Tag: perlele saptamanii

  • Să stăm drepţi şi să luăm 50 de milioane pe lună. Perlele politice ale săptămânii

    “Vom sta drepţi! Doar astfel România va fi dreaptă” – Mihai-Răzvan Ungureanu, liderul Forţei Civice, la lansarea Alianţei Române de Dreapta

    “Libertatea nu este de stânga, fiindcă nu vine de la stat” – Cătălin Anghel, preşedintele filialei Constanţa a Noii Republici

    “Când vorbesc la telefon mă gândesc dacă sunt ascultat sau nu, dacă beau o bere cu cineva mă gândesc dacă sunt urmărit. De ce, pentru 50 de milioane pe lună?” – deputatul PSD Anghel Stanciu

    “Toată planeta e interesată de Oltchim” – Dan Diaconescu, şeful PP-DD

    “Nu pot să nu mă bucur de cât de actual este brandul turistic al României. Este unul dintre puţinele branduri eco la nivel global” – Elena Udrea, ex-ministru al turismului

    “Rolul doamnelor în administrarea justiţiei, la Bucureşti şi la Bruxelles, este tot mai important. Nu întâmplător, simbolul justiţiei este o femeie care, chiar şi cu ochii închişi, ştie în ce direcţie să meargă pentru a cere sfaturi” – Adrian Năstase, fost prim-ministru

    “În momentul în care ai bani, consideri că poţi să cumperi votul. Din cauza asta, intră în Parlament toţi gherţoii” – deputatul PSD Mădălin Voicu

    “PDL va fi principalul partid politic în viitorul Parlament” – Vasile Blaga, liderul PDL

  • Banii pentru Oltchim şi ideaţia din zona neinteresantului. Perlele politice ale săptămânii

    “Noi le-am înţeles, le-am tolerat şi îmi dau seama că ele deja s-au dus în zona neinteresantului şi neimportantului” – Cezar Preda, vicepreşedinte PDL, despre atacurile Noii Republici la adresa lui M.R. Ungureanu

    “Combinatul a redevenit pământ românesc (…) Pot spune că sunt bucuros că ne mai rămân bani pentru Tarom şi alte privatizări” – Dan Diaconescu, liderul PPDD, după ce a câştigat licitaţia pentru preluarea Oltchim

    “Eu în continuare susţin că harababura şi dezastrul generate de fostul ministru Funeriu cu clasa pregătitoare reprezintă o harababură şi o prostie” – premierul Victor Ponta

    “Nu am de unde să ştiu ce morţi au înviat şi s-au dus să voteze” – Liviu Dragnea, secretarul general al PSD, întrebat de neregulile legate de persoane decedate care apar că ar fi votat la referendum

    “Sunt 47% care votează cu el, care sunt dependenţi de guvern, care cred că ei sunt victime, care cred că statul are o datorie să aibă grijă de ei, care cred că au dreptul la asistenţă medicală, la hrană, la locuinţe” – Mitt Romney, candidatul republican la preşedinţia SUA, despre votanţii preşedintelui Barack Obama

    “Noi dorim o Românie federală, o Transilvanie regională, un Partium autonom” – Toro Tibor, liderul PPMT

  • Când Ponta se îngrozeşte şi Udrea tace. Perlele politice ale săptămânii

    “Zilele trecute ne-am trezit cu beizadea Prigoană în partid şi vreau să vă felicit că în partid nu a aterizat şi doamna Bahmuţeanu” – Călin Popescu-Tăriceanu, liderul deputaţilor PNL

    “Incompatibilităţile astea legate de marile personalităţi trebuie analizate cu mai multă omenie, nu cu răutate” – senatorul Toni Greblă (PSD) despre decizia ICCJ privind incompatibilitatea sesizată de ANI în cazul Mircea Diaconu

    “Nu putem să ne permitem să primim toate aceste populaţii care sunt condamnaţii pământului, care sunt hărţuite în ţara lor, care sunt discriminate” – ministrul francez de Interne Manuel Valls despre dosarul romilor

    “Când s-a întâlnit cu dl. preşedinte interimar Crin Antonescu, reprezentantul Departamentului de Stat (Philip Gordon, n.r.) ştia şi ce a mâncat dimineaţă dl. Antonescu, deci nu trebuia să afle de la noi” – Vasile Blaga, liderul PDL

    “Am văzut că o colegă de-a noastră ne învaţă ce să comunicăm ca să creştem în sondaje. Eu spun că o să creştem în sondaje dacă nu mai vorbeşte ea. Câte un procent pe zi” – Cezar Preda, prim-vicepreşedintele PDL, despre Elena Udrea

    “Miza o reprezintă votul din decembrie, atunci când Barroso nu va mai putea impune un cvorum de participare. De aceea, Băsescu vrea să împrăştie <bilele de biliard> pentru a le lovi una câte una, prin procurorii lui” – fostul premier Adrian Năstase despre anchetarea lui Liviu Dragnea la DNA

  • Ţipă că e lovitură de stat în loc să taie panglici. Perlele politice ale săptămânii

    “Dacă preşedintele ţării ţipă că e lovitură de stat, e normal să nu ne primească ăia” – premierul Victor Ponta despre atitudinea UE faţă de aderarea României la Schengen

    “Proiectul lui MRU împreună cu PDL este nefezabil pentru că ei nu reprezintă dreapta, ci doar PNL reprezintă dreapta” – Sorin Frunzăverde, fost vicepreşedinte PDL, despre alianţa dreptei

    “Au mai fost şi multe alte elemente, ca, spre exemplu, pur şi simplu ocuparea Radioului şi a Televiziunii Române” – preşedintele Traian Băsescu explicând ambasadorilor “abuzul de putere” al USL

    “Scrisul sub codul <Mureşan>, la care Lăzăroiu apelează voios, seamănă cu scrisul meu aşa cum eu semăn cu Sophia Loren!” – fostul ministru de externe Andrei Marga, acuzat de Sebastian Lăzăroiu că a colaborat cu Securitatea sub numele “Andrei Mureşan”

    “Voinţa electoratului român, în mod majoritar, a fost călcată în picioare de mai multe instanţe, inclusiv de Curtea Constituţională” – Crin Antonescu, liderul PNL

    “Parlamentul şi Guvernul reprezintă, împreună, puterea într-un stat. Atunci când ele sunt conştiente de puterea lor, preşedintele rămâne un simplu tăietor de panglici şi purtător de cuvânt pentru sine însuşi” – senatorul PNL Varujan Vosganian

  • Cum să coabitezi cu chelnerii Angelei Merkel. Perlele politice ale săptămânii

    “Eu nu pot să validez decizia unui coteţ care îl impune pe Traian Băsescu la Cotroceni” – deputatul PSD Mădălin Voicu despre decizia CCR

    “Mă tem de aroganţa şi autosuficienţa unora care, fără a fi trecut încă prin vreun război politic, se proclamă deja a fi ‘prezentul’ şi ‘viitorul’, fără să fi avut vreun merit în ‘trecut’” – Elena Udrea (PDL) despre Mihail Neamţu şi Noua Republică

    “Să îl ia în Germania doamna Merkel, Germania este o ţară mare, prosperă, să îi dea o bucăţică de pământ acolo lui Băsescu şi PDL-ului, să se joace acolo de-a Băsescu. în România, nu” – Crin Antonescu, liderul PNL

    “Nu ne împiedică nimeni să reluăm procedura de suspendare a lui Băsescu până când înţelege să plece (…) Prin simpla lui prezenţă, Băsescu încalcă Constituţia” – Relu Fenechiu, vicepreşedinte PNL

    “Nu ştiu dacă de astăzi, de mâine, de poimâine, când vine de la ‘Millenium’ de la crâşmă, pe unde e el acum, nu am înţeles” – deputatul PSD Viorel Hrebenciuc despre momentul reîntoarcerii lui Traian Băsescu la Cotroceni

    “Băsescu a ocupat Palatul Cotroceni fără a avea dreptul legal, constituţional, să o facă. Fapta numitului Băsescu Traian se poate încadra la uzurpare de suveranitate” – senatorul Ioan Ghişe (PNL)

  • Psihanaliza unui război civil care nu există. Perlele politicienilor

    “Dacă (cei de la CCR) doreau listele electorale permanente, nu le puteau obţine de la noi. Toţi oamenii raţionali şi normali la cap au înţeles lucrul ăsta, cu excepţiile prevăzute de medicină” – premierul Victor Ponta despre faptul că nu Guvernul deţine listele cerute de CCR

    “Cred că oricum eram pe o stradă cu sens unic care ducea la Parchet” – Ioan Rus, fostul ministru de interne, despre demisia sa

    “Traian Băsescu şi aceşti oameni de mine nu scapă, decât dacă mă omoară, ceea ce nu e cazul, sper” – preşedintele interimar Crin Antonescu

    “Încep să fiu convinsă că psihanaliza este cheia explicării acţiunilor USL” – Elena Udrea, fost vicepreşedinte PDL

    “Este clar că se încearcă o presiune politică. De fiecare dată prea ne speriem de Bruxelles, cine este Bruxelles-ul ăsta?” – deputatul PSD Florin Iordache despre cererea procurorilor de ridicare a imunităţii fostului ministru Victor Paul Dobre

    “Trebuie să fii caraghios să vrei să faci pe cineva să creadă că populaţia României se determină prin ciocănit la uşă” – preşedintele suspendat Traian Băsescu

    “Să te duci să scoţi oamenii din biserică sau să te duci să pui oamenii de 90 de ani să jure cu mâna pe Biblie, pe capota maşinii, e dincolo de ce îmi putea mie imaginaţia să îmi spună” – Ecaterina Andronescu, vicepreşedinte PSD, despre anchetarea fraudelor la referendum de către procurori

  • Cum au ajuns bolşevicii în bikini pe plajă. Perlele politice ale săptămânii

    “Domnul Băsescu trebuie să n-aibă curaj să mai scoată nasul în lume, cum se spune! Dacă s-ar întoarce, să stea închis în Cotroceni şi să aştepte verdictul cetăţenilor” – Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD

    “Hai, fetele, alinierea! Trebuie strunite, altfel nu merg singure, că ora 12 e cam devreme pentru ele. Dup’ aia le dau liber pe plajă. Buletinele rămân la mine, că ele sunt în bikini” – Radu Mazăre, primarul Constanţei, despre tinerele cu care a venit la referendum

    “Ne-am luptat împotriva fraudelor, ne-am luptat împotriva imposturii, a minciunii, a furtului şi a bolşevismului” – europarlamentarul Monica Macovei

    “Am încercat să pun flacăra democraţiei în mâna ziaristului de la Antena 3. Poate, atinsă de el, s-a stins” – preşedintele Traian Băsescu

    “Nu cred că el va mai fi luat în serios. Practic, Băsescu nu mai reprezintă mare lucru” – premierul Victor Ponta despre rezultatul referendumului

    “Nu vă iluzionaţi, nu există nicio şansă ca PDL să scape de Băsescu” – fruntaşul PSD Viorel Hrebenciuc despre perspectiva ca Traian Băsescu să se retragă din politică

    “Parchetul General ori alte instituţii să înţeleagă că lucrează sub legea statului român şi nu la comanda unui cetăţean în tricou bleu, aparent fără ocupaţie, care din când în când vorbeşte în faţa unui gard” – preşedintele interimar Crin Antonescu

  • Delicatese pentru masa verde: caracatiţe, iepuroi şi scorpioni. Perlele politice ale săptămânii

    “Mă îndoiesc că România mai poate suporta a doua lovitură de stat după cea din 2007, sub aparenţă democratică; am îndoieli foarte serioase aici” – preşedintele suspendat Traian Băsescu

    “Un iepure sau un iepuroi, mai bine zis, care vrea să câştige la masa verde, fugind de români, după ce în prealabil i-a denigrat în întreaga lume civilizată” – senatorul PSD Dan Şova despre preşedintele suspendat Traian Băsescu

    “Vreau să îi spun lui Băsescu, cel care stă speriat şi turbat ca un scorpion care vrea să înţepe pe toţi românii, că vara asta nu se poartă albul lui, vara aceasta se poartă tricolorul României” – premierul Victor Ponta

    “Iar trebuie Moldova să salveze ţara Românească, ca acum 150 de ani. (…) Acum ei încearcă să ne aducă din nou în sălbăticie. Dar moldovenii se vor strânge iar ca acum 150 de ani” – Mihai-Răzvan Ungureanu, liderul ICCD

    “Dacă va continua să se agaţe de putere sub masca unor forme juridice, va avea parte de un sfârşit tragic” – fostul senator PSD Alexandru Athanasiu despre preşedintele suspendat Traian Băsescu

    “Dacă vreţi să vedeţi un film horror, priviţi duminică pe fereastră. O să vedeţi armate de zombi încolonate spre secţiile de vot” – Sebastian Lăzăroiu, ex-consilier prezidenţial

    “Eu cred că dacă Dan Voiculescu a fost, şi eu cred că a fost securist (…) dom’le în comerţul exterior în poziţia aia nu erai un biet informator. Deci dacă a fost, a fost ceva serios” – preşedintele interimar Crin Antonescu

  • Cum a plagiat Scaraoţchi flacăra olimpică. Perlele politice ale săptămânii

    “Flacăra olimpică e aprinsă de la razele soarelui, de o preoteasă, apoi transmisă cu o ştafetă din om în om. E un ritual pur sportiv. Nu a fost folosit niciodată de cineva în scopuri politice. Flacără olimpică rămâne un simbom al olimpismului” – senatorul PNL Cristian Ţopescu despre “flacăra democraţiei” aprinsă de preşedintele suspendat

    “Până şi biografia lui este plagiată. Nu ştiu dacă nu şi-a plagiat şi anul naşterii. Omul ăsta poate fi chiar el însuşi plagiat” – Traian Băsescu despre Victor Ponta

    “Ce aţi mai putea afla despre mine săptămâna aceasta: Că mi-am falsificat examenul de admitere la liceu sau diploma de premiant din clasa 1” – premierul Victor Ponta, comentând atacurile electorale din partea taberei preşedintelui Traian Băsescu

    “Mie imi place Ponta, mie îmi place Crin Antonescu (…) pentru că ei tot cum au procedat până astăzi şi au făcut până astăzi au făcut strict în conformitate cu constituţia statului român, a României, nu au încălcat nimic” – Vladimir Voronin, fostul preşedinte al R. Moldova

    “E simplu, Uniunea Europeană să treacă la sancţiuni drastice contra României, aşa cum s-a procedat în cazul Iranului” – Vladimir Tismăneanu, fostul preşedinte al CŞ al IICCMER

    “Băsescu ne ameninţă cu Europa, cu UE, cu Germania cu America. Eu vreau să vă spun: români, Europa, suntem noi! Vreau, în numele românilor, să recăpătăm demnitatea naţională, europeană, şi să le spun în limba germană Ich bin ein Berliner” – preşedintele interimar Crin Antonescu

    “Eu zic să organizăm tombole, petreceri şi excursii pentru cei care nu se duc la vot” – fruntaşul PDL Toader Paleologu despre stimulentele oferite electoratului în ziua referendumului

  • Scorpionul ucigaş cu copilul în braţe. Perlele politice ale săptămânii

    “Băsescu e un scorpion, îşi ucide şi ucide pe toţi care stau în apropierea lui, n-ai ce să coabitezi cu un asemenea om”- premierul Victor Ponta

    “Procedurile declanşate de USL privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu înseamnă o execuţie cu premeditare a statului de drept şi denotă un caracter stalinist” – Emil Boc, primarul Clujului

    “Abuzurile inimaginabile ale puterii constatate de cancelariile statelor partenere şi prietene vor duce într-un termen scurt la izolarea României în plan internaţional” – Mihai-Răzvan Ungureanu, liderul ICCD

    “Unii lideri de la PDL au mentalitate fanariotă şi, mai mult, anti-românească” – senatorul Dan Şova (PSD) despre plângerile făcute la Bruxelles şi Strasbourg de europarlamentarii PDL

    “Este domnul acela drăguţ care a ieşit aseară la cerşit cu copilul în braţe” – Mihai Voicu, vicepreşedintele PNL, despre preşedintele suspendat Traian Băsescu, care a rostit un discurs ţinând un copil în braţe

    “Adrian Năstase a fost reclamat de oameni din propriul partid, deşi a ţipat. Şi el ştia că toate dosarele sunt pornite de la oameni din partidul său” – preşedintele Traian Băsescu