BusinessMagazin

Tag: cronica

  • Cronică de film: Hail,Caesar!

    De-a lungul carierei lor de 30 de ani, fraţii Coen au făcut diferite tipuri de filme: comedii generoase, drame, thrillere, musicaluri, westernuri palpitante şi numeroase parodii. În Hail, Caesar!, fraţii Coen realizează toate acele tipuri de film simultan.

    Deşi povestea nu iese neapărat în evidenţă – un star de cinema este răpit în mijlocul unei producţii majore – modul în care fraţii Coen prezintă Hollywoodul aduce multe momente savuroase. În Hail, Caesar! cei doi realizatori îmbină numeroase stiluri cinematografice pentru a crea atmosfera specifică anilor ’50.

    Mannix este cel care poate rezolva orice la Hollywood, lucrează nonstop pentru a menţine starurile mulţumite nu se descurcă prea bine în cazul unei situaţii de criză. Una dintre problemele sale este Baird Whitlock (George Clooney), un playboy nesigur care dispare de pe platoul de filmare înainte de a tuna ultima scenă a unui film numit Hail, Caesar!. Whitlock este alcoolic, aşa că o dispariţie bruscă nu este neapărat o cauză de îngrijorare, cel puţin până când Mannix primeşte un bilet de răscumpărare de la un grup misterios care cere 100.000 de dolari pentru eliberarea actorului.

    Fraţii Coen se bucură de un succes uriaş la Hollywod, iar dintre filmele lor merită amintite Fargo, Inside Llewyn Davis sau No Country For Old Men. În distribuţia lui Hail îi regăsim pe George Clooney (Michael Clayton, Gravity, Up in the Air), Ralph Fiennes (Grand Budapest Hotel, The English Patient, Schindler’s List), Josh Brolin (Wall Street, W., The Goonies), Channing Tatum (21 Jump Street, White House Down, Magic Mike XXL), Scarlett Johansson (Her, Don John, The Avengers) şi Jonah Hill (Moneyball, Wolf of Wall Street, Get Him to the Greek).
    Fraţii Coen au mai abordat acest tip de scenariu şi înainte, în Arizona sau The Big Lebowski. Ei revin la subiect chiar în condiţiile în care criticii au reacţionat mai bine la dramele semnate de ei; cu toate acestea, dincolo de momentele amuzante din film, Hail, Caesar! tratează şi probleme mai serioase, precum faptul că teama se află în natura omului.

    Desfăşurarea acţiunii este rapidă şi presărată cu momente absurde, în stilul fraţilor Coen, precum spaghete transformate într-un lasou, şi multe replici amuzante. Naraţiunea semnată de Michael Gambon, mai mult un soi de autoironie, anunţă publicul că niciun element din film nu trebuie luat prea în serios.

  • Cronică de film: Spotlight, unul dintre favoriţii la câştigarea Oscarului pentru cel mai bun film

    Spotlight este, fără îndoială, unul dintre cele mai bune filme ale anului 2015. Nominalizat la 6 premii Oscar (cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun actor în rol secundar, cea mai bună actriţă în rol secundar, cel mai bun scenariu original, cel mai bun montaj de film), filmul oferă o perspectivă de tip documentar asupra unuia dintre cele mai mari scandaluri din istoria modernă a bisericii catolice.

    Jurnalismul reprezintă subiectul unor filme de mare succes la Hollywood, precum All the President’s Men sau Citizen Kane. Spotlight nu are însă partea de acţiune pe care celelalte îl aveau, concentrându-se mai mult pe procesul jurnalistic care a dus la demascarea preoţilor catolici pedofili. Iar jocul actoricesc foarte bun şi cursivitatea poveştii sunt lucrurile care ies imediat în evidenţă.

    Filmul prezintă modul în care au decurs ancheta şi investigaţiile în urma cărora ziarul The Boston Globe a publicat, în anul 2002, o serie de articole despre acuzaţiile de molestare de minori aduse unor preoţi catolici. Odată ajunse în ziar, materialele au încurajat şi alte victime să iasă în faţă, rezultând noi procese şi cazuri penale.

    Scandalul abuzurilor a mai fost redat în alte trei producţii: Deliver Us From Evil, din 2006, care l-a avut ca subiect central pe preotul catolic Oliver O’Grady; Our Fathers, un film de televiziune din 2005 care a prezentat comportamentul cardinalului Bernard Law; şi Sex Crimes and the Vatican, un documentar din 2006 filmat de Colm O’Gorman, victimă a unui preot catolic din Irlanda. Scandalul s-a răspândit în întreaga lume, cauzând una dintre cele mai profunde crize de imagine din istoria Bisericii Catolice.

    Regizorul Tom McCarthy a mai fost nominalizat la premiile Oscar, în urmă cu 6 ani, pentru scenariul animaţiei Up. Dubla nominalizare din acest an, pentru regie şi scenariu, îl aduce însă pe o listă mult mai selectă. El este cunoscut publicului şi pentru filme precum 2012, Meet the Parents sau Michael Clayton.

    Distribuţia este una excepţională, ca dovadă şi cele două nominalizări pentru rolurile secundare, în care îi regăsim pe John Slattery (Flags of Our Fathers, Mad Men, Desperate Measures), Michael Keaton (Birdman, Batman Returns, Desperate Measures), Mark Ruffalo (Shutter Island, Now You See Me, Eternal Sunshine of the Spotless Mind), Rachel McAdams (Sherlock Holmes, Midnight in Paris, About Time), Liev Schreiber (The Reluctant Fundamentalist, Ray Donovan, X-Men Origins: Wolverine) şi Stanley Tucci (The Devil Wears Prada, The Terminal, America’s Sweethearts). La scenariu a contribuit şi Josh Singer, cel care a cunoscut faima în urma serialului The West Wing.

    Spotlight este un film care merită atenţia ce i se acordă; este un film bine scris şi bine jucat. Acest gen a început să apară tot mai rar pe marile ecrane, dar este îmbucurător faptul că nu a trecut neobservat. Este genul de poveste care, chiar dacă nu are neapărat un punct culminant, atrage prin importanţa ideilor pe care le exprimă.
     

  • Cronică: Concussion

    În urma autopsiei din 2002 a lui Mike Webster, un jucător de fotbal american, Omalu a descoperit că acesta suferea de afecţiunea numită encefalopatie traumatică cronică. Moartea lui Webster a venit ca urmare a unei lungi perioade în care jucătorul s-a luptat cu impedimente intelectuale şi de ordin cognitiv, depresie, consum de droguri şi tentative de suicid. Creierul lui Webster arăta normal în timpul autopsiei, dar Omalu a efectuat o serie de teste suplimentare şi de analize ale ţesutului, suspectând că fostul jucător al celor de la Pittsburgh Steelers ar fi suferit de aşa-numita demenţă pugilistică, afecţiune indusă de lovituri repetate la nivelul capului. Rezultatele au arătat un număr în exces de proteine tau în creierul lui Webster, acestea provocând schimbări bruşte de comportament şi alte simptome asemănătoare bolii Alzheimer.

    Alături de colegii săi din cadrul Departamentului de Patologie de la Universitatea din Pittsburgh, Omalu a publicat rezultatele cercetării sale în 2005 în revista Neurosurgery, într-un articol numit „Encefalopatia traumatică cronică la un jucător din NFL“. În anii ce au urmat, mai multe comisii aparţinând NFL au încercat să combată studiul, iar Omalu a continuat să publice diverse materiale pe aceeaşi temă. De-abia în anul 2009, la 7 ani de la descoperirea lui Omalu, Liga Profesionistă de Fotbal American a acceptat existenţa unei legături între traumele craniene suferite în timpul meciurilor şi encefalopatia traumatică cronică.

    Will Smith, la un moment dat cel mai profitabil actor de la Hollywood, revine pe marile ecrane cu genul de rol care îi pune în valoare calităţile actoriceşti, după cum a fost cazul în Seven Pounds sau Pursuit of Happyness. Chiar dacă nu aceste roluri, ci acelea din blockbustere i-au adus zecile de milioane de dolari din conturi, este o plăcere să îl vezi în filme care au ceva de spus.
    Smith a sperat chiar la un premiu Oscar pentru acest rol, dar Academia a găsit de cuviinţă că cele două nominalizări din trecut sunt suficiente.

    Concussion este regizat de Peter Landsman, acesta fiind doar al doilea lungmetraj al său după Parkland, iar scenariul este bazat pe articolul Game Brain, apărut în revista americană GQ. În rolurile principale îi regăsim pe Will Smith (Independence Day, Pursuit of Happyness, Men in Black), Alex Baldwin (The Departed, Beetlejuice, 30 Rock), Albert Brooks (Taxi Driver, Defending Your Life, Finding Nemo) şi Gugu Mbatha-Raw (Beyond the Lights, Jupiter Ascending, Belle).

    Landesman nu se aventurează în afara limitelor convenţionale ale dramei, dar acest lucru, susţinut de un scenariu bun şi de o distribuţie solidă, ajută la transmiterea corectă a mesajului. Ceea ce lipseşte însă filmului, într-o bună măsură, este un personaj negativ clar; pentru cei care nu cunosc povestea lui Omalu înainte de a intra în sala de cinematograf, determinarea acestuia poate părea pe alocuri inexplicabilă.

    Concussion este un film ce atinge un subiect delicat în Statele Unite, iar acest lucru nu pare să fi ajutat prea mult. Până acum, performanţele de box-office sunt sub aşteptări, chiar dacă acestea erau încă din start unele modeste. Rămâne însă interpretarea lui Smith, care îşi mai adaugă în palmares o victorie.
     

  • Cronică de film: The Revenant

    În primul rând, rolul lui Leonardo DiCaprio constă, în mare parte a filmului, într‑un soi interpretare ultrarealistă a condiţiilor vitrege în care personajul lui s-a nimerit să se afle. Explic: personajul principal, pe numele său Hugh Glass, este o călăuză în serviciul unor vânători. În urma unei serii nefericite de evenimente, el se trezeşte (mai mult mort decât viu) abandonat în mijlocul unei păduri. De aici, regizorul Alejandro G. Ińárritu prezintă cu o doză inutilă de realism traumele prin care trece Glass pentru a se întoarce la civilizaţie. 

    Nu spun că DiCaprio nu este un actor bun, dar acesta nu este nici pe departe cel mai bun rol al său. Dar, aşa cum ne-a obişnuit de-a lungul anilor, Academia Americană de Film nu premiază cel mai bun rol al unui actor, ci rolul pe care s-a nimerit să-l jocare respectivul atunci când acesta trebuia să ridice un premiu.

    Foarte bun în film este Tom Hardy, talentatul actor britanic care revine astfel în atenţia criticilor. Este, cu siguranţă, unul dintre cele mai bune roluri ale sale. Iar 2015 stă ca o dovadă a evoluţiei sale profesionale: filmele cu cele mai multe nominalizări la premiile Oscar, The Revenant şi Mad Max, l-au inclus în distribuţie.

    Revin: The Revenant („cel care se întoarce din morţi“ – în traducere liberă) are 12 nominalizări la Oscar, printre care cel mai bun film, cel mai bun actor în rol principal, cel mai bun actor în rol secundar, cea mai bună regie, cel mai bun montaj de film, cele mai bune costume, cel mai bun machiaj, cel mai bun montaj de sunet şi cele mai bune efecte vizuale. Cred sincer că premiul pentru machiaj ar fi mai mult decât suficient.

    Ińárritu are însă meritele sale: imaginile prezentate sunt spectaculoase, iar modul în care The Revenant a fost filmat este una din principalele calităţi ale filmului. Fără a grăbi acţiunea, regizorul reuşeşte să dea senzaţia trecerii timpului prin cadre largi, inserate strategic în mai multe momente. Nu m-ar mira ca el să câştige premiul pentru regie, deşi sunt de părere că George Miller sau Ridley Scott ar fi mult mai îndreptăţiţi.

    The Revenant este regizat de Alejandro G. Ińárritu, cunoscut publicului larg pentru Birdman (or the Unexpected Virtue of Ignorance), Biutiful sau 21 Grams. În rolurile principale îi regăsim pe Leonardo DiCaprio (Titanic, Shutter Island, The Departed, The Aviator), Tom Hardy (Mad Max: Fury Road, Locke, Legend, Inception) şi Will Poulter (The Maze Runner, We’re the Millers, Chronicles of Narnia), iar scenariul este semnat de Mark L. Smith şi acelaşi Ińárritu.

    The Revenant este un film decent, pe alocuri captivant, dar care nu justifică avalanşa de premii şi nominalizări primite în ultima perioadă.

  • Cronică de film: Creed

    Ironie sau nu, acestea au fost singurele nominalizări importante din cariera lui Stallone. Continuarea filmului care l-a făcut celebru în 1976 i-ar putea aduce, trei decenii mai târziu, şi un premiu Oscar.

    Succesul de care s-a bucurat Rocky a fost aproape ireal, filmul câştigând trei premii Oscar din zece nominalizări (cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun montaj) deşi în cursă se mai aflau filme precum All the President’s Men sau Taxi Driver. Povestea boxerului a luat-o însă în jos, iar următoarele şase episoade au fost din ce în ce mai slabe calitativ. Rocky Balboa, lansat în 2006, nu a adus nicio îmbunătăţire; prin urmare, decizia de a-l scoate pe Stallone din ring era una absolut normală.

    Pentru a întelege acest succes, trebuie spus că Rocky face parte din cultura americană, iar în Philadelphia, locul în care s-a desfăşurat acţiunea primului film, există chiar o statuie a personajului fictiv. Filmul din 1976 a fost lansat într-o perioadă de discriminare pozitivă, în care rasismul era condamnat, fiind uşor de înţeles de ce atât de mulţi oameni au putut relaţiona cu luptătorul alb, aflat la început, care încearcă să detroneze mult mai titratul campion mondial (care era, desigur, afro-american).

    Revenind la zilele noastre, 2015 a fost anul în care un număr semnificativ de francize s-au întors pe marile ecrane, cele mai notabile fiind Mad Max, Jurassic World şi Star Wars. Printre acestea şi-a făcut loc şi Creed, un film care scrie un nou capitol din saga lui Rocky Balboa şi care aduce elemente pe care mulţi dintre fanii lui Stallone nu le-au mai regăsit de ceva vreme.

    Michael B. Jordan (Adonis Creed) interpretează un luptător talentat aflat la început de carieră, care îşi face repede un nume în lumea boxului. El trece însă printr-o criză de identitate, neştiind dacă să adopte numele şi moştenirea tatălui său natural, Apollo Creed, primul rival al lui Rocky. Aici intră în acţiune Balboa, care acceptă să devină mentorul tânărului Adonis.

    Relaţia dintre cei doi este benefică şi pentru Rocky; am putea spune, într‑un mod destul de simplist, că Adonis îi aminteşte ce înseamnă să îi pese. Este o plăcere să îl vezi pe Sylvester Stallone jucând atunci când nu are nimic de demonstrat, atunci când este conştient de limitele sale ca actor. Un film despre box fără clişee ar fi, să spunem, ca o campanie electorală fără minciuni. Sunt destule de-a lungul celor peste două ore, dar acest lucru era de aşteptat. De remarcat ar fi decizia regizorului Ryan Coogler de a folosi în timpul luptelor, ca adversari pentru Adonis, boxeri adevăraţi şi nu actori. „De câte ori intră în ring, Michael chiar se luptă cu boxeri adevăraţi”, spune Coogler. „Ei sunt profesionişti ai boxului, dar cum boxezi în viaţa reală şi cum o faci în film sunt două lucruri total diferite. De multe ori ei se mişcă atât de repede, încât abia reuşim să îi prindem pe cameră. Iar pentru Michael a fost o experienţă riscantă, întrucât putea fi rănit oricând”, spune regizorul.

    Regia este semnată de Ryan Coogler, care a mai semnat până în prezent un singur lungmetraj, Fruitvale Station. El a mai condus, în trecut, câteva filme de scurtmetraj precum The Sculptor sau Locks. Pe lângă Stallone (Rambo, Expendables, Demolition Man) şi Michael B. Jordan (Chronicle, Fantastic Four, That Awkward Moment), în distribuţie le mai regăsim pe Tessa Thompson (Dear White People, When a Stranger Calls, Selma) şi Phylicia Rashad (The Cosby Show, One Life to Live, Frankie & Alice).

     Trecând peste micile scăpări, Creed este un film bun, care transmite o poveste captivantă ce se încadrează în normele unui film despre sport. Reacţia pozitivă a spectatorilor şi a criticilor va aduce, cel mai probabil, încă unul sau două filme în franciză. Şi poate nu este un lucru rău, pentru că personal prefer o continuare decât un remake. În concluzie, am putea spune că Rocky se întoarce, şi pare într-o formă destul de bună.

  • Al dumneavoastră, raţional şi cu umor

    Am auzit de Dan Ariely în urmă cu ceva ani, hoinărind printre clipurile de pe TED; m-a atras atunci ineditul speech-urilor sale, amestecul de umor, înţelepciune şi har pe care îl găsesşti destul de rar. Ariely este profesor de economie comportamentală şi de psihologie la Univesitatea Duke şi este autorul unor cărţi de care, dacă nu aţi auzit, probabil că aţi fost plecat undeva în junglă timp de cinci ani: „Iraţional în mod previzibil“, „Iraţionalitatea benefică“ şi „Adevărul (cinstit) despre necinste“.

    Ariely ţine şi o rubrică de întrebări şi răspunsuri în Wall Street Journal, „Ask Ariely“; întrebările primite de la cititori şi răspunsurile oferite au fost grupate în „Al dumneavoastră, iraţional“, volumul lansat în luna mai a acestui an pe plan internaţional şi tradus recent în româneşte. Pentru carte Ariely face echipă cu un alt nume important al presei, caricaturistul William Haefeli de la The New Yorker, licenţiat şi el în psihologie şi în arte.

    Nu vă lăsaţi induşi în eroare de titlul cărţii, „iraţionalul“ de acolo este doar marca lui Ariely şi nu are nicio legătură cu răspunsurile pe care le oferă, indiferent de cât de ciudată este întrebarea care i-a fost pusă. Şi a avut parte de destule astfel de întrebări; citind cartea veţi gândi, iniţial, că lumea e plină de nebuni care au tot soiul de probleme ciudate; dar după această spoială, veţi realiza că şi problemele dumneavoastră pot părea la fel de naive şi că, de fapt, toţi suntem cumva la fel de neajutoraţi, de îngrijoraţi şi de firavi în lumea cea mare şi rea. Fiecare întrebare la care Ariely răspunde, la modul cel mai serios şi documentat, este prefaţată de o caricatură a lui Haefeli, şi acest lucru nu poate fi decât un plus major de inteligenţă şi umor. Musai de citit.

  • Al dumneavoastră, raţional şi cu umor

    Am auzit de Dan Ariely în urmă cu ceva ani, hoinărind printre clipurile de pe TED; m-a atras atunci ineditul speech-urilor sale, amestecul de umor, înţelepciune şi har pe care îl găsesşti destul de rar. Ariely este profesor de economie comportamentală şi de psihologie la Univesitatea Duke şi este autorul unor cărţi de care, dacă nu aţi auzit, probabil că aţi fost plecat undeva în junglă timp de cinci ani: „Iraţional în mod previzibil“, „Iraţionalitatea benefică“ şi „Adevărul (cinstit) despre necinste“.

    Ariely ţine şi o rubrică de întrebări şi răspunsuri în Wall Street Journal, „Ask Ariely“; întrebările primite de la cititori şi răspunsurile oferite au fost grupate în „Al dumneavoastră, iraţional“, volumul lansat în luna mai a acestui an pe plan internaţional şi tradus recent în româneşte. Pentru carte Ariely face echipă cu un alt nume important al presei, caricaturistul William Haefeli de la The New Yorker, licenţiat şi el în psihologie şi în arte.

    Nu vă lăsaţi induşi în eroare de titlul cărţii, „iraţionalul“ de acolo este doar marca lui Ariely şi nu are nicio legătură cu răspunsurile pe care le oferă, indiferent de cât de ciudată este întrebarea care i-a fost pusă. Şi a avut parte de destule astfel de întrebări; citind cartea veţi gândi, iniţial, că lumea e plină de nebuni care au tot soiul de probleme ciudate; dar după această spoială, veţi realiza că şi problemele dumneavoastră pot părea la fel de naive şi că, de fapt, toţi suntem cumva la fel de neajutoraţi, de îngrijoraţi şi de firavi în lumea cea mare şi rea. Fiecare întrebare la care Ariely răspunde, la modul cel mai serios şi documentat, este prefaţată de o caricatură a lui Haefeli, şi acest lucru nu poate fi decât un plus major de inteligenţă şi umor. Musai de citit.

  • Cronică Jessica Jones

    Serialul spune povestea personajului cu acelaşi nume, care este detectiv particular dar are diverse abilităţi ieşite din comun, pe care telespectatorii le vor descoperi pe măsură ce acţiunea avansează. Jessica este prezentată ca o tânără cu probleme, marcată de evenimente din trecutul său.

    Jessica Jones este una dintre cele mai complexe adaptări realizate de Marvel, o dramă despre lupta interioară a unei femei, venită pe fondul unor grave abuzuri psihologice. De-a lungul primului sezon, lansat integral pe 20 noiembrie, Jessica încearcă să se distanţeze de sentimentul de paranoia care o bântuie în permanenţă, acesta fiind de altfel şi elementul narativ principal: o fobie faţă de oameni, fie ei prieteni sau necunoscuţi.

    Jessica Jones este cel de-al doilea serial realizat de Netflix şi Marvel, după ce Daredevil s-a bucurat de un succes neaşteptat. Acţiunea se desfăşoară tot în oraşul Hell’s Kitchen, iar atmosfera creată de producători este evident similară celei din Daredevil. Trebuie spus, în primul rând, că serialul este extrem de bine realizat: atenţie sporită la detalii, cursivitate a poveştii şi actori care îşi fac treaba cu brio. De aici încolo, serialul va fi probabil apreciat de cei care sunt fani ai Marvel sau ai genului.

    Creatorul acestei serii, Melissa Rosenberg, este cunoscută mai ales pentru scenariile semnate de ea, printre care se numără seria Twilight, Step Up şi mai multe episoade din seriale ca Ally McBeal sau La limita imposibilului. În rolul principal o regăsim pe Krysten Ritter (Confessions of a Shopaholic, Big Eyes, What Happens in Vegas, She’s Out of My League), distribuţia fiind completată de Rachael Taylor (Transformers, Red Dog, The Darkest Hour, Shutter) şi Carrie-Anne Moss (The Matrix, Memento, Chocolat). De asemenea, fanii serialului britanic Doctor Who vor fi încântaţi să îl revadă pe David Tennant în rolul Kilgrave.

    În ultimii ani, filmele cu supereroi produse de Marvel au dominat industria de profil şi au redefinit acest gen cinematografic. Mulţi producători ar putea să nu fie de acord, însă reacţia publicului confirmă că Marvel este compania care impune nivelul de referinţă în acest moment.

    Printre multe producţii animate, seriale de televiziune, filme pentru televiziune şi albume de muzică, compania Marvel Studios a fost implicată în trei francize care au adus încasări de peste un miliard de dolari în America de Nord: X-Men, Spider-Man şi Marvel Cinematic Universe, care include personaje precum Iron Man, Captain America sau Thor.

    Impresionant este că Marvel a reuşit să îşi construiască reputaţia prin personaje cvasinecunoscute, spre deosebire de concurenţii de la DC Comics, care beneficiau de renumele unor supereroi precum Batman sau Superman.
    Brandul este cel care aduce aproape imediat notorietate personajului şi nu invers, lucru care se vede destul de rar la Hollywood. Cât va mai rezista Marvel până la primul eşec rămâne de văzut. Acesta va veni, inevitabil, pentru că producţiile sunt din ce în ce mai costisitoare şi o primă reacţie negativă a box-office‑ului duce la mari pierderi financiare. Până la acel moment, însă, vom mai cunoaşte destule personaje din universul Marvel.

    Faza III a Marvel Cinematic Universe va debuta pe 6 mai 2016 cu Captain America: Civil War. Celelalte filme programate deja sunt Doctor Strange (4 noiembrie 2016), Guardians of the Galaxy 2 (5 mai 2017), Thor: Ragnarok (28 iulie 2017), Black Panther (3 noiembrie 2017), Avengers: Infinity War Part I (4 mai 2018), Captain Marvel (6 iulie 2018), Inhumans (2 noiembrie 2018) şi Avengers: Infinity War Part II (3 mai 2019).

    Francizele X-Men şi Spider-Man au adus fiecare încasări de peste 3 miliarde de dolari, în vreme ce Marvel Cinematic Universe a adus în conturile Disney peste 7 miliarde de dolari. Compania a lansat 12 filme din Marvel Cinematic Universe din 2008 până în prezent, primul fiind Iron Man, iar cel mai recent Ant‑Man. Toate aceste filme au o anumită legătură, astfel încât Marvel să poată integra orice nou personaj în poveste.

    Iar Jessica Jones se încadrează perfect în universul Marvel. Atmosfera sumbră şi elementele dramatice se regăsesc din plin, iar acest lucru este de apreciat, date fiind natura şi originea personajelor; vorbim, până la urmă, de supereroi.
     

  • Cronică Jessica Jones

    Serialul spune povestea personajului cu acelaşi nume, care este detectiv particular dar are diverse abilităţi ieşite din comun, pe care telespectatorii le vor descoperi pe măsură ce acţiunea avansează. Jessica este prezentată ca o tânără cu probleme, marcată de evenimente din trecutul său.

    Jessica Jones este una dintre cele mai complexe adaptări realizate de Marvel, o dramă despre lupta interioară a unei femei, venită pe fondul unor grave abuzuri psihologice. De-a lungul primului sezon, lansat integral pe 20 noiembrie, Jessica încearcă să se distanţeze de sentimentul de paranoia care o bântuie în permanenţă, acesta fiind de altfel şi elementul narativ principal: o fobie faţă de oameni, fie ei prieteni sau necunoscuţi.

    Jessica Jones este cel de-al doilea serial realizat de Netflix şi Marvel, după ce Daredevil s-a bucurat de un succes neaşteptat. Acţiunea se desfăşoară tot în oraşul Hell’s Kitchen, iar atmosfera creată de producători este evident similară celei din Daredevil. Trebuie spus, în primul rând, că serialul este extrem de bine realizat: atenţie sporită la detalii, cursivitate a poveştii şi actori care îşi fac treaba cu brio. De aici încolo, serialul va fi probabil apreciat de cei care sunt fani ai Marvel sau ai genului.

    Creatorul acestei serii, Melissa Rosenberg, este cunoscută mai ales pentru scenariile semnate de ea, printre care se numără seria Twilight, Step Up şi mai multe episoade din seriale ca Ally McBeal sau La limita imposibilului. În rolul principal o regăsim pe Krysten Ritter (Confessions of a Shopaholic, Big Eyes, What Happens in Vegas, She’s Out of My League), distribuţia fiind completată de Rachael Taylor (Transformers, Red Dog, The Darkest Hour, Shutter) şi Carrie-Anne Moss (The Matrix, Memento, Chocolat). De asemenea, fanii serialului britanic Doctor Who vor fi încântaţi să îl revadă pe David Tennant în rolul Kilgrave.

    În ultimii ani, filmele cu supereroi produse de Marvel au dominat industria de profil şi au redefinit acest gen cinematografic. Mulţi producători ar putea să nu fie de acord, însă reacţia publicului confirmă că Marvel este compania care impune nivelul de referinţă în acest moment.

    Printre multe producţii animate, seriale de televiziune, filme pentru televiziune şi albume de muzică, compania Marvel Studios a fost implicată în trei francize care au adus încasări de peste un miliard de dolari în America de Nord: X-Men, Spider-Man şi Marvel Cinematic Universe, care include personaje precum Iron Man, Captain America sau Thor.

    Impresionant este că Marvel a reuşit să îşi construiască reputaţia prin personaje cvasinecunoscute, spre deosebire de concurenţii de la DC Comics, care beneficiau de renumele unor supereroi precum Batman sau Superman.
    Brandul este cel care aduce aproape imediat notorietate personajului şi nu invers, lucru care se vede destul de rar la Hollywood. Cât va mai rezista Marvel până la primul eşec rămâne de văzut. Acesta va veni, inevitabil, pentru că producţiile sunt din ce în ce mai costisitoare şi o primă reacţie negativă a box-office‑ului duce la mari pierderi financiare. Până la acel moment, însă, vom mai cunoaşte destule personaje din universul Marvel.

    Faza III a Marvel Cinematic Universe va debuta pe 6 mai 2016 cu Captain America: Civil War. Celelalte filme programate deja sunt Doctor Strange (4 noiembrie 2016), Guardians of the Galaxy 2 (5 mai 2017), Thor: Ragnarok (28 iulie 2017), Black Panther (3 noiembrie 2017), Avengers: Infinity War Part I (4 mai 2018), Captain Marvel (6 iulie 2018), Inhumans (2 noiembrie 2018) şi Avengers: Infinity War Part II (3 mai 2019).

    Francizele X-Men şi Spider-Man au adus fiecare încasări de peste 3 miliarde de dolari, în vreme ce Marvel Cinematic Universe a adus în conturile Disney peste 7 miliarde de dolari. Compania a lansat 12 filme din Marvel Cinematic Universe din 2008 până în prezent, primul fiind Iron Man, iar cel mai recent Ant‑Man. Toate aceste filme au o anumită legătură, astfel încât Marvel să poată integra orice nou personaj în poveste.

    Iar Jessica Jones se încadrează perfect în universul Marvel. Atmosfera sumbră şi elementele dramatice se regăsesc din plin, iar acest lucru este de apreciat, date fiind natura şi originea personajelor; vorbim, până la urmă, de supereroi.
     

  • Cronică de film: În Burnt, Bradley Cooper încearcă (fără prea mult succes) să îl imite pe Gordon Ramsay

    Burnt este regizat de John Wells, cunoscut mai mult pentru seriale precum ER, The West Wing sau Shameless. În distribuţie îi regăsim pe Bradley Cooper (nominalizat de patru ori la premiile Oscar pentru American Sniper, American Hustle şi Silver Linings Playbook), Sienna Miller (Foxcatcher, Stardust, American Sniper, Casanova) şi Daniel Brühl (Inglourious Basterds, Rush, Good Bye Lenin!, The Bourne Ultimatum).

    Scenariul este bazat pe povestea semnată de Michael Kalesniko. Burnt spune povestea unui chef extrem de talentat, Adam Jones (Cooper), care a condus pentru o vreme un restaurant din Paris cu două stele Michelin. Drumul său o ia apoi în jos, din cauza drogurilor şi băuturii, iar filmul prezintă încercarea sa de a reveni în atenţia publicului de specialitate. Problema este că lucrurile nu sunt suficient de bine definite: miza nu este niciodată clară. De ce vrea Adam o a treia stea Michelin? Pentru că doreşte să atingă perfecţiunea. Ce se va întâmpla însă dacă nu reuşeşte? Este o întrebare la care nu primim răspuns.

    Adam Jones este prezentat într-o lumină extrem de nefavorabilă: se crede superior, îşi vede tot timpul interesul şi e imun la problemele celorlalţi. Este greu să te ataşezi emoţional de un personaj cu un astfel de caracter, dar în acelaşi timp e greu să nu îţi doreşti ca el să reuşească. Aici intervine rolul actorului, iar Bradley Cooper s-a descurcat surprinzător de bine. Spun acest lucru pentru că singurele roluri în care mi s-a părut cu adevărat potrivit au fost cele din filmele de comedie; nu mi-a părut potrivit în filme precum American Sniper sau The Place Beyond the Pines.

    În Burnt, Cooper s-a lăsat inspirat de imaginea lui Gordon Ramsay, celebrul bucătar britanic care sparge farfurii (aparent fără motiv) în emisiunea culinară Hell’s Kitchen. Diferenţa dintre cei doi este că Ramsay pare a fi un actor mai bun în asemenea situaţii.

    Filmul ar fi reprezentat poate ceva nou în anul 1996, atunci când pe marile ecrane a ajuns Big Night, una dintre peliculele apreciate de iubitorii acestui gen. Astăzi există însă atât de multe emisiuni de acest gen, mai ales pe televiziune, încât trebuie să aduci ceva cu adevărat original pentru a atrage atenţia. După cum scriam ceva mai sus, un exemplu în acest sens este Burnt.