Tag: valoare

  • Şeful IPJ Suceava, deferit justiţiei pentru supraevaluarea unui imobil. Cum a ajuns sediul poliţiei să coste cu aproape 6 milioane lei mai mult decât valoarea reală

     Alături de Todiruţ, acuzat de abuz în serviciu, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie suceveni, pentru aceeaşi infracţiune, şeful Serviciului Logistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, Alexa-Dumitru Teodorovici, se arată într-un comunicat de marţi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

    În acelaşi dosar vor fi judecaţi Constantin Bujorean, asociat şi administrator de fapt la SC Servicii Comerciale SRL Suceava, Mihai-Sorin Muntean, evaluator al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR) şi administrator la SC Prodeval SRL Suceava, şi Gheorghe Licurici, evaluator al ANEVAR, toţi trei acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, precizează sursa citată.

    Potrivit anchetatorilor, în perioada iulie-octombrie 2006, în contextul desfăşurării procedurii de achiziţie a unui imobil care să fie sediul Poliţiei municipiului Suceava, inculpatul Todiruţ Ioan Nicuşor, în calitatea sa de inspector şef al IPJ Suceava şi de ordonator terţiar de credite, a semnat un contract prin care a dispus, din bani publici, plata unei sume cu 5.865.152 lei mai mari decât valoarea de piaţă a imobilului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • RAPORT: Islamişti somalezi shebab au furat material umanitar britanic în valoare de 550.000 de euro

     Acest furt, dezvăluit “cu scris mărunt” în raportul financiar anual al Departamentului pentru Dezvoltare Internaţională (DFID) riscă să alimenteze temeri cu privire la modul de gestionare de către Marea Britanie a ajutorului său extern, într-o perioadă de reduceri bugetare.

    Raportul menţionează “furtul în perioada noiembrie 2011-februarie 2012 de către (islamişti) shebab, în sudul Somaliei, de material şi furnituri umanitare finanţate de către DFID, din sedii şi depozite ale unor organizaţii partenere, cărora DFID le-a furnizat fonduri în vederea realizării de proiecte şi programe”.

    “Partenerii DFID nu au fost avertizaţi cu privire la aceste furturi de furnituri şi nu au avut timpul să transfere acest material altundeva, cu scopul de a împiedica aceste furturi”, se poate citi în raport.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pufuleţii Gusto ajung la New York, Detroit, Chicago, Atlanta. Cifra de afaceri a companiei va creşte cu 30%

     “Sperăm să obţinem o creştere de 30% faţă de anul precedent şi ne bazăm în mod deosebit pe succesul înregistrat de pufuleţi în exporturi, în ultimii ani, spre deosebire de piaţa internă, care încă stagnează”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al Phoenixy, Eliodor Apostolescu.

    Astfel, afacerile companiei ar putea depăşi 23 milioane euro.

    Phoenixy are 15 tipuri de produse şi o producţie zilnică de peste un million de pungi de pufuleţi, aproximativ 30% fiind livrată la export în peste 20 de state europene, precum Suedia, Germania, Olanda, Spania, Italia, Grecia, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Marea Britanie, Ungaria, Belgia, Ungaria, Croaţia şi Albania, şi în SUA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PREVIZIUNI privind piaţa IT: La ce valoare vor ajunge cheltuielile destinate produselor şi serviciilor IT în acest an

     IDC a modificat în sens negativ estimarea privind creşterea pieţei produselor şi serviciilor IT în acest an, de la 4,9%, notează MarketWatch.

    Dacă sunt incluse şi serviciile de telecomunicaţii, cheltuielile alocate IT vor creşte în acest an cu 3,8%, la 3.600 miliarde de dolari, estimează IDC.

    “Având în vedere perspectiva economică incertă pentru cea de-a doua jumătate a acestui an, ne concentrăm în continuare pe riscurile negative asociate Chinei şi Europei de Vest”, a declarat vicepreşedintele IDC Stephen Minton.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Comoara din gunoaie. Cum arunca omenirea aur in valoare de milioane de dolari anual fara sa-si dea seama

     Gunoiul pe care il aruncam contine aur. Aceasta nu este o figura de stil. Aur in valoare de milioane de dolari zace in gropile de gunoi din toata lumea, metalul pretios fiind ascuns in componentele electronicelor uzate.

    Odata cu cererea tot mai mare pentru electronice, productia de gadgeturi a crescut si ea. Folosind niste tehnici de reciclare speciale, aceste metale pot fi recuperate si repuse in vanzare, contra unor profituri insemnate, intr-un proces care poarta numele de “minerit urban”.

    Iata o serie de date interesante, stranse de Global e-Sustainability Initiative, despre acest proces:

    – La nivel mondial, in electronicele de pretutindeni se gasesc 320 tone de aur, in valoare de 16 miliarde de dolari si 7.500 tone de argint in valoare de cinci miliarde de dolari.

    Cititi mai multe pe www.incont.ro

  • Ce valoare are contractul de foraj semnat de Dafora cu Chevron pentru zona Bârlad

     Dafora a anunţat la începutul săptămânii că a semnat un contract pe patru ani cu Chevron pentru servicii de foraj în zona Bârlad începând din această toamnă, contractul incluzând săparea de sonde conform programului de explorare al companiei americane.

    Chevron a obţinut, în 11 iulie, acordul de mediu pentru amplasarea sondelor de foraj şi explorarea gazelor de şist în trei zone din judeţul Vaslui. Chevron mai deţine concesiuni şi în Dobrogea.

    Compania intenţionează să înceapă în a doua jumătate a acestui an forarea unui puţ de explorare a gazelor de şist în judeţul Vaslui şi va iniţia studii seismice pentru cele trei perimetre din judeţul Constanţa.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • TVA va fi redusă la pâine, covrigi, cornuri şi baghete, nu şi la cozonac şi chec

     “Există deja un cod CAEN, 1071, dacă nu mă înşel, la care se va aplica TVA redusă, dar din acel cod CAEN vor fi exceptate produsele de patiserie proaspete, deci cozonacul, checul şi alte produse care intră în această categorie, vor avea tot TVA de 24%. În categoria celor care vor fi exceptate intră, în primul rând, pâinea de toate categoriile, în al doilea rând covrigii, minibaghetele, cornurile, deci produse care nu sunt catalogate ca fiind proaspete”, a spus Constantin.

    Guvernul a avizat, marţi, reducerea taxei pe valoarea adăugată la pâine la 9%, de la 1 septembrie, impactul negativ al măsurii urmând să fie compensat prin creşterea tot din septembrie a accizelor la alcool şi introducerea de accize la bunuri de lux.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Daniel Constantin: TVA ar urma să fie redusă şi la CARNE dacă măsura aplicată în industria pâinii va fi bună

     “De succesul reducerii TVA la pâine depinde extinderea şi la alte produse. Următorul produs care cred că ar trebui să beneficieze urgent de scăderea TVA este sectorul cărnii”, a spus Constantin.

    Guvernul a avizat, marţi, reducerea taxei pe valoarea adăugată la pâine la 9%, de la 1 septembrie, impactul negativ al măsurii urmând să fie compensat prin creşterea tot din septembrie a accizelor la alcool şi introducerea de accize la bunuri de lux.

    Miercuri, premierul Victor Ponta a declarat că România trebuie să dovedească Fondului Monetar Internaţional, după reducerea TVA la pâine, că nu este o ţară de evazionişti, impactul acestei scăderi de taxă asupra diminuării evaziunii fiscale urmând să fie evaluat după 9-12 luni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Livrarea energiei către comercianţi şi tranzacţia cu certificate verzi, incluse în sistemul taxării inverse

     Decizia va fi adoptată, marţi, de Guvern prin ordonanţă.

    Până în prezent, România a aplicat taxarea inversă doar la cereale, dar Consiliul Uniunii Europene a decis, în urmă cu o săptămână, că sistemul poate fi extins temporar şi în alte domenii cu risc de fraudă.

    În prezent, pentru livrările de energie către comercianţi persoane impozabile, precum şi pentru tranzacţiile cu certificate verzi este aplicat regimul normal de taxare din punct de vedere al TVA.

    Prin introducerea taxării inverse, taxa pe valoarea adăugată este aplicată la finalul lanţului comercial, plata taxei fiind deplasată din sarcina furnizorului în cea a beneficiarului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • IMM-urile vor primi de la bugetul de stat ajutoare în valoare de 40 de milioane de lei

    Începând din 2007 şi până la sfârşitul acestui an, România beneficiază de o intensitate maximă în acordarea acestui ajutor de stat, în cadrul UE, potrivit informaţiilor dintr-un comunicat remis de reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie a României. Astfel, până acum au fost sprijinite 38 de proiecte care au beneficiat de ajutor de stat, cu o valoare de 1, 7 miliarde euro, şi care au creat 15.000 de noi locuri de muncă, beneficiari fiind marile companii cu capital străin înregistrate  în ţara noastră, potrivit .

    În plus, Ministerul Finanţelor Publice a acordat şi ajutoare unui număr de 850 de  IMM-uri pentru realizarea unor proiecte de investiţii, valoarea acestora ajungând la 90 de milioane de euro.

    De asemenea, Ministerul Economiei, respectiv Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism, derulează un număr de şapte programe destinate IMM-urilor, finanţate de la bugetul de stat, în valoare totală de 83 milioane lei, în bună parte demarate în luna iulie a acestui an, a  afirmat Cosmin Trif, consilierul Ministrului delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism.