BusinessMagazin

Tag: calculator

  • Capitalistul săptămânii: Ingvar Kamprad

    Kamprad a crescut la o fermă din satul suedez Agunnaryd. Încă din copilărie s-a arătat înzestrat cu un simţ dezvoltat al afacerilor, prima dintre acestea fiind vânzarea de chibrituri. A continuat apoi comerţul cu stilouri, felicitări de Crăciun şi peşte. A pus piatra de temelie pentru IKEA în 1943, când avea doar 17 ani, odată cu o sumă de bani primită de la tatăl lui pentru rezultatele bune de la şcoală. A fondat IKEA, prin intermediul căreia a început să vândă bunuri de consum: pixuri, portmonee, rame de tablou, feţe de masă, ceasuri, chibrituri, bijuterii, ciorapi din nailon. Acronimul IKEA vine de la numele lui (Ingvar Kamprad), numele fermei unde s-a născut, Elmtaryd, şi localitatea în care a crescut, Agunnaryd. Cinci ani mai târziu, afacerea s-a extins şi a început să includă şi vânzarea de mobilă.

    Până în 1950, toate celelalte produse au fost înlăturate din catalogul Ikea. Presat de competiţie, Kamprad a luat hotărârea deschiderii unui showroom în 1953, în Almhult. Ideea de asamblare a mobilei de către clienţi i-a venit pentru a reduce costurile de depozitare şi de transport. Primul depozit de retail a fost deschis în Stockholm în 1965, iar în mai puţin de două decenii magazinul s-a extins în 115 de locaţii din 25 de ţări. Potrivit săptămânalului suedez Veckans Affärer, Kamprad ar fi cel mai bogat om din lume, informaţie bazată pe presupunerea că ar fi deţinătorul întregii companii, o ipoteză pe care atât IKEA, cât şi familia Kamprad o resping. Ingvar Kamprad ar deţine o parte mică din afacere, restul revenind Fundaţiei INGKA Stichting şi INGKA Holding, ca parte a unei scheme favorabile de impozitare.

    În pofida faptului că este una dintre cele mai bogate persoane din lume, Kamprad este caracterizat drept foarte econom. Potrivit unui interviu acordat unei televiziuni olandeze, Kamprad conduce un Volvo din 1993, zboară doar la clasa economică şi îşi încurajează angajaţii să scrie pe ambele foi ale unei file de hârtie, reciclează plicuri de ceai şi colectează pacheţelele cu sare şi piper oferite la unele restaurante. Kamprad şi-a explicat principiile în cartea „Testamentul unui distribuitor de mobilă„, în care scria: „Nu avem nevoie de maşini opulente, titluri impresionante, uniforme sau alte simboluri care să exprime statutul. Ne bazăm pe propria putere şi voinţă„. Totuşi, el rămâne unul dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii, clasat pe locul cinci în indexul milionarilor realizat de Bloomberg. Deţine o  vilă în Elveţia, o proprietate în Suedia şi o vie în Provence, Franţa. În plus, a condus un Porsche timp de mai mulţi ani. În iunie 2013, la 87 de ani, a demisionat din consiliul director al IKEA Holding SA.

    CEO-ul companiei este, de la 1 septembrie, Peter Agnefjäll, care a preluat şi funcţia de preşedinte al grupului. În prezent există 303 magazine ale IKEA Group în 26 de ţări. Compania are 139.000 angajaţi şi a avut 690 milioane de vizitatori în anul financiar 2012.

  • Capitalistul săptămânii: WILLIAM LEVER

    Cea mai mare companie britanică şi prima multinaţională modernă are o istorie bogată, care începe în 1930, după fuziunea dintre Lever Brothers şi Margarine Unine. Temelia acesteia a fost pusă în anii 1800, odată cu fondarea companiei Lever Brothers, datorită iniţiativei lui William Lever, cunoscut şi drept Lordul Leverhulme. Lever s-a născut în Bolton, Anglia, într-o familie care avea o băcănie. A renunţat la şcoală la 16 ani şi a început să lucreze în cadrul băcăniei, iar după cinci ani a devenit partenerul tatălui lui. Din dorinţa de a-şi diversifica activităţile, cumpără în 1885 împreună cu fratele lui o companie producătoare de săpun din Warrington, Anglia, devenită Lever Brothers. Cei doi fac un parteneriat cu William Hough Watson, un chimist din oraşul natal. El revoluţionează modul de producere a săpunului prin folosirea uleiului de palmier şi a glicerinei.

    Datorită abilităţilor de marketing ale lui William Lever, săpunul lor ajunge să fie vândut în 134 de ţări în mai puţin de un deceniu de la lansare. Până în 1888, au produs 450 de tone de săpun. Datorită extinderii afacerii, cumpără un teren în Cheshire şi construieşte acolo, între 1888 şi 1914, un sat pentru angajaţi. A deschis şcoli pentru 500 de elevi, iar pentru femei a creat cursuri de gătit, croitorie şi stenografie. Până în 1909, în Port Sunlight – cum a numit aşezarea – existau 700 de locuinţe, o sală de concert şi un teatru, o bibliotecă şi o piscină în aer liber. Chiriile reprezentau salariul pe o săptămână al muncitorilor. Port Sunlight a fost creat pe baza principiului că sănătatea şi fericirea angajaţilor vor asigura şi productivitatea companiei, dar existau şi reguli stricte prin care, dacă un muncitor îşi pierdea locul de muncă, era evacuat.

    La începutul anilor 1900, Lever folosea ulei de palmier produs în coloniile britanice din Africa. A început să aibă dificultăţi în obţinerea concesiunilor de plantaţii, prin urmare a început să caute alte colonii. În 1911, Lever a vizitat Congoul belgian pentru avantajul unei forţe de muncă ieftine şi al concesiunilor de ulei de palmier. Atitudinea lui faţă de congolezi a fost una rasistă după standardele zilei de azi, iar lucrătorii de pe plantaţii făceau muncă forţată, potrivit unor informaţii din cartea „Lord Leverhulme’s Ghosts: Colonial Exploitation in the Congo„ (Fantomele Lordului Leverhulme: exploatarea colonială din Congo) de Jules Marchal. Autorul acesteia scria: „Leverhulme a creat un regat privat bazat pe sistemul belgian de muncă forţată, un program care a redus la jumătate populaţia din Congo şi a fost responsabil de mai mulţi morţi decât holocaustul nazist”.

    În Marea Britanie, este un binefăcător pentru mulţi, mai ales în oraşul natal, unde a construit cel mai mare parc, donat de el în 1914. Începând cu 1918, cheltuieşte circa un milion de lire sterline pentru amenajarea Insulei Lewis, aflată pe coasta vestică a Scoţiei, dar opoziţia localnicilor îl opreşte să îşi ducă la capăt viziunea. După ce se întoarce dintr-o călătorie în Africa, se îmbolnăveşte de pneumonie şi moare. Până în 1930, angajase 250.000 de oameni şi, în termeni de valoare a pieţei, compania sa este cea mai mare din Marea Britanie.

  • Capitalistul săptămânii: Steve Wozniak

    La 1 aprilie 1976, Jobs şi Wozniak au înfiinţat Apple Computer. Apple I era un calculator cu un microprocesor de 25 de dolari şi un ecran de 40 de caractere lăţime şi 24 de rânduri înălţime. Nu avea carcasă, sursă de alimentare, tastatură sau afişaj; acestea trebuiau furnizate de utilizator. Wozniak spunea recent că Jobs a devenit conştient mai târziu despre cât de valoroase erau computerele create de prietenul său.

    În plus, menţionează cofondatorul Apple la 37 de ani de la lansarea acesteia, el a fost cel care, atunci când Apple a decis să nu le ofere nicio recompensă foştilor colaboratori care au avut un aport în dezvoltarea companiei, le-a oferit părţi din acţiunile proprii. Pe lângă proiectarea hardware-ului, Wozniak a scris mare parte din software-ul furnizat iniţial cu Apple.

    A scris un interpretor de limbaj de programare, un set de instrucţiuni pentru un procesor virtual pe 16 biţi şi un joc care a reprezentat motivul adăugării funcţiei de sunet la calculator, dar şi codul necesar pentru controlul unităţii de disc. Nedespărţiţi pentru o vreme, cei doi au
    început să aibă tot mai multe neînţelegeri din momentul când Jobs a început să transforme principiile antreprenoriale după care conducea compania în reguli corporatiste.

    Contractul încheiat între Steve Jobs, Stephen Wozniak şi Ronald Wayne pentru înfiinţarea, în 1976, a companiei Apple a fost cumpărat la licitaţie cu 1,59 de milioane de dolari. Conform BBC, preţul cerut de casa de licitaţii Sotheby a fost depăşit de 15 ori. Wozniak şi-a încheiat definitiv activitatea la Apple în februarie 1987, la 12 ani după înfiinţarea companiei, dar a rămas oficial angajat şi continuă să deţină acţiuni.

  • 10 idei “anormale” care au schimbat lumea

     Iată câteva dintre ideile care, la momentul respectiv, au atras oprobiul public sau al elitelor (pământul e rotund, teoria germenilor) sau care au permis răspândirea mult mai rapidă a informaţiei (inventarea calculatorului şi a internetului).

    1. Pământul e rotund

    În zilele noastre nu cred că există cineva care să nu ştie că Pământul e rotund. Însă în antichitate exista credinţa fermă că acesta este plat. Primele dovezi ale sfericităţii Pământului au fost călătoriile în jurul lumii ale lui Magellan şi Juan Sebastian Elcano.

    2. Elementele clasice

    Cei care au pus bazele ştiinţei moderne, chiar dacă “opera”lor nu a fost tocmai corectă, au fost filosofii pre-socratişti (Thales din Milet, Anaximander, Anaximendes, Heraclit, Parmenides, etc.). În încercarea lor de a explica lumea făcând abstracţie de mitologie şi religie, ei au postulat că lumea este compusă din patru elemente primare clasice: pământ, apă, foc şi aer.

    Cititi mai multe pe www.apropo.ro

  • Ce face diferenţa între profit şi pierderi în cazul unui mall

    CRED CĂ ÎN RETAIL NU MAI EXISTĂ LOC PENTRU PROIECTE MEDII.
    Pentru a funcţiona, trebuie să fie ori un spaţiu dedicat comerţului de proximitate, ori unul de mari dimensiuni, în care clientul este invitat să se deplaseze chiar şi 60-100 km pentru ce regăseşte în centrul comercial„, spune Tatian Diaconu, managing director al Immochan România. În urmă cu zece ani, studiile de piaţă arătau că hipermarketurile şi centrele comerciale dobândeau, odată cu terenul câştigat în comerţul românesc, o importantă latură de socializare, pentru că familiile şi prietenii petreceau timp la cumpărături.

    Mai nou, comportamentul de consum suferă o nouă schimbare. Pe de o parte scăderea puterii de cumpărare îndeamnă mai puţin la shopping, iar pe de altă parte comerţul electronic câştigă tot mai mult teren, iar articolele sunt la un clic distanţă pentru cei aşezaţi în faţa calculatorului. În provincie sunt oraşe deja „echipate„ cu centre comerciale, unde un nou proiect nu mai are rost, iar în cele neaglomerate „ori faci un centru comercial care să polarizeze întreaga regiune, ori îţi asumi că nu ai succes„, crede Tatian Diaconu.

    La 36 de ani, el se află de 15 luni la conducerea companiei, divizia imobiliară a grupului de retail Auchan, fiind angajat pentru a înfiinţa şi dezvolta această companie pe piaţa românească. „Când am acceptat oferta, mi-a plăcut proiectul propus„, povesteşte Diaconu, care adaugă că ritmul s-a dovedit mult mai alert după ce Auchan a preluat reţeaua de hipermarketuri Real. Concret, după ce tranzacţia va primi avizul Consiliului Concurenţei, volumul de muncă se va dubla. „La finalul anului echipa va ajunge la 25 de oameni„, estimează Diaconu.

    El şi echipa sa se ocupă de dezvoltarea a două proiecte – Coresi Braşov şi un centru comercial în Drumul Taberei, Bucureşti, valoarea totală a investiţiilor fiind de 120 de milioane de euro. Pentru dezvoltarea proiectului Coresi, compania a cumpărat anul trecut un teren de 100 de hectare, cea mai mare parte din fosta platformă industrială Tractorul din Braşov.

    Diaconu spune că pentru Coresi bugetul de investiţii este de 55 de milioane de euro, din fonduri proprii ale grupului Auchan, iar în primă fază va fi realizat un centru comercial cu o suprafaţă închiriabilă de 45.000 mp. La Braşov, dincolo de retailerii pe care Immochan mizează că-i va atrage în galeriile sale, un punct important va fi dezvoltarea spaţiilor dedicate petrecerii timpului liber.

  • Percheziţii la Primăria Baia Mare şi la un trust de presă

     Potrivit surselor citate, procurorii fac percheziţii la sediul Primărei Baia Mare şi la sediul trustului de presă e-Maramureş, de unde au ridicat, până în prezent, mai multe documente şi unităţi de calculator.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Virusul care poate să îţi controleze calculatorul prin Facebook

    Noua variantă a virusului Dorkbot se răspândeşte sub forma unor linkuri prin mesaje de pe chat-ul Facebook şi îşi poate face singură actualizările pentru a-şi instala cea mai nouă versiune, potrivit informatiilor oferite de compania românească de software de antivirus Bitdefender.

    Executarea fişierelor cu extensia ‘.exe’ prin care actioneaza si Dorkbot este periculoasa in general, indiferent dacă este primit de la prieteni sau de la persoane necunoscute, prin intermediul programelor de mesagerie instantă (Facebook, Yahoo Messenger etc.). Virusul Dorkbot se foloseşte de reţele de tip IRC (Internet Relay Chat) pentru a transmite şi a primi date şi a fost detectat de Bitdefender într-o versiune iniţială în urmă cu doi ani, ca Backdoor.IRCBot.Dorkbot.

    Virusul a fost împachetat acum într-o formă nouă, cu scopul de a evita soluţiile antivirus. Softul periculos are astfel capacităţi rootkit, putând chiar să împiedice antivirusul să efectueze actualizări de securitate. Dorkbot poate, de asemenea, spiona activitatea utilizatorilor în browser. În afară de mesageria instant, virusul se poate răspândi şi prin dispositive USB.

    În ultimii doi ani, Bitdefender a observat o creştere a numărului de viruşi propagaţi prin reţele sociale, cel mai adesea prin scam-uri de pe Facebook. În România, cele mai populare sunt cele de tipul “vezi cine ţi-a vizualizat profilul”.

    În topul site-urilor periculoase răspândite pe Facebook se află şi linkurile frauduloase, care încearcă să îi convingă pe utilizatori să participe la sondaje pentru a câştiga premii, de obicei telefoane mobile sau tablete. Phishingul, prin care utilizatorilor li se fură date personale, nu mai este atât de popular ca în anii de început ai reţelelor sociale, pentru că utilizatorii au învaţat să recunoască astfel de mesaje.

     

  • Altfel de lumină

    Primăvara ploioasă, în metrou, cu miros nesuferit de câine ud şi cu lume multă, mai încruntată decât de obicei. Pe scaunul din faţa mea stă un tip mare, puţin îngândurat, cu pantofi butucănoşi, din aceia ieftini, luaţi din piaţă, cu talpa groasă şi cu nişte ornamente creţe, cam urâte.

    Pantaloni cu genunchi, dar curăţei, mâini zdravene şi muncite. Lângă el o femeie subţire, cu un aer liniştit, mai degrabă tânără, tinereţea aceea fără vârstă, valabilă şi la 50 de ani. Fustă gri şi haină mai degrabă de muşama.La o zguduitură a vagonului s-au privit şi atunci am realizat că sunt împreună; privirea ei s-a luminat frumos, s-a uitat la el cumva special, fără să zâmbească, dar curat, limpede. Pentru o secundă şi el a părut mai puţin încruntat şi i-au sclipit şi lui ochii. Au comunicat şi, timp de o secundă, şi-au spus cât într-un roman gros. Mi-a făcut bine privirea aceea a lor, o regăsesc din ce în ce mai rar, pe stradă
    sau aiurea; o fărâmă am păstrat-o, iar pe cei doi i-am trecut în lista mea de învingători mărunţi – se aveau unul pe celălalt, adică stăpâneau toată lumea.

    Doi. Hotel scorţos, de superlux, unde se ţine o adunare despre viitorul satului românesc după aderarea la Uniunea Europeană. Normal, lipsesc ţăranii şi nu a fost invitat nici măcar unul sau doi primari de sat; sunt prezenţi însă oficiali de la Comisia Europeană, cercetători, sociologi, ceva ziarişti.

    Pe rândul al doilea de scaune stau două Costume Negre cu Cămăşi Albe şi Cravate Grena şi cu Pantofi cu Botul Ascuţit Foarte, Foarte Lucioşi, despre care îmi dau seama mai târziu că au funcţii la un minister şi la Preşedinţie. Costumul de la minister a stat liniştit, a ascultat părerile vorbitorilor despre satul românesc, s-a cerut la tribună şi a vorbit şi el ceva, pe urmă a plecat. Costumul de la Preşedinţie a ascultat şi el atent şi a vorbit, dar de pe scaun. A atras atenţia asupra faptului esenţial că, în legătură cu satul românesc şi cu integrarea în Unuinea Europeană, ne aflăm într-o stare de “asimetrie de atenţie”.

    Pe urmă a plecat.Cum stăteam mai în spate, nu-i văzusem până atunci ochii; nu i-am văzut nici după ce s-a ridicat şi a plecat, pentru că avea ochelari negri. Lumina de pe candelabrele scumpe s-a reflectat o fracţiune de secundă în lentilele negre.
    Trei. Margine prăfuită de capitală europeană şi un taxi cam rablagit, condus de un tip solid, ras în cap şi cu cămaşă în pătrăţele. Mă ceartă că am urcat în faţă, dar il ignor; mă ceartă în continuare pentru că i s-a părut că vreau să trântesc uşa, de care, de altfel, nici nu mă atinsesem încă. A închis el uşa. Obosit de ceartă, taximetristul meu a tăcut preţ de câţiva kilometri.

    Dar nu mulţi. “Ce ne facem, dom’le, cu Băsescu ăsta?”, mă întreabă la un moment dat, asta după ce şi-a dat seama că lucrez prin presă. Nu m-a lăsat să-mi declin competenţa în legătură cu modul de întrebuinţare al preşedintelui şi a continuat, fără punct şi virgulă, dar cu intonaţii pline de năduf să mă informeze în legătură cu starea drumurilor, cu vilele construite nu ştiu pe unde, cu modul în care se descurca el odată şi cu modul în care unii au pus stăpânire pe unele spaţii comerciale şi cum respectivele spaţii comerciale îşi schimbă oferta – prea des pentru puterea de înţelegere a omului meu. Întrebarea retorică “…păi ştii dumneata?…” se repeta destul de des; la întrebarea mai puţin retorică “…păi ştii dumneata cât costă kilu de slănină?…” am ajuns la gară şi a trebuit să-l determin să oprească pentru a coborî, în sfârşit.

    Taximetristul a coborât ca să deschidă portbagajul; am profitat de momentul de tăcere pentru a-i comunica că ştiu cât costă kilu de slănină şi că, fără nicio legătură cu toate cele pomenite, cred că lui o să-i fie tot mai greu, în continuare. Am prins în ochii lui o lumină derutată, nu ştiu dacă era în legătură cu slănina sau cu bacşişul lăsat.

     

  • Am descoperit cel mai bătrân gamer din România. Are 87 de ani!

    După ce termină treburile de zi cu zi din casă şi se plictiseşte şi de îndeletniciri precum împletitul ciorapilor, specifice de altfel unei bunici, Maria Băcanu se aşază la calculatorul primit de la nepotul său, un economist în vârstă de 37 de ani, şi se dedică unei alte pasiuni, anume jocurile. Timp de cel puţin patru ore din zi, bunica în vârstă de 87 de ani, pe vremuri secretar de redacţie la Editura Univers, se delectează cu jocuri dintre care nu lipseşte, de pildă, binecunoscutul Solitaire, dar şi Scooby-Doo sau “jocuri cu iepuraşi şi vulpiţe” de tipul Mario. Preferat este însă Mahjong, dar Coca, aşa cum îi spun apropiaţii, a avut de-a lungul timpului multe titluri preferate, dat fiind că pasiunea sa nu este deloc nouă, ci a pornit cândva în anii ’90, când şi-a luat pentru prima dată un calculator. Iar acum, se bucură de orice fel de joc care nu necesită conexiune la internet şi care îşi găseşte loc în calculator cu ajutorul lui Călin, nepotul său.

    Maria “Coca” Băcanu este însă un exemplu rar întâlnit în România. În SUA, în schimb, seniorii pasionaţi de jocuri formează deja comunităţi în toată regula. Thomas Abel, de exemplu, un mecanic de aeronave în vârstă de 43 de ani, se joacă aproape în fiecare seară când ajunge acasă de la serviciu, atât pe calculator, cât şi pe consola sa de jocuri Xbox. Evită însă pe cât posibil să intre în contact cu copiii care se joacă în acelaşi timp pe internet titlurile lui preferate. “Dai peste tot felul de copii de 12 ani care vorbesc urât şi sunt dezagreabili. Te întrebi uneori unde le sunt părinţii”, spune Abel. Pentru a ocoli astfel de situaţii, mecanicul îşi găseşte parteneri de joc pe site-uri şi forumuri dedicate publicului matur amator de jocuri.

    DE ALTFEL, A FOST UNUL DINTRE MEMBRII CARE, ÎN URMĂ CU MAI BINE DE ZECE ANI, puneau bazele comunităţii online GezzerGamers.com adresată celor care “se joacă între momentele de schimbat Pampers” sau, mai precis, “oamenilor de cel puţin 30 de ani care nu iau lucrurile foarte tare în serios”, aşa cum este precizat chiar pe paginile forumului. Acolo, nu e deloc neobişnuit să vezi imagini şi poveşti ale unor bunici trecuţi de o vârstă care sunt însă pasionaţi de jocuri video. Chiar pe prima pagină este prezentată povestea Hildei Knott, o bătrână de 86 de ani pasionată de acest mod de divertisment de aproape patru decenii, care, printre altele, se joacă acum Grand Theft Auto IV pe consola sa PS3.

    Asemenea comunităţi dedicate seniorilor pasionaţi de jocuri au început să apară peste tot în lume pe măsură ce generaţia tânără din vremea Pong şi Pac-Man a ajuns acum la o anumită vârstă, dar continuă să se distreze cu titluri precum Halo sau Call of Duty, scrie Wall Street Journal. Site-uri precum 2old2play sau TheOlderGamers sunt numai câteva exemple. Acesta din urmă numără peste 57.000 de membri din toate colţurile lumii – Ralph Atkinson, de pildă, vine din Melbourne, Australia, iar “atunci când câştig, le spun competitorilor că tocmai au fost învinşi de un pensionar”, spune fostul măcelar în vârstă de 77 de ani.

    SUNT PERSPECTIVE SĂ APARĂ ASTFEL DE COMUNITĂŢI ŞI ÎN ROMÂNIA, AVÂND ÎN VEDERE EXPANSIUNEA CONTINUĂ A ACESTUI DOMENIU”, este de părere Silviu Stroie, directorul executiv al comunităţii ComputerGames.ro. Nu crede însă că prea curând, mai ales că piaţa noastră este în general cu câţiva ani în urmă faţă de cea mondială la acest capitol. Există totuşi un public matur, cu vârsta de peste 40-50 de ani, amator de jocuri, dar este foarte greu de cuantificat, în condiţiile în care nu se poate calcula exact câţi dintre seniori cumpără jocurile pentru ei şi câţi pentru nepoţi. Iar absenţa unei nişe personalizate pe această categorie, aşa cum observă Stroie, nu face decât să îngreuneze calculul.

    IN JUR DE 10% DIN AFACERILE DE 1,8 MILIOANE DE EURO ALE COMPUTERGAMES.RO REVIN PUBLICULUI MATUR, însă la nivelul pieţei de jocuri în ansamblu, estimată la 24 de milioane de euro anul acesta, în creştere cu 20% faţă de 2012, ponderea este probabil uşor mai ridicată. “Bunicii sunt cumpărători importanţi în domeniu”, punctează Doru Răduţă, managing directorul TNT Games, divizia de gaming a distribuitorului RHS. Cumpără pentru a satisface dorinţele şi capriciile nepoţilor care nu au trecut încă de vârsta adolescenţei, motiv pentru care, de obicei, decizia de cumpărare se face strict din perspectiva titlului, preţul fiind mai puţin important. Cheltuiala medie pentru un joc video este însă de aproximativ 120 de lei.

    La o privire de ansamblu, peste trei milioane de români au intrat măcar o dată în contact cu un joc video în ultimul an, estimează Silviu Stroie, iar dintre ei un milion sunt consideraţi specialişti, pentru că se joacă cam două ore în fiecare zi, în timp ce 10.000 pot fi încadraţi la categoria profesioniştilor, alocând chiar şi 6-7 ore zilnic acestei forme de divertisment. Media de vârstă este sub 30 de ani, aşa că seniorii sunt consideraţi păsări rare în domeniu sau cel puţin în statistici, pentru că nu jocurile video pentru care se fac calcule şi estimări îi atrag pe aceştia, ci mai degrabă jocurile aşa-numite casual, de ocazie, care sunt disponibile gratuit pe internet, susţine Doru Răduţă.

    Un lucru este totuşi cert: peste două-trei decenii vom avea şi în România comunităţi de jucători de vârsta a treia. Va fi momentul când generaţia actuală de gameri va intra la categoria seniorilor.

  • ComputerGames.ro a avut afaceri de 1,8 mil. euro în 2012

    “Afacerile ComputerGames.ro au crescut constant de la an la an, ajungând în 2012 la aproximativ 1,8 milioane de euro. Acest lucru se datorează în principal faptului că anul anterior a fost cel al trecerii masive a cumpărăturilor de jocuri la cutie din retail către mediul online”, a declarat Silviu Stroie, CEO ComputerGames.ro. Aproximativ 90% din cifra de afaceri a companiei provine din vânzarea de jocuri, în timp ce restul a venit din publicitatea afişată pe site-ul ComputerGames.ro, cu peste 727.000 de vizitatori unici în luna decembrie 2012.

    Piaţa locală de jocuri este estimată la 20 de milioane de euro anul trecut, iar Stroie preconizează o creştere de 20% în 2013, până la aproximativ 24 de milioane de euro. “Deşi o mare parte din bani nu mai trec prin firmele româneşti de profil, piaţa de jocuri din România a crescut cu circa 20% anul precedent, până la aproximativ 20 de milioane de euro. La ora actuală, jucătorii de pe plan local cumpără şi de pe site-uri externe, astfel că foarte mulţi bani nu mai ajung în companiile româneşti din industrie”, a explicat Silviu Stroie. În prezent, piaţa românească de jocuri se împarte în vânzări pentru PC (85%), consolă (2-3%) şi dispozitive mobile (12-13%).

    Cheltuiala medie lunară a unui român pentru jocuri video se ridică la 120 de lei. În total, în România există în jur de trei milioane de persoane care se joacă în mod constant pe calculator, dintre care aproximativ un milion sunt consideraţi specialişti pentru că se joacă între una şi două ore în fiecare zi, iar 10.000 sunt profesionişti, ajungând să se joace chiar şi 6-7 ore pe zi. Majoritatea celor care practică sporturile electronice sunt bărbaţi şi au vârsta cuprinsă între 14 şi 40 de ani.

    O lansare importantă de jocuri care a contribuit la rezultatele financiare peste aşteptări ale ComputerGames.ro a fost Counter-Strike: Global Offensive, joc achiziţionat de 200.000 de jucători din 21 august şi până la finalul anului. Un alt exemplu de joc comercializat de ComputerGames.ro care a avut rezultate spectaculoase din punct de vedere al vânzărilor este Guild Wars, cumpărat de 12.000 de utilizatori.