fiind o comunitate foarte descentralizată, nu avem bani să plătim către Binance 5 milioane de dolari ca să intrăm pe exchange. Creştem organic comunitatea, exact cum a fost cu bitcoin.”Proiectul îşi propune să se bazeze pe descentralizare. „WebDollar este un protocol open source, suntem o comunitate, nu o firmă, fundaţie sau organizaţie. Vrem să facem ceva similar cu bitcoin, să nu fie centralizat şi să nu fie controlat de o companie, de investitori. Noi nu am acceptat niciun fel de prevânzare, niciun fel de investitori”, explică programatorul.


    Tehnologia blockchainului este testată de mai mulţi jucători mari din industriile lumii, în special în sfera contabilă şi cea bancară. Bănci precum JPMorgan Chase şi UBS testează tehnologii precum cea a criptomonedei Ripple pentru a transfera bani cu taxe mai mici. „Ripple nu este un blockchain, este un sistem foarte centralizat în care peste 70% dintre monede le au creatorii. (…) Noi chiar suntem în contact cu cei de la Google, pentru că toată lumea încearcă să creeze un sistem financiar foarte bun.”
    Ionuţ Budişteanu face programare de peste 15 ani şi a fost unul dintre pionierii domeniului în România. „Fac programare din clasa a III-a. Am început să învăţ singur pentru că îmi doream să construiesc un joc. În clasa a III-a făceam filme 3D, iar în clasa a patra am vrut să învăţ mai mult pentru a crea jocul. Aveam tutoriale pe CD, cumpăram CD-uri, îmi amintesc că mă duceam la şcoală cu discheta şi îmi luam coduri de acolo”, îşi aminteşte Ionuţ Budişteanu.
    Însă, câţiva ani mai târziu, acesta a devenit interesat de tehnologia din spatele criptomonedelor. „Eu mai am o firmă în Râmnicu Vâlcea unde produc roboţi industriali, iar la început nu am dat atât de multă atenţie blockchainului. Nu aprofundasem, ştiam doar lucrurile de bază, ştiam că e un sistem descentralizat, ştiam că se bazează pe o putere mare de calcul, dar aveam impresia vagă că e un sistem cam tras de păr. Apoi am văzut că nu este aşa, că funcţionează foarte bine şi am decis să îl facem pe al nostru.”
    Acum, prin noul proiect, Ionuţ Budişteanu vrea să rezolve atât problema unei monede unice a internetului, cât şi cea a sistemelor financiare, pe care le consideră imperfecte. „Problema este că sunt bănci care merg una faţă de alta pe încredere. În sistemele noastre totul e despre descentralizare şi neîncredere, iar băncile se bazează total pe încredere. În multe ţări sunt probleme cu sistemele bancare, şi în Statele Unite, şi în Mexic. Consider că monedele digitale pot rezolva această problemă pentru că poţi verifica istoricul tranzacţiilor, pentru că atunci când te duci la un exchange, oriunde să scoţi banii respectivi, trebuie să treci prin procedura de KYC (n.red.: Know Your Customer – procedura de identificare prin care orice portofel virtual este asociat unei persoane). Din punctul meu de vedere, viitorul va fi al monedelor digitale, pentru că totul este într-o continuă schimbare.”


    Deşi astăzi este pornit să schimbe lumea finanţelor şi internetul, Budişteanu îşi aminteşte că în liceu toată lumea îi spunea că se joacă prea mult pe calculator. „Toată lumea spunea că fac ceva cu carduri. A trebuit chiar să mă mut de la un liceu, pentru că am fost acuzat că am spart conturile profesorilor. Întotdeauna eşti asociat cu lucruri ilegale, că eşti pe calculator. Culmea, oamenii care stau pe calculator sunt cei care schimbă lumea. (…) Nu îmi place că oamenii sunt întotdeauna interesaţi de lucrurile negativiste. Şi noi, românii, suntem foarte prost văzuţi în străinătate. S-a creat această ştampilă, iar străinii au învăţat-o foarte uşor. Greu de învăţat că românii sunt inteligenţi, greu de învăţat că românii fac lucruri interesante.”

  • Michal Szczurek, director general / ING Bank România: “Cred că echilibrul reprezintă cea mai importantă calitate a unui lider, mai importantă chiar decât puterea de a motiva şi a convinge”

    Carte de vizită
    ¶ Conduce sucursala din România a grupului olandez ING din 2012
    ¶ A avut un rol important în crearea celui mai mare fond de pensii din Polonia, iar apoi a restructurat divizia Retail Banking din cadrul ING Bank Slaski (Polonia)
    ¶ Înainte de a prelua funcţia de conducere a ING Bank România a fost responsabil, vreme de trei ani, de divizia Retail Banking a TMB Thailanda
    ¶ ING Bank a anunţat  recent închiderea tuturor casieriilor fizice, banca mizând astfel pe strategia de dezvoltare pe zona digitală şi urmărind să-şi transforme sucursalele în unităţi de tipul self service
    ¶ ING Bank a înregistrat anul trecut active totale de
    33,5 miliarde de lei

  • Povestea prietenilor din copilărie care au creat o afacere in şopronul din curtea familiei. Ce au reuşit aceştia să facă a intrat in istorie

    Prieteni din copilărie, William Harley şi Arthur Davidson au dovedit că zicala ”unde-s doi puterea creşte“ este cât se poate de adevărată. Împreună, au fondat una dintre cele mai mari companii de motociclete din lume, Harley-Davidson, care are, anual, o cifră de afaceri de peste zece miliarde de dolari

    William Sylvester Harley s-a născut pe 29 decembrie 1880, în Milwaukee, Wisconsin.

    La 15 ani, Harley a început să muncească în fabrica de biciclete Meiselbach. In timpul colegiului, el a lucrat în biroul unui arhitect şi a fost chelner în frăţia Kappa Sigma.

    În 1907, Harley a obţinut o diplomă în inginerie mecanică la Universitatea din Wisconsin-Madison şi trei ani mai târziu s-a căsătorit cu Anna Jachthuber, cu care a avut doi fii şi o fiică. Printre hobby-urile sale se numărau golful, vânătoarea şi pescuitul.

    Arthur Davidson s-a născut pe 11 februarie 1881, ca fiu al lui William C. Davidson şi al Margaretei Adams McFarlane, şi a mai avut încă patru fraţi. El a avut trei copii: Margaret, Arthur Jr. şi James Davidson. Era cunoscut ca un bun povestitor, iar una din celebrele sale istorisiri, povestea unchiului Honey, este legată chiar de istoria companiei Harley-Davidson.

    Harley şi Davidson au strâns împreună o sumă de câteva sute de dolari, pentru a investi în primul lor proiect. Cineva a furat însă toţi banii din casa lui Davidson, dar unchiul acestuia, care avea o fermă de albine în apropiere, le-a împrumutat celor doi băieţi suma de 500 de dolari, salvând, astfel, soarta companiei. De atunci, cei doi l-au poreclit unchiul Honey (miere). 

    Istoria Harley-Davidson începe în 1901, când Harley, în timp ce lucra ca ucenic proiectant pentru Barth Mfg. Co., a elaborat schiţele unui motor care să poată fi montat pe cadrul unei biciclete obişnuite. |n următorii doi ani, Harley şi prietenul său din copilărie, Arthur Davidson, au lucrat la prima motocicletă, care a fost terminată în 1903, cu ajutorul fratelui lui Arthur, Walter Davidson. La testarea motorului, Harley şi Davidson au înţeles că acesta nu este suficient de puternic pentru a putea urca dealurile din împrejurimi fără a se ajuta de pedale.

    Ei s-au hotărât să înceapă un al doilea proiect, în care au primit ajutorul pionierului motoarelor exterioare Ole Evinrude. Piesele au fost asamblate în şopronul din curtea familiei Davidson şi, pe 8 septembrie 1904, prima motocicletă Harley-Davidson, condusă de Edward Hildebrand, care avea să reprezinte prototipul pentru următoarele modele, lua parte la cursa State Fair Park.

    Anul următor au fost vândute primele trei motociclete Harley-Davidson. |n 1906, Harley şi fraţii Davidson au construit prima fabrică, în Chestnut Street (devenită Juneau Avenue). |n doar un an, producţia a crescut la 150 de exemplare, iar cei doi parteneri au început să vândă motociclete departamentului de poliţie. Tot atunci, cel de-al treilea frate al lui Arthur Davidson, William, s-a alăturat afacerii.

    În 1920, Harley-Davidson devenise cea mai mare fabrică de motociclete din lume. |n 1921, una dintre motocicletele companiei, condusă de Otto Walker, a fost prima din lume care a câştigat o cursă cu o viteză de peste 160 km/oră.
    Cele două războaie mondiale au avut o importanţă deosebită în stabilirea notorietăţii companiei şi în vânzările acesteia, deoarece armata SUA a achiziţionat zeci de mii de motociclete Harley-Davidson pentru a le folosi în război.

    În timpul marii crize economice din perioada interbelică, vânzările companiei au scăzut de la 21.000 de exemplare vândute în 1929 la sub 4.000 în 1933. |n ciuda acestui fapt, compania a lansat o nouă linie în 1934, în stilul Art Deco, cu un nou tip de motor.

    Harley a fost inginer-şef şi trezorier al companiei până la moartea sa, pe 18 septembrie 1943. Davidson a murit pe 30 decembrie 1950, la vârsta de 69 de ani, într-o coliziune dintre două maşini, la câţiva kilometri de casă. |n accident a murit şi soţia sa, Clara. |n prezent, compania îl care ca CEO pe Matt Levatich. Harley-Davidson are o cifră de afaceri de peste 10 miliarde de dolari, în jur de 6.000 de angajaţi şi un profit anual de aproape 700 de milioane de dolari.
     

  • Cum a ajuns o fostă PREZENTATOARE de la TVR să facă un business de sute de mii de euro început în joacă – VIDEO

    Cu o investiţie iniţială într-o cutie cu aţe şi accesorii, Malvina Cservenschi a lansat cu cinci ani în urmă Malvensky. Anul trecut, afacerea a ajuns la 722.000 de euro, în creştere cu 85% faţă de 2015, iar pentru 2017 antreprenoarea se aşteaptă la un plus de 25%.

    „Afacerea a pornit tipic pentru cei care au o pasiune şi încep să se joace cu ea, iar treptat joaca devine un adevărat proiect“, povesteşte Malvina Cservenschi despre începuturile Malvensky. Practic, a început cu o brăţară pe şnur, făcută pentru o prietenă, cu altă brăţară pentru o cunoştinţă, iar apoi vorba s-a împrăştiat şi oamenii au fost atraşi de ideea sa originală. Investiţia iniţială a fost infimă, fiind vorba de o cutie cu aţe, câteva accesorii şi cristale, spune antreprenoarea, iar afacerea a crescut organic în cei cinci ani de la lansare. Nu a folosit surse de finanţare externe şi a reinvestit mereu profitul obţinut.

    80% dintre produsele Malvensky sunt bijuterii, diferenţa de 20% fiind accesorii, precum eşarfe, stilouri etc. Dintre bijuterii, fiecare colecţie în parte are un traseu cu suişuri şi coborâşuri, spune antreprenoarea, însă toate se vând foarte bine, în funcţie de intenţia clientului, nevoia de moment, eveniment, buget şi dorinţe speciale. ”Produsele personalizate rămân, însă, cele mai solicitate, alături de brăţara Infinity şi derivatele acesteia“, precizează Cservenschi. De asemenea, colecţia Cei 7 Arhangheli conţine produsele alese cel mai frecvent pentru a fi oferite cadou, datorită semnificaţiei şi încărcăturii spirituale, iar în acest sezon colecţia The Heart of Orient este protagonista; produsele se vând deopotrivă online şi offline. ”Online este o cale rapidă şi comodă de achiziţionare, însă magazinul Malvensky, deschis recent, este o experienţă în sine“, povesteşte antreprenoarea. Pe lângă unitatea fizică din Capitală, Malvensky mai are expunere şi în magazinul de bijuterii şi accesorii din hotelul
    St Regis din New York.

    Preţurile bijuteriilor pleacă de la 150 de lei pentru o brăţară cu şnur şi accesoriu din argint, circa 500 de lei pentru lănţişoarele din argint, 1.000 de lei pentru cele de aur, dar pot depăşi 3.000 de lei pentru cele speciale, din anumite colecţii, conform site-ului companiei; pentru luna septembrie bonul mediu a fost de 550 de lei, spune Cservenschi.

    Malvensky nu are un public ţintă, mai spune fondatoarea. Astfel, printre clientele sale se pot regăsi tinere în pas cu moda, dar şi persoane cu gusturi clasice, care lucrează în instituţii diplomatice sau corporaţii. ”Explicaţia este simplă: misiunea Malvensky este de a traduce simboluri, tradiţii şi folclor în aur şi diamante. Iar aceste simboluri, tradiţii şi folclor nu au nici vârstă şi nici public ţintă, dar se pot regăsi cu uşurinţă în viaţa oricui.“

    Întrebată cum vede supravieţuirea în piaţa în care activează, Malvina Cservesnchi spune: ”întrebarea este prima ocazie care mă invită să mă gândesc la supravieţuire. Am altă stare de gândire“. Din perspectiva sa, piaţa este extrem de fertilă pentru Malvensky. Se declară foarte atentă la cifre, la investiţii, la randamentul afacerii, deci pericole nu există, doar riscuri. ”Iar printr-un management al afacerii atent poţi să lucrezi sănătos şi echilibrat, fără să îţi pui în pericol siguranţa afacerii“, adaugă ea. Pe de altă parte, în privinţa concurenţei, spune că priveşte, învaţă şi urmăreşte marile case de creaţie de bijuterii ale lumii, ”dar la sfârşitul zilei contează ADN-ul, pasiunea şi chemarea personală“.

    Afacerea Malvensky, cu o echipă de opt angajaţi permanenţi, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 722.000 de euro, cu o creştere de 85% faţă de anul precedent, când a însumat 477.000 de euro, spune fondatoarea. De asemenea, pentru anul 2017 estimează o creştere de minimum 25%.

    Cea mai recentă investiţie a vizat deschiderea primului magazin fizic Malvensky, care ”a meritat fiecare bănuţ şi a respectat planul de investiţii“, declară antreprenoarea. Lansarea acestuia a fost, de altfel, şi primul pas dintr-un plan de afaceri pe termen mediu şi lung, spune Cservenschi, despre care nu doreşte deocamdată să dea detalii. Precizează că şi peste cinci ani Malvensky va face acelaşi lucru, cel mai probabil la o scală mult mai mare. ”Misiunea asumată, de a traduce simboluri, tradiţii şi folclor în aur şi diamante, este un izvor nesecat de inspiraţie şi oportunităţi, atât pe piaţa românească, cât şi pe cea internaţională. Ştiu exact care sunt următoarele colecţii, ştiu exact în ce colţuri ale lumii mă duce călătoria mea de a descoperi noi tradiţii şi simboluri pentru a le transpune în bijuteriile Malvensky“, susţine tânăra antreprenoare. 

    ”Piaţa bijuteriilor din România poate fi descrisă ca bogată şi săracă în acelaşi timp“, mai spune fondatoarea Malvensky. Bogată pentru că există cerere şi ofertă, iar săracă – sau mai puţin bogată – prin comparaţie cu alte ţări; India şi China, de pildă, reprezintă 44% din consumul de bijuterii de aur la nivel global, spune Cservenschi. Cele două ţări au înregistrat o cerere de consum mai mare decât Europa, America de Sud, Africa şi America de Nord la un loc, în ciuda faptului că cererea a scăzut mai mult de 25% chiar în aceste două mari pieţe, completează ea. Pe scurt, ea descrie piaţa locală de bijuterii ca pe un segment provocator, fertil, cu perspective de dezvoltare tehnologică şi a standardelor de calitate atât în producţie, cât şi în partea de servicii, ”dar şi cu o componentă educativă importantă, pentru că nevoia de dezvoltare a resursei umane este critică în orice domeniu“, ţine ea să precizeze.

    ”Însă mai este o nuanţă pe care vreau să o transmit: ce înseamnă piaţă de bijuterii? Majoritatea sunt comercianţi care cumpără din alte ţări şi vând în România. Există şi un procent mai mic, mult mai mic, de producători, designeri şi comercianţi în acelaşi timp“, declară ea, adăugând că Malvensky face parte din cea din urmă categorie. Volumul şi valoarea pieţei sunt greu de estimat din cauza existenţei pieţei nefiscalizate, dar, conform antreprenoarei, în România se produce în jur de o tonă de bijuterii lunar, dintre care aproximativ 50% bijuterii de aur. Procentul de bijuterii cu diamante este mult mai mic, până în 10% din cifra totală, însă aceste cifre oscilează şi reprezintă mai mult un reper decât o cifră sigură, din simplul motiv că mai există, în paralel, o piaţă subterană şi, evident, deloc reglementată, punctează antreprenoarea.

    Pentru îmbunătăţirea situaţiei, Cservenschi consideră că aspectul cel mai important ar fi resursa umană calificată, în condiţiile în care ”se pierd meserii extraordinare în favoarea maşinăriilor“. Deşi spune că sprijină avansul tehnologic şi dezvoltarea standardelor de calitate, în lumea designului de bijuterii există meseriaşi – acum pe cale de dispariţie -, care ”ştiu să mânuiască aurul, pietrele preţioase şi instrumentarul la nivel de excelenţă“. Dacă ar fi să mai pornească un proiect, ”aş investi într-o astfel de şcoală“, punctează fondatoarea Malvensky.

    Înainte de a trece la viaţa antreprenorială, Malvina Cservinschi a lucrat timp de 10 ani în televiziune, unde a fost, pe rând, reporter, prezentator de ştiri, editor de ştiri şi realizator de campanii. Când a trecut la afaceri, a început totul de la zero, acţionând şi învăţând lucrurile din mers. ”Nu cred într-o reţetă absolută de a găsi succesul în afaceri deoarece am văzut multe tipuri de antreprenori care au reuşit fără să urmărească o reţetă similară. Personal, am avut nevoie de o viziune cât mai clară, cu o strategie şi un plan pe măsură, abilitatea de a lucra cu oamenii, studiu, cercetare şi desen, alături de multă, dar foarte multă muncă“, precizează ea. însă şi oamenii potriviţi în jurul său au reprezentat un punct forte, alături de un mediu de învăţare constant, lucruri ”vitale şi care fac o reală diferenţă“. Iar cei cărora le place ceea ce fac, găsesc echilibrul şi bucuria de care au nevoie. ”Chiar şi când nu îmi place, îmi place. Am grijă de mine, de timpul petrecut cu familia, prietenii sau partenerul de viaţă în egală măsură cum am grijă de timpul meu cu caietul de desen, cu fabrica de producţie, cu echipa sau cu clienţii. Totul şi toţi sunt viaţa mea“, povesteşte Malvina Cservenschi. Iar cel mai important sfat pe care l-ar putea oferi unui antreprenor aflat la început de drum ar fi să înveţe zi de zi, constant, această deprindere fiind un stâlp de bază al unui parcurs de succes. ”Prin practică, prin studiu, printr-o carte sau prin alegerea unui anturaj mai inteligent decât tine. învaţă în fiecare zi şi caută, în mod intenţionat, să afli ce poţi face mai bine“, punctează antreprenoarea.

     

     

    Românii au cheltuit în 2015 circa 50 de milioane de euro pe bijuterii şi ceasuri de lux, piaţa fiind în relativă stagnare în ultimii ani, arată datele companiei de cercetare Euromonitor, publicate de ZF. Spre deosebire de alte pieţe din Europa sau din Asia, vânzările de pe piaţa locală de lux sunt realizate aproape exclusiv de români, numărul turiştilor care fac astfel de achiziţii fiind foarte mic. Retailerii de ceasuri şi bijuterii sunt poziţionaţi fie în galeriile comerciale şi la parterul hotelurilor de cinci stele, fie pe arterele de shopping ale ţării, mai cu seamă în Capitală. Printre cei mai importanţi jucători pe segmentul bijuteriilor şi ceasurilor de lux sunt lanţurile Cellini şi B&B, cărora li se adaugă magazine monobrand sau multibrand mai mici, dar şi jucători locali. Piaţa de bijuterii şi ceasuri de lux este doar un segment al întregii pieţe a luxului, evaluată de Euromonitor la 1,9 miliarde lei.

  • Ce a adus nou salonul auto de la Paris – VIDEO

    În ceea ce priveşte modelele de serie, îndrăznesc să spun că lucrurile au stat mult mai slab decât la precedenta ediţie, cea din 2016.
    Este important de amintit că industria auto trece printr-o perioadă de transformări, o perioadă marcată încă de scandalul Dieselgate. La fiecare astfel de eveniment apar tot mai multe întrebări legate de viitorul motoarelor pe motorină sau de fezabilitatea electrificării unui număr tot mai mare de autovehicule. Dincolo de discursurile producătorilor, concentrate în mare măsură pe conectivitate, autonomie şi mai sus menţionata electrificare, investiţiile nu reflectă întotdeauna aceleaşi lucruri.
    În fine, Salonul Auto de la Paris, chiar lipsit de strălucirea din alţi ani, a avut suficiente motive de entuziasm pentru pasionaţi.
    Pentru mine, cele mai aşteptate „dezvăluiri“ au fost cele ale Mercedes-Benz, BMW, Seat şi Skoda.
    BMW a prezentat noua Serie 3, o versiune mai mare decât modelul anterior. Mai exact, ampatamentul e crescut, ceea ce se traduce într-un interior mai generos, iar lungimea totală a maşinii este mai mare cu aproape 8 cm.
    Designul interior a suferit, evident, mai multe schimbări: butonul start/stop a fost mutat pe consola centrală, unde se regăsesc şi opţiunile pentru modul de rulare. Farurile de pe noua Serie 3 vin, pe versiunea standard, în format Full LED; clienţii pot opta însă pentru Adaptive LED cu tehnologia Laserlight, dezvoltată de BMW, pentru care producătorul promite o rază de acţiune de peste 500 de metri.
    Noul BMW Seria 3 va fi disponibil în mai multe variante, cu motoare ce produc între 150 şi 258 de cai-putere.
    Mercedes-Benz a venit la Paris cu noua Clasă B, noul GLE şi A35, o maşină de clasă mică transformată, pe scurt, în bolid. O altă noutate a fost varianta sedan a Clasei A, un produs destinat evident altor pieţe decât cea europeană.
    Şi la Clasa B farurile LED fac parte din dotarea standard, însă se poate opta pentru faruri Multibeam Led, aceleaşi ca pe Clasa A. Clasa B are un coeficient aerodinamic de 0,24 (0,25 avea predecesorul său), cel mai bun din segmentul său.
    Schimbările importante sunt însă cele din habitaclu: clientul poate comanda cele două display-uri de 7 inci, combinaţia dintre un ecran de 7 inci şi unul de 10,25 inci sau versiunea Widescreen cu două display-uri de 10,25 inci; o altă opţiune ce poate fi comandată este head-up display, de care am scris în trecut şi care mi se pare una dintre cele mai utile facilităţi pentru cel aflat în spatele volanului. De la jumătatea lui 2019, va fi disponibilă pe Clasa B şi o banchetă care poate glisa cu 14 centimetri, pentru a mări capacitatea portbagajului, care va varia astfel de la 455 la 705 litri.
    Evident, şi Clasa B a fost echipată cu MBUX, sistemul de infotainment al producătorului german. Printre sistemele de asistenţă rutieră disponibile pe Clasa B se numără Active Distance Assist Distronic ca parte a pachetului Driving Assistance, care poate anticipa situaţii de trafic şi poate reduce viteza în apropierea virajelor, a intersecţiilor şi a sensurilor giratorii, Active Emergency Stop şi Active Lane Change Assist. B-Class este echipat standard cu Active Brake Assist, care poate identifica acum pietoni şi biciclişti.
    Clasa B va fi disponibilă în cinci variante – trei pe benzină, cu 136, 163, respectiv 190 cai-putere şi două pe motorină, cu 116 sau 150 cai-putere.
    Cu noul A 35 4MATIC, Mercedes şi AMG introduc un model complet nou. Autovehiculul are la bază noua platformă cu tracţiune faţă Mercedes şi este alimentat de un nou motor turbo cu 4 cilindri, de 2,0 litri, de 306 cai-putere; transmisia este de tip AMG Speedshift DCT (dublu ambreiaj). Pe scurt, peste toate lucrurile bune din Clasa A se adaugă acum forţa brută a modelelor AMG. Pe de altă parte, Seat a prezentat noul Tarraco, un SUV care promite să devină flagshipul brandului spaniol. Un detaliu interesant: Tarraco şi-a primit numele după oraşul Tarragona, aflat în sudul peninsulei iberice.
    Interiorul maşinii are un aspect curat, cu multe elemente care nu îşi găsiseră loc în alte Seat-uri. În ceea ce priveşte motorizarea, spaniolii propun două motoare turbo pe benzină (1,5 litri cu 148 cai-putere şi 2,0 litri cu 187 cai-putere) şi două pe motorină (2,0 litri); va exista, în viitor, şi o versiune plug-in hybrid.
    Trebuie remarcat şi numărul mare de producători auto care au ales să sară“ peste Salonul de la Paris, o tendinţă tot mai evidentă în rândul brandurilor cunoscute: Ford, Alfa Romeo, Aston Martin, Bentley, grupul Fiat, Jeep, Mazda, Mitsubishi şi Volvo. Revenind la cei care au onorat cu prezenţa, veţi regăsi în imaginile de mai sus celelalte maşini care au atras atenţia la Salonul Auto de la Paris.

  • Ce a adus nou salonul auto de la Paris

    În ceea ce priveşte modelele de serie, îndrăznesc să spun că lucrurile au stat mult mai slab decât la precedenta ediţie, cea din 2016.
    Este important de amintit că industria auto trece printr-o perioadă de transformări, o perioadă marcată încă de scandalul Dieselgate. La fiecare astfel de eveniment apar tot mai multe întrebări legate de viitorul motoarelor pe motorină sau de fezabilitatea electrificării unui număr tot mai mare de autovehicule. Dincolo de discursurile producătorilor, concentrate în mare măsură pe conectivitate, autonomie şi mai sus menţionata electrificare, investiţiile nu reflectă întotdeauna aceleaşi lucruri.
    În fine, Salonul Auto de la Paris, chiar lipsit de strălucirea din alţi ani, a avut suficiente motive de entuziasm pentru pasionaţi.
    Pentru mine, cele mai aşteptate „dezvăluiri“ au fost cele ale Mercedes-Benz, BMW, Seat şi Skoda.
    BMW a prezentat noua Serie 3, o versiune mai mare decât modelul anterior. Mai exact, ampatamentul e crescut, ceea ce se traduce într-un interior mai generos, iar lungimea totală a maşinii este mai mare cu aproape 8 cm.
    Designul interior a suferit, evident, mai multe schimbări: butonul start/stop a fost mutat pe consola centrală, unde se regăsesc şi opţiunile pentru modul de rulare. Farurile de pe noua Serie 3 vin, pe versiunea standard, în format Full LED; clienţii pot opta însă pentru Adaptive LED cu tehnologia Laserlight, dezvoltată de BMW, pentru care producătorul promite o rază de acţiune de peste 500 de metri.
    Noul BMW Seria 3 va fi disponibil în mai multe variante, cu motoare ce produc între 150 şi 258 de cai-putere.
    Mercedes-Benz a venit la Paris cu noua Clasă B, noul GLE şi A35, o maşină de clasă mică transformată, pe scurt, în bolid. O altă noutate a fost varianta sedan a Clasei A, un produs destinat evident altor pieţe decât cea europeană.
    Şi la Clasa B farurile LED fac parte din dotarea standard, însă se poate opta pentru faruri Multibeam Led, aceleaşi ca pe Clasa A. Clasa B are un coeficient aerodinamic de 0,24 (0,25 avea predecesorul său), cel mai bun din segmentul său.
    Schimbările importante sunt însă cele din habitaclu: clientul poate comanda cele două display-uri de 7 inci, combinaţia dintre un ecran de 7 inci şi unul de 10,25 inci sau versiunea Widescreen cu două display-uri de 10,25 inci; o altă opţiune ce poate fi comandată este head-up display, de care am scris în trecut şi care mi se pare una dintre cele mai utile facilităţi pentru cel aflat în spatele volanului. De la jumătatea lui 2019, va fi disponibilă pe Clasa B şi o banchetă care poate glisa cu 14 centimetri, pentru a mări capacitatea portbagajului, care va varia astfel de la 455 la 705 litri.
    Evident, şi Clasa B a fost echipată cu MBUX, sistemul de infotainment al producătorului german. Printre sistemele de asistenţă rutieră disponibile pe Clasa B se numără Active Distance Assist Distronic ca parte a pachetului Driving Assistance, care poate anticipa situaţii de trafic şi poate reduce viteza în apropierea virajelor, a intersecţiilor şi a sensurilor giratorii, Active Emergency Stop şi Active Lane Change Assist. B-Class este echipat standard cu Active Brake Assist, care poate identifica acum pietoni şi biciclişti.
    Clasa B va fi disponibilă în cinci variante – trei pe benzină, cu 136, 163, respectiv 190 cai-putere şi două pe motorină, cu 116 sau 150 cai-putere.
    Cu noul A 35 4MATIC, Mercedes şi AMG introduc un model complet nou. Autovehiculul are la bază noua platformă cu tracţiune faţă Mercedes şi este alimentat de un nou motor turbo cu 4 cilindri, de 2,0 litri, de 306 cai-putere; transmisia este de tip AMG Speedshift DCT (dublu ambreiaj). Pe scurt, peste toate lucrurile bune din Clasa A se adaugă acum forţa brută a modelelor AMG. Pe de altă parte, Seat a prezentat noul Tarraco, un SUV care promite să devină flagshipul brandului spaniol. Un detaliu interesant: Tarraco şi-a primit numele după oraşul Tarragona, aflat în sudul peninsulei iberice.
    Interiorul maşinii are un aspect curat, cu multe elemente care nu îşi găsiseră loc în alte Seat-uri. În ceea ce priveşte motorizarea, spaniolii propun două motoare turbo pe benzină (1,5 litri cu 148 cai-putere şi 2,0 litri cu 187 cai-putere) şi două pe motorină (2,0 litri); va exista, în viitor, şi o versiune plug-in hybrid.
    Trebuie remarcat şi numărul mare de producători auto care au ales să sară“ peste Salonul de la Paris, o tendinţă tot mai evidentă în rândul brandurilor cunoscute: Ford, Alfa Romeo, Aston Martin, Bentley, grupul Fiat, Jeep, Mazda, Mitsubishi şi Volvo. Revenind la cei care au onorat cu prezenţa, veţi regăsi în imaginile de mai sus celelalte maşini care au atras atenţia la Salonul Auto de la Paris.

    Seat Tarraco

    Audi SQ2
    Un SUV mic care generează 296 de cai-putere şi poate atinge 100 de kilometri pe oră în mai puţin de
    5 secunde

    DS3 Crossback
    Un SUV premium de mici dimensiuni care poate fi comandat şi în versiunea electrică

    Peugeot e-Legend
    Un concept full-electric care aduce aminte de istoria brandului francez

    Skoda Vision RS
    Conceptul prezentat de Skoda este un hatchback hibrid cu performanţe de invidiat

    smart ForEase
    Smart împlineşte 20 de ani în 2018, iar conceptul prezentat la Paris a fost dezvoltat pentru a sărbători acest moment

    Mercedes GLE

    Mercedes Clasa A


    Hyundai i30 N Fastback
    O versiune mai rapidă şi mai arătoasă a bestsellerului coreean


    bmw seria 3

  • Cel mai de temut şi mai periculos lider european este fix la graniţa cu România. Nu joacă după nicio regulă, şi totuşi are o atracţie irezistibilă pentru investitori

    Aşa a fost numit Viktor Orban, premierul Ungariei, de către Gerald Knaus, preşedintele Iniţiativei pentru Stabilitate Europeană. Sub conducerea lui Orban, Ungaria a văzut reapariţia unor obiceiuri nocive, precum naţionalismul etnic sau corupţia la nivel înalt. Viktor Orban şi-a propus să obţină puterea absolută, eliminând eventuale piedici din Constituţie. misiunea sa, una clară: remodelarea Ungariei după interesele sale.

    Parlamentul European a aprobat, în urmă cu două săptămâni, declanşarea procedurii de sancţionare a Ungariei, guvernul de la Budapesta riscând suspendarea drepturilor de vot în Consiliul UE. Mai exact, Parlamentul European a aprobat raportul care constată că guvernul Viktor Orban prezintă „riscul clar“ de încălcare a valorilor UE şi a dispus iniţierea procedurii de sancţionare a Ungariei în virtutea Articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene. Lansarea procedurii de sancţionare a fost aprobată cu 448 de voturi pentru, 197 împotrivă şi 48 de abţineri.

    „Cel mai periculos om din Uniunea Europeană”

  • Urmaşii – VIDEO

    Într-o piaţă de media care peste tot în lume îşi caută viitorul şi veniturile iar în România chiar mai mult, orice an în care putem să vă salutăm şi să scriem despre voi, despre businessul românesc, despre antreprenorii români, despre managerii români şi expaţii care conduc marile companii, despre afaceri, despre branduri şi tendinţe, despre cele mai puternice personaje ale lumii, este un an câştigat.
    Durata medie de viaţă a unei companii în România este de 7 ani, deci Business MAGAZIN este cu mult peste acest indicator.
    Business MAGAZIN a avut şansa şi privilegiul de a prinde cele mai interesante şi spectaculoase vremuri ale României din punct de vedere economic şi de business.
    Am pornit în octombrie 2004, când businessul românesc căpăta ceva încredere şi putere şi cu toţii aşteptam să intrăm în Uniunea Europeană. Am văzut pe viu cum a dat peste noi norocul creşterii economice şi ne întrebam de unde vine, pentru că nu se putea ca peste noapte economia României să se fi schimbat atât de mult. Ne-am obişnuit repede să trăim pe credit, iar consumul şi traiul mai bun l-am plătit din overdraft. Când toată lumea arunca cu bani în dreapta şi-n stânga, ne-am pus câteva întrebări, dar nu am vrut să stricăm petrecerea. Nu că am fi ştiut că vine vreo furtună.
    Am trăit pe viu la propriu şi la figurat căderea economiei de după 2008, în care am fost martori şi am scris despre prăbuşiri îngrozitoare în afaceri. Sub ochii noştri au căzut antreprenori români, companii şi branduri care reuşiseră în anii de boom să înregistreze un succes extraordinar. Recuperarea de după criză a durat mult mai mult şi cred că ţine şi astăzi. Businessul românesc încă poartă semnele anilor de criză, pentru că cicatricile încă nu s-au acoperit.
    Businessul de media s-a schimbat fundamental, chiar dacă povestea unui antreprenor, a unei companii, a unui brand a rămas aceeaşi. Poveştile se citesc în continuare, indiferent cum ajung la cititor, prin print, prin online, prin Google, prin Facebook, prin Instagram sau prin video. Nu am văzut cum Google şi Facebook vin peste noi atât de repede şi oricum, dacă am fi văzut, nu am fi putut face mai mult decât facem acum. Facebook şi Google sunt prietenii noştri pentru că şi prin intermediul lor putem ajunge la voi, putem vorbi cu voi, dar în final ne iau toţi banii.
    La fel ca la început, aşa cum şi-a propus, Business MAGAZIN vrea să scrie povestea unui antreprenor cu bune şi cu rele (dacă sunt), vrea să vorbească cu şefii marilor companii din România (Meet the CEO) şi încearcă să găsească personaje care nu se află neapărat în prima linie, ci poate sunt acei consultanţi sau brokeri care au puterea de influenţă.
    Cifrele din businessul românesc sunt mult mai mari decât cele din 2004, companiile şi brandurile sunt mult mai aşezate, trendurile sunt mult mai “liniştite” la vârf. Marile companii au reuşit să se instaleze cu bine, primele 1.000 de companii din România, multinaţionale şi firme româneşti, controlând 50% din business.
    Restul de 399.000 de firme, din cele 400.000 active, încearcă să supravieţuiască cu ce a rămas.
    În acest context şi pe această piaţă încercăm să descoperim noua generaţie de antreprenori şi de businessuri, care poate peste 14 ani vor intra în top 1.000.
    Am fi vrut să-l descoperim cu mult înainte de a ajunge mare pe Daniel Dines de la UiPath, cel mai valoros start-up românesc ever, care la ultima strângere de fonduri, de 225 de milioane de dolari, a ajuns la o evaluare de piaţă de 3 miliarde de dolari.
    Poate vom avea şansa să găsim următorul unicorn românesc înainte ca el să fie cumpărat de cei mari.
    Pentru că de la reapariţia capitalismului în România în 1990 au trecut deja 28 de ani, în prim-plan încep să iasă URMAŞII, adică cei care au preluat sau vor prelua conducerea afacerilor făcute de părinţii lor, sau cei care vor ajunge la conducerea companiilor de pe piaţă, aşa cum părinţii lor au început în anii ’90.
    Printr-o coincidenţă, acest număr din Business MAGAZIN îl are pe copertă pe Daniel Farmache, unul dintre directorii Electrogrup Infrastructure, o companie care vrea să se internaţionalizeze şi să fie în prima linie a schimbărilor din industria telecom sau energie. Daniel Farmache este fiul lui Stere Farmache, cel care a redeschis în 1995 Bursa de Valori Bucureşti şi a condus-o aproape
    15 ani.
    În businessul românesc au început să-şi facă simţită prezenţa tot mai mulţi urmaşi, care au misiunea dificilă de a duce businessul românesc mai departe. Unde vor reuşi să ajungă, vom vedea.
    Business MAGAZIN trebuie să scrie şi povestea lor, dar şi a celor care vor apărea de nicăieri şi care prin ambiţie, determinare, noroc şi viziune vor ieşi din rând.
    La fel ca la început, povestea şi istoria voastră sunt şi povestea noastră.

  • „Cel mai periculos om din Uniunea Europeană”

    Parlamentul European a aprobat, în urmă cu două săptămâni, declanşarea procedurii de sancţionare a Ungariei, guvernul de la Budapesta riscând suspendarea drepturilor de vot în Consiliul UE. Mai exact, Parlamentul European a aprobat raportul care constată că guvernul Viktor Orban prezintă „riscul clar“ de încălcare a valorilor UE şi a dispus iniţierea procedurii de sancţionare a Ungariei în virtutea Articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene. Lansarea procedurii de sancţionare a fost aprobată cu 448 de voturi pentru, 197 împotrivă şi 48 de abţineri.

    Ungaria a fost criticată în mai multe rânduri de Uniunea Europeană, din cauza legilor privind libertatea de exprimare, din cauza organizării sistemului judiciar, a celui electoral şi în contextul abordării imigraţiei; guvernul de dreapta de la Budapesta a fost acuzat că încalcă normele fundamentale ale Uniunii Europene. Autorii rezoluţiei împotriva Ungariei, printre care se numără eurodeputata olandeză Judith Sargentini, afirmă că „există un risc clar privind încălcarea gravă a valorilor fundamentale europene“.

    Răspunsul lui Orban a venit prompt: Ungaria nu va accepta „ameninţări“ şi nu va deveni „patria imigraţiei“, a afirmat premierul ungar în plenul Parlamentului European. „Ungaria va fi condamnată pentru că a decis că nu va fi patria imigraţiei. Dar noi nu vom accepta ameninţări şi acte de şantaj din partea forţelor proimigraţie: ne vom apăra frontierele, vom opri imigraţia clandestină. Noi ne vom apăra frontierele şi doar noi putem decide alături de cine trăim. Am oprit sute de mii de imigranţi clandestini şi am apărat Ungaria şi Europa. Cetăţenii maghiari au decis că patria noastră nu va fi patria imigraţiei“, a subliniat Orban.

    Cum a ajuns însă Orban un politician de extremă dreapta, care practică un discurs aflat la graniţa cu extremismul?

    Este o metamorfoză completă a tânărului care, în timpul unui discurs din 1989, se prezenta ca un campion al democraţiei; a tânărului crescut în sărăcie, care a spus că până la 15 ani nu ştia ce înseamnă apă caldă la robinet.

    După absolvirea facultăţii, în 1987, Orban a lucrat part-time pentru Open Society Foundation (Fundaţia pentru o Societate Deschisă), organizaţia nonguvernamentală patronată de miliardarul George Soros. Doi ani mai târziu, s-a mutat alături de soţie şi fiica sa la Oxford, cu intenţia de a participa la un studiu legat de filosofia politică europeană. Orban s-a întors însă la Budapesta după doar patru luni, luând decizia de a intra în viaţa politică.

    Viktor Orban a participat la primele alegeri libere din Ungaria, în 1990, pe listele Fidesz, numit şi partidul tinerilor. Deşi formaţiunea a câştigat doar 22 de locuri în Parlament, cei care le-au ocupat au atras simpatia publicului prin imaginea lor nonconformistă – aveau plete şi purtau blugi sau tricouri, îndepărtându-se de ceea ce oamenii se aşteptau să vadă din partea reprezentanţilor.

    Plin de ambiţie şi carismă, Orban – care nu avea nici 30 de ani – a reuşit în scurt timp să preia controlul partidului. După rezultatele dezamăgitoare ale Fidesz la alegerile din 1994, el a mutat partidul către zona de dreapta şi a adoptat un discurs naţionalist. Mişcarea s-a dovedit una inspirată, Fidesz câştigând detaşat alegerile din 1998; Orban, transformat într-un politician în costum, a devenit cel mai tânăr prim-ministru din istoria Ungariei.

    Sub conducerea sa, Fidesz a suferit două înfrângeri surprinzătoare, în 2002 şi 2006; au urmat însă două victorii importante, la alegerile din 2010 şi 2014.

    Un important derapaj constituţional a avut loc în 2013, atunci când Parlamentul de la Budapesta a adoptat o serie de amendamente care limitau atribuţiile Curţii Constituţionale, limitau libertatea presei (incriminând exprimările publice care „încalcă demnitatea naţiunii“), a educaţiei (studenţii cu burse de stat erau obligaţi să se angajeze la firme ungureşti), a cultelor (care puteau primi bani numai dacă lucrau „pentru interesul public“) şi a minorităţilor (autorităţile locale puteau interzice stabilirea romilor pe teritoriul lor).

    După votul parlamentului ungar, secretarul general al Consiliului Europei de la acea vreme, Thorbjorn Jagland, şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Barroso, declarau că amendamentele „trezesc îngrijorare privind respectarea principiilor statului de drept, a legislaţiei UE şi a standardelor Comisiei Europene“. Pia Ahrenkilde Hansen, purtătorul de cuvânt al Comisiei, spunea că nu este exclusă adoptarea unor sancţiuni contra Ungariei. Departamentul de Stat al SUA a comunicat că revizuirea Constituţiei ungare „ar putea ameninţa principiile independenţei instituţionale care caracterizează o guvernare democratică“.

    În faţa protestelor de la UE şi din SUA, Viktor Orban a acuzat companiile străine (multinaţionalele din utilităţi, energie, telecom şi băncile) cărora Ungaria le-a impus suprataxe de criză sau le-a refuzat cererile de majorare a tarifelor că au făcut reclamă proastă Ungariei în străinătate şi a declarat că „ţările din Europa Centrală şi de Est trebuie să-şi croiască propriile politici fără a se uita la UE“ şi că „nu trebuie să ascultăm tot ce ne spun birocraţii de la Bruxelles“. Referindu-se la companiile străine, Orban a declarat în parlament că „vom lupta şi vom face şi alte noi propuneri legislative… Preţurile la utilităţi vor fi reduse şi mai mult, iar companiile vor avea profituri şi mai mici“.

    Discursul lui Orban a devenit şi mai agresiv la începutul anului 2015, atunci când partidul a pierdut susţinerea în Parlament. Pentru a recâştiga susţinerea, Orban a ales ca temă centrală imigraţia, atacând decizia Uniunii Europene care impunea fiecărui stat membru să primească un număr de refugiaţi. Mai mult, într-un gest de sfidare la adresa instituţiilor europene, liderul Fidesz a construit un gard de peste 170 de kilometri lungime la graniţa cu Serbia şi încă unul de-a lungul graniţei cu Croaţia.

    Între iunie şi septembrie 2015, susţinerea pentru partidul condus de Viktor Orban a crescut vertiginos, iar ziarul german Der Spiegel l-a numit pe Orban „câştigător al crizei refugiaţilor“. Chiar şi principalii săi critici au căzut de acord asupra faptului că el a intuit, înaintea altor lideri europeni, nevoia de a controla graniţele ca un prim pas în gestionarea fluxului de imigranţi.

    Unii analişti au catalogat drept absurdă ideea că Viktor Orban, liderul naţionalist al unei ţări cu o populaţie de sub 10 milioane, ar putea să remodeleze politica europeană şi să atace poziţia dominantă a cancelarului german Angela Merkel. Cu toate acestea, efectele discursului său nu ar trebui neglijate.

    „În locul democraţiilor liberale care au eşuat, vom construi o democraţie creştină a secolului XXI care să garanteze demnitatea umană, libertatea şi securitatea, care protejează egalitatea, modelul familiei tradiţionale şi cultura noastră creştină şi care să ofere naţiunii noastre şansa de a supravieţui şi a prospera”, transmitea Orban în luna mai, la finalul unei campanii electorale din care partidul său a ieşit câştigător. „Ştiu că mulţi vor considera acest obiectiv imposibil, însă cred că Ungaria poate fi până în 2030 în primele cinci ţări europene în privinţa standardelor de viaţă”. Alianţa de guvernământ Fidesz – Partidul Popular Creştin Democrat (KDNP) a câştigat alegerile parlamentare din Ungaria desfăşurate la începutul lunii aprilie, câştigând 133 din cele 199 de locuri din Parlament.

    Discursul lui Viktor Orban se aseamănă şi cu cel al lui Nigel Farage, liderul partidului UKIP din Marea Britanie, cel pe care mulţi îl consideră răspunzător de Brexit. La fel ca Farage, Orban a încercat să creeze tensiuni rasiale şi să dezvolte sentimentul de ostilitate faţă de refugiaţi.
    Cu toate acestea, regimul din Ungaria nu poate fi comparat cu unele totalitare, aşa cum ar fi cel din Rusia. Politicienii din opoziţie nu sunt încarceraţi, iar protestele nu primesc răspuns violent din partea autorităţilor. Dar pericolul există: în ultimii 7-8 ani, Orban a pus bazele unui nou model politic, pe care publicaţiile din Ungaria îl numesc „democraţie în declin“. Iar cifrele par să le dea dreptate: în Indexul Corupţiei, realizat de Transparency International, Ungaria ocupă locul al doilea în rândul celor mai corupte state din Uniunea Europeană, după Bulgaria. Prin intervenţiile repetate asupra procesului electoral şi prin subjugarea presei libere, Ungaria a reuşit să fie catalogată drept „cea mai nedemocratică ţară“ din rândul statelor membre ale UE.

    E greu de spus ce va urma, în condiţiile în care Orban se bucură de susţinerea regimului polonez de la Varşovia – un alt exemplu în ceea ce priveşte derapajele instituţiilor de forţă. Pentru a retrage dreptul de vot al unui stat membru, toate celelalte state trebuie să se pună de acord asupra acestui lucru; e o măsură la care, în configuraţia actuală a Uniunii, nu se poate ajunge. Prin urmare, pericolul ca şi alţi lideri cu un profil asemănător cu cel al lui Orban să câştige simpatia votanţilor e mai mare ca oricând.

  • Nu vreau să mor într-un birou. De acum înainte, 90% din timpul meu vreau să-l dedic tinerilor antreprenori

    Jack Ma, considerat cel mai bogat chinez, a spus într-o conferinţă pe teme economice că nu vrea să moară într-un birou.
    El a încercat să împartă timpul în câteva repere: când ai 30-40 de ani, trebuie să faci lucruri pentru că atunci îţi poţi permite să şi pierzi. „Just do it!”
    Între 40 şi 50 de ani, el spune că trebuie să te concentrezi pe ceea ce ştii să faci cel mai bine şi că nu trebuie să-ţi risipeşti munca încercând să descoperi ceea ce îţi place. Pur şi simplu nu mai ai timp de pierdut.
    Între 50 şi 60 de ani, trebuie să laşi totul şi să devii un profesor pentru tânăra generaţie, să-i pregăteşti pe alţii.
    La 54 de ani şi cu o avere de 38 de miliarde de dolari, Jack Ma îşi permite să se retragă, să fie profesor şi să-i înveţe pe alţii ceea ce pe el nu l-a învăţat nimeni.
    În România, prima generaţie de oameni de afaceri, de patroni, de antreprenori începe să se pregătească de pensie, dacă nu chiar a ieşit deja.
    Dar cei mai mulţi sunt fără urmaşi la conducerea afacerilor pe care le-au construit. Copiii lor vor să aibă bani, dar nu vor să aibă aceeaşi viaţă de câine. De asemenea, pentru că nu şi-au crescut manageri, nu au cui să lase conducerea afacerilor. Iar orice om adus din afară într-o companie privată este văzut ca un intrus şi de aceea, de cele mai multe ori, este respins.
    Fiind ocupaţi cu afacerile, cu creşterea businessului, prima generaţie de capitalişti nu i-a învăţat pe alţii, nu a învăţat generaţia din spatele ei cum să conducă un business.
    De asemenea, nu au putut, nu au avut timp, nu au creat un sistem de management care să funcţioneze în lipsa lor.
    În spatele biroului lor scrie: „Dacă aş pleca, businessul s-ar prăbuşi pentru că nu sunteţi în stare de nimic”.
    Probabil că ceea ce cred ei este adevărat. Dar nici nu i-au învăţat pe alţii să conducă, să administreze afacerile în lipsa lor.
    Fără să o spună, spre deosebire de Jack Ma, ei vor să moară la birou pentru că nu ştiu ce să facă în afara lui.
    Cel mai nobil testament, să-i înveţi pe alţii ce ai învăţat tu, este greu de scris acum.
    Şi din acest motiv puterea businessului românesc se subţiază, pentru că nu sunt suficienţi profesori care să le predea tinerilor antreprenori şi să-i înveţe cum să conducă un business.
    România produce acum antreprenori mici şi foarte mici, care se învârt în jurul unor rulote cu clătite sau în jurul unor cafenele, care nu au învăţat, care nu au fost învăţaţi să gândească în cifre mari.
    Pe de o parte nimeni nu vrea să crească o „concurenţă la sân”, dar pe de altă parte, fără alţi jucători, pieţele nu cresc. Degeaba eşti singur pe o piaţă care inevitabil va rămâne o piaţă mică.
    Fără concurenţă, fără competiţie, lucrurile ajung la un anumit nivel, dar după aceea se blochează.
    Pentru ca economia şi businessul românesc să crească, trebuie să existe antreprenori, noi generaţii de antreprenori care să ducă afacerile mai departe.
    Dacă tot ce-ai acumulat în timp în viaţa profesională rămâne într-un fişier ascuns undeva în cloud, atunci de unde să înveţe noua generaţie de manageri şi chiar de angajaţi?
    Şcolile din România sunt teoretice, cu o materie ancorată în anii ’80, şi cu profesori poate bine intenţionaţi, dar care nu pot să vorbească despre experienţa lor practică pentru că nu o au.
    Dacă cei din business – antreprenori mai mari şi mai mici – nu vor deveni profesori, adică la 50-60 de ani să aibă puterea să se retragă din execuţie şi să încerce să-i lase pe alţii, atunci noile generaţii, şi aşa total diferite, nu vor avea de la cine să înveţe, iar afacerile vor scădea sau vor dispărea natural.
    Dacă vreţi ca businessul să meargă înainte, trebuie să deveniţi profesori, trebuie să-i învăţaţi pe alţii ce să facă atunci când nu veţi mai fi. Şi în acest fel veţi deveni colegi cu Jack Ma, care a zis că nu vrea să moară într-un birou, adică la muncă, ci pe o plajă.