Tag: deutsche bank

  • Adrian Cătălin Bulboacă, la BM Storytellers: Nu trebuie să lăsăm moştenire doar imperii economice, nu asta vreau să las băiatului meu

    Iată discursul lui Adrian Cătălin Bulboacă, fondator Bulboacă şi Asociaţii, la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:

    2007 a fost un an de referinţă în viaţa mea personală şi profesională prin faptul că la 1 ianuarie am înfiinţat Bulboacă şi Asociaţii împreună cu câţiva colegi de la Linklaters. Aş ilustra efectul înfiinţării firmei la 1 ianuarie 2007 cu greutatea mea corporală la două săptămâni: la jumătatea lui ianuarie, de la 75 de kilograme ajunsesem la 71 kilograme şi jumătate. În primele două săptămâni reuşeam să mănânc doar seara pentru că ziua eram într-un proces de organizare extraordinar, a fost o nebunie.

    Mi-am dorit ca prin înfiinţarea firmei să aducem un suflu nou în industria serviciilor juridice şi acest suflu nou viza câteva aspecte esenţiale. La momentul respectiv, a face diferenţă în industria serviciilor juridice însemna o identitate corporatistă aparte, iar modul cum am conceput conducerea firmei a fost un element revoluţionar: i-am implicat din ziua 1 în structura firmei, în structura acţionariatului, pe colegii mei de la Linklaters care erau foarte tineri. Am încercat astfel o reeditare au abordării lui Microsoft la origini, gândul meu fiind să-mi implic colegii, iar responsabilizarea şi încrederea acordată acestora au produs nişte rezultate fantastice. Un alt element important a vizat clienţii pe care să-i regăsim în portofoliul nostru. Primul nostru client din ianuarie 2007 a fost Deutsche  Bank.

    Astăzi suntem 40 de avocaţi şi 17 colegi în zona de suport administrativ. Au fost şapte ani deosebiţi, în contextul în care am avut de-a face cu o perioadă în care trebuia să câştigi încrederea clienţilor şi a potenţialilor clienţi. 

    Dincolo de dorinţa de a face ceva deosebit, pe care o avem şi astăzi, cred că am mai reuşit să construim ceva foarte important în aceşti şapte ani: încrederea. Una din principalele probleme în naţiunea românească actuală este lipsa încrederii. Cu toţii, zi cu zi, manifestăm lipsa încrederii în noi înşine, în businessul nostru, în destinul acestei ţări. În general cred eu că ce am putut să construim în aceşti ani a fost şi încrederea în noi înşine, încrederea că putem face ceva deosebit.

    Asta ne-a ajutat mult în toată perioada de criză, dar şi în 2009, când, dincolo de începutul crizei, am înfruntat şi un incendiu (Bulboacă şi Asociaţii era unul dintre cei mai mari chiriaşi din Millenium Center, clădire avariată foarte grav de un incendiu în 26 iunie 2009 – n.r.). Era vineri seara şi a fost un efort extraordinar din partea colegilor, ne-am strâns cu toţii la 12 noaptea, am stat acolo până dimineaţă,  am reuşit să convingem proprietarul să ne lase să intrăm, să luăm toate bunurile firmei. În 2007, când am pornit firma, eram într-un spaţiu de 400 metri la etajul doi, dar în 2009 preluasem 1.000 metri la etajele 9 şi 10, spaţiu care arăta foarte frumos şi care ilustra creşterea noastră în doi ani, de care eram foarte mândri.

    Partenerii noştri au fost şocaţi. Eu personal în toţi aceşti ani am căutat să fac foarte mult sport şi să-mi controlez hrana ca o modalitate de a face faţă presiunii. În 2009, inclusiv în seara respectivă, făceam flotări şi mă uitam la o comedie, iar colegii mei îşi amintesc că am ajuns la locul incendiului, „pe terenul de război„, îmbrăcat cu tricoul lui Liverpool cu nr. 8, Steven Gerrard – sunt un mare fan al lui Liverpool. Am reuşit să ne mutăm în ziua respectivă şi duminică, la 48 de ore, eram funcţionali, spre regretul unor colegi competitori din piaţă.

    Piaţa avocaturii în 2014 prezintă provocări, aşa cum prezenta şi în 2007, dar din perspective diferite. În mod particular, eu cred că toată perioada de criză economică este o binecuvântare pentru că ne-a obligat să ne regândim atât viaţa profesională, cât şi pe cea spirituală. Pentru a adresa în mod specific criza economică, am lansat la sfârşitul lui 2012 ceea ce se cheamă în cadrul firmei „Project Marshall„, un proiect de reconstrucţie a firmei pentru care am angajat consultanţi externi. Cu ocazia acestui exerciţiu de reconstrucţie a strategiei firmei, am identificat  că de fapt criza economică este o criză a industriei serviciilor  în general şi nu a serviciilor juridice, iar obiectivul nostru în momentul de faţă este de a revoluţiona industria serviciilor juridice.

    Un obiectiv suplimentar este un proiect mai complex, un proiect pe care îl văd important de transmis din generaţie în generaţie, realmente din tată-n fiu, acela al reconstrucţiei identităţii naţionale a României. Principala noastră problemă, chiar de ordin economic, derivă din faptul că România nu are o percepţie corectă în economia, în istoria contemporană. Nu trebuie să lăsăm moştenire doar imperii economice, nu asta vreau să las băiatului meu. Părinţii mei au fost părinţi simpli, dar mi-au lăsat dorinţa de a face ceva de calitate.

    Am avut un profesor de română deosebit în liceu care mi-a lăsat dorinţa de a face ceva deosebit pentru această ţară. Fără a face ceva deosebit pentru această ţară, toată construcţia economică, toată legislaţia de facilităţi speciale, de infrastructură superbă reprezintă o simplă glumă – după părerea mea.
    Este concluzia mea după şapte ani de business şi după 20 de ani de profesie şi de umblat prin lume.

  • Ce s-ar întâmpla dacă am fi în zona euro

    Pe termen mediu însă, susţine Deutsche Bank, avantajele integrării în zona euro – dispariţia volatilităţii cursului valutar, a costurilor de tranzacţionare şi existenţa BCE drept creditor de ultimă instanţă – ar contrabalansa, pentru majoritatea ţărilor din Est, dezavantajul pierderii independenţei monetare.

    Banca germană consideră că, în ciuda temerilor de o dezintermediere financiară rapidă şi a criticilor privind dominarea sistemelor bancare din ECE de către băncile din Vest, acestea din urmă şi-au menţinut angajamentul în ECE, în virtutea acordului de la Viena din 2009, iar într-o serie de ţări din zonă, ca Polonia sau Slovacia, creditarea începe să-şi revină.

  • Tandemul franco-german, luat la bani mărunţi

    Banca germană constată că între 2002 şi 2006, numărul insolvenţelor a urmat cam aceeaşi evoluţie în cele două ţări, ulterior a apărut o divergenţă care n-a făcut decât să se amplifice.

    De notat că progresia insolvenţelor nu depinde de ciclul economic (pentru a se menţine un număr constant de insolvenţe ar fi fost nevoie de o creştere anuală a PIB cu cel puţin 2%, ceea ce niciuna dintre ţări nu a realizat), ci de abilitatea firmelor de a practica o administrare a lichidităţilor de natură să asigure fluxul plăţilor indiferent de ciclul economic.

  • Deutsche Bank vrea să producă software în România şi va angaja 500 de oameni până în 2016

     Denumit DB Global Technology, centrul va fi condus de Marian Popa (59 ani), se arată într-un comunicat al societăţii remis MEDIAFAX.

    “Marian Popa va supraveghea organizarea şi dezvoltarea celui de-al patrulea centru global de tehnologie al DB, unde vor fi create până la 500 de locuri de muncă în domeniul IT&C până la finalul anului 2016. Procesul de recrutare a demarat la finele anului 2013, iar numărul angajaţilor este estimat să ajungă la 100 de specialişti până la jumătatea anului”, se arată în comunicat.

    Anterior, în perioada 2004-2012, Popa a condus Endava CEE, un proiect greenfield în cadrul căruia numărul salariaţilor a crescut de la 40 la 800 de angajaţi, distribuiţi în patru sedii din Europa Centrală şi de Est.

    Centrul de tehnologie va dezvolta software pentru Deutsche Bank şi va reprezenta, potrivit comunicatului, o platformă pentru specialişti software cu nivel înalt de pregătire.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un indicator folosit pentru preţul aurului la nivel global ar fi fost manipulat timp de un deceniu

     Preţul de referinţă al aurului la Londra – “London fix” – este publicat de două ori pe zi de firma London Gold Market Fixing Ltd., după câte o teleconferinţă la care participă Barclays, Deutsche Bank, Bank of Nova Scotia, HSBC Holdings şi Societe Generale.

    Tiparele neobişnuite de tranzacţionare înregistrate pe piaţa de la Londra în jurul orei 15:00, moment în care este stabilit preţul folosit ca referinţă în conferinţa privată de către cei cinci mari traderi de aur, indică o înţelegere secretă şi ar trebui investigate, arată într-o notă de cercetare Rosa Abrantes-Metz, profesor la Stern School of Business a Universităţii New York, şi Albert Metz, unul dintre directorii operaţionali ai Moody’s.

    “Structura indicatorului de referinţă indică o înţelegere secretă şi manipulare, iar datele empirice sugerează stabilirea artificială a preţului. Probabil participanţii (la stabilirea preţului, n.r.) colaborează între ei”, arată cei doi.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

  • GRAFICUL SĂPTĂMÂNII. O piedică în calea creditării

    Deocamdată, băncile din regiune se bazează din ce în ce mai mult pe finanţarea locală, dar rămâne de văzut dacă aceste resurse, majoritatea pe termen scurt, vor fi suficiente dacă în 2014 cererea de credit îşi revine.

    Ponderea creditelor neperformante continuă să rămână ridicată pe ansamblul regiunii şi chiar creşte în Ungaria, Croaţia şi România, iar date fiind ritmul lent de îmbunătăţire a legislaţiei bancare şi interesul scăzut al băncilor de a executa silit aceste credite, situaţia lor va rămâne cel mai probabil un factor de limitare a creşterii creditării în 2014, arată banca germană.

  • Amendă record pentru şase bănci în scandalul manipulării dobânzilor

    Băncile amendate sunt Deutsche Bank (cu cea mai mare amendă, 725 mil. euro), Societe Generale, RBS, JP Morgan, Citigroup şi RP Martin. Băncile UBS şi Barclays au reuşit să scape de amendă fiindcă au jucat un rol important în alertarea autorităţilor cu privire la existenţa unui cartel care manipulează dobânzile pe piaţa interbancară.

    Barclays, RBS, UBS, Rabobank şi firma de brokeraj ICAP au plătit deja în total 3,5 mld. dolari în scandalul manipulării dobânzii Libor începând din 2005 – unul dintre cele mai mari scandaluri financiare ale ultimilor ani.

    Amenda aplicată de Comisia Europeană intervine la scurt timp după ce Departamentul Justiţiei din SUA a finalizat decizia privind aplicarea unei amenzi record – 13 mld. dolari – băncii JP Morgan, pentru practicile nocive în vânzarea de obligaţiuni garantate prin ipoteci în perioada premergătoare crizei financiare.

  • Amendă record pentru şase bănci în scandalul manipulării dobânzilor

    Băncile amendate sunt Deutsche Bank (cu cea mai mare amendă, 725 mil. euro), Societe Generale, RBS, JP Morgan, Citigroup şi RP Martin. Băncile UBS şi Barclays au reuşit să scape de amendă fiindcă au jucat un rol important în alertarea autorităţilor cu privire la existenţa unui cartel care manipulează dobânzile pe piaţa interbancară.

    Barclays, RBS, UBS, Rabobank şi firma de brokeraj ICAP au plătit deja în total 3,5 mld. dolari în scandalul manipulării dobânzii Libor începând din 2005 – unul dintre cele mai mari scandaluri financiare ale ultimilor ani.

    Amenda aplicată de Comisia Europeană intervine la scurt timp după ce Departamentul Justiţiei din SUA a finalizat decizia privind aplicarea unei amenzi record – 13 mld. dolari – băncii JP Morgan, pentru practicile nocive în vânzarea de obligaţiuni garantate prin ipoteci în perioada premergătoare crizei financiare.

  • Deutsche Bank închiriază birouri în Bucureşti pentru un centru de servicii cu 1.000 de angajaţi

     Perfectarea unei tranzacţii este aşteptată în perioada imediat următoare, potrivit unor informaţii de pe piaţa imobiliară, bancară şi de HR.

    “Chiar dacă nu este vorba – cel puţin deocamdată – despre extinderea ofertei de servicii bancare a Deutsche Bank pentru piaţa locală, proiectul de outsourcing al puternicei bănci germane reprezintă un adevărat eveniment şi marchează transformarea României într-un hub de back office, servicii de callcenter şi procesare de carduri pentru mari grupuri bancare europene”, potrivit Ziarul Financiar.

    Deutsche Bank, a cărei divizie de investment banking este unul dintre managerii preferaţi ai Ministerului Finanţelor la emisiunile de obligaţiuni realizate pe pieţele externe, a tatonat înainte de criză mai multe variante de dezvoltare a prezenţei locale, însă planurile au devenit tot mai greu de susţinut în faţa acţionarilor pe fondul deteriorării dramatice a mediului financiar-bancar internaţional.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Criza a ajuns şi la cea mai mare bancă germană. Deutsche Bank are nevoie de 2,8 mld. euro

    Deutsche Bank, cea mai mare instituţie de credit din lume, a anunţat luni că are nevoie de o capitalizare de 2,8 mld. euro, informează Wall Street Journal.

    Banca vrea să emită aproape 90 de milioane de noi acţiuni pe piaţa de capital şi să fie plasate într-un ritm accelerat în posesia investitorilor instituţionali. Acţiunile emise vor fi purtătoare de dividend începând din anul fiscal 2012. Cea mai mare bancă germană după capitalizare plănuieşte să îşi mărească capitalul în următoarele 12 luni cu încă 2 mld. euro, probabil prin intermediul unor instrumente de capital subordonate.

    Toate stirile sunt pe zf.ro