Tag: fortare

  • Avioane de vânătoare şi bombardiere americane au efectuat exerciţii deasupra peninsulei Coreea

    Bombardierele au decolat din Insula Guam, iar avioanele de vânătoare de la o bază aeriană din Japonia, se afirmă într-un comunicat al Ministerului sud-coreean al Apărării, informează agenţia de ştiri Reuters.

    La exerciţii au participat şi şase aeronave de vânătoare sud-coreene, a declarat un oficial de la Seul.

    Coreea de Nord a lansat vineri o rachetă balistică din districtul Sunan, aflat în apropierea Phenianului. Proiectilul a parcurs distanţa de 3.700 de kilometri, survolând nordul Japoniei şi a atins altitudinea de 770 de kilometri, potrivit armatei sud-coreene.

  • Cum s-a transformat Vladimir Putin dintr-un puşti sărac într-un spion si cum a devenit cel mai puternic om al lumii

    Cea mai mare putere a lui Putin este însă cea politică: a condus Rusia cu o mână de fier, zdrobind orice fel de opoziţie politică, şi a fost recent acuzat chiar de implicare în alegerile prezidenţiale din Statele Unite.

    Cum a ajuns însă Putin dintr-un puşti sărac, născut în Sankt Petersburg, la spion al KGB-ului şi simbol al Rusiei moderne?

    Vladimir Putin s-a născut în 1952, tatăl său fiind maistru la o uzină din Sankt Petersburg, iar mama sa casnică. Fiind copil, Putin a intrat în numeroase conflicte cu colegii săi, iar asta a pavat drumul către pasiunea sa pentru judo.

    După absolvirea Universităţii de Stat din Leningrad, Putin a intrat în KGB, serviciul secret din Rusia, în 1975. A petrecut 16 ani acolo, iar în 1990, atunci când s-a întors în Rusia, el şi-a început cariera politică.

    A lucrat mai întâi ca funcţionar public în primăria din Sankt Petersburg, iar rezultatele sale bune au atras atenţia consilierilor lui Boris Ielţîn, la acea vreme şeful statului. După trei ani petrecuţi la Moscova, Putin a fost numit prim-ministru al Rusiei în 1999.

    Un eveniment tragic avea să-i definească traseul politic: atentatele din Rusia din septembrie 1999, soldate cu peste 200 de morţi, au reprezentat prilejul ideal pentru ca Putin să demonstreze abilităţi de conducere. El i-a acuzat pe separatiştii ceceni de organizarea atentatelor şi a dus o adevărată campanie împotriva acestora, iar imaginea sa în rândul ruşilor a devenit una extrem de bună.

    Prin urmare, după demisia lui Ielţin din 2000, Putin a devenit noul preşedinte al Rusiei.

    Vladimir Putin deţinea acum conducerea statului, dar nu avea încă suficientă putere pentru a schimba lucrurile după bunul său plac. Prima sa mişcare a fost de a discuta cu cei mai bogaţi oameni din Rusia, oligarhii, şi de a le oferi acestora două variante: fie susţin regimul Putin, fie ajung la închisoare.

    Strategia lui Putin a fost întotdeauna simplă: restabilirea influenţei globale şi menţinerea statelor din fosta Uniune Sovietică în sfera de influenţă a Rusiei. Drumul său a fost unul cu multe obstacolo, dar popularitatea sa în rândul conaţionalilor continuă să se afle la cote extrem de înalte.

    Vladimir Putin se află în ultimul an de mandat, dar sunt şanse mari ca el să candideze din nou şi să rămână şef al statului până în 2024.

     

     

    Sursa: Bloomberg TV

  • “Fără număr”. ANAF-ul a intrat în forţă în veniturile maneliştilor

    Atraşi de banii fără număr nedeclaraţi, inspectorii ANAF i-au luat la verificări pe manelişti. Printre cei pe care fiscul i-a întrebat de unde provine luxul în care trăiesc este şi Ţancă Uraganul, un tânăr care trăieşte la 30 de ani cum mulţi nici nu visează.

    La începutul anului, inspectorii ANAF au venit ca un urgan acasă la Ţancă după ce acesta a postat pe Facebook poze cu noul să bolid de 120 de mii de euro.

    “Ai reusit sa platesti ceva?”

    “In spetembrie. Cam 10.000 de euro”, a spus ŢANCĂ URAGANUL, manelist. “Mai stii pe cineva, coleg de breasla?” “Salam cu 20.000 de euro”, a mai spus Ţancă.

    Călcat şi el de inspectorii ANAF, potrivit unor surse, Vali Vijelie se arăta înţelegător cu demersurile statului în urmă cu două săptămâni,scrie realitatea.net

  • Tânăra de 25 de ani care a creat o aplicaţie de dating unde femeile detin toată puterea

    Whitney Wolfe, co-fondator Tinder, cea mai cunoscută aplicaţie de dating, a creat o altă aplicaţie de dating, Bumble, la scurt timp după ce a părăsit compania.

    Bumble funcţionează pe aceleaşi principii ca şi Tinder, unde utilizatorii se văd şi dacă se plac pot iniţia o conversaţie, însă Bumble le-a dat puterea femeilor. Aici  femeile preiau controlul şi pot iniţia conversaţia. Bumble s-a lansat în urmă cu un an şi se laudă cu peste 5 milioane de conversaţii pornite de femei şi cu rată de creştere săptămânală de 15%.

    Tinder s-a născut în 2012 într-un incubator de start-up-uri, iar acum compania este evaluată la 750 de milioane de dolari.
    În cadrul incubatorului l-a întâlnit pe Sean Rad unde au lucrat la un alt proiect, dar care nu a mers. Mai târziu s-au gândit să facă o aplicaţie de dating şi aşa a apărut Tinder, nume pe care Wolfe l-a dat.

    Din echipa Tinder au făcut parte şi Chris Gulzcynski şi Justin Mateen. De cel din urmă, Wolfe s-a îndrăgostit şi cei doi au format un cuplu timp de aproape un an de zile. Relaţia s-a terminat când, potrivit Wolfe, Mateen a devenit violent.

    Se pare că disputa dintre cei doi a forţat-o  să demisioneze din companie. Wolfe nu a cedat uşor şi l-a dat în judecată, proces care a fost soluţionat, în cele din urmă. Wolfe a căştigat 1 milion de dolari şi acţiuni în cadrul companiei.

    Experienţa a marcat-o iar prin următorul proiect voia să promoveze comportamentul online responsabil. Nu voia o altă aplicaţie de dating, dar a fost convinsă de un prieten, Andrey Andreev. Cei doi l-au recrutat pe Chris Gulzcynski, alt co-fondator Tinder şi pe Sarah Mick, responsabilă de design în cadrul Tinder. La finalul lui 2014 aplicaţia a fost lansată.

    Bumble forţează femeile să facă primul pas şi să contacteze bărbatul, dacă nu fac asta în 24 de ore contactul dispare. “Nu vrem să fim sexisti, nu asta e ideea. Ştiu că foarte mulţi tipi s-au săturat să facă primul pas şi în plus, de ce trebuie ca femeile să aştepte ca barbaţii să facă primul pas?”, a spus Wolfe. “La noi, 60% dintre potriviri (compatibilităţi) se transformă în conversaţii”, a adăugat ea.

    Aplicaţia este disponibilă doar pe iOS, sistemul de operare Apple.

  • „Fermierii din vestul României angajează muncitori din Ungaria. Am forţat plecarea a trei milioane (poate 4) de români în 27 de ani, un milion doar în ultimul deceniu”

    Pe Facebook, Teodor Baconschi a scris: Fermierii din vestul României angajează muncitori din Ungaria. Ne lipsesc pe piaţa muncii economişti, IT-şti şi medici. Am forţat plecarea a trei milioane (poate 4) de români în 27 de ani, un milion doar în ultimul deceniu.
    Suntem însă numeroşi, aşa că vor exista vectori care să aducă robotizarea industriei (câtă e) şi să decupleze o nouă generaţie de la realitate, prin căşti VR cumpărate din pensii mici.

    Partidele nu au doctrine şi programe asumate, aşa cum duc lipsă de legitimitate intelectuală: piaţa ideilor va rămâne pe FB, între micro-comunităţi civice variabil polarizate. Numai autostrăzi nu avem şi nu vom avea: e prea multă corupţie şi n-o poţi diminua decât prin prosperitate şi prevenţie, prin educaţie şi autolimitare spirituală, nu prin telejustiţialismul care a băgat totul în ceaţă.

    Vorba unui demnitar: ”să judece opinia publică”…

  • Farmec se extinde în regiunea Moldovei şi deschide 3 noi magazine Gerovital

    Pentru lucrările de proiectare, amenajare şi inaugurare a celor 3 magazine de brand a fost investită o sumă totală de peste 165.000 de euro.

    Primul magazin Gerovital din Iaşi, inaugurat pe data de 21 iunie, este amplasat în incinta centrului comercial Iulius Mall, aflat pe Bulevardul Tudor Vladimirescu, şi are o suprafaţă de 50 metri pătraţi.

    Situat pe strada Calea Unirii, Nr. 22, în incinta centrului comercial Iulius Mall, magazinul Gerovital din Suceava are o suprafaţă de 44,3 metri pătraţi şi, începând cu data de 23 iunie, pune la dispoziţia vizitatorilor toate produsele gamelor Gerovital şi Aslavital.

    În cadrul tuturor celor 3 spaţii comerciale Gerovital pot fi regăsite produse destinate îngrijirii tenului, pielii şi părului, adresate tuturor segmentelor de consumatori. Printre cele mai cunoscute game ale brandului se numără Gerovital H3 Derma+ Premium Care, Gerovital H3 Evolution, Gerovital Stop Acnee, Gerovital Sun, Gerovital Tratament Expert şi Gerovital Men. De asemenea, consumatorii au la dispoziţie şi gama Aslavital, unică pe piaţa locală datorită compoziţiei sale naturale din argilă 100% românească, provenită din Munţii Pădurea Craiului.

    Farmec dispune în acest moment de 11 magazine Gerovital, amplasate pe întreg teritoriul ţării. În afară de cele 3 puncte de vânzare deschise recent la Piatra Neamţ, Iaşi şi Suceava, de la începutul anului 2017, reţeaua de spaţii comerciale monobrand a fost extinsă cu 5 magazine Gerovital la Craiova, Cluj, Bucureşti, Ploieşti şi Timişoara.

    Farmec SA Cluj-Napoca, cel mai mare producător român de cosmetice, este un brand emblemă pentru România, al cărui portofoliu impresionează o lume întreagă prin produse mereu actuale şi moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are acreditări internaţionale ale proceselor de fabricaţie şi comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 ţări.

  • “Ar fi un război cum nu am văzut din 1953 şi ar trebui să ne implicăm cu orice nivel de forţă necesar”

    “Programul de arme nucleare al regimului este un pericol clar şi actual pentru toţi, iar acţiunile provocatoare ale regimului, vădit ilegale conform legislaţiei internaţionale, nu s-au diminuat în ciuda cenzurii şi sancţiunilor din partea Organizaţiei Naţiunilor Unite. Cea mai urgentă ameninţare la adresa păcii şi securităţii este Coreea de Nord. Demersurile continuate ale acestora pentru armele nucleare şi mijloacele folosite pentru a le avea au crescut în viteză şi proporţii”, a declarat Mattis.

    La începutul acestei luni, Consiliul de Securitate al ONU a extins sancţiunile împotriva Coreei de Nord, după ce regimul de la Phenian a testat mai multe rachete balistice. A fost adoptată prima rezoluţie convenită de Statele Unite şi China de la preluarea mandatului de către preşedintele Donald Trump.

    Atenţia SUA asupra Coreei de Nord a fost accentuată după zecile de lansări ale rachetelor balistice nord-coreene şi după două teste cu arme nucleare, de la începutul anului trecut. În plus, Coreea de Nord s-a angajat să dezvolte o rachetă balistică intercontinentală capabilă să ajungă până pe continentul american.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • “Ar fi un război cum nu am văzut din 1953 şi ar trebui să ne implicăm cu orice nivel de forţă necesar”

    “Programul de arme nucleare al regimului este un pericol clar şi actual pentru toţi, iar acţiunile provocatoare ale regimului, vădit ilegale conform legislaţiei internaţionale, nu s-au diminuat în ciuda cenzurii şi sancţiunilor din partea Organizaţiei Naţiunilor Unite. Cea mai urgentă ameninţare la adresa păcii şi securităţii este Coreea de Nord. Demersurile continuate ale acestora pentru armele nucleare şi mijloacele folosite pentru a le avea au crescut în viteză şi proporţii”, a declarat Mattis.

    La începutul acestei luni, Consiliul de Securitate al ONU a extins sancţiunile împotriva Coreei de Nord, după ce regimul de la Phenian a testat mai multe rachete balistice. A fost adoptată prima rezoluţie convenită de Statele Unite şi China de la preluarea mandatului de către preşedintele Donald Trump.

    Atenţia SUA asupra Coreei de Nord a fost accentuată după zecile de lansări ale rachetelor balistice nord-coreene şi după două teste cu arme nucleare, de la începutul anului trecut. În plus, Coreea de Nord s-a angajat să dezvolte o rachetă balistică intercontinentală capabilă să ajungă până pe continentul american.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • A greşit Einstein? O forţă bizară care guvernează universul nostru poate fi găsită în centrul galaxiei noastre

    De la Einstein până acum, înţelegerea universului nostru s-a bazat pe patru forţe fundamentale, dar lacunele din teoria gravitaţiei sugerează că în natură există a cincea forţă.

    Cercetătorii au indicat prezenţa acestei forţe prin monitorizarea orbitelor stelelor din apropierea centrului galaxiei. Dacă aceste modele deviază de la modelul standard, atunci sunt implicate alte forţe decât cele cunoscute.

    Vezi aici de ce Einstein a greşit! O forţă bizară care guvernează universul nostru poate fi găsită în centrul galaxiei noastre