Tag: piata de capital

  • Franklin Templeton vrea sa-i revoce pe membrii CA Romgaz care au votat pentru donatia de 400 mil. lei catre stat

    Ministerul Economiei, actionarul majoritar al companiei cu 85%
    din actiuni, a votat la AGA din 30 noiembrie in favoarea donatiei
    de 400 de milioane de lei catre bugetul statului roman. In calitate
    de actionar minoritar, cu 15% din actiuni, Fondul Proprietatea a
    votat impotriva rezolutiei.

    Fondul Proprietatea a anuntat deja ca ataca in justitie decizia
    Romgaz de a face donatia si ii asigura pe actionari ca va folosi
    toate mijloacele legale pentru recuperarea sumei, prin anularea
    deciziei AGA Romgaz din 30 noiembrie de aprobare a donatiei.

    “Guvernul roman risca foarte mult in relatia cu investitorii
    straini urmand acest drum”, a declarat Mark Mobius, presedinte
    executiv al Templeton Emerging Markets Group. “Ne-am opus cu
    fermitate acestor masuri, intrucat credem cu tarie ca vor avea
    consecinte negative, cauzand pierderea increderii investitorilor in
    disponibilitatea Guvernului de a-si onora obligatiunile si
    datoriile, precum si obligatiile fata de actionarii si furnizorii
    companiilor detinute de stat.”

    Greg Konieczny, manager de fond al Fondului Proprietatea, a
    comentat la randul sau: “Suntem extrem de dezamagiti ca in ciuda
    propunerii noastre pentru o solutie alternativa, aceasta masura
    nefericita a fost aplicata. Dorim sa ii asiguram pe actionari ca
    vom continua sa facem eforturi pentru recuperarea sumei, utilizand
    toate mijloacele legale posibile”.

    Ideea Guvernului de a cere bani de la Romgaz pentru reducerea
    deficitului bugetar a fost criticata de reprezentantii Fondului in
    mai multe randuri, pe motiv ca ar speria investitorii si ar putea
    duce chiar la o inrautatire a ratingului de tara.

    Managerul de investitii si administratorul unic impreuna cu
    brokerii organizeaza in aceasta perioada o serie de roadshow-uri
    nationale si internationale pentru a promova Fondul Proprietatea in
    randul investitorilor, avand in vedere apropiata listare a Fondului
    la Bursa de Valori, programata pentru 25 ianuarie.

  • Bursa a decis: Fondul Proprietatea se listeaza la 25 ianuarie

    “Este un eveniment deosebit de important pentru Fondul
    Proprietatea si pentru Romania. A fost o asteptare lunga pentru
    multi dintre actionarii fondului si acum numaratoarea inversa a
    inceput oficial”, a declarat Vivek Kudva, managing director al
    Franklin Templeton pentru India si pietele emergente din Europa de
    Est, Orientul Mijlociu si Africa. “Suntem incantati de viitorul
    fondului si de numeroasele beneficii pe care actionarii Fondului
    Proprietatea le vor obtine din listare, din administrarea
    profesionista de fond si din plata de dividende in mod regulat”,
    promite Kudva.

    Managerul de investitii si administratorul unic impreuna cu
    brokerii organizeaza in aceasta perioada o serie de roadshow-uri
    nationale si internationale pentru a promova Fondul Proprietatea in
    randul investitorilor. “Suntem increzatori ca prezentarile
    programate inainte si dupa listare in majoritatea oraselor
    importante din Europa vor ajuta la cresterea vizibilitatii Fondului
    in randul potentialilor investitori internationali”, a afirmat Greg
    Konieczny, managerul Fondului Proprietatea.

    Pentru pregatirea listarii, Fondul Proprietatea a colaborat cu
    consortiul de brokeri format din Raiffeisen Capital Investment
    (lead manager), BRD Groupe Société Générale, ING Bank NV Amsterdam
    Sucursala Bucuresti, respectiv cu consultantii juridici Schoenherr
    si Asociatii SCA si White & Case, Pachiu SCA.

    “Suntem incantati sa colaboram in continuare cu managerul Fondului
    pentru a prezenta Fondul investitorilor la nivel global ca pe o
    oportunitate istorica de investitii”, declara Dana-Mirela Ionescu,
    CEO al Raiffeisen Capital & Investment, care conduce consortiul
    de brokeri ai Fondului Proprietatea.

    Franklin Templeton si-a stabilit recent un birou in Bucuresti, cu o
    echipa de 24 de angajati, incluzand 6 specialisti locali in
    investitii sprijiniti de cei 40 de manageri de portofolii si
    analisti din cadrul echipei largite a Templeton Emerging
    Markets.

    La finele lui septembrie, cand Franklin Templeton a preluat
    administrarea Fondului, valoarea activului net era de 13,39
    miliarde de lei (0,972 lei/actiune). Fondul publica pe site-ul
    propriu valoarea actualizata a activului net la fiecare data de 15
    a lunii.

    Cea mai recenta valoare a activului net, calculata de Fond si
    certificata de Depozitarul Central, era la 30 noiembrie de 15,9
    miliarde de lei (ceea ce inseamna 1,154 lei/actiune), in crestere
    de la 13,49 miliarde la sfarsitul lunii octombrie (respectiv 0,979
    lei/actiune).

  • Raiffeisen Capital Management prevede pentru Romania instabilitate politica si proteste ale populatiei

    Spre deosebire de moneda Bulgariei, leul romanesc “s-a depreciat
    semnificativ in contextul crizei”, apreciaza austriecii, “fapt care
    ar trebui sa conduca la o crestere a competitivitatii”. Raportul
    RCM noteaza ca Romania si Bulgaria sunt singurele tari din regiune
    cu un PIB in scadere, insa pentru anul 2011 in ambele tari este
    anticipata o crestere a PIB.

    In noiembrie, randamentele euroobligatiunilor est-europene au
    crescut, miscare indusa de agravarea crizei datoriilor din zona
    euro. In mod deosebit monedele poloneza şi maghiara s-au depreciat:
    este vorba aici de tarile care au profitat cel mai mult in aceasta
    toamna de redresarea economica puternica constatata in Europa
    Occidentala, in special Germania. “Pe termen lung, nivelurile
    actuale ale randamentelor continua sa fie atractive. Volatilitatea
    ar trebui sa ramana ridicata atata timp cat temerile legate de
    indatorarea tarilor periferice ale zonei euro se mentin”, considera
    autorii raportului.

    Economiile din Europa Centrala şi de Est continua sa prezinte
    semne de redresare; este in special cazul Poloniei şi al Cehiei.
    Situatia este, de asemenea, pozitiva şi in cazul Turciei.
    Intensificarea eforturilor de consolidare bugetara se va resimti
    “semnificativ” in anii urmatori la nivelul creşterii economice in
    Uniunea Europeana, asa incat cererea interna va juca un rol din ce
    in ce mai important in redresarea economica sustenabila a Europei
    Centrale şi de Est, apreciaza Raiffeisen Capital Management.

    RUSIA
    In trimestrul al treilea economia Rusiei a inregistrat o scadere
    uşoara; la nivel anual, cresterea PIB este acum de doar 2,7%. Piata
    rusa de actiuni a fost caracterizata in ultimul timp prin lansarea
    de numeroase oferte publice initiale (in special in constructii,
    transporturi, internet şi comert). Dezbaterile legate de o reforma
    in ceea ce priveşte impozitarea sectorului petrolier continua. In
    ansamblu, schimbarile fiscale cel mai probabil vor inaspri povara
    impozitarii decat sa o reduca, astfel incat incertitudinile legate
    de acest aspect vor continua.

    UNGARIA
    Situatia economica ramane pozitiva, sustinuta fiind de cererea
    externa robusta care a condus la o creştere a productiei
    industriale şi a contribuit la mentinerea unei balante comerciale
    din nou pozitive de la inceputul anului. Perspectivele de creştere
    economica sunt umbrite de vulnerabilitati structurale, de genul
    celei evidentiate de cresterea inflatiei peste asteptari, la 4,2%.
    Pe termen lung, nivelul de randament al obligatiunilor maghiare
    pare atractiv. Cel mai probabil, randamentele işi vor pastra
    volatilitatea, in special avand in vedere incertitudinile existente
    cu privire la reformele viitoare.

    POLONIA
    Economia Poloniei se mentine solida. Datele privind creşterea
    economica date publicitatii recent pentru al treilea trimestru din
    2010, au surprins printr-o creştere a PIB-ului de 4,2% anual.
    Trebuie mentionata reducerea dinamicii comertului extern; creşterea
    economica a fost sustinuta in special de o cerere interna pozitiva
    şi de refacerea stocurilor. In comparatie anuala, inflatia a
    crescut la 2,8%, in special datorita majorarii preturilor la
    produsele alimentare. in cursul urmatoarelor luni, banca centrala
    ar putea inaspri politica monetara, majorand dobanda de
    referinta.

    CEHIA
    Economia ceha continua sa recupereze puternic, sustinuta in special
    de o cerere externa crescuta. Rata inflatiei a crescut uşor,
    ajungand la 2%, valoare anuala. Daca acesta valoare corespunde
    limitei superioare a nivelului dorit de banca centrala, pentru
    urmatoarele luni nu trebuie sa ne aşteptam la nicio majorare a
    dobanzii de referinta – cu atat mai mult daca dobanzile de
    referinta din zona euro işi mentin nivelurile scazute.

    TURCIA
    In al doilea trimestru din 2010, creşterea economiei Turciei,
    sustinuta de o cerere interna solida, a fost de 10,3% in valoare
    reala (valoare anuala). Productia industriala continua un proces de
    apreciere accentuat, cu 12,9% valoare ajustata raportat la numarul
    zilelor de lucru (valoare anuala); nivelul de utilizare al
    capacitatilor a atins aproape valoarea inregistrata inainte de
    criza. In schimb, rata somajului a continuat sa urce. Rata
    inflatiei a crescut neasteptat de mult, cu scumpiri in special la
    alimente ( circa 17% valoare anuala). Inainte de 2011 nu pot avea
    loc majorari ale dobanzii de referinta.

  • Retrospectiva 2010 – Bursa a trecut in defensiva

    Raliul bursei din 2009, cu actiuni care au inregistrat
    randamente de pana la trei cifre, a contaminat inceputul acestui
    an, investitorii punandu-si sperantele ca 2010 va fi un an bun
    pentru plasamente de actiuni. Datoriile Greciei, temerile privind
    sfarsitul monedei europene, alaturi de deteriorarea situatiei
    economice din Romania au dat insa dureri de cap celor cu actiuni in
    portofoliu. Mai mult, spre deosebire de anii trecuti, investitorii
    au devenit mai preocupati de economia locala decat de cea a tarilor
    din Vest, iar o evolutie pozitiva a indicilor americani nu a mai
    alimentat neaparat o crestere a indicilor de la Bucuresti.

    Cea mai buna strategie de investitii in 2010 a fost, asadar,
    defensiva, mai exact actiunile din sectorul energetic. Evolutia
    indicelui companiilor energetice, BET-NG, cu o apreciere de 24,7%
    in 2010 (calculat pentru 31 decembrie 2009 – 10 decembrie 2010)
    vine sa confirme acest lucru. Indicele BET-NG reflecta evolutia
    celor mai lichide companii din sectorul energetic si cel al
    utilitatilor, in numar de zece, printre care se numara Petrom,
    Transgaz, Transelectrica si Dafora. La extrema opusa se situeaza
    actiunile celor cinci SIF-uri, performerele anului trecut, cu un
    avans al indicelui BET-FI de 90%. Indicele BET-FI a pierdut in
    acest an peste 10%.

    In ansamblu, piata de actiuni a bursei a avut o evolutie sub cea
    de anul trecut. Indicele BET-C, care reflecta evolutia preturilor
    tuturor companiilor listate la Bursa de Valori Bucuresti cu
    exceptia SIF-urilor, a crescut cu 10% in perioada 31 decembrie 2009
    – 10 decembrie 2010. In 2009, indicele BET-C a urcat cu peste 37%.
    Nici companiile listate pe piata RASDAQ nu au adus investitorilor
    motive de satisfactie. Dimpotriva. Indicele RASDAQ-C, care reflecta
    evolutia tuturor actiunilor listate, a scazut cu peste 22%.

    Lichiditatea a ramas si in 2010 un punct sensibil pentru Bursa
    de la Bucuresti, iar listarile din acest an au reusit prea putin sa
    dezmorteasca interesul investitorilor. Listarea Bursei de Valori
    Bucuresti, principalul operator bursier, pe propria piata a avut
    loc in vara, prin procedura tehnica, fara ca Bursa sa deruleze o
    oferta publica initiala de actiuni. La cateva luni de la listare,
    apar si primele fonduri straine de investitii in actionariatul BVB,
    precum Erste si Templeton.

    Cei mai activi in lansarea de oferte publice initiale au fost
    brokerii de la Intercapital Invest, care au reusit sa stranga 12,2
    milioane de lei cu doua fonduri inchise de investitii: iFond
    Financial, care investeste peste jumatate din active in actiunile
    Fondului Proprietatea, si iFond Gold, care investeste in actiunile
    companiilor aurifere Gabriel Resources si European Goldfields. Mai
    putin succes a avut oferta publica de actiuni derulata de
    societatea Hidraulica Plopeni, care a inregistrat un grad de
    subscriere de 0,04% din totalul de 97 milioane de actiuni
    oferite.

    Finalul de an apartine insa Fondului Proprietatea, care, desi nu
    este inca listat la Bursa din Bucuresti, atrage tot mai multa
    atentie si bani de la investitori. Asteptarile investitorilor si
    ale intregii piete romanesti de capital sunt ca incepand din 25
    ianuarie 2011, data estimata a listarii Fondului, sa fie rescrisa
    istoria bursei de la Bucuresti.

  • A mai ramas o luna pana la listarea Fondului Proprietatea la Bursa

    Dupa ce a aprobat prospectul Fondului saptamana
    trecuta, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a emis
    miercuri Certificatul de Inregistrare a Valorilor Mobiliare
    (CIVM).

    CNVM a aprobat in aceasta saptamana si amendamentul la prospect
    referitor la actualizarea stadiului unor litigii, precum si la
    analiza valorii activului net. Cea mai recenta valoare a activului
    net, calculata de Fond si certificata de Depozitarul Central, era
    la 30 noiembrie de 15,9 miliarde de lei (ceea ce inseamna 1,154
    lei/actiune), in crestere de la 13,49 miliarde la sfarsitul lunii
    octombrie (respectiv 0,979 lei/actiune).

    La finele lui septembrie, cand Franklin Templeton a preluat
    administrarea Fondului, valoarea activului net era de 13,39
    miliarde de lei (0,972 lei/actiune). Fondul publica pe site-ul
    propriu valoarea actualizata a activului net la fiecare data de 15
    a lunii.

    Pentru pregatirea listarii, Fondul Proprietatea a colaborat cu
    consortiul de brokeri format din Raiffeisen Capital Investment
    (lead manager), BRD Groupe Société Générale, ING Bank NV Amsterdam
    Sucursala Bucuresti, respectiv cu consultantii juridici Schoenherr
    si Asociatii SCA si White & Case, Pachiu SCA.

    Inaintea listarii la bursa, managerul de investitii si
    administratorul unic impreuna cu brokerii vor organiza o serie de
    roadshow-uri nationale si internationale pentru a promova Fondul
    Proprietatea in randul investitorilor.

  • Tranzactiile cu actiuni ale Fondului Proprietatea, permise doar pana la 21 decembrie

    Tranzactiile cu actiuni se vor relua dupa listarea Fondului la
    BVB, programata pentru 25 ianuarie 2011. Transferurile de actiuni
    din partea Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor
    catre persoanele indreptatite vor continua insa, potrivit legii
    247/2005, urmand a fi suspendate doar cu 10 zile inainte de
    listare.

    Redactarea prospectului a fost facuta de Franklin Templeton si de
    consortiul de brokeri – Raiffeisen Capital & Investment S.A –
    BRD Groupe Societe Generale – ING Bank NV Amsterdam Sucursala
    Bucuresti si consultantii juridici Schoenherr si Asociatii SCA si
    White & Case Pachiu SCA.

    “Intentia noastra a fost de a expune valoarea Fondului si de a
    oferi mai multe informatii pentru investitori decat cereau
    regulamentele in vigoare. Este un mandat extrem de complex, nu
    numai din cauza termenului foarte scurt de 90 de zile, ci si
    datorita complexitatii Fondului si a portofoliului sau de
    companii”, a declarat Dana-Mirela Ionescu, CEO al Raiffeisen
    Capital & Investment, care conduce consortiul ce intermediaza
    listarea Fondului Proprietatea.

    Calendarul activitatilor in vederea listarii continua cu o serie de
    roadshow-uri pentru investitori, care vor fi organizate in
    Bucuresti, precum si in cateva orase importante din Europa in luna
    ianuarie.

    Lansat in decembrie 2005, Fondul Proprietatea a fost creat pentru
    despagubirea cetatenilor romani ale caror proprietati au fost
    confiscate de fostul regim comunist. Franklin Templeton a preluat
    oficial rolul de manager al investitiilor si unic administrator al
    Fondului la 29 septembrie 2010, dupa care a inceput plata
    dividendelor distribuite pentru anii 2008 si 2009 catre toti
    actionarii inregistrati si se concentreaza pe listarea Fondului la
    Bursa de Valori Bucuresti, vazuta ca un eveniment esential in
    istoria pietei de capital din Romania.

    Mark Mobius, presedintele executiv al Templeton Emerging Markets
    Group. Recent, a declarat recent la CNBC ca fondurile de investitii destinate
    pietelor emergente cunosc o adevarata frenezie, estimand ca se
    asteapta la investitii totale de 450 de miliarde de dolari pe
    aceste piete, dublu fata de anul trecut, majoritatea avand ca
    destinatie oferte publice initiale sau secundare de actiuni.

    Franklin Templeton si-a stabilit recent un birou in Bucuresti, cu o
    echipa de 23 de angajati, incluzand sase specialisti locali in
    investitii, sprijiniti de 35 de manageri de portofolii si analisti
    ai Templeton Emerging Markets. Noul birou are servicii specializate
    de relatii cu investitorii si de comunicare, pentru a promova
    Fondul.

  • Grupul spaniol Santander lanseaza un nou fond de investitii care vizeaza inclusiv Romania

    “Fondul va fi inregistrat in Irlanda si va investi atat in
    economiile dezvoltate din Europa, cat si in Romania, Polonia, Cehia
    si alte tari din Europa de Est”, a declarat Carlos Zamora, director
    general adjunct al Santander Real Estate, pentru revista Investment
    & Pensions Europe.

    Fondurile spaniole de pensii si-au majorat destul de putin
    investitiile in active imobiliare in cursul ultimilor zece ani,
    insa fondurile imobiliare au avut parte de un adevarat boom, iar
    acum, odata ce preturile pe piata imobiliara spaniola nu mai cresc,
    se orienteaza spre Europa de Est.

    Grupurile financiare BBVA, La Caixa si Santander controleaza piata
    fondurilor de pensii din Spania, care in total reprezinta active de
    73,5 miliarde de euro, in crestere cu 10,59% fata de anul trecut.
    Fondurile de pensii ale Grupo Santander administreaza active de 8,4
    miliarde de euro, insa proprietatile imobiliare unde acestea au
    participatii sunt impartite intre fondurile de investitii
    imobiliare ale grupului si multe alte fonduri mai mici, afirma
    Zamora.

    “Cel mai mare fond imobiliar pe care il administram, Santander
    Banif Imobiliario, are active de 4 miliarde de euro si
    administreaza 2 milioane mp de spatii comerciale, de birouri,
    imobiliare si industriale, ceea ce inseamna jumatate din piata
    spaniola”, adauga Zamora. Cum insa toate investitiile acestuia sunt
    facute in Spania, unde piata nu mai poate creste, Santander a dorit
    sa-si diversifice optiunile, motiv pentru care a luat in calcul
    extinderea in zone mai rentabile ale Europei.

    Consultantii Mercer Human Resource din Barcelona au calculat ca
    activele imobiliare detinute de fondurile spaniole de pensii au
    crescut intre 1996 si 2005 doar cu 1%, la 2,7%, si acestea
    concentrate majoritatea in fonduri imobiliare cu activitate
    limitata la Spania. Restul activelor reprezinta investitii in
    titluri cu venit fix sau variabil (aproape 70%), respectiv numerar
    si actiuni la fonduri mutuale.

    Grupul BBVA a adoptat aceeasi strategie, inclusiv din cauza
    limitarilor legislative din Spania, care cer ca majoritatea
    activelor unui fond de pensii sa fie reprezentate de active
    lichide. “Circa jumatate din investitiile noastre in proprietati
    imobiliare sunt in fondul nostru propriu imobiliar. Acum insa
    incepem sa ne orientam spre plasamente in strainatate – Orientul
    Extrem, Rusia, Polonia, Ungaria, tari candidate la intrarea in UE
    si chiar Germania. Exista multe piete noi de explorat”, a declarat
    Javier Barada, oficial al departamentului de fonduri al BBVA.

    BBVA Propiedad, fondul imobiliar al grupului, a investit in ultimul
    an 307 milioane de euro in proprietati din Spania. Ca si Santander,
    BBVA estimeaza pentru acest an randamente de 6-7%. “Economia
    spaniola insasi se orienteaza spre diversificarea investitiilor in
    Europa, in special in Germania, Polonia, Ungaria si alte tari
    est-europene care intentioneaza sa adere la UE”, adauga Juan Carlos
    Maeso, director al fondurilor imobiliare ale BBVA.

  • Mark Mobius, Franklin Templeton: Listarea Fondului Proprietatea va fi un eveniment istoric pentru piata de capital din Romania

    Dupa ce aprobarile CNVM vor fi obtinute, prospectul Fondului va
    fi depus la BVB pana la data de 23 decembrie, urmand ca listarea
    efectiva sa aiba loc la 25 ianuarie 2011. O serie de roadshow-uri
    pentru investitori vor fi organizate in Bucuresti, precum si in
    cateva orase importante din Europa intre 10 si 31 ianuarie
    2011.

    “Listarea va fi un eveniment istoric pentru piata de capital din
    Romania si va fi punctul culminant al unui proces care a inceput in
    2005 cu crearea Fondului, a continuat cu numirea Franklin Templeton
    ca manager al investitiilor si administrator unic al Fondului in
    septembrie 2010 si distribuirea de dividende catre actionari in
    octombrie 2010”, considera Mark Mobius, presedintele executiv al
    Templeton Emerging Markets Group.

    Recent, Mark Mobius a declarat la
    CNBC
    ca fondurile de investitii destinate pietelor emergente
    cunosc o adevarata frenezie, estimand ca se asteapta la investitii
    totale de 450 de miliarde de dolari pe aceste piete, dublu fata de
    anul trecut, majoritatea avand ca destinatie oferte publice
    initiale sau secundare de actiuni.

    Aducerea Fondului la cota Bursei va creste lichiditatea actiunilor
    Fondului, va imbunatati profilul acestuia si va atrage interesul
    investitorilor internationali pe piata romaneasca in general,
    apreciaza Greg Konieczny, managerul de portofoliu al Fondului
    Proprietatea.

    Franklin Templeton si-a stabilit recent un birou in Bucuresti, cu o
    echipa de 23 de angajati, incluzand sase specialisti locali in
    investitii, sprijiniti de 35 de manageri de portofolii si analisti
    ai Templeton Emerging Markets. Noul birou are servicii dedicate de
    relatii cu investitorii si de comunicare, pentru a promova
    Fondul.

    Fondul Proprietatea, cu o valoare a activului net de 13,5 miliarde
    de lei, avea la sfarsitul lui octombrie in portofoliu 83 de
    companii, intre care 29 listate la bursa. Investitiile Fondului
    erau majoritar in actiuni (88,7%), respectiv in depozite bancare
    (10,6%). Companiile din petrol si gaze si productia de
    electricitate reprezentau cea mai importanta parte din portofoliu
    (Petrom – participatie in valoare de 3,8 miliarde de lei,
    Hidroelectrica – 2,46 miliarde de lei, Nucleaelectrica – 529
    milioane de lei, Romgaz – 934 milioane de lei).

    Conform lui Greg Konieczny, obiectivul de investitii al Fondului
    este cresterea valorii capitalului pe termen lung, prin investitii
    facute in special in Romania, in actiuni sau instrumente financiare
    bazate pe actiuni, respectiv prin listarea companiilor din
    portofoliu.

    Fondul a inceput in octombrie distributia de dividende din profitul
    pe 2008 si 2009, reprezentand in total 1,12 miliarde de lei, din
    care Ministerului Finantelor (care detine 43,1% din actiuni) ii
    revin 485 de milioane, actionarilor persoane fizice (39,9%) – 449
    de milioane, actionarilor persoane juridice (60%) – 190 de
    milioane.

  • Certinvest lanseaza doua noi fonduri de actiuni care urmaresc performanta indicilor bursieri

    Certinvest BET Index este un fond de actiuni de tip index, ce
    urmareste reproducerea structurii indicelui BET, indicele principal
    al Bursei de Valori Bucuresti. Fondul are la baza corelarea
    performantelor cu cele obtinute de indicele principal al BVB,
    Indicele BET, urmand sa investeasca in proportie de peste 90% in
    cele mai lichide 10 actiuni listate pe bursa.

    Certinvest BET-FI Index este un fond de actiuni de tip index, ce
    urmareste reproducerea structurii indicelui BET-FI, indicele celor
    5 SIF listate la Bursa de Valori Bucuresti. Fondul are la baza
    dispersia riscului pe cele 5 SIF tranzactionate la BVB, prin
    corelarea performantelor cu cele obtinute de indicele acestora,
    BET-FI. Fondul va investi in proportie de peste 90% in cele 5
    actiuni (SIF Muntenia, SIF Moldova, SIF Transilvania, SIF Banat
    Crisana, SIF Oltenia).

    Cele doua fonduri se adreseaza persoanelor fizice si juridice care
    doresc sa beneficieze de randamentele inregistrate de principalii
    indici ai Bursei, fara a aloca timp si bani unor activitati
    specifice investirii direct pe bursa (urmarirea pietelor,
    deschiderea de cont la o societate de brokeraj, lansarea de ordine
    de tranzactionare. Durata recomandata a investitiei este de minimum
    5 ani, pentru a obtine performante relevante si pentru a atenua
    eventualele evolutii nefavorabile pe termene mai scurte.

    “Clientii institutionali si de retail beneficiaza astfel de un
    reper al performantei portofoliilor de actiuni si au posibilitatea
    de a se corela, la costuri foarte reduse, cu principalii indici ai
    Bursei de Valori Bucuresti”, afirma Eugen Voicu, CEO al
    Certinvest.

    Pentru cele doua fonduri, comisionul de subscriere este 1% din suma
    subscrisa, pentru sume subscrise mai mici de 30.000 de lei, si zero
    pentru sume mai mari. Comisionul de subscriere este de 0.5% daca
    investitia este facuta prin intermediul platformei de
    tranzactionare online de unitati de fond, www.investonline.ro. Comisioanele de rascumparare
    variaza intre 0 si 5%, in functie de durata detinerii unitatilor de
    fond rascumparate. Dupa sase luni de detinere (180 zile), unitatile
    de fond pot fi rascumparate fara comision de rascumparare. Aceste
    comisioane sunt identice cu cele practicate de celalalt fond de
    indice al companiei, Certinvest XT Index, lansat in februarie si
    care urmareste indicele BET-XT.

    Certinvest BET Index si Certinvest BET-FI Index sunt auditate de
    Ernst&Young, iar BCR este banca depozitara.

    Prin crearea celor doua noi fonduri, oferta Certinvest ajunge la 10
    fonduri de in vestitii, dintre care 7 fonduri deschise (3 fonduri
    de indice) si 3 fonduri inchise.

  • Cel mai activ broker de pe Bursa listeaza un fond pentru amatorii de investitii in aur

    Intercapital se pregateste sa lanseze saptamana aceasta a doua
    oferta publica din 2010, propunand investitorilor de la Bursa sa
    participe la constituirea unui nou fond de investitii, iFond Gold,
    care va avea plasamente cu expunere pe aur sau actiuni ale
    companiilor din domeniu.

    Investitorii vor putea subscrie la iFond Gold incepand de marti, 7
    noiembrie, cand urmeaza sa fie lansata oferta publica.

    Mai mult pe www.zf.ro.