Tag: pod

  • Cum arată podul de la Agigea, care ar putea fi închis de la 1 octombrie

     Responsabilii în cazul închiderii podului de la Agigea se vor întâlni vineri pentru a reanaliza situaţia, la şedinţă urmând să participe reprezentanţi ai constructorului, ai consultantului tehnic, ai IPTANA, ai unor ministere, ai Poliţiei Rutiere, dar şi primari din localităţile afectate de măsură.

    “Premierul a analizat situaţia, a considerat că este foarte gravă şi a dispus, chiar înaintea şedinţei de Guvern de astăzi (miercuri – n.r.), ca vineri să organizăm o şedinţă de lucru cu toţi factorii responsabili pentru a reanaliza situaţia podului de la Agigea”, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX prefectul judeţului Constanţa, Eugen Bola.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Românca de 31 de ani, brand manager peste o bere care se vinde în 38 de ţări

    LA DOAR 31 DE ANI, LAURA ANDREI A DEVENIT SINGURUL ROMÂN CARE LUCREAZĂ LA BIROUL DIN PRAGA AL PRODUCĂTORULUI SABMILLER, care în România deţine Ursus, cea mai mare companie din industria berii în funcţie de cifra de afaceri. Din iunie s-a mutat oficial în capitala Cehiei, acolo unde spune că „toate casele par de turtă dulce„.

    Din noua poziţie, de international senior brand manager al brandului Kozel, Laura Andrei afirmă că este „gardianul„ mărcii, care se vinde în 38 de ţări şi pentru care provocarea va fi menţinerea aceluiaşi trend ascendent, după mai mulţi ani de creştere. Practic, Laura Andrei coordonează fiecare echipă locală a producătorului din ţările în care acest brand este prezent.

    Provocarea este cu atât mai mare pentru românca stabilită la Praga cu cât Cehia este ţara în care consumul de bere este cel mai ridicat din lume: 45 de fabrici în care se produce bere, la 10,5 milioane de locuitori. Spre comparaţie, în România există doar 18 fabrici la o populaţie dublă.Practic, sarcina ei va fi acum să preia şi să ducă această cultură a berii din Cehia în cele 38 de ţări.

    „Este o piaţă foarte concurenţială, o piaţă foarte mare, unde cultura berii te copleşeşte. Este o instituţie aproape”, spune Laura Andrei. Kozel, un brand premium în patru variante, ajunge în Rusia, Slovacia, Finlanda, Ungaria sau Marea Britanie, pieţe diferite atât din punctul de vedere al consumului de bere, cât şi al modului de promovare. În Rusia, spre exemplu, nu este permisă comunicarea prin intermediul canalelor tradiţionale şi sunt, totodată, şi restricţii la punctele de vânzare. Comunicarea nu este permisă nici în online, astfel că focusul este pe punctul de vânzare. Chiar dacă Rusia rămâne „ţara îndrăgostită de votcă„, vânzările de bere se află pe o pantă ascendentă, la fel ca în România.

    Pe de altă parte, piaţa din Slovacia este asemănătoare cu cea din Cehia, unde tendinţa este de revenire la tradiţional şi de „rejectare a lucrurilor prea complicate„.Kozel este un brand mai puţin cunoscut românilor, pentru că nu se vinde pe piaţa locală, însă din portofoliul SABMiller în Cehia fac parte branduri precum Gambrinus sau Pilsner Urquell.

    Kozel pleacă de pe o poziţionare corectă, a mai spus Laura Andrei, şi este preponderent exportat, Rusia fiind singura ţară în care acesta se produce local, din cauza distanţelor mari. De obicei, marii producători de bere preferă să producă brandurile internaţionale în ţările în care le vând, pentru a nu include în preţul final costuri de transport ridicate.
    Cum se face însă trecerea de la o singură ţară la 38, fiecare cu specifiul său?

    Laura Andrei spune că acest know how există în cadrul grupului, astfel că orice nou venit are instrumentale necesare, iar în plus există şi studiile de piaţă, cele care dau tendinţele.Unul dintre punctele comune tuturor pieţelor europene îl reprezintă orientarea către berile cu arome, segment care câştigă tot mai mult teren. Marii producători europeni se întrec în lansări din această categorie, chiar şi în România.

  • Cel mai frumos pod din lume a fost inaugurat în Europa – GALERIE FOTO

    Costul total al proiectului a fost estimat la 300 de milioane de euro, bani care vor fi recuperaţi din taxa de pod şi din economiile făcute prin renunţarea la subvenţionarea transportului cu feribotul. Circa 2.000 de maşini vor circula zilnic pe acest pod. Hardanger este cel mai lung pod suspendat care porneşte şi se termină într-un tunel la nivel mondial. Podul are 1,3 kilometri lungime şi este completat la capete la sud de un tunel de 2,5 km, iar la nord de un tunel de 7,5 kilometri. 

  • “ProSport Bucharest Midnight Run”, pe Pasajul Barasab, sâmbătă, de la ora 22.00

    Startul evenimentului se va da, la ora 22.00, din parcarea Carrefour Orhideea, iar concurenţii, cu vârsta de peste 15 ani, sunt aşteptaţi să se înscrie la una dintre cele două probe propuse de organizatori, de cinci kilometri, respectiv de zece kilometri. Participanţii vor primi chip-uri individuale de cronometrare, astfel încât fiecare îşi va afla la finalul cursei timpul personal realizat. Toate persoanele care doresc să participe la “ProSport Bucharest Midnight Run” se pot înscrie pe site-ul www.midnightrun.prosport.ro, iar înaintea concursului la start. Primii 1.000 de participanţi primesc tricoul oficial al evenimentului.

    ProSport confirmă că la cel mai mare eveniment de running nocturn din România şi-au anunţat prezenţa şi multe vedete din lumea sportivă. Astfel, Otilia Bădescu (campioană mondială la tenis de masă) şi Virgil Stănescu (căpitanul echipei de baschet Steaua Bucureşti) vor da startul evenimentului şi chiar vor lua parte la alergare, alături de sutele de bucureşteni dornici de mişcare.

    Există patru categorii de participare: două pentru bărbaţi (15-35 de ani şi peste 35 de ani) şi două pentru femei (15-35 de ani şi peste 35 de ani), ProSport oferind premii în bani pentru fiecare din categoriile de participare: Locul I – 100 euro; Locul II – 75 euro; Locul III – 50 euro.

    Astfel, ProSport continuă seria evenimentelor sportive dedicate pasionaţilor de sport şi de mişcare, care doresc să evadeze din rutina zilnică şi să aibă un stil de viaţă activ şi sănătos, după episoadele “Cu bicicleta la mare”, “Tower Center Up Run” şi “Cu bicicleta la munte”.

    Este cea de-a doua ediţie a “ProSport Bucharest Midnight Run” organizată de ProSport, de această dată în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti şi cu Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti. Locaţia aleasă este una spectaculoasă pentru această ediţie, şi anume Pasajul Suprateran Basarab. Inaugurat în iunie 2011, în prezenţa primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, Pasajul Basarab este cu precădere un pasaj rutier, el unind sectoarele 1 şi 6 între şoseaua Nicolae Titulescu şi şoseaua Grozăveşti. A fost construit cu scopul de a fluidiza traficul în zona de Nord-Vest a Capitalei şi de a completa inelul interior de circulaţie al municipiului Bucureşti, pe el trecând zilnic circa 80.000 de maşini.

    Crosurile nocturne sunt foarte populare în prezent, atât în marile capitale europene, cât şi pe continentul american. O tradiţie aparte o au alergările de noapte în Brazilia. La Rio de Janeiro, la cumpăna dintre ani, se aleargă pe străzile oraşului tocmai pentru a celebra într-un mod inedit trecerea într-un nou an.

    Evenimentul este organizat cu sprijinul VITAMAX (sponsor principal), Ford prin Ţiriac Auto, Superbet, Puma Fragrances, ProFM şi Sport.ro, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti şi cu Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti.

    “ProSport Bucharest Midnight Run” va fi transmis în direct de televiziunea sport.ro, sâmbătă, de la ora 22.00.


     

  • ACCIDENT GRAV în Italia: Cel puţin 38 de morţi, după ce un autocar a plonjat peste un pod

     Luni dimineaţa bilanţul era de 36 de morţi, la ora 01.45 (02.45 ora României) fiind recuperate de către pompieri 36 de cadavre din autocarul care aproape că a planat peste un pod rutier.

    Două persoane au murit la spitale locale, din cauza rănilor.

    Aproximativ zece persoane sunt rănite, dintre care unele grav, scrie presa.

    Autocarul transporta aproximativ 50 de pasageri, toţi originari din provincia Napoli, care se întorceau dintr-un pelerinaj la Pietrelcina, localitatea natală a lui Padre Pio, un preot italian canonizat în 2002 şi foarte venerat în sudul Italiei. La bord se aflau numeroşi copii. Şoferul autocarului a murit în accident.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Agricultorii bulgari vor să blocheze podul Calafat-Vidin

     “Am pregătit un protest al producătorilor de fructe şi legume din zona Vidin pentru că vânzările noastre s-au prăbuşit după inaugurarea podului”, a declarat Milena Dmitrova, agricultor din satul Gomotartsi, situat în apropierea Vidinului, potrivit agenţiei Focus, preluată de Novinite.

    Ea a subliniat că preţurile la roşii nu au fost niciodată atât de scăzute în această perioadă a anului.

    Potrivit agricultorilor nemulţumiţi, vânzările s-au prăbuşit din cauza importului nereglementat de fructe şi legume din România pe podul Calafat – Vidin. Produsele sunt vândute fără documente şi permise, fără plata taxelor şi a contribuţiilor sociale, potrivit fermierilor bulgari.

    Agricultorii din zona Vidin au depus plângeri către 9 instituţii publice, inclusiv poliţia, inspectoratul regional pentru sănătate, agenţia pentru siguranţă în alimentaţie, Fisc, autorităţile vamale şi primăria Vidin. De asemenea, o scrisoare a fost trimisă Ministerului Agriculturii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Efectele deschiderii podului Calafat-Vidin: Legumele ieftine aduse din România nemulţumesc fermierii bulgari

     Iniţiativa le aparţine fermierilor din localitatea Kapitanovţi, situată în apropierea oraşului bulgar Vidin.

    Primarul localităţii, Vladinir Aristotelov, este nemulţumit că români din zona Calafat vin şi vând legume în pieţe din Vidin la preţuri mai mici.

    Protestul este susţinut şi de producătorii din alte localităţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Podul Calafat-Vidin: Cum arată noul pod dintre România şi Bulgaria, văzut de sus

     Podul de doi kilometri peste Dunăre a fost inaugurat la data de 14 iunie, în prezenţa premierilor român şi bulgar, Victor Ponta şi Plamen Oreşarski.

    Imagini cu noul pod au fost postate pe site-ul oficial al construcţiei.

    Podul are două benzi rutiere pe fiecare sens, o linie de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti. Proiectul a beneficiat de împrumuturi şi finanţări gratuite de la Uniunea Europeană, Banca Europeană pentru Investiţii, Agenţia Franceză pentru Dezvoltare şi Instituţia G

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un al treilea pod peste Dunăre între România şi Bulgaria ar putea fi construit

    Cele două ţări vor căuta modalităţi variate de finanţare a proiectului, folosindu-se de fondurile structurale ale UE, Programul de cooperare transfrontalieră şi Strategia Dunării.

    Plevneliev şi Băsescu s-au întâlnit cu ocazia celui de-al 18-lea summit anual al liderilor din Europa Centrală şi de Est de la Bratislava, cu o zi înainte de inaugurarea oficială a celui de-al doilea pod peste Dunăre, Calafat-Vidin, dintre cele două ţări.

    Noul pod rutier şi feroviar Calafat-Vidin va fi inaugurat în 14 iunie şi va fi exploatat de o societate mixtă româno-bulgară, iar taxa pentru tranzitarea acestuia va fi de 6 euro, a anunţat, pe 28 mai, la Calafat, ministrul român Transporturilor, Relu Fenechiu.

    Conform estimărilor, peste 100.000 de vehicule ar urma să traverseze anual podul Calafat-Vidin.

    România şi Bulgaria au semnat acordul pentru construirea podului Calafat-Vidin în martie 2000, însă iniţierea proiectului a întârziat din cauza fondurilor insuficiente.

    Podul de doi kilometri peste Dunăre este parte a coridorului paneuropean de transport care leagă oraşul german Dresda de Istanbul (Turcia).

    Podul va avea două benzi rutiere pe fiecare sens, o linie de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti. Proiectul a beneficiat de împrumuturi şi finanţări gratuite de la Uniunea Europeană, Banca Europeană pentru Investiţii, Agenţia Franceză pentru Dezvoltare şi Instituţia Germană de Credit pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

    Alte stiri pe zf.ro

  • Podul Calafat-Vidin: Preşedintele bulgar, Rosen Plevneliev, şi-a anulat participarea la inaugurare

     Preşedintele bulgar a convocat o reuniune de urgenţă a Consiliului Consultativ pentru Securitate Naţională pe această temă, şedinţă programată joi, pe 20 iunie, relatează site-ul Novinite.com.

    Parlamentul a aprobat vineri această nominalizare din partea premierului Plamen Oreşarski, care l-a propus pe Peevski, un deputat din cadrul partidului minorităţii turce Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi (MDL, liberal) la conducerea DANS.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro