Tag: drum

  • Ar fi putut fi cel mai bogat om din lume, dar s-a speriat şi a vândut businessul apoi a dispărut. Dupa 14 ani spune de ce a luat aceasta decizie

    În urmă cu peste zece ani, cea mai mare companie de internet din China nu era Alibaba, şi nici Tencent, ci Shanda Interactive Entertainment Ltd., un dezvoltator de jocuri, fondată de Chen Tianqiao, care a devenit miliardar la doar 30 de ani. 

    După succesul său, Chen a dispărut. El a părăsit China, şi odată cu asta, viaţa publică, şi a ales un drum cu totul diferit. Însă, la 44 de ani, Chen, care locuieşte acum în Singapore, s-a decis să vorbească din nou public.

    El povesteşte că ceea ce l-a convins să renunţe la tot ce construise şi să cedeze piaţa către Alibaba Group Holding Ltd. şi Tencent Holdings Ltd, ale căror fondatori sunt azi cei mai bogdaţi oameni din China, a fost stresul provocat de creşterea concurenţei, reglementările guvernamentale, dar şi atacurile de panică cu care se confrunta.  A decis să renunţe, pentru a-şi proteja propria sănătate.

    „Priveam apusul în fiecare seară, şi mă gândeam că nu mă voi mai trezi niciodată”, povesteşte Chen. Experienţa aceasta l-a determinat să aleagă o nouă cale, aşa că s-a focusat pe cercetările asupra creierului uman. A investit în studiile sale un milliard de dolari, din averea de 2,4 miliarde pe care o deţinea.

    Din aceasta, Chen şi soţia sa au donat 115 milioane dolari Institutului de Tehnologie din California pentru a înfiinţa Institutul de Neuroştiinţe Tianqiao şi Chrissy Chen. Restul va fi folosit pentru a finanţa direct tinerii oameni de ştiinţă şi pentru a înfiinţa Universitatea Chen, în S.U.A.

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Nicoleta Eftimiu, country general manager { Coca-Cola România }

    •   S-a alăturat echipei Coca-Cola România în urmă cu un deceniu şi jumătate, înainte lucrând timp de un an în cadrul îmbuteliatorului Coca-Cola HBC.
    •   Primul său job a fost acela de client service manager în cadrul unei agenţii de promoteri.
    •   Printre pasiunile sale se numără sportul şi designul de interior.

    Cifră de afaceri (2017): > 84 mil. lei
    Număr de angajaţi: 28 

  • Nemţii au dat lovitura: Germania deschide prima autostradă electrică pentru camioane din lume

    Camioanele reprezintă una dintre cele mai mari probleme ale erei diesel în termeni de poluare, însă Germania crede că a găsit rezolvarea prin utilizarea firelor de înaltă tensiune de-a lungul autostrăzii, potrivit CNN.

    Un sistem de eHighway care le permite camioanelor să se conecteze la firele de înaltă tensiune plasate de-a lungul autostrăzii pe o distanţă de 10 kilometri a fost inaugurat marţi, potrivit guvernului german.

    Este primul astfel de test pe un drum public din Germania.

    Sistemul este dezvoltat de Siemens şi permite camioanelor echipate corespunzător să se conecteze la lini de înaltă tensiune în timp ce călătoresc la viteze de până la 90 km/h.

    Camioanele funcţionează pe bază de motoare electrice când sunt conectate la liniile de înaltă tensiune, şi un sistem hybrid când se întorc pe drumurile tradiţionale. Senzorii detectează automat când deasupra vehicului există astfel de linii.

    Astel, sistemul de eHighway poate ajuta la reducerea emisiilor de carbon.

    Siemens susţine că sistemul poate fi integrat în infrastructura deja existentă, ceea ce face soluţia să fie un mod eficient de reducere a emisiilor şi a consumului de energie în zone în care calea ferată nu este fezabilă.

    Secţiunea de drum deschisă marţi face parte dintr-un drum necesar de legătură între aeroportul din Frankfurt şi un parc industrial. Încă două bucăţi de autostradă cu acest sistem implementat vor fi lansate în curând.

    Guvernul german a cheltuit 70 de milioane de euro pentru a dezvolta camioane care pot utiliza sistemul. Siemens susţine că un proprietar de camionetă poate economisi circa 20.000 de euro din costurile cu combustibilul pe o distanţă de 100.000 km.

    La o scară mai redusă, sistemul de eHighway a fost testat şi în Suedia, cât şi în apropierea porturilor americane din Los Angeles şi Long Beach.

     

  • 100 cele mai puternice femei din business: Adriana Matache, CFO { Allianz-Ţiriac }

    •   Adriana Matache este CFO-ul Allianz-Ţiriac de anul acesta; ea este un manager cu experienţă în cadrul firmelor de consultanţă PwC şi EY, dar şi în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
    •   Regulile ei pentru reuşita în business sunt:  1. Fă un plan, dar fii pregătit să te repliezi; 2. Fii empatic şi deschis; 3. Fii perseverent; 5. Comunică.
    •   Este de părere că pentru a reuşi în mediul de business din România, în mod specific, este necesară o viteză mai mare de adaptare la nevoile clienţilor, acestea schimbându-se într-un ritm alert.
    •   Domeniul asigurărilor este unul vast – iar competenţele necesare fiecărei poziţii sunt diferite; totuşi, le recomandă celor la început de carieră să participe la diverse evenimente sau stagii de internship care să le permită o mai bună înţelegere a domeniului.
    •   De asemenea, consideră că la început de carieră sunt importante capacitatea de adaptare la schimbare, cât şi atitudinea: „O atitudine pozitivă, cu o dorinţă de implicare în cât mai multe proiecte pentru a asimila cât mai multe cunoştinţe, va fi întotdeauna apreciată şi te va ajuta să decizi paşii următori în carieră”. 

    Prime brute subscrise (2018): peste 1,3 mld. lei
    Profit operaţional: 135 mil. lei

  • 100 cele mai puternice femei din business: Flavia Popa, secretar general { BRD-GSG }

    •   Flavia Popa este secretar general al BRD din anul 2012 şi conduce din acest rol o echipă de peste 50 de oameni; ea se alăturase grupului în 2005, în cadrul departamentului Legal.
    •   Înainte de a se alătura BRD, Flavia Popa a lucrat timp de aproape 4 ani la Alpha Bank.
    •   Crede că principiul „nu contează ce meserie ai, contează să fii cel mai bun”, enunţat de Abraham Lincoln, funcţionează de când există lumea şi se va aplica până la sfârşitul ei.

    Active totale (2017): 53,49 mld. lei
    Profit (2017): 1,3 mld. lei

  • Cine este omul care a creat uniformele NAZISTE şi cum a clădit o companie de miliarde cu prizonieri francezi sau polonezi in timpul războiului

    Fondată în urmă cu aproape un secol de antreprenorul german cu acelaşi nume, compania de modă Hugo Boss a avut de parcurs un drum lung, presărat cu controverse, înainte de a se transforma în brandul de lux cu venituri de peste 2,7 miliarde de euro din prezent.

    Hugo Ferdinand Boss s-a născut pe 8 iulie 1885 în Metzingen, Germania, şi a fost cel mai tânăr dintre cei cinci copii ai Luisei şi ai lui Heinrich Boss. Între 1903 şi 1905 a urmat serviciul militar. La întoarcere, a lucrat într-o ţesătorie în Konstanz. În 1908 antreprenorul a moştenit magazinul de lenjerie al părinţilor săi şi, în acelaşi an, s-a căsătorit cu Anna Katharina Freysinger, cu care a avut o fiică. În 1914, Boss a fost mobilizat în armată şi a servit în Primul Război Mondial, cu rangul de caporal. În 1923 Boss şi-a fondat propria companie de retail vestimentar în Metzingen, iar un an mai târziu a pus bazele unei fabrici. Iniţial, compania a produs tricouri şi jachete, apoi uniforme de lucru, echipament sportiv şi pelerine de ploaie.

    Boss s-a alăturat partidului nazist în 1931, cu doi ani înainte ca Hitler să vină la putere. După aceea, compania a fabricat şi uniforme pentru organizaţiile paramilitare naziste SA şi SS, pentru organizaţia hitleristă de tineret Hitlerjugend, pentru angajaţii poştei şi cei ai căilor ferate, iar mai târziu, pentru Wehrmacht, armata Germaniei naziste. Unii angajaţi ai companiei se spune că erau prizonieri francezi sau polonezi, forţaţi să muncească. În 1999, o serie de avocaţi americani ai supravieţuitorilor Holocaustului aveau să pornească un proces legal împotriva companiei Hugo Boss, acuzând-o că a folosit sclavi în timpul războiului. Compania şi-a prezentat scuzele faţă de folosirea abuzivă a 140 de muncitori polonezi şi 40 francezi.

    După cel de-al Doilea Război Mondial, odată cu procesul de denazificare, Boss a fost etichetat drept activist, susţinător şi beneficiar al naţional-socialismului, ceea ce a dus la o amendă grea, eliminându-i de asemenea dreptul de vot şi de a conduce o afacere. Cu toate acestea, hotărârea iniţială a fost atacată în instanţă, iar Boss a primit o pedeapsă mai puţin severă.

    Totuşi, din pricina efectelor interdicţiei, antreprenorul a fost nevoit să cedeze conducerea companiei ginerelui său, Eugen Holy. Antreprenorul a murit din cauza unui abces dentar pe 9 august 1948. În 1950, compania Hugo Boss a primit prima comandă pentru costume pentru bărbaţi, ceea ce a dus la o extindere a echipei la 150 de angajaţi până la sfârşitul anului. În 1969, Eugen Holy s-a retras la rândul său, lăsând compania fiilor săi, Jochen şi Uwe, care au început dezvoltarea internaţională.

    Compania a devenit marcă înregistrată în 1977. În 1984, a apărut primul parfum marca Boss. Acest lucru a ajutat compania să înregistreze creşterea necesară pentru a fi listată la bursa din Frankfurt în anul următor. În 1989 compania a fost cumpărată de grupul japonez Marzotto, care a achiziţionat o participaţie de 77,5% pentru suma de 165 milioane de dolari în 1991, doi ani mai târziu introducând mărcile Hugo şi Baldessarini.

    În prezent, compania este deţinută de grupul Valentino SpA. Hugo Boss are venituri de peste 2,7 miliarde de euro şi circa 14.500 de angajaţi, activând în peste 6.100 de puncte de vânzare în 124 de pieţe, cu fabrici în ţări precum Turcia, Polonia, Italia, Franţa, Germania şi SUA. Hugo Boss AG deţine în mod direct peste 364 de unităţi, 537 de magazine monobrand şi peste 1.000 de francize proprii. În România, brandul german a reintrat anul trecut, adus în sistem de franciză de antreprenorul Adrian Antonio Gică, fiind la a treia încercare pe piaţa locală. 

  • Cum se poate transforma învăţământul dual într-un standard educaţional în România? – Anca Hociotă, Manager Membership Services & Vocational Training at AHK Rumaenien – VIDEO

    Companiile trebuie să conştientizeze că nu pot primi pe tavă meseriaşi ci trebuie să investească. Aici vorbim de investiţii financiare mari, dar şi de timp. Trendul pe care îl observăm noi în învăţământul dual e că în ultimii ani creşte foarte mult şi cifrele ne-au demonstrat lucrul acesta. Mediul privat nu mai e la cantitate, ci şi la calitate.”

    “Cei care au gândit sistemul la început când s-a reînfiinţat în 2012, au luat ca model sistemul german. Diferenţa e de structură instituţională, am auzit şi mai devreme că există trei instituţii, care ar trebui să lucreze cam la acelaşi lucru. În Germania nu există lucrul acesta, concurenţa aceasta faţă de alte instituţii şi în al doilea rând în toate structurile din mediul privat au un cuvânt extraordinar de spus. În orice comitet de stabilire a curriculum, de stabilire a unei noi meserii, de examinare în orice fel de comitet, mediul privat are minim un reprezentant din trei, adică are o treime.”

    Soluţia este centralizarea tuturor instituţiilor care se ocupă de învăţământ pofesional şi dual şi de un reprezentant al mediului privat, un reprezentant al statului şi unul al elevilor părinţilor.

    “Dacă nu facem proiecte şi formări interesante pentru aceşti elevi şi aici şi din partea mediului de afaceri privat, atunci nu o să funcţioneze acest sistem. Aici vorbim de o curriculă de formare practică, de a avea un plan, de a prezenta elevului ce va învăţa trei ani. De a avea un tutore educat care are cunoştinţe pedagogice – tutorele din companie – contează şi aceasta foarte mult. Sunt mulţi paşi pe care o companie ar trebui să îi introducă, şi de exemplu vorbeam de diferenţele dintre Germania şi România. Acest lucru este stipulat prin lege în Germania, în România nu există obligativitatea aceasta.”

  • Lacul Moraine, considerat unul dintre cele mai frumose de pe planetă – VIDEO

    Lacul este de origine glaciară, iar în lunile ploioase acesta reflectă o nuanţă de albastru. Împrejurimile sunt un adevărat labirint, fiind alcătuite dintr-o multitudine de trasee ce se parcurg pe jos. Rockpile este cel mai frecventat traseu, un drum cu o lungime de 300 de metri care presupune şi urcarea în altitudine cu 24 de metri. Vara, apele limpezi se transformă într-un furnicar de canoe multicolore care străbat necontenit întreaga suprafaţă a lacului.

     

  • Cum arată unul dintre cele mai frumoase locuri din lume, la o aruncătură de băţ de România. Este o plajă superbă, transformată din cuib de piraţi în paradis turistic

    O săptămână poate părea prea scurtă pentru a vizita Alanya şi tot ce are de oferit cocheta staţiune turcească de pe ţărmul Mediteranei. Indiferent că plănuieşti să te relaxezi la plajă, să mergi pe urmele vechilor civilizaţii sau preferi să pleci într-o aventură în safari ori să te răsfeţi cu preparate din vestita bucătărie turcească, Alanya este locul în care le poţi face pe toate. Care sunt însă preţurile şi condiţiile oferite şi cu ce aşteptări trebuie să pleci la drum?

    Am zburat cu Tarom spre aeroportul din Antalya, însă în data de 14 iunie Paralela 45 a lansat un zbor charter direct pe aeroportul Gazipaşa din Alanya, ceea ce diminuează timpul petrecut în interiorul aeroportului din Antalya, supraaglomerat în vârful sezonului, dar şi orele pierdute cu transferul de la aeroport, pentru cei care aleg să îşi petreacă concediul în această destinaţie; una peste alta, drumul se reduce cu 4-5 ore. Alanya este un oraş-staţiune cochet situat la 135 de kilometri de aglomerata şi binecunoscuta Antalya, destinaţia-vedetă a anului 2018, potrivit lui Alin Burcea, CEO al Paralela 45.

    Primul lucru care m-a izbit la aterizarea în Turcia a fost un val înăbuşitor de căldură, care m-a făcut să grăbesc pasul spre scara rulantă a aeroportului. Contrar aşteptărilor, am stat doar 10 minute la controlul paşapoartelor, după care a urmat transferul la hotel, unde am fost însoţiţi de un ghid român. Drumul a durat aproximativ o oră şi 40 de minute, incluzând o pauză de 15 minute.

    Prima zi ne-am petrecut-o la plajă, iar a doua zi de dimineaţă, înarmaţi cu voie bună şi multe sticle de apă rece, am hotărât să facem o vizită la cetatea Alanyei, obiectiv pe care nu ai cum să îl ratezi. Drumul este accesibil autoturismelor, dar turiştii cu condiţie fizică bună pot opta pentru o plimbare pe jos, care permite să admiri pe îndelete peisajul. Pe măsură ce urcam, la picioarele noastre se întindea oraşul otoman, dominat de impunătorul Kizil Kule (Turnul Roşu), simbolul Alanyei, construit în 1221 la porunca sultanului Aladdin Keykubat şi care adăposteşte astăzi un muzeu.

    Pentru intrarea în cetate se plăteşte o taxă de 15 lire turceşti (3 euro), după care te poţi plimba nestingherit printre ruinele castelului şi ale unei vechi biserici bizantine, având grijă să nu te înţepi în cactuşii înalţi de 1-2 metri, care păzesc straşnic rămăşiţele trecutului. În zidurile cetăţii se cască ferestre de cer, prin care, pe vremuri, erau aruncaţi în hăurile mării trădătorii şi prizonierii. Peisajele îţi taie răsuflarea. Sub priviri se naşte o panoramă superbă, alcătuită, pe de-o parte, din clădirile cu acoperişuri cărămizii ale oraşului, iar pe de altă parte, din vapoarele şi iahturile care lăsă dâre albe de spumă în albastrul adânc al Mediteranei.   

    La cetate se poate ajunge însă şi cu telegondola, plimbare pentru care trebuie să scoţi din buzunar între 10 şi 15 lire turceşti (2-3 euro) dus-întors. Varianta aceasta este mai antrenantă, deoarece oferă acces la o parte a cetăţii unde există câteva obiective pe care le poţi vizita gratuit: un muzeu, o ţesătorie de mătase, o moschee. De asemenea, pe alei găseşti tarabe cu eşarfe şi suveniruri, iar preţurile sunt, bineînţeles, negociabile. După toate acestea, te poţi odihni o jumătate de oră la umbra unui portocal, în timp ce asculţi salahul (rugăciunea musulmană), care se aude din moscheea Süleymaniye Camisi.

    Cum nu poţi petrece o săptămână doar la plajă, riscând să te întorci bronzat într-o nuanţă prea închisă, poţi opta şi pentru alte excursii, cum ar fi un safari cu jeep-urile, disponibil atât pe timp de zi, cât şi seara, la preţul de 40 de euro, cu prânz inclus. Noi am plecat de dimineaţă, imediat după micul dejun. După o primă oprire în oraş, unde se adună convoiul de maşini, începe distracţia.

    Pe traseu, am făcut două opriri pentru poze, într-un loc de unde poţi admira portul şi panorama asupra oraşului, după care a urmat bătaia cu pistoale cu apă, pe placul tuturor, indiferent de vârstă. Este esenţial să ai prosoape şi haine de schimb, deoarece hainele ude nu se vor împăca bine cu temperaturile care scad pe măsură ce te adânceşti în munţi.

    Mai târziu, ne-am oprit într-un cătun pitoresc ascuns în munţi, unde, după ce am vizitat o casă veche de 100 de ani, ne-am odihnit la un ceai şi am mâncat pită şi roşcove coapte. Însoţitorii de grup ne-au făcut o demonstraţie de dans tradiţional şi nu s-au lăsat până nu ne-au convins şi pe noi să ne alăturăm. Am făcut, bineînţeles, şi cumpărături, iar bucuria a fost de ambele părţi: bătrânii satului erau fericiţi că au reuşit să vândă câte ceva, iar noi că am găsit eşarfe colorate şi suveniruri la preţuri derizorii.

    Obosiţi, ne-am îndreptat spre locul unde urma să luăm prânzul, care a inclus un fel principal  pui sau peşte proaspăt, din crescătoria restaurantului , servit cu garnitură de orez şi salată, şi o băutură răcoritoare fără alcool. Băuturile alcoolice se plătesc separat  o bere, de exemplu, costă cinci dolari. Un astfel de restaurant se numeşte piknik şi este amplasat pe cursul unui râu, în mijlocul naturii. Pe pontoane, sunt înşirate mese la care te aşezi pe saltelele amplasate direct pe podea; aceste popasuri dispun, de obicei, şi de tobogane sau trambuline, pentru cei care vor să facă baie în râu sau în bazinele special amenajate.

    La finalul zilei, ne-am întors nu obosiţi, ci cu bateriile încărcate şi cu regretul că s-a terminat. Luând în considerare, pe lângă atmosfera minunată, tot ce a fost inclus în preţ, consider că excursia merită fiecare cent din cei 40 de euro.

    altă experienţă de neratat este croaziera pe Mediterană, care costă tot 40 de euro, având incluse prânzul şi băuturi alcoolice şi non-alcoolice la discreţie. La 10 dimineaţa se pleacă din port, unde, datorită aspectului corăbiilor, m-am simţit ca într-un studio de filmare a producţiei Piraţii din Caraibe. De altfel, în urmă cu peste 2000 de ani, portul cetăţii era un cunoscut cuib de piraţi, înlăturaţi în cele din urmă de generalul roman Pompei.

    De-a lungul zilei, se fac patru sau cinci opriri în timpul cărora pasagerii pot înota în apele albastre ale mării, iar pentru cei care nu se descurcă, există veste de salvare. După primele două opriri am luat prânzul, care nu a fost, ce-i drept, extraordinar. A urmat petrecerea cu spumă, unde ne-am distrat foarte bine şi am dansat până la ultima melodie. După o excursie de aproximativ jumătate de zi ne-am întors, obosiţi, la hotel.

    Ne-a încântat şi plaja Kleopatra, despre care legenda spune că Marc Antoniu i-ar fi oferit-o în dar reginei Egiptului, şi care este situată printre cele mai bune plaje din lume, conform unui top realizat de TripAdvisor. Şi pe bună dreptate. Mărginită de stânci împădurite, cu nisip alb, încins, care te goneşte în apa curată, cu nuanţe de turcoaz, pare un colţ de rai din care nu ai vrea să mai pleci. Cu toate că era destul de aglomerată, acest aspect nu a reuşit să îi ştirbească în vreun fel farmecul.

    În apropierea plajei se află peştera Damlatas, cunoscută datorită proprietăţilor sale curative pentru afecţiuni respiratorii. Biletul de intrare costă mai puţin de doi euro, iar studenţii au, ca de altfel la mai toate obiectivele, un discount generos.

    Oraşul Alanya, în sine, are un farmec aparte. O plimbare pe bulevardul Ataturk, o oprire la terasele care te îmbie să te răcoreşti cu un fresh sau un ayran proaspăt, sau o tură de shopping sunt obligatorii. Şi nu mă refer la shopping în magazine, ci în bazarul care se întinde pe o rază de câteva străzi. Aici, orice este negociabil. Niciodată nu trebuie să plăteşti preţul afişat la raft, în caz că există, sau primul preţ pretins de vânzător. În majoritatea magazinelor găseşti haine, încălţăminte şi bijuterii copiate după branduri internaţionale sau case de modă celebre, mai bine sau mai prost realizate. Însă, pe lângă acestea, sunt numeroase buticuri cu suveniruri, dulciuri şi condimente, de unde cu greu te poţi abţine să nu iei tot ce îţi pică în mână. Dacă un magnet este un euro, îl obţii, cu siguranţă, la 50 de cenţi, deoarece vânzătorii coboară destul de uşor preţul la jumătate pentru majoritatea produselor.

    La sfârşit am lăsat destinaţia mea favorită, pe care am pus-o în capul listei pentru viitoarele concedii: Side. La intrarea în Side, oraşul care găzduieşte templul lui Apolo, mă simţeam ca într-un sit arheologic. Ruinele romane presărate la tot pasul îţi dădeau senzaţia că timpul a stat în loc şi că te afli într-un oraş părăsit de multă vreme. Totuşi, după puţin timp, au început să se ivească pe străduţe terase pitoreşti, umbrite de tufe imense de bougainvillea, sau floarea de hârtie, al cărei ciclamen electric contrasta cu zidurile prăfuite ale caselor. Tot ce vedeam era o încântare. Iar când am ajuns pe malul mării, simţeam că îmi vine să îmbrăţişez infinitul albastru şi să nu mai plec niciodată acasă.

    În ceea ce priveşte hotelurile din Alanya, cu siguranţă majoritatea se potrivesc pentru familiile cu copii, însă nu toate reprezintă destinaţia ideală şi pentru cupluri tinere sau pentru cei veniţi să petreacă concediul cu prietenii.

    Primele trei nopţi am fost cazaţi la hotelul Haydarpasha Palace. Când am ajuns în faţa acestuia, am avut sentimentul că mă aflu la intrarea în Disneyland. Hotelul are aspectul unui castel cu turle albastre, iar pe unul dintre ziduri era agăţat un drapel imens, reprezentând semiluna. De altfel, aproape toate hotelurile întâlnite erau dominate de pata roşie a steagului otoman.

    La intrare ne-a întâmpinat proprietarul hotelului, care ne-a ataşat personal brăţările cu care aveam acces la restaurantele şi barurile hotelului. Zilele următoare mi-au dovedit că nu a fost un gest izolat de amabilitate. Din timp în timp, îl vedeam ba pe plajă, ba la masă, mergând printre turişti pentru a vedea cum se simt şi dacă totul este în ordine. Nici de la distracţie nu a lipsit, deoarece seara am ciocnit un pahar la petrecerea ţinută în clubul hotelului. Apartamentele aveau o terasă spaţioasă şi două băi, una la parter şi una la etaj.

    Ca şi în alte complexuri hoteliere din zonă, pe malul mării se poate ajunge printr-un tunel, deoarece plaja este situată dincolo de şosea, la câteva minute de hotel. Apa şi nisipul erau curate, iar plaja încăpătoare dispunea de şezlonguri gratuite pentru clienţii hotelului. Pe plajă se află un teren de volei şi mai multe terase unde turiştii cazaţi la Haydarpaşa au acces gratuit. Mesele de tip autoservire au fost îmbelşugate, cu varietăţi din bucătăria internaţională. Pentru mai multă intimitate, clienţii pot opta să ia cina în restaurante à la carte, cu specific divers (turcesc, italienesc, sea food).

    Terenul a fost cumpărat în 2005, însă hotelul a fost deschis în urmă cu doi ani, cu o investiţie de 50 de milioane de euro, bani pentru care Dundar Oz, proprietarul hotelului, spune, în glumă, că le mulţumeşte băncilor. Finanţarea este obţinută pe zece ani, iar dobânzile sunt, în general, de 4-4,5% însă, din cauza devalorizării monedei locale din ultima perioadă, acestea au crescut la 5-6%.

    În primul trimestru al lui 2018, cifra de afaceri a crescut cu 70-80% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Investiţiile pe care Oz le-a făcut anul trecut s-au ridicat la aproximativ 300.000 de euro, direcţionate către achiziţionarea toboganelor şi construirea unei piscine încălzite, plus reparaţiile necesare. Patronul spune că în cadrul hotelulului, care are aproape 600 de camere, lucrează 400 de angajaţi, pe care îi adună însă cu greu. Din iulie până în septembrie, gradul de ocupare este de 100%, 60% dintre clienţii hotelului fiind reprezentat de familii cu copii, iar restul de 40%, de cupluri fără copii sau tineri proaspăt căsătoriţi, veniţi în luna de miere.

    După trei nopţi petrecute la Haydarpaşa, ne-am mutat la hotelul Granada Luxury Resort, unde am rămas două seri. Granada este un hotel pe care l-aş recomanda cuplurilor tinere sau celor care merg în concediu cu prietenii. Hotelul îşi primeşte oaspeţii începând cu 20 aprilie, iar la sfârşit de mai este ocupat 100%, până la sfârşitul lui noiembrie, când se închide. Unul dintre reprezentanţii hotelului mi-a povestit că 40% dintre clienţi sunt familii cu copii, iar 30%, cupluri fără copii, care vin pentru distracţie. El adaugă că, în vreme ce în mai 2017 gradul de ocupare al hotelului era de 60%, anul acesta a crescut până la 98%.

    Pe primul loc în topul naţionalităţilor din care fac parte clienţii hotelului se situează ruşii, care anul trecut reprezentau 60% din turişti, urmaţi de nemţi, turci şi români. Hotelul nu dispune de plajă, ci de un ponton cu şezlonguri şi o serie de piscine. Camerele sunt destul de spaţioase, cu balcon. Primul minibar este gratuit, însă al doilea este contra cost. Distracţia începe la 21.00, în clubul din exterior, unde DJ-ul chiar ştia să îşi facă treaba, iar după două-trei ore se mută în clubul hotelului, unde muzica nu mai este atât de antrenantă. Am prins, de asemenea, şi un concurs de miss, care a fost, cu siguranţă, atracţia serii pentru turistele şi turiştii dornici de distracţie.

    Hotelul unde am fost cazaţi în ultimele două seri, Eftalia Ocean, este unul cu pretenţii de cinci stele, care nu se ridică însă la nivelul aşteptărilor. Piscinele compensează într-o oarecare măsură plaja îngustă şi apa destul de murdară, cum erau, de altfel, prosoapele şi şezlongurile. La Eftalia, media de vârstă a turiştilor părea de 5-10 ani, aşa că pare o alegere potrivită pentru familiile cu copii. Felurile de mâncare nu erau foarte variate, iar cocktailurile şi shoturile se plăteau separat. Camera a fost însă spaţioasă şi curată, cu balcon, iar minibarul conţinea doar băuturi răcoritoare.

    La demisolul tuturor celor trei hoteluri existau magazine de unde se puteau cumpăra, printre altele, haine, jucării, colace, saltele de plajă şi suveniruri. Preţurile sunt puţin mai ridicate decât în magazinele din oraş, însă, în caz că ţi-ai uitat acasă loţiunea de plajă sau costumul de baie, magazinele sunt binevenite. De asemenea, hotelurile aveau sauna gratuită şi servicii de coafor, tatuaje cu henna şi masaj contra cost. Mai adaug doar că este ideal să ai în bagaj un fier de călcat de mici dimensiuni, deoarece hotelurile oferă acest serviciu doar contra cost.
    Ca o concluzie, Alanya este cu siguranţă o destinaţie ideală pentru un concediu în familie, iar preţurile din Turcia sunt accesibile. Dacă nu ştiţi ce să alegeţi între all inclusive şi ultra all inclusive, patronii hotelurilor spun că diferenţa este dată de calitatea băuturilor: în timp ce la all inclusive sunt servite băuturi locale, serviciul ultra all inclusive oferă băuturi de import. Iar în ceea ce priveşte valuta folosită, este preferabil să aveţi dolari, deoarece în multe locuri turcii pun semnul egal între dolar şi euro şi vă vor cere aceeaşi sumă indiferent de moneda pe care o folosiţi.

  • Cele mai responsabile companii din România: Holcim România – Drum Sigur / ABCdar Rutier

    Motivaţie
    Anual, la nivel mondial, accidentele rutiere fac peste 1,3 milioane de victime, accidentele fiind principala cauză a decesului pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 şi 29 de ani, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
    În ceea ce priveşte România, ţara ocupă primul loc la nivelul UE ca număr al deceselor în traficul rutier. În consecinţă, pentru a adresa acest risc real, grupul LafargeHolcim a decis să prioritizeze promovarea siguranţei rutiere, derulând diverse iniţiative educaţionale. Grupul, din care Holcim România face parte, include aceste campanii şi acţiuni în strategia de responsabilitate socială a companiei, denumită Planul 2030.
    Sub categoria Oameni şi comunităţi, compania şi-a asumat misiunea „Zero accidente în muncă”, prin care pune securitatea şi sănătatea în muncă în centrul acţiunilor Holcim România atât în cadrul companiei, cât şi în comunităţile în care activează.

    Descrierea proiectului
    Campania educaţională anuală Drum Sigur – ABCdar Rutier 2017-2018 s-a derulat în parteneriat cu Junior Achievement (JA) România şi a avut ca scop ajutarea elevilor din ciclul primar să înţeleagă regulile de circulaţie şi modul în care pot preveni accidentele rutiere. Astfel, elevii învaţă de la o vârstă fragedă ce înseamnă deplasarea sigură pe drumurile publice, respectarea regulilor de circulaţie şi adoptarea unei atitudini preventive, prin activităţi practice şi jocuri interactive, derulate sub îndrumarea învăţătorilor, a poliţiştilor rutieri şi a consultanţilor voluntari ai companiei Holcim România.
    Campania Drum Sigur – ABCdar Rutier este dezvoltată pe baza programei de educaţie rutieră elaborate în 2015 de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, susţinând Strategia Naţională pentru Siguranţa Rutieră 2016-2020.
    La ediţia 2017-2018, 20 de reprezentanţi ai Poliţiei Rutiere au participat la activităţi la clasă derulate sub umbrela programului ABCdar Rutier. Junior Achievement România este ONG-ul partener, alături de care Holcim România a dezvoltat curricula şi materialele de informare şi care se ocupă de implementarea, supervizarea şi raportarea în ceea ce priveşte proiectul ABCdar Rutier.
    Pentru creşterea nivelului cunoştinţelor în această direcţie, proiectul a cuprins 6 activităţi derulate la clasă în perioada februarie – mai, dintre care 3 au fost susţinute de voluntarii de la Holcim România, iar celelalte 3 de profesorul clasei. Prin activităţi teoretice şi practice, cei mici au învăţat despre prevenire, siguranţa la locul de joacă, exemple bune şi rele de circulaţie.

    Rezultate
    La campania educaţională anuală Drum Sigur – ABCdar Rutier 2017 – 2018 au participat 735 de elevi, 36 de profesori şi 34 de voluntari de la Holcim România, care împreună au acumulat 285 de ore de voluntariat. În urma cursurilor teoretice, a filmelor educaţionale şi a voluntariatului din partea angajaţilor Holcim şi a Poliţiei Rutiere, schimbări importante au putut fi identificate privind abilitatea de a recunoaşte şi de a explica importanţa purtării hainelor reflectorizante şi a altor echipamente de protecţie (în funcţie de activitate), recunoaşterea semnelor de circulaţie, recunoaşterea zonelor periculoase din preajma autobuzului sau a maşinii, diversificarea exemplelor pe care copiii le pot oferi privind regulile de siguranţă rutieră etc.


    Interval implementare
    2017 – 2018

    Investiţia în proiect peste 17.000 euro
    (pentru ediţia 2017-2018)