BusinessMagazin

Tag: filme

  • Anunţ de angajare în România: “Căutăm un om viu, care să se uite la filme şi să stea degeaba”

    “Căutăm un om viu, care să se uite la filme şi să stea degeaba, cu riscul de a fi deranjat din când în când de un client.” Cu acest anunţ amuzant, reprezentanţii unui hostel din Cluj au reuşit să atragă numeroase comentarii, dar şi atenţia unor candidaţi, informează Stirile Pro Tv.
     
     
    Lăsând gluma la o parte, criza de personal din România se adânceşte în prag de sezon estival, iar cea mai mare nevoie de angajaţi se simte deja pe litoral.
     
    “Candidatul ideal trebuie să fie om viu. Printre responsabilităţile lui se număra să se uite la filme, să-şi invite prietenii şi să nu facă nimic, dar există posibilitatea să fie deranjat de câteva ori pe zi de oameni care vor să-i dea bani în schimbul unei chei de la cameră” – aşa sună anunţul care a avut mare succes pe Facebook.
     
    Cătălin, proprietar hostel: ”Şi am menţionat la sfârşit că poate fi deranjat de câte un client, să nu se sperie.”

  • Cronica de film: Lupta pentru dreptate, transpusă pe marele ecran – VIDEO

    In the Fade e regizat de Fatih Akin, fiul unor imigranţi turci, câştigător al premiului pentru cel mai bun scenariu la Cannes, în 2007, pentru The Edge of Heaven. Akin este recunoscut mai ales pentru modul în care încorporează în filmele sale ciocnirea dintre culturi sau podurile construite între europeni şi imigranţii veniţi din alte părţi ale lumii.

    Filmul prezintă povestea unui cuplu format dintr-un imigrant turc, Nuri, şi soţia sa Katja, o femeie din Germania; cei doi au şi un fiu de şase ani pe nume Rocco. Începutul filmului prezintă o familie fericită, oarecum lipsită de grijile zilnice. Toate acestea se schimbă în momentul în care o bombă explodează în faţa magazinului deţinut de Nuri, ucigându-l atât pe el cât şi pe copilul său.

    Deşi pare evident încă de la început că e vorba de un atac ce are la bază motive rasiale, poliţia insistă pe scenariul potrivit căruia Nuri, care fusese în trecut condamnat pentru trafic de droguri, ar fi responsabil de crimă. Regizorul se concentrează apoi pe lupta soţiei pentru dreptate şi pe modul în care aceasta se confruntă, în aceeaşi măsură, cu sentimente de ură şi neputinţă.

    Diane Kruger interpretează cu multă pasiune rolul Katjei, reuşind să surprindă numeroase elemente de nuanţă şi să îşi treacă personajul prin diferite stări.

    Intenţia scenariştilor a fost de a se concentra pe violenţa împotriva imigranţilor, prezentând în prim-plan imperfecţiunile sistemului judiciar în astfel de cazuri. Secvenţele din tribunal sunt excelente, un rol esenţial jucând aici avocaţii celor două părţi, interpretaţi excelent de Denis Moschitto şi Johannes Krisch.

    Procesul reprezintă de fapt şi punctul culminant al filmului, în care oameni ai legii se încăpăţânează să dea la o parte elementele evidente şi să îşi bazeze cazul pe speculaţii şi pe idei care, uneori, sfidează logica. Finalul este de asemenea excelent, spectatorii fiind forţaţi să ia parte la momentele dramatice prin care trece Katja.

    In the Fade a fost extrem de apreciat de criticii de film, câştigând la Cannes 2017 premiul pentru cea mai bună actriţă (Diane Kruger). Producţia a mai câştigat un Glob de Aur pentru film străin şi a reprezentat şi propunerea Germaniei la Oscar. Memorabilă este şi coloana sonoră semnată de Josh Homme, vocalistul formaţiei Queens of the Stone Age.

    In the Fade este un film dur care evocă, cu o mare doză de subiectivism, o temă omniprezentă în societatea de azi. Indiferent că veţi fi sau nu de acord cu viziunea lui Fatih Akin, este un film pe care îl veţi ţine minte.

    Nota: 8,5/10

  • Cele mai înspăimântătoare tatuaje realizate vreodată – VIDEO

    Câţiva împătimiţi au mers însă şi mai departe, luând decizia de a-şi tatua personajele principale din filme care, în mod normal, îţi dau insomnii.
    Nu ştim dacă a fost o decizie bună sau nu, dar tatuajele sunt cel puţin impresionante.

    Cel care semnează bizarele tatuaje este Eliot Kohek, artist cu experienţă de ani de zile în domeniu.

  • Cronică de film: Liniştea care îţi dă fiori – VIDEO

    Filmul lui John Krasinski este gândit în aşa fel încât spectatorul să devină participant activ într-un joc de-a şoarecele şi pisica, unul plin de tensiune. Aceasta este de fapt şi principala calitate a celor mai multe filme horror de succes: darul de a-l aduce pe cel din faţa ecranului în mijlocul acţiunii. A Quiet Place mai reuşeşte un lucru impresionant: se joacă cu aşteptările publicului fără a subestima capacitatea de înţelegere a spectatorilor. Vorbim, fără îndoială, de un thriller excelent.

    Scenariul semnat de Bryan Woods şi Scott Beck e extrem de alert, iar regizorul a profitat de acest lucru pentru a trece direct în mijlocul acţiunii. Vedem un cuplu care se joacă alături de cei trei copii, iar un titlu de pe ecran ne anunţă că e ziua 89; se înţelege destul de repede că acţiunea se petrece într-o lume postapocaliptică. Următoarele scene îi prezintă pe protagonişti mişcându-se încet printr-un magazin mic, încercând să facă cât mai puţin zgomot, căutând medicamente pentru unul dintre copii.

    Începutul filmului are un singur rol, şi anume de a-l face pe spectator să înţeleagă că principalul pericol în această lume e sunetul. Firul narativ continuă la un an după aceste prime scene. Ideea unor inamici care îşi depistează prada după sunetele produse de aceasta nu e nouă, dar Krasinski a reuşit să aducă un suflu proaspăt conceptului. De-a lungul filmului, el creează mai multe momente tensionate în care spectatorii se aşteaptă la ceva inedit; de cele mai multe ori, aşteptările le sunt înşelate. Sunt scene în care vedem o puşcă şi ne aşteptăm ca sunetul produs să declanşeze un adevărat carnagiu, dar lucrurile iau o cu totul altă direcţie.

    A Quiet Place e un film cu foarte puţine replici, bazându-se pe puterea imaginilor pentru a transmite mesajul central. Din acest punct de vedere, nu ştiu dacă am văzut recent o producţie mai reuşită, iar asta spune multe despre ceea ce poate face Krasinski în spatele camerei de filmat.

    A Quiet Place a fost primit extrem de bine atât de critici, cât şi de spectatorii de rând, iar performanţele la box office reflectă perfect acest lucru: cu un buget de doar 17 milioane de dolari, filmul generase (la ora închiderii ediţiei) aproape 260 de milioane de dolari din vânzarea de bilete. Prin urmare, nu ar trebui să surprindă pe nimeni faptul că producătorii au anunţat deja că lucrează la o continuare a filmului.

    În concluzie, A Quiet Place e unul dintre acele filme rare în timpul căruia nu ştii la ce să te aştepţi. E un film care îţi induce o stare de teamă care rămâne cu tine mult după ce ai părăsit sala de cinema.

    Nota: 8/10

  • O poveste pregătită în zece ani. Şi alte 18 filme pe deasupra – VIDEO

    Avengers: Infinity War
    Regia: Joe şi Anthony Russo
    Distribuţie: Robert Downey Jr., Chris Hemsworth, Mark Ruffalo
    Durată: 2 ore 40 minute
    Buget: 300 milioane dolari
    Data lansării: 27 aprilie

    Avengers: Infinity War nu este un film perfect, dar e genul de film căruia nu vrei să îi vezi defectele. Vorbim de o producţie atât de impresionantă încât e greu de spus cum ar fi putut arăta cu un alt regizor sau cu o altă echipă de scenarişti. Cred însă că majoritatea celor care merg în sălile de cinema pentru a vedea filmul – şi recomand tuturor să o facă – vor pleca mulţumiţi sau chiar uimiţi de ceea ce au urmărit.
    Nu o să înşir aici toate personajele cu care vă veţi reîntâlni în Infinity War, pentru că sunt prea multe, dar producătorii au făcut în aşa fel încât fiecare element din universul cinematografic Marvel să aibă un rol în desfăşurarea poveştii.
    Nu ştiu de vreun film al cărui deznodământ să fi fost construit cu atâta atenţie şi în atâţia ani. Mai important, însă, este faptul că această concluzie nu dezamăgeşte. Avengers aduce la un loc toate părţile bune din universul Marvel şi le lasă cumva în umbră pe cele mai puţin reuşite. Având în vedere tensiunea construită cu atenţie de regizori, poate că aceştia ar fi putut renunţa la câteva glume. Pe de altă parte, să nu uităm că sursa acestor filme e ceea ce americanii numesc „comic books”.
    Un lucru pe care e important să îl menţionez: atunci când numele producătorului a apărut pe ecran, marcând finalul filmului, m-am uitat instinctiv la ceas pentru că mi se părea că totul a durat prea puţin. O să fiu mai clar: filmul durează 2 ore şi 40 de minute, dar sentimentul a fost că mi-aş fi dorit să dureze de două ori mai mult. Veţi pleca din sălile de cinema cu foarte multe semne de întrebare, şi asta nu pentru că filmul s-ar termina în mijlocul acţiunii, ci pentru că e greu de descifrat ce va urma în universul cinematografic Marvel. Pentru mine a fost o surpriză plăcută, fiind oarecum plictisit de filmele care se termină într-o notă pozitivă pentru „băieţii buni”.
    Avengers: Infinity War a reuşit performanţe notabile în weekendul de lansare, doborând atât recordul de încasări din Statele Unite – 257 de milioane de dolari faţă de 247,9 milioane, recordul deţinut anterior de Star Wars: The Force Awakens – cât şi pe cel de încasări la nivel global, cu uluitoarea sumă de 640 de milioane de dolari. Anterior, cel mai bun weekend de lansare aparţinea Fast & Furious 8, care adunase 540 de milioane de dolari din bilete la nivel global. Evident, Avengers: Infinity War a debutat pe primul loc în toate ţările, iar cei de la Disney se pot aştepta la acelaşi lucru şi pe data de 11 mai, atunci când filmul va ajunge în cinematografele din China.
    Cei care nu au urmărit filmele lansate de studiourile Marvel în ultimii zece ani nu vor „prinde“ momentele subtile din Avengers: Infinity War şi nu vor putea experimenta emoţia poveştii, nefiind ataşaţi de personajele principale. Pentru toţi ceilalţi, filmul va aduce satisfacţia unui final pe măsura aşteptărilor. Închei repetând recomandarea din primele rânduri: mergeţi să vedeţi Avengers: Infinity War. Nu veţi regreta.

    Nota: 9/10

  • Povestea bărbatului cu origini româneşti care a şocat lumea dezvăluind secretele băncilor elveţiene

    A decis să dezvăluie ceea ce ştia autorităţilor, sperând că asta îi va aduce imunitate şi va ajuta la dispariţia aşa-numitului „secret bancar elveţian”; nu a fost însă aşa, pentru că Birkenfeld a ajuns să fie singurul trimis la puşcărie la capătul unui proces care viza fraude de miliarde de dolari. Şi pentru că povestea sa pare ruptă din filme, Bradley Birkenfeld – care lansează zilele acestea cartea „Bancherul diavolului – Cum am distrus secretul bancar elveţian” – vrea ca următorul lui proiect să aducă istoria sa pe marile ecrane.

    „Bunicul meu s-a născut în România, motiv pentru care am călătorit aici des în ultimii 20 de ani”, povesteşte Bradley Birkenfeld. „Este şi motivul pentru care vreau să fac ceva pentru a îmbunătăţi viaţa oamenilor şi pentru a le da speranţă pentru viitor. E nevoie să existe legi pentru denunţători, iar cetăţenii şi politicienii deopotrivă trebuie să susţină această schimbare.” Bancherul american, ajuns în lumina reflectoarelor după ce a denunţat practici ilegale din interiorul băncii elveţiene UBS, este prezent în România pentru lansarea cărţii sale, „Bancherul diavolului: Cum am distrus secretul bancar elveţian”.

    Crede că denunţarea lui a fost esenţială în terminarea secretomaniei generate de băncile elveţiene, spunând că fără declaraţiile sale acest sistem greşit ar exista şi astăzi. „Ca un rezultat direct al acţiunilor mele, numeroşi denunţători din lumea întreagă m-au contactat şi am lucrat alături de ei, ajutându-i să aleagă direcţia corectă în ceea ce priveşte sfaturi juridice, declaraţii în presă şi o planificare generală a întregului proces.”

    Cum a fost pus la pământ secretul bancar elveţian

    Birkenfeld are o diplomă de licenţă în ştiinţe economice de la Norwich University şi un master internaţional în administrarea afacerilor la American Graduate School of Business din Elveţia. El şi-a început cariera de bancher la State Street Global Advisors în Boston, Massachusetts, făcând mai întâi practică şi angajându-se ulterior cu normă întreagă în anul 1988. State Street Global Advisors era o instituţie bancară specializată în servicii pentru fonduri de investiţii, fonduri de pensii, companii de asigurări şi organizaţii neguvernamentale. „Am fost martor la activităţi ilegale desfăşurate de directori ai instituţiei, iar asta mi s-a părut în totală contradicţie cu etica mea profesională, ca să nu mai vorbesc de responsabilitatea faţă de clienţi şi colegi”, spune Birkenfeld.

    A părăsit instituţia şi a fost repede angajat de către Credit Suisse şi apoi de către Barclay’s, unele dintre cele mai puternice instituţii financiare ale lumii. Povestea sa a luat însă o turnură neaşteptată în anul 2001, atunci când a preluat o poziţie de bancher privat la UBS, cea mai mare bancă elveţiană care operează la nivel internaţional. În Elveţia, instituţia activează pe segmentele retail, corporate, instituţional, managementul averilor, gestionarea activelor şi investiţii. UBS Elveţia deţine o poziţie de lider în toate cele cinci segmente de business, are o reţea cu circa 300 de sucursale şi 4.700 de angajaţi, iar la serviciile sale apelează una din trei persoane din Elveţia cu o situaţie financiară de nivel înalt şi aproximativ jumătate dintre toate companiile elveţiene.

    În calitate de director al UBS, având clienţi cheie cu sume nete de peste 25 milioane de dolari, o parte din munca lui Birkenfeld presupunea deplasarea în Statele Unite pentru a găsi noi oportunităţi de afaceri. Acest lucru nu era ceva neapărat corect din punct de vedere etic, pentru că în mod normal clienţii sunt cei care trebuie să caute serviciile băncii, şi nu invers. Birkenfeld povesteşte că UBS a făcut acelaşi lucru în Germania, Asia, Scandinavia, Orientul Mijlociu, America de Sud şi Canada. Pentru a-şi înlesni procesul de prospectare a pieţei în diverse ţări, banca a sponsorizat evenimente din întreaga lume: festivaluri de muzică, spectacole de artă sau expoziţii de maşini clasice. „Am respectat întotdeauna legile elveţiene şi în special secretul bancar elveţian, dar atunci când lucrezi suficient de mult timp la aceste instituţii uriaşe, începi să înţelegi că principalul obiectiv este realizarea unui profit cât mai mare”, povesteşte Bradley Birkenfeld. „Au fost foarte multe exemple de comportament nepotrivit sau acte ilegale comise de directorii cu vechime.”

    Misiunea bancherilor era cât se poate de clară: ei trebuia să folosească evenimentele în cauză pentru a aduce noi clienţi, lucru considerat de Birkenfeld ca o „stârnire” a evaziunii fiscale. El spune că existau şi alte semne că ceva nu era chiar în regulă, aşa cum ar fi documente care îi învăţau cum să folosească laptopuri criptate. El nu a dat însă prea multă importanţă acestor lucruri până în aprilie 2005, după aproape patru ani de când lucra la UBS. 

    Semnalul de alarmă a fost dat de un coleg care i-a adus un document UBS de trei pagini ce contrazicea tot ceea ce făcuse până atunci, notând în mod explicit că nu ar trebui să caute şi să facă oferte unor potenţiali clienţi din alte ţări. Practic, documentul îl transforma pe Birkenfeld şi alţi colegi ai săi în ţapi ispăşitori pentru practicile de la UBS.

    Cu alte cuvinte, dacă autorităţile i-ar fi prins ofertând un client străin sau făcând ceva ilegal în acest sens, UBS se putea scuza pur şi simplu spunând că regulamentul interzice o astfel de abordare.

  • Povestea lui Ted Bundy, cel mai odios criminal în serie din toate timpurile. Înainte să înceapă să ucidă a salvat vieţi

    Numele lui provoacă încă fiori reci pe şira spinării. El a fost Ted Bundy, iar în 2018 va fi interpretat de unul dintre cei mai versatili actori ai tinerei generaţii de la Hollywood, Zac Efron!
     
    Povestit din perspectiva lui Elisabeth Knoepfler, marea iubire a vieţii lui Ted Bundy, filmul va urmări transformarea promiţătorului student la drept, lăudat de profesori, admirat de colege şi invidiat de colegi, în bestia feroce de mai târziu care avea să ucidă în chipuri inimaginabile peste 30 de femei din mai multe state ale Americii.
     
    Pe lângă faptul că toţi îi profeţeau o viaţă împlinită, cu succes profesional, ba chiar o carieră în politică, şi – de ce nu – o candidatură la postul de guvernator, Ted Bundy a lucrat o bună perioadă şi ca voluntar la un call-center de prevenire a sinuciderilor! Potrivit mărturiilor, colegii şi colegele din acea vreme de la acest job voluntar îşi amintesc că acesta era foarte bun la ceea ce făcea. Una dintre acestea era Anne Rule, viitoare autoare de bestseller-uri privind crimele lui Bundy. Ea îşi aminteşte că acesta obişnuia să o conducă noaptea târziu până la maşina ei pentru a se asigura că nu păţeşte nimic. Când, după mai mulţi ani, a aflat că fostul ei coleg, atât de protector cu ea, a fost arestat, acuzat şi găsit vinovat de zeci de crime atroce, Anne Rule a exclamat stupefiată: ”Ted Bundy a luat vieţi, dar a şi salvat vieţi!”  
     
    Psihologii şi criminologii se întreabă şi azi dacă Ted Bundy a exploatat în cel mai diabolic mod posibil perioada petrecută la această linie telefonică destinată prevenirii sinuciderilor pentru a explora vulnerabilităţile oamenilor aflaţi în derivă! Mai departe, oare studiul dreptului i-a înlesnit calea către înţelegerea felului în care funcţionează mentalul colectiv al autorităţilor şi care sunt psihologia şi modul de operare ale investigatorilor aflaţi pe urma criminalilor din America? 
     

  • Studiourile Marvel au rămas fără idei – VIDEO

    Spun compromis pentru că Thor: Ragnarok încearcă să-şi acopere lipsurile cu o supradoză de umor, dar asta nu e ceva chiar atât de simplu de făcut. Toate filmele produse de Marvel sunt pe alocuri amuzante, pentru că altfel şi-ar pierde jumătate din spectatori, dar ultima parte a trilogiei Thor pare gândită mai degrabă ca o succesiune de glume. Suspansul lipseşte cu desăvârşire – nu că Universul Marvel ar excela la acest capitol – iar faptul că ştii ce urmează să se întâmple în majoritatea scenelor nu ajută deloc. Era însă de aşteptat ca regizorul să abordeze un stil bazat pe comedie, având în vedere că el a intrat în atenţia publicului cu What We Do in the Shadows – o parodie la adresa filmelor cu vampiri.

    Taika Waititi nu este doar regizorul filmului, el joacă şi rolul unui nou personaj CGI din Universul Cinematografic Marvel, pe nume Korg. De altfel, Waititi este cunoscut pentru faptul că are şi roluri în filmele pe care le regizează.

    Un punct pe care Taika Waititi a mizat prea mult, din punctul meu de vedere, e relaţia dintre Thor şi fratele său vitreg, Loki. E o temă care se repetă în toate cele trei părţi şi reprezintă şi baza scenariului din Avengers. N-aş avea neapărat ceva împotriva explorării relaţiei dintre cei doi, dar lucrurile încep şi se termină de fiecare dată la fel. Loki îl trădează pe Thor, Thor se ceartă cu Loki, Loki îl salvează pe Thor, Thor şi Loki se împacă. Cei de la Marvel ar putea să găsească şi un alt fir narativ.

    Reprezentarea lui Hulk este total diferită de cele anterioare. Alter ego-ul lui Bruce Banner nu mai e doar un monstru verde care urlă şi se caţără pe clădiri: în Ragnarok el vorbeşte, face glume şi flirtează cu femei. Nu a fost cea mai bună idee. Ca un fapt interesant, trebuie să ştiţi că Hela, interpretată impecabil de Cate Blanchett, este primul personaj negativ feminin din filmele Studiourilor Marvel.

    Dar dincolo de interpretări, scenariu, glume mai mult sau mai puţin reuşite şi predictabilitate, marea problemă a filmului e că foarte multe scene par improvizate. Sunt câteva dialoguri în care aş fi putut să jur că actorii şi-au uitat replicile, iar asta nu e ceva ce vezi prea des în producţiile Marvel.

    Nu are rost să ne întrebăm dacă Thor: Ragnarok va avea sau nu succes la box-office, pentru că orice film care poartă însemnele Marvel Studios are deja câteva sute de milioane de dolari garantate. E poate şi motivul pentru care cei de acolo au început să o lase mai uşor cu ideile creative. E doar o părere, sigur, dar aş paria că mulţi spectatori îşi doresc o nouă ”colecţie“ de eroi scoşi de la naftalină.

    În concluzie, Thor: Ragnarok e un film pentru fani, dar nu e genul de film care să aducă noi fani. Am râs la film, recunosc că m-am distrat, dar n-am ieşit cu nerăbdarea de a vedea următorul film produs de Marvel.

    NOTA: 6,5/10

     

  • Actriţa franceză Fanny Ardant va primi Trofeul Transilvania al TIFF pentru întreaga carieră

    Preşedintele TIFF, Tudor Giurgiu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că la ediţia 2018 a TIFF vor fi proiectate 227 de filme din 51 de ţări.

    ”Avem bucuria şi onoarea de a avea la TIFF o invitată specială, un nume mare al cinematografului mondial, o divă absolută, actriţa franceză Fanny Ardant, care a lucrat, printre alţii, cu regizorul FrancoisTruffaut. Ea şi regizează, am avut bucuria să îi co-produc un film <Cenuşă şi sânge>. A acceptat să vină la TIFF pentru un portret în care vom avea şi filme în care dânsa joacă şi filme pe care le-a regizat. Va primi Trofeul Transilvania pentru întrega carieră. De asemenea, vor fi alţi doi premianţi la TIFF, Dan Nuţu, actor şi producător, care va primi premiul de excelenţă, iar Anna Szeles premiul pentru întreaga carieră. La TIFF vor fi proiectate 227 de filme, din care 178 de lungmetraj şi 49 scurte din 51 de ţări. Vom avea pentru prima oară un film din Kosovo în competiţie. Anul acesta vom avea la TIFF o ediţie diferită, sunt multe surprize”, a spus Giurgiu.

    Acesta a subliniat că Fanny Ardant va veni joi, 31 mai, şi va fi prezentă la cele patru filme care vor fi proiectate în onoarea sa şi va susţine un master clas.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai BOGAT român. Povestea lui este una ruptă din filme. Cum şi-a făcut AVEREA impresionantă

    Blaziu Guban (1904-1978) este omul din spatele cele­brilor pantofi care-i poartă numele şi este modelul an­tre­­prenorului pornit de jos. Cu doar cinci clase terminate, Gu­ban a reuşit să-şi ţină businessul în func­ţiu­ne chiar şi în perioada naţionalizării.

    „Crescut de o familie adoptivă din Oradea şi forţat să părăsească băncile şcolii după numai cinci clase primare, intră în ucenicie la un atelier de pantofi şi îşi obţine calificarea profesională la vârsta de 14 ani“, potrivit informaţiilor furnizate de CITR Group, companie spe­cializată în reorganizarea compa­niilor aflate în dificultate financiară, care a lansat proiectul 100 de ani de antre­pre­noriat în România.

    Momentul care avea să-i schimbe destinul lui Guban a fost cel când a inventat o substanţă pentru vopsitul ghetelor. Mai departe, vinde drepturile pentru fabricarea acestei substanţe unei companii palestiniene, bani cu care îşi deschide propria fabrică.

    „Prima pereche de pantofi Guban este lansată în 1959, iar în timp record producţia ajunge la scară industrială şi îl propulsează pe Blaziu printre cei mai mari furnizori de pantofi ai ţării.“

    Cititi mai multe pe www.zf.ro