BusinessMagazin

Tag: PIB

  • Magia statisticilor: După ce 1,1 mil. de români au părăsit definitiv România în ultimii 10 ani, Recensământul din 2022 „a crescut” PIB/cap de locuitor – indicator pentru nivelul de trai – cu 1.000 de euro, până la 14.800 de euro/cap de locuitor

    PIB/capita, cel mai utilizat indicator statistic pentru nivelul de trai dintr-o zonă, a crescut cu aproape 1.000 de euro în România datorită Recensământului din 2022, de la circa 13.900 de euro pe cap de locuitor, la 14.800 de euro pe cap de locuitor, potrivit datelor Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (CNSP), Institutului Naţional de Statistică (INS) şi calculelor ZF.

    Indicatorul se obţine prin simpla împărţire a PIB-ului dintr-o zonă la numărul de locuitori. În 2011 România avea, potrivit recensământului, o populaţie rezidentă (care nu este plecată din ţară mai mult de 12 luni) de circa 20,1 mil. oameni. În 2022, datele preliminare arată o populaţie de aproximativ 19,05 mil. locuitori.

    Astfel, acelaşi PIB de circa 282 mld. de euro (1.396 mld. lei), prognozat de guvern în 2022, exprimat ca PIB/cap de locuitor sau PIB/capita, ajunge să fie de circa 14.800 la o populaţie mai mică cu aproape 1,1 mil. de locuitori.  

     

  • Întrebarea de la care porneşte orice buget în 2023: cum va evolua economia României în 2023

    Guvernul şi-a construit bugetul pe un avans real al economiei de 2,8%, până la un PIB de 1.550 mld. lei. Prognoza nu este cea mai prudentă, dar nici cea mai optimistă: FMI, în ultima prognoză publicată, spune că economia României va creşte cu 3,1% în 2023, iar agenţia de rating Standard & Poorís spune că avansul va fi de 3%. La polul opus, Comisia Europeană crede că econo­mia României va avansa cu numai 1,8%, iar agenţia de rating Fitch crede că avansul va fi şi mai mic, de 1,6%.

    Fondurile europene sunt cheia creşterii economice în 2023, sunt de părere analiştii financiari.

    „Şansa României este Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi fondurile europene alocate României pentru următorii ani, care nu trebuie ratată cu niciun chip. Implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ce pune accentul pe digitalizare şi tranziţia verde, ar aduce schimbările structurale necesare pentru creşterea potenţialului de dezvoltare şi grăbirea procesului de convergenţă“, sunt de părere economiştii Alpha Bank.

    Chiar dacă prognozele analiştilor sunt prudente, în 2023 nimeni nu vede recesiune în România, în scenariul de bază. O frână puternică va fi, arată prognozele, de la creştere economică de 5%, la poate mai puţin de 2%. Acesta este scenariul de bază şi, aşa cum au arătat prognozele când s-au lovit de realitate, surprizele, plăcute sau neplăcute, nu pot fi excluse.

     

  • Ce soluţii adoptă companiile în perioada aceasta, în care lucrurile pare că sunt din ce în ce mai grele şi mai complicate

    Contextul economic dificil din această perioadă apasă greu pe umerii companiilor de pe piaţa locală. Soluţia? Ca în orice criză, optimizarea costurilor, de la cele de producţie, la cele operaţionale, de finanţare şi, nu în ultimul rând, la cele de conformare, spun experţii în fiscalitate.

    În această perioadă observăm o creştere a activităţii de control, nu doar din partea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ci şi din partea altor autorităţi, cum ar fi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor sau Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. (…) În acelaşi timp, constatăm o înclinare mai pronunţată din partea companiilor spre contestarea în justiţie a măsurilor impuse de autorităţile de control. În acest context, sunt binevenite măsurile de digitalizare a instanţelor, demarate în timpul pandemiei şi continuate prin finanţarea asigurată de PNRR”, afirmă Mihnea Galgoţiu-Săraru, partener, Reff & Asociaţii I Deloitte Legal.

    Alexandra Smedoiu, partener servicii fiscale în cadrul Deloitte România, a punctat că o sursă importantă de investiţii pentru economia românească este reprezentată de fondurile europene  şi că, în aceste condiţii, atât autorităţile, cât şi sectorul privat trebuie să se mobilizeze pentru a asigura o absorbţie optimă, având în vedere că este vorba de un volum ridicat de finanţare, de care economia României are foarte mare nevoie, la costuri foarte reduse, în contextul creşterii dobânzilor în întreaga lume din cauza inflaţiei. „În plus, aceste fonduri sunt preponderent direcţionate către reforme structurale esenţiale în actualul context economic, precum tranziţia energetică şi digitalizarea şi cercetarea-dezvoltarea.

    Deşi unele fonduri PNRR vor fi direcţionate preponderent către sectorul public, care ar urma să deruleze proiecte în aceste zone, cu contractarea mediului privat, accentul în perioada următoare se pune pe stimularea mediului privat, în special a întreprinderilor mici şi mijlocii pentru implicarea în astfel de activităţi”, spune ea. Raluca Bontaş, partener gobal employer services în cadrul Deloitte România a vorbit despre gestionarea forţei de muncă, despre care spune că reprezintă o provocare permanentă pentru angajatori, atât prin prisma costurilor, cât şi din perspectiva atragerii şi reţinerii angajaţilor. „În aceste condiţii, ambele categorii caută soluţii de eficientizare, inclusiv prin organizarea forţei de muncă sub forma unui ecosistem, format din colaboratori interni şi externi, lucrători din gig economy, platforme digitale de lucru etc. Însă cei care apelează la astfel de soluţii trebuie să ţină cont de faptul că aceste zone nu sunt încă reglementate corespunzător şi, chiar dacă la nivelul Uniunii Europene există o preocupare în această direcţie, până la atingerea unei clarităţi cu privire la ce şi cum va fi reglementat, trebuie să cântărească cu multă atenţie modalitatea de cuplare la un astfel de ecosistem, pentru a se asigura că soluţia urmată nu atrage riscuri fiscale în eventualitatea unor controale”,  a punctat ea.

    O altă provocare este legată de inflaţia care erodează veniturile angajaţilor şi, implicit, creşte presiunea pe angajatori să găsească soluţii pentru această situaţie. „În acest context, măsurile anunţate, asumate prin PNRR, de retragere a facilităţilor fiscale pentru angajaţii din IT, construcţii, agricultură şi industria alimentară ar trebui gândite etapizat, cu revenirea în trepte la cota unică de impozitare generală , astfel încât cei care beneficiază în prezent de scutire de la plata impozitului pe venit să asimileze mai uşor eliminarea facilităţilor”, crede Raluca Bontaş.

    O altă schimbare cu impact pentru companiile din România ar fi adoptarea de către Comisia Europeană a directivei pentru implementarea pilonului II din reforma fiscală internaţională coordonată de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), referitor la impozitul minim pe profit la nivel global de 15%. Proiectul a fost publicat la finalul anului trecut, dar termenul pentru a intra în vigoare a fost amânat până în 2024, după cum a explicat Dan Bădin, partener servicii fiscale în cadrul Deloitte România.

    Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe şi coordonator naţional pentru procesul de aderare a României la OCDE, afirmă că România este în ultima fază de redactare a memorandumului iniţial necesar pentru a începe procesul de evaluare necesar României pentru aderarea la OCDE). „Suntem în ultima fază de redactare a memorandumului iniţial, un document de câteva sute de pagini care este o autoevaluare a modului în care legislaţia, politicile şi practicile din România se aliniază instrumentelor juridice ale OCDE. Vorbim despre 26 de domenii şi 234 de instrumente juridice, un efort transformaţional serios şi de durată. Sper să-l depunem foarte curând. După aceea vor veni o serie de chestionare, vor veni comisii de evaluare. Vom fi evaluaţi cu privire la modul în care aplicăm standardele OCDE, iar după ce fiecare comitet va da undă verde, atunci vom adera. Conform experienţelor trecute, ţărilor europene le-a fost ceva mai uşor să adere la OCDE, au aderat în 3-4 ani, pe când ţărilor non-europene le-a luat ceva mai mult”, a declarat Luca Niculescu în cadrul conferinţei anuale a Deloitte Tax and Legal.  În plus, el crede că românii vor trăi mai bine după aderarea la OCDE, vor veni mai multe investiţii, vom fi mai bine clasaţi în ratingul de ţară, vom avea o administraţie mai bună, mai transparentă mai competentă. „Am vorbit cu mulţi colegi din ţările care au aderat înainte şi mi-au spus că, într-adevăr, aşa s-a întâmplat. Nu văd de ce în România s-ar întâmpla altfel odată ce intră. Este nevoie în continuare de sprijinul întregii societăţi, a mediului de afaceri”, a concluzionat Luca Niculescu.

    Csaba Bálint, membru al Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României, este de părere că revenirea economică de la nivel global după pandemie a fost foarte rapidă, iar PIB-ul din majoritatea ţărilor pe care el le-a analizat a depăşit deja nivelul prepandemic. Despre România, el spune că se aşteaptă la o creştere de 1,5% – 2% a PIB-ului în anul viitor, cu menţiunea că BNR nu face prognoze cu privire la evoluţia PIB-ului, iar aceste procente de creştere sunt opinia sa personală. „Banca Naţionala a României nu publică prognoze cu privire la PIB, dar ca o opinie personală pot să spun că aşteptările pieţei sunt în jurul nivelului de 1,5% – 2% . Cred că este o prognoză plauzibilă pentru anul viitor.  În 2024 am putea să avem o reaccelerare uşoară a economiei. Avem nevoie de creşteri sub potenţial pentru că altfel ar fi extrem de dificil să creştem lupta împotriva inflaţiei”, a spus el în cadrul conferinţei anuale a Deloitte.

    În aceea ce priveşte inflaţia, având în vedere că vom avea o creştere economică sub potenţial, o cerere mai slabă, avem dobânzi mai ridicate, el speră că şocul din sectorul energetic se va disipa, vom avea dobânzi mai atractive la depozite, ceea ce va ajuta să vedem o plafonare a inflaţiei la sfârşitul anului acesta şi anului viitor. „Acesta este cazul României. În acest context, ne aşteptăm la o rată a inflaţiei de o singură cifră la 7% şi în 2024  am putea să spunem că va fi anul în care nivelul inflaţiei este apropiat ţintei”, a completat Csaba Bálint. Deja vedem o încetinire semnificativă a economiei, iar în România se schimbă peisajul deja, crede el. „Se schimbă peisajul, mediul extern va fi mai puţin favorabil. Cererea internă va slăbi, avem erodarea puterii de cumpărare, avem dobânzi mai ridicate, mai atractive în cazul depozitelor. În lunile de iarnă, sentimentul consumatorului s-ar putea să fie diferit, consumatorii vor fi mai puţin îndreptaţi sub consum”, a concluzionat Csaba Bálint. 

     

    „În această perioadă observăm o creştere a activităţii de control. În acelaşi timp, constatăm o înclinare mai pronunţată din partea companiilor spre contestarea în justiţie a măsurilor impuse de autorităţile de control.”

    Mihnea Galgoţiu-Săraru, partener, Reff & Asociaţii  I Deloitte Legal

     

    „Deşi unele fonduri PNRR vor fi direcţionate preponderent către sectorul public, care ar urma să deruleze proiecte în aceste zone, cu contractarea mediului privat, accentul în perioada următoare se pune pe stimularea mediului privat, în special a întreprinderilor mici şi mijlocii pentru implicarea în astfel de activităţi.”

    Alexandra Smedoiu, partener servicii fiscale, Deloitte România

     

    „Se schimbă peisajul, deşi în prima parte a anului am avut o performanţă bună. Se schimbă peisajul, mediul extern va fi mai puţin favorabil. Cererea internă va slăbi, avem erodarea puterii de cumpărare, avem dobânzi mai ridicate, mai atractive în cazul depozitelor.”

    Csaba Bálint, membru al Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României

     

    „Gestionarea forţei de muncă reprezintă o provocare permanentă pentru angajatori, atât prin prisma costurilor, cât şi din perspectiva atragerii şi reţinerii angajaţilor.”

    Raluca Bontaş, partener gobal employer services, Deloitte România

  • De ce şi-a asumat Austria toate aceste costuri? De ce şi-a asumat aceste critici dure? De frică! Austriecii simt că vor rămâne în urmă, că încet-încet vor preda conducerea economică şi mai pun o frână. Dedeman dă 400 mil. euro pe un gigant austriac al imobiliarelor. PIB-ul României va depăşi PIB-ul Austriei în 2030

    O decizie precum cea luată în această săptămână de Austria de blocare a accesului României în Schengen nu poate fi expresia unei poziţii luate ad-hoc, într-o săptămână sau o lună, ci este suma unei decizii internalizate la nivelul factorilor de decizie a acestei ţări de ani.

    E clar. ŞI nici nu ţine de politică internă decizia. Ca şI la Brexit, decizia politică de conjuctură nu este decât formalizarea unei tendinţe, a unor trenduri de adâncime din societate, din business şI din conducerea ţării la care se răspunde la suprafaţă prin decizii administrative.

    Şi la fel de clar este că Austria se aştepta la reacţiile foarte dure ale României. Reacţii pe măsura prezenţei imense a business-ului austriac pe piaţa românească în prezent – bănci, asigurări, petrol, gaz, păduri, agricultură, construcţii – dar şI mai mult în viitor: gazul de la Marea Neagră.

    Deci Austria şi-a asumat această decizie dură. Ştia ce reacţii vor fi. ŞI este de presupus că liderii din Romania ai companiilor austriece ştiau şI ei de multă vreme despre decizia Vienei. De aceea probabil că nici nu au răspuns nimic la solicitările Ziarului Financiar înainte de votul de joi. Reacţiile de regret de după vot nu mai contează.

    ŞI atunci, de ce? De ce şi-a asumat Austria toate aceste costuri? De ce şi-a asumat aceste critici dure? Ca şI în cazul Brexit, de ce au ajuns societatea, business-ul şI leadershipul austriac să meargă pe acest drum?

    O ipoteză este că pur şI simplu DE FRICÂ. MulţI poate nu vor fi acord, dar aceasta este ipoteza pe care o propune acest articol. Austriecii simt că vor rămâne în urmă, că încet-încet vor preda conducerea economică în Europa de Est României din simplul efect de acumulare de capital şI de mutare a centrului de greutate către o ţară de aproape trei ori mai numeroasă, de trei ori mai întinsă şi mai bogată în resurse naturale. Iar libertatea de circulaţie şI mai mare prin accesul la Shengen nu face decât să accelereze acest proces.

    Fapt: cu o lună înainte de acest vot, a fost anunţată o mare tranzacţie. Cea mai mare tranzacţie de anul acesta din România. ŞI probabil cea mai mare tranzacţie în care o companie privată românească cumpără o companie străină. Grupul Dedeman este pe cale să închidă preluarea CA Immo, un dezvoltator austriac de birouri cu clădiri în suprafaţă de 160.000 mp, printre care de exemplu Orhideea Towers din Bucureşti. Tranzacţia se apropie de 400 milioane de euro. Românii cumpără. Austriecii vând. Astăzi în România, mâine în Austria.

    Aparent, Austria încă este mare distanţă de putere economică. Aparent, Austria ar fi foarte departe. Deţine punctele cheie ale business-ului românesc şI încearcă să păstreze modelul de leadership al Europei de Sud Est în continuare.

    Însă cifrele spun altceva. În 2000, PIB-ul Austriei în dolari era de 197 miliarde $, iar al României de 37 miliarde $. Mergea vreun român la ski în Austria în 2000? Poate doar ambasadorul.

    În 2021, PIB-ul Austriei este 477 mld. $, de 2,4 ori mai mare decât în 2000. Aceasta înseamnă o rată de creştere medie anuală de 4,5%.

    În 2021, PIB-ul României este 284 mld. $, de 7,6 ori mai mare decât în 2000. Aceasta înseamnă o rată de creştere medie annuală de 11%, adică de 2,5 ori mai mare faţă de rata de creştere a Austriei.

    Evoluţia se datorează atât creşterii economice reale, cât şI a aprecierii reale a leului faţă de euro, respectiv dolar.

    În acest ritm, România mai are nevoie de 7 ani să ajungă Austria din urmă ca putere economică. Nu PIB/capita. Aici va mai fi cale lungă. Dar dacă Austria va continua să crească în dolari cu doar 4,5% pe an iar România cu 11% pe an, în 2030 Austria va avea un PIB de 708 mld. $, în timp ce România va fi la 726 mld. $. În 2030 România va depăşI ca PIB total Austria.

    Cât PIB-ul României era măsurat în zeci de miliarde $, creşterea de peste 10% nu conta. Când eşti mic, vitezele mari nu te scot din rând. Eşti tot acolo, printre alţii. Ei iată că la PIB aproape de 300 mld. $, dacă reuşeşti să menţii 10%, sau poate nu 10%, măcar 7-8% creştere în dolari, începi să joci printre băieţii mari. Încep să îşI faci loc la masă. Până la un moment dat, erai cu pălăria în mână şI aşteptai ordine. De la un moment dat încolo, ai locul tău.

    Asta spun cifrele. Sigur că reflecţia reală a puterii economice este PIB/capita, unde acum Austria este la 53.000$ iar România este la 14.000$. Însă PIB-ul total este important pentru că an după an contribuie la agregarea de capital. Companiile cu capital local, de stat sau private, devin mai puternice pe măsură ce PIB-ul creşte încontinuu.

    Astăzi, retailerul de materiale de construcţii cu capital privat autohton Dedeman, cu o cifră de afaceri de 2 miliarde de euro, este mai mare decât orice jucător din piaţa de profil din Austria, de exemplu, piaţă care se ridică la circa 3,2 miliarde euro anul trecut.

    Deocamdată marile business-uri locale investesc local. România este de fapt cât trei Austrii în termeni de suprafaţă şI populaţie iar ratele de creştere mari aici sunt. E logic ca banii să -şI caute mai degrabă aici multiplicarea. Dar în 10, în 20 de ani alta va fi situaţia.

    Cei 400.000 de români care merg pe an în Austria sunt foarte buni pentru business-ul austriac. Proprietarii de hoteluri şI cabane bagă bucuroşI banii în buzunare. Dar ei spun ceva austriecilor, obişnuiţI până în urmă cu 10-20 de ani cu germani sau englezi. Românii ăştia îşI permit. Azi vin la ski şI la shopping.

    Asta face în general prima generaţie care dă de bani. Vacanţe şI cumpărături. Dar cheltuiala aceasta e semn de cheag acasă. Puterea de cumpărare este semn de acumulare de capital. Iar când acumularea de capital va căuta plasamente, va veni şI ne va cumpăra. Asta e deja în mintea lor, puteţI fi siguri. Oamenii văd lucrurile pe termen lung. Că dacă nu le vedeau pe termen lung, nu ar fi ajuns la 55.000 $ per capita, în top 5 ţări bogate din Europa. De asta au bănci mari şI asigurători puternici – ceea ce lipseşte astăzi de fapt capitalului autohton – pentru că ştiu că puterea în business vine din acumularea de capital, în decenii. Ia să vedem şI la noi ceva bănci cu capital local, asigurători şI fonduri de pensii private cu zeci de miliarde de euro de investit, că altfel se va pune problema.

    Asta e teama. Ce facem cu ăştia, că azi vin şI cheltuie şI mâine vin şI ne cumpără? Trebuie să -i încetinim cumva. Cu Schengen, cu altceva, nu putem să-i lăsăm se desfăşoare prea repede. Chiar şI cu riscul de a-I pierde azi de clienţi.

    DezlănţuiţI după pandemie, românii au cheltuit în 2022 6 miliarde de euro pe excursii în străinătate. Din aceştia, probabil că vreun miliard de euro s-or fi dus în Austria. Astăzi sunt bani plătiţI de români austriecilor pentru relaxare. În curând va veni şI foamea de active. Sunt cabane şI hoteluri frumoase în Austria.

    În 2000, Austria nu avea televiziune privată. Astăzi,  mari companii de asigurări şI mari bănci, companiile de utilităţI, sunt controlate tot de statul austriac. Austria nu a aplicat programele de privatizare ale Băncii Mondiale şI iată ce-a păţit. A ajuns să-I fie teamă de competiţie. Altă explicaţie nu este. Restul este conjuctură.

    România creşte cu 11% pe an, Austria cu 4,5%

     

    PIB Austria – România

     

    2000     197 37
    2021     477 284
    2022     498 315
    2023     520 349
    2024     544 388
    2025 568   431
    2026 594 478
    2027 621   531
    2028 649   589
    2029 678   654
    2030 708   726

    Sursa: INS; pentru 2022-2028 se aplică ipoteza creşterii medii anuale în $ de 11% pentru PIB-ul României între 2000 şI 2021 şI de 4,5% pentru PIB-ul Austriei

     

     

     

  • Regatul Unit va intra într-o recesiune de un an în 2023. Oficialii susţin că PIB-ul Marii Britanii va scădea cu 0,4% în anul următor

    Marea Britanie va intra într-o recesiune de un an în 2023, deoarece combinaţia dintre inflaţia în creştere, creşterea negativă şi prăbuşirea investiţiilor în afaceri apasă asupra economiei, potrivit celui mai mare grup de afaceri britanic, scrie Financial Times.

    CBI a avertizat luni că produsul intern brut va scădea cu 0,4% în 2023, ceea ce reprezintă o retrogradare faţă de prognoza anterioară de creştere de 1% stabilită în iunie. Cu toate acestea, potrivit oficialilor, cheltuielile de consum vor scădea pe tot parcursul anului, în condiţiile în care inflaţia rămâne peste ţinta Băncii Angliei.

    Grupul de lobby a oferit o prognoză deosebit de pesimistă în ceea ce priveşte investiţiile în afaceri, susţinând că acestea vor începe să scadă de la jumătatea anului viitor, atunci când va lua sfârşit un sistem existent de deduceri fiscale, conceput pentru a stimula investiţiile.

    Se preconizează că, până la sfârşitul lui 2024, investiţiile în afaceri vor fi cu 9% mai mici decât nivelurile de dinaintea pandemiei de Covid – echivalentul a aproximativ 5 miliarde de lire sterline.

    Directorul general al CBI, Tony Danker, a avertizat: “[Companiile] văd oportunităţi potenţiale de creştere, dar lipsa “motivelor de a crede” în faţa vânturilor potrivnice le determină să ia o pauză în ceea ce priveşte investiţiile.”

    Perspectivele economice ale Regatului Unit sunt printre cele mai slabe dintre ţările avansate cuprinse în previziunile CBI, doar PIB-ul Germaniei urmând să scadă într-un ritm uşor mai rapid anul viitor.

    CBI a solicitat guvernului să “deblocheze” investiţiile întreprinderilor prin intermediul reducerilor de capital şi al modificărilor de reglementare, cum ar fi eliminarea blocajului pentru energia eoliană terestră, un sistem de imigraţie mai flexibil şi actualizarea cadrului politic naţional de planificare pentru a uşura restricţiile privind utilizarea terenurilor pentru dezvoltare.

    Grupul doreşte ca guvernul să stimuleze investiţiile întreprinderilor printr-un regim permanent de stimulare fiscală a investiţiilor, care, potrivit estimărilor sale, ar debloca 50 de miliarde de lire sterline în investiţii de capital în fiecare an până la sfârşitul deceniului. Potrivit CBI, investiţiile în afaceri au stagnat efectiv de la votul pentru Brexit din 2016.

    Danker şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la lipsa de acţiune din partea guvernului pentru a încuraja investiţiile şi pentru a aborda deficitul de competenţe şi de forţă de muncă din întreaga ţară.

    El a cerut miniştrilor să rezolve impasul privind punerea în aplicare a acordului post-Brexit care reglementează comerţul în Irlanda de Nord.

    Acordul comercial, cunoscut sub numele de protocolul privind Irlanda de Nord, lasă regiunea în interiorul pieţei unice a UE pentru bunuri, evitând necesitatea de a pune o frontieră dură pe insula Irlanda. Marea Britanie doreşte să rescrie tratatul, în timp ce Bruxelles-ul a refuzat să renegocieze acordul.

    Potrivit lui Danker, cooperarea dintre Regatul Unit şi Bruxelles va duce la reducerea fricţiunilor comerciale în cadrul Acordului de comerţ şi cooperare. El a adăugat că, odată ce s-a ajuns la un acord, “atunci va avea loc deschiderea tuturor celorlalte oportunităţi din Europa [cum ar fi] recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale, fapt care va duce la creşterea volumului schimburilor comerciale”.

    Danker a declarat că este important să se pună în continuare accentul pe investiţiile ecologice, multe întreprinderi fiind îngrijorate că guvernul “dă înapoi” în aceste domenii.

    Conform prognozelor CBI, perspectivele generale ale Marii Britanii se vor îmbunătăţi în 2024, cu o creştere economică de 1,6%, ajutată în parte de scăderea inflaţiei, care va reduce presiunile asupra veniturilor gospodăriilor.

  • “Cum să fie cel mai bun an economic pentru România când soţia mea are 3.000 de lei pe lună, eu iau puţin peste 3.000 de lei şi nu ne ajung banii şi trebuie să fac acum Uber? Poate o fi pentru cei din clădirile de birouri care au salarii mari, dar ca să lucrezi acolo trebuie să ai şcoală, iar noi nu avem.”

    Discuţiile cu şoferii de pe Uber sunt întotdeauna foarte bune idei de articole.

    Într-o seară am ajuns cu discuţia, cu un şofer de pe Uber (partener, cum li se spune), la faptul că viaţa este grea, că lucrurile merg din ce în ce mai prost în ţara asta, că cei de la guvern nu fac nimic să-i ajute pe oamenii de rând, că preţurile sunt mari iar parlamentarii nu-i ajută pe oameni,că nu mai avem industrie, că populaţia are datorii la bănci iar dobânzile sunt mari etc.

    Dar ştiţi că România este una dintre cele mai industrializate ţări din Europa (după ponderea industriei în PIB, noi avem 21-22%, iar media europeană este 17-18%)? Cum mai avem industrie, când nu mai avem fabrici pentru că s-au demolat toate?, a fost replica lui. Poate o fi, cum spuneţi dumneavoastră, dar sigur nu mai este a noastră, este a străinilor. Spuneţi-mi, ce fabrici mai avem noi? Străinii ne-au luat fabricile, iar acum noi lucrăm pentru alţii.

    Dacă ţi-aş spune că România este acum în cea mai bună situaţie economică din istoria ei?

    Cum să fie acest lucru, când soţia mea ia 3.000 de lei pe lună, eu câştig puţin peste 3.000 de lei şi nu ne ajung banii, avem şi un copil, iar acum trebuie să fac Uber? Poate o fi pentru cei care lucrează în clădirile de birouri şi au salarii mari, dar ca să lucrezi acolo trebuie să ai şcoală, iar noi nu avem.

    În Bucureşti salariul mediu a ajuns la 5.200 de lei – datele din septembrie 2022 -, faţă de o medie naţională de aproape 4.000 de lei net. Pe medie şi statistic, România este în cea mai bună situaţie din istorie, cu un PIB de 280 de miliarde de euro şi cu un salariu mediu de 800 de euro. Acum zece ani salariul mediu era de 400 de euro, iar PIB-ul era la jumătate faţă de acum.

    La nivelul străzii, aceste date statistice macroeconomice nu se văd, nu se simt, aşa cum sunt speranţele de mai bine ale oamenilor.

    Şoferul de pe Uber avea în jur de 35-40 de ani. Nu cred că a apucat să lucreze într-o fabrică, iar faptul că România nu mai are industrie sigur a auzit de la părinţi, care cel mai probabil au lucrat într-o fabrică.

    Acum câţiva ani a lucrat în străinătate, dar nici acolo nu este aşa de bine: munceşti ca să strângi bani şi să-ţi iei o casă.

    Şansa lui este că are propriul apartament şi că nu trebuie să plătească rate la bancă. Dacă ar fi fost în poziţia de a avea un credit, ar fi simţit din plin creşterea dobânzilor din ultimul an, ceea ce i-ar fi diminuat foarte mult suma rămasă disponibilă.

    Creşterea preţurilor din supermarketuri este pe buzele tuturor, iar preţul la ulei este etalonul. Mai toată lumea îl ştie pe de rost şi că a crescut foarte mult (conform datelor statistice, preţul uleiului a crescut cu 40% în ultimul an).

    Toată lumea se uită cu invidie la clădirile de birouri, unde cei care lucrează acolo au salarii mari, ca să-l cităm pe partenerul Uber. Dar ca să lucrezi acolo trebuie să ai şcoală.

    În IT salariul mediu a ajuns undeva la 8.000-9.000 de lei, adică 1.600-1.800 de euro net pe lună. Dar nu toată lumea se poate transforma peste noapte în IT-ist ca să aibă acces la acel salariu.

    După Revoluţie, şcoala şi-a pierdut importanţa în societate, mai ales după ce au apărut cei fără şcoală care au făcut bani.

    Înainte de criza din 2008 IT-iştii nu au fost în prim-plan, ci bancherii. Acum însă bancherii au rămas pe loc, iar IT-iştii şi-au dublat salariile

    Nici cei care lucrează la stat în Bucureşti nu ar putea să se plângă că au salarii mici, având în vedere că salariile din administraţia centrală depăşesc 5.000 de lei pe lună.

    Este foarte greu să discuţi în termeni macroeconomici, statistici, cu cei din afara economiştilor şi analiştilor despre situaţia economică din România.

    O bună parte dintre români crede că o duce mai prost ca înainte, conform sondajelor. Reperul la care se raportează este legat de industrie, de şcoală, de spitale, de drumuri, de preţurile mari raportate la câştigurile pe care le au.

    Nu ştiu cum vom traversa următorii ani din punct de vedere economic, sper să evităm recesiunea, dar oamenii de pe stradă văd altfel lucrurile faţă de cum se văd la nivel macro.

    Noroc cu Uber, care a deschis o piaţă pentru cei care vor să facă un ban în plus când au nevoie de bani. În caz contrar, ne-am trezi cu o nemulţumire din ce în ce mai mare.

  • Analiză: Statele Unite înfrâng Rusia în Ucraina cu mărunţiş / O cursă a înarmării împotriva Occidentului ar falimenta economia rusă şi ar putea duce la căderea lui Vladimir Putin

    Cu toate acestea, din numeroase puncte de vedere, atunci când este privit din perspectiva beneficiilor, sprijinul SUA şi al Occidentului pentru Ucraina este o investiţie incredibil de rentabilă. 

    În total, administraţia Biden a primit aprobarea Congresului pentru un ajutor de 40 de miliarde de dolari pentru Ucraina în anul 2022 şi a solicitat o sumă suplimentară de 37,7 miliarde de dolari pentru 2022. Mai mult de jumătate din acest ajutor a fost alocat pentru apărare, informează CEPA.

    Asistenţa reprezintă doar 5,6% din totalul cheltuielilor de apărare ale SUA

    Aceste sume nu înseamnă prea mult în comparaţie cu un buget total al SUA pentru apărare de 715 miliarde de dolari pentru anul 2022. Asistenţa reprezintă 5,6% din totalul cheltuielilor de apărare ale SUA. Dar Rusia este un adversar principal al SUA, un rival de prim rang, nu prea departe de China, principalul său adversar strategic. În termeni geopolitici, acest război oferă o ocazie excelentă pentru SUA de a eroda şi degrada capacitatea de apărare convenţională a Rusiei, fără bocanci pe teren şi cu un risc mic pentru vieţile americanilor. 

    Forţele armate ucrainene au ucis sau rănit peste 100.000 de soldaţi ruşi, au fost confirmate aproape 8.000 de pierderi de vehicule blindate, inclusiv mii de tancuri, piese de artilerie, sute de avioane şi numeroase nave militare. Cheltuirea de către SUA a 5,6% din bugetul său de apărare pentru a distruge aproape jumătate din capacitatea militară convenţională a Rusiei pare o investiţie absolut incredibilă.

    În cazul unei împărţiri a bugetului de apărare al SUA în funcţie de ameninţările cu care se confruntă, Rusia ar fi poate de ordinul a 100-150 de miliarde de dolari în ceea ce priveşte cheltuielile în raport cu ameninţarea. Deci, cheltuirea a doar 40 de miliarde de dolari pe an erodează o valoare a ameninţării de 100-150 de miliarde de dolari, ceea ce înseamnă o rentabilitate de două-trei ori. 

    Armata SUA ar putea dori în mod rezonabil ca Rusia să continue să desfăşoare forţe militare pe care Ucraina să le distrugă

    Între timp, înlocuirea echipamentelor distruse şi continuarea noii curse a înarmării pe care a declanşat-o acum cu Occidentul vor sfârşi cu siguranţă prin a falimenta economia rusă; mai ales o economie supusă sancţiunilor occidentale agresive. Cum poate spera Rusia să câştige o cursă a înarmării când PIB-ul combinat al Occidentului este de 40 de trilioane de dolari, iar cheltuielile sale de apărare, care se ridică la 2% din PIB, totalizează cu mult peste 1 trilion de dolari, dacă se ia în considerare contribuţia disproporţionată a SUA la apărare? PIB-ul total al Rusiei este de numai 1,8 trilioane de dolari. Vladimir Putin va trebui să redirecţioneze cheltuielile de la consum către apărare, riscând tulburări sociale şi politice pe termen mediu şi un pericol real şi în curând prezent pentru regimul său. Asistenţa occidentală pentru Ucraina ar putea însemna un chilipir dacă ar duce la schimbarea regimului de la Moscova.

    În al doilea rând, războiul a servit la distrugerea mitului că tehnologia militară rusă este cumva comparabilă cu cea a SUA şi a Occidentului.

  • Analiză: Statele Unite înfrâng Rusia în Ucraina cu mărunţiş / O cursă a înarmării împotriva Occidentului ar falimenta economia rusă şi ar putea duce la căderea lui Vladimir Putin

    Cu toate acestea, din numeroase puncte de vedere, atunci când este privit din perspectiva beneficiilor, sprijinul SUA şi al Occidentului pentru Ucraina este o investiţie incredibil de rentabilă. 

    În total, administraţia Biden a primit aprobarea Congresului pentru un ajutor de 40 de miliarde de dolari pentru Ucraina în anul 2022 şi a solicitat o sumă suplimentară de 37,7 miliarde de dolari pentru 2022. Mai mult de jumătate din acest ajutor a fost alocat pentru apărare, informează CEPA.

    Asistenţa reprezintă doar 5,6% din totalul cheltuielilor de apărare ale SUA

    Aceste sume nu înseamnă prea mult în comparaţie cu un buget total al SUA pentru apărare de 715 miliarde de dolari pentru anul 2022. Asistenţa reprezintă 5,6% din totalul cheltuielilor de apărare ale SUA. Dar Rusia este un adversar principal al SUA, un rival de prim rang, nu prea departe de China, principalul său adversar strategic. În termeni geopolitici, acest război oferă o ocazie excelentă pentru SUA de a eroda şi degrada capacitatea de apărare convenţională a Rusiei, fără bocanci pe teren şi cu un risc mic pentru vieţile americanilor. 

    Forţele armate ucrainene au ucis sau rănit peste 100.000 de soldaţi ruşi, au fost confirmate aproape 8.000 de pierderi de vehicule blindate, inclusiv mii de tancuri, piese de artilerie, sute de avioane şi numeroase nave militare. Cheltuirea de către SUA a 5,6% din bugetul său de apărare pentru a distruge aproape jumătate din capacitatea militară convenţională a Rusiei pare o investiţie absolut incredibilă.

    În cazul unei împărţiri a bugetului de apărare al SUA în funcţie de ameninţările cu care se confruntă, Rusia ar fi poate de ordinul a 100-150 de miliarde de dolari în ceea ce priveşte cheltuielile în raport cu ameninţarea. Deci, cheltuirea a doar 40 de miliarde de dolari pe an erodează o valoare a ameninţării de 100-150 de miliarde de dolari, ceea ce înseamnă o rentabilitate de două-trei ori. 

    Armata SUA ar putea dori în mod rezonabil ca Rusia să continue să desfăşoare forţe militare pe care Ucraina să le distrugă

    Între timp, înlocuirea echipamentelor distruse şi continuarea noii curse a înarmării pe care a declanşat-o acum cu Occidentul vor sfârşi cu siguranţă prin a falimenta economia rusă; mai ales o economie supusă sancţiunilor occidentale agresive. Cum poate spera Rusia să câştige o cursă a înarmării când PIB-ul combinat al Occidentului este de 40 de trilioane de dolari, iar cheltuielile sale de apărare, care se ridică la 2% din PIB, totalizează cu mult peste 1 trilion de dolari, dacă se ia în considerare contribuţia disproporţionată a SUA la apărare? PIB-ul total al Rusiei este de numai 1,8 trilioane de dolari. Vladimir Putin va trebui să redirecţioneze cheltuielile de la consum către apărare, riscând tulburări sociale şi politice pe termen mediu şi un pericol real şi în curând prezent pentru regimul său. Asistenţa occidentală pentru Ucraina ar putea însemna un chilipir dacă ar duce la schimbarea regimului de la Moscova.

    În al doilea rând, războiul a servit la distrugerea mitului că tehnologia militară rusă este cumva comparabilă cu cea a SUA şi a Occidentului.

  • Educaţie, stil de viaţă şi wellness. România vrea să dubleze alocarea din PIB pentru cercetare, dezvoltare şi inovare în următorii cinci ani

    ♦ România este pe ultimul loc în UE după cheltuielile cu cercetarea şi dezvoltarea, cu mai puţin de 0,5% din PIB ♦ La nivelul Uniunii Europene, cheltuielile cu cercetarea, dezvoltarea şi inovarea au fost, în medie, de 2,32% din PIB.

    Noua ţintă asumată de autorităţile din România pentru cheltuielile ce vizează sectorul de cercetare – dezvoltare – inovare este de 1% din PIB, prin Planul Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare în perioada 2022-2027, ţintă care nu ar putea fi atinsă fără contribuţia fondurilor private, conform unui raport realizat de KPMG.

    „Ne dorim să utilizăm cercetarea – dezvoltarea – inovarea ca unul dintre instrumentele pentru creşterea economică. Important este să înţelegem că pe mediul de afaceri vrea să aplice aceste facilităţi. (…) Ştim constrângerile bugetare, dar cred că trebuie să avem în calcul faptul că, dacă nu ne aliniem la nivel de facilităţi, pierdem iarăşi teren în a atrage investiţii. Şi investiţiile străine pot fi atrase în România, pe lângă capitalul autohton”, a spus Ramona Jurubiţă, country managing partner KPMG România, în cadrul conferinţei „Facilităţile fiscale pentru cercetare-dezvoltare – un instrument la îndemâna României pentru creştere economică“, organizată de KPMG România în parteneriat cu Ziarul Financiar.

    În prezent, în România, raportul cheltuielilor din PIB alocate acestor tipuri de activităţi este de 0,47%, cheltuielile realizate de statul român scăzând, chiar, marginal, deşi schemele de ajutor de stat au fost în creştere.

    Pachetul de facilităţi fiscale oferit de România pentru activităţi din cercetare-dezvoltare cuprinde o deducere suplimentară de 50% din totalul cheltuielilor întreprinse în acest scop, amortizarea accelerată a activelor utilizate în scopuri de cercetare-dezvoltare şi scutirea impozitului pe veniturile din salarii ale cercetătorilor şi ale altor angajaţi implicaţi în cercetare-dezvoltare, inovare (CDI).

    În Lituania, Slovacia, Ungaria, Polonia şi Croaţia, deducerile suplimentare ating valori semnificative de până la 300% din totalul cheltuielilor, arată studiul KPMG în România – ”Facilităţi fiscale şi alte instrumente de stimulare a activităţilor de cercetare-dezvoltare – un potenţial semnificativ la îndemâna României pentru creştere economică”.

    Conform datelor furnizate de la Banca Mondială, citate de studiul KPMG,  printre jucătorii cheie la nivel mondial în materie de cheltuieli cu CDI ca procent din PIB se numără: Israel (5,44%), S.U.A (3,45%), Coreea de Sud (4,81%), Japonia (3,26%) şi Suedia (3,14%).

    La nivelul Uniunii Europene, datele oficiale publicate de către Eurostat arată situaţia aferentă anului 2020. În acest an, cheltuielile cu activităţile de cercetare – dezvoltare – inovare la nivelul Uniunii Europeneau fost, în medie, de 2,32% din PIB, o creştere de aproximativ plus 0,1% faţă de nivelul raportat în anul 2019.

    De asemenea, este important de menţionat faptul că în ultimii cinci ani şi la nivelul UE27 ponderea din PIB a cheltuielilor aferente activităţii de cercetare-dezvoltare-inovare a crescut cu Ă0,2%. Astfel, ţinta de 3% din PIB stabilită de Uniunea Europeană în cadrul Strategiei Europa 2020 a fost atinsă sau depăşită de doar cinci state membre: Suedia, Belgia, Austria, Germania şi Danemarca. Se remarcă faptul că România se află pe ultimul loc, cu doar 0,47% din PIB alocat activităţilor de cercetare-dezvoltare-inovare, în scădere cu 0,01% faţă de anul 2019.

  • America, o ţară, două naţiuni din ce în ce mai îndepărtate. Polarizarea radicalizează politica, iar politica acutizează polarizarea

    În America există un stat prosper cu un PIB dublu faţă de, spre exemplu, Rusia şi care-l va depăşi în curând pe cel al Germaniei, şi un stat supersărac, cu o economie de trei ori mai mică decât, spre exemplu, cea a României. Primul stat în mod istoric aparţine democraţilor, iar al doilea republicanilor.

    Despre America se spune încă de la înce­putul acestui secol că este o ţară cu două naţi­uni, dar anul 2022, cu campania electorală pentru alegerile interimare din noiembrie, a adus o divizare socială, economică, politică şi chiar religioasă mai mare ca niciodată în ultimele decenii. Totul are legătură cu politica deoarece nimic nu pare să-i mai apropie pe democraţi de republicani. Economia, armele de foc, avortul, protecţia mediului, toate au devenit falii seismice care-i divizează pe americani, chiar şi în interiorul familiilor, după cum a observat The New York Times.

    Statul American California atrage de mult timp critici pentru că a încetat să mai fie atractiv pentru afaceri şi forţa de muncă din cauza taxelor crescute şi legislaţiei mai aspre, scrie Bloomberg. Printre numele mari care au plecat de acolo se numără patronul de la Tesla şi SpaceX, Elon Musk. În timpul pan­demiei, acesta s-a mutat în Texas şi şi-a luat şi o parte din cartierele generale cu el.

    Cu toate acestea, un număr din ce în ce mai mare de prog­noze arată că „statul de aur“ ar putea înlocui în curând Germania pen­tru a deveni a patra economie ca mărime din lume. Urcarea în clasament, de pe lo­cul cinci pe patru, ar însemna că doar SUA ca întreg, China şi Japo­nia ar fi în faţa Californiei. „În ultimul deceniu, SUA au crescut un pic mai rapid decât Germania, iar California mai rapid decât SUA“, spune David Zeke, profesor de economie.

    The Nation notează acum că: „Niciodată de la Războiul de Secesiune încoace nu au mai fost atât de mulţi candidaţi la poziţii înalte care neagă legitimitatea sistemului electoral american“. Aceştia sunt cunoscuţi ca „deniers“ sau „negaţionişti“. Şi religia polarizează America, ajutată de politică. Americanii îşi pierd religia de ani de zile, tendinţă asociată peste tot în lume cu creşterea nivelului de trai. Cu toate acestea, 53% dintre americani încă mai spun că religia joacă un rol foarte important în vieţile lor, a constatat un studiu al Pew Research Center.

    Progresul nu s-ar datora unui miracol e­conomic californian ci mai degrabă deprecie­rii cu 15% a euro şi anemiei economice a Germaniei. Totuşi, este o evoluţie, una care se datorează faptului că economia Californiei este una rezistentă. A demonstrat acest lucru în timpul pandemiei şi o face şi acum, în faţa inflaţiei record. În 2021, PIB-ul californian s-a situat la 3.400 miliarde de dolari. Cel al Germaniei a fost de 4.200 miliarde de dolari.

    Analiza Bloomberg presupune că anul acesta şi în cel următor economia statului american va continua să crească, iar cea germană se va micşora, permiţând Californiei să depăşească Germania. Cel mai bogat stat american, din punctul de vedere al venitului median al unei gospodării, este Virgina. În acest clasament, California ocupă locul şase, după Hawaii, dar are cea mai mare economie şi este cel mai populat stat.

    La polul opus, cel al sărăciei, este Mississippi, cu un PIB de 100 de miliarde de dolari. Acesta ocupă ultimul loc în SUA la venitul me­dian al gos­podăriei, cu o valoare care abia trece de ju­mă­­tate din cea a sta­telor din vârf. „Ne-am blocat în să­răcie“, spune un locui­tor din Mississippi. „Nu avem locuri de mun­că aici. Iar când gă­seşti, cum să ajungi la el dacă nu ai maşină? Şi cum să-ţi per­miţi o maşină dacă nu ai de muncă?“

    Cu venituri mici, cu salarii mici şi cu rate ale şomajului care pot ajunge şi la 40%, lo­cuitorii din Mississippi fac cu greu faţă crizei actuale. Benzina, chiria şi mâncarea costă în statele sudice mai mult decât în restul ţării. Re­publicanii dau vina pe democraţi, iar de­mo­craţii pe republicani.

    Încă din vară, NYT a observat că un număr tot mai mare de candidaţi republicani pentru interimare au ales să se popularizeze prin clipuri în care promovează armele, pe care le leagă de libertatea garantată de America. Între timp, uciderile, mai ales în şcoli, au continuat, iar democraţii ţipă că republicanii urmează o agendă extremă. Aceasta cuprinde şi restricţii dure la avort, drepturile de vot şi beneficii medicale şi sociale.

    Între timp, republi­canii au făcut paradă electorală cu puşti şi pistoale. În vară, ca reacţie la un val de violenţe ucigaşe, cele mai tragice fiind în şcoli, preşedintele democrat Joe Biden a promulgat o lege care permite reglementarea mai strictă a armelor de foc. Unii consideră că această măsură este cea mai importantă din ultimii 30 de ani. Un răspuns a venit de la Curtea Supremă, foarte conservatoare, care două zile mai târziu a invalidat o lege a statului New York ce impune un permis special pentru portul armei în afara locuinţei.

    Încă din vară, NYT a observat că un număr tot mai mare de candidaţi republicani pentru interimare au ales să se popularizeze prin clipuri în care promovează armele, pe care le leagă de libertatea garantată de America. Între timp, uciderile, mai ales în şcoli, au continuat, iar democraţii ţipă că republicanii urmează o agendă extremă. Aceasta cuprinde şi restricţii dure la avort, drepturile de vot şi beneficii medicale şi sociale.

    The Nation notează acum că „Niciodată de la Războiul de Secesiune încoace nu au mai fost atât de mulţi candidaţi la poziţii înalte care neagă legitimitatea sistemului electoral american“. Aceştia sunt cunoscuţi ca „deniers“, sau „negaţionişti“.

    Şi religia polarizează America, ajutată de politică. Americanii îşi pierd religia de ani de zile, tendinţă asociată peste tot în lume cu creşterea nivelului de trai.

    Cu toate acestea, 53% dintre americani încă mai spun că religia joacă un rol foarte important în vieţile lor, a constatat un studiu al Pew Research Center. Ponderea este de doar 21% în Germania şi de 18% în Australia. Explicaţia ar putea consta în faptul că în America şi-au găsit refugiu multe grupuri religioase, începând cu puritanii. Însă prăpastia dintre America religioasă şi cea fără religie creşte, aplificând polarizarea. America este divizată şi fragmentată de multe „războaie interne“ – pentru politică, cultură, limbă, religie, scrie NYT. Este astfel posibil ca toată această divizare internă să culmineze cu un război civil? se întreabă publicaţia americană.