BusinessMagazin

Tag: Brazilia

  • Oraşul locuit doar de femei cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani. Ce trebuie să facă bărbaţii ca să poată intra in oraş – FOTO

    În Noiva do Cordeiro trăiesc peste 600 de femei, cu vârstele cuprinse între 20 şi 35 de ani. Unele dintre ele sunt căsătorite, dar soţii lor trebuie să trăiască şi să lucreze în altă parte, scrie Daily Mail.

    În această comunitate rurală din sud-estul Braziliei, femeile se află la conducere şi au propriul set de reguli. Femeile care sunt căsătorite şi au familii trebuie să-şi trimită soţii şi fii care au împlinit 18 ani să lucreze departe de casă, putând să se întoarcă doar în weekend.

    “Oraşul nostru e mai frumos, mai organizat şi mult mai armonios cu femeile la conducere”, spune Rosalee Fernandes pentru publicaţia britanică. “Împărţim totul, chiar şi pământul pe care-l muncim. Nimeni nu se află în competiţie cu nimeni. Ne strângem să ne uităm la telenovele, ne împrumutăm haine şi ne vopsim unghiile”, a adăugat ea.

    Problema este că este dificil de găsit un bărbat singur care să nu fie rudă sau căsătorit deja cu o vecină. “Toate visăm să ne îndrăgostim şi să ne căsătorim. Dar ne place să trăim aici şi nu vrem să fim nevoite să plecăm din oraş pentru a putea găsi un soţ”, a spus Nelma Fernandes.

    Astfel comunitatea de femei invită bărbaţii să li se alăture, cu o singură condiţie. “Trebuie să-şi dea acordul să facă ceea ce spunem şi să trăiască după regulile noastre”. 

     

     

  • Din ce ţară vine cea mai bună ciocolată din lume

    Din juriu au făcut parte peste 100 de persoane proprietari de plantaţii de boabe de cacao, ciocolatieri, somelieri, scriitori, cofetari, bucătari, experţi în alimentaţie, ziarişti, blogeri. Ei au avut de ales dintre cele peste 200 de produse finaliste. În competiţie au fost înscrise ciocolate produse în Ecuador, Danemarca, SUA, Franţa, Canada, Noua Zeelandă, Australia, Mexic, Marea Britanie, Islanda, Venezuela, Columbia, Taiwan, Brazilia, Ungaria, Germania, Elveţia, Italia, Argentina, Finlanda, Belgia, Africa de Sud şi Japonia.

    Citiţi mai multe pe www.gustarte.ro

  • Momentul de GLORIE al României în care a avut cea mai mare cantitate de AUR în rezervă, mai mult decât Italia, Australia, Grecia, Brazilia sau Norvegia, şi aproape cât Japonia

    La acea vreme BNR avea mai mult aur în rezervă decât băncile centrale din Italia, Australia, Grecia, Brazilia sau Norvegia, şi aproape cât Japonia. De la înfiinţarea Băncii Naţionale a României, rezervele de aur au fluctuat în funcţie de evenimente istorice – războaie şi decizii politice -, dar şi de ciclurile de creştere economică.

    Astfel, România avea în anul 1900, la începutul secolului XX, 10,5 tone de aur. Rezerva s-a dublat în următorii cinci ani şi a ajuns la 22,5 tone în 1905, pentru ca apoi să urce constant până în 1940, când a atins maximul de 139,88 tone.

    Un important punct de inflexiune în această direcţie este perioada 1915-1920, când România a predat Rusiei tezaurul. În 1920, BNR avea mai puţin de două tone de aur, însă rezerva a revenit în următorii cinci ani pentru a ajunge la aproape 73 de tone în 1925, de la 64,1 tone în 1915, cu un an înainte de semnarea decretului de predare a Tezaurului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ar fi putut fi cel mai mare JAF bancar din istorie: Şaisprezece indivizi, arestaţi în Brazilia după ce au săpat un tunel de sute de metri

    Poliţia din Sao Paulo a descoperit un tunel cu lungimea de 600 de metri, având înălţimea de 1,5 metri, săpat dintr-o casă spre o filială a companiei financiare de stat Banco do Brasil.

    Hoţii lucrau de câteva luni la construirea tunelului dotat cu lumină şi sistem pentru transportarea banilor, reuşind să ajungă la zeci de metri de banca de stat braziliană.

    Cei 16 indivizi intenţionau să fure un miliard de reali brazilieni (circa 270 de milioane de euro) din filiala din Sao Paulo a Banco do Brasil.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ar fi putut fi cel mai mare JAF bancar din istorie: Şaisprezece indivizi, arestaţi în Brazilia după ce au săpat un tunel de sute de metri

    Poliţia din Sao Paulo a descoperit un tunel cu lungimea de 600 de metri, având înălţimea de 1,5 metri, săpat dintr-o casă spre o filială a companiei financiare de stat Banco do Brasil.

    Hoţii lucrau de câteva luni la construirea tunelului dotat cu lumină şi sistem pentru transportarea banilor, reuşind să ajungă la zeci de metri de banca de stat braziliană.

    Cei 16 indivizi intenţionau să fure un miliard de reali brazilieni (circa 270 de milioane de euro) din filiala din Sao Paulo a Banco do Brasil.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Această insulă din paradis te va UCIDE în 5 minute

    Vipera morţii

    Vipera vârf de lance aurie (Bothrops insularis) este o specie de şarpe veninos ale cărei dimenisuni medii ating cam 70 centimetri, cu toate că au fost capturate şi exemplare de 118 centimetri. Culoarea sa de fond este galben-maronie, peste care se suprapun modele triunghiulare sau romboidale. Numele său, de viperă vârf de lance este deţinut şi de restul viperelor din genul Bothrops şi are legătură cu forma caracteristică a capului, care datorită pungilor uriaşe de venin are o formă pronunţat triunghiulară, asemănătoare vîrfului unei lănci sau săgeţi.

    Vipera vârf de lance aurie este o specie endemică doar în această insulă, ceea ce înseamnă că nu se întâlneşte altundeva pe planetă. Deşi se hrănesc aproape numai cu păsări marine, veninul acestor vipere este atât de puternic încât omul muşcat moare în mai puţin de o oră, dacă nu primeşte ajutor în acest interval de timp. Numeroase legende locale vorbesc despre soarta celor coborâţi pe ţărmul Insulei Şerpilor, cum o mai denumesc brazilienii pe Ilha da Queimada Grande.

    Mulţi oameni, majoritatea ajunşi aici să culeagă banane sau să exploreze insula au murit în adevărate bălţi de sânge, cu trupul presărat  de muşcături. Între anii 1909-1920, câţiva oameni au muncit şi locuit aici, cu scopul de a lucra la farul de pe insulă. Însă conform datelor, ultimul lucrător a murit alături de toţi membrii familiei sale, după ce mai multe vipere alungate de o furtună s-au adăpostit în casa omului, după ce în prealabil au intrat pe geamul lăsat deschis.
     
    Cu toate că mulţi localnici care vor să-i impresioneze pe turişti, afirmă că şerpii respectivi au fost aduşi intenţionat pe insulă de către piraţii care şi-au îngropat comorile şi au vrut astfel să ţină oamenii departe de ele, adevărul este cu totul altul.
    Cele 2.000-4.000 de vipere vârf de lance aurii care trăiesc în prezent pe suprafaţa de doar 43 de hectare a insulei au evoluat aici timp de mii de ani fără nicio intervenţie omenească.
     
    Acum circa 11.000 de ani, nivelul oceanelor a crescut atât de mult încât a izolat insula de restul continentului sud-american, şi odată cu ea, creşterea apelor i-a izolat şi pe şerpii de aici care au continuat să evolueze adaptându-se la mediul specific din insulă şi devenind astfel o specie distinctă în genul viperelor vîrf de lance. Viperele de aici nu au nicun fel de prădător natural, fapt care le-a permis să se înmulţească nestingherite până la capacitatea maximă a habitatului lor. 
     

  • Ilha da Queimada Grande: Insula din paradis care te va ucide în 5 minute

    Vipera morţii

    Vipera vârf de lance aurie (Bothrops insularis) este o specie de şarpe veninos ale cărei dimenisuni medii ating cam 70 centimetri, cu toate că au fost capturate şi exemplare de 118 centimetri. Culoarea sa de fond este galben-maronie, peste care se suprapun modele triunghiulare sau romboidale. Numele său, de viperă vârf de lance este deţinut şi de restul viperelor din genul Bothrops şi are legătură cu forma caracteristică a capului, care datorită pungilor uriaşe de venin are o formă pronunţat triunghiulară, asemănătoare vîrfului unei lănci sau săgeţi.

    Vipera vârf de lance aurie este o specie endemică doar în această insulă, ceea ce înseamnă că nu se întâlneşte altundeva pe planetă. Deşi se hrănesc aproape numai cu păsări marine, veninul acestor vipere este atât de puternic încât omul muşcat moare în mai puţin de o oră, dacă nu primeşte ajutor în acest interval de timp. Numeroase legende locale vorbesc despre soarta celor coborâţi pe ţărmul Insulei Şerpilor, cum o mai denumesc brazilienii pe Ilha da Queimada Grande.

    Mulţi oameni, majoritatea ajunşi aici să culeagă banane sau să exploreze insula au murit în adevărate bălţi de sânge, cu trupul presărat  de muşcături. Între anii 1909-1920, câţiva oameni au muncit şi locuit aici, cu scopul de a lucra la farul de pe insulă. Însă conform datelor, ultimul lucrător a murit alături de toţi membrii familiei sale, după ce mai multe vipere alungate de o furtună s-au adăpostit în casa omului, după ce în prealabil au intrat pe geamul lăsat deschis.
     
    Cu toate că mulţi localnici care vor să-i impresioneze pe turişti, afirmă că şerpii respectivi au fost aduşi intenţionat pe insulă de către piraţii care şi-au îngropat comorile şi au vrut astfel să ţină oamenii departe de ele, adevărul este cu totul altul.
    Cele 2.000-4.000 de vipere vârf de lance aurii care trăiesc în prezent pe suprafaţa de doar 43 de hectare a insulei au evoluat aici timp de mii de ani fără nicio intervenţie omenească.
     
    Acum circa 11.000 de ani, nivelul oceanelor a crescut atât de mult încât a izolat insula de restul continentului sud-american, şi odată cu ea, creşterea apelor i-a izolat şi pe şerpii de aici care au continuat să evolueze adaptându-se la mediul specific din insulă şi devenind astfel o specie distinctă în genul viperelor vîrf de lance. Viperele de aici nu au nicun fel de prădător natural, fapt care le-a permis să se înmulţească nestingherite până la capacitatea maximă a habitatului lor. 
     

  • Un miner a descoperit o rocă din smarald care valorează 300 de milioane de dolari. Vezi cum trăieşte după marea descoperire

    Proprietarul, căruia îi sunt cunoscute doar iniţialele –  FG-  a declarat că piatra uriaşă este extrem de rară datorită „dimensiunilor sale considerabile şi a calităţii cristalelor sale gigantice”. Deşi ar fi nevoie de un camion cu stivuitor pentru a transporta această piatră imensă, riscurile sunt foarte ridicate în Brazilia, unde grupările criminale folosesc explozibili pentru a ataca băncile.

    Smaraldul masiv, care cântăreşte 360 ​​de kilograme şi are o înălţime de 1,3 metri, a fost descoperit acum o lună, la 200 de metri adâncime în interiorul minei Carnaiba, o zonă de explorare minerală bogată în bijuterii din Bahia, nord-estul Braziliei. „Nu pot dezvălui nimic despre locul unde se află piatra, modul în care se păstrează şi cât am plătit pentru ea”, a declarat săptămâna aceasta proprietarul extrem de precaut.  „Tot ce pot spune este că piatra este mutată frecvent dintr-o locaţie securizată în alta.  Nu pot să risc viaţa familiei mele, ţinând piatra într-un loc în care ar putea fi găsit”, a mai spus acesta.  Păzitorul secret, care finalizează în prezent actele juridice de proprietate, a descris obiectul ca „un monument maiestuos şi frumos”.

    Experţii declară că  piatra impodobită cu bijuterii, care conţine aproximativ 180.000 de cristale de smarald, ar pute ajunge la o valoare de 238 de milioane de lire sterline. Proprietarul, un bărbat căsătorit, în vârstă de  50 de ani, a dezvăluit: „Am primit deja apeluri de la părţile interesate, inclusiv potenţialii cumpărători din Europa, Emiratele Arabe, America, India şi China, care doresc să deschidă negocierile”.

  • Povestea femeii care a crescut intr-o famile săracă cu 10 fraţi şi care acum deţine un lanţ de 300 de cofetării

    În copilărie Cleusa Maria era mult mai familiarizată cu greblele decât cu păpuşile. În fiecare zi ea trebuia să-şi ajute tatăl în mica fermă pe care o închiriase undeva în sud-estul Braziliei, într-un sat. Asta până când tatăl ei a murit într-un accident de maşină, când ea avea doar 12 ani, iar mama ei a trebuit să aibă grijă de cei 10 copii, Cleusa fiind cea mai mare dintre aceştia.

    Ulterior,  tânăra împreună cu mama sa au ajuns să muncească ca lucrătoare agricolă, să culeagă trestie de zahăr, iar turele lor de câte 10 ore începeau zilnic înaintea răsăritului soarelui. Călătoria spre noua viaţă a început-o, însă, în jurul vârstei de 17 ani. A plecat de la ţară şi s-a mutat în oraşul Sao Paulo, cel mai mare din Brazilia, unde a devenit servitoare la o familie foarte bogată. Aici trebuia să locuiască la domiciliul angajatorului său şi avea doar două zile libere în fiecare lună, iar toate salariile i le trimitea mamei sale, care lucra încă în ferme.

    Curând s-a hotărât însă să se înscrie la un curs de educaţie pentru adulţi, de care nu a avut parte cât a fost copil, şi să se angajeze ca recepţioneră, undeva lângă Sao Paolo, mai aproape de mama sa. În 1995 a primit o cerere neobişnuită de la soţia şefului ei, care i-ar schimba viaţa – i-a cerut ajutorul pentru a face un tort de 35 de kg. „Soţia şefului meu obişnuia să vândă prăjituri, iar în acea zi şi-a rupt piciorul. Eu nu aveam nicio idee despre cum se face acest lucru, dar mi-a dat toate instrucţiunile şi în cele din urmă am reuşit”, povesteşte aceasta. După acest episod şefa sa a considerat că tânăra are un talent ce nu poate fi ignorat, aşa că i-a cumpărat un mixer şi i-a găsit mai mulţi clienţi. La acea vreme Cleusa era divorţată, avea un copil mic, în timpul zilei lucra la fabrică, iar nopţile şi le petrecea făcând prăjituri.

    Doi ani mai târziu a demisionat, iar cu ajutorul unuia dintre fraţii săi a deschis un mic magazin pe care la numit Sodie Doces. Anii următori au fost plini de muncă grea, dar în decurs de zece ani, Cleusa deţinea deja patru magazine de prăjituri. La un moment dat, unul  dintre clienţi a insistat ca firma sa să se extindă prin vânzarea de francize. „Nu aveam nicio idee despre ce înseamnă o franciză, dar acest client a persistat, vorbind despre asta pentru un an întreg. Aşa că am luat un curs la Sao Paulo pentru a înţelege modelul de afaceri şi am decis să devin francizor. Clientul a devenit primul nostru francizat, iar în mai puţin de doi ani am ajuns la peste 50 de francize”, povesteşte aceasta. 

    După două decenii de la deschiderea primului său magazin, Cleusa are peste 300 de puncte de vânzare, iar preţurile prăjiturilor sale variază de la aproximativ 43 reali (circa 10 lire sterline) la 74 reali. Pentru a deschide un magazin Sodie Doces, francizaţii trebuie sa investeasca aproximativ 400.000 de reali, iar fiecare magazin angajează până la 15 angajaţi.

  • Povestea femeii care a crescut intr-o famile săracă cu 10 fraţi şi care acum deţine un lanţ de 300 de cofetării

    În copilărie Cleusa Maria era mult mai familiarizată cu greblele decât cu păpuşile. În fiecare zi ea trebuia să-şi ajute tatăl în mica fermă pe care o închiriase undeva în sud-estul Braziliei, într-un sat. Asta până când tatăl ei a murit într-un accident de maşină, când ea avea doar 12 ani, iar mama ei a trebuit să aibă grijă de cei 10 copii, Cleusa fiind cea mai mare dintre aceştia.

    Ulterior,  tânăra împreună cu mama sa au ajuns să muncească ca lucrătoare agricolă, să culeagă trestie de zahăr, iar turele lor de câte 10 ore începeau zilnic înaintea răsăritului soarelui. Călătoria spre noua viaţă a început-o, însă, în jurul vârstei de 17 ani. A plecat de la ţară şi s-a mutat în oraşul Sao Paulo, cel mai mare din Brazilia, unde a devenit servitoare la o familie foarte bogată. Aici trebuia să locuiască la domiciliul angajatorului său şi avea doar două zile libere în fiecare lună, iar toate salariile i le trimitea mamei sale, care lucra încă în ferme.

    Curând s-a hotărât însă să se înscrie la un curs de educaţie pentru adulţi, de care nu a avut parte cât a fost copil, şi să se angajeze ca recepţioneră, undeva lângă Sao Paolo, mai aproape de mama sa. În 1995 a primit o cerere neobişnuită de la soţia şefului ei, care i-ar schimba viaţa – i-a cerut ajutorul pentru a face un tort de 35 de kg. „Soţia şefului meu obişnuia să vândă prăjituri, iar în acea zi şi-a rupt piciorul. Eu nu aveam nicio idee despre cum se face acest lucru, dar mi-a dat toate instrucţiunile şi în cele din urmă am reuşit”, povesteşte aceasta. După acest episod şefa sa a considerat că tânăra are un talent ce nu poate fi ignorat, aşa că i-a cumpărat un mixer şi i-a găsit mai mulţi clienţi. La acea vreme Cleusa era divorţată, avea un copil mic, în timpul zilei lucra la fabrică, iar nopţile şi le petrecea făcând prăjituri.

    Doi ani mai târziu a demisionat, iar cu ajutorul unuia dintre fraţii săi a deschis un mic magazin pe care la numit Sodie Doces. Anii următori au fost plini de muncă grea, dar în decurs de zece ani, Cleusa deţinea deja patru magazine de prăjituri. La un moment dat, unul  dintre clienţi a insistat ca firma sa să se extindă prin vânzarea de francize. „Nu aveam nicio idee despre ce înseamnă o franciză, dar acest client a persistat, vorbind despre asta pentru un an întreg. Aşa că am luat un curs la Sao Paulo pentru a înţelege modelul de afaceri şi am decis să devin francizor. Clientul a devenit primul nostru francizat, iar în mai puţin de doi ani am ajuns la peste 50 de francize”, povesteşte aceasta. 

    După două decenii de la deschiderea primului său magazin, Cleusa are peste 300 de puncte de vânzare, iar preţurile prăjiturilor sale variază de la aproximativ 43 reali (circa 10 lire sterline) la 74 reali. Pentru a deschide un magazin Sodie Doces, francizaţii trebuie sa investeasca aproximativ 400.000 de reali, iar fiecare magazin angajează până la 15 angajaţi.