Cândva, Houtouwan adăpostea peste 2000 de familii. Totuşi, datorită poziţiei insulei şi a distanţei mari faţă de alte localităţi, aprovizionarea cu alimente era dificilă, iar educaţia copiilor avea de suferit.
La începutul anilor ’90, locuitorii au început să plece, şi până în 1994, satul a fost aproape complet abandonat. De-a lungul anilor, vegetaţia luxuriantă a acoperit clădirile.
Datorită aspectului micii aşezări, insula a devenit o populară atracţie turistică. Fotografiile aeriene au fost realizate de fotojurnalistul Johannes Eisele.
Tag: familii
-
Houtouwan, satul-fantomă din China care a devenit atracţie turistică – VIDEO
-
Opinie Mihai Bandraburu: „In-work poverty” sau cum poţi sărăci muncind
Activitatea noastră de zi cu zi se bazează mult pe statistici. Pe cifre. Trăim într-o lume a cifrelor. Am dezvoltat tot felul de modele de analiză, sprijinite de platforme informatice complexe, pentru a înţelege mai în profunzime ce se întâmplă. Suntem într-o permanentă căutare de soluţii pentru a ne ne dezvolta mai mult. Până aici totul este OK.
Însă cifrele sunt şi foarte înşelătoare, dacă nu ştim să trecem dincolo de ele şi dacă ne limităm la imaginea pe care acestea o creează. Statisticile arată o tendinţă şi spun că lucrurile se îndreaptă într-o anume direcţie. Statisticile nu traduc însă ce se află dincolo de cifre; aici întervin analiştii, care, cu metode specifice extrag adevărul din cifrele înregistrate.
Cu cifrele poţi manipula sau dezinforma. Voit sau nevoit. Spre exemplu: o autoritate / guvern îşi doreşte o imagine bună şi anunţă că şomajul a scăzut într-o anumită zonă, de la 5% la 2% (exemplu luat la întâmplare). Acest lucru este parţial adevărat. Corect spus este: şomajul a scăzut cu 3%, raportat la numărul persoanelor înregistrate în plată, la şomaj. Dar persoanele care au ieşit din orice formă de plată, acestea în ce statistică sunt incluse?
Odată ieşiţi din sistem, ei nu mai sunt număraţi. Pentru statistică, ei nu mai există. Şi, dintr-o dată, realitatea economică şi socială pare mult mai roz. Faptul că cifrele arată că şomajul este în scădere nu înseamnă că în realitate situaţia nu stă din ce în ce mai rău.
Cunosc astfel de persoane care nu mai beneficiază de niciun fel de indemnizaţie socială din partea statului şi care sunt ajutate de multă vreme de cei dragi. Au făcut toate eforturile pentru a găsi de muncă, dar au o vârstă, iar mentalitatea locului este că de la 40 de ani eşti prea bătrân pentru a munci; ca atare, nu au reuşit să găsească un job. Pe aceştia nu-i vede şi nu-i numără nimeni. În aceste situaţii, statistica nu exprimă o realitate!
Cifrele care indică creşterea activităţii economice, producţia industrială, exporturile pot fi la fel de înşelătoare în a prezenta realitatea. Citeam recent informaţii despre parametrii economiei băcăuane şi articolul menţiona că majoritatea cifrelor sunt în creştere. Foarte bine! Însă trebuie să spunem şi adevărul: există două feluri de dezvoltare economică. Pe de o parte, există firme mici şi medii în număr mare, dezvoltate, acestea având şi o capacitate sporită de a absorbi forţă de muncă, situaţie în care bunăstarea realizată la nivelul regiunii este împărţită între mai mulţi. Pe de altă parte, există şi situaţia existenţei câtorva firme mari, cu management performant şi cifră de afaceri foarte mare, iar restul firmelor mici şi mijlocii se luptă pentru supravieţuire. În acest caz, bunăstarea se concentrează în câteva locuri şi nu se distribuie pe orizontală, în teritoriu.
Cea de-a doua situaţie se aplică judeţului Bacău. Avem câteva firme de excepţie, cu care ne mândrim (Dedeman, Aerostar, Agricola Internaţional, Elmet, Pambac) şi în rest multe firme cu probleme de existenţă. Oricâtă bunăvoinţă umană şi implicare ar demonstra companiile mai sus menţionate, ele nu pot absorbi decât parţial forţa de muncă locală.
Un oraş şi un judeţ se dezvoltă astfel asimetric, dezordonat şi fenomenul poate genera iluzia că lucrurile merg bine, când de fapt nu este aşa. Situaţia de la Bacău poate fi extrapolată în multe judeţe din România, de aceea se impune tot mai mult să discutăm despre regionalizare, despre cum putem crea bunăstare de care să beneficeze cât mai mulţi oameni.
Statisticile, cifrele au evident limitările lor. Ca şi testele psihologice. De aceea, în medicină, psihologie, asistenţă socială nu se poate pune un diagnostic sau să se facă recomandări până când situaţia nu este abordată complex, multidisciplinar. Abia atunci se reduce foarte mult riscul de a scăpa informaţii vitale sau de a vedea unilateral realitatea.
Ce este in-work poverty? Expresia se traduce prin faptul că deşi ai job, veniturile obţinute din muncă au devenit insuficiente pentru traiul de zi cu zi.
Este un fenomen în tot mai mare creştere la noi în ţară, mascat de cifre şi statistici economice pozitive. Acest fenomen indică o polarizare a bogăţiei în România: bunăstarea este în creştere, dar se distribuie la un segment mic de populaţie, restul scufundându-se într-o spirală a sărăciei şi a împrumuturilor continue pentru a putea ajunge la luna următoare.
Această dezvoltare nu este una sustenabilă şi dezechilibrează foarte mult o ţară atunci când sunt diferenţe economice mari între regiuni. E ca şi cum un avion ar fi supraîncărcat pe o parte, greutatea nefiind distribuită în mod egal pe ambele planuri.
Polarizarea bogăţiei, dacă se face prin muncă, nu este rea în sine. Dacă o firmă sau o comunitate îşi doreşte mai mult de la viaţă şi munceşte pentru a-şi atinge visul, atunci este normal şi firesc să existe diferenţe între oameni, între regiuni. Până la urmă, munca şi hotărârea de a reuşi trebuie să facă diferenţa.
Politic, economic şi strategic, în cadrul aceloraşi graniţe, diferenţele socio-economice între regiuni trebuie tratate cu multă atenţie, pentru că o regiune săracă va conduce la un exod de forţă de muncă în regiunile bogate sau în exteriorul ţării, va crea probleme sociale sporite, ceea ce va dezechilibra în final şi regiunile dezvoltate economic.
Uniunea Europeană a conştientizat acest pericol şi în consecinţă a alocat fonduri structurale nerambursabile de coeziune cu scopul de a reduce disparităţile dintre regiuni.
Sărăcia prin muncă este din păcate un fenoment tot mai extins în regiunea Nord-Est a ţării. Lipsa investiţiilor, a locurilor de muncă face ca salariile multor oameni să se aşeze la nivelul salariului minim pe economie sau un pic deasupra, ceea ce îi pune în dificultate; nu îşi pot întreţine în mod real, decent, familiile. Sunt multe familii în care doar un singur membru aduce venituri în casă.
Eu cred că nu este nimic mai demotivant pentru cineva de bună credinţă ca situaţia în care constată că prin muncă abia îşi duce traiul până luna viitoare!
Iar dacă cel care munceşte este demotivat, cum vor mai îmbrăţişa copiii lui ideea că munca este soluţia pentru toate dorinţele, cei care se pregătesc ca într-o zi să intre pe piaţa forţei de muncă?
-
Care sunt cele 5 familii mult mai puternice decât masonii sau illuminati, care s-ar putea afla la conducerea lumii
TopBuzz prezintă o listă cu familiile care deţin o putere uimitoare asupra lumii.
Rothschild
Una dintre cele mai cunoscute familii influente este Rothschild care domină băncile centrale şi influenţează guvernământul la nivel mondial. Mayer Amschel Rothschild era un colecţionar al monedelor şi antichităţilor rare din Frankfurt, Germania. În 1760 a primit un patronaj bogat care i-a permis să intre în domeniul bancar în 1790. Deşi istoria familiei este învăluită în mister, sunt zvonuri care susţin că aceştia au controlat într-o anumită măsură rezervele federale ale SUA:
Rockefeller
Fiu al unui escroc, John Davidson Rockefeller a început să-şi construiască imperiul din SUA după ce a cumpărat mai multe părţi ale celei mai mari rafinării din Cleveland în 1885. Aceasta a reprezentat fundaţia companiei Standard Oil din Ohio. Din 1870, Rockefeller a cumpărat rafinăriile rivalilor săi şi a început să deţină monopol asupra industriei. A acaparat circa 90% dintre rafinăriile şi conductele din America.
-
Cele mai bogate cinci familii regale din Europa: Familia de pe primul loc are o avere de 5 miliarde de dolari şi conduce un stat de 30.000 de locuitori
Averea reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, de peste 500 de milioane de dolari, păleşte ca amploare în faţa averii celorlalte familii regale din Europa, potrivit Business Insider.
În timp ce britanicii au cea mai populară familie regală din tot continentul, nu o au şi pe cea mai înstărită.
Cea mai bogată familie regală din continentul european este cea a Prinţului Hans Adam II care conduce Liechtenstein, un stat cu aproximativ 30.000 de locuitori.
Averea prinţului se ridică la 5 miliarde de dolari. Prinţul Hans Adam II primeşte o alocaţie de 270.000 de dolari pe lună în loc de salariul. Alocaţia îi este dată pentru cheltuieli, iar suma poate părea mică faţă de alte familii regale.
Averea acestuia provine în mare parte din banca privată pe care o deţine – LGT Group şi din investiţiile pe care acesta le-a făcut prin Fundaţia Prinţului de Liechtehstein, care are în portofoliu imobiliare, păduri şi active viticole.
Pe locul doi, se situează familia Marelui Duce Henri din Luxembourg, care se ridică la o avere de 4 miliarde de dolari.
Marea Familie Ducală din Luxembourg nu primeşte salariu, dar încasează în fiecare an aproximativ 320.000 de dolari.
Bugetul pe 2017 a cuprins şi suma de 12 milioane de dolari care a fost orientată spre renovarea locuinţei Marelui Duce. Aministrarea, controlul şi randamentele furnizate de averea regală a Casei Marelui Duce îi aparţin exclusiv deţinătorului coroanei.
Prinţul Albert al II-lea din Monaco, care deţine un sfert din pământurile peste care domneşte, este al treilea în top, cu o avere netă de 1 miliard de dolari.
Acesta mai deţine o proprietate în valoare de 754.000 de dolari, o colecţie de maşini antice, acţiuni în resortul Societe de Bains de Mer din Monte Carlo şi o colecţie de timbre rare. Familia regală din Monaco a cheltuit 52,7 milioane de dolari în 2015.
Averea cuprinsă între 500 şi 600 de milioane de dolari o situează pe Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii pe locul patru în acest clasament.
Cea mai mare parte din avere vine din Domeniul Coroanei, care include Palatul Buckingham şi bijuteriile coroanei. În timp ce Domeniul Coroanei aparţine statului britanic şi nu Reginei, aceasta deţine două reşedinţe: Castelul Balmoral şi Palatul Sandringham.
Potrivit Forbes, averea Reginei Elisabeta a II-a se ridică la 530 de milioane de dolari.
Topul celor mai bogate cinci familii regale din Europa este încheiat de Regina Beatrix din Olanda, cu o avere de peste 200 de milioane de dolari.
Regina a abdicat de la tron în 2013, dar a rămas cea mai proeminentă figură a regalităţii olandeze.
Actualul Rege al Olandei, Regele Willem-Alexander, a primit un buget de 47 de milioane de dolari, care acoperă vizitele oficiale şi cele de peste hotare. De asemenea, el are şi o avere personală clădită din imobiliare, investiţii şi o participaţie în compania Shell Oil.
-
Cum călătoresc oamenii pentru care banii nu sunt o problemă: unii îşi aduc patul preferat în vacanţă, altcineva vrea un iaurt special oriunde se duce
Pentru astfel de oameni nu este obişnuit să-şi trimită câţiva oameni pe insula unde vor călătorii pentru a putea construi infrastructura IT. Chiar şi în căsuţele aflate pe plajă cei bogaţi preferă să trimită pe cineva înainte ca ei să ajungă pentru a seta totul: de exemplu să se asigure că serviciul de email este sigur sau că au 200 de canale la televizor.O clientă a insistat ca şase găleţi cu iaurt produs la o anumită mânăstire să o aştepte oriunde se duce. Altcineva, dându-şi seama că nu a luat pantofii potriviţi pentru hainele cu care voia să se îmbrace a aranjat ca un membru al staff-ului să zboare până acasă să aducă perechea potrivită.Un alt client care şi-a uitat telefonul acasă a aranajat ca Johnson să i-l aducă rezevându-i zboruri dus-întors la first class.Tot Johnson spune că pentru o vacanţă într-o vilă cu şase dormitoare este normal ca familia să fie însoţită de un staff format din 12-24 de persoane. Mai mult, unii dintre clienţii lui Johnson preferă să-şi aducă patul preferat în vacanţă. Sună extravagant până când îşi dai seama că ei probabil mănâncă feluri de mâncare cu stele Michelin pe propria lor insulă privată. -
Povestea celui mai ciudat sat din România. Ţinutul de poveste cu un singur locuitor şi un drum unic in lume
Satul Alun este unul dintre cele mai ciudate locuri din judeţul Hunedoara. Mai are un locuitor, în acte, o mănăstire din marmură, dar şi un drum din marmură de circa zece kilometri, unic în România.
În satul Alun, din Ţinutul Pădurenilor, locuiau în urmă cu aproape jumătate de secol peste 100 de familii. Ultima casă, cu numărul 104, a fost construită în anii ’60, în apropierea carierei de marmură de la marginea Alunului.
De atunci, din „satul înmărmurit“, cum îi spun localnicii din aşezările învecinate, au început oamenii să migreze, iar în prezent, singurul care a rămas nedezlipit de Alun este Gheorghe Gheorghesc.
„Satul are o vechime de aproape 300 de ani, poate şi mai mult, iar în vremea tinereţii mele, era unul dintre cele mai mari din zonă. Avea o şcoală cu internat, în care învăţau copiii din tot Ţinutul Pădurenilor, dar şi din Hunedoara.
Iar localnicii munceau în cariera de marmură de la marginea satului şi în minele din Ghelari. Colectivizarea făcută de comunişti i-a alungat pe oameni, la fel cum combinatul siderurgic din Hunedoara i-a atras la oraş. Aşa, treptat, au rămas în sat doar bătrânii“, povesteşte Gheorghe Gheorghesc.
Erau hore în sat, nedei”
Drumul de marmură se opreşte însă în pădure, unde este continuat de unul forestier, aproape impracticabil cu maşina în ultimii ani.
Cititi mai multe pe www.mistere-romania.info
-
Episcopul Sebastian, despre firma de pompe funebre: „Este un ban care intră în biserică şi e o treabă bisericească asta. De ce să o facă ţiganii? De ce să o facă afaceriştii, când o poate face biserica”
În plus, feţelor bisericeşti li se promite şi o recompensă, la final de an, pentru fiecare client trimis. Totodată, Sebastian explică şi motivul principal pentru care Episcopia a intrat în afacerile cu morţi: „este o treabă bisericească. De vreme ce-i slujim, de ce să nu începem încă din ziua decesului să-i slujim şi să-i îngrijim şi să ne ocupăm de toată treaba aceasta”.
Sebastian le-a explicat preoţilor cum să facă reclamă noului business al Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor. Sfatul episcopului a fost ca mesajul să ajungă direct la familiile muribunzilor, nu la persoane care ar ajunge la „Dreapta Judecată”, în trei, patru sau cinci ani.
„Am vrut să vă rugăm să ne faceţi reclamă. Adică, veţi primi (pliante – n. red.) – gândiţi-vă câte aţi putea distribui. Unii sunteţi în Slatina, alţii doar locuiţi în Slatina. M-am gândit că cei care locuiţi Slatina sau aveţi parohii în împrejurimi veţi apela tot serviciile funerare ale unui slătinean. (…). Gândiţi-vă fiecare câte din astea ar trebui să aveţi nu ca să ne scăpaţi de ele, ci ca să le daţi, nu la biserică. Aş vrea să le daţi când vă cheamă să spovediţi pe care stă să moară, care se simte rău (…). Le spuneţi că Episcopia noastră are şi ea servicii funerare: «Aici aveţi numerele de telefon, aveţi preţurile, etcetera, v-aş ruga să apelaţi la ale noastre pentru că aşa cum ştiţi există mult mai multe firme de servicii funerare». Fie că vă sunt prieteni sau simpli credincioşi, care vedeţi că se duc, se apropie, asta este viaţa. Să nu le daţi la biserică pentru că dacă ştie că mama e sănătoasă şi mai trăieşte încă cinci ani, uită de el. Daţi-le celor care credeţi că au timpul cel mai apropiat de ceea ce-i aşteaptă. Vă gândiţi fiecare câte aţi vrea: 10-20, cred că mai mult de 30 să nu dăm. Şi să le ţineţi în maşină sau dacă aveţi o geantă specială, în aceea să le ţineţi”, a transmis episcopul.
Preoţii care vor duce la bun sfârşit misiunea dată de Sebastian vor fi recompensaţi, însă acesta a ţinut să le bată obrazul pentru faptul că, deşi le-a mai cerut, nu au promovat cum trebuie magazinul de pompe funebre.
„Noi v-am mai adresat cândva o circulară şi v-am spus că veţi fi şi răsplătiţi pentru această muncă de reclamă. Ştiţi că ăştia sunt plătiţi, care fac reclamă. O să ziceţi «bine, dar nouă nu ne iese nimic?». V-am mai promis asta în iunie 2017, dar nu cred că aţi luat-o în serios că nu prea s-a cunoscut nimic, printr-o circulară: vă facem cunoscut că, începând cu 1.07.2017, Episcopia noastră a deschis un magazin de pompe funebre, în municipiul Slatina, strada cutare. Acesta, adică magazinul, oferă spre comercializare sicrie accesorizate şi neaccesorizate, coroane de flori, monumente funerare din marmură şi granit, fotografii ceramică etcetera şi va pune la dispoziţie doritorilor, în cel mai scurt timp, şi o sală de mese destinate pomenirilor sau altor evenimente. În acest sens, vă rugăm să recomandaţi magazinul nostru credincioşilor şi cunoştinţelor preacucernicelor voastre, care ar putea avea nevoie de astfel de servicii, fapt pentru care din beneficiul obţinut, la fiecare sfârşit de an, Episcopia va oferi un sprijin financiar corespunzător parohiilor dumneavoastră. Magazinul este disponibil non-stop, persoană responsabilă fiind domnul George Dragnea. Nu aţi luat în serios. (…) Noi n-avem decât să vă adresăm rugămintea. Nu putem noi să băgăm formula aia cu cine nu ascultă şi nu face reclamă va fi trimis în consistoriu. Nu merge asta (râde!), aici nu mai ţine figura”, a arătat episcopul Slatinei şi Romanaţilor, scrie gazetanoua.ro
-
Tavolara, insula din largul coastelor Sardiniei care găzduieşte cel mai mic ”regat” din lume
În Golful Olbia, din largul coastelor Sardiniei, se află Tavolara, o insulă cu relief înalt, având o lungime de 5 kilometri şi o lăţime de un kilometru. La unul dintre capetele acesteia se află un istm, de altfel singura zonă locuibilă din întreg teritoriul de uscat. Aici, descendeţii lui Giuseppe Bertoloni trăiesc de mai bine de 200 de ani.
Acesta a fost un imigrant genovez, care a ajuns pe insulă în anul 1807, cu intenţia de a trăi aici împreună cu una dintre cele două soţii ale sale şi copiii lor, în încercarea de scăpa de pedeapsa care se aplica în cazul persoanelor bigame. La sosirea pe insula Tavolara, Giuseppe s-au autoproclamat “rege al insulei”, susţinând că a primit acest titlu din partea regelui Sardiniei, Carlo Alberto, în timpul unei vizite pe care acesta a făcut-o în anul 1836.De atunci şi până acum, în familia Bertoloni au crescut şapte generaţii. Reprezentanţii acestora au purtat cu toţii titlul de “rege al insulei Tavolara”, deşi ei stăpâneau numai peste membrii propriilor lor familii. În momentul de faţă, aceştia se ocupă, printre altele, cu crescutul caprelor, pescuitul şi vânzarea de suveniruri. De asemenea, ei au în proprietate două dintre restaurantele de pe insulă. -
Băutura care cucereşte lumea. Cererea este uriaşă
Îţi plac nucile? Atunci acest lichior este pentru tine. Tradiţional din zona Emilia Romagna, undeva la poalele Apeninilor, nocino cucereşte tot mai multe papile datorită complexităţii gustului, scrie Gustarte.ro
În Evul Mediu, nocino era folosit ca medicament în mănăstiri. În Emilia-Romagna, a luat faţa binecunoscutului limoncello, iar familiile din regiune garantează această reţetă ancestrală, care implică tone de nuci verzi culese cât mai devreme, cândva în apropierea Sf. Ioan Baptistul, pe 24 iunie. Nucile sunt apoi tăiate şi lăsate câteva luni în alcool cu zahăr şi mirodenii.