BusinessMagazin

Tag: bogati

  • Lumea ascunsă a Cavalerilor Templieri. Cum au ajuns cea mai puternică şi bogată ”corporaţie religioasă” din istoria omenirii

    Printre străzile aglomerate de turişti, studenţi, avocaţi, autobuze supraetajate, biciclişti şi taxiuri negre ale Londrei, se află o clădire care spune povestea Cavalerilor Templieri.

    Cunoscută drept Biserica Templului şi poziţionată în apropierea catedralei Sfântului Paul şi a Pieţei Trafalgar, clădirea  a fost cândva bastionul Cavalerilor Templieri. Reprezentanţi ai ordinului medieval cunoscut drept unul dintre cele mai puternice şi bogate culte religioase, ei au trăit, s-au rugat şi au muncit aici în intervalul 1185-1312, potrivit unui reportaj al BBC.

    În 1120, cavalerii creştini au cucerit Ierusalimul în Prima Cruciadă. Chiar dacă oraşul era sigur, rutele de pelerinaj până la acesta erau pline de pericole. Cei care voiau să ajungă la Ierusalim erau deseori atacaţi, tâlhăriţi sau chiar ucişi. Câţiva cavaleri s-au dedicat protejării pelerinilor şi rutelor pe care mergeau ei.

    CUM ARATĂ CLĂDIREA  CARE A FOST CÂNDVA BASTIONUL CAVALERILOR TEMPLIERI

    Drept răsplată, regele Ierusalimului le-a oferi un ”sediu central” pe Muntele Templului. Au primit numele de Caveleri Templieri şi au devenit renumiţi în toată lumea pentru curajul lor. Cavalerii Templieri au devenit şi foarte bogaţi. În 1139,  Papa Inocenţiu al II-lea a dat un ordin prin care Cavalerii Templieri deveneau şi mai puternici. Acest ordin permitea Cavalerilor Templieri să treacă liber graniţele, să fie excluşi de la plata taxelor, iar singura autoritate recunoscută rămânea doar Papa. Aceasta era o confirmare a puterii lor, care se pare ca a fost susţinută de patronul Ordinului, Bernard de Clairvaux, pentru că l-a ajutat pe Papa Innocentiu să conducă biserica Catolică.

    CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

  • Sunt necesari miliardarii pentru societate sau îi dăunează?

    Prăpastia dintre bogaţi şi săraci a fost adâncită de pandemia de COVID-19. Alţi 150 de milioane de oameni este de aşteptat să ajungă în sărăcie extremă anul acesta. Dar, în ciuda crizei, cei mai bogaţi oameni din lume se îmbogăţesc şi mai mult. „Prea mulţi miliardari sunt nocivi pentru sănătatea societăţii, pentru că subminează abilitatea altor oameni nu doar de a deveni bogaţi, ci de a avea un trai decent şi sigur.

    „Este vorba de sănătatea democraţiei, nu doar a economiei”, spune Chuck Collins, coautor al „Billionaire Bonanza 2020″. 643 miliardari din SUA şi-au văzut averile crescând cu 850 de miliarde de dolari în şase luni, şi sunt pe cale să înregistreze o creştere de 1 trilion de dolari faţă de anul precedent. Asta înseamnă o creştere lunară de 141 de miliarde de dolari, 32 de miliarde de dolari pe săptămână şi 4,7 miliarde de dolari pe zi. „Acesta e un grup pe care îl numim profitorii pandemiei”, adaugă Collins.

    În timp ce milioane de oameni şi-au pierdut joburile, lumea a creat 178 de noi miliardari. Încep să se ridice însă voci care cer limitarea îmbogăţirii în perioadele de crize naţionale. Jeff Bezos ar fi putut, cu averea pe care a obţinut-o în timpul pandemiei, să îmbunătăţească calitatea vieţii angajaţilor săi oferindu-le bonusuri de 105.000 dolari, şi tot ar fi rămas cu aceeaşi avere pe care o avea înainte de criza sanitară. „Când am instituit primele taxe pe avere şi pe moşteniri, acestea au încetinit bogăţia şi puterea unora şi ne-au salvat, probabil, democraţia pentru una sau două generaţii”, mai spune Collins. 

    Bogăţia poate cumpăra putere, iar 1 miliard de dolari reprezintă un procent mare de putere, prin care poţi să influenţezi economia, alegerile, candidaţii, afacerile, studiile şi cercetările realizate cu ajutorul finanţărilor venite din partea acestei categorii, ba chiar şi donaţiile, deoarece mulţi dintre miliardari au organizaţii caritabile – o extensie a puterii pe care o deţin. „Unii miliardari fac mult bine, dar filantropia nu e un substitut pentru plata taxelor. În SUA, pentru fiecare dolar donat, miliardarii plătesc taxe mai mici cu 75 de cenţi. Practic, oamenii obişnuiţi, plătitorii de taxe, subvenţionează organizaţiile caritabile private”, explică el.

    Sunt oare toţi miliardarii la fel? Unii spun că cei ajunşi pe forţe proprii la acest statut, antreprenorii, creează locuri de muncă şi sprijină creşterea economică. „Contează însă care e sursa îmbogăţirii lor, domeniul în care activează.” O parte dintre ei, din prima generaţie de miliardari, îşi folosesc averea doar pentru a-i ajuta pe alţii, cum este cazul fondatorului Dutty Free, Chuck Feeney, care şi-a donat întreaga avere în valoare de 8 miliarde de dolari. „Dar apoi vin cea de-a doua şi de-a treia generaţie de miliardari, precum familiile Walton (Walmart), Koch (Koch Industries), Trump. Ei îşi folosesc banii şi puterea pentru a-şi proteja averile şi puterea, nu pentru a contribui la creşterea bunăstării tuturor.”

    Suedia are mai mulţi miliardari per capita decât SUA. Dar taxele sunt mai mari, iar accesul la educaţie şi sănătate este gratuit. „Acestea sunt societăţi sănătoase, care au un grad mai mic de inegalitate socială şi o diferenţă mai scăzută între bogaţi şi săraci”, susţine Collins.

     

  • Socialism pentru bogaţi şi capitalism pentru restul lumii: Când guvernul face mai multe pentru investitorii de la bursă decât pentru populaţie şi companii

    Socialism pentru bogaţi şi capitalism pentru restul lumii, aşa sună o temă recurentă a americanilor din anii `60, care devine cu atât mai grăitoare astăzi, când lumea este într-o criză fără precedent, în care bogaţii devin şi mai bogaţi, iar săracii se duc la fund.

    „Înţeleg de ce Democraţii sunt nervoşi”, notează Thomas Friedman, editorialist New York Times, premiat de trei ori cu Premiul Pulitzer.

    Donald Trump a operat economia în primii trei ani cu deficite bugetare care aminteau de perioadele de război sau de crizele financiare, mulţumită reducerilor de taxe, cheltuielilor militare şi politicii fiscale. El a făcut toate aceste lucrui înainte de pandemie, când economia deja creştea iar şomajul era la un nivel foarte redus, continuă el.

    Acum, când Joe Biden vrea să cheltuiască sume mari pentru a sprijini economia, mulţi republicanii şi-au amintit cât de problematice sunt deficitele.

    „Ce escroci”, punctează Friedman.

    Trebuie făcut tot ce este necesar pentru a-i ajuta pe cei mai vulnerabili dintre americani, cei care şi-au pierdut locurile de muncă, locuinţele sau businessurile din cauza Covid-19.

    „Dar, dar, dar…când virusul dispare, TOŢI trebuie să avem o discuţie”.

    Au existat atât de multe discuţii în ultimii ani legate de dezavantajele globalizării rapide şi de „gândirea neoliberă de piaţă liberă” – care au influenţat atât Democraţii, cât şi Republicanii – încât am ignorat cu toţii un alt consens, mult mai puternic, care a acaparat ambele partide: Ne aflăm într-o eră a dobânzilor reduse, deci deficitele nu contează atâta timp cât le poţi gestiona.

    Astfel, rolul guvernelor în ţările dezvoltate poate continua să se extindă – ceea ce a şi făcut, prin ajutoare de stat din ce în ce mai mari, cheltuieli pe deficit, datorii guvernamentale din ce în ce mai mari şi prin accesul din ce în ce mai facil la bani de la banca centrală pentru a finanţa toată aventura.

    Noul consens are un nume: „Socialism pentru bogaţi şi capitalism pentru restul lumii”, argumentează Ruchir Sharma, chief global strategist în cadrul Morgan Stanley Investment Management.

    Socialism pentru bogaţi şi capitalism pentru restul lumii – o variaţie a unei teme popularizate încă din anii `60 – se desfăşoară acum chiar în faţa noastră, crede Sharma. Principala dovadă: intervenţiile guvernului sunt destinate mai mult pieţelor financiare decât economiei reale.

    Astfel, cei mai bogaţi 10% dintre americani, care deţin peste 80% din acţiunile listate în SUA, şi-au triplat averea în 30 de ani, în timp ce cei mai săraci 50% dintre americani nu au înregistrat nicio creştere a averii, întrucât ei se bazează pe locurile lor de muncă din economia reală pentru a supravieţui de la o lună la alta.

    În acelaşi timp, productivitatea mediocră din economia reală a limitat oportunităţile, alegerile şi veniturile atât pentru săraci, cât şi pentru clasa de mijloc.

    Cea mai bună dovadă este reprezentată de anul trecut: Suntem în mijlocul unei pandemii care a răvăşit economia reală, a distrus locuri de muncă şi a pus la pământ afacerile mici – dar pieţele de acţiuni sparg record după record.

    „Asta nu este corect. Practic, sunt elefanţi zburători. Mereu mă îngrijorez când văd elefanţi care zboară pentru că nu se termină bine”, punctează Friedman.

    Chiar dacă decidem să creştem taxele pentru cei bogaţi pentru a redirecţiona mai mult sprijin pentru cei săraci, atunci când te bazezi atât de mult pe stimuli te poţi confrunta cu foarte multe consecinţe neaşteptate.

    Ruchir Sharma scria la mijlocul anului trecut în Wall Street Journal un eseu prin care explica faptul că accesul facil la bani pentru companii şi ajutoarele guvernamentale din ce în ce mai generoase alimentează extinderea monopolurilor şi „ţin în viaţă companii zombie, extrem de îndatorate”, în detrimentul startup-urilor care aduc cele mai mari inovaţii.

    Toată această situaţie contribuie la o productivitate mai redusă, ceea ce înseamnă o creştere economică mai redusă şi „o plăcintă din ce în ce mai mică din care trebuie să mănânce toată lumea”.

    Prin urmare, nimeni nu ar trebui să fie surprins că „millenialls şi generaţia Z cresc şi devin nemulţumiţi de această formă distorsionată de capitalism, ajungând în final să prefere socialismul”.

    În 1980, doar 2% din companiile listate din SUA erau considerate ca fiind companii „zombie” – un termen utilizat de Bank for International Settlements (BIS) pentru companii care nu au câştigat destul profit pentru a-şi acoperi dobânzile pe datorii în ultimii trei ani.

    Numărul companiilor zombie a crescut rapid la începutul anilor 2000, iar până în ajunul pandemiei au ajuns să reprezinte 19% din totalul companiilor americane listate.

    Acelaşi lucru se întâmplă şi în Europa, China sau Japonia.

    Evoluţia nu ar trebui să surprindă pe nimeni în contextul în care cascada de ajutoare guvernamentale a continuat să curgă din ce în ce mai rapid, iar guvernele au fost dispuse să cumpere chiar şi acţiuni de categoria „junk” doar pentru a preveni falimentele.

    Acest mod de a gestiona situaţia „distorsionează eficienţa alocărilor de capital necesare pentru a majora productivitatea”.

    Ultimii ani ar fi trebuit să reprezinte o eră a distrugerii creative. Cu atât de multe instrumente digitale de inovare la dispoziţie, cu acces la putere computerizată ieftină şi cu acces facil la capital, startup-urile ar fi trebuit să explodeze. Dar nu au făcut-o.

    „Înainte de pandemie, SUA genera startup-uri şi închidea companii mari în cel mai lent ritm din ultimii 50 de ani. (…) Numărul companiilor listate din SUA a scăzut la jumătate, adică aproximativ 4.400, de la vârful înregistrat în 1996”, punctează Sharma.

    În încheiere, Friedman reiterează ideea conform căreia trebuie să facem mai multe acum pentru a ajuta toţi cetăţenii care suferă să treacă de pandemie.

    Totuşi, în locul cecurilor lunare acordate direct populaţiei, lumea ar putea să ia pagină din cărţile unor state precum Coreea de Sud, Taiwan sau Singapore: cash doar pentru cei mai săracie şi investiţii masive în infrastructură pentru a îmbunătăţi productivitatea şi pentru a crea locuri de muncă cu salarii decente.

    Capitalismul trebuie să meargă înainte într-un mod mult mai inclusiv. Economiile cresc atunci când oamenii inventează şi lansează lucruri.

    „Fără risc antreprenorial şi distrugere creativă, capitalismul nu funcţionează”, a punctat Sharma în opinia lui de anul trecut.

  • Cei mai bogaţi oameni din lume au câştigat în timpul pandemiei 540 de miliarde de dolari, suficient pentru vaccinarea întregii populaţii a planetei

    Averea cumulată a celor mai bogaţi 10 oameni din lume a ajuns la 540 de miliarde de dolari în timpul pandemiei de coronavirus, a declarat confederaţia de ONG-uri Oxfam, potrivit BBC.

    Organizaţia spune că suma este suficient de mare pentru a plăti vaccinarea întregii populaţii a planetei, adăugând că guvernele ar trebui să ia în considerare mărirea taxelor lansate către miliardari.

    În decembrie 2020, averea tuturor miliardarilor a ajuns la 11.950 de miliarde de dolari – echivalentul cheltuielilor efectuate de toate ţările din grupul G20 pentru a-şi susţine economiile de-a lungul crizei generate de COVID-19.

    CEO-ul Amazon Jeff Bezos, care până nu demult a ocupat poziţia de cel mai înstărit om la nivel mondial, ar fi putut să ofere un bonus de 105.000 de dolari tuturor angajaţilor Amazon (876.000 la număr) şi ar fi fost la fel de bogat ca în perioada de dinainte de coronavirus. În plus, fondatorul Tesla Elon Musk a raportat anul trecut o creştere a averii nete de peste 130 de miliarde de dolari, de două ori mai mult decât produsul intern brut (PIB) al Bulgariei.

    Prin comparaţie, populaţia săracă ar putea să revină la nivelurile de dinainte de pandemie în aproximativ 10 ani. Oxfam estimează că numărul oamenilor care au trăit în sărăcie în 2020 variază între 200 şi 500 de milioane, fapt ce şterge o bună parte din progresele îmregistrate în ultimele două decenii. De asemenea, organizaţia a mai declarat că recesiunea creată de virusul SARS-CoV-2 a generat cea mai gravă criză a forţei de muncă din ultimii 100 de ani.

    Între timp, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) crede că economia globală a suferit anul trecut un declin de 4,2%

    Dacă situaţia nu va fi abordată de guvernele ţărilor dezvoltate, numărul oamenilor care trăiesc în sărăcie, cu circa 5 dolari pe zi, ar putea creşte cu 500 de milioane până în 2030, spune Oxfam. 

     

  • Cât costă pandemia pentru cele mai bogate 20 de cluburi de fotbal din Europa

    Pandemia de Covid-19 va genera pierderi de circa 1,9 miliarde de euro pentru cele mai bogate 20 de cluburi de fotbal din Europa până la finalul acestui sezon, conform BBC.

    Sondajul Football Money League, realizat de Deloitte, a descoperit că aceste cluburi au pierdut deja circa peste 1 miliard de euro în sezonul prelungit 2019-2020.

    Cluburile de fotbal au înregistrat piederi considereabile atât la nivelul veniturilor din drepturile de difuzare, cât şi la nivelul încasărilor directe.

    Barcelona a reuşit să îşi menţină poziţia drept cel mai mare generator de venituri din Europa, însă a înregistrat simultan şi una dintre cele mai mari scăderi.

    Astfel, veniturile Barcelona au scăzut de la aproximativ 834 milioane de euro la 706,4 milioane de euro. Rivalii de la Real Madrid s-au situat foarte aproape de Barcelona în acest an, cu venituri de circa 706,3 milioane de euro, în scădere de la 751 milioane de euro în sezonul anterior.

    Locurile următoare în clasament sunt ocupate de Bayern Munchen cu 626 milioane de euro, Manchester United cu 572 milioane de euro şi Liverpool cu 489,9 milioane de euro. Nou intrată în top 5 este Liverpool, care a urcat de pe locul şapte pe locul cinci, înlocuind Paris St-Germain.

  • „Suntem martorii celei mai mari creşteri a inegalităţii”. În timp ce miliardarii lumii şi-au recuperat pierderile suferite pe fondul pandemiei în doar nouă luni, săracilor le va lua 10 ani

    Nouă luni. Atât a durat ca cei mai bogaţi 1.000 de miliardari ai lumii să-şi recupereze pierderile suferite în urma apariţiei pandemiei de COVID-19. Pentru săracii lumii, lucrurile stau diferit – lor ar putea să le ia mai mult de un deceniu să îşi revină din criza care a lovit lumea, potrivit datelor raportului anual al Oxfam International privind inegalităţile, citate de CNN.

    Raportul, lansat duminică înaintea reuniunii virtuale a liderilor politici şi financiari ai Forumului Economic Mondial, care se desfăşoară de obicei la Davos, Elveţia, prezintă impactul disparat al virusului în întreaga lume. Pandemia ar putea creşte inegalitatea economică în aproape fiecare ţară simultan, fiind prima dată când se întâmplă acest lucru, a constatat Oxfam.

    „Suntem martorii celei mai mari creşteri a inegalităţii de la începutul întocmirii acestui raport. Diferenţa profundă dintre bogaţi şi săraci se dovedeşte la fel de mortală ca virusul”, a declarat Gabriela Bucher, directorul executiv al Oxfam. „Economiile direcţionează bogăţia către o elită bogată care scapă de pandemie în lux, în timp ce oamenii din pe prima linie a pandemiei – asistenţii de magazine, angajaţii din domeniul sănătăţii şi vânzătorii din piaţă se luptă să plătească facturile şi să pună mâncare pe masă.”

    Coronavirusul, care a infectat aproape 100 de milioane de oameni şi a ucis peste 2,1 milioane la nivel global, a adus inegalitatea în centrul atenţiei. Modul în care se descurcă oamenii e diferit în funcţie de rasă, gen şi sex.

    De exemplu, aproape 22.000 de persoane hispanice şi de culoare ar fi încă în viaţă, din decembrie, dacă aceste grupuri ar muri de virus în acelaşi ritm ca şi americanii albi, potrivit Oxfam.
    De asemenea, cu 112 milioane mai puţine femei ar risca să îşi piardă veniturile sau locurile de muncă dacă bărbaţii şi femeile ar fi trataţi în mod egal în sectoarele financiare afectate de pandemie.
    Între timp, cei bogaţi şi-au gestionat bine pierderile şi, cu toate că pieţele bursiere s-au prăbuşit în primele luni ale pandemiei, acestea au revenit pe un trend crescător – în parte datorită asistenţei economice fără precedent oferite de guverne.

    La nivel mondial, bogăţia miliardarilor a crescut cu 3,9 trilioane de dolari între mijlocul lunii martie şi sfârşitul lunii decembrie 2020, a calculat Oxfam. Dar numărul persoanelor care trăiesc în sărăcie la nivel mondial se estimează că a crescut cu până la 500 de milioane anul trecut, potrivit unui studiu al Institutului Mondial al Universităţii ONU pentru Cercetarea Economiei Dezvoltării, citat de Oxfam.

    Alte rapoarte au constatat, de asemenea, că pandemia i-a afectat foarte adânc pe cei săraci. Un studiu al Băncii Mondiale publicat în octombrie a constatat că pandemia ar putea împinge până la 60 de milioane de oameni în sărăcie extremă.

    Pentru a combate această inegalitate în creştere, guvernele ar trebui să se asigure că toată lumea are acces la un vaccin contra COVID-19 şi la sprijin financiar dacă îşi pierde locul de muncă, a spus Bucher. De asemenea, acesta este momentul pentru investiţii pe termen mai lung în servicii publice şi sectoare financiare, pentru a crea milioane de locuri de muncă şi pentru a asigura accesul tuturor la educaţie, asistenţă medicală şi asistenţă socială, a adăugat ea.

    În SUA, Oxfam a cerut Congresului să adopte un plan de redresare economică prin care să investească în locuri de muncă ecologice şi să sprijine industria îngrijirii copiilor, care va ajuta femeile să se întoarcă la muncă. „Aceste măsuri nu trebuie să fie soluţii de sprijin în vremuri disperate, ci un nou normal în economiile care funcţionează în beneficiul tuturor oamenilor, nu doar al celor privilegiaţi”, a spus Bucher.

  • Povestea femeii care s-a îmbogăţit cu o resursă din Carpaţi de care românii nu au habar

    Helena Rubinstein s-a născut în Cracovia, Polonia, pe 25 decembrie 1870. În timp ce tatăl ei, un negustor fără prea mare succes, a fost strict cu copiii săi, mama lor a avut o abordare unică în creşterea celor opt fiice: le repeta continuu că vor căpăta influenţă şi vor răzbate în lume prin puterea frumuseţii şi a iubirii. De asemenea, mama sa îşi prepara singură cremele şi produsele de înfrumuseţare, lucru care a avut o mare influenţă în viitorul celei care avea să devină antreprenoare.

    Fiind cel mai mare copil, Helena Rubinstein şi-a ajutat tatăl cu partea financiară a afacerii, iar inteligenţa sa l-a determinat să o trimită să studieze ştiinţele medicale. Însă ei îi plăcea munca de laborator, nu cea din spital, iar tatăl său i-a permis să-şi încheie studiile doar dacă era de acord să se căsătorească. Şi, totuşi, alegerea sa nu a fost văduvul de 35 de ani pe care tatăl său i l-a  ales, ci un coleg mult mai tânăr, de la Universitatea din Cracovia.

    Pentru că tatăl său nu a fost de acord cu alegerea soţului său, Helena Rubinstein a decis să se mute din Polonia, ţara sa natală, şi s-a dus să trăiască în Australia, la unchiul său. În bagaje nu a uitat să pună o duzină de cutii de creme de-ale mamei sale, realizate din combinaţii de ierburi, migdale şi extract de brad din Carpaţi. Iar australiencele au fost foarte impresionate, pe de-o parte datorită cremelor, dar mai ales datorită talentului de vânzătoare al Helenei, care a ştiut să-şi facă reclamă bună. Le-a epuizat atât de repede, încât mama sa a trebuit să-i trimită altele în câteva luni.

    Mica negustoare a avut un succes neaşteaptat şi în scurt timp şi-a pus bazele propriului magazin în Melbourne. Acolo l-a întâlnit pe jurnalistul Edward William Titus, iar cei doi s-au căsătorit în iulie 1908, la Londra. Muncind circa 18 ore pe zi la început, Rubinstein a reuşit să-şi facă afacerea profitabilă. Câţiva ani mai târziu, în 1905, a mers în Europa pentru a studia progresele în tratamentele dermatologice, iar când s-a întors şi-a chemat surorile pentru a o ajuta cu afacerea. În 1908, a mers la Londra cu aproape 100.000 de lire sterline pentru a investi în afacerea ei, iar în mai puţin de un an şi-a deschis salonul de înfrumuseţare Salon de Beaute Valeze. A cumpărat apoi şi un salon în Paris, unde a pus-o pe sora sa, Pauline, să îl conducă.

    Singura perioadă care a încetinit-o vreodată pe Rubinstein din dezvoltarea afacerii a fost atunci când era însărcinată cu cei doi fii ai săi, în 1909 şi respectiv 1912. Ulterior, a deschis un salon în New York, în 1916, după care au urmat cele din San Francisco, Boston, Philadelphia, Chicago şi Toronto, timp în care creşteau considerabil şi vânzările produselor sale din magazine. Anii 1920 o găseau pe Rubinstein în Hollywood, unde ţinea lecţii vedetelor despre cum să aplice în mod corespunzător machiajul.

    Femeia de afaceri a fost, de-a lungul carierei sale, atât rivala lui Elizabeth Arden, un alt mare nume în domeniu, cât şi a lui Charles Revson, fondatorul Revlon. În 1928, Rubinstein şi-a vândut afacerea către Lehman Brothers, dar a cumpărat-o înapoi mult mai ieftin, ca urmare a prăbuşirii pieţei bursiere. Rubinstein şi Titus au divorţat în 1937, iar în vara următoare s-a căsătorit cu prinţul rus Artchil Gourielli-Tchkonia, cu 20 de ani mai tânăr.

    O mare susţinătoare a unui stil de viaţă sănătos, a îngrijirii şi înfrumuseţării, Rubinstein a murit la New York, în 1 aprilie 1965, la vârsta de 94 de ani. Un an mai târziu, i-a fost publicată autobiografia, ”My Life for Beauty“.

  • Ce afaceri au pe plan local, în agricultură şi industria alimentară, doi dintre cei mai bogaţi antreprenori din Ungaria

    Lőrinc Mészáros şi Sándor Csányi, doi dintre cei mai bogaţi antreprenori din Ungaria, deţin în România companiile Farmland Development, o fermă de circa 1.300 de hectare în Marghita (jud. Bihor), respectiv Sole Mizo România, important producător de lactate şi distribuitor al mezelurilor fabricate de Pick Szeged din Ungaria, cu afaceri de 175 mil. lei anul trecut.

    Sole Mizo România, parte a grupului ungar Bonafarm, controlat de Sándor Csányi, şeful OTP Bank şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din Ungaria – cu o avere estimată de presa maghiară la peste un miliard de euro, a intrat pe piaţa locală în 2008. Compania are în portofoliu lactate şi mezeluri şi distribuie produsele în toate oraşele importante ale ţării, având şi două centre logistice în Timişoara şi Bucureşti.

    Grupul Sole-Mizo este unul dintre cei mai mari producători de lactate din Ungaria, cu afaceri de 150 mil. euro şi 1.000 de angajaţi, potrivit celor mai recente date. Profitul net al companiei din România s-a situat în 2019 la 294.000 de lei (peste 60.000 de euro), în scădere cu 58% faţă de anul precedent. Rezultatul a fost realizat cu ajutorul a 65 de salariaţi, arată datele de la Ministerul de Finanţe.

    Lőrinc Mészáros, polititcian şi om de afaceri maghiar, cu o avere evaluată de revista Forbes la 1,3 miliarde de dolari, şi prieten cu Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei, a făcut pariu pe România în urmă cu un an, când a cumpărat cu 8,35 milioane de euro compania Farmland Development de la olandezii de la Van Den Heerik, potrivit portalului independent de ştiri 24.hu din Ungaria.

    El a cumpărat ferma din Marghita, judeţul Bihor, de circa 1.300 de hectare, prin intermediul Talentis Agro Zrt, un grup de companii agricole şi alimentare deţinute holdingului Mészáros.  Talentis Agro Zrt are o serie de companii agricole şi fabrici care produc materii prime alimentare şi bunuri de larg consum, potrivit datelor de pe site-ul companiei.

    „În cursul activităţii noastre agricole, ne ocupăm de producţia de culturi de câmp şi creşterea animalelor. În plus faţă de nevoile de creştere a animalelor, o parte semnificativă a capacităţii producţiei noastre de culturi este utilizată în domeniul producţiei de seminţe şi al procesării alimentelor. Avem fabrici de panificaţie, prelucrarea fructelor şi fabricarea vinului”, se arată pe site-ul Talentis Agro Zrt.

    În România, compania Farmland Development a încheiat anul 2019 cu o cifră de afaceri de 650.000 de lei, în creştere cu 30% faţă de anul precedent, şi un profit de 420.000 de lei, în creştere cu 68% comparativ cu anul anterior, potrivit datelor publice. Acesta a fost cel mai bun an pentru companiei.

    „În ciuda situaţiei epidemice şi a condiţiilor meteorologice extreme, Talentis Agro Zrt., care aparţine grupului Mészáros, închide cu succes în acest an”, mai scrie pe site-ul firmei.

    Compania Mészáros es Mészáros Kft a fost înfiinţată în 2001, în industria construcţiilor şi a devenit un jucător cheie de piaţa în industria construcţiilor, conform datelor de pe propriul site.

  • Unu din patru oameni la nivel global nu se va putea vaccina împotriva coronavirusului până în 2022

    În timp ce unele ţări şi-au lansat deja programele de vaccinare împotriva coronavirusului, aproape un sfert din populaţia planetei nu va avea acces la vaccin înainte de 2022, conform unui studiu citat de Forbes.

    Studiul, publicat de jurnalul medial BMJ, a analizat comenzile pentru vaccinurile anti-COVID-19 înainte ca autorităţile sanitare să îşi dea acordul pentru nivelul de siguranţă şi eficienţă. Astfel, până pe 15 noiembrie, câteva ţări au rezervat circa 7,5 miliarde de doze de la 13 producători.

    Însă peste jumătate din dozele rezervate (51%) va merge către ţările cu venituri mari, în ciuda faptului că aceste state reprezintă doar 14% din populaţia la nivel mondial.

    Rachel Silverman, analist pentru Centrul pentru Dezvoltare Globală din SUA, a declarat pentru BBC că vaccinurile „sunt acoperite în mare parte de o serie de acorduri lansate în avans, majoritatea în ţări bogate”.

    De exemplu, Statele Unite – care au rezervat 800 de milioane de doze – reprezintă aproximativ o cincime din cazurile de COVID-19 la nivel mondial, însă Japonia, Australia şi Canada au comandat la un loc aproximativ un miliard de doze, însă cele trei ţări reprezintă sub 1% din infecţiile raportate la nivel global.

    Rezultatul, conform autorilor studiului, este un grad ridicat de incertitudine pentru restul oamenilor, adică 85% din populaţia planetei. În plus, 40% dintre dozele produse de marile companii farmaceutice vor rămâne ţărilor cu venituri mici şi medii, însă procentul poate varia în funcţie de deciziile statelor cu venituri mari.

     

  • Era unul dintre cei mai bogaţi oameni din România cu un imperiu de 600 de milioane de euro şi 16.000 de angajaţi, dar a pierdut totul după ce a făcut o greşeală uriaşă

    Cei mai mulţi antreprenori romani preferă să controleze cu o mână de fier firmele pe care le-au construit, chiar dacă apar din când în când şi încercări de a delega conducerea companiei. Poate că aventurile riscante ale câtorva antreprenori joacă un rol esenţial în această preferinţă clară de a păstra frâiele companiei în propriiile mâini.

    O poveste cu adevărat spectaculoasă are omul de afaceri Gelu Tofan, care era în anii 90 şi la începutul anilor 2000 unul dintre cei mai importanţi antreprenori din România. Grupul Tofan opera mai multe firme, majoriatea din industria anvelopelor auto, cu o cifră de afaceri netă de circa 600 de milioane de dolari; 16.000 de oameni lucrau în cadrul grupului.

    Antreprenorul român a făcut însă o greşeală, după cum el însuşi spune, având prea multă încredere într-un executiv, care a fraudat mai multe companii din cadrul grupului. Drept urmare, mai multe firme au intrat în faliment şi executare silită. Gelu Tofan a fost victima unui atac în stradă, urmare a războiului pe care îl purta cu fostul său angajat, apoi a avut mai multe probleme de sănătate.

    Acum povesteşte calm ce anume a dus la prăbuşirea imperiului pe care îl controla în trecut. „Numai în divizia de anvelope lucrau în jur de 10.000 de oameni. Din afară nu prea se vedea, dar afacerile erau practic împărţite în două”, povesteşte Gelu Tofan. Pe de o parte activităţile de transport şi cele de producţie a anvelopelor, divizie în care era partener cu grupul financiar japonez Nomura, care avea 49% din grup iar Tofan şi câţiva minoritari deţineau 51%.

    O altă divizie a afacerilor, în care Nomura nu era implicată, reunea activităţi variate – morărit şi panificaţie, presă (grupul Monitorul, Caţavencu), o firmă de comunicaţii prin satelit şi altele mai mici în care mai lucrau câteva mii de oameni. „Vorbim de peste 16.000 de oameni. Indiferent cât de mare, puternic, pregătit, deştept eşti, este clar că nu poţi să conduci zeci de companii, independente, multe dintre ele deschise – Danubiana, fabricile mari de morărit şi panificaţie, două fabrici de anvelope – Victoria Floreşti şi Silvania Zalău, ambele preluate în 2001 de Michellin”.

    Cetate Deva, Panerom Timişoara, Mopan Suceava, enumeră omul de afaceri, erau societăţi deschise, cotate la bursă, cu mulţi acţionari iar antreprenorul spune că pusese la punct un mecanism de administrare care se baza pe „schema clasică”: consiliu de administraţie, adunare generală, consiliu director, cu împărţirea şi repartizarea sarcinilor, cu limite de competenţă. „Am multe exemple de oameni extrem de competenţi, oneşti, care au făcut performanţă.

    Au fost mai mulţi cei oneşti decât ceilalţi. Vârful negativ a fost Rădulescu, despre care ulterior am constatat că el nu a fost decât un pion, o piesă a unui angrenaj care a făcut din distrugerea Tofan un obiectiv în sine. Probabil toată treaba aceasta a avut legătură şi cu politica”, spune Gelu Tofan.O vreme a colaborat cu Teodor Stolojan, după încheierea mandatului acestuia la Banca Mondială şi înainte de intrarea în politică, iar Tofan spune că „am făcut afaceri împreună.

    Experienţa a fost una pozitivă de ambele părţi”. Omul de afaceri este încredinţat că a ajuns în postura de victimă pe de o parte din pricina lăcomiei umane, a celui care i-a fost angajat, iar pe de altă parte din pricina sprijinului reprezentanţilor din mediul politic de care a beneficiat Rădulescu. „Pe lângă suma de bani în sine au mai luat în vizor şi o ţintă politică, adică Stolojan.

    Cumva dublu câştig pentru grupul sprijinit şi încurajat de unii lideri PSD”, povesteşte cu oarecare detaşare omul de afaceri.
    Cum a ajuns totuşi anterprenorul într-o poziţie vulnerabilă în faţa lui Ştefan Rădulescu, care ulterior a primit două condamnări la închisoare, cu executare, de câte cinci ani, pentru delapidare şi, respectiv, devalizarea societăţii Transporturi Auto Astra, parte a grupului Tofan? Rădulescu i-a fost prezentat în 1994, în perioada în care derula o campanie de lichidare de stocuri, iar la prima discuţie i s-a părut „modest din toate punctele de vedere.

    L-am trimis la vânzări unde au făcut contractul cu el şi nu numai că a respectat înţelegerea, dar a vândut mai mult şi a plătit mai repede decât am agreat. Deci a fost foarte bun”. Ulterior, afacerile antreprenorului s-au dezvoltat tot mai mult şi avea nevoie de un control strict al costurilor în departamentul de transporturi, care avea peste 100 de maşini.

    CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL