Socialism pentru bogaţi şi capitalism pentru restul lumii, aşa sună o temă recurentă a americanilor din anii `60, care devine cu atât mai grăitoare astăzi, când lumea este într-o criză fără precedent, în care bogaţii devin şi mai bogaţi, iar săracii se duc la fund.
„Înţeleg de ce Democraţii sunt nervoşi”, notează Thomas Friedman, editorialist New York Times, premiat de trei ori cu Premiul Pulitzer.
Donald Trump a operat economia în primii trei ani cu deficite bugetare care aminteau de perioadele de război sau de crizele financiare, mulţumită reducerilor de taxe, cheltuielilor militare şi politicii fiscale. El a făcut toate aceste lucrui înainte de pandemie, când economia deja creştea iar şomajul era la un nivel foarte redus, continuă el.
Acum, când Joe Biden vrea să cheltuiască sume mari pentru a sprijini economia, mulţi republicanii şi-au amintit cât de problematice sunt deficitele.
„Ce escroci”, punctează Friedman.
Trebuie făcut tot ce este necesar pentru a-i ajuta pe cei mai vulnerabili dintre americani, cei care şi-au pierdut locurile de muncă, locuinţele sau businessurile din cauza Covid-19.
„Dar, dar, dar…când virusul dispare, TOŢI trebuie să avem o discuţie”.
Au existat atât de multe discuţii în ultimii ani legate de dezavantajele globalizării rapide şi de „gândirea neoliberă de piaţă liberă” – care au influenţat atât Democraţii, cât şi Republicanii – încât am ignorat cu toţii un alt consens, mult mai puternic, care a acaparat ambele partide: Ne aflăm într-o eră a dobânzilor reduse, deci deficitele nu contează atâta timp cât le poţi gestiona.
Astfel, rolul guvernelor în ţările dezvoltate poate continua să se extindă – ceea ce a şi făcut, prin ajutoare de stat din ce în ce mai mari, cheltuieli pe deficit, datorii guvernamentale din ce în ce mai mari şi prin accesul din ce în ce mai facil la bani de la banca centrală pentru a finanţa toată aventura.
Noul consens are un nume: „Socialism pentru bogaţi şi capitalism pentru restul lumii”, argumentează Ruchir Sharma, chief global strategist în cadrul Morgan Stanley Investment Management.
Socialism pentru bogaţi şi capitalism pentru restul lumii – o variaţie a unei teme popularizate încă din anii `60 – se desfăşoară acum chiar în faţa noastră, crede Sharma. Principala dovadă: intervenţiile guvernului sunt destinate mai mult pieţelor financiare decât economiei reale.
Astfel, cei mai bogaţi 10% dintre americani, care deţin peste 80% din acţiunile listate în SUA, şi-au triplat averea în 30 de ani, în timp ce cei mai săraci 50% dintre americani nu au înregistrat nicio creştere a averii, întrucât ei se bazează pe locurile lor de muncă din economia reală pentru a supravieţui de la o lună la alta.
În acelaşi timp, productivitatea mediocră din economia reală a limitat oportunităţile, alegerile şi veniturile atât pentru săraci, cât şi pentru clasa de mijloc.
Cea mai bună dovadă este reprezentată de anul trecut: Suntem în mijlocul unei pandemii care a răvăşit economia reală, a distrus locuri de muncă şi a pus la pământ afacerile mici – dar pieţele de acţiuni sparg record după record.
„Asta nu este corect. Practic, sunt elefanţi zburători. Mereu mă îngrijorez când văd elefanţi care zboară pentru că nu se termină bine”, punctează Friedman.
Chiar dacă decidem să creştem taxele pentru cei bogaţi pentru a redirecţiona mai mult sprijin pentru cei săraci, atunci când te bazezi atât de mult pe stimuli te poţi confrunta cu foarte multe consecinţe neaşteptate.
Ruchir Sharma scria la mijlocul anului trecut în Wall Street Journal un eseu prin care explica faptul că accesul facil la bani pentru companii şi ajutoarele guvernamentale din ce în ce mai generoase alimentează extinderea monopolurilor şi „ţin în viaţă companii zombie, extrem de îndatorate”, în detrimentul startup-urilor care aduc cele mai mari inovaţii.
Toată această situaţie contribuie la o productivitate mai redusă, ceea ce înseamnă o creştere economică mai redusă şi „o plăcintă din ce în ce mai mică din care trebuie să mănânce toată lumea”.
Prin urmare, nimeni nu ar trebui să fie surprins că „millenialls şi generaţia Z cresc şi devin nemulţumiţi de această formă distorsionată de capitalism, ajungând în final să prefere socialismul”.
În 1980, doar 2% din companiile listate din SUA erau considerate ca fiind companii „zombie” – un termen utilizat de Bank for International Settlements (BIS) pentru companii care nu au câştigat destul profit pentru a-şi acoperi dobânzile pe datorii în ultimii trei ani.
Numărul companiilor zombie a crescut rapid la începutul anilor 2000, iar până în ajunul pandemiei au ajuns să reprezinte 19% din totalul companiilor americane listate.
Acelaşi lucru se întâmplă şi în Europa, China sau Japonia.
Evoluţia nu ar trebui să surprindă pe nimeni în contextul în care cascada de ajutoare guvernamentale a continuat să curgă din ce în ce mai rapid, iar guvernele au fost dispuse să cumpere chiar şi acţiuni de categoria „junk” doar pentru a preveni falimentele.
Acest mod de a gestiona situaţia „distorsionează eficienţa alocărilor de capital necesare pentru a majora productivitatea”.
Ultimii ani ar fi trebuit să reprezinte o eră a distrugerii creative. Cu atât de multe instrumente digitale de inovare la dispoziţie, cu acces la putere computerizată ieftină şi cu acces facil la capital, startup-urile ar fi trebuit să explodeze. Dar nu au făcut-o.
„Înainte de pandemie, SUA genera startup-uri şi închidea companii mari în cel mai lent ritm din ultimii 50 de ani. (…) Numărul companiilor listate din SUA a scăzut la jumătate, adică aproximativ 4.400, de la vârful înregistrat în 1996”, punctează Sharma.
În încheiere, Friedman reiterează ideea conform căreia trebuie să facem mai multe acum pentru a ajuta toţi cetăţenii care suferă să treacă de pandemie.
Totuşi, în locul cecurilor lunare acordate direct populaţiei, lumea ar putea să ia pagină din cărţile unor state precum Coreea de Sud, Taiwan sau Singapore: cash doar pentru cei mai săracie şi investiţii masive în infrastructură pentru a îmbunătăţi productivitatea şi pentru a crea locuri de muncă cu salarii decente.
Capitalismul trebuie să meargă înainte într-un mod mult mai inclusiv. Economiile cresc atunci când oamenii inventează şi lansează lucruri.
„Fără risc antreprenorial şi distrugere creativă, capitalismul nu funcţionează”, a punctat Sharma în opinia lui de anul trecut.