Tag: apel

  • Ministrul ungar de Externe: Soarta minorităţilor maghiare nu este negociabilă

    Szijjarto a reiterat faptul că legea educaţiei din Ucraina încalcă acordul de asociere dintre Ucraina şi Uniunea Europeană şi a adăugat că va iniţia revizuirea acordului în cadrul reuniunii miniştrilor de Externe ai UE, la 16 octombrie.

    Şeful diplomaţiei de la Budapesta a menţionat că o majoritate calificată este necesară pentru adoptarea măsurii de revizuire a acordului. Dacă Ucraina nu-şi va schimba poziţia, Ungaria va adopta sancţiuni în privinţa comerţului, a avertizat Szijjarto.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • DEZASTRU pentru Uber: compania va fi interzisă într-una din cele mai mari pieţe

    Agenţia a transmis că Uber nu a gestionat în mod corespunzător acuzaţiile care i-au fost aduse şi că a folosit un software care nu permite regulatorilor să monitorizeze serviciile.

    Uber are 40.000 de şoferi în Londra şi a fost folosit, până în prezent, de 3,5 milioane de londonezi.

    Compania are 21 de zile pentru a face apel la decizie.

  • Fost director în Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM, avere nejustificată de un milion euro

    Agenţia Naţională de Integritate (A.N.I.) a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, de 4.868.494 lei, adică peste un milion de euro, între averea dobândită şi veniturile realizate de către Aurel Şaramet, fost director în cadrul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor Pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Uniunea Europeană ar putea avea noi membri: apel pentru urgentarea procesului de aderare

    Miniştrii de Externe ai ţărilor Grupului Vişegrad (Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia) şi reprezentanţi ai Austriei, Croaţiei şi Slovenia au participat la o reuniune, care a avut loc la Budapesta, în cadrul căreia au discutat despre aderarea statelor din Balcanii de Vest la UE.

    Integrarea acestei regiuni are un rol crucial în asigurarea păcii, stabilităţii şi securităţii Europei, a declarat Peter Szijjarto, ministrul de Externe al Ungariei.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Un lanţ de magazine românesc este aproape de faliment. Soarta sa este la mâna judecătorilor

    Decizia vine în contextul în care producătorul clujean de lenjerie intimă prin ad­ministratorul său judiciar CII Minodora Letiţia Georgiu a cerut prelungirea planului de reorganizare de la trei luni la trei ani. Iniţial, Astra Rail Management Gmbh, creditorul principal al Jolidon, a fost de acord cu prelungirea planului, însă ul­te­rior a subscris cererii depuse de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca.

    Astfel, joi, Curtea de Apel din Cluj va da o sentinţă în acest dosar. Dacă va decide că cerinţa creditorilor este justificată, atunci Jolidon va intra în faliment. În caz con­trar îşi va continua activitatea, iar planul de reorganizare va fi respectat în continuare.

    Compania Jolidon Import-Export, care operează acti­vitatea producătorului de lenjerie intimă, a terminat anul trecut cu afaceri de 60 mil. lei şi un profit net de 6,8 mil. lei, cu un total de 870 de salariaţi. Businessul a crescut cu peste o treime şi compania a revenit pe profit, după un minus de 23,7 mil. lei în 2015.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Un primar din Bucureşti caută opt pui de lebădă furaţi din parcul IOR din Capitală

    Primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiţă, a făcut un apel, pe pagina sa de Facebook, pentru găsirea a opt pui de lebădă, care ar fi fost furaţi din parcul IOR.

    “Ştiţi cei 8 puişori de lebădă? Sigur i-aţi văzut, dacă aţi trecut recent prin Parcul IOR. Din păcate, unii nu au înţeles că locul acestor pui este în parcul nostru, alături de părinţii lor, şi… i-au furat. Cine are informaţii despre asta, cine a auzit sau văzut ceva, este rugat să ne transmită toate detaliile. Poliţia Locală Sector 3 face verificări, dar, orice ajutor, orice informaţie contează. #iLoveS3 #ParculIOR #iLoveIOR. PS: Fotografia este realizată de domnul Adi Rusanda şi îi mulţumim, dat fiind că este printre puţinele fotografii în care apar cei 8 pui”, a scris primarul Robert Negoiţă, pe pagina sa de Facebook.

  • MONITORIZAŢI cu drona. CNAIR va controla inopinat şantierele/ Grindeanu: Fac un apel la constructori, să-şi schimbe modalitatea de execuţie a lucrărilor

    Premierul Grindeanu a spus, joi, după vizita de lucru de la Ministerul Transporturilor, că face un apel la constructori pentru a-şi schimba modalitatea de execuţie a lucrărilor, fiind nemulţumit de ritmul de lucru, iar aceştia trebuie să respecte angajamentele din contracte.

    „Apelul de astăzi este către parteneri, către cei care au câştigat aceste contracte şi care trebuie să le execute. (…) Apelul meu este să-şi schimbe ritmul şi să-şi schimbe abordarea legată de modul în care fac execuţia acestor lucrări”, a declarat premierul României.

    Prim-ministrul a transmis că va umări modul de execuţie a lucrărilor în infrastructură. „Poate au fost învăţaţi în anii trecuţi cu un anumit mod de a face lucrurile de infrastructură. (…) Dacă au fost învăţaţi în aceşti ani într-un anumit mod, ar trebui să şi-l schimbe şi vom urmări modul în care se execută aceste lucrări şi să le intre bine în cap că modul în care vor înainta şi ceea ce s-au angajat prin contracte trebuie să respecte”, a spus Grindeanu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro