Tag: alcool

  • Locul unde locuitorii trăiesc140 de ani şi fără să se îmbolnăvesc-GALERIE FOTO

    Valea râului Hunza, aflat la graniţa dintre India şi Pakistan, este de multe ori numită şi “oaza tinereţii”. Oamenii din această regiune aproape nu se îmbolnăvesc niciodată şi arată mereu tineri, iar durata de viaţa ajunge până la 140 de ani.

    Mulţi dintre locuitori trăiesc peste 100 de ani şi este considerat ceva normal. Oamenii din Hunza au fost descoperiţi de europeni în anii 20 de către un doctor scoţian numit MakKarrison care a trăit o perioadă îndelungată alături de ei. Acesta le-a documentat viaţa şi a descoperit că secretul pentru longevitatea acestora este dieta lor. Scoţianul a descoperit că mănâncă puţină carne, şi iau masa doar de două ori pe zi. În plus, înnoată în apa îngheţată, iar o plimbare de 15-20 km este cât se poate de normală.

    R. Bircher detaliază felul în care trăieşte poporul din Hunza în cartea sa “Hunza-people who do not know disease”:

    – dieta e dominată de fructe şi legume
    – mănâncă multă hrană neprepărată, crudă
    – consumă foarte puţină sare
    – alcoolul şi dulciurile sunt consumate foarte rar

    În 1963, o echipă medicală franceză a mers într-o expediţie în Hunza şi au stabilit că speranţa medie de viaţă este de 120 de ani. Mai mult, în 1977, în cadrul unui congres despre cancer, potrivit mai multor oameni de ştiinţă, în Huzna s-a constatat absenţa cancerului în orice formă.

    CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO


    Călătorie spectaculoasă pe cel mai mare râu subteran aflat într-o peşteră – GALERIE FOTO

    Fotografii incredibile ale şahului din Iran şi ale haremului său – GALERIE FOTO

    Titanicul se pregăteşte de un nou drum. Va pleca din Jiangsu, China, pâna la Dubai – GALERIE FOTO

    Cea mai izolată localitate din lume. Acolo trăiesc 800 de oameni – GALERIE FOTO

    Imagini din epoca de aur: cum se distrau oamenii din URSS în anii ’70 şi ’80 – GALERIE FOTO

    Cum arată yachtul secret al lui Steve Jobs – GALERIE FOTO

    Imagini incredibile cu tribul care nu a fost atins de lumea modernă – GALERIE FOTO

    Cum arată noul avion privat de 20 de milioane de dolari al lui Jackie Chan – GALERIE FOTO

    Viaţa în cel mai poluat oraş din lume unde temperatura medie anuală este -10 grade Celsius – GALERIE FOTO

    Restaurantul discret unde preşedinţii îşi duc amantele – GALERIE FOTO

     

     

  • Efectul devastator pe care îl are consumul moderat de alcool asupra organismului nostru

    Până acum, se credea că afecţiunile sunt asociate numai cu consumul ridicat de băuturi alcoolice.

    O cercetătoare de la Universitatea din Otago, Noua Zeelandă, a realizat o serie de analize, cu scopul de a afla legătura dintre consumul de alcool şi apariţia anumitor tipuri de cancer. Rezultatele studiului publicat în revista Addiction au arătat că nu mai puţin de 7 tipuri de cancer pot fi asociate chiar şi cu consumul moderat de băuturi alcoolice.

    Vezi aici efectul devastator pe care îl are consumul moderat de alcool asupra organismului nostru!

  • Ursus Breweries lansează oficial cidrul Kingswood pe piaţa din România

    Ursus Breweries, cel mai mare jucător de pe piaţa berii din România, lansează oficial pe piaţa locală marca premium de cidru Kingswood, scrie Ziarul Financiar

    Produsul este disponibil în sticle nereturnabile de 0,4 litri şi are o concentraţie de alcool de 4,5%.

    “În prezent, cidrul reprezintă un segment de băuturi alcoolice extrem de dinamic în România, care se remarcă printr-un potenţial de creştere pentru următorii ani. Consumatorii români sunt dispuşi din ce în ce mai mult să experimenteze gusturi noi, să îndrăznească mai mult, să se bucure de experienţe inedite”, a declarat Mihai Bârsan, Vicepreşedinte Marketing Ursus Breweries pentru ZF

  • Câtă fericire produce alcoolul. Concluzia cercetătorilor

    Consumat în cantităţi mari, alcoolul nu face bine sănătăţii, o ştie toată lumea. Însă cercetătorii de la London School of Economics au vrut să afle altceva.

    Alcoolul este asociat adesea cu fericirea de moment, iar cei mai mulţi spun că beau ca să se simtă bine. Acesta este motivul pentru care oamenii de ştiinţă britanici au încercat să măsoare exact câtă fericire obţine o persoană de la un pahar de vine sau o sticlă de bere. Pentru asta s-au folosit de aplicaţia Mappiness, dezvoltată de London School of Economics.

    Citiţi mai multe pe www.gustarte.ro

  • Câtă fericire produce alcoolul. Concluzia cercetătorilor

    Consumat în cantităţi mari, alcoolul nu face bine sănătăţii, o ştie toată lumea. Însă cercetătorii de la London School of Economics au vrut să afle altceva.

    Alcoolul este asociat adesea cu fericirea de moment, iar cei mai mulţi spun că beau ca să se simtă bine. Acesta este motivul pentru care oamenii de ştiinţă britanici au încercat să măsoare exact câtă fericire obţine o persoană de la un pahar de vine sau o sticlă de bere. Pentru asta s-au folosit de aplicaţia Mappiness, dezvoltată de London School of Economics.

    Citiţi mai multe pe www.gustarte.ro

  • Reţelele de socializare, jocurile şi drogurile sunt cele mai populare printre copii

    Un raport recent Kaspersky Lab arată că, în toată lumea, copiii îşi petrec cea mai mare parte a timpului lor din mediul online, folosind instrumente de comunicare cum sunt reţelele sociale, email-ul, chat-ul etc. (67% din activitatea online). Portalurile de jocuri (11%) şi site-urile care conţin informaţii despre alcool, droguri şi tutun (9%) se clasează pe locul al doilea, respectiv al treilea.

    Raportul, care acoperă o perioadă de 12 luni, se bazează pe statistici anonime provenite de la soluţiile Kaspersky Lab pentru PC-uri Windows şi Mac-uri, care au modulul Control Parental activat, şi prezintă procentul de vizite sau tentative de a vizita site-uri cu un conţinut potenţial dăunător, încadrate într-una dintre cele 14 categorii prestabilite.

    Categoria “canale de comunicare pe Internet” este cea mai populară în Mexic (86%), Rusia, Brazilia şi Italia (cu procente de peste 70%). Cei care au comunicat cel mai puţin în această perioadă au fost copiii din China (30%), Germania (31%) şi Marea Britanie (32%). Copiii din Marea Britanie (28%), Germania (26%) şi Australia (21%) au o tendinţă mai accentuată să se joace online, în timp ce copiii din Mexic (4%), Italia (6%) şi Japonia (7%) se joacă mai rar.

    De asemenea, statisticile arată că, în perioada urmărită, copiii au redus numărul de vizite în mediile de comunicare şi site-urile destinate adulţilor. Această tendinţă poate fi explicată prin faptul că şi-au mutat cea mai mare parte a activităţilor “sensibile” pe dispozitive mobile, care nu au fost vizate de raport.

    În ceea ce priveşte vizionarea de materiale video, descărcarea de software sau când vine vorba să asculte muzică, micuţii din Japonia conduc detaşat (12% din totalul de notificări trimise de sistemele de control parental). De asemenea, ei se clasează în top la cumpărăturile online (17%), ca şi copiii şi adolescenţii din China (20%). Categoria “alcool, tutun şi droguri” a generat cele mai multe semnale de alarmă în Germania (23%) şi Marea Britanie (25%).

    În schimb, conţinutul pentru adulţi a generat cel mai mare interes în rândul copiilor din China (23%) şi Japonia (5%), iar cel mai mic interes în Marea Britanie şi SUA (ambele înregistrând sub 1%).

  • A strâns aproape 100.0000 de cutii de bere, iar colecţia sa l-a făcut milionar şi celebru pe 5 continente

    Jeff Lebo a început să colecţioneze cutii de bere la o vârstă la care nu avea încă voie să consume alcool. Lebo, care trăieşte în Pennsylvania, Statele Unite, a reuşit să strângă astfel peste 87.000 de cutii de bere, unele datând chiar de la începutul secolului trecut.

    “Am fost surprins de cât de multe mărci există şi câte modele de cutii sunt folosite”, a declarat Lebo celor de la BBC. “Mi-am dorit întotdeauna să aflu cât de multe ambalaje există în lume.”

    Bărbatul face acest lucru ca hobby, având ca sursă de venit o firmă specializată în design exterior. Colecţia sa, una dintre cele mai mari din lume, a fost evaluată la 1,6 milioane de dolari. A plătit chiar şi 3.500 de dolari pentru o singură cutie şi spune că ar merge în orice colţ al lumii pentru a intra în posesia unui exemplar important. O astfel de călătorie l-a ţinut în Marea Britanie timp de un an, căutând cutii de bere produse între 1935 şi 1960.

    “În timpul celui de-al doilea război mondial, cele mai multe cutii au fost topite pentru a refolosi metalul”, povesteşte Lebo. “Aceste exemplare sunt extrem de greu de găsit, şi de aici vine şi preţul ridicat.”

    Căutarea cutiilor de bere era a modă în anii ’70 şi pare să devină din nou obiectul preferat al multor colecţionari.

  • Micul dejun servit noaptea, ultima modă în Los Angeles

    Dimineaţa nu e neapărat cel mai bun moment pentru micul dejun, pare să considere un restaurant din Los Angeles, care-şi serveşte clienţii cu micul dejun numai de la opt seara până la două noaptea, scrie LA Times.

    Meniul include preparate care se regăsesc în mod normal în prima masă a zilei sau la brunch, combinate în diverse feluri şi stropite cu alcool.

    Tot în el se regăsesc şi cocteiluri pe bază de lapte cu gust de cereale cu diverse arome, exact ca acela rămas în castronel după ce s-a terminat porţia de cereale din el, la care se adaugă gin, coniac sau bourbon, eventual şi suc de portocale.

  • Micul dejun servit noaptea, ultima modă în Los Angeles

    Dimineaţa nu e neapărat cel mai bun moment pentru micul dejun, pare să considere un restaurant din Los Angeles, care-şi serveşte clienţii cu micul dejun numai de la opt seara până la două noaptea, scrie LA Times.

    Meniul include preparate care se regăsesc în mod normal în prima masă a zilei sau la brunch, combinate în diverse feluri şi stropite cu alcool.

    Tot în el se regăsesc şi cocteiluri pe bază de lapte cu gust de cereale cu diverse arome, exact ca acela rămas în castronel după ce s-a terminat porţia de cereale din el, la care se adaugă gin, coniac sau bourbon, eventual şi suc de portocale.

  • Puştiul de 13 ani care a venit cu o idee genială pentru a opri oamenii să se mai urce bauţi la volan

    Peste 10.000 de americani au murit în accidente de maşină cauzate de şoferi intoxicaţi în 2013. Krishna Reddy, un copil de 13 ani din Texas, vrea să schimbe acest lucru şi a inventat un dispozitiv care poate determina dacă un şofer a consumat alcool sau alte droguri, informează Business Insider.

    Pentru a realiza acest lucru dispozitivul scanează pupilele individului.

    În mod natural, pupilele se contractă în lumină şi se dilatează când este întuneric. Însă alcoolul şi anumite droguri pot face ca pupila să se contracte, pe când altele dilatează pupila, indiferent de nivelul lumină la care ochiul este expus.

    Reddy s-a folosit de acest lucru pentru a-şi dezvolta dispozitivul care este compus din trei lucruri: o cameră digitală, o lanternă şi o rolă de hârtie igienică.

    Cum funcţionează? Lanterna luminează ochiul, iar rola de hârtie igienică direcţionează lumina în pupilă, apoi camera digitală înregistrează modul cum se contractă pupila. Folosind programul scris de Reddy, dispozitivul poate determina dacă şoferul a consumat alcool sau dacă a folosit anumite tipuri de droguri (marijuana, amfetamină etc)