Tag: JPMorgan

  • JPMorgan reaprinde dezbaterea privind „too big to fail” – culisele unei amenzi record de 13 miliarde de dolari

    ALTE ASEMENEA ÎNŢELEGERI, ÎN CARE BANCA PLĂTEŞTE PENTRU A SCĂPA DE EVENTUALE PROCESE CIVILE DIN PARTEA STATULUI AMERICAN, SUNT FOARTE PROBABILE. JPMorgan îşi va reveni, bineînţeles, dar problemele băncii au redeschis discuţiile despre ce se poate face cu instituţiile de credit „too big to fail„, scrie, pentru cotidianul

    The Guardian, Howard Davies, profesor la Sciences Po din Paris şi fost preşedinte al Autorităţii pentru Servicii Financiare din Marea Britanie, viceguvernator al Băncii Angliei, precum şi director al London School of Economics.

    O AMENDĂ RECORD. În septembrie, surse apropiate discuţiilor afirmau că sancţiunile pentru JPMorgan urmau să se ridice la 11 miliarde de dolari, ceea ce sugerează că autorităţile au câştigat teren în urma negocierilor din ultima perioadă. La insistenţele procurorului general al SUA, Eric Holder, acordul nu va proteja banca de eventuale acuzaţii de natură penală, preciza Bloomberg.
    Directorul general al băncii, Jamie Dimon, a stabilit termenii înţelegerii într-o întâlnire cu procurorul general. Acordul prevede despăgubiri de 4 miliarde de dolari către clienţi şi investitori şi sancţiuni de 9 miliarde de dolari sub formă de amenzi şi „alte plăţi„.

    Acordul de 13 miliarde de dolari se referă la acuzaţii de fals în declaraţii şi omiterea unor aspecte importante legate de vânzarea unor obligaţiuni în valoare totală de 33 miliarde de dolari, bazate pe pachete de credite ipotecare, în perioada 2005-2007, către Fannie Mae şi Freddie Mac, cooperativele de creditare ipotecară controlate de guvernul SUA. Cele două instituţii financiare au avut nevoie de ajutoare de stat în valoare totală de 187,5 miliarde de dolari pentru a supravieţui prăbuşirii pieţei creditelor ipotecare.

    BANCA ARE REZERVE URIAŞE PENTRU LITIGII. JPMorgan a înregistrat în trimestrul al treilea o pierdere de 380 de milioane de dolari, de la un profit de 5,7 miliarde de dolari în perioada similară a anului trecut, însă cifrele au fost influenţate negativ de înregistrarea în această perioadă a unor cheltuieli foarte mari pentru litigii.

    Banca a cheltuit, începând din 2010, 8 miliarde de dolari din economiile făcute în urmă cu trei ani pentru acoperirea costurilor din litigii. În prezent, JPMorgan are fonduri de 23 de miliarde de dolari pentru rezolvarea unor astfel de probleme. De asemenea, banca estimează pierderi suplimentare „rezonabile„ de încă 6,8 miliarde de dolari.

    Pe lângă rezervele uriaşe, constituite tocmai în acest scop, JPMorgan este şi o bancă foarte profitabilă, o adevărată maşină de făcut bani. Profitul anual depăşeşte cu mult costurile cu litigiile ale instituţiei de credit. JPMorgan a înregistrat un profit de 21,3 miliarde de dolari în 2012, al treilea an consecutiv de câştiguri record.

  • Top trei subiecte în Financial Times de astăzi

    JPMorgan continuă discuţiile cu autorităţile pentru o înţelegere de 11 mld.dolari

    Directorul executiv al JPMorgan Chase & Co, Jamie Dimon şi procurorul general al departamentului de justiţie din Washington, Eric Holder nu au ajuns în întâlnirea de joi la o decizie finală cu privire la înţelegerea băncii de 11 miliarde de dolari cu autorităţile din SUA pentru stingerea mai multor investigaţii legate de practicile instituţiei pe piaţa obligaţiunilor ipotecare, însă persoanele apropiate situaţiei au numit discuţia lor una “constructivă”.

    Tranzacţie de 800 mil.dolari pe piaţa comerţului online

    Compania americană Ebay, una dintre cele mai mari companii de comerţ online din lume, va cumpăra procesatorul de plăţi Braintree pentru o sumă de 800 de milioane de dolari în cash, pentru a întări prezenţa diviziei sale Paypal pe smartphone-uri şi tablete

    Robobank, în tratative cu autorităţile pentru o înţelegere în scandalul Libor

    Rabobank, una dintre numeroasele bănci implicate în scandalul manipulării ratei Libor se pregăteşte să ajungă la o înţelegere cu autorităţile cel târziu în această lună, potrivit persoanele apropiate cazului.

     

     

  • JPMorgan Chase ar putea plăti 11 mld. dolari pentru nereguli din perioada premergătoare crizei

     Suma uriaşă include despăgubiri de 4 miliarde de dolari către consumatorii păgubiţi, potrivit sursei citate.

    Valoarea acordului nu este finală. La negocieri participă Departamentului Justiţiei, Departamentul pentru Locuinţe şi Dezvoltare Urbană şi biroul procurorului general al statului New York, Eric Schneiderman.

    Schneiderman este co-preşedinte al unui grup de lucru format din autorităţi federale şi locale, responsabil de anchetarea conduitei băncilor pe piaţa creditelor ipotecare în perioada premergătoare crizei financiare.

    O altă sursă apropiată situaţiei a precizat că JPMorgan şi autorităţile sunt aproape de un acord, cu valoarea sancţiunilor şi despăgubirilor plasată în jurul a 11 miliarde de dolari, însă discuţiile sunt “fluide” şi suma se schimbă frecvent.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • JPMorgan şi alte 12 mari bănci, date în judecată în SUA pentru manipularea Libor

     Autoritatea federală National Credit Union Administration, cu sediul în Alexandria, Virgina, a intentat acţiunea într-o instanţă din Kansas, transmite Bloomberg.

    Agenţia guvernamentală susţine că, prin manipularea Libor, marile grupuri financiare au privat de venituri cinci bănci cooperative care între timp au dat faliment.

    JPMorgan şi celelalte 12 bănci vizate sunt acuzate că ar fi transmis informaţii false către British Bankers’ Association, instituţia care calculează indicele Libor, pentru a-şi promova propriile interese.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Procuratura americană investighează JP Morgan pentru manipularea pieţei energiei

     Luna trecută, JP Morgan a acceptat plata a 410 milioane de dolari pentru închiderea unei anchete a Comisiei Federale pentru Reglementare în Domeniul Energiei, în care banca era acuzată de manipularea pieţelor energiei în California şi regiunea Midwest.

    JP Morgan Ventures Energy Corporation (JPMVEC) a fost de acord să plătească o amendă civilă de 285 milioane de dolari Trezoreriei SUA şi să returneze profituri incorecte de 125 milioane de dolari unor abonaţi ai serviciilor de furnizare de electricitate California Independent System Operator şi Midcontinent Independent System Operator.

    Investigatorii Comisiei Federale pentru Reglementare în Domeniul Energiei au constatat că divizia JP Morgan s-a angajat în 12 strategii de influenţare a pieţei energiei, în perioada septembrie 2010-noiembrie 2012

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băncile JPMorgan şi Goldman Sachs, acuzate de manipularea preţurilor aluminiului în SUA

     Plângerea a fost depusă de către compania Master Screens din Florida, care utilizează aluminiu în cantităţi mari.

    Băncile, alături de cel mai mare trader de mărfuri din lume şi una dintre cele mai mari burse de tranzacţionare a metalelor, sunt acuzate de conspiraţie în vederea manipulării preţurilor prin reţinerea de stocuri uriaşe de aluminiu în depozite situate în zona Detroit, Michigan şi de încălcarea legislaţiei federale în domeniul concurenţei.

    Goldman Sachs a fost dată în judecată săptămâna trecută de o companie din Michigan pentru nereguli similare.

    “Prin interpunerea într-o industrie sănătoasă, care produce bunuri de larg consum, degradarea severă a funcţionalităţii acesteia şi distribuirea largă a unor costuri în propriul beneficiu, Goldman Sachs şi JPMorgan se încadrează în descrierea arhetipului parazitului pe piaţă”, potrivit plângerii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Profiturile marilor bănci de pe Wall Street au revenit la nivelurile anterioare crizei

     Mărimea profiturilor nu a trecut neobservată la Washington, unde senatorul democrat Sherrod Brown i-a sugerat preşedintelui Rezervei Federale (Fed), Ben Bernanke, să nu cedeze apelurilor bancherilor de a relaxa reglementările bancare, relatează Financial Times.

    “Nu este o surpriză că mega-băncilor le merge atât de bine. Totuşi, continuă să susţină că reglementările noi le omoară”, a spus senatorul.

    Investitorii au fost din nou atraşi de sectorul bancar, care până nu demult avea probleme din cauza activelor toxice şi a reglementărilor nou introduse, astfel că acţiunile Bank of America şi Morgan Stanley şi-au dublat valoarea în ultimele 12 luni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şeful JPMorgan, criticat într-un raport intern privind cazul “Balenei de la Londra”

    Ancheta a început în vara anului trecut, iar raportul final, care va fi evaluat în scurt timp de board-ul băncii, îl critică pe Jamie Dimon, unul dintre cei mai apreciaţi bancheri din SUA până la acest incident, deoarece nu a supravegheat riguros activitatea traderilor, potrivit unor surse apropiate situaţiei, citate de Bloomberg.

    Raportul îi atacă de asemenea pe fostul director financiar executiv al JPMorgan Doug Braunstein, precum şi pe directorul executiv de investiţii Ina Drew, şefa departamentului de trading din Londra unde au avut loc tranzacţiile păguboase.

    Banca a înregistrat pierderi de peste 6,2 miliarde de dolari în urma tranzacţiilor cu derivate financiare efectuate la biroul de la Londra. Unul dintre traderi, Bruno Iksil, considerat principalul vinovat pentru incident, acumulase poziţii atât de mari pe piaţă încât a fost poreclit de traderii concurenţi “Balena de la Londra”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Banca JPMorgan cere angajaţilor să contribuie la plata unei amenzi de 500 milioane lire

    Banca a cerut angajaţilor care au beneficiat de pe urma acestui trust să contribuie “cu cel puţin câteva sute de milioane de lire” dacă doresc aplanarea conflictului cu autorităţile fiscale din Marea Britanie, a afirmat pentru Bloomberg o sursă apropiată situaţiei.

    Banca şi angajaţii vizaţi de anchetă ar putea avea de plată aproximativ 500 milioane lire sterline (800 milioane dolari), potrivit Financial Times.

    Politicienii, opinia publică şi autorităţile din Marea Britanie au luat în vizor marile companii multinaţionale active în ţară, precum Google, Amazon.com sau Starbucks, care utilizează metode complicate de contabilitate pentru a reduce la minimum taxele pe care le datorează în ţară.

    Cancelarul George Osborne, ministrul de Finanţe al Marii Britanii, a declarat săptămâna trecută că guvernul va face investiţii la departamentul care se ocupă de multinaţionale în cadrul Fiscului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • JPMorgan vrea sa achizitioneze 10% din Twitter

    Fondul, Digital Growth Fund, a fost infiintat in luna februarie
    pentru a investi in companiile private de tehnologie cu dezvoltare
    rapida. Investitia JPMorgan urmeaza unui efort similar al Goldman
    Sachs de a achizitiona o participatie la Facebook.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro