Noua sa invenţie este de fapt un material la care lucrează de câţiva ani, un tip de porţelan despre care afirmă că este incasabil şi de cinci ori mai dur decât oţelul şi care poate fi folosit la crearea de bijuterii. Unul din motivele creării acestui material este dorinţa de a confecţiona obiecte care să reziste cât mai mult în timp, susţine Wallace Chan, şi, de asemenea, să nu-şi piardă strălucirea prin purtarea de către posesor, ceea ce nu se întâmplă în cazul metalelor folosite la confecţionarea de bijuterii.
Tag: permisiune
-
Tesla, găini şi fundaţii
Simbolurile de statut se mai schimbă cu timpul, în general atunci când ajung să şi le permită prea mulţi, ceea ce începe să se întâmple cu Tesla, care rămâne însă maşina potrivită în care să te afişezi în zonă. Un alt motiv de laudă este posibilitatea de a veni cu avionul personal la muncă, iar cei cărora li se pare că nu mai impresionează la fel de tare ca altădată atunci când spun că sunt fondatori sau directori de firme au opţiunea întemeierii unei fundaţii, pe modelul celei a soţilor Bill şi Melinda Gates.
Unii bogaţi sunt foarte preocupaţi de mâncarea sănătoasă sau de ecologie şi se apucă de crescut găini. Aceştia caută neapărat găini din rase care nu au fost exploatate în ferme industriale şi care să aibă pedigree de sute de ani, să fie blânde încât să poată fi ţinute în braţe de copii, frumoase şi să producă ouă aspectuoase. Ei nu se dau în lături de la a cheltui şi 20.000 de dolari pe coteţe hi-tech, construite de firme specializate şi pe care le controlează prin intermediul unor sisteme cum ar fi Coop Tender, care permite aprinderea luminii în interior şi exterior ori închiderea şi deschiderea uşilor de la distanţă şi este prevăzut cu detector de mişcare pentru prădători.
Unii merg până într-acolo încât să angajeze bucătar dedicat pentru găini care să le gătească, pe considerentul că dacă acestea se hrănesc sănătos, şi ouăle lor vor fi sănătoase pentru stăpâni.
-
Bani sunt, dar ce să facem cu ei, unde să-i investim?
Companiile româneşti care o duc bine trăiesc din comenzile multinaţionalelor, care sunt principalii clienţi – Aramis Baia Mare, cel mai mare producător de mobilă din România şi cel mai mare exportator român, are ca principal şi unic client Ikea; dacă pică acest contract, pică exporturi de 250 de milioane de euro – sau din comerţ şi retail, dacă au avut şansa să se poziţioneze bine.
Dan Sărmăsan, preşedintele consiliului de administraţie al producătorului de mezeluri Agra’s din Alba Iulia, a spus la conferinţa ZF „România, 100 de ani de business. Cum trecem de la idee la business”: „Acum 18 ani era o avalanşă de forţă de muncă, însă era o şansă mică de a accesa capital, nu era ofertă pentru a face business. Primul credit pe care l-am luat, cu 120% dobândă, a fost în anul 2000. Atunci, la fiecare sfârşit de săptămână, stăteau la poarta fabricii 50-60 de oameni ca să-şi găsească un loc de muncă. Acum avalanşa de capital este uriaşă, întinzi mâna şi ai luat banii, important e să ştii ce să faci cu ei, să ştii să-i investeşti şi să ai în spate oameni care să te susţină. Fără o echipă bună, nu faci faţă.”
Ce ironie! Înainte aveai oameni, dar nu aveai capital, deci businessul mergea greu, acum ai capital, dar nu ai oameni. Foarte mulţi antreprenori români care au reuşit să aibă succes cu firma şi brandul lor până acum fac paşi laterali şi îşi investesc surplusul de capital în businessuri mai simple, de active imobiliare sau financiare. Dan Şucu, proprietarul Mobexpert, este investitor în imobiliare, face blocuri alături de alţi parteneri.
Fraţii Pavăl, cei care au reuşit să facă din Dedeman un business de 1,2 miliarde de euro pe an, cu un profit de peste 200 de milioane de euro, îşi investesc banii cumpărând birouri (pe complexul The Bridge din Capitală au dat în jur de 160 de milioane de euro) sau pe bursă, fiind unii dintre cei mai mari investitori români.
Niciunul dintre ei, care au linii deschise de credit la orice oră, nu s-a dus peste hotare.
Faptul că piaţa este plină de bani, faptul că nu sunt proiecte de investiţii suficiente se vede şi în raportul dintre creditele bancare şi depozitele bancare, raport care a ajuns undeva la 80%. În perioada de boom economic, raportul era de 120%, ceea ce arăta că România atrăgea capital. În acest moment, prin acest raport subunitar, România are un excedent de economisire, care nu-şi găseşte contrapartida în business.
Afacerile care încep acum sau cele care sunt mici şi mijlocii trăiesc din banii acţionarilor şi din banii furnizorilor, adică din cei mai scumpi bani. Asta arată că foarte mulţi nu au o idee clară de business, că nu ar şti ce să facă cu banii, dacă i-ar avea.
Multe companii şi mulţi antreprenori încep să simtă că în România au ajuns la o limită, că piaţa a atins un nivel de unde este mai greu să creşti, iar viitorul înseamnă fie stagnare, fie vânzarea businessului, fie ieşirea pe pieţele externe, dar unde nu au expertiză şi nici dorinţă.
Polonezii şi ungurii au ieşit din piaţa proprie şi au venit la noi, reuşind astfel să-şi menţină ritmul de creştere a businessului. Cei care vor să iasă din corporaţii şi să devină antreprenori au în faţa ochilor businessuri mici, ceea ce până la urmă nu este rău, pentru că toţi au pornit de undeva, de la un nivel mic. Problema este că mulţi nu vor să devină mari, pentru că asta înseamnă bătaie de cap, înseamnă să te zbaţi, să găseşti oameni, să găseşti pieţe, să-ţi asumi riscuri. Şi nu toată lumea vrea acest calvar.
Ironia istoriei: atunci când dobânzile erau mari, toţi patronii, toţi antreprenorii români voiau să facă business, voiau să crească, voiau să fie în piaţă; acum, când dobânzile sunt mici şi liniile de finanţare stau la uşă, nimeni nu prea mai are chef să-şi asume noi riscuri.
Şi pentru că nu ar şti ce să facă cu banii.
Într-un clasament al celor mai profitabile sectoare din Europa de Sud-Est, pe primul loc se află industria chimică, cu o marjă de profit de 20%, industria cauciucului cu 13%, industria farma cu 10%, telecomunicaţiile cu 7% sau industria de petrol şi gaze naturale cu 6%. Dacă ne uităm la acest top, SEE 100, vedem că primele cinci domenii, ca marjă de profit, nu sunt extrem de apetisante pentru marea majoritate a antreprenorilor.
În aceste domenii, îţi trebuie mult mai mult decât să faci prăjituri sau să trimiţi felicitări. -
Pompierul personal
Pentru a-şi şti casele la adăpost ori a reduce pagubele produse de incendiile de vegetaţie, aceştia apelează la societăţi de asigurare, care în schimbul unor prime de mii, zeci de mii sau chiar de mai bine de o sută de mii de dolari pe an trimit la faţa locului echipaje private de pompieri, iar pe clienţi îi duc la hoteluri de cinci stele până trece urgia. Rolul pompierilor privaţi este de a se deplasa la proprietatea clientului, de unde îndepărtează toate materialele inflamabile şi împrăştie soluţii de ignifugare, ori sting incendii minore, printre altele, iar după trecerea incendiului evaluează starea proprietăţii şi îndepărtează materialele cancerigene. Aceştia sunt trataţi însă precum civilii şi nu pot interveni alături de pompierii oficiali.
-
Opinie Cătălin Creţu, General Manager pentru România, Croaţia, Slovenia şi Malta în cadrul Visa: “Viitorul plăţilor în transportul public se întâmplă deja. Unde este România”
Când vine vorba de transportul public, nu contează doar cum, ci şi cât de rapid şi de uşor te deplasezi. Pe măsură ce populaţia urbană creşte, transportul public este supus presiunii de a deplasa cât mai mulţi oameni prin sistem, cât mai rapid cu putinţă. Astăzi, mai bine de jumătate din populaţia lumii locuieşte la oraş şi, până în 2050, se estimează că această proporţie va ajunge la două treimi. Cu o pondere atât de mare a populaţiei unei ţări şi a producţiei economice concentrate în oraşe, există o oportunitate imensă de a spori şi mai mult creşterea economică şi de a îmbunătăţi calitatea vieţii pentru miliarde de oameni.
La nivel mondial, oamenii cheltuiesc până la 800 de miliarde de dolari pe an pe biletele de transport public, iar un procent foarte mare din această sumă se plăteşte în numerar. Am văzut cu toţii cozile de la turnichete la orele de vârf sau ne-am scotocit prin buzunare după mărunţiş să cumpărăm bilete. Nu mai este nevoie să trecem printr-o astfel de experienţă. Tehnologia contactless poate contribui la reducerea nevoii de bilete tradiţionale sau carduri inteligente de călătorie şi, astfel, la scăderea costurilor operaţionale cu acceptarea numerarului. În acelaşi timp, permite consumatorilor să călătorească mai rapid şi mai uşor cu transportul public, iar gestionarea reţelei de către operatori de transport devine mai puţin costisitoare.
Adoptarea pe scară largă a plăţilor digitale ar putea reduce semnificativ costurile asociate transportului în comun şi sistemelor de taxare întreţinute de municipalităţi, potrivit unui studiu care evaluează impactul economic al digitalizării plăţilor în marile oraşe ale lumii, comandat de Visa şi realizat de Roubini ThoughtLab. Studiul a constatat că agenţiile de transport cheltuie în medie 14,5 cenţi din fiecare dolar încasat fizic, comparativ cu doar 4,2 cenţi pentru fiecare dolar încasat digital.
Visa, în calitate de lider mondial în tehnologie, îşi propune să transforme modul în care călătorim şi beneficiază de o multitudine de soluţii şi know-how pentru a facilita extinderea tehnologiei contactless în transportul public la nivel mondial. Prin intermediul Centrului nostru de Excelenţă în Transport, lucrăm cu companii din industria transporturilor pentru a îmbunătăţi experienţa de călătorie a consumatorilor, indiferent că aleg să se deplaseze cu maşina, cu trenul sau cu avionul. Astăzi, călătoriile cu cardurile Visa contactless sunt posibile în numeroase oraşe din întreaga lume, prin parteneriate cu operatori de transport public sau autorităţi la nivel internaţional.
În România, locuitorii şi turiştii din Sibiu se bucură începând cu anul acesta de posibilitatea de a-şi achita călătoriile cu mijloacele de transport în comun folosind cardul contactless, la fel ca şi cetăţenii din alte metropole, precum Londra. În alte oraşe mari din ţară se folosesc cartele contactless pentru plata transportului în comun, care pot fi încărcate de pe cardul bancar sau prin plata cu numerar. Şi în aceste oraşe se poate introduce tehnologia ce permite plata contactless cu cardul bancar direct în mijloacele de transport. Adoptarea rapidă a tehnologiei contactless din ultimii câţiva ani creează premisele necesare dezvoltării reţelei de plăţi contactless în sectorul transportului, dat fiind că am atins deja masa critică de utilizatori. Mai mult, orice oraş cu potenţial turistic ar trebui să introducă plăţile contactless pentru a încuraja turiştii străini să folosească transportul public, deoarece achiziţionarea biletelor de hârtie poate fi foarte incomodă şi necesită mult timp.
Pentru o transformare completă a experienţei călătorilor, am dezvoltat o gamă de instrumente şi soluţii care pot ajuta companiile şi operatorii de transport să personalizeze o soluţie potrivită ofertei lor specifice pentru clienţi, cum ar fi Visa Ready for Transit, programul Visa Global Transit Solutions, Platforma Visa Developer şi Visa Token Service. Pentru consumatori, acest lucru ar putea însemna că nu trebuie să îşi mai facă griji în legătură cu achiziţionarea biletelor de tren în avans sau cu scotocitul după mărunţiş pentru a plăti parcarea. În plus, pe măsură ce comportamentul consumatorilor se schimbă, Visa se gândeşte şi la felul în care ar putea arăta viitorul transportului public, în care serviciile de localizare, Bluetooth sau biometria ar putea revoluţiona modul în care ne deplasăm.
Astfel de programe sunt relevante din perspectiva mai largă a unui oraş inteligent datorită implicaţiilor economice şi sociale. Pe lângă faptul că permite realizarea unor economii, tehnologia contactless îmbunătăţeşte experienţa celor care fac naveta, reducând timpul de aşteptare la automatele de bilete, simplificând procesul de plată şi, astfel, reducând traficul şi aglomeraţia. Îmbunătăţind experienţa pasagerilor din trafic şi ajutând operatorii de transport în comun să îşi reducă costurile, plăţile contactless oferă o experienţă mai bună oricui, oriunde s-ar afla. -
Din ce s-o găsi pe lângă casă
O dovedeşte o gamă largă de astfel de elemente de mobilier expuse prin diferite galerii de artă, iar unele dintre ele par a fi făcute din cu totul altceva decât în realitate. Exemple în acest sens ar fi creaţiile studioului Glithero, care combină bucăţi de bambus, hârtie şi sfoară, obiectul rezultat fiind apoi turnat în bronz, scrie Financial Times, ori cele ale Atelier Lachaert Dhanis, ale cărui măsuţe par confecţionate din bucăţi de lemn aruncate la întâmplare, care, de fapt, sunt bucăţi de bronz ori marmură.
Doi artişti gemeni americani, Doug şi Mike Starns, au lansat o gamă de piese de mobilier din bambus şi coardă de alpinism, astfel asamblate încât aduc aminte de împletitura unui cuib de pasăre. Fiecare lucrare este unicat, una intitulată sugestiv „All the Nightmares Came Today”, spre exemplu, poate fi achiziţionată pentru suma de 90.000 de dolari. Artistul Max Lamb are şi el o serie de scaune tăiate şi asamblate grosier din bucăţi de lemn poleite cu aur ca să semene cu nişte tronuri, pentru care doritorii trebuie să scoată din buzunar câteva zeci de mii de euro. Designerul Robert Stadler se remarcă prin seria „Cut_Paste” de măsuţe de cafea confecţionate din marmură şi aluminiu, din plăci tăiate drept şi asamblate ca şi cum ar fi lipite una de alta, care costă de la 14.000 la 56.000 de dolari.
-
Confort păsăresc
Printre acestea se numără, scrie Financial Times, aşa-numitul apartament al păsărilor, realizat de compania japoneză Nendo, care este, de fapt, o căsuţă în copac, prevăzută într-o parte cu locuinţe pentru păsări şi în cealaltă cu un spaţiu în care poate sta un om care să admire păsările prin nişte găurele din peretele despărţitor. Aceste adăposturi includ şi mobilă pentru hrănit păsările Green & Blue, formată din nişte bile colorate ceramice prevăzute cu spirale metalice pe care să stea vrăbiuţe, piţigoi sau alte păsări mici ori un turn pentru lilieci, care seamănă la formă cu un astfel de animal şi este prevăzut în partea superioară cu spaţii de acces pentru aceştia, ce le permit să intre şi să doarmă agăţaţi de tavan.
-
Nu vreau să mor într-un birou. De acum înainte, 90% din timpul meu vreau să-l dedic tinerilor antreprenori
Jack Ma, considerat cel mai bogat chinez, a spus într-o conferinţă pe teme economice că nu vrea să moară într-un birou.
El a încercat să împartă timpul în câteva repere: când ai 30-40 de ani, trebuie să faci lucruri pentru că atunci îţi poţi permite să şi pierzi. „Just do it!”
Între 40 şi 50 de ani, el spune că trebuie să te concentrezi pe ceea ce ştii să faci cel mai bine şi că nu trebuie să-ţi risipeşti munca încercând să descoperi ceea ce îţi place. Pur şi simplu nu mai ai timp de pierdut.
Între 50 şi 60 de ani, trebuie să laşi totul şi să devii un profesor pentru tânăra generaţie, să-i pregăteşti pe alţii.
La 54 de ani şi cu o avere de 38 de miliarde de dolari, Jack Ma îşi permite să se retragă, să fie profesor şi să-i înveţe pe alţii ceea ce pe el nu l-a învăţat nimeni.
În România, prima generaţie de oameni de afaceri, de patroni, de antreprenori începe să se pregătească de pensie, dacă nu chiar a ieşit deja.
Dar cei mai mulţi sunt fără urmaşi la conducerea afacerilor pe care le-au construit. Copiii lor vor să aibă bani, dar nu vor să aibă aceeaşi viaţă de câine. De asemenea, pentru că nu şi-au crescut manageri, nu au cui să lase conducerea afacerilor. Iar orice om adus din afară într-o companie privată este văzut ca un intrus şi de aceea, de cele mai multe ori, este respins.
Fiind ocupaţi cu afacerile, cu creşterea businessului, prima generaţie de capitalişti nu i-a învăţat pe alţii, nu a învăţat generaţia din spatele ei cum să conducă un business.
De asemenea, nu au putut, nu au avut timp, nu au creat un sistem de management care să funcţioneze în lipsa lor.
În spatele biroului lor scrie: „Dacă aş pleca, businessul s-ar prăbuşi pentru că nu sunteţi în stare de nimic”.
Probabil că ceea ce cred ei este adevărat. Dar nici nu i-au învăţat pe alţii să conducă, să administreze afacerile în lipsa lor.
Fără să o spună, spre deosebire de Jack Ma, ei vor să moară la birou pentru că nu ştiu ce să facă în afara lui.
Cel mai nobil testament, să-i înveţi pe alţii ce ai învăţat tu, este greu de scris acum.
Şi din acest motiv puterea businessului românesc se subţiază, pentru că nu sunt suficienţi profesori care să le predea tinerilor antreprenori şi să-i înveţe cum să conducă un business.
România produce acum antreprenori mici şi foarte mici, care se învârt în jurul unor rulote cu clătite sau în jurul unor cafenele, care nu au învăţat, care nu au fost învăţaţi să gândească în cifre mari.
Pe de o parte nimeni nu vrea să crească o „concurenţă la sân”, dar pe de altă parte, fără alţi jucători, pieţele nu cresc. Degeaba eşti singur pe o piaţă care inevitabil va rămâne o piaţă mică.
Fără concurenţă, fără competiţie, lucrurile ajung la un anumit nivel, dar după aceea se blochează.
Pentru ca economia şi businessul românesc să crească, trebuie să existe antreprenori, noi generaţii de antreprenori care să ducă afacerile mai departe.
Dacă tot ce-ai acumulat în timp în viaţa profesională rămâne într-un fişier ascuns undeva în cloud, atunci de unde să înveţe noua generaţie de manageri şi chiar de angajaţi?
Şcolile din România sunt teoretice, cu o materie ancorată în anii ’80, şi cu profesori poate bine intenţionaţi, dar care nu pot să vorbească despre experienţa lor practică pentru că nu o au.
Dacă cei din business – antreprenori mai mari şi mai mici – nu vor deveni profesori, adică la 50-60 de ani să aibă puterea să se retragă din execuţie şi să încerce să-i lase pe alţii, atunci noile generaţii, şi aşa total diferite, nu vor avea de la cine să înveţe, iar afacerile vor scădea sau vor dispărea natural.
Dacă vreţi ca businessul să meargă înainte, trebuie să deveniţi profesori, trebuie să-i învăţaţi pe alţii ce să facă atunci când nu veţi mai fi. Şi în acest fel veţi deveni colegi cu Jack Ma, care a zis că nu vrea să moară într-un birou, adică la muncă, ci pe o plajă.