BusinessMagazin

Tag: Arhitectura

  • În această casă nu vei avea niciodată oaspeţi. Care este motivul

    Denumit “Cliff House”, proiectul prezintă structura unei case pe module, cu pereţi exteriori realzaţi din sticlă şi montată pe nişte nituri uriaşe de oţel, relatează The Independent.

    “Ideea a fost să realizăm o casă care să poată fi la propriu agăţată oriunde”, a declarat un reprezentant al Moodscape. “Pentru cei îndrăzneţi, ar fi casa de vis. Proiectul a fost conceput ca o extensie a stâncii, nu ca un element nou în peisaj”.

    Conceptul prevede trei camere, o zonă de grătar, o zonă de luat masa şi chiar un foişor. “Interiorul are un design minimalist, pentru a nu distrage atenţia de la peisajul magnific”, au mai declarat cei de la Moodscape.

  • În această casă nu vei avea niciodată oaspeţi. Care este motivul

    Denumit “Cliff House”, proiectul prezintă structura unei case pe module, cu pereţi exteriori realzaţi din sticlă şi montată pe nişte nituri uriaşe de oţel, relatează The Independent.

    “Ideea a fost să realizăm o casă care să poată fi la propriu agăţată oriunde”, a declarat un reprezentant al Moodscape. “Pentru cei îndrăzneţi, ar fi casa de vis. Proiectul a fost conceput ca o extensie a stâncii, nu ca un element nou în peisaj”.

    Conceptul prevede trei camere, o zonă de grătar, o zonă de luat masa şi chiar un foişor. “Interiorul are un design minimalist, pentru a nu distrage atenţia de la peisajul magnific”, au mai declarat cei de la Moodscape.

  • În această casă nu vei avea niciodată oaspeţi. Care este motivul

    Denumit “Cliff House”, proiectul prezintă structura unei case pe module, cu pereţi exteriori realzaţi din sticlă şi montată pe nişte nituri uriaşe de oţel, relatează The Independent.

    “Ideea a fost să realizăm o casă care să poată fi la propriu agăţată oriunde”, a declarat un reprezentant al Moodscape. “Pentru cei îndrăzneţi, ar fi casa de vis. Proiectul a fost conceput ca o extensie a stâncii, nu ca un element nou în peisaj”.

    Conceptul prevede trei camere, o zonă de grătar, o zonă de luat masa şi chiar un foişor. “Interiorul are un design minimalist, pentru a nu distrage atenţia de la peisajul magnific”, au mai declarat cei de la Moodscape.

  • NEPI Rockcastle anunţă finalizarea Aviatorilor 8, proiectul imobiliar exclusivist, de 37 de milioane de euro

    Ansamblul reprezintă o îmbinare unică şi inovatoare între arhitectura veche şi cea modernă, fiind compus din recent restaurata Vilă Oromolu, o clădire de birouri cu design avangardist şi o piaţetă deschisă publicului larg. General Electric, Fitbit şi Philip Morris se numără printre chiriaşii celui mai modern complex de birouri din România.

    Proiectul beneficiază de o amplasare centrală, în Piaţa Victoriei, la intersecţia Bulevardului Aviatorilor cu strada Paris. Aviatorilor 8 redă Bucureştiului o clădire istorică – Vila Oromolu, construită în 1927 pentru guvernatorul Băncii Naţionale, Mihai Oromolu, după planurile renumitului arhitect Petre Antonescu. Îmbinând stilurile neoclasic, baroc şi art nouveau, clădirea este considerată o bijuterie arhitecturală.

    Proiectul cu o suprafaţă totală închiriabilă de peste 7.700 mp încorporează, totodată, o construcţie ultramodernă, dispusă pe patru niveluri. Clădirea de clasă A beneficiază de tehnologie de ultimă generaţie, cu un grad de funcţionalitate de cel mai înalt nivel şi elemente estetice remarcabile. Faţada dublu curbată a construcţiei, semnată de unicul producător din lume, CRICURSA, creează un efect spectaculos, reflectând somptuoasa Vilă Oromolu, pentru a o pune încă o dată în evidenţă. Sistemul avansat de management al clădirii de birouri, care permite utilizatorilor săi controlul deplin asupra climei, iluminatului şi ambientului în general, dar şi utilizarea soluţiilor integrate de tehnologie, precum minimizarea consumului de iluminat şi cel a climatizării, fac din Aviatorilor 8 cel mai sustenabil complex de birouri din România.

    „Aviatorilor 8 este un proiect imobiliar revoluţionar pentru piaţa locală, ce va asigura chiriaşilor săi cel mai modern mediu de lucru din România, oferind, în acelaşi timp, comunităţii un spaţiu avangardist de petrecere a timpului liber. Suntem nerăbdători să inaugurăm un proiect care alătură unui monument de importanţă istorică o clădire ultramodernă de birouri, ca o declaraţie puternică în favoarea convieţuirii armonioase dintre vechi şi nou, istorie şi inovaţie.”, a declarat Iulian Rusu, Leasing Manager NEPI Rockcastle.

    Printre caracteristicile premium ale construcţiei se numără şi cele trei lifturi Schindler de mare viteză, opţiunile de încărcare a automobilelor electrice, duşurile şi vestiarele disponibile chiriaşilor la fiecare nivel al parcării, un generator avansat de electricitate, un sistem ultra-sofisticat de încălzire/răcire a aerului, precum şi opţiuni de acces la servicii de concierge pentru chiriaşi şi pentru vizitatorii lor. Cele 202 locuri de parcare de care beneficiază clădirea, amplasate pe 3 niveluri subterane reprezintă cea mai bună raţie de locuri de parcare/mp de office din Bucureşti. Din acestea, 42 de locuri, aflate la nivelul -1, vor fi puse la dispoziţia publicului, cu plată.

    Parterul clădirii este dedicat serviciilor, vizitatorii putând găsi aici o ofertă exclusivistă de restaurante şi cafenele pentru gusturi rafinate. Acestea sunt deschise publicului şi beneficiază de terase în piaţeta idilică aflată în faţa clădirii de birouri. Restaurantele Osteria Gioia şi Japanos, cofetăria French Revolution şi cafenelele Doncafe şi Manufaktura vor fi disponibile tuturor, angajaţi şi vizitatori deopotrivă. Tot la parter va fi găzduită şi clinica dentară Ava Smile Clinique, cu servicii şi tenhologie moderne.

    Chiriaşii proiectului Aviatorilor 8 au început deja să-şi ocupe spaţiile în cadrul ansamblului de birouri, urmând ca în toamna acestui an toate spaţiile să fie funcţionale.

    „Pentru că scopul nostru este să transformăm România într-un hub cheie pentru General Electric în Europa Centrala şi de Est, intenţionăm să angajăm aproximativ 100 de specialişti IT de top în anul următor, pentru a completa astfel forţa existentă de lucru, care numără în prezent 150 de angajaţi. Faptul că ne desfăşurăm activitatea în cea mai sustenabilă şi high-tech clădire de birouri din ţară va fi un atu major în intenţia noastră de a atrage cei mai talentaţi specialişti din România şi din regiune.”, a declarat Silviu Cretean, Senior Services Director al GE’s Global Delivery Center în Bucureşti.

     

  • NEPI Rockcastle anunţă finalizarea Aviatorilor 8, proiectul imobiliar exclusivist, de 37 de milioane de euro

    Ansamblul reprezintă o îmbinare unică şi inovatoare între arhitectura veche şi cea modernă, fiind compus din recent restaurata Vilă Oromolu, o clădire de birouri cu design avangardist şi o piaţetă deschisă publicului larg. General Electric, Fitbit şi Philip Morris se numără printre chiriaşii celui mai modern complex de birouri din România.

    Proiectul beneficiază de o amplasare centrală, în Piaţa Victoriei, la intersecţia Bulevardului Aviatorilor cu strada Paris. Aviatorilor 8 redă Bucureştiului o clădire istorică – Vila Oromolu, construită în 1927 pentru guvernatorul Băncii Naţionale, Mihai Oromolu, după planurile renumitului arhitect Petre Antonescu. Îmbinând stilurile neoclasic, baroc şi art nouveau, clădirea este considerată o bijuterie arhitecturală.

    Proiectul cu o suprafaţă totală închiriabilă de peste 7.700 mp încorporează, totodată, o construcţie ultramodernă, dispusă pe patru niveluri. Clădirea de clasă A beneficiază de tehnologie de ultimă generaţie, cu un grad de funcţionalitate de cel mai înalt nivel şi elemente estetice remarcabile. Faţada dublu curbată a construcţiei, semnată de unicul producător din lume, CRICURSA, creează un efect spectaculos, reflectând somptuoasa Vilă Oromolu, pentru a o pune încă o dată în evidenţă. Sistemul avansat de management al clădirii de birouri, care permite utilizatorilor săi controlul deplin asupra climei, iluminatului şi ambientului în general, dar şi utilizarea soluţiilor integrate de tehnologie, precum minimizarea consumului de iluminat şi cel a climatizării, fac din Aviatorilor 8 cel mai sustenabil complex de birouri din România.

    „Aviatorilor 8 este un proiect imobiliar revoluţionar pentru piaţa locală, ce va asigura chiriaşilor săi cel mai modern mediu de lucru din România, oferind, în acelaşi timp, comunităţii un spaţiu avangardist de petrecere a timpului liber. Suntem nerăbdători să inaugurăm un proiect care alătură unui monument de importanţă istorică o clădire ultramodernă de birouri, ca o declaraţie puternică în favoarea convieţuirii armonioase dintre vechi şi nou, istorie şi inovaţie.”, a declarat Iulian Rusu, Leasing Manager NEPI Rockcastle.

    Printre caracteristicile premium ale construcţiei se numără şi cele trei lifturi Schindler de mare viteză, opţiunile de încărcare a automobilelor electrice, duşurile şi vestiarele disponibile chiriaşilor la fiecare nivel al parcării, un generator avansat de electricitate, un sistem ultra-sofisticat de încălzire/răcire a aerului, precum şi opţiuni de acces la servicii de concierge pentru chiriaşi şi pentru vizitatorii lor. Cele 202 locuri de parcare de care beneficiază clădirea, amplasate pe 3 niveluri subterane reprezintă cea mai bună raţie de locuri de parcare/mp de office din Bucureşti. Din acestea, 42 de locuri, aflate la nivelul -1, vor fi puse la dispoziţia publicului, cu plată.

    Parterul clădirii este dedicat serviciilor, vizitatorii putând găsi aici o ofertă exclusivistă de restaurante şi cafenele pentru gusturi rafinate. Acestea sunt deschise publicului şi beneficiază de terase în piaţeta idilică aflată în faţa clădirii de birouri. Restaurantele Osteria Gioia şi Japanos, cofetăria French Revolution şi cafenelele Doncafe şi Manufaktura vor fi disponibile tuturor, angajaţi şi vizitatori deopotrivă. Tot la parter va fi găzduită şi clinica dentară Ava Smile Clinique, cu servicii şi tenhologie moderne.

    Chiriaşii proiectului Aviatorilor 8 au început deja să-şi ocupe spaţiile în cadrul ansamblului de birouri, urmând ca în toamna acestui an toate spaţiile să fie funcţionale.

    „Pentru că scopul nostru este să transformăm România într-un hub cheie pentru General Electric în Europa Centrala şi de Est, intenţionăm să angajăm aproximativ 100 de specialişti IT de top în anul următor, pentru a completa astfel forţa existentă de lucru, care numără în prezent 150 de angajaţi. Faptul că ne desfăşurăm activitatea în cea mai sustenabilă şi high-tech clădire de birouri din ţară va fi un atu major în intenţia noastră de a atrage cei mai talentaţi specialişti din România şi din regiune.”, a declarat Silviu Cretean, Senior Services Director al GE’s Global Delivery Center în Bucureşti.

     

  • Arhitecta Prinţului Charles” – Silvia Demetre-Lowe: „Dacă ne rupem de trecut, de tradiţie, nu mai ştim de unde venim şi încotro ne îndreptăm”

    De la Braşov, la Oxford

    – Românii vă cunosc destul de puţin. Ne-aţi pu­tea spune unde a început povestea colaborării dvs. cu Prinţul de Wales?

    – Povestea mea pleacă de la faptul că m-am năs­cut la Braşov, într-un oraş minunat de munte. Îmi place să spun că oraşul m-a ales pe mine, fiindcă am avut în viaţa asta două mari pasiuni, care poate n-ar fi existat dacă m-aş fi năs­cut în altă parte: sporturile de iarnă, pe care le practic de la cinci ani, şi arhitec­tu­ra. În co­pilărie, mama mă tot certa, îmi atrăgea atenţia să nu merg pe „Du­pă ziduri”, adică pe latura de nord-vest a ce­tăţii medievale a Bra­şo­vu­lui, pe unde era scur­tătura spre autobuzul care pleca spre Poiană, pentru că cir­culau tot felul de legende de b­ăgat spai­ma-n copii şi-n părinţi. Eu îi ignoram însă sfatul, fiindcă nicăieri nu aveam mai aproape cele două lucruri pe care le iubeam: de-o parte, po­vârnişul cu pinii încărcaţi de zăpadă, de alta, zidurile ce­tăţii, cu turnurile sale, ce apărau cândva căsuţele de altădată ale braşovenilor.

    – Aţi reuşit să împăcaţi cele două pasiuni?

    – Am făcut sport de performanţă, dar, în paralel, am urmat şi studii de arhitectură, la Universitatea „Ion Mincu” din Bucureşti. Am făcut parte din echi­pa naţională la schi şi am fost ani de zile campioana naţională a României la snowboard alpin. Pe pârtie, l-am cunoscut pe fostul meu soţ, datorită căruia am ajuns în Anglia. Aşa se face că, la 24 de ani, după ce am luat licenţa în arhitectură, la Bucureşti, am plecat să studiez doi ani la Oxford, un loc de care mă în­drăgostisem încă de la 19 ani, de la prima mea vizită în Marea Britanie. La încheierea master-ului, am avut marea şansă de a fi bene­fi­ciara bursei SPAB (Society for the Protection of Ancient Buildings) – Societatea pentru Protecţia Clă­dirilor Vechi, o bursă extrem de importantă, care în­semna ca, timp de nouă luni de zile, să călătoresc, alături de încă trei colegi, pe toate şantierele impor­tan­te din Marea Britanie, pentru a învăţa lucruri prac­tice despre restaurare de la cei mai buni meşteri din toate domeniile. În timpul acestei burse, am fost invi­taţi de Alteţa Sa Regală, Prinţul de Wales, să vizităm domeniul de la Highgrove, unde erau în desfăşurare câteva şantiere în care se impli­case unul din co­legii noştri bursieri.

    – Era prima oară când v-aţi aflat faţă în faţă cu Alteţa Sa?

    Da, era prima oară. Ulterior, am fost invitaţi şi la Poundbury, un proiect foarte drag Prinţului, un ex­periment urban, care-şi propunea construirea unui orăşel după model tradiţional, care să ofere lo­cui­torilor posibilitatea de a crea o comunitate, de a lucra acolo, de a petrece timp împreună, de a-şi cu­noaşte ve­cinii. E un contraexemplu pentru modelul corpo­ra­tist de astăzi, care te face să nu mai ai timp decât de birou. Prinţul Charles este un mare susţi­nător al con­servării şi restaurării arhitecturii tradi­ţio­nale. Iar An­glia este, cu siguranţă, ţara cea mai po­trivită, dacă vrei să înveţi ceva despre conservare şi reabilitare arhitecturală. Trecutul face parte din felul lor de a fi, îl preţuiesc, îl romanţează, sunt mândri de faptul că au fost un imperiu cândva, un factor civilizator în lu­me. Asta lasă, desigur, urme şi în grija pe care o poar­tă pentru patrimoniu.

    – După mai bine de zece ani de Marea Britanie, iată-vă însă, din nou, la Braşov. Ce v-a făcut să vă întoarceţi în ţară?

    – Întoarcerea mea se dato­rea­ză unor proiecte în care m-am implicat, alături de Fun­daţia „Mihai Emi­nescu”, fun­da­ţie aflată sub patronajul Alteţei Sale. S-a întâmplat să mă în­drăgostesc de satul Meşendorf (Dacia), din judeţul Braşov, şi aproape din impuls, am cum­pă­rat o căsuţă aflată în paragină. Era atât de frumoasă şi era pur şi simplu păcat să dispară. Am cumpărat-o, fără să ştiu exact ce urma să fac, fiindcă trebuia să mă întorc în Anglia. Gândul mi-a rămas însă la ea, aşa că, după o vreme, în 2008, am revenit în România să o res­ta­urez, fără să ştiu pentru cât timp. Şi iată-mă că sunt în­că aici. Între timp, am mai cumpărat o casă superbă din sat, fiindcă m-am îndră­gostit de o presă de stru­guri, care exista în gospo­dărie, una din suratele celei care se află, azi, la Mu­zeul Satului din Bucureşti. Şi fiindcă, la un moment dat, aveam două şantiere des­chise, am ajuns să orga­nizez ateliere de lucru la Me­şendorf pentru studenţi şi tineri arhitecţi. Am avut parte de o experienţă ex­traordinară cu acea bursă SPAB, şi mi-am dorit foarte mult să pot, la rândul meu, să le ofer celor ti­neri mă­car un stagiu de o săptămână, ca să-i ajut să-şi descopere pasiunea pentru ceea ce presupune a construi. Nu putem să proiectăm fără să înţelegem ce înseamnă a construi 

    Cititi mai multe pe www.identitatea.ro

  • Arhitecta Prinţului Charles” – Silvia Demetre-Lowe: „Dacă ne rupem de trecut, de tradiţie, nu mai ştim de unde venim şi încotro ne îndreptăm”

    De la Braşov, la Oxford

    – Românii vă cunosc destul de puţin. Ne-aţi pu­tea spune unde a început povestea colaborării dvs. cu Prinţul de Wales?

    – Povestea mea pleacă de la faptul că m-am năs­cut la Braşov, într-un oraş minunat de munte. Îmi place să spun că oraşul m-a ales pe mine, fiindcă am avut în viaţa asta două mari pasiuni, care poate n-ar fi existat dacă m-aş fi năs­cut în altă parte: sporturile de iarnă, pe care le practic de la cinci ani, şi arhitec­tu­ra. În co­pilărie, mama mă tot certa, îmi atrăgea atenţia să nu merg pe „Du­pă ziduri”, adică pe latura de nord-vest a ce­tăţii medievale a Bra­şo­vu­lui, pe unde era scur­tătura spre autobuzul care pleca spre Poiană, pentru că cir­culau tot felul de legende de b­ăgat spai­ma-n copii şi-n părinţi. Eu îi ignoram însă sfatul, fiindcă nicăieri nu aveam mai aproape cele două lucruri pe care le iubeam: de-o parte, po­vârnişul cu pinii încărcaţi de zăpadă, de alta, zidurile ce­tăţii, cu turnurile sale, ce apărau cândva căsuţele de altădată ale braşovenilor.

    – Aţi reuşit să împăcaţi cele două pasiuni?

    – Am făcut sport de performanţă, dar, în paralel, am urmat şi studii de arhitectură, la Universitatea „Ion Mincu” din Bucureşti. Am făcut parte din echi­pa naţională la schi şi am fost ani de zile campioana naţională a României la snowboard alpin. Pe pârtie, l-am cunoscut pe fostul meu soţ, datorită căruia am ajuns în Anglia. Aşa se face că, la 24 de ani, după ce am luat licenţa în arhitectură, la Bucureşti, am plecat să studiez doi ani la Oxford, un loc de care mă în­drăgostisem încă de la 19 ani, de la prima mea vizită în Marea Britanie. La încheierea master-ului, am avut marea şansă de a fi bene­fi­ciara bursei SPAB (Society for the Protection of Ancient Buildings) – Societatea pentru Protecţia Clă­dirilor Vechi, o bursă extrem de importantă, care în­semna ca, timp de nouă luni de zile, să călătoresc, alături de încă trei colegi, pe toate şantierele impor­tan­te din Marea Britanie, pentru a învăţa lucruri prac­tice despre restaurare de la cei mai buni meşteri din toate domeniile. În timpul acestei burse, am fost invi­taţi de Alteţa Sa Regală, Prinţul de Wales, să vizităm domeniul de la Highgrove, unde erau în desfăşurare câteva şantiere în care se impli­case unul din co­legii noştri bursieri.

    – Era prima oară când v-aţi aflat faţă în faţă cu Alteţa Sa?

    Da, era prima oară. Ulterior, am fost invitaţi şi la Poundbury, un proiect foarte drag Prinţului, un ex­periment urban, care-şi propunea construirea unui orăşel după model tradiţional, care să ofere lo­cui­torilor posibilitatea de a crea o comunitate, de a lucra acolo, de a petrece timp împreună, de a-şi cu­noaşte ve­cinii. E un contraexemplu pentru modelul corpo­ra­tist de astăzi, care te face să nu mai ai timp decât de birou. Prinţul Charles este un mare susţi­nător al con­servării şi restaurării arhitecturii tradi­ţio­nale. Iar An­glia este, cu siguranţă, ţara cea mai po­trivită, dacă vrei să înveţi ceva despre conservare şi reabilitare arhitecturală. Trecutul face parte din felul lor de a fi, îl preţuiesc, îl romanţează, sunt mândri de faptul că au fost un imperiu cândva, un factor civilizator în lu­me. Asta lasă, desigur, urme şi în grija pe care o poar­tă pentru patrimoniu.

    – După mai bine de zece ani de Marea Britanie, iată-vă însă, din nou, la Braşov. Ce v-a făcut să vă întoarceţi în ţară?

    – Întoarcerea mea se dato­rea­ză unor proiecte în care m-am implicat, alături de Fun­daţia „Mihai Emi­nescu”, fun­da­ţie aflată sub patronajul Alteţei Sale. S-a întâmplat să mă în­drăgostesc de satul Meşendorf (Dacia), din judeţul Braşov, şi aproape din impuls, am cum­pă­rat o căsuţă aflată în paragină. Era atât de frumoasă şi era pur şi simplu păcat să dispară. Am cumpărat-o, fără să ştiu exact ce urma să fac, fiindcă trebuia să mă întorc în Anglia. Gândul mi-a rămas însă la ea, aşa că, după o vreme, în 2008, am revenit în România să o res­ta­urez, fără să ştiu pentru cât timp. Şi iată-mă că sunt în­că aici. Între timp, am mai cumpărat o casă superbă din sat, fiindcă m-am îndră­gostit de o presă de stru­guri, care exista în gospo­dărie, una din suratele celei care se află, azi, la Mu­zeul Satului din Bucureşti. Şi fiindcă, la un moment dat, aveam două şantiere des­chise, am ajuns să orga­nizez ateliere de lucru la Me­şendorf pentru studenţi şi tineri arhitecţi. Am avut parte de o experienţă ex­traordinară cu acea bursă SPAB, şi mi-am dorit foarte mult să pot, la rândul meu, să le ofer celor ti­neri mă­car un stagiu de o săptămână, ca să-i ajut să-şi descopere pasiunea pentru ceea ce presupune a construi. Nu putem să proiectăm fără să înţelegem ce înseamnă a construi 

    Cititi mai multe pe www.identitatea.ro

  • Oraşul din România unde se va construi al doilea sens giratoriu suspendat. Este o minune a traficului

    Podul are o garanţie de rezistenţă de 100 de ani şi a costat aproximativ 79 milioane de lei, bani care provin de la Uniunea Europeană. Giratoriul suspendat are o lungime de aproximativ un kilometru şi o înălţime de aproximativ 7 metri.

    Giratoriul suspendat fusese inaugurat şi în aprilie anul trecut, însă nu a fost dat în folosinţă pentru că mai erau de pus la punct detalii tehnice.

    IATĂ UNDE ÎN ROMÂNIA SE VA CONSTRUI AL DOILEA SENS GIRATORIU SUSPENDAT

  • Arhitectul care a proiectat unele dintre cele mai proeminente clădiri din Bucureşti

    „Dacă ne referim la arhitectură, Bucureştiul are repere pariziene, deşi puţine, un exemplu fiind Capşa. Ca să ne apropiem de Paris însă, avem nevoie de intelectualitatea şi de educaţia de acolo. Ca locuitor sau ca turist, trebuie să mă simt bine pe stradă şi asta va face să mă simt bine în oraşul în care locuiesc sau pe care îl vizitez. Abia ulterior descopăr monumentele şi alte atracţii. Eu personal tânjesc după animaţie, mie îmi plac oraşele care nu dorm, cum sunt Barcelona sau New York. Şi Bucureştiul a început să nu mai doarmă, de aceea a devenit mai atractiv”, crede Mac Popescu.

    Doctorul în arhitectură nu e străin de evoluţia Capitalei în ultimele zeci de ani, fiind el însuşi proiectantul unor lucrări de referinţă, precum sediul Federaţiei Române de Fotbal din sectorul 2, şi sediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, din apropierea Arcului de Triumf. În plus, Mac Popescu a coordonat echipa care a proiectat Biblioteca Naţională a României de pe Bulevardul Unirii, o clădire modernă, inaugurată sub forma actuală în 2012, despre care arhitectul spune că „nu face notă discordantă cu peisajul, locul şi mesajul ei”. El a fost şi cel care a ales mobilierul din interiorul clădirii-monument.

    În portofoliul lui Mac Popescu se regăseşte şi lucrul la proiectul Arenei Naţionale, realizată printr‑un parteneriat între Universitatea de Arhitectură din Bucureşti şi un birou de arhitectură din Germania. Stadionul cu o suprafaţă de 108.000 de metri pătraţi şi o capacitate de peste 55.000 de locuri pe scaune a costat aproximativ 160 de milioane de euro, iar amenajarea zonelor exterioare a dus investiţia totală la circa 250 de milioane de euro, spune arhitectul. Arena Naţională este însă singurul stadion din Balcani care dispune de o copertină ce îl acoperă în totalitate, un element în plus care distinge Capitala de altele din regiune şi chiar din lume.

    „Bucureştiul de astăzi este un oraş eclectic, care merită să fie studiat şi care prezintă o fascinaţie pentru cei care sunt din afara lui. Există o diversitate de stiluri în Bucureşti, mai mult decât în alte părţi, un farmec al străzilor; sunt influenţe ale perioadelor de modernism, de postmodernism, influenţe ale tehnologiei, care au însemnat mult în ultimii cincisprezece ani. Nu cred că trebuie să ne sperie faptul că nu există o unitate între clădirile noi şi cele vechi. E o unitate în diversitate.” Poate părea greu de crezut pentru locuitorii Capitalei, dar oraşul este obiect de studiu pentru studenţi din lumea largă. „Avem permanent echipe de master din alte ţări, care vin să-şi facă proiectele de diplomă în Bucureşti, pentru că nu găsesc în alte oraşe exemple de fracturi arhitecturale între străzi şi zone. Am avut parteneriate cu Madrid, cu Anglia, cu Columbia.

    Timp de trei ani la rând, un master din Columbia a avut ca subiect Bucureştiul. Studenţii analizează o zonă care s-a degradat şi fac studii pentru revitalizarea ei. Uneori, am dat unele dintre aceste studii primăriilor, care s-au bucurat, însă noi nu am urmărit să vedem dacă au ţinut cont de propuneri sau nu. Pentru asemenea schimbări este nevoie de fonduri”, spune arhitectul Mac Popescu.

    Arhitectul completează însă că poate ar trebui însă să ne sperie, măcar atât cât să facem o schimbare, lipsa arterelor comerciale şi a cinematografelor stradale. Ca reper de cultură a unei populaţii, cinematografele ar putea schimba în bine peisajul bucureştean. „Tot ce înseamnă vitrină este deplorabil, nu există atracţie. În anii de după al doilea război mondial, bulevardul Elisabeta, între Universitate şi parcul Cişmigiu, era plin de lume, erau cinematografe, restaurante şi mult tineret. Astăzi, mallurile au preluat ideea de cinema. Şi la Paris sunt malluri, dar rămâne Champs-Elysées zonă de cinematografe. La noi, holurile de intrare în cinema au fost transformate în şaormerii”, spune Mac Popescu.

    Ca zonă de promenadă, arhitectul identifică bulevardul Kiseleff, însă nici acolo nu există spaţii comerciale, cele de care depinde de fapt o arteră destinată plimbării, cum e Champs-Elysées.

    La pachet cu penuria de cinematografe „la vedere” vine aglomeraţia din unele zone ale Bucureştiului, cum sunt cele de birouri, care sufocă practic spaţiul, devenind un factor de stres pentru spaţiul înconjurător şi, în final, pentru oameni, crede Mac Popescu. „În Băneasa, spre aeroportul Otopeni, există o zonă de birouri corecte, cu arhitectură internaţională. Ce acuz eu însă este tendinţa de îndesire, pentru că se începe cu un proiect în care spaţiul exterior este mai bine proporţionat, apoi se cumpără terenuri şi începe aglomerarea, care strică şi devine un factor de stres.”

    Lui Mac Popescu nu i-au lipsit niciodată imaginaţia şi simţul practic, astfel că primul său proiect important a fost stadionul Sportului Studenţesc din zona Regie, cu 12.000 de locuri, pe care l-a restaurat din molozul aruncat de muncitorii care lucrau la realizarea metroului.

    În trei săptămâni, Mac Popescu a strâns peste 300.000 de metri cubi de pământ, care au constituit suportul stadionului. În trei ani, a făcut o tribună şi două peluze.

    De multe ori, arhitectul, în calitate de consilier pentru conceperea unui proiect, nu are niciun cuvânt de spus în organizarea spaţiului, fiind nevoit să răspundă unor comenzi, spune Mac Popescu. De capacitatea arhitectului de a-l convinge pe cel care investeşte depinde astfel organizarea eficientă a mediului adiacent. Cum uneori spaţiul public nu este pus în valoare, dezvoltatorii mizează doar pe câte un imobil nou care să-şi facă simţită prezenţa. Un alt păcat de care se face vinovat Bucureştiul, în opinialui Mac Popescu, este nevalorificarea materialelor moderne precum sticla, un element în tendinţe la nivel internaţional.

    „Şi arhitectura, ca şi moda, se schimbă. Dacă înainte se purta cărămida, acum se poartă sticla. Trebuie să ne inspirăm din tendinţele internaţionale.”

  • Un sat din România este considerat unic în lume. Localitatea cu un patrimoniu arhitectural extraordinar – GALERIE FOTO

    Un sat din judeţul Alba este considerat printre cele mai frumoase din România, şi asta nu o spun redactorii ziarului „Unirea” ci redactorii celor de la mondonews, care au realizat un reportaj extraordinar despre localitatea Rimetea, o aşezare renumita pentru istoria sa zbuciumata, arhitectura unică, precum şi pentru peisajul mirific care se deschide cât vezi cu ochii.

     Situată în judeţul Alba, localitatea Rimetea se afla la poalele munţilor Trascău, de la care se trage şi vechea denumire. Rimetea s-a numit Trascău până prin anii 1960, iar mai apoi şi-a schimbat numele in Torocko. În ultimele două decenii satul
    rămâne cu denumirea de Rimetea , deşi germanii îl cunosc si sub denumirea de Eisenmarkt sau Eisenburg.

    Cu o poziţie naturală privilegiata, Rimetea este cunoscut drept satul cu case albe, ascuns într-o imensa căldare de granit. Este prima localitate rurala care a fost distinsa din partea RIMETEA-SAT-JUDETUL-ALBA2Comisiei Europene, in 1999, cu premiul „Europa Nostra” pentru conservarea patrimoniului cultural si arhitectonic.

    Comuna Rimetea se află în nordul Depresiunii Trascăului, înconjurată de masive montane care domina cu 500 – 600 metri printr-o serie de abrupturi pitoreşti. Localitatea se individualizează ca o arie depresionara tipica, iar masivele calcaroase din jurul depresiunii sunt mai împădurite în partea vestica Vf. Cornului (1238 metri), Ardascheia (1250 metri), Dealul Băieşilor (1010 metri) şi mai golaşe iî est unde domina Piatra Secuiului (1128) si apoi Tarsa (999 metri).

    Teritoriul administrativ al comunei are o suprafaţă de 5737 ha, ceea ce reprezintă 0.9 RIMETEA-SAT-JUDETUL-ALBA3% din suprafaţa judeţului Alba. Rimetea se afla la o distanta de 56 km de municipiul Alba Iulia, reşedinţa judeţului si 25 km de Aiud, orasul cel mai apropiat.

    Comuna Rimetea este legata de reţeaua de drumuri nationale prin drumul judeţean DJ 107 M, care porneste de la limita judetului Cluj, unde este legat prin alt drum judetean DN 75 si care debuseaza in DN 1A (E 60 A) pe teritoriul municipiului Aiud. Drumul judetean traverseaza cele doua localitati ale comunei: resedinta de comuna Rimetea si satul apartinator Coltesti.

    Cititi mai multe pe www.ziarulunirea.ro