Tag: Elvetia

  • Una dintre cele mai bogate ţări de pe glob intră oficial în recesiune

    Economia Elveţiei a scăzut în al doilea trimestru cu 8,2% faţă de primele trei luni ale anului, de vreme ce pandemia de COVID-19 a generat cel mai mare declin din ultimii 40 de ani, potrivit Reuters.

    După o scădere de 2,5% în T1, Elveţia se confruntă cu cele mai proaste rezultate economice de când au început să fie raportate datele trimestriale, adică din 1980. Declinul a fost puternic alimentat de recesiunea globală, în condiţiile în care Elveţia este o ţară care se bazează masiv pe exporturi.

    Ultima recesiune cu care s-au confruntat autorităţile elveţiene a avut loc la finalul lui 2018, însă scăderile au fost aproape insesizabile, de 0,3% şi, respectiv, 0,1%. Pentru a puncte in perspectivă informaţiile, economia britanică a suferit în T2 o contracţie record de 20,4%, iar Franţa a înregistrat un declin de 13,8%, cel mai mare de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.

    Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice din Elveţia (SECO) a declarat că ţara a evitat o nouă serie de scăderi prin ridicarea timpurie a restricţiilor de circulaţie.

    „Este grav, dar nu cum ne-am aşteptat”, spune un economist din cadrul SECO, adăugând că produsul intern brut (PIB) îşi va reveni la nivelurile de dinainte de pandemie până la finalul lui 2021.

  • Ţara unde trecerile de pietoni sunt pavate cu cristale Swarovski, iar politicienii merg cu autobuzul

    În ciuda faptului că se află în inima Europei, Elveţia a avut dintotdeauna un aer misterios. Atât localnicii, cât şi turiştii, au împărtăşit aspecte pe care nu le crezi până nu le vezi cu ochii tăi, cum ar fi apa impresionant de limpede şi curată, încrederea şi siguranţa în transportul public sau regulile stricte în ceea ce priveşte procesul de reciclare.

    Dat fiind faptul că unul dintre cele mai populare produse de export ale olandezilor sunt ceasurile, nu e surprinzător faptul că punctualitatea reprezintă o caracteristică de bază a acestei naţiuni, la un mod care îi uimeşte plăcut pe turişti. „Poţi să-ţi plănuieşti un întreg itinerariu bazat pe transportul public şi poţi fi sigur că se va respecta întru totul”, spune Thierry Blancpain, un turist în cadrul unui forum cu impresii despre Elveţia. „Am avut un plan ce includea o schimbare de tren, intervalul fiind de două minute, şi totul a decurs conform orarului.

    Am călătorit în multe ţări de-a lungul Europei sau SUA, dar nu am întâlnit nicăieri o asemenea acurateţe”, a adăugat acesta. De fapt, transportul public este atât de sigur şi curat, încât este folosit uneori şi de vedete. „Politicienii cu funcţii înalte folosesc de multe ori transportul public” spune Thierry Blancpain. „Cu câţiva ani în urmă am stat în tren lângă unul dintre cei şapte membri ai consiliului federal al Elveţia, o funcţie apropiată de cea a unui ministru”, adaugă el.

    Pe de altă parte, aici, chiar şi mersul pe jos are un statut special. De exemplu, în oraşul Berna trecerile de pietoni sunt împodobite cu un element deosebit –  pietre Swarovski. Conform unui membru al aceluiaşi forum, „trecerile de pietoni din Berna care au fost create până în 2012 sunt împrejmuite cu cristale Swarovski pentru a îmbunătăţi vizibilitatea din timpul nopţii”.  „Oficialii de la Berna au decis amestecarea vopselei galbene a trecerii de pietoni cu mici granule de cristal Swarovski, care sunt de zece ori mai scumpe granulele folosite în mod obişnuit”, explică el.

    De asemenea, elveţienii sunt obsedaţi de reguli şi foarte atenţi în ceea ce priveşte protejarea mediului înconjurător, de unde rezultă unul dintre cele mai elaborate sisteme de reciclare din lume. „Pentru a arunca hârtie sau carton trebuie să le laşi pe bordură în dimineaţa zilei destinate hârtiei, dar trebuie neapărat strânse într-o formă dreptunghiulară şi legate cu o sfoară specială”, explică Gabriel Gambetta. „Dacă greşeşti ceva din toate procedurile, nu îţi va lua gunoiul, ci îţi va lăsa o notă explicativă cu ceea ce nu ai făcut bine. Dacă arunci sticlă în gunoiul obişnuit sau comiţi o ofensă similară, poliţia va controla obiectele aruncate de tine, te va identifica şi te va chema la secţia de poliţie unde vei fi amendat”, mai adaugă Gambetta.

    Obsesia legată de curăţenie şi mediul înconjurăror are şi părţile sale bune. De exemplu, este acceptat şi normal să bei apă din aproape toate fântânile exterioare din ţară – lucru pe care nu îl auzi în niciun caz în alte ţări. „Dacă nu este potabilă apa din fântână, va fi foarte clar semnalizat, însă nu am văzut mai multe de cinci astfel de locuri în toată viaţa mea”, spune Thierry Blancpain.

    Deşi majoritatea ridică în slăvi punctele tari ale Elveţiei, există, totuşi, şi câteva minusuri. Unul şi probabil cel mai mare este costul de trai ridicat. „Da, se ştia faptul că e o ţară scumpă, dar nivelul despre care vorbim este cu multe peste cât te-ai aştepta”, spune Craig Arthur, un britanic care s-a mutat în Elveţia. „Plăteşti 20 de lire pentru o călătorie de 15 minute cu trenul. Într-adevar, salariile sunt la nivelul cheltuielilor. Odată cu primul fluturaş de salariu te adaptezi rapid la noile realităţi. Dar probabil pentru turişti e groaznic”, spune britanicul.

     

  • Un oraş din Elveţia le oferă bani turiştilor care intenţionează să îl viziteze

    Oraşul elveţian Geneva încearcă să atragă turişti oferindu-le 100 de franci elveţieni (93 de euro), scrie The Independent.

    În loc de cash, vizitatorii vor primi un card cadou pe care îl pot folosi la hoteluri, restaurante, cafenele şi baruri. Oaspeţii trebuie să stea cel puţin două seri într-un hotel pentru a putea beneficia de bani.

    De asemenea, banii pot fi folosiţi în peste 100 de business-uri partenere, incluzând aici hotelul de cinci stele Mandarin Oriental Genève, Four Seasons Hôtel şi alte 56 de locaţii. Cardul este valabil până în data de 31 decembrie 2020 şi nu se poate converti în cash.

    Într-o decizie asemănătoare, Insulele Canare au început să le ofere turiştilor asigurări gratuite privind incidentele legate de coronavirus.

    Mişcarea, lansată de Departamentul Turismului, Industriei şi Comerţului în parteneriat cu firma de asigurări AXA, acoperă atât cetăţenii spanioli cât şi turiştii străini care se cazează într-unul din hotelurile de pe teritoriul insulelor.

     

  • Afacerea construită de trei români pe care pandemia de COVID chiar a ajutat-o să crească. Acum se extinde peste hotare

    „Să devenim un jucător european relevant pe segmentul edutech este ceea ce ne-am propus pentru următorii trei ani. Pe termen lung, misiunea Kinderpedia este aceea de a transforma educaţia, prin simplificarea proceselor administrative şi plasarea colaborării între dascăl şi familie, chiar în centrul actului educaţional”, a detaliat Daniel Rogoz, CEO şi cofondator al Kinderpedia, obiectivele pe termen mediu şi lung pentru platforma de educaţie.

    Lansată în 2015, aceasta a aplicat recent pentru o finanţare de 400.000 de euro, în urma căreia compania va ceda 15,4% din capital. Potrivit reprezentanţilor companiei, cea mai mare platformă regională de equity crowdfunding, SeedBlink, a listat Kinderpedia pentru o finanţare de 200.000 de euro, runda fiind condusă de Roca X, care angajase deja suma de 200.000 de euro.

    „Suma aferentă acestei runde de investiţii va fi orientată preponderent către accelerarea marketingului şi a vânzărilor în România, şi pe alte pieţe europene unde Kinderpedia a stabilit parteneriate, cum ar fi UK, Portugalia şi Elveţia”, a detaliat Daniel Rogoz, CEO şi cofondator al Kinderpedia, planurile pentru investiţia vizată.

    Kinderpedia a încheiat anul trecut cu venituri de 101.000 de euro, iar în runda prezentă de finanţare compania este evaluată la 2,2 milioane de euro, pre-money. 

    Lansată în 2015 de Daniel Rogoz, Evelina Necula şi Valentin Ilea în urma unei finanţări europene de 135.000 de euro, Kinderpedia este descrisă de reprezentanţii companiei drept o soluţie completă de comunicare şi management dedicată educaţiei, ce îşi doreşte să transforme educaţia prin optimizarea proceselor administrative şi punerea colaborării între dascăl şi părinte în centrul actului educaţional. Soluţia se bazează pe colaborare permanentă şi o comunicare în timp real între dascăli, elevi şi părinţi – spre exemplu, prezenţa elevilor se poate face printr-un check-in printr-un QR code. Până acum, investiţiile în platformă au ajuns la aproximativ un milion de euro. În prezent, pe Kinderpedia sunt înregistrate peste 2.000 de şcoli şi din ţară şi din străinătate.

    Potrivit unui interviu anterior acordat Business MAGAZIN, ideea dezvoltării Kinderpedia le-a venit fondatorilor în 2011, după mai multe discuţii pe care Rogoz le-a avut cu sora lui, care îi povestea că nu ştie ce face fiul ei la creşă, iar educatorii aveau dificultăţi în a-i descrie activităţile zilnice ale copilului. 

    După o cercetare amănunţită au constat că o aplicaţie care să rezolve această problemă de comunicare, pe care să o replice pe piaţa locală, nu exista în Europa; astfel, planul iniţial de a implementa un produs deja existent nu era fezabil. În 2012 au trasat tuşele proiectului, s-au documentat vreme de aproximativ trei luni şi au ajuns la concluzia că aveau nevoie de o investiţie de cel puţin 60.000 de euro pentru lansarea unui produs bun, securizat. „Era nevoie de o investiţie mare fiindcă salariile programatorilor sunt foarte mari, toată investiţia iniţială a fost direcţionată spre salariile lor: salariul unui programator este de aproximativ 2.000 de euro, trebuia să lucrăm cu patru oameni, cel puţin 6 luni“, explicau antreprenorii.

    În ce priveşte fondurile europene accesate, Daniel Rogoz spune că a lucrat timp de trei luni la realizarea unui proiect. După o prezentare făcută la Ministerul Comunicaţiilor, a durat circa opt luni să obţină aceste fonduri. Au lansat prima versiune a proiectului abia după un an, la finalul lui 2013. Pe tot parcursul anului 2014 au participat la întâlniri cu reprezentanţi ai grădiniţelor şi cu părinţi, iar în 2015 au lansat produsul beta, prin care au testat aplicaţia prin intermediul a 80 de grădinţe şi a lucrului direct cu cinci dintre acestea, patru private şi una de stat. Ulterior au lansat şi aplicaţiile de mobil, iOS şi Android. 

  • Business MAGAZIN lansează o nouă ediţie a anuarului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, cea cu numărul 15, care va duce numărul total al managerilor şi antreprenorilor incluşi în catalog la 1.500.

    Considerat drept cel mai optimist catalog al publicaţiei noastre, anuarul 100 TINERI MANAGERI DE TOP reprezintă pariul Business MAGAZIN pentru viitor – include poveştile în fiecare an diferite faţă de anii anteriori a 100 de tineri din mediul de business local, manageri sau antreprenori – liderii viitori ai celor mai importante companii din România.


    2007

    A apărut în anuarul 100 TINERI MANAGERI DE TOP în 2007, la scurt timp după ce a vândut elveţienilor de la Adecco pachetul majoritar de acţiuni al IP Devel, firma pe care o
    formase alături de Daniel Bogdan. 


    2020

    Astăzi, el este senior group vicepresident în cadrul Enea Global Services, după apariţia sa în catalog cariera sa internaţională luând un avânt puternic. Potrivit datelor de pe LinkedIn, conduce de la Bucureşti peste 400 de angajaţi din mai multe pieţe aflate în Europa şi America de Nord.


    Vârstă: 30 de ani
    Acţionariat: Adecco Elveţia (76%), Bogdan Putinică (24%)
    Cifră de afaceri 2006: 4 mil. euro 2006
    Rata profitului 2006: 30%
    Număr angajaţi: 130

  • (P) Reţeta unui business sănătos – la propriu şi la figurat

    PlantExtrakt a luat naştere în 1991, sub forma unei companii mixte, româno-germane, sediul noii afaceri fiind deschis la Rădaia, în vecinătatea oraşului Cluj-Napoca. Compania a ajuns să deţină în prezent o platformă industrială cu o suprafaţă de 38.000 de metri pătraţi, din care 3.500 sunt acoperiţi de halele de producţie şi zonele de depozitare, şi o suprafaţă de peste 12 hectare pe care se întind culturile ecologice de plante medicinale. În 2019 compania a înregistrat o cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, potrivit datelor puse la dispoziţie de reprezentanţii PlantExtrakt.
    Încă de la început, fondatorii şi-au propus să aibă în centrul filosofiei de business garanţia unor produse 100% naturale şi calitatea acestora. Pentru aceasta, este importantă materia primă folosită: peste 500 de plante certificate bio, fie crescute în propriile culturi organice ale companiei, fie recoltate ecologic din flora spontană. Acestea sunt apoi prelucrate, în stare proaspătă, alături de celelalte ingrediente de înaltă puritate farmaceutică.
    Un alt obiectiv fixat odată cu lansarea companiei a fost cel de expansiune. În prezent, produsele PlantExtrakt sunt exportate atât pe 13 pieţe din Europa, în Germania, Franţa, Belgia, Elveţia, Austria, Italia, Polonia, Grecia, Spania, Portugalia, Bulgaria, Lituania şi Ucraina, cât şi pe patru pieţe din Asia (India, Pakistan, Japonia, Kazahstan), iar de curând în America de Nord, America de Sud şi Australia. Decizia reprezentanţilor PlantExtrakt, luată în urmă cu un an, de a deveni parte din Martin Bauer Group (the nature network), vine şi ea în întâmpinarea acestui obiectiv, favorizând creşterea businessului. Acest pas va aduce cu sine, spun ei, o integrare a sistemelor de lucru şi un schimb reciproc de experienţă. O altă realizare recentă a fost şi lansarea unui nou brand internaţional, Fiorda, prin care compania urmăreşte consolidarea poziţiei pe piaţa comprimatelor de supt pentru combaterea iritaţiilor la nivelul gâtului şi a tusei seci, pentru care Fiorda reprezintă o opţiune formată din ingrediente active 100% naturale.
    În prezent, portofoliul PlantExtrakt include trei categorii principale. Prima este gemoterapia (extracte obţinute din ţesuturi vegetale embrionare proaspete, precum muguri, mlădiţe, scoarţa de pe ramuri tinere, sevă sau seminţe), introdusă în piaţa locală în 1993. În prezent, această gamă, formată din peste 85 de produse disponibile în farmacii şi magazinele de tip plafar, atât în reţeaua de retail cât şi în online, reprezintă aproximativ două treimi din cifra de afaceri a businessului. Laboratoarele companiei produc în momentul de faţă peste 65 de extracte gemoterapice prin prelucrarea plantelor proaspete, care sunt culese doar de către angajaţii departamentului agricol al PlantExtrakt, după ce, în prealabil, au fost verificate cu atenţie de botanişti cu experienţă. Plantele sunt fie culese din flora spontană, crescute în zone certificate ecologic, fie recoltate din culturi ecologice proprii. Se folosesc tehnologii de fabricaţie a extractelor vegetale care asigură păstrarea nealterată a compuşilor activi din plante, în special prin prelucrarea acestora în stare proaspătă.
    O a doua mare categorie de produse este reprezentată de fitoterapie, PlantExtrakt fabricând încă din 1994 produse obţinute din plante proaspete. La un an distanţă, s-a lansat producţia de homeopate, care au un statut special, în sensul că necesită prescripţie medicală pentru a fi eliberate. De aceea sunt disponibile doar în reţeaua de farmacii homeopate, care poate fi consultată pe platforma companiei.
    Deşi multe persoane au tendinţa de a utiliza în sens larg sintagma „terapii naturiste” şi de a generaliza acest concept, Cornel Uţiu, subliniază faptul că în cazul PlantExtrakt nu vorbim de terapii naturiste, ci de terapii cu produse 100% naturale. „La nivelul ţării noastre suplimentele alimentare, şi printre acestea şi produsele naturale, sunt pe o uşoară pantă ascendentă în ultimii ani. Cu toate aceastea, suntem încă departe de ţări precum Germania sau Italia, unde specialiştii în sănătate recomandă mai întâi un produs natural, înainte de a prescrie medicamente chimice.” El mai spune că la această tendinţă în creştere a contribuit şi faptul că în România folosirea remediilor naturale precum ceaiurile sau tincturile constituie o parte din tradiţia populară a ţării, o barieră în utilizarea mai frecventă a acestui tip de produse de înaltă calitate fiind însă cea a preţului. În ciuda acestui lucru, Uţiu spune că membrii generaţiilor mai tinere, a milenialilor şi a celor din generaţia Z, optează tot mai frecvent pentru articole naturale. De altfel, adaugă executivul, şi în şcolile de medicină se fac progrese în acest sens, el dând drept exemplu posibilitatea de a obţine un atestat de studii complementare în fitoterapie, care speră să fie urmat în curând de unul similar, în gemoterapie.
    Pandemia de COVID-19, care a avut un impact devastator asupra economiilor de pretutindeni, nu a ferit nici piaţa terapiilor naturale. Astfel, dacă în primul trimestru al anului planul de business a fost depăşit cu două cifre, în trimestrul II estimările vor fi ajustate. Acest lucru este cauzat, în primul rând, de faptul că majoritatea clienţilor din farmacii au mers să îşi facă aprovizionarea doar cu produse de strictă necesitate, dar şi de faptul că majoritatea terapiilor naturale nu sunt folosite în stadiile avansate ale unei afecţiuni, ci sunt administrate pe termen de minimum una-două luni, cu scopul de a menţine o bună funcţionare a organismului şi de a-i întări imunitatea. Un impact major la această scădere l-a avut însă şi faptul că mare parte dintre magazinele de tip Plafar şi-au încetat complet activitatea în perioada stării de urgenţă, în special cele localizate în centrele comerciale, unde fluxul mare de clienţi asigura o evoluţie bună a vânzărilor.
    Reprezentanţii PlantExtrakt speră ca pe fondul pandemiei, dar şi al inevitabilelor viroze sezoniere, românii să înţeleagă cât de importantă este urmarea unei terapii naturale pentru întărirea imunităţii, ei recomandând două cure anuale, primăvara şi toamna. „Ne dorim ca pe fiecare bon eliberat de o farmacie să se regăsească câte un produs natural 100%. Şi nu mă refer neapărat la produsele PlantExtrakt, ci la produse neapărat naturale.
    Ne-am bucura ca pacienţii să înţeleagă mai bine şi să fie conştienţi de beneficiile pe care le au produsele naturale 100% pentru sănătate. Depinde foarte mult şi de noi, şi de direcţionarea unor eforturi către programe de educaţie a populaţiei cu privire la diverse aspecte ce ţin de sănătate”, spune Cornel Uţiu.
    Ca planuri de viitor, el menţionează o serie de noi investiţii pentru sporirea gradului de vizibilitate în mediul digital, mai ales că izolarea la domiciliu a determinat o migrare mai rapidă a clienţilor spre magazinele virtuale, investiţii planificate în ciuda costurilor mari de transport, care ajung în unele cazuri chiar şi la acelaşi nivel cu cel al produselor. Compania nu şi-a fixat însă ca ţintă să concureze individual pe zona de online, colaborând în schimb cu farmaciile care au intrat pe acest canal.


    1991
    Este înfiinţată compania PlantExtrakt, producător şi exportator de medicamente homeopate şi de materii prime pentru homeopatie şi fitoterapie

    1993
    Începe exportul de extracte gemoterapice

    1994
    PlantExtrakt intră pe piaţa farmaceutică românească cu produse fitoterapice şi gemoterapice

    1995
    Compania lansează în piaţa farmaceutică locală primele medicamente homeopate

    2004
    PlantExtrakt obţine certificarea GMP (good manufacturing practice) din partea ANMDM (Agenţia Naţională a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale)

    2006
    Este obţinută certificarea bio pentru culturi organice proprii de plante şi pentru recoltarea ecologică a plantelor din flora spontană

    2019
    PlantExtrakt devine parte a Martin Bauer Group (the nature network)

  • Din misterele contabilităţii: operatorul aerian low-cost Wizz Air a raportat pierderi de 99 de milioane de lei la o cifră de afaceri de numai 1.200 de lei

    Operatorul aerian ungar Wizz Air, prezent şi pe piaţa locală, a raportat pentru anul 2019 o cifră de afaceri de 1.239 lei în România, conform datelor disponibile pe site-ul Ministerului de Finanţe. Aceeaşi sursă mai arată că operatorul a avut pierderi de 99 milioane lei în 2019 şi un număr mediu de 918 angajaţi, cu 65 mai mulţi faţă de anul anterior. Datele sunt aferente companiei Wizz Air Hungary LTD.

    În cazul activităţilor de transport, există o convenţie fiscală specială în care se precizează că veniturile obţinute din vânzarea de bilete de avion se înregistrează în statele în care sunt înregistrate avioanele, convenţie care este mai presus de legile naţionale.

    În România, pe sectorul low-cost, Wizz Air deţine circa 61% din piaţă, fiind pe primul loc în acest segment al categoriilor de zboruri, potrivit datelor de pe site-ul companiei. Operatorul ungar concurează cu Blue Air, pe locul doi, cu 20%, şi cu Ryanair, cu 15,6%.

    Totodată, conform informaţiilor prezente pe site-ul companiei Wizz Air, în luna martie a acestui an, din tot portofoliul, operatorul de zboruri avea cea mai mare flotă de avioane în România, de circa 27 de avioane, urmată de Polonia cu 26 de avioane.

    La nivel global, compania Wizz Air este listată la London Stock Exchange, iar la finalul anului trecut a avut venituri de peste 2,3 miliarde euro, potrivit unui raport de pe site-ul grupului.

    Săptămâna aceasta, Wizz Air reia zborurile către Austria, Germania şi Elveţia de pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu“ din Cluj, conform unui comunicat al aeroportului din Cluj. Din acelaşi aeroport, urmează ca în perioada 19-28 iunie să se reia şi zborurile către Irlanda-Dublin, operate de către compania Blue Air, cu o frecvenţă de două ori pe săptămână, în zilele de duminică şi miercuri.

    Către Germania vor exista zboruri către aeroporturile din Berlin, 2 frecvenţe pe săptămână, în zilele de miercuri şi duminică, Dortmund, 3 frecvenţe pe săptămână, luni, miercuri şi vineri, Frankfurt Hahn, cu 2 frecvenţe, marţi şi duminică, Memmingen, 2 frecvenţe pe săptămână, luni şi vineri, Nuremberg, 2 frecvenţe în zilele de joi şi duminică.

    Spre Elveţia zborurile din Cluj vor fi doar către aeroportul din Basel, cu 3 frecvenţe pe săptămână în zilele de marţi, joi şi sâmbătă. Zborurile spre Austria vor ateriza pe aeroportul din Viena de 2 ori pe săptămână din aeroportul din Cluj, în zilele de miercuri şi duminică.

    Wizz Air Group este o companie fondată în 2003 de către actualul CEO, József Váradi şi de către alte cinci persoane cu experienţă în sectorul aerian. În România, compania a început operaţiunile în 2007, odată cu intrarea ţării în UE.

     

  • Suspendarea zborurilor din România către Europa a fost prelungită până în 16 iunie. Ce variante de recuperare a banilor au pasagerii

    Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, a anunţat astăzi că va prelungi perioada pe care sunt suspendate mai multe rute din România ca urmare a extinderii restricţiilor de călătorie existente, introduse de autorităţile române.

    Astfel, zborurile spre Austria, Belgia, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Spania, Olanda şi Marea Britanie vor rămâne suspendate până pe 16 iunie inclusiv.

    “ Pasagerii cu rezervări afectate de suspendarea zborurilor vor fi informaţi automat prin e-mail dacă au rezervat direct pe wizzair.com sau prin aplicaţia pentru mobil. Clienţii vor primi automat în contul de client WIZZ 120% din valoarea achitată pentru călătorie, sumă care poate fi folosită în următoarele 24 de luni pentru achiziţia de produse şi servicii Wizz Air ”, transmit reprezentanţii companiei.

    Pasagerii pot alege rambursarea banilor – care va dura mai mult – şi vor fi informaţi despre paşii necesari pentru un transfer bancar sau transferul către un card bancar printr-un e-mail separat. În acest caz, clienţii vor putea primi doar 100% din suma achitată iniţial. Pasagerii care şi-au făcut rezervările prin intermediul agenţiilor de turism – inclusiv agenţiile de turism online – trebuie să ia legătura cu agenţia de unde şi-au cumpărat biletele.

  • Wizz Air extinde perioada de suspendare a zborurilor către Austria, Belgia, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Spania, Olanda şi Marea Britanie până pe 28 mai şi amână redeschiderea bazei de la Timişoara pentru 29 mai

    Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, a anunţat astăzi că zborurile spre Austria, Belgia, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Spania, Olanda şi Marea Britanie vor fi suspendate până pe 28 mai inclusiv, ca urmare a prelungirii restricţiilor de călătorie introduse de autorităţile române.

    Totodată, redeschiderea bazei de la Timişoara este amânată pentru 29 mai.

    “Pasagerii cu rezervări afectate de suspendarea zborurilor vor fi informaţi automat prin e-mail dacă au rezervat direct pe wizzair.com sau prin aplicaţia pentru mobil. Clienţii vor primi automat în contul de client WIZZ 120% din valoarea achitată pentru călătorie, sumă care poate fi folosită în următoarele 24 de luni pentru achiziţia de produse şi servicii Wizz Air”, transmit reprezentanţii Wizz Air.

    Pasagerii pot alege rambursarea banilor – care va dura mai mult – şi vor fi informaţi despre paşii necesari pentru un transfer bancar sau transferul către un card bancar printr-un e-mail separat. În acest caz, clienţii vor putea primi doar 100% din suma achitată iniţial. Pasagerii care şi-au făcut rezervările prin intermediul agenţiilor de turism – inclusiv agenţiile de turism online – trebuie să ia legătura cu agenţia de unde şi-au cumpărat biletele.

  • Wizz Air extinde perioada de suspendare a zborurilor către mai multe ţări până pe 14 mai şi amână redeschiderea bazei de la Timişoara pentru 15 mai

    Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, a anunţat astăzi că zborurile spre Franţa, Germania, Italia, Spania, Austria, Belgia, Olanda, Elveţia şi Marea Britanie rămân suspendate până pe 14 mai inclusiv, ca urmare a extinderii restricţiilor de călătorie impuse de autorităţile române către ţările respective de destinaţie.

    Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, a anunţat astăzi că zborurile spre Franţa, Germania, Italia, Spania, Austria, Belgia, Olanda, Elveţia şi Marea Britanie rămân suspendate până pe 14 mai inclusiv, ca urmare a extinderii restricţiilor de călătorie impuse de autorităţile române către ţările respective de destinaţie.

    Totodată, redeschiderea bazei de la Timişoara este amânată pentru 15 mai.

    “Pasagerii cu rezervări afectate de suspendarea zborurilor vor fi informaţi automat prin e-mail dacă au rezervat direct pe wizzair.com sau prin aplicaţia pentru mobil. Clienţii vor primi automat în contul de client WIZZ 120% din valoarea achitată pentru călătorie, sumă care poate fi folosită în următoarele 24 de luni pentru achiziţia de produse şi servicii Wizz Air”, transmit reprezentanţii Wizz Air.

    Pasagerii pot alege rambursarea banilor – care va dura mai mult – şi vor fi informaţi despre paşii necesari pentru un transfer bancar sau transferul către un card bancar printr-un e-mail separat. În acest caz, clienţii vor putea primi doar 100% din suma achitată iniţial. Pasagerii care şi-au făcut rezervările prin intermediul agenţiilor de turism – inclusiv agenţiile de turism online – trebuie să ia legătura cu agenţia de unde şi-au cumpărat biletele.