Tag: bilete

  • Cronică de film: viaţa, aşa cum e ea

    E un film despre oameni care se îndrăgostesc de viaţă, despre îmbrăţişarea a tot ceea ce existenţa poate oferi. E un film care aminteşte că lucrurile simple, aşa cum ar fi o masă delicioasă, ascultarea greierilor într-o zi de vară sau cititul unei cărţi, sunt cele care ne definesc ca persoane. Dacă unele dintre aceste lucruri vă lipsesc, la finalul acestui film veţi fi conştienţi de ceea ce trebuie să căutaţi.

    Reacţiile iniţiale din partea publicului au fost mixte, dar asta cred că se explică mai degrabă prin linia principală a filmului – o poveste de dragoste dintre doi bărbaţi – decât prin realizarea efectivă a acestuia. Pare că subiectele de acest gen nu sunt încă pentru toată lumea, iar asta subliniază doar frânele pe care le avem setate, instinctiv poate, în ceea ce priveşte acceptarea unui comportament diferit de al nostru.
    Elio Perlman (Timothée Chalamet), un tânăr de 17 ani, îşi petrece vara în Crema, în nordul Italiei, alături de tatăl său, profesor de istorie, şi de mama sa. Iniţial, personajele ne sunt prezentate într-o vilă somptuoasă, moştenită de mama tânărului, care pare ruptă din vederile din Toscana.

    Cinematografia semnată de Sayombhu Mukdeeprom este superbă – aproape că simţi mirosul ierbii atunci când camera se plimbă prin grădina vilei, printre piersici sau viţa de vie.

    Acţiunea efectivă începe atunci când profesorul primeşte un stagiar de 24 de ani pe nume Oliver, interpretat excelent de Armie Hammer. Oliver este prezentat încă de la început ca un om care iubeşte viaţa, bucurându-se de fiecare secundă petrecută în micul oraş italian.
    Elio, pe de altă parte, reprezintă adolescentul prins între normele sociale transmise de părinţi şi atracţia către propria normalitate – mi s-a părut un rol extrem de dificil şi cred că vârsta reală a lui Chalamet, de 22 de ani, l-a ajutat să înţeleagă mai bine modul în care trebuie să exprime trăirile tânărului Elio. Acest lucru e valabil şi în cazul lui Hammer, care are aproape 31 de ani; experienţa se vede şi cazul său.

    Regizorul Luca Guadagnino intervine doar atât cât e nevoie: povestea curge de la sine, fără a exista prea multe momente amplificate doar de dragul unor repere în film. Call Me by Your Name nu se vrea un film alert sau unul în care publicul să nu înţeleagă ce se întâmplă; din contră, e unul în care toate elementele se aşază coerent, formând imaginea de ansamblu pe care scriitorul André Aciman a schiţat-o în nuvela sa.

    Poate cel mai surprinzător lucru la Call Me by Your Name e modul în care regizorul ne lasă cu senzaţia cu lucrurile ce par iniţial complicate, aşa cum ar fi căutarea propriului drum, sunt de fapt extrem de simple. Iar scena de final, atunci când tatăl lui Elio îi oferă acestuia sfaturi despre viaţă şi viitor, este una cu o încărcătură emoţională aparte.

    În concluzie, Call Me by Your Name este un omagiu adus vieţii şi traiului simplu. Tema centrală este doar un pilon în jurul căruia toţi cei implicaţi au construit o poveste extraordinară.

    NOTA: 8,5/10

  • Povestea miliardarului care înghiţea flăcări pe stradă

    A riscat totul în 1987, când a adus o trupă de succes din Quebec la Festivalul de Arte din Los Angeles, fără să cumpere bilete pentru membrii trupei şi pentru zborul de întoarcere. Pariul a fost unul de succes, iar grupul de circ a ajuns în cele din urmă în Las Vegas, unde a evoluat spre trupa de renume mondial Cirque du Soleil.

    În prezent, Laliberté este CEO-ul Cirque du Soleil, un jucător de pocher profesionist, care a cumpărat bilete pentru călătoriile în spaţiu ale lui Elon Musk. Are o avere totală evaluată de 2,5 miliarde.

  • Un englez îşi vinde Porsche-ul cu 20 de lire.Dar pentru a încheia „afacerea” clenţii trebuie să îndeplinească o sigură condiţie.

    Un antreprenor din domeniul imobiliar, a anunţat că îşi vinde bolidul de lux, un Porsche, cu doar 20 de lire sterline.Dar pentru a încheia „afacerea” clenţii trebuie să îndeplinească o sigură condiţie.

    Ed Bezzant este un om de afaceri prosper din Chelsea. El a anunţat pe Instagram că organizează o tombolă cu 2.500 de bilete la preţul de 20 de lire sterline. Câştigătorul va primi maşina sa: un Porsche Cayman, al cărui preţ este de aproximativ 42.000 de lire.

    Dacă va reuşi să vândă toate biletele, bărbatul se va alege însă cu 50.000 de lire sterline, cu 8.000 mai mult decât preţul unui Cayman 718 nou-nouţ, ultima ediţie.

    „Îmi vând Porsche-ul pentru 20 de lire. Vând 2.500 de bilete de loterie, iar extragerea va avea loc doar când se vor epuiza toate biletele. Puteţi cumpăra câte bilete doriţi, iar confirmările şi modalităţile de plată le veţi primi pe e-mail. Să înceapă jocul”, a postat tânărul pe Instagram.

    Cititi mai multe pe www.promotor.ro

  • Elton John şi-a întristat fanii cu acest anunţ. Artistul ar putea renunţa la turnee, după o carieră de 50 de ani

    Surse apropiate artistului spun că anunţul privind renunţarea la concerte este “iminent”.

    Starul a fost internat anul trecut la terapie intensivă, fiind diagnosticat cu o infecţie bacteriană potenţial mortală, în timp ce susţinea un turneu în America de Sud. Elton John – care a început să susţină turnee în 1970 – a spus atunci că ar fi putut muri “foarte uşor” dacă nu ar fi fost supus unei intervenţii chirurgicale.

    De asemenea, în luna martie a anului trecut, Sir Elton declara că vrea să petreacă mai mult timp cu copiii lui. “Voi lua o decizie în următoarele şase luni, probabil. Voi vrea să renunţ la turnee – nu la cântat, ci la turnee. 70 de ani nu este acelaşi lucru cu 60, nu înseamnă acelaşi lucru cu 50. Vreau să petrec timp cu copiii”, a spus, la momentul respectiv, Elton John.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Air France KLM lansează o campanie de reduceri. Cât costă zborurile reduse spre Asia, America sau Caraibe

    Pasagerii Air France KLM  vor beneficia de preţuri scăzute la peste 100 de destinaţii din America de Nord, America de Sud, Asia, Africa, dar şi din zona Caraibelor şi a Oceanului Indian. Spre exemplu, iubitorii de destinaţii exotice îşi pot achiziţiona bilete către Panama de la 459 euro, Mauritius de la 639 euro, Havana de la 701 euro, Curacao de la 615 euro – promoţie KLM sau Punta Cana de la 679 euro – promoţie Air France (toate preţurile afişate sunt pentru zborurile dus-întors, cu toate taxele incluse).

    Preţurile pentru destinaţiile nord-americane  pornesc de la 449 euro, zbor dus-întors către Las Vegas, 459 euro pentru New York, Montreal de la 499 euro, Washington de la 519 euro şi Toronto de la 579 euro, zboruri dus-întors. În ceea ce priveşte continentul asiatic,  un zbor dus-întors începe de la: 399 de euro, pentru Hong Kong, 416 euro, pentru Beijing, 421 euro, pentru Shanghai, 471 euro, pentru Bangkok, 481 euro, pentru Tokyo, 541 euro, pentru Singapore, 545 euro, pentru Osaka.

    Pasionaţii de călătorii care preferă experienţele unui safari în Africa au la dispoziţie ofertele către Johannesburg şi Nairobi de la 469 euro sau se pot retrage câteva zile pe plajele din Zanzibar, de la 530 euro, zbor dus-întors.
    Pentru călătorii care îşi doresc să ajungă în Brazilia, Air France KLM a pus în vânzare bilete spre Riode Janeiro şi Sao Paolo începând de la 549 euro de persoană, dus-întors, cu o reducere de 30 – 35% faţă de preţul normal al biletului.

    În ceea ce priveşte destinaţiile europene, călătorii români pot beneficia de scăderea tarifului spre Amsterdam, de pildă: un zbor dus-întors spre Amsterdam fiind la doar 109 euro/persoană. De asemenea, doritorii de călătorii în Nordul Europei pot zbura la Alesund şi Stavanger de la 189 euro, zbor dus-întors, cu toate taxele incluse.
    Rezervarea biletelor la aceste preţuri este posibilă până pe 19 ianuarie, iar perioada de călătorie pentru toate destinaţiile este până pe data de 30 noiembrie 2018.
     
  • De ce este luna ianuarie cea mai bună pentru cumpărat vacanţe

    Indiferent de perioada de călătorie dorită, preţul mediu la city break-uri este cu până la 60% mai mic dacă vacanţa este achiziţionată în luna ianuarie (indiferent de perioada de călătorie) şi cu până la 50% mai mic pentru bilete de avion. Preţurile încep de la 16 euro / persoană pentru un bilet de avion spre o destinaţie europeană populară şi de la 109 euro / persoană pentru un city break de 3 zile. Toate preţurile includ taxele de aeroport.

    În luna ianuarie 2017 Vola.ro a vândut cu până la 50% mai multe city break-uri şi bilete de avion decât în a doua cea mai bună lună din an, luna martie.

    Urmând trendul primelor zile din an, consultanţii Vola.ro estimează că şi în acest an luna ianuarie îşi va păstra titlul de cea mai bună lună din an pentru cumpărat vacanţe. În prima zi din acest an au fost înregistrate cu 25% mai multe rezervări faţă de 1 ianuarie 2017. 

    „Pe lângă preţurile organic mai mici în luna ianuarie, atât la bilete de avion cât şi la cazare, în prima jumătate a lunii ianuarie majoritatea marilor companii aeriene au reduceri consistente la bilete de avion (de până la 40 – 50%)”, a declarat Matei Psatta, Marketing Manager Vola.ro

    Cele mai populare destinaţii europene la achiziţia biletelor de avion în luna ianuarie 2017 au fost Londra, Roma, Bruxelles, Madrid şi Milano. Cel mai ieftin bilet de avion cumpărat în ianuarie 2017 a fost un bilet de avion pe ruta Milano – Timişoara (doar dus) care a costat 3

    euro. Cele mai solicitate destinaţii exotice în luna ianuarie 2017 au fost Dubai, Bangkok, Hong Kong, Bali şi Singapore.

    Anul acesta trendul destinaţiilor solicitate se păstrează iar preturile încep de la 16 euro de persoană, dus-întors (taxe de aeroport incluse), pentru un bilet de avion spre Bruxelles (cu până la 50% mai ieftin faţă de restul anului), de la 17 euro pentru un bilet de avion spre Roma (50% mai ieftin) şi de la 20 euro pentru un bilet de avion spre Londra (30% mai ieftin). 

    În ceea ce priveşte pachetele de city break ce includ biletul de avion şi cazarea pentru 2 sau 3 nopţi la hoteluri de 3 sau 4 stele, preţurile sunt cu până la 60% mai mici decât în restul anului.

    Spre exemplu, un city break la Roma achiziţionat până pe 31 ianuarie 2018 costă de la 119 euro / persoană (cu până la 60% mai puţin decât în restul anului), la Bruxelles de la 109 euro / persoană (cu până la 60% mai puţin decât în restul anului), Milano de la 119 euro / persoană (60% mai puţin decât în restul anului) şi Londra de la 129 euro / persoană (50% mai puţin decât în restul anului).

    Alte pachete solicitate sunt Budapesta de la 129 euro, Atena de la 129 euro, Berlin de la 159 euro, Larnaca de la 149 euro, preţurile fiind cu până la 50% mai mici decât în restul anului.

  • Pacienţi: Plătim taxe şi nu avem drepturi.Este o bătaie de joc ce se întamplă în România

    Pacienţii care au venit miercuri dimineaţă la dispensare şi la cabinetele medicilor de familie au avut de înfruntat protestul cadrelor medicale, nemulţumite de birocratizarea sistemului de sănătate. Chiar dacă doctorii au anunţat că nu vor elibera reţete compensate şi bilete de trimiteri, oamenii care au avut nevoie de servicii medicale nu s-au dezarmat şi s-au aşezat în faţa cabinetelor medicale.

    Evident, decizia medicilor de a protesta nu a fost văzută cu ochi buni de pacienţi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Americanii cheltuiesc mai mulţi bani pe bilete la loto decât dau cumulat pe bilete la filme, jocuri video, muzică şi cărţi

    Câştigurile uriaşe la cele două mari extrageri (Powerball şi Mega Millions) de peste 350 de milioane de dolari atrag foarte mulţi oameni deşi şansele de câştig sunt increbil de mici.

    Americanii au 1 şansă din 292 de milioane să căştige marea extragere de la Mega Millions şi 1 din 259 milioane să câştige Powerball, potrivit AWDnews.com

    Potrivit CNN, în 2016, americanii au cheltuit peste 80 de miliarde de dolari pe bilete la loterie, adică mai mult decât au cheltuit pe filme, jocuri video, muzică, sport şi cărţi împreună.

    În medie, un american cheltuieşte în jur de 325 de dolari pe loterie într-un an, iar în unele state această sumă poate creşte până la 634 de dolari (Massachusetts), iar cel mai puţin cheltuiesc cei din Nord Dakota (34 de dolari).

    Ce se întâmplă cu banii?

    În jur de 63% din bani sunt oferiţi drept premiu, iar restul fondurilor merg către autorităţi. CNN relatează că din aceşti bani pe care autorităţile le primesc, 16,7 miliarde s-au dus pe educaţie, 2,5 miliarde în fonduri diverse, 1,3 miliarde pe programe sociale, alte 1,7 miliarde de dolari către alte programe şi doar 20 de milioane de dolari către un program pentru tratarea problemelor oamenilor cu jocurile de noroc.

  • Copie la indigo 3D la obiectivele turistice

    Fundaţia a realizat deja o copie a mormântului lui Tutankamon, actualmente expusă în Valea Regilor, şi are experienţă în tipărirea de piese 3D pentru artişti contemporani, iar întemeietorul său, Adam Lowe, pasionat de istorie şi artă, consideră că aceste copii 3D vor juca în viitor un rol important în domeniul turismului şi al conservării operelor de artă. Pe de o parte, turiştii pot explora copia fidelă a obiectivului, iar pe de alta, specialiştii în conservarea operelor de artă şi a siturilor istorice pot monitoriza deteriorarea acestora cu ajutorul facsimilelor.