Expozanţii sunt: Ana Wagner, Andra Lupu, Anamaria Dobraş, Alexandru Lupu, Anca Pandrea, Alina Carp, Andreea Bololoi, Alis Lalu, Andreia G Popescu, Alliage, BashoU, Romana Ţopescu, Carla Szabo, Raluca Buzura, Ovidiu Sbancu, FashionMachine, Alina Simion, Ioana Enache, Moogu, MyPrecious Buzztard, Cornelia Brustureanu, Atelier Pezzidisogni, Prochaine, Ostra Berdo, Odette Lupu, Noha Nicolescu, Mihaela Zvîncă, Maria, Maria Filipescu, Mihaela Ivana, Mădălina Stoica, LivingenBermudas, Lidia Puică, Liana Sălăgean, Lady Magpie, Karakter, Iuliana Asoltanei, Isabela Groza, Irina Raichici, Sergiu Alin Ioana, Horaţiu Weiker, Grigore Mitrea, Doru Dumitrescu, Cristina Barsony, Expression by Alexandra Ungurelu. În premieră la această ediţie AUTOR vor participa şi trei designeri din străinătate: Clarisse Bruynbroeck (Belgia), Neva Balnikova (Bulgaria), Kalina Chankova (Bulgaria).
Târgul Autor dedică şi la această ediţie o secţiune specială tinerilor designeri români de produs, care propune publicului vizitator unele dintre cele mai proaspete şi spectaculoase obiecte destinate decoraţiunilor şi amenajărilor interioare (obiecte de iluminat cu personalitate, corpuri de mobilier, instalaţii cu plante suspendate, obiecte de veselă, ceasuri de perete) şi obiecte cu funcţii diferite (de la portofele până la căşti audio realizate din lemn). Designerii si studiourile de design participante în acest an la AUTOR – Târg de Bijuterie Contemporană sunt Agnes Keszeg, The Awesome Project, Constantin Alupoaiei, Anca Fetcu, TheCraft Lab, Alexe Popescu, Dragoş Dogaru, Ramona Bejan, Silva Artis, Alina Turdean, Ioana Ciurea şPrototip Studioţ, arhiDOT design, Irina Alexandru şi 11am architects.
Tot la această ediţie de AUTOR, Assamblage Şcoala de Bijuterie Contemporană va prezenta un nou curs în colaborare cu Ioana Avram: “Concept şi protopipare în bijuteria contemporană – de la obiect la set şi de la set la colecţie”. Cursul reprezintă un pas important în evoluţia de la partea tehnică la cea conceptuală şi o oportunitate de dezvoltare a designerilor români de bijuterie contemporană. Cursurile vor pune accent pe teme precum mind mapping, brainstorming, mood boarding şi creative thinking. Tehnici creative aplicate în designul de bijuterie, teme de studiu individuale şi colective, machetare în hârtie, lut şi lucrul cu materiale neconvenţionale vizează zona formării conceptelor şi exprimării creativităţii.
Evenimentul va avea loc săptămâna viitoare, între 20 şi 21 aprilie, la Sala Dalles din centrul Capitalei. Organizat de platforma AUTOR Bijuterie Contemporană, târgul va fi deschis publicului între orele 11 şi 20.
Târgul AUTOR este un eveniment bianual cu o ediţie de primăvară şi o ediţie de toamnă. Ediţia trecută a avut loc pe 3 şi 4 noiembrie şi a înregistrat un număr record de peste 3000 de vizitatori.
Preţul unui bilet de intrare va fi de 10 lei.
Această din urmă soluţie a fost adoptată de casa Carven pentru recentul său spectacol de la Paris, dar nu numai, scrie Financial Times. Un alt producător, Mini, a apelat la Puma pentru colecţia Mini by Puma de haine, pantofi şi accesorii, iar Porsche a mers până într-acolo încât să-şi lanseze propria colecţie de toamnă/iarnă 2013 la Săptămâna Modei de la New York.
Colecţia Porsche, lansată prin Porsche Design, companie creată în 1972, se încadrează în strategia acesteia de repoziţionare ca brand de modă şi accesorii de lux, care prevede lansarea unei colecţii de lifestyle, cu articole vestimentare, pantofi şi accesorii pentru bărbaţi şi femei, sub coordonarea creatorului Thomas Steinbrueck, care a colaborat cu casa Elie Saab.
În alte cazuri, industria auto apelează la cei din lumea modei la capitolul consultanţă. Spre exemplu, Chrysler i-a cerut părerea lui John Varvatos, creator de modă masculină din New York, cu privire la designul modelului Chrysler 300C, iar Ford a apelat la Anthony Prozzi, fost la DKNY, care acum se ocupă de interiorul maşinilor firmei americane. Hermès a colaborat cu Bugatti pentru o versiune specială a modelului Veyron sau cu hotelul Four Seasons George V din Paris, care a solicitat o versiune personalizată Rolls-Royce Phantom.
Mai mult, casa de modă Courrèges, care a început să proiecteze maşini electrice în anii şaizeci, are de gând să lanseze în parteneriat cu un producător european o gamă de modele proiectate de soţia fondatorului şi încă nelansate.
Fotografiile îi aparţin lui Lady Clementine Hawarden şi în ele sunt imortalizate fiicele sale, care pozează în diverse ţinute, la început pe proprietatea din Irlanda a familiei, apoi în studioul său londonez.
Imaginile lui Lady Hawarden sunt importante pentru istoria fotografiei nu numai pentru detaliile despre moda vremii surprinse în ele, ci şi pentru faptul că sunt diferite de cele realizate la acea vreme, când majoritatea fotografilor erau bărbaţi care se concentrau pe clădiri şi peisaje. Casa de licitaţie se aşteaptă să le vândă pentru cel puţin 150.000 de lire.
Cu peste 700 de magazine, peste 15.000 de angajaţi şi cu afaceri de peste 3 miliarde de euro în toată lumea, Esprit este unul dintre cele mai populare branduri mass-market pe pieţe precum Franţa sau Italia. În România povestea acestui brand are un final mai puţin fericit. Cu o istorie de cinci ani pe piaţa locală, brandul Esprit a ieşit din România la finalul anului trecut.
Omul de afaceri Vicenţiu Zorzolan, fostul partener pe zona de fashion al lui Octavian Radu, anunţa în 2008 că va ajunge la un total de 70 de magazine până în 2011 cu cele cinci branduri de modă pentru care deţinea franciză, respectiv Esprit, Springfield, Women’Secret, Cortefiel şi Peacocks. Mai mult, el ţintea afaceri de 100 de milioane de euro.
După trei ani de criză, Zorzolan a închis toate cele trei magazine Esprit şi mai deţine patru magazine Springfield, potrivit paginii web a brandului spaniol. În ceea ce priveşte businessul de lenjerie intimă Women’Secret, pe site-ul propriu al brandului nu mai apare nicio unitate în România. Situaţia se repetă şi în cazul brandurilor Cortefiel şi Peacocks. Mai mult, afacerile nu mai ajung nici la 2 milioane de euro, faţă de cele 11 milioane de euro din 2008. Zorzolan nu oferă însă informaţii despre businessul pe care îl mai deţine.
Într-o situaţie similară sunt şi brandurile Etam şi Celio, aduse în franciză de omul de afaceri Răzvan Petrovici prin intermediul companiei ETP Trading. Pe site-ul francezilor de la Celio în România apar totuşi patru magazine, toate în capitală. Magazinele sunt însă toate închise, potrivit reprezentanţilor centrelor comerciale unde acestea se aflau, respectiv Băneasa Shopping City, AFI Palace Cotroceni, Plaza România şi Bucureşti Mall. Unii dintre aceştia mai scapă şi “magazinele sunt închise definitiv”. În aceeaşi situaţie sunt şi magazinele Etam din aceste centre comerciale.
Cele trei branduri – Esprit, Etam şi Celio – au ieşit de pe piaţa din România anul trecut, după aproape trei ani de scădere a consumului. Criza financiară, tăierile salariale, eliminarea primelor şi bineînţeles pierderea locurilor de muncă sunt doar câteva dintre motivele care i-au determinat pe români să tragă fermoarul buzunarelor şi să îşi raţionalizeze achiziţiile de haine. Acest comportament precaut a determinat ieşirea de pe piaţă a acestor branduri. Înaintea lor au fost însă altele care au urmat această cale, cum ar fi Mandarina Duck sau Olsen, amândouă aduse în franciză de Octavian Radu.
Până în 2007 Vicenţiu Zorzolan a fost partenerul lui Octavian Radu, proprietarul RTC Group, deţinând împreună AAV Group şi Fashion Retail Group, ambele cu activităţi în domeniul de modă. În urmă cu circa patru ani cei doi oameni şi-au împărţit businessurile. Astfel, Octavian Radu a cedat participaţia sa de 40% deţinută la AAV Group lui Vicenţiu Zorzolan, care a ajuns astfel la un pachet de 100% din titlurile companiei care deţinea brandurile Esprit, Springfield şi Women’ Secret. La rândul său, Zorzolan a renunţat la pachetul de 33,4% din acţiunile Fashion Retail Group (FRG), companie ce deţinea franciza brandului britanic Debenhams pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova. La momentul respectiv cei doi antreprenori români, împreună cu familia Miheţ (Staff Collection), controlau 10% din retailul local de fashion.
În anii care au urmat însă, economia a intrat în criză, iar consumul a intrat pe o pantă descendentă. În perioada 2009-2011, declinul cumulat al consumului s-a ridicat la circa 20%. În acest context, afacerile AAV Group au scăzut la 7,5 milioane de lei (1,78 milioane de euro), faţă de 31 milioane de lei (7,3 milioane de euro) în 2009 şi circa 40 milioane de lei (11 milioane de euro) în 2008. Mai mult, piaţa locală de fashion şi-a schimbat structura, cele mai multe branduri mari, precum Zara, C&A, New Yorker sau H&M făcându-şi intrarea direct şi începând să domine piaţa.
În aceste condiţii, AAV Group a închis toate cele trei magazine Esprit pe care le deţinea pe piaţa locală în Plaza România, Bucureşti Mall şi Băneasa Shopping City, brandul ieşind astfel din România.
Încep să se caute articolele vestimentare deosebite, realizate de creatori mai mult sau mai puţin cunoscuţi, dar care împrumută principii specifice croitoriei de lux, afirmă The Wall Street Journal. Hainele astfel produse se încadrează în curentul “demi-couture” şi costă câteva mii de dolari sau chiar mai mult.
Un exemplu îl constituie rochia Jewel Tree (copacul cu pietre preţioase) cu cristale şi trandafiri aplicaţi, a tinerei creatoare londoneze Mary Katrantzou. Rochia costă 14.200 de dolari şi la fiecare exemplar au lucrat angajaţii din patru ateliere. Cei ce realizează şi colecţii vestimentare de-a gata, ca Jason Wu, Rodarte, Balenciaga, Stella McCartney ori Chanel, constată că au cerere din ce în ce mai mare pentru cele mai scumpe şi mai complexe articole.
Un motiv pentru cererea de asemenea haine îl reprezintă faptul că tot mai puţină lume care îşi permite să plătească preţul cerut pentru articole haute couture are timp să meargă la Paris să vadă paradele de modă, iar apoi să meargă la atelier pentru câteva probe, astfel încât caută ceva scump şi deosebit, dar disponibil repede.
Modelele de vârf de la Mary Katrantzou sau Stella McCartney se pot comanda pe site-ul Net-a-porter.com. Nici Azzedine Alaia nu s-a lăsat mai prejos, creatorul prezentând o colecţie de articole de îmbrăcăminte de-a gata pentru sezonul de toamnă, pe care le-a denumit “semi-couture”.
Alte voci din domeniu consideră că această tendinţă se datorează şi faptului că există o clientelă dispusă să plătească mai mult, cu condiţia să primească ceva care nu este accesibil oricui. Chiar dacă hainele dorite sunt procurate de la un magazin şi nu de la casa de modă, preţul mare plătit reduce posibilitatea de a da peste cineva care poartă aceeaşi rochie la un eveniment.
Colecţiile semnate de nume importante nu sunt în sine ceva ieşit din comun, existând unele permanente pentru diverse reţele de magazine. Cele care atrag însă atenţia publicului şi sunt intens discutate şi promovate online prin intermediul reţelelor sociale online sunt colecţiile unicat: prima de acest fel care a devenit un adevărat eveniment a fost aceea realizată de Karl Lagerfeld pentru H&M în 2004, scrie The New York Times.
Atunci când într-o reţea de magazine apare o asemenea colecţie, lumea se înghesuie să cumpere articolele care o compun, iar unii fac achiziţia cu scopul de a revinde ulterior, dar nu mai ieftin, ci la preţuri mai mari. Întreprinzătorii de acest fel optează, de regulă, pentru comercializarea online prin eBay sau prin Craiglist.
Preţurile pot fi cu 100 sau 200 de dolari mai mari decât cele la care s-au putut cumpăra produsele din magazin, în cazul unor vânzători, în timp ce alţii reuşesc să vândă cu un adaos de 25 până la 400 la sută din preţul iniţial. O geantă Mulberry, spre exemplu, creată pentru lanţul Target s-a vândut cu 219 dolari, faţă de 49 de dolari cât costase iniţial, în timp ce o bicicletă Missoni realizată pentru aceeaşi reţea de magazine s-a vândut pentru aproape 1.300 de dolari, faţă de 399,99 iniţial.
Clienţi foarte buni pentru asemenea produse sunt, după explică vânzătorii, sunt cei din Europa sau Asia unde nu există reţelele de magazine pentru care s-au creat respectivele articole, dar chiar şi americani, îndemnaţi la achiziţie de toate cunoştinţele lor pe Twitter sau Facebook care susţin că un articol sau altul merită neapărat să fie cumpărat.
Asadar, clientii se vor putea juca la etajele 3,4 si 5 ale
magazinului si vor putea sa profite de asemenea si de cabina
virtuala de proba. Prin scanarea corpului se pot obtine peste 200
de masuri corporale ale fiecarui individ, construind astfel un
avatar in baza caruia clientul poate proba virtual colectiile ce
pot fi gasite in magazinul Cocor.
“Suntem in permanenta conectati la ultimele aparitii din zona
high-tech pe care dorim sa le aducem in Cocor, unde clientii sa
beneficieze de spatii special amenajate, care fac intreaga
experienta cu atat mai reala”, a spus Dan Barbulescu, Presedintele
Consiliului de Administratie al Cocor S.A. Acesta marturiseste ca
in acest sens au creat zona de entertainment high-tech, care
reprezinta o extensie a investitiilor in pozitionarea Cocor ca un
High-Tech Store.
In urma deschiderii magazinului Cocor in octombrie 2010,
compania care controleaza centrul comercial, Cocor S. A, a
inregistrat in ultimul trimestru akl anului 2010 o cifra de afaceri
de 8,4 mil. lei, dublu fata de aceeasi perioada din 2009.
Printre ultimele nume mari din industria modei care au decis sa
se adreseze si copiilor sunt Stella McCartney, Gucci sau Fendi, dar
nici Jean Paul Gaultier nu este strain de tendinta.
Economic vorbind, decizia este foarte buna, deoarece copiilor le
raman hainele mici destul de repede si le mai si strica la joaca
sau cu alte ocazii, iar niste haine de calitate de la o casa de
moda le dau parintilor sentimentul ca nu irosesc banii. In plus,
multi parinti, chiar daca se confrunta cu probleme financiare, mai
degraba renunta la lucruri trebuitoare lor decat la ceva pentru
copii. Asa se face ca, la nivelul Uniunii Europene cel putin,
segmentul articolelor de vestimentatie pentru copii are performante
mai bune decat restul pietei, dupa cum releva un studiu al
companiei de cercetare de piata Datamonitor Group.
Creatorii de moda acorda o atentie sporita nu numai integrarii
articolelor pentru copii in linia de sezon a casei pe care o
reprezinta, ci si procesului de confectionare a acestora si
materialelor folosite, cu predilectie pentru materiale cat mai
ecologice.
In urma cu 3-4 ani, vocea designerilor romani a inceput sa
capete putere, cand creatiile acestora au incetat sa fie o iubire
de un sezon si si-au croit rapid drum spre moda strazii. Succesul
la public era sustinut si de deschiderea concept store-urilor,
vitrinele perfecte pentru designerii romani. Magazine precum
Idelier sau L’Armoire promovau atat designeri cunoscuti, cat si
tineri talentati, pregatiti la scolile de design din strainatate,
dar care nu aveau un nume in Romania.
In acelasi timp, intreaga piata de fashion s-a schimbat sub
influenta mediului online, astfel incat marii designeri sau
creatorii aflati la inceput de drum urmeaza calea comertului
virtual. Mai ales ca exemplele de succes sunt deja faimoase –
dintre care cel mai rasunator a fost vanzarea magazinului online
Net-a-Porter cu peste 250 de milioane de euro. Chiar si ceasurile
si bijuteriile, care pareau bastionul cel mai greu de cucerit de
universul internetului, au cedat, cel mai nou intrate in e-commerce
fiind Longines sau Cartier, care livreaza online pe anumite
piete.
Revenind la designerii romani, mediul online inseamna, pe langa
profit, si o mai buna vizibilitate in orasele unde nu exista
boutique-uri proprii sau concept store-uri sau chiar in
strainatate. Maria Lucia Hohan este primul designer roman care a
speculat potentialul lucrativ al mediului online in urma cu sapte
ani, cand deschiderea atelierului era sustinuta de o prezenta
virtuala. Designerul povesteste ca trecerea a fost naturala, iar
ideile au venit si de la clienti – mai intai au fost fotografii cu
produsele, au urmat preturile, apoi a fost introdus serviciul de
livrare. “Site-ul MLH este cea mai buna metoda de promovare a
brandului, mai eficienta decat orice prezentare sau cataloage
tiparite, deoarece poate fi vazut la orice ora, din orice colt al
lumii, iar clientele interesate pot cumpara direct de la noi in
timp record, fara deplasare sau probe”, spune Maria Lucia
Hohan.
Dezvoltarea site-ului www.mlh-shop.com a durat opt luni, dar
magazinul virtual este constant actualizat si cosmetizat. Online
sunt disponibile colectiile brandului MLH (aproximativ 60 de
produse in fiecare colectie), linia de articole pentru mirese, dar
si cea de accesorii, precum si 20 de bestseller-uri din colectiile
anterioare. Iar din iulie va fi disponibila si colectia de
toamna/iarna 2010-11, adica 50 de produse noi.
Piata luxului pare sa fie intr-o vacanta continua, daca tinem cont de abundenta de anul acesta de colectii pentru croaziere si locuri de vacanta. Ceea ce a inceput cu niste produse de nisa, adresate milionarilor care isi petreceau vacantele pe insulele exotice in ianuarie si februarie, s-a transformat intr-o piata de milioane de euro, care arata ca sezoanele s-au cam topit odata cu incalzirea globala.
Daca in urma cu cativa ani piata modei era simplu de inteles – se lansau colectii de primavara-vara si toamna-iarna usor de deosebit -, in ultima perioada lucrurile s-au complicat. Inspirati de ursii polari, cei mai dragalasi purtatori de cuvant ai schimbarilor de clima, sau (mai degraba) manati de principii lucrative, creatorii de moda nu mai tin seama de sezon. Pe zi ce trece isi croiesc propriile sezoane, care primesc denumiri inspirate din lumea calatoriilor. Asa s-au nascut colectiile “cruise” sau “resort”, pre-colectiile, “high summer” sau “trans-seasonal”, o marca inregistrata a revistei Vogue. Colectiile “de vacanta” sunt lansate cu acelasi fast precum cele de baza, iar companiile de lux aleg destinatii emblematice pentru lumea jet-setter-ilor.
De exemplu, casa Chanel a calatorit pana la Miami pentru a-si prezenta colectia “cruise”. Pe marginea piscinei hotelului Raleigh (unul dintre cele mai trendy locuri din oras) au defilat haine realizate din materiale fluide, in combinatii de alb, negru si bej. Spectacolul a fost completat de prezenta echipei olimpice de sarituri sincron a Statelor Unite. John Galliano, care a imaginat pentru casa Dior o colectie “resort” inspirata de fiestele mexicane, a preferat New York, destinatia turistica numarul unu din Statele Unite. Podiumul a fost invadat de culori puternice (verde, roz, violet) si haine care duc cu gandul la siluetele feminine ale starletelor de la Hollywood din anii ’60. In Europa, Gucci a ales ca scena pentru noua sa colectie resort cea mai inalta colina din Roma, pe care se afla Vila Aurelia. Frida Giannini, designerul casei, s-a inspirat din stilul boem facut celebru de Talitha Getty, Lee Radziwill si Jane Birkin, creand rochii gipsy brodate, jachete din piele sau pantaloni largi in nuante de alb, caramel, turcoaz sau portocaliu.
Insa conceptul de produse “cruise” a coborat de pe podiumurile de moda si, mai nou, aproape toate marile companii de pe piata luxului au inceput sa creeze produse specifice. Asa ca anul acesta, albastrul oceanului si apusurile exotice au inspirat colectii speciale de pantofi si genti, bijuterii, sampanie sau valize. Pentru inceput, hainele au fost accesorizate cu pantofi si genti. Louis Vuitton a prezentat colectia “cruise” de accesorii pentru 2009 ca si cum ar fi prezentat exponatele unui muzeu. Gentile in culori puternice de roz ciclam sau portocaliu au fost asezate alaturi de pantofii aurii, rosii sau albi, printre fotografii artistice de moda. Pentru ca Marc Jacobs, director de creatie al Louis Vuitton din 1997, si-a dorit o colectie potrivita atat pentru escapadele exotice, cat si pentru oras, materialele sunt deopotriva utile si stralucitoare.
Aerul exotic al vacantelor a cuprins si lumea bijuteriilor. Chaumet, care creeaza bijuterii de peste doua secole, a fost prima casa de bijuterii care a lansat o colectie “cruise”. Chaumet Croisière pare o invitatie in locuri exotice, care a luat forma unor bijuterii cu pietre pretioase si semipretioase colorate in nuantele cerului sau ale marii. Colectia consta in 20 de piese (cercei, inele, coliere), cu cinci feluri diferite de pietre si trei culori de aur. Fiecare piesa este batuta cu un cerc de diamante, iar fiecare piatra semipretioasa vrea sa reprezinte un simbol: cuartul roz duce cu gandul la un rasarit, citrinul trimite la soarele de amiaza, topazul are culoarea cerului senin, cuartul afumat duce cu gandul la bronzul exotic, iar piatra lunii, evident, contine sugestia unei cine in lumina lunii.
Si creatorii de sampanie au folosit pretextul croazierelor de vara pentru a lansa editii speciale. Veuve Clicquot a realizat o editie limitata de sampanie, La Grande Dame by Riva Collection, in colaborare cu producatorul italian de iahturi Riva. De fapt, colectia inseamna trei cosuri speciale, din lemn de mahon sau piele, realizate la comanda in functie de dimensiunile fiecarui iaht si care costa pana la 80.000 de dolari. Cosurile au forma de semicerc ce duce cu gandul la hublourile vaselor Riva si sunt realizate din acelasi lemn care a fost folosit la producerea iahturilor. Prima varianta, denumita The Cruise Collection, consta in patru sticle de sampanie La Grande Dame 98, doua de La Grande Dame 88, sase pahare de sampanie, sase pahare de apa, farfurii, fete de masa si vesela. Colectia include si cosul Cruise Bag, unde lemnul de mahon este inlocuit cu piele, iar liniile sunt cromate si lacuite. Pachetul consta intr-o sticla de La Grande Dame 98 si doua pahare de sampanie si este disponibil in 300 de exemplare care se vand la pretul de 425 de dolari.
Producatorii de valize, direct legati de lumea calatoriilor, au la randul lor propriile colectii “cruise” sau “resort”. Samsonite a lansat Black Label Resort, o colectie de valize unisex inspirata de cuferele din anii ’30, cand luxul in materie de calatorii era la mare pret. Designerii Samsonite spun ca au descoperit in arhivele companiei o valiza originala din anii ’30, punctul de pornire pentru aceasta colectie. Totul a fost actualizat prin detalii moderne si linii contemporane. Colectia include atat genti de mana pentru o escapada de cateva zile, cat si valize mari, potrivite pentru evadarile exotice prelungite. Modelele sunt disponibile in nuante de albastru, negru sau ciocolatiu.
Si Globe Trotter, producatorul englez de geamantane si genti de voiaj, despre care se spune ca a furnizat gentile pentru trusoul reginei Elisabeta a II-a in luna de miere, are o linie speciala Cruise. Cele noua modele de genti de voiaj sunt realizate din piele albastra, cu curele bleumarin, nuanta specifica marinarilor. Designerii casei s-au inspirat din cursele de iahturi din insula Wight (unul dintre cele mai importante evenimente de iahting) atunci cand au creat colectia. Interiorul este tapitat cu bumbac alb accesorizat cu dungi marinaresti.