Tag: Coca-Cola

  • Românul care conduce un business de 5 miliarde de euro şi 27.000 de angajaţi în Rusia, Ucraina şi CIS

    La începutul lunii august, Silviu Popovici a devenit expatul român cu cel mai mare business în administrare: este director general al Pepsico pentru Rusia, Ucraina şi CIS, adică pentru 12 pieţe unde grupul are 36 de fabrici, 27.000 de angajaţi şi peste 300 de milioane de consumatori.

    În dimineaţa zilei când a fost promovat, pe 1 august 2015, Silviu Popovici nu şi-a făcut nodul la cravată pentru a se prezenta la birou în noua sa funcţie, care este una dintre cele mai importante poziţii de la vârful Pepsico (Rusia fiind a doua piaţă ca business după Statele Unite pentru producătorul de băuturi).

    La ora 5.00, era într-un feribot care îl ducea, alături de alţi 238 de participanţi, către linia de start a unuia dintre cele mai grele triatloane din lume, Isklar Norseman Xtreme Triathlon. „În aceeaşi zi în care am fost promovat am participat la cel mai dificil triatlon din lume, Norseman. Am terminat cei 1,9 km înot, 180 km ciclism cu 3.000 m urcare şi cei 42 km alergat cu 1.500 m urcare pe locul 45 din 239 în 12 ore şi 38 minute“, rezumă Silviu Popovici performanţa care l-a bucurat pe 1 august cel puţin la fel de mult ca promovarea într-o poziţie cheie în cadrul Pepsico.

    „Până la mine, numai un singur român mai terminase această competiţie“, precizează managerul – celălalt român finalist al Norseman, Cristian Boştină (director de vânzări în cadrul SICK), a fost şi în acest an pe lista de participanţi şi finalişti ai competiţiei, şi a povestit anul trecut pe blogul său de ce Norseman este un triatlon nu greu, ci „dus cu pluta“: „Cursa asta nebună începe cu saltul în apa de 15 grade de pe un ferry în mijlocul unui fiord, unde adâncimea este de 400 de metri, urmează un traseu de bicicletă care te urcă în primii 40 de kilometri de la cota 0 la 2.100 metri altitudine şi apoi mai are încă trei urcări de-ţi sare inima doar când le vezi pe hartă, iar la final urmează maratonul care urcă de la 300 de metri la 1.880“.

    Silviu Popovici s-a întors la birou după Norseman simţind că „poate face orice“. Noul său job presupune coordonarea a 12 pieţe, unde locuiesc şi consumă peste 300 de milioane de oameni şi unde Pepsico are 27.000 de angajaţi şi 36 de fabrici.

    Pe cele mai mari două pieţe pe care le are în coordonare, Rusia şi Ucraina, Pepsico este lider de piaţă în segmentul său, iar CIS este o regiune în curs de dezvoltare unde toţi marii producători luptă pentru podium. În Rusia, Pepsico a avut anul trecut afaceri de 4,9 miliarde de dolari (cu o cotă de piaţă de 40% din piaţa de băuturi răcoritoare, fiind urmat de Coca‑Cola cu 24,1% cotă de piaţă, conform Euromonitor). În Ucraina, Pepsico este tot lider de piaţă, la fel cum este şi în unele dintre statele CIS, pentru care Pepsico nu publică cifra de afaceri, dar despre care Silviu Popovici spune că „sunt mult peste cea din Rusia“ (de aproape 5 miliarde de dolari).

    Ascensiunea lui Silviu Popovici, a cărui carieră a început ca profesor de fizică într-un sat din Suceava, ţine şi de CV-ul său şi de modul cum a evoluat şi a învăţat pieţele de la est din România. Experienţa sa rusească a început în 1998, când a preluat un post de director de vânzări la Coca‑Cola Molino, un îmbuteliator al mărcii din Novosibirsk (în Siberia), şi a continuat cu alte funcţii de conducere până la preluarea poziţiei de country operations manager al Coca‑Cola în Rusia în 2002. Din 2004, Silviu Popovici a preluat conducerea Coca‑Cola în Ucraina (un business de 150 de milioane de dolari cu 2.000 de angajaţi),  iar în 2006 s-a întors în Rusia la conducerea WIMM-BILL-DANN, un business local de băuturi şi produse alimentare în valoare de 600 de milioane de dolari.

    În 2008, când l-am cunoscut într‑un restaurant din Moscova, Silviu Popovici povestea că a părăsit fără regrete sistemul Coca‑Cola deoarece piaţa rusească este foarte diferită de pieţele occidentale, iar un producător ca WIMM-BILL-DANN, dispus să ofere consumatorilor exact produsele de care au nevoie (piureuri de fructe în loc de sucuri acidulate sau băuturi pe bază de iaurt gras) îi oferă oportunitatea de a face mult mai multe lucruri ca director general. În 2011, când Pepsico a achiziţionat WIMM-BILL-DANN, într-o tranzacţie de 3,8 miliarde de dolari, Silviu Popovici a fost cea mai bună opţiune pentru a conduce noua entitate.

    Succesul adus în portofoliul Pepsico de produsele WIMM-BILL-DANN, dar şi de cele ale Sandora (companie lider pe piaţa băuturilor din Ucraina, cumpărată de Pepsico în 2006) a făcut Pepsico lider de piaţă în Rusia şi Ucraina, pieţe pe care Popovici le cunoaşte şi în care s-a dezvoltat din punct de vedere professional.

  • Românul de 47 de ani care are pe mână un business de 5 miliarde de euro şi se bate cu Coca-Cola

    Silviu Popovici (47 de ani) a preluat la începutul acestei luni conducerea businessului PepsiCo în Rusia, Ucraina şi statele CSI, în total 12 pieţe cu afaceri cumulate de peste 5 mld. dolari.

    Popovici deţine poziţia de preşe­din­te al PepsiCo pe regiune şi este unul dintre cei mai impor­tanţi ex­paţi români raportat la di­men­siu­nea businessului pe care-l con­du­ce, estimat de ZF la 5 mld. dolari. 

  • Cel mai puternic manager român din lume are pe mână 4 miliarde de euro

    Călin Drăgan, tânărul manager prezentat în prima ediţie a proiectului 100 Tineri Manageri de Top, din 2006, când ocupa funcţia de director general al CCHBC România. Drăgan a fost numit în urmă cu aproape trei ani representative director, president şi CEO al Coca-Cola East Japan (CCEJ), o companie formată după unirea a patru îmbuteliatori din partea de est a Japoniei, Coca-Cola Central Japan, Mikuni Coca-Cola Bottling, Tokyo Coca-Cola Bottling şi Tone Coca-Cola Bottling. Compania este în acest moment cel mai mare îmbuteliator din ţară şi al cincilea la nivel mondial, în funcţie de venituri.

    Previziunile pentru anul trecut se referă la o cifră de afaceri de aproape 4 miliarde de euro; spre comparaţie, piaţa băuturilor răcoritoare din România este evaluată la un miliard de euro. Drăgan este, astfel, cel mai puternic manager român din întreaga lume. În opinia lui, leadershipul, respectiv capacitatea de a conduce, este educabil, cu toate că literatura de specialitate abundă în teorii conform cărora leadershipul este o calitate înnăscută. Activitatea unui lider sau manager acoperă o largă arie de responsabilităţi, însă în principal se ocupă de procese, tehnologie şi oameni. „Cred că este relativ uşor să dobândim reale calităţi în zona coordonării proceselor şi respectiv a tehnologiei.

    Din experienţa mea, capitolul la care foarte mulţi manageri eşuează este coordonarea şi dezvoltarea resurselor umane, spunea anterior Călin Drăgan pentru Business Magazin. Aşa-zisa ”inteligenţă emoţională” este cea care ajută un lider să înţeleagă ceea ce se întâmplă în jurul său, îi permite să se adapteze în diferite medii şi culturi şi implicit să livreze rezultate în afacere. Pe de altă parte, Călin Drăgan nu crede că managerii români sunt foarte diferiţi de cei de alte naţionalităţi. „Suntem tot atât de buni pe cât de mult decidem să investim în propria dezvoltare şi nu sunt puţini cei care fac asta.

    O dovadă, subliniază el, este faptul că există mulţi români în poziţii importante peste tot în lume. „Am observat însă că persoanele care provin din ţări în curs de dezvoltare (de exemplu Europa Centrală şi de Est, sud-estul Asiei) sunt mult mai determinate în orice întreprind. Probabil din cauza faptului că oportunităţile de creştere sunt mult mai mari comparativ cu cele din ţările dezvoltate şi implicit disponibilitatea pentru efort este semnificativ crescută. Or, piaţa forţei de muncă a sesizat această tendinţă şi „cu siguranţă, dacă veţi călători în marile centre financiare şi de afaceri din lume (New York, Londra, Hong Kong, Singapore sau Tokio), veţi fi impresionaţi de numărul relativ mare de manageri provenind din aceste zone”.

    De fapt, Călin Drăgan s-a considerat întotdeauna „ambasador sau „reprezentant al ţării oriunde a muncit sau a călătorit. „Însă vreau să fiu foarte explicit şi să spun că nu am făcut şi nu o să fac asta prin prisma poziţiei în ierarhia de business, ci pur şi simplu prin comportament. Cred cu fermitate că «cei şapte ani de acasă» aplicaţi de fiecare dintre noi atunci când călătorim în străinătate sunt cea mai bună dovadă de patriotism şi cel mai elegant lobby pe care îl putem face pentru ţara noastră.

  • Adrian Cernăuţan a fost numit country manager al Coca-Cola în AUSTRIA

    Austria este o piaţă matură, cu unul din cele mai mari ridicate niveluri ale consumului per capita de băuturi non alcoolice îmbuteliate (+85% mai mare decât în România).

    Înainte de această numire, Adrian Cernăuţan a ocupat timp de trei ani o poziţie cu responsabilitate similară în Ungaria, deţinând funcţia de country manager din septembrie 2012.

    El şi-a început cariera în cadrul Coca-Cola în 2009 ca Market Manager România şi Moldova iar anterior a ocupat diferite poziţii în marketing, vânzări şi financiar în cadrul Kraft (acum Mondelez).

  • Cel mai puternic manager român din lume are pe mână 4 miliarde de euro

    Aflat la conducerea unei afaceri de 
4 miliarde de euro, cu 8.000 de angajaţi în ţara Soarelui-Răsare, Călin Drăgan este cel mai puternic executiv român din lume. În urmă cu zece ani era director general al Coca-Cola HBC România, fiind primul şi, până acum, singurul român care a deţinut funcţia de conducere a îmbuteliatorului pe piaţa românească. El este unul din pariurile câştigătoare ale Business Magazin din 2005, an în care apărea prima ediţie a catalogului „100 de manageri de top“.

    Călin Drăgan a fost numit în urmă cu aproape doi ani representative director, president şi CEO al Coca-Cola East Japan (CCEJ), o compa-nie formată după unirea a patru îmbuteliatori din partea de est a Japoniei, Coca-Cola Central Japan, Mikuni Coca-Cola Bottling, Tokyo Coca-Cola Bottling şi Tone Coca-Cola Bottling. Compania este în acest moment cel mai mare îmbuteliator din ţară şi al cincilea la nivel mondial, în funcţie de venituri. Previziunile pentru anul trecut se referă la o cifră de afaceri de aproape 4 miliarde de euro; spre comparaţie, piaţa băuturilor răcoritoare din România este evaluată la 1 miliard de euro. Drăgan este, astfel, cel mai puternic manager român din întreaga lume.

    În opinia lui, leadershipul, respectiv capacitatea de a conduce, este educabil, cu toate că literatura de specialitate abundă în teorii conform cărora leadershipul este o calitate înnăscută. Activitatea unui lider sau manager acoperă o largă arie de re-sponsabilităţi, însă în principal se ocupă de procese, tehnologie şi oameni. ”Cred că este relativ uşor să dobândim reale cali-tăţi în zona coordonării proceselor şi respectiv a tehnologiei. Din experienţa mea, capitolul la care foarte mulţi manageri eş-uează este coordonarea şi dezvoltarea resurselor umane„, spunea anterior Călin Drăgan pentru Business Magazin. Aşa-zisa ”inteligenţă emoţională„ este cea care ajută un lider să înţeleagă ceea ce se întâmplă în jurul său, îi permite să se adapteze în diferite medii şi culturi şi implicit să livreze rezultate în afacere.

    Pe de altă parte, Călin Drăgan nu crede că mangerii români sunt foarte diferiţi de cei de alte naţionalităţi. ”Suntem tot atât de buni pe cât de mult decidem să investim în propria dezvoltare şi nu sunt puţini cei care fac asta.„ O dovadă, subliniază el, este faptul că există mulţi români în poziţii importante peste tot în lume. ”Am observat însă că persoanele care provin din ţări în curs de dezvoltare (de exemplu Europa Centrală şi de Est, sud-estul Asiei) sunt mult mai determinate în orice întreprind. Probabil din cauza faptului că oportunităţile de creştere sunt mult mai mari comparativ cu cele din ţările dezvoltate şi implicit disponibilitatea pentru efort este semnificativ crescută.„ Or, piaţa forţei de muncă a sesizat această tendinţă şi ”cu siguranţă, dacă veţi călători în marile centre financiare şi de afaceri din lume (New York, Londra, Hong Kong, Singapore sau Tokio), veţi fi impresionaţi de numărul relativ mare de manageri provenind din aceste zone„.

    În experienţa sa din Ţara Soarelui-Răsare, a fost foarte plăcut surprins să constate, încă de la sosire, că marea majoritate a japonezilor ştiu cu precizie unde se află România pe hartă ”şi de asemenea câteva lucruri despre noi, majoritatea neutre„. Şi-a dat seama ulterior că acest lucru se datorează sistemului de educaţie intens, dar excepţional din Japonia: ”Toată lumea ştie aici cine este Nadia Comăneci şi cine este Dracula. Imaginea despre România şi naţie este probabil puternic influenţată de comportamentul nostru„.

    De fapt, Călin Drăgan s-a considerat întotdeauna ”ambasador„ sau ”reprezentant„ al ţării oriunde a muncit sau călătorit. ”Însă vreau să fiu foarte explicit şi să spun că nu am făcut şi nu o să fac asta prin prisma poziţiei în ierarhia de business, ci pur şi simplu prin comportament. Cred cu fermitate că «cei şapte ani de acasă» aplicaţi de fiecare dintre noi atunci când călătorim în străinătate sunt cea mai bună dovadă de patriotism şi cel mai elegant lobby pe care îl putem face pentru ţara noastră.„

    Au trecut peste 20 de ani de când mangerul a început să lucreze în sistemul Coca-Cola. Proaspăt ieşit de pe băncile facul-tăţii, îşi aminteşte Călin Drăgan, ţara abia intrase în era postcomunistă, ”nici nu visam pe-atunci pe unde mă va duce viaţa„. Nu trecuse mult timp de când preluase conducerea depozitului Coca-Cola din Timişoara şi brusc şi-a dat seama că trebuie să vorbească limba engleză, pe care, la acea vreme, nu o ştia – ”de vorbit aş fi vorbit eu, dar problema era că nu ştiam o boabă din limba lui Shakespeare„, spune Drăgan, care are acum îşi începe ziua de lucru cu un meditator de japoneză.

    Primul său job, pe lângă faptul că era diferit de ceea ce ”mă pregătisem eu să fiu când o să cresc mare„ (absolvise cur-surile Universităţii Politehnica din Timişoara, 1992), i-a cerut şi să înveţe o limbă străină, faţă de româna de toate zilele. Aşa a început, povesteşte managerul, epopeea sa multiculturală.

    Primii străini cu care a colaborat au fost irlandezi şi americani. În vremurile de pionierat ale capitalismului în România, ”ei au fost primii care au venit să ne înveţe cum să ne mişcăm în lumea de business„, îşi aminteşte Drăgan. Tot el completează că au urmat apoi greci, francezi, nemţi, elveţieni, spanioli sau italieni. Altfel spus, cei mai mulţi erau din Europa sau măcar cunoşteau deja cultura europeană.

    Astfel, Japonia a fost pentru el, după propriile spuse, o provocare nu doar din punctul de vedere al businessului, ci şi al re-sursei umane. Dacă până la momentul ajungerii sale în Japonia a reuşit să se bazeze ”cu succes pe intuiţie şi puncte comune evidente„, nefiind foarte greu de găsit un numitor comun între italieni, spanioli, greci şi români, ”cu japonezii a fost complet diferit„. Mai ales că tot ce ştia despre ei era doar din auzite, iar până în 2012 nu a avut niciun contact direct cu Ţara Soarelui-Răsare.

  • A lăsat resursele umane pentru marketing, iar acum controlează o echipă de 37 de oameni

    “Personal, cred că succesul şi performanţa ţin mai mult de perseverenţă şi dorinţa de învăţare. Deşi statistic o realitate, discuţiile despre discriminarea de gen pot uşor aluneca în clişee care mai mult înalţă bariere de stereotipuri decât ajută. Ca femeie care mi-am construit cariera cu pasiune şi deschidere către provocări, cred cu convingere că putem ajuta mai mult generaţiile următoare vorbind deschis despre alegerile noastre, oferind exemple tangibile, fie că sunt succese sau eşecuri“, spune Natalia Stroe.

    Ea conduce echipa de marketing a Coca-Cola Hellenic, 37 de oameni, şi împreună cu echipa creează şi implementează planuri de marketing, deţinând funcţia actuală de aproape un an.

    Are 39 de ani şi povesteşte că a început să lucreze din anul doi de facultate, căutând să cunoască „de cât mai devreme partea practică a celor învăţate în mediul academic“. A absolvit Facultatea de Relaţii Economice Internaţion-ale, ASE, apoi o serie de cursuri de specialitate la diferite centre de pregatire.

    Din 2004 s-a alăturat The Coca-Cola Company, cu responsabilităţi crescânde în management, strategie de marketing şi coordonare a portofoliului extins de branduri, pentru mai multe ţări din zona Europei de Sud-Est.

    Natalia Stroe consideră că în cariera sa cea mai mare reuşită, „nu numai ca profesionist, ci şi ca mamă“, este campania Dorna „Grijă pentru copii“. În doi ani, prin această campanie compania a contribuit la dotarea a 30 de maternităţi cu echipamente necesare îngrijirii copiilor născuţi prematur.

  • Cum arăta sticla Coca-Cola Contur acum 100 de ani

    Campania Coca-Cola dedicată acestei aniversări speciale se va desfăşura pe parcursul anului şi va cuprinde noi spoturi TV, activare în mediul digital, precum şi o serie de expoziţii semnate de artişti contemporani din întreaga lume, precum Andy Warhol, Norman Rockwell sau Peter Blake, notează un comunicat al companiei.

    Printre evenimentele organizate de companie se numără o expoziţie la Muzeul de Artă High, din Atlanta, Georgia, SUA, în cadrul căreia vor fi expuse, pentru prima dată în lume, două picturi originale ale lui Andy Warhol cu sticla Coca-Cola, precum şi alte 100 de lucrări şi fotografii originale, cu şi despre aceasta, dar şi prototipurile şi schiţele originale ale sticlei; o expoziţie itinerantă ce va vizita peste 15 ţări, parcurgând peste 62.000 km în jurul lumii, pentru a oferi consumatorilor o călătorie multisenzorială şi interactivă, ilustrând parcursul sticlei Contur Coca-Cola în arta şi cultura populară a ultimului secol; o călătorie interactivă ce le va oferi consumatorilor ocazia de a arunca o privire în Arhivele Coca-Cola din Atlanta, ce includ imagini şi informaţii despre brand-ul Coca-Cola şi sticla Contur Coca-Cola.

    Brevetată pe 16 noiembrie 1915, sticla Contur Coca-Cola este o creaţie a Root Glass Company din Terre Haute, Indiana.

  • Cum arăta sticla Coca-Cola Contur acum 100 de ani

    Campania Coca-Cola dedicată acestei aniversări speciale se va desfăşura pe parcursul anului şi va cuprinde noi spoturi TV, activare în mediul digital, precum şi o serie de expoziţii semnate de artişti contemporani din întreaga lume, precum Andy Warhol, Norman Rockwell sau Peter Blake, notează un comunicat al companiei.

    Printre evenimentele organizate de companie se numără o expoziţie la Muzeul de Artă High, din Atlanta, Georgia, SUA, în cadrul căreia vor fi expuse, pentru prima dată în lume, două picturi originale ale lui Andy Warhol cu sticla Coca-Cola, precum şi alte 100 de lucrări şi fotografii originale, cu şi despre aceasta, dar şi prototipurile şi schiţele originale ale sticlei; o expoziţie itinerantă ce va vizita peste 15 ţări, parcurgând peste 62.000 km în jurul lumii, pentru a oferi consumatorilor o călătorie multisenzorială şi interactivă, ilustrând parcursul sticlei Contur Coca-Cola în arta şi cultura populară a ultimului secol; o călătorie interactivă ce le va oferi consumatorilor ocazia de a arunca o privire în Arhivele Coca-Cola din Atlanta, ce includ imagini şi informaţii despre brand-ul Coca-Cola şi sticla Contur Coca-Cola.

    Brevetată pe 16 noiembrie 1915, sticla Contur Coca-Cola este o creaţie a Root Glass Company din Terre Haute, Indiana.

  • Vânzările Coca-Cola în România au scăzut cu 6% anul trecut

    Unitatea de măsură luată în considerare de Coca-Cola, naveta, reprezintă 5,678 de litri sau 24 de doze de băutură răcoritoare.

    “Evoluţia vânzărilor în România, ca volum, s-a menţinut pe trend negativ şi a înregistrat un declin de peste 5% în trimestrul al patrulea. În consecinţă, la nivelul întregului an, volumele vândute au scăzut cu circa 5%”, se arată într-un raport al grupului Coca-Cola HBC.

    Acesta este al doilea an consecutiv în care vânzările Coca-Cola HBC scad în România, după ce, în 2013, volumele vândute au coborât cu 9%.

    “Într-un mediu foarte competitiv, volumul de băuturi carbogazoase vândute în 2014 a scăzut cu 7%, întrucât avansul Sprite şi Coca-Cola Zero nu a compensat în totalitate evoluţia negativă a brandului Coca-Cola. Vânzările de sucuri naturale au crescut, datorită avansului Cappy Pulpy”, se arată în raport.

    La nivel global, grupul volumul vânzărilor Coca-Cola HBC au scăzut cu 2,8% anul trecut, la 2 miliarde de navete de la 2,06 miliarde de navete în 2013.

    Veniturile net din vânzări s-au redus cu 5,3% în 2014, la 6,51 miliarde de euro de la 6,84 miliarde de euro în anul precedent. Excluând impactul cursului valutar, venitul pe navetă a crescut cu 2,5%, potrivit datelor companiei.

    Profitul după taxe, atribuibil acţionarilor, a crescut de la 221,2 milioane de euro în 2013 la 294,8 milioane de euro anul trecut.

    Coca-Cola HBC este al doilea mare îmbuteliator al grupului american Coca-Cola după volumul vânzărilor. Compania are afaceri în 28 de ţări din Europa, Asia şi Africa.

    În România, Coca-Cola HBC deţine trei fabrici, la Ploieşti, Timişoara şi Vatra Dornei, precum şi o reţea de 14 centre de distribuţie.

  • Cei mai admiraţi CEO din România 2014: Bogdan Enoiu, locul al 18-lea

    De profesie inginer, licenţiat al Facultăţii de Metalurgie din cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti, şi pasionat de tenis, Enoiu s-a apucat de publicitate imediat după căderea Cortinei de Fier. După absolvirea facultăţii, în 1984, a lucrat vreme de nouă luni la uzina Dacia de la Colibaşi, lângă Piteşti. S-a transferat apoi la Bucureşti, unde a lucrat tot ca inginer, la IMGB.

    În 1991 românul intră în publicitate, un domeniu despre care nu se ştiau foarte multe în România. El a decis să-şi încerce norocul ca antreprenor, înfiinţând agenţia Clip. Deşi abia făcea primii paşi în domeniu, în scurt timp Enoiu a reuşit să atragă două contracte uriaşe – Xerox şi Coca-Cola.

    A câştigat astfel şi atenţia reţelei internaţionale McCann Erickson, care în 1996 a preluat agenţia Clip. În cei 18 ani de prezenţă pe piaţă grupul a câştigat unele dintre cele mai mari contracte (ca Vodafone şi Coca-Cola) şi primit „Oscarul publicităţii“ la Cannes.


    Bogdan Enoiu face parte din promoţia celor mai admiraţi CEO din 2014 şi a fost premiată în cadrul Galei Business Magazin. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale celor mai admiraţi executivi din România în a V-a ediţie a catalogului 100 Cei Mai Admiraţi CEO, lansat de Business Magazin în luna noiembrie.

    Catalogul este disponibil pentru comandă mai jos la preţul de 35 de lei:

    Cantitate: buc.

    * Editiile print sunt valabile in limita stocului disponibil. In cazul in care stocul se epuizeaza va fi livrata editia electronica. Taxele de livrare ale editiilor print vor cadea in sarcina cumparatorului .