BusinessMagazin

Tag: New York Times

  • America lipseste din reconstructia Irakului

    Este exact tara care a cheltuit o mie de miliarde de dolari – cu
    invadarea si ocuparea Irakului, dar si cu antrenarea si echiparea
    fortelor de securitate irakiene sau cu ambitioasele proiecte de
    reconstructie din toate provinciile, proiecte menite sa refaca
    infrastructura tarii si sa reporneasca economia.

    Cand guvernul irakian a abandonat vechile targuri de pe vremea
    lui Saddam si a invitat companii din lumea intreaga la Targul de
    Comert, Statele Unite nu prea se vedeau dintre cele 32 de natiuni
    reprezentate. Dintre cele 396 de companii prezente la targ, “sunt
    doi sau trei participanti americani, dar le-am uitat numele”, spune
    Hashem Mohammed Haten, director general al companiei irakiene de
    stat care se ocupa cu organizarea targurilor. O pereche de rachete
    orneaza o poarta ceremoniala amintind de o era in care Saddam avea
    pretentii, daca nu chiar arme, de distrugere in masa.

    Targul este un semnal graitor al unei realitati incomode:
    razboiul dus de America in Irak a fost bun pentru afacerile din
    aceasta tara, dar nu neaparat si pentru cele din America.

    Companiile americane nu vad prea multe beneficii de pe urma
    investitiilor facute de tara lor in Irak. Unele firme au calculat
    ca teama de violente si costurile mari de securitate fac din Irak o
    zona de business nefrecventabila. Chiar cei care sunt interesati si
    vor sa vina sunt descurajati de reputatia companiilor americane de
    aici de specula si exploatare a mainii de lucru – un produs al
    primilor ani ai ocupatiei – ca si de un antiamericanism raspandit
    si de durata.

    Desi importurile Irakului aproape s-au dublat in 2008, ajungand
    la 43,5 miliarde de dolari de la 25,67 de miliarde in 2007,
    importurile de la companii americane au ramas la 2 miliarde de
    dolari. Printre investitori, Emiratele Arabe Unite sunt in frunte,
    cu 31 de miliarde de dolari investite in Irak, cea mai mare parte
    in 2008, comparativ cu doar 400 de milioane venite de la companiile
    americane, de vreme ce cheltuielile guvernamentale ale SUA pentru
    reconstructie sunt excluse, potrivit Dunia Frontier Consultants, o
    companie de cercetare. “Ca urmare a fazei initiale de reconstructie
    dominate de americani, investitorii privati din SUA au devenit
    jucatori neglijabili in Irak”, scrie un recent raport al Dunia.

  • Viva Zapatero

    Premierul José Luís Rodríguez Zapatero a ajuns la putere in 2004, cand Spania era pe cai mari, cu o economie in plin avant. Zapatero a fost adus de valul promisiunilor ca va aborda o agenda sociala mai agresiva, ca va legaliza mariajele homosexuale si va promova egalitatea intre sexe. Azi, el conduce o tara cu un somaj de 18%, cel mai mare din zona euro, in mare parte din cauza prabusirii sectorului imobiliar care a fost intr-un boom continuu vreme de zece ani.

    Si multi spanioli se intreaba daca actualul premier stie ce e de facut pentru a combate criza. Zapatero, 48 de ani, este un tanar socialist vizionar care are in grija o economie intepenita in trecut. Intr-un interviu de o ora la Palatul Moncloa din Madrid, Zapatero a explicat cum Spania ar putea sa infrunte criza economica. Strategia lui este sa investeasca in viitorul Spaniei – educatie, cercetare, biotehnologie si energie regenerabila – fara a face nicio ajustare a beneficiilor muncitorilor si chiar extinzand ajutoarele oferite de guvern pentru someri.

    Intr-o tara care ezita intre inovatie si stagnare, spun expertii, aceasta ar fi o strategie indrazneata sau poate pura naivitate. Toti sunt de acord ca Zapatero sta bine la viziunile pe termen lung, dar ca ii lipseste un plan pentru crearea de locuri de munca pe termen mediu sau pentru finantarea generoaselor sale politici sociale. Pentru multi, calculele nu ies pe hartie. Deficitul bugetar al Spaniei este previzionat sa depaseasca 9,5% din PIB in 2010, potrivit Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare in Europa (OECD), desi Zapatero a promis ca pana in 2012 sa-l readuca in interiorul limitei de 3%, obligatorie pentru zona euro.

    Scepticii spun ca Zapatero, cu toata imaginatia lui, s-a poticnit de propria sa lipsa de hotarare in impunerea de reforme structurale dureroase, despre care liderii comunitatii de business si banca centrala a tarii afirma ca sunt inevitabile daca Spania vrea sa lupte cu somajul si sa-si aduca economia in secolul XXI. “Ambitia guvernului meu este sa facem din aceasta tara una inovatoare, creativa, antreprenoriala, fara a renunta la beneficiile sociale oferite de stat”, declara Zapatero. “Unii sustin ca statul bunastarii sociale si o economie competitiva sunt doua lucruri incompatibile, ca inovatia este incompatibila cu drepturile muncitorilor”, continua el. “Ei vor sa renunte la reglementarile stricte privind drepturile muncitorilor si la drepturile sociale.

    Acesta este exact acelasi refren pe care-l fredoneaza si cei ce vor sa renunte la reglementarile stricte din pietele financiare – iar eu nu dansez pe aceasta muzica.” In loc de aceasta, adauga Zapatero, “este vorba de a face companiile mai competitive si mai inovatoare”. El sustine ca Spania ar trebui sa-si diversifice economia catre sectoare in care exceleaza si care arata semne de crestere, incluzand aici energia regenerabila, biotehnologia, constructiile civile si caile ferate de mare viteza.

    Dar criticii lui Zapatero nu sunt convinsi. “Zapatero tot spune aceste lucruri de cand a ajuns premier si simplul fapt ca le repeta este un indiciu ca a facut prea putin din ele”, comenteaza José Antonio Herce, economist- sef la Analistas Financieros Internacionales, o firma de consultanta financiara din Madrid. “In ultimii cinci ani, noi am tot asezat caramizi, nu am facut iPod-uri.” Intr-adevar, Spania a crescut si s-a prabusit atat de repede pentru ca boom-ul ei a fost alimentat de creditele ieftine si de constructii. Ele au ajutat economia sa creasca, cu o medie de 3,8% pe an intre 1997 si 2007, si sa aduca patru milioane de imigranti intr-o tara care are acum o populatie de 46 de milioane de persoane. E drept, multi dintre acesti imigranti cauta acum drumul inapoi spre casa.

  • De ce nu se mai produce in SUA?

    Daca administratia Obama are o strategie pentru revitalizarea
    productiei interne, Douglas Bartlett ar vrea sa o stie si el.
    Sufocat de competitia din exterior, Bartlett a inchis recent
    fabrica de placi electronice pe care tatal sau o infiintase cu 57
    de ani in urma si i-a dat afara pe cei 87 de angajati ramasi. A
    scos la licitatie utilajele si in curand va darama si cladirea
    propriu-zisa din Cary, Illinois. “Nu-mi mai permit sa platesc
    impozitele pe proprietate”, spune trist Bartlett, “asa ca voi
    darama cladirea si o sa pastrez pamantul, pe care sper sa il pot
    vinde dupa incheierea recesiunii, cand sper ca pretul terenurilor
    sa creasca din nou”.

    Chiar si unii dintre cei ce conduc companii care au schimbat deja
    macazul, mutand productia in strainatate, incep sa traga semnale de
    alarma. “Trebuie sa acordam o atentie serioasa productiei si
    exporturilor. Este un imperativ national”, spunea Jeffrey R.
    Immelt, presedinte si director executiv al General Electric,
    intr-un discurs din luna iunie, in timp ce recunostea ca GE a fost
    avantajat de operatiunile sale din afara SUA. Presedintele Obama,
    acceptand aceasta viziune, a spus ca “lupta pentru productia din
    America este lupta pentru viitorul Americii”.



    Dar SUA sunt depasite de toate statele industrializate – cu
    exceptia Frantei – in ce priveste ponderea productiei in totalul
    activitatii economice – 13,9%, potrivit unui raport al Bancii
    Mondiale, in scadere cu 4% in ultimul deceniu. Recesiunea inceputa
    in urma cu 19 luni a contribuit decisiv la acest declin. Productia
    industriala a scazut cu 17,3%, cea mai drastica scadere din timpul
    unei recesiuni dupa criza din anii ’30. Pana acum, totusi,
    administratia Obama nu a venit cu un plan formal care sa combata
    declinul. In loc de aceasta a venit cu initiative ad-hoc – salvarea
    General Motors si a Chrysler, spre exemplu – si cu planul de
    stimulare a energiei verzi, prin sprijinirea producerii de
    componente ca turbinele eoliene si panourile solare.

    “Vrem sa fim siguri ca dezvoltam o baza de productie pentru energia
    regenerabila”, spune Matthew Rogers, consilier principal la
    Departamentul Energiei, explicand ca aceasta se realizeaza partial
    prin impulsionarea acordarii de garantii de credite, “care erau
    zero in mandatele presedintelui Bush”. Dr. Xunming Deng, fizician
    si presedinte al Xunlight Corporation, se considera un beneficiar a
    ceea ce el descrie drept garantiile de credit mai flexibile
    acordate de administratia Obama. Fabrica lui din Toledo, Ohio, cu
    100 de angajati, face primii pasi pentru producerea de panouri
    solare, iar Deng planuieste deja sa extinda de patru ori
    dimensiunile uzinei. A solicitat la Departamentul Energiei o
    garantie de imprumut in valoare de 120 de milioane de dolari. Daca
    o va primi, nu va mai trebui sa achite comisioanele impovaratoare
    la care era obligat inainte de instalarea administratiei Obama.
    “Daca scap de acele comisioane, garantia de imprumut devine foarte
    atractiva si imi va fi de mare ajutor”, spune Deng.

    “Nu putem creste prea repede fara ea.” Dincolo de energie,
    abordarea administratiei de la Casa Alba are in vedere elementele
    unei politici de productie – ceea ce Lawrence H. Summers,
    directorul Consiliului Economic National, a descris drept “o serie
    de masuri de sprijinire a productiei”. Salvarea sectorului auto, cu
    toate improvizatiile care au insotit-o, a dat semnalul ca
    administratia probabil va face la fel cu orice alt mare producator
    pe care il considera prea mare (sau prea important) ca sa il lase
    sa cada si ca va sustine si tranzitia furnizorilor acestor giganti
    cazuti catre alte industrii.

  • NYTIMES: RDG, distrusa si la 20 de ani de la caderea Zidului

    In acest al 20-lea an de la caderea Zidului Berlinului, guvernul
    cancelarului Angela Merkel se pregateste pentru o serie de
    celebrari si comemorari pana la aniversarea din noiembrie.
    Scenariul oficial al revigorarii landurilor din est a fost reluat
    si de presedintele american Barack Obama in recenta lui vizita in
    Dresda, reconstruita in toata splendoarea sa. Dar in afara catorva
    orase mari, ca Dresda, Leipzig sau Berlin, in fostele orase miniere
    din est, cum e si cazul Hoyerswerda, povestea declinului si a
    parasirii nu s-a schimbat.


    Nu departe de cele cateva centre urbane inca in verva, traficul
    e adesea sporadic pe autostrazile proaspat finisate, iar noaptea,
    in anumite zone din Mecklenburg- Pomerania de Vest din nordul tarii
    abia daca se mai zareste cate o lumina de o parte si alta a
    celebrelor Autobahn. Intr-un cantec popular in urma cu cativa ani,
    artistul Rainald Grebe descria senzatia de singuratate cantand “Ma
    simt atat de gol azi, ma simt Brandenburg”, referindu-se la fostul
    land est-german care inconjoara Berlinul. Ziarele vorbesc, pe de o
    parte, despre intoarcerea haitelor de lupi in Saxonia de-a lungul
    granitei poloneze si, pe de alta parte, despre continua migratie a
    celor tineri si a celor educati spre oportunitatile mai numeroase
    din Vest. Cand oficialii guvernului german si-au prezentat la
    jumatatea lunii iunie raportul anual cu privire la stadiul
    unificarii si la incercarile de a recupera decalajul Estului fata
    de Vest, tabloul pe care ei l-au pictat a fost eminamente pozitiv,
    dar nu chiar complet.

    Guvernul a raportat corect ca a cheltuit, numai intre 2006 si
    2008, peste 60 de miliarde de dolari ca sa sprijine afacerile si sa
    edifice infrastructura. Iar activitatea economica per persoana a
    crescut la 71% din cea a sectorului vestic, de la 67% in timpul
    acestui deceniu. “Gratie dezvoltarii economice pozitive, Estul este
    in cea mai buna pozitie de convergenta cu Vestul”, a spus Wolfgang
    Tiefensee, ministrul responsabil cu dezvoltarea fostelor state
    est-germane. “Decalajul se restrange.” El se restrange in parte
    pentru ca pionierii exporturilor, care au fost cel mai aprig loviti
    de criza din economie, sunt in Vest, iar recuperarea decalajului se
    face astfel de sus in jos. Somajul in fosta Germanie de Est ramane
    dublu fata de cel din Vest. In unele regiuni, numarul femeilor
    intre 20 si 30 de ani a scazut cu peste 30%. In total, aproape 1,7
    milioane de oameni au parasit fosta RDG de la caderea Zidului
    Berlinului – circa 12% din populatie, un proces in desfasurare inca
    dinainte de criza economica. Iar declinul demografic ameninta sa se
    accentueze, ca rezultat al bombei demografice cu ceas cunoscute sub
    numele de “sincopa”, care a urmat dupa prabusirea comunismului.


    Aflati aici de ce s-a prabusit rata nasterilor din Germania de Est
    dupa caderea zidului Berlinului

  • ALERTA PENTRU ROMANIA: Nici macar India nu mai e ce-a fost

    Sumit Sapra face parte din acea generatie ambitioasa si nerabdatoare de tineri indieni care s-au afirmat pe valul cresterii economice globale. In cinci ani, el si-a schimbat locul de munca de trei ori, iar salariul i-a crescut de patru ori.

    Chiar si cand a fost multumit de munca sa, si-a pastrat CV-ul activ pe site-urile de recrutare, pentru cazul cand ar aparea oferte mai bune. Si a spart o multime de bani. In trei ani si-a cumparat trei masini, urcand tot mai sus pe scara luxului. Pentru escapadele de weekend si-a cumparat o motocicleta.

    Ultima si cea mai bine platita slujba a lui Sapra a fost la sediul din India al diviziei financiare a General Electric care se ocupa cu proiecte de investitii in energia Indiei. Dar in decembrie anul trecut, finantarile din strainatate s-au oprit, iar Sapra, cu toate rezultatele lui bune, a fost concediat. “Inainte era vorba despre bani din abundenta care gaseau doar cateva proiecte de finantat”, spune Sapra, 30 de ani, despre schimbarea care a venit aproape peste noapte. “Acum e invers.” Cu putini ani in urma, santierele zumzaiau incontinuu 24 de ore din 24, echipe de muncitori lucrau si noaptea, infulecand pe apucate, cocotati pe utilaje inca de cand mijeau zorile. Acum, proiectele imobiliare sunt incremenite. Piata de arta odinioara in expansiune a inceput sa stagneze. Iar specialistii cu CV-uri impresionante, precum Sumit Sapra, au ajuns someri sau accepta reduceri de salarii ca sa-si poata pastra locurile de munca.

     

    Cresterea fantastica a Indiei din ultimii cinci ani a fost alimentata in mare parte de infuziile masive de lichiditati si de investitii. Circa 39% din PIB-ul tarii in anul fiscal 2008 (incheiat la 31 martie) a fost reprezentat de investitii, in crestere fata de 25% in anul anterior. La apogeu, peste o treime din investitii veneau din exterior, potrivit Credit Suisse. Dar in ultimele trei luni ale anului trecut, imprumuturile straine si investitiile directe au scazut cu aproape o treime, pana la cel mai redus nivel din mai bine de doi ani. Intr-un raport recent, Fondul Monetar International estima ca firmele indiene erau printre cele mai vulnerabile, dupa cele americane, din cauza ca se imprumutasera masiv in timpul boom-ului. Folosind date ale agentiei de rating Moody’s, FMI a estimat intr-un raport recent ca rata incapacitatilor de plata in randul companiilor nefi nanciare din Asia de Sud ar putea ajunge la 20% in anul fiscal 2009, fata de estimarea de 4,2% de acum un an. (In randul companiilor americane, rata ar urma sa fie de 23%.)
    Declinul investitiilor straine a lovit puternic sectoare ca imobiliarele, productia de marfuri, infrastructura si chiar si arta, care fusese impulsionata de pretentiile noilor imbogatiti de aici si din strainatate. In ultimul trimestru al lui 2008, rata de crestere economica s-a redus la 5,3%, cea mai scazuta din ultimii cinci ani. Cererea de consum, in special in zona rurala, a mentinut economia in miscare, dar o secare brusca a finantarilor din exterior ar face mult mai dificil pentru India sa-si mentina o rata de crestere economica suficient de mare ca sa poata scoate din saracie sute de milioane de oameni. “Daca India vrea sa se intoarca la rate de crestere de 8-9%, investitiile private si creditele ieftine sunt esentiale”, spune Jahangir Aziz, economistul-sef pentru India al JP Morgan Chase. Autoritatile indiene sustin ca in anul fiscal inceput la 1 aprilie se va inregistra o rata de crestere de 6%, dar FMI estimeaza doar 4,5%.
    Ca sa umple golul lasat de investitiile straine, guvernul cheltuieste mai mult pentru infrastructura si pentru programe sociale. Banca Rezervelor din India, banca centrala, a redus dobanda de referinta, dar costul creditelor nu a scazut pe masura.

    Dupa o scadere naucitoare de 58% a pietei de capital anul trecut, bursa a urcat cu 42% fata de minimul atins in luna martie, iar actiunile listate au inceput sa atraga ceva capital din strainatate. Dar economistii ca Aziz spun ca guvernul trebuie sa faca mult mai mult, cu toate ca putini se asteapta la interventii majore pana dupa alegerile parlamentare si dupa instaurarea unui nou guvern, la sfarsitul lunii mai sau inceputul lui iunie.

    Intre timp, activitatea in Gurgaon a incetinit radical. Putin langa autostrada care vine de la New Delhi, un imens crater marcheaza locul in care cel mai mare dezvoltator din tara, DLF, avea de gand sa ridice cel mai mare mall din tara, Mall of India. Oficialii DLF spun ca s-ar putea sa reduca dimensiunea mall-ului si sa adauge spatii de birouri care sa inlocuiasca spatiul care era planificat pentru retail.
    In timpul boom-ului, DLF a construit multe dintre proiectele ce au transformat Gurgaonul dintr-un satuc amortit intr-un oras in expansiune, devenit cartier general pentru companii ca Ericsson sau IBM in India. DLF s-a indreptat spre creditori si investitori din strainatate, ca D.E Shaw, o firma de investitii din New York, pentru ca acestia ofereau bani “la dobanzi mici si in cantitati mari”, spune Rajeev Talwar, directorul executiv al filialei DLF din New Delhi. “Azi nu avem de ales si trebuie sa mergem la bancile indiene.”

    Dar creditorii din tara au devenit mai reticenti la ideea de a rostogoli creditele, iar dobanzile pe care ei le pretind fac ca proiectele sa devina nefezabile. Luna aceasta, DLF a raportat ca profitul i s-a diminuat cu 92% in primul trimestru al anului.
    Unul dintre subcontractori, Suni Kumar Verma, care furnizeaza marmura pentru constructorii din Gurgaon, spune ca afacerile ii merg atat de prost, incat jumatate din cei 40 de muncitori au fost trimisi la casele lor din Bihar, o provincie saraca din est, unde nu aveau mari sperante sa gaseasca de munca. “Tot ce pot sa faca e sa stea, sa manance si sa doarma”, spune Verma.
    Piata de arta reflecta colapsul investitiilor de la celalalt capat al spectrului bogatiei. In ultimii ani, proprietarii de galerii nu aveau nevoie sa-si cultive un public. Banii nu erau o problema. Multi artisti scoteau opere pe banda rulanta. Nu doar colectionarii veterani se inghesuiau pentru lozurile cele mari, cum ar fi o pictura de M.F. Husain, spre exemplu, sau una de V.S. Gaitonde, dar piesele de categorie mijlocie, in jurul a 100.000 de dolari, atrageau si ele destui clienti. “Erau cozi. Expozitiile se vindeau inainte de fi vernisate. Eram toti pe val”, spune Arun Vadehra, care detine doua galerii dedicate artei moderne si contemporane in Delhi si o a treia in Londra.

    In industrie, companiile exportatoare au fost puternic afectate – slefuitorii de diamante si fabricile de textile, spre exemplu, functioneaza mult sub capacitate. Piata muncii este o alta victima. Nu cu mult timp in urma, pe cand o gramada de bani erau disponibili si doar o mana de specialisti erau pe piata, salariile au explodat. Acum e invers, dupa cum spune Sapra, fostul angajat de la GE. El si-a cautat de munca timp de mai multe luni si doar luna trecuta a primit un raspuns de la cativa potentiali angajatori. Ca multi dintre colegii lui, si el spune ca probabil va trebui sa se multumeasca de acum cu mai putini bani decat castiga anterior, in ciuda diplomei de master pe care a castigat-o la prestigiosul Institut Indian de Management.

    In vremurile bune, spune el, a investit niste bani in imobiliare. Acum ar prefera sa nu stie cum se mai simt proprietatile lui. Spune ca il deprima. Si Sapra nu e singurul care-si indreapta privirea in alta parte. Cu exceptia catorva capitole, precum preturile alimentelor, politicienii nu au vorbit prea mult despre economie in aceasta campanie. Ajay Shah, economist si editorialist, spune ca problema urmatorului guvern va fi sa reanimeze “instinctul de animal” al sectorului privat, eliminand restrictiile impuse investitiilor, relaxand reglementarile fi nanciare si plasand bani in infrastructura. Dar avand in vedere haotica politica de coalitii din India, e greu de estimat si cine va veni la putere, cu atat mai putin ce vor face alesii odata ajunsi acolo.
     

  • Bear Stearns trebuia lasata sa cada

    Ne vom trezi cu o moneda si mai slabita, o inflatie galopanta, o continuare a agoniei din ultimul an a bancilor si a firmelor de brokeraj? Sau toate cele de mai sus.

    Tineti aproape, pentru ca vom afla in curand. Si n-o sa fie deloc placut. Cand au fost de acord sa garanteze o linie de credit care sa permita JP Morgan sa preia controlul Bear Stearns, Rezerva Federala (Fed) a admis ca nu trebuie lasata sa dea faliment nicio firma importanta cu un portofoliu de obligatiuni ipotecare sau imprumuturi acordate emitentilor de ipoteci. A fost cel mai explicit semn al doctrinei salvarii pe care tinde s-o imbratiseze Fed si care a fortat deja pana acum mariajul dintre Bank of America si Countrywide Financial.

    Dar de ce trebuia salvata banca Bear Stearns? Beneficiarul acestei rascumparari, va amintiti, a jucat adesea in zonele gri ale Wall Street-ului, avand o abordare dura si agresiva. Pana cand au intervenit organismele de supraveghere in 1996, Bear Stearns a fost libera sa furnizeze bilanturile sale contabile si situatia financiara catre doua obscure firme de brokeraj, Stratton Oakmont si A.R. Baron, albind tranzactiile dubioase cu actiuni.

    Si ca unul dintre cei mai mari jucatori din afacerile cu obligatiuni ipotecare de pe Wall Street, Bear a oferit linii de credit generoase unor creditori ipotecari de pe piata secundara cu renume de stalpi ai societatii, ca New Century (acum in faliment). Bear detine si EMC Mortgage Servicing, unul dintre cei mai agresivi dealeri de obligatiuni ipotecare secundare de pe piata.

    Scaderea valorii contabile a obligatiunilor tip Alt-A pe care le-a subscris Bear arata si ca practicile sale de creditare au fost foarte relaxate in timpul boom-ului imobiliar. In februarie, potrivit datelor culese de Bloomberg, 15% din aceste imprumuturi din cadrul portofoliului de obligatiuni subscrise de Bear aveau intarzieri la plata mai mari de 60 de zile sau erau deja in faza de executare a ipotecii. Pentru comparatie, valoarea medie a acestui indicator pe ansamblul pietei este de 8,4%.

    Sa nu uitam ca Bear Stearns a pierdut vara trecuta miliarde din banii clientilor sai, dupa ce doua din fondurile sale speculative care investisera masiv in obligatiuni ipotecare s-au prabusit. Si compania a incercat sa bage pe gatul publicului propriile obligatiuni toxice pe care le detinea, intr-o oferta initiala de actiuni a unei companii numita Everquest Financial. Din fericire, aceasta nu s-a mai realizat in cele din urma.

    Amintiti-va si ca, in 1998, cand fondul de investitii Long Term Capital Management a cerut sa Fed sa-l salveze de la faliment, Bear Stearns a refuzat sa raspunda apelului bancii centrale. Jimmy Cayne, directorul executiv de atunci al companiei, le-a spus celor de la Rezerva Federala sa plimbe ursul.

    Si totusi, Bear Stearns, asemanata de unii cu versiunea moderna a Drexel Burnham Lambert, banca de investitii care a falimentat in anii ‘80 dupa ce a riscat cu obligatiuni neperformante, este salvata. Dar deznodamantul diferit al cazurilor lor arata ca suntem intr-o situatie cu mult diferita si mai periculoasa decat cea de la sfarsitul anilor ‘80.

    “De ce sa nu facem un exemplu din Bear Stearns, acesti baieti nemilosi, fara scrupule?” intreaba William A. Fleckenstein, presedinte al Fleckenstein Capital din Issaquah, Washington si coautor al cartii “Baloanele lui Greenspan: epoca ignorantei la Rezerva Federala”. “Acum e cel mai bun moment sa dam un exemplu, dar celor de la Fed nu le pasa. Suntem o Tara a Salvarii.”

    Si chiar asta suntem. Dupa ani de zile in care nu le-am permis niciuneia dintre institutiile noastre financiare sa se prabuseasca, ele au ajuns uriase, astfel incat nimeni nu mai poate fi lasat sa se scufunde sub valuri. Altfel, tsunami-ul ar matura fondurile speculative, bancile si alte firme de brokeraj. Daca Bear Stearns s-ar prabusi, spre exemplu, aceasta ar insemna o vanzare masiva de obligatiuni ipotecare si de alte active pe o piata care e deocamdata inghetata si in care cumparatorii nu se arata. Un asemenea val de vanzari ar forta celelalte institutii care au in portofolii aceleasi tipuri de obligatiuni sa-si lichideze pozitiile, ceea ce in final ar genera mai multe falimente.