BusinessMagazin

Tag: tineri

  • România cu susul în jos: tinerii sunt dominaţi de frică, bătrânii sunt mai liniştiţi

    Această categorie de persoane este preocupată de hrană şi de odihnă, iar temerile lor referitoare la nesiguranţa zilei de mâine se ȋmpletesc cu grija pentru o alimentaţie sănătoasă, un program cât mai bine structurat şi cu o atentă supraveghere a veniturilor lunare care asigură acoperirea acestor nevoi. Cauzele acestor probleme sunt programul încărcat de la locul de muncă şi veniturile scăzute din ţara noastră.

    Aceasta este o primă concluzie a unui studiu studiu etnografic calitativ desfăşurat de Reveal Marketing Research folosind metoda focus-grupului, cu privire la investigarea nevoilor actuale ale românilor şi a intensităţii importanţei lor ȋn vieţile acestora. Studiul  scoate la iveală o inversare a piramidei lui Maslow ȋn rândul românilor atunci când ne raportăm la categoriile de vârstă, etapele emoţionale şi sociale, experienţele şi atitudinea oamenilor faţă de traiul de zi cu zi.

    Ȋn trecut, vârsta era principalul factor care traducea trecerea de la o nevoie la alta, de jos ȋn sus, de la nevoile de bază la cele ce ţin de ȋmplinirea spirituală. Se observă că, ȋn zilele noastre, elementele cu cea mai mare influenţă ȋn stabilirea nevoilor sunt rolurile sociale ȋndeplinite de fiecare persoană ȋn parte, contextul ȋn care se află, şi nu ȋn cele din urmă fricile şi preocupările acestora.

    Nevoia de securitate stârneşte frici categoriei maturilor cu vârsta cuprinsă între 45 si 60 de ani. Vorbim de o teamă cauzată de aspecte financiare (ratele şi datoriile acestora şi ale copiilor lor la bancă, de exemplu) dar şi de o frică provocată de grija pentru viitorul familiei lor.
    La această vârstă, nesiguranţa apare şi când vorbim de păstrarea locului de muncă, siguranţa proprietăţii sau sănătate, acestea avându-şi rădăcinile în intrarea într-o nouă etapă a vieţii – toamna vieţii lor profesionale şi personale. Totodată, este vorba mai degrabă de o conştientizare a rolului lor de părinţi şi o dorinţă de a nu da greş pe plan profesional sau familial. Aceste frici se formează din cauza situaţiei economice dificile dar şi a unei pieţe a locurilor de muncă instabile.

    Seniorii de peste 60 de ani sunt cei mai echilibraţi şi se aşează cel mai natural pe scara nevoilor lui Maslow. Chiar dacă nu au frici şi nevoi situate în vârful piramidei aşa cum ne-am aştepta, maturii au frici tot puternic emoţionale – teama de a se nu se realiza pe plan personal sau de a nu atinge recunoaşterea socială şi respectul altora sau de a nu-şi fi îndeplinit toate rolurile sociale avute în viaţa lor. O altă frică prezentă puternic în rândul persoanelor în vârstă este teama de singuratate.


    Categoria tinerilor de până în 35 de ani este situată în vârful piramidei. Nevoia de autoimplinire este susţinută de frica acestora de a nu-şi atinge potenţialul propriu din cauza lipsei de oportunităţi din România. Tinerii nu mai sunt atenţi la nevoile de bază ce necesită rezolvare imediată, găsind un echilibru ȋntre viaţa socială, profesională, personală. Au, în schimb, o atitudine pesimistă, sceptică atunci când vine vorba de atingerea unui scop în viaţă. Acest comportament se datorează inegalităţii şi presiunii sociale, elemente ce-i afectează la nivel emoţional.

    “Am ales să studiem fricile actuale ale românilor în raport cu nevoile lor cu scopul de a afla rădăcinile acestor temeri şi de a înţelege în ce măsură acestea sunt influenţate de situaţia economico-socială din ţara noastră. Fie că vorbim de nevoi emoţionale sau raţionale, sărăcia ne-a făcut să fim mai pesimişti, să vedem partea goală a paharului iar acest lucru afectează fiecare categorie de vârstă.

    De exemplu, tinerii nu se mai bucură de activităţi şi idei interactive, preocupările lor fiind statice şi nematerializate. Frica puternică de a nu reuşi în viaţă îi impiedică să-şi facă planuri de viitor sau să se gândească la o carieră de succes sau la intemeierea unei familii. Aceştia încearcă să-şi amâne cât de mult posibil ieşirea din această perioadă deoarece presupune, în mare parte, asumarea responsabilităţilor”, a spus Marius Luican, General Manager Reveal Marketing Research.

  • Doi tineri arhitecţi povestesc cum au supravieţuit pe o piaţă imobiliară îngheţată de criză

    “Piciorul de lemn de acolo a fost mostra pentru primul proiect pe care l-am făcut, pentru o masă pe care clientul voia să o vadă“, descrie Marius Decusara bucata din lemn lăsată aparent neglijent într-un colţ al firmei de arhitectură şi design Signature M, dintr-o vilă veche aflată în zona Pieţei Victoria. Încăperea este ticsită cu mostre de materiale, reviste şi cărţi de specialitate, iar în centrul ei se află o masă la care niciunul dintre scaune nu este la fel, peste care planează un candelabru din sticlă.

    Arhitectul în vârstă de 30 de ani şi-a propus să facă prin intermediul Signature M tot ce presupune o amenajare de interior, de la proiectare şi până la conceperea unor mici piese de mobilier. 70% din clienţii lui sunt persoane fizice şi i-au adus anul trecut venituri de aproximativ 300.000 de euro; cei 30% de clienţi care vin din zona de retail includ proiecte precum barul EGO, bar hotel Z, birourile Omniasig, club Geisha, clubul Rooms, insula Sushiko, hotelul Sinaia, hotelul si restaurantul Unirea şi îi aduc, potrivit arhitectului, şi un beneficiu de imagine.

    Marius Decusara şi-a deschis propria firmă în 2008-2009, alături de o asociată, după ce amândoi au fost angajaţi în cadrul unei firme mai mari de amenajări interioare. „Era o atmosferă destul de restrictivă, mulţi dintre clienţii de acolo erau nemulţumiţi de limitele impuse uneori de firmă“, explică el motivele pentru care a ales antreprenoriatul. Primul pas important în deschiderea firmei a fost găsirea locaţiei potrivite pentru birourile acesteia, care ar trebui să se afle într-o zonă cât mai bună, să aibă un spaţiu mare, astfel încât să atragă clienţii potriviţi. Investiţia în amenajarea vilei-birou a Signature M s-a ridicat la 5-6.000 de euro, iar acestei sume i s-au adăugat ulterior alţi 7.000 de euro necesari în achiziţia de cataloage, mostre sau alte instrumente specifice.

    Dacă în jurul lui 2009 şi-au spus că criza nu poate fi atât de rea, au învăţat pe propria piele că, atunci când clienţii lipsesc, stresul suplimentar afectează nu doar munca de creaţie, ci şi afacerea. După doi ani, asociata lui s-a reangajat, iar el a luat-o de la început. „A fost greu în primii trei ani, am avut puţini clienţi, lucrări mici, oamenii care aveau posibilitatea să investească în ceva preferau să nu o facă şi să îşi ţină banii sub saltea.“ Potrivit lui, afacerea a început să funcţioneze din 2012, când a reuşit să construiască o bază solidă de clienţi, dar şi una de furnizori.

    Nu a uitat nici acum de primul client, de la care păstrează piciorul de masă: „Era o clădire mare în care am făcut totul, de la proiecte, refacerea pereţilor, până la mobilier“, spune el referindu-se la o vilă în care investiţia în amenajare s-a ridicat la 60.000 de euro. De atunci, proiectele au continuat, fiind concentrate mai ales în zona de nord a Bucureştiului, dar şi în zone rezidenţiale noi, precum comuna Bascov din judeţul Argeş, care a devenit „un fel de Pipera a Bucureştiului“, cât şi într-un cartier rezidenţial nou din Buzău. În prezent, în firma Signature M lucrează patru angajaţi în cadrul biroului şi alţi patru pe partea de producţie de mobilier. Potrivit antreprenorului, din 2012, afacerile sale au crescut constant, plasându-se la aproximativ 400.000 de euro anul trecut, iar anul acesta, spune că au acoperit deja jumătate din cifra de afaceri de anul trecut pe seama a opt proiecte pe care le are în lucru. Investiţia în amenajările interioare pe piaţa locală porneşte de 200-300 de euro/mp şi poate ajunge până la 900-1.000 euro/mp, estimează arhitectul.

  • Excepţionalii sunt în regulă! Noi, restul, suntem greşiţi!

    Mulţi dintre cititorii Business Magazin vor fi urmărit discursul lui sir Ken Robinson de pe TED despre modul în care şcolile ucid creativitatea nativă a omenirii, a copiilor; clipul a strâns 32 de milioane de vizualizări doar pe site-ul TED şi este, periodic, subiect de viralizare. Veţi fi zâmbit la glumele lui Robinson şi îi veţi fi dat dreptate; dar, dacă nu aţi întâlnit şi dacă nu aţi stat de vorbă cu un tânăr, nu veţi înţelege despre ce vorbeşte, cu adevărat, Robinson.

    După vineri, 13, am ajuns la concluzia că Robinson poate să fi greşit un pic, pentru că eu am întâlnit tineri cărora şcoala nu numai că nu le-a limitat creativitatea şi nu i-a înregimentat, ci i-a stârnit, i-a ambiţionat. Sigur că problema este reală şi rămâne valabilă, dar unora nu li se potrivesc unităţile de măsură comune. Tinerii pe care îi vedeţi pe coperta revistei, implicaţi în proiectul Excepţionalii, merg, voluntar, în centre de plasament pentru a preda limba engleză sau îi învaţă online pe cei ce vor să programeze, se implică în acţiuni în domeniul medical sau de asistenţă socială, au mici afaceri în domenii creative – de la înfrumuseţarea tenişilor Vans la web design -, organizează conferinţe internaţionale sau dezvoltă aplicaţii pentru telefonul mobil, îi admiră pe regele Mihai, pe Stephen King, pe Steve Jobs sau pe Ivan Patzaichin sau pe cei de la Microsoft, dar şi pe Ban Ki-moon – actualul secretar general al ONU. Se simt cumva diferiţi de cei din generaţia lor, dar privesc restul lumii cu înţelegere şi cu dorinţa, mai direct sau mai puţin direct exprimată, de a o schimba. Vor să înveţe la mari universităţi, să reprezinte România la Naţiunile Unite sau să lucreze pentru mari companii internaţionale. Şi mai mult de jumătate dintre ei mizează pe spiritul lor antreprenorial. Un univers întreg de preocupări, de intenţii şi de dorinţe, exprimate simplu.

    Priviţi acum în jur, la realitatea în care politicieni încasează şpaga prin cimitire, realitatea arestării din fiecare seară sau realitatea concursului neoficial „cine a luat mită mai mare“, lumea în care de cele mai multe ori ajunge să ieşi în faţă şi să începi să răcneşti, cu tupeu, „…EU!“, realitatea lumii în care nu se mai citeşte, şi întrebările vin firesc: ce facem cu tinerii aceştia, ce le oferim, cum îi sprijinim, ce şanse au ei să reziste în lumea aceasta?

    La o sesiune de întrebări şi răspunsuri desfăşurată la Barcelona, la World Mobile Congress, Mark Zuckerberg a emis una bună: „În timp, am adoptat o regulă simplă. Îi angajez să lucreze pentru mine doar pe cei pentru care aş vrea eu să lucrez. Şi este un test destul de relevant“. Parafrazându-l un pic, zic că mi-ar plăcea să lucrez pentru sau să colaborez cu oricare dintre liceenii despre care am vorbit.
    Lumea intens colorată şi lipsită de inhibiţii a tânărului pictor Laurenţiu Dimişcă ilustrează, cred, cel mai bine, acest text.

     

  • Doi ardeleni au devenit antreprenori de succes în Bucureşti în 10 metri pătraţi

    Doi tineri din Cluj s-au îndrăgostit de aroma cafelei şi, cu ajutor din partea unui brand cunoscut, au deschis un mic coffee shop în Bucureşti. Urmează o nouă locaţie, în centrul Capitalei, iar tinerii sunt încrezători că vor putea oferi în continuare espresso de cea mai bună calitate.

    Vlad Buda şi Dan Ursan, doi tineri de 27 de ani, se cunosc de când erau copii, dar au decis 
de-abia anul trecut să pună bazele unui business. 
„Ne-am cunoscut la grădiniţă, deci ne ştim de aproape 25 de ani. Am şi lucrat împreună încă din 2006, dar cu mici pauze“, povestesc cei doi antreprenori.

    Vlad şi Dan au pornit o „afacere cu suflet“, prin care vor să împartă şi altora pasiunea lor pentru cafea. Steam Coffee Shop este o minicafenea într-un spaţiu de doar 12 metri pătraţi, înspre zona de nord a Capitalei, de unde clienţii pot cumpăra doar produse „to go“.

    De unde însă pasiunea pentru cafea? „Am lucrat mult în domeniul ospitalităţii, dar nu am avut neapărat legătură cu produsele din cafea“, povesteşte Vlad Buda. „În 2010 am participat la o competiţie de barista, iar acolo am fost jurizaţi de campionul naţional al Greciei la proba de cafea la filtru. După concurs am stat vreo nouă ore de vorbă şi ne-a explicat ce-am făcut bine, ce-am greşit şi aşa mai departe. Noi nu înţelegeam cum poate să bea atât de multă cafea, cerea un espresso la fiecare zece minute. Între timp a ajuns campion mondial la proba de cafea la filtru.“

    Şi-au transformat pivniţa în cea mai tare afacere din Bucureşti. Acum recunosc şi ei că au dat lovitura şi fac o grămadă de bani

    „După acel moment, am început să exersăm în fiecare zi“, continuă Dan Ursan. „Mergeam cu câteva minute înainte să se deschidă barul unde lucram şi încercam diverse lucruri pe care le găseam pe internet, pentru că alte surse de a învăţa nu prea există.“

    Un an mai târziu, au decis să plece în străinătate pentru a lucra şi au ales Berlinul. Au fost aproape să deschidă un coffee shop în Germania, dar s-au răzgândit în ultimul moment. „În primă fază am vrut să pornim o afacere la Berlin, chiar găsisem acolo pe cineva cu bani care era dispus să ne ajute. Dar exact înainte de semnarea actelor, am realizat că asta ne-ar fi obligat să rămânem acolo, iar noi nu eram convinşi că ne dorim asta.“

    Tinerii antreprenori nu au renunţat la idee şi s-au întors în ţară, însă lucrurile au devenit ceva mai complicate. „Ne-am întors la Cluj cu intenţia de a deschide o locaţie mai mare, ne gândeam şi la un spaţiu în care să servim ceva de mâncare. Apoi ne-am lovit de legislaţie, aşa că am rămas doar la cafea. Am încercat prin Cluj vreo 7-8 luni, am tot căutat spaţii, dar acolo există o singură zonă unde poţi avea succes cu un astfel de business, şi acolo chiria e foarte scumpă“, îşi aminteşte Vlad Buda.

    Colegul său, Dan Ursan, explică cum au ajuns în Bucureşti. „Când eram aproape să renunţăm, am discutat cu Mihai Panfil de la Origo, care ne este şi un foarte bun prieten, iar el ne-a propus o colaborare, a propus să deschidem un coffee shop în Bucureşti. Ne-am mutat în Capitală anul trecut în mai, iar afacerea am pornit-o în decembrie.“

    CONTINUAREA ÎN PAGINA A DOUA –>>>

  • Doi antreprenori care au obţinut bani nerambursabili de la stat pentru afacerea lor îi învaţă şi pe alţii să-şi facă SRL-D

    Doi tineri antreprenori debutanţi au devenit consultanţi pro bono pentru cei care se gândesc să pornească o afacere cu bani nerambursabili oferiţi de către stat, dar nu ştiu cum şi dacă să se apuce. Ei au deschis un magazin de bricolaj online în septembrie cu 3.000 de euro din economii şi 17.000 de la Guvern şi CEC şi vor să îi înveţe şi pe alţii cum să nu mai fie angajaţi.

    Laura Curcă şi Vlad Sardescu au pornit aventura antreprenorială în primăvara anului trecut când, după câteva luni în care au bătut la uşile investitorilor privaţi în căutarea câtorva mii de euro pentru finanţare, au auzit întâmplător de programul guvernamental al SRL-urilor pentru debutanţi.

    CE AFACERI POŢI PORNI CU 10.000 de euro în România – EXCLUSIV

    „Am avut ideea de business şi am încercat finanţarea privată, cam pe toate canalele posibile. Din experienţa noastră putem spune că dacă nu ai un business legat de software sau aplicaţii este imposibil să găseşti un business angel care să contribuie la afacerea ta sau să atragi bani prin crowdfunding. Ei caută un return (randament al investiţiei – n.r.) rapid, iar IT-ul oferă asta. Aici e bătaia foarte mare şi este de înţeles de ce“, spun cei doi. Ideea lor a fost să deschidă un magazin online specializat în bricolaj de tip do-it-yourself, lucru imposibil cu cei 3-4.000 de euro puşi deoparte de când lucrau în vânzări – ea în consultanţă în construcţii, el în telecomunicaţii.

    „Ideea ne-a venit după ce ne-a plouat în casă şi am sunat la mai mulţi nea Caisă să vină să ne rezolve problema, dar niciunul nu a găsit o soluţie OK la problema noastră. (…) Am auzit de nea Caisă încă de mic de la tatăl meu şi am zis că e un nume bun pentru un brand în segmentul de bricolaj. Astăzi e locul unde poţi să suni, să cumperi şi să afli de ce ai nevoie fără ca cineva să vrea să te păcălească“, spune Sardescu. În planul de afacere, cei doi au mizat pe potenţialul pieţei de DIY, materiale de construcţii şi bricolaj în online, unde transparenţa preţurilor este încă redusă de practicile firmelor. „Sunt câteva magazine care continuă să funcţioneze folosind sistemul «Sună şi cere o ofertă». Noi vrem să punem totul la vedere, să acordăm aceleaşi reduceri pentru toată lumea în funcţie de cantităţi pentru ca nimeni să nu se teamă că plăteşte mai mult.“

    Cei doi mizează şi pe slaba informatizare a depozitelor de construcţii de pe piaţă şi pe lipsa de încredere în personalul acestora, clienţii având puţine informaţii privind cele mai bune produse şi raportul corect între calitate şi preţ. Afacerea neakaisa.ro – „domeniul neacaisa.ro era deja cumpărat şi nu i-am putut da de urmă proprietarului“ – funcţionează ca un revânzător, intermediar între furnizorii de astfel de materiale şi clienţii persoane fizice. „E un domeniu care nu a avut contact cu mediul online şi avem câţiva furnizori care au fost deschişi la propunerea noastră şi au înţeles că magazinele online ajung repede în topul vânzărilor lor. Ei nu au nimic de pierdut, în momentul în care ai o comandă o ridici şi o livrezi.“ Cei doi au ajuns în prezent la 14 furnizori şi ţintesc cel puţin zece comenzi pe zi până în primăvara anului 2016.

    Deşi ideea de business le-a surâs investitorilor curtaţi de cei doi tineri, neakaisa.ro nu a găsit bani în mediul privat, dar a primit încredere că poate funcţiona – „Investitorii cu care am vorbit au crezut în idee şi ne-au spus să mergem cu ea până la capăt. Dacă nu primeam răspunsuri pozitive am fi început mai greu.“ Cei doi au apelat la serviciile unui consultant specializat pe atragerea de finanţare pentru SRL-D pentru a porni afacerea. Au obţinut 8.500 de euro de la stat şi alţi 8.500 de la CEC Bank, ajungând cu economiile lor la 20.000 de euro, după mai multe aventuri. „La început am căutat informaţii despre ceea ce înseamnă SRL-D şi nu am găsit nimic. Informaţiile erau vagi şi opiniile contra acestui proiect nu erau tocmai încurajatoare. Deşi cei mai mulţi nu încercaseră, ei ştiau că nu se poate face nimic cu bani de la stat.“

    Au aplicat în martie şi au primit primii bani abia după şase luni. Alegerea consultantului cu care să lucreze a fost un pas dificil pentru cei doi, dat fiind că cereau un avans înainte de eventuala obţinere a finanţării, fără să aibă garanţia că vor obţine vreun leu. După ceva căutări, au găsit o firmă care să accepte 5% din valoarea banilor de la guvern dacă aceştia se obţineau. Au făcut bine, pentru că proiectul lor avea să fie respins. Legea prevede ca 40% din banii atraşi să fie investiţi în activele firmei, un prag despre care cei doi spun că este prea ridicat pentru un magazin online, unde nevoile constau într-un calculator, o imprimantă şi un sistem informatic de gestiune, plafonul de 8.000 de euro fiind dificil de atins. Au scris în business plan că au nevoie şi de tablete, nu doar de PC-uri, şi de buget de SEO, dar cheltuielile au fost considerate neeligibile.

  • Antreprenorul care conduce compania vândută americanilor este unul dintre cei mai mari angajatori din România

    Dacă e să căutăm rapid termenul care îl defineşte pe Vladimir Sterescu, îi putem spune liniştiţi „angajatorul“. Antreprenorul care în urmă cu nouă ani îşi vindea call-centerul EasyCall americanilor de la CGS, la rândul ei o companie antreprenorială, a devenit unul dintre marii angajatori locali; mai mult, se adresează cu precădere Generaţiei Y, care se confruntă cu o rată îngrijorătoare a şomajului. Prezent la evenimentul „Meet the CEO“, Sterescu a pledat pentru industria de outsourcing, care oferă slujbe pentru circa 60.000 de oameni, a vorbit despre experienţa sa personală, de antreprenor şi de şef al unei companii importante de servicii, dar şi despre 
ieşirea României din zona de low cost.

    “Cred că trebuie să ieşim din zona low cost şi cred că trebuie să susţinem din ce în ce mai des că suntem o piaţă cu o forţă de muncă educată, competentă să preia servicii din ce în ce mai complexe“, spune Vladimir Sterescu, rezumând în câteva rânduri ceea ce a fost un avantaj, dar şi un blestem pentru angajatul român, definiţia de forţă de muncă ieftină. Şi el trebuie să ştie destul de bine, pentru că de aproape un deceniu lucrează într-o industrie competitivă, cu implicarea unui mare număr de oameni, industrie care ar trebui să îşi depăşească percepţia cvasigenerală de cenuşăreasă a sectorului tehnologic.

    În cazul CGS, când spunem număr mare de oameni, spunem aproape 3.000 de tineri de până în 30 de ani, în Bucureşti, Braşov, Sibiu şi Târgu Jiu, care lucrează pentru clienţi mari companii din topul 500 Fortune. „Personalul este marea bătălie în industria de call center. Industria creşte, iar pentru oamenii care sunt în industrie asta înseamnă oportunităţi de a se dezvolta, ceea ce îşi doreşte şi generaţia nouă. Este o generaţie care arde etape, care la interviu întreabă cum poate ajunge manager, şi este foarte bine că vrea să ajungă manager şi trebuie să ai un răspuns pentru el. Este o generaţie care comunică mai greu în mod direct, dar se descurcă foarte bine în social media şi îşi extrage informaţie din online. Este o generaţie foarte bine documentată sau, dacă nu este, într-o oră are toate răspunsurile, pentru că fiecare este conectat cu 1.000 de prieteni.“ Iar faptul că tinerii lucrează pentru clienţi din topul 500 Fortune, pentru cele mai mari companii din lume, care au standarde de la care pot învăţa, este un avantaj inportant. Mai mult, un angajat poate trece la un alt client, care activează în altă industrie, aşa că într-un timp relativ scurt se poate familiariza cu două industrii şi cu două din cele mai mari companii din lume. „Ceea ce este fabulos pentru cineva de 27 – 29 de ani. Aceasta este zona în care trebuie să ne diferenţiem şi trebuie să speculăm momentul creşterii industriei, în care apar oportunităţi“, spune Sterescu.

    Industria locală a outsourcingului intră într-o perioadă de rafinare, de evoluţie. „În 2003 am început cu servicii de call center, iar ulterior am început să oferim servicii de suport tehnic, pentru telefoane mobile, pentru laptopuri sau pentru anumite produse software specifice unor companii. Dacă ne uităm la marii jucători, Genpact, Accenture sau IBM, ei au adus aici suport pentru servicii financiare, legal, procurement, HR outsourcing. CGS oferă şi servicii financiare şi, dacă te uiţi pe o piramidă a activităţilor de suport, call centerul este undeva jos, iar noi trebuie să începem să urcăm, să ne diferenţiem cât mai mult şi să oferim cât mai multe astfel de servicii specializate. În Bucureşti sau în Cluj nu se va mai vorbi, în scurt timp, de piaţă low cost. Dacă spui că omul meu are cunoştinţe financiare, bancare, are o experienţă în banking de câţiva ani şi poate să facă activităţi de contabilitate, de exemplu, în mai multe limbi străine, nu mai eşti în zona low cost, eşti într-o zonă a specialiştilor. Acolo cred că este secretul de creştere.  Dar mesajul trebuie să fie unitar, toţi cei din industria de outsourcing din România trebuie să avem acest mesaj: „Noi nu suntem piaţă low cost“. Până acum modelul de vânzare pentru serviciile noastre în exterior era foarte simplu: veniţi în România, avem salarii mici şi forţă de muncă educată care ştie limbi străine. Eldorado! Nu mai e chiar aşa, trebuiesc atrase şi activităţi mai complexe, chiar dacă volumele sunt mai mici“, spune şeful CGS.

    Acest paragraf nu ar fi complet fără o statistică relevantă: în 2013, în Uniunea Europeană, 23,4% dintre tinerii sub 25 de ani erau şomeri, ajungându-se, conform Eurostat, până la 58,3% în cazul tinerilor greci sau 55,5% pentru spanioli. În România şomajul în rândul tinerilor este 23,6%, în Bulgaria 28,4%, iar în Ungaria 27,2%. 57,7% dintre tinerii europeni de 15 – 24 de ani erau, în 2013, inactivi; asta înseamnă 32,6 milioane de persoane. Sigur, în cele mai multe dintre cazuri inactivitatea înseamnă de fapt continuarea studiilor sau alte responsabilităţi sociale sau familiale, dar există totuşi 5,6 milioane de tineri europeni care îşi caută şi nu îşi găsesc un loc de muncă, determinând presa şi observatorii sociali să vorbească despre „generaţia pierdută“ a Europei.

  • Şi-au transformat pivniţa în cea mai tare afacere din Bucureşti. Acum recunosc şi ei că au dat lovitura şi fac o grămadă de bani

    Cătălina Şuteu şi Andrei Stanciu, doi tineri de 29 de ani pasionaţi de jocuri, au aflat de conceptul Escape the Room în timpul unei vacanţe la Londra.

    „Nu am reuşit atunci să mergem, dar ideea ne-a rămas în minte“, începe Cătălina Şuteu povestirea. „Anul acesta am tot citit despre joc, aşa că i-am propus lui Andrei să încercăm şi noi ceva de genul ăsta, fără să ştim propriu-zis cu ce se mănâncă. Am cochetat o perioadă cu ideea, iar prin luna iunie am început să căutăm mai multe informaţii. Aşa am şi aflat că s-au deschis câteva şi în România, în Bucureşti şi la Cluj.“

    Înainte să pornească propriul lor business, Trapped, cei doi au mers în locaţiile deschise deja în Capitală. „I-am vizitat pe cei din Bucureşti, ni s-a părut şi mai interesant conceptul şi am decis să punem ideea în aplicare. Am deschis o primă cameră la noi acasă, în subsol, şi am chemat mai mulţi prieteni să o testeze. Le-a plăcut foarte mult, au venit şi ei cu diverse sugestii şi comentarii, aşa că în luna iulie ne-am apucat serios de treabă. Am terminat scenariul şi pentru o a doua cameră, iar în paralel am căutat spaţiul potrivit“, povestesc cei doi.

    „În luna august ne-am ocupat de amenajarea camerelor, am vrut să facem o treabă profesionistă de la început, fără jumătăţi de măsură. Ne-au vizitat, la rândul lor, cei care mai au astfel de spaţii în Bucureşti; ne recomandăm reciproc, pentru că nu este o piaţă pe care să existe concurenţă, este o afacere în care clientul, după ce intră, devine oarecum dependent. Odată ce termină camerele disponibile într-o casă, caută automat alte locaţii.“

    Investiţia a venit din fonduri proprii, dar businessul este, şi în cazul Trapped, unul profitabil. „Investiţia a fost de aproximativ 14.000 de euro. Foarte multe lucruri le-am făcut noi, dar în alte condiţii investiţia ar fi fost mai mare. Ne-am gândit şi la posibilitatea de a lua o franciză, dar din dorinţa de a face totul de la zero am ales să mergem pe drumul nostru de la început“, spune Andrei Stanciu. „Am deschis de o lună şi câteva zile, şi chiar din a doua săptămână am avut destul de multă lume. Au jucat mai mult de 300 de persoane de când am deschis camerele. Ne gândeam că vom ajunge cu încasările la nivelul cheltuielilor după două-trei luni, dar am reuşit asta din prima lună.“

    Cât despre promovare, tinerii antreprenori investesc în primul rând în social media. Un episod neaşteptat i-a ajutat să câştige notorietate: „S-a întâmplat ca o vedetă să vină aici de ziua ei şi a scris despre acest loc pe blog, şi asta a contat destul de mult“.

    Importantă, spun cei doi, este prezenţa sutelor de aplicaţii de mobil de la care a pornit, practic, acest tip de business. „În general, lumea vine gândindu-se la jocurile de pe telefon sau la cele de pe calculator. Cei mai mulţi sunt sceptici atunci când ajung la noi, dar toţi pleacă zâmbind. Avem un feedback mult mai bun decât ne-am fi aşteptat înainte să începem.“

    Escape the room este un joc în care într-o perioadă limitată de timp căutând indicii ascunse, descoperind camera şi secretele din ea, folosind inteligenţa, ingeniozitatea şi imaginaţia trebuie să scapi din cameră.

  • Sfaturi pentru mine tânăr. Florin Talpeş, Bitdefender: O mare lecţie pe care viaţa mi-a dat-o este că învăţatul în echipă e mult mai important decât învăţatul individual

    Nu mă gândesc la „dacă aş fi făcut altfel“ decât pentru a învăţa. Parcursul din urmă nu poate fi schimbat, putem influenţa doar ce urmează. Eu am început ca întreprinzător la 34 ani, iar soţia mea la 27. În esenţă am un singur sfat pentru tinerii întreprinzători (cei care abia îşi termina studiile), iar sfatul meu e legat de „cunoştinţele profesionale“. Să mă explic.

    Când noi am început, în 1990, vreme de cinci ani, deci o bună parte din „cei şapte ani de acasă“ de formare ca întreprinzător, nu am avut echipă de vânzări proprie. Iar marketing nici atât. Aveam o singură idee de bază: să facem totul pentru ca serviciile noastre să mulţumească utilizatorii, clienţii noştri. Creşterea noastră în acei ani s-a bazat în primul rând pe referinţele clienţilor: numărul de proiecte cu un acelaşi client creştea, clienţii noştri vorbeau altor clienţi, sau la un moment cei cu care lucram la client se angajau într-o altă companie şi ne contractau din noua lor companie. Focusul nostru aproape 100% era pe ce se întâmplă după ce câştigi un client/utilizator nou, acela era ADN-ul nostru. E adevărat că, în acei ani, marketingul şi vânzările nu prea făceau parte din ADN-ul întreprinderilor româneşti, nu prea exista nici sistemul de educaţie orientat spre înţelegerea pieţei şi cum să o cucereşti. Iar accesul la surse de formare din Vest, acolo unde marketingul şi vânzările se dezvoltau ca discipline cheie pentru business, era limitat şi încă nu era clar. Am început să creăm o adevărată echipă de vânzări/marketing după 5 ani de antrepenoriat.

    Astăzi, pentru a reuşi,  trebuie să ai de la bun început atât un produs/serviciu bun (care să aducă cu adevărat valoare utilizatorului/cumpărătorului), dar mai ales un bun proces de marketing şi vânzare. Cred că, în competiţia acerbă de azi, şansele de reuşită scad simţitor daca nu le ai pe ambele în acelaşi timp.

    În România, în antreprenoriatul axat pe dezvoltarea de produse proprii (de obicei e vorba de absolvenţii de facultăţi tehnice), de obicei domină cultura „tehnică“, orientată pe produs/serviciu. Cultura de business (să înţelegi piaţa, să ştii cum să o cucereşti) e mai puţin prezentă. Când noi am început, nu am luat cărţi de referinţă în business/marketing (care existau în Vest dar nu prea erau cunoscute în România), nici nu am fost la cursuri în afara României, în consecinţă traseul nostru a fost mai lung, învăţarea s-a produs mai încet şi cred că şi dezvoltarea întreprinderilor nu a fost acolo unde ar fi putut să fie. Am avut însă şansa unei competiţii mai mici, a multor pieţe la început de drum, mediu care ne-a permis să învăţăm într-un timp mai lung. Astăzi nu mai ai acest lux. Astăzi trebuie să ai un bagaj minim de cunoştinţe pe un portofoliu întreg de teme de business, altfel la tot pasul ai şanse mari de a greşi fatal. Nu uitaţi că pe piaţă sunt aţintite multe priviri care au în spate forţă financiară, competenţe foarte competitive de marketing, sales etc. Cu ei concuraţi. Văd mulţi tineri care citesc mult literatură motivaţională (cum să fii de succes, cărţi despre mari întreprinzători etc.). E foarte bună, dar cel puţin la fel de importantă e învăţarea legată de profesie, pe materii care fac parte din business. Literatura motivaţională ajută prea puţin dacă nu ai cunoştinţe adânci profesionale.

    Cum poţi să îţi formezi azi, ca tânăr întreprinzător, un minim bagaj, dar competitiv, de cunoştinţe de business? Astăzi literatura accesibilă se găseşte din plin; uneori sunt şi cursuri bune în România; dar există o sumedenie de platforme cu cursuri pe internet gratuite şi foarte bune, gen Coursera, Edx, Udacity sau Udemy (ultimul nu e gratis, dar accesibil). Marketingul începe să devină o ştiinţă, fiind într-o evoluţie foarte rapidă, care reprezintă un atu foarte puternic în faţa competitorilor. Întrucât sunt multe teme care pot să pară că sunt 
într-un haos, greu de înţeles, şi încă nu am văzut o colecţie de cărţi scoasă de un editor care să umple aceste sertare, recomand tinerilor să folosească un framework pentru marketing, de exemplu pragmatic marketing (dar sunt şi altele), în care principalele probleme sunt puse ca într-o bibliotecă cu sertare, fiecare sertar adresând o temă-cheie, suma temelor-cheie acoperind în mare toate marile probleme legate de înţelegerea pieţei şi cum câştigi piaţa. Având imaginea de ansamblu, poţi identifica rapid o problemă din viaţa reală şi să treci repede la „cum o pot rezolva cât mai bine“.

    Recomand unui tânăr întreprinzător să citească rapid cărţi de bază de business, să aibă o mică bibliotecă (10-20 de cărţi) pe teme profesionale de business, câte o carte în fiecare mare sertar/temă de business. Cu o investiţie de 200 de dolari, poţi avea bibliotecă cu cărţile de bază de referinţă pentru business. Ca recomandări punctuale: cărţi de management ale clasicului Peter Drucker (de exemplu cartea Classic Drucker), de marketing ale clasicului Philip Kotler (de exemplu Marketing 3.0), cărţile lui David Meerman Scott (The New Rules of Marketing and PR sau The New Rules of Sales and Services); mai nou, literatura pe inbound marketing (de exemplu Inbound Marketing de Brian Hulligan), literatura de content marketing (cum să generezi leaduri de vânzări) şi mai ales pentru cei care se adresează pieţei de consumatori casnici, neuromarketing. Cartea despre cum să înţelegi piaţa de Anne Beall, Strategic Market Research. Biblia despre outbound sales a lui Ross & Tyler, Predictable Revenue. De asemenea, despre metrics şi analytics (de exemplu Paul Farriss et al, Marketing Metrics). Există deja foarte multă informaţie despre marketing şi vânzări, iar întreprinzătorii care nu au o vedere de ansamblu şi cunoştinţe de bază îşi cresc dramatic şansele de eşec.

    Tot legat de cunoştinţele de bază, o mare lecţie pe care viaţa mi-a dat-o este că, pentru un întreprinzător, învăţatul în echipă e mult mai important decât învăţatul individual. Iar în echipă înveţi mult mai repede.

    Când începi, deşi ar fi bine ca echipa de început să aibă pe cineva cu cunoştinţe avansate de marketing şi sales, de cele mai multe ori nu se întâmplă aşa. Dacă sunt mai mulţi întreprinzători în echipă, e nevoie ca cineva (poate fi întreprinzătorul, dacă e singur) să îşi asume rolul de „business“ (marketing şi sales) şi să fie cineva care are aptitudini pentru aşa ceva, chiar dacă încă nu are cunoştinte temeinice. De multe ori, când piaţa oferă cu zgârcenie oameni cu cunoştinţele şi competenţele de business de care ai nevoie şi recrutarea eşuează/patinează continuu, e mai rapid să creezi o echipă care să înveţe împreună cu tine acel domeniu (de exemplu cum generezi leaduri de vânzare prin inbound marketing).

    Cum accelerezi un asemenea proces de învăţare? Dezbateri regulate cu echipa pe problemele întâlnite, făcând apel la cărţi, articole, bloguri şi chiar la cei mai învăţaţi, în mod gratuit sau nu; un lucru de admirat la medici este mecanismul prin care ei învaţă continuu: în lumea lor, în echipa dintr-o tură, se discută cazurile pe care le au zi de zi şi soluţiile pe care le-au gândit; e de fapt un proces de învăţare în care e implicată întreaga echipă, zi de zi; oare de ce în celelalte meserii nu facem acelaşi lucru? E atât de simplu şi eficient, vă sfătuiesc să faceţi la fel.

  • Planurile Skoda pentru întinerirea clienţilor: noua Fabia se pliază perfect pe profilul clientului de Prima Maşină

    Clientul Skoda din prezent este familist, are de cele mai multe ori între 35 şi 45 de ani şi un venit mediu sau de cele mai multe ori peste media naţională, dar acest lucru se va schimba în următorii ani, este de părere Vlad Rusu, brand managerul mărcii în cadrul Porsche România: „Odată cu lansarea noilor modele, reducem media de vârstă şi atragem clientela tânără. Din acest motiv, Fabia vine cu o întreagă paletă de culori şi un nou sistem multimedia. După Fabia deja lansată pe piaţă venim luna aceasta cu noua Fabia Combi; noua generaţie a Superb va fi prezentată în martie, în cadrul Salonului Auto de la Geneva, iar în România o vom lansa în iulie“.

    În acest context, pentru Fabia se doreşte ca noua generaţie a modelului de clasă mică să reprezinte 11% din vânzările mărcii în acest an, faţă de 9% cât a reprezentat generaţia anterioară anul trecut. Cele mai mari procente se vor întâlni la modelele Octavia şi Rapid, cu 45% respectiv 32-33%.

    „Am pornit vânzările Fabia încă de la finalul anului trecut, din decembrie, însă am realizat acum lansarea. Decembrie este de obicei o perioadă încărcată marcată de închiderea de an, aşa încât am realizat evenimentul de lansare în ianuarie“, a spus Rusu.

    Anul trecut Skoda a vândut pe piaţa locală aproape 7.800 de maşini noi, în creştere cu 41% faţă de anul anterior, avansul fiind de două ori mai accelerat decât cel al pieţei totale.

    „Creşterea a venit în contextul unor oferte bune în segmentul compact, cu Rapid şi cu Octavia. Rapid a mers bine atât pe varianta limuzină, cât şi Spaceback, iar Octavia a fost pentru cel de-al patrulea an consecutiv cel mai bine vândut model de import. Aceasta este o maşină spaţioasă, cu tehnologie de ultimă generaţie, care a venit cu oferte pe pachete de dotări, astfel încât nu am redus preţul maşinilor, dar am oferit o echipare cât mai bună“, a spus Vlad Rusu.

    În 2014 segmentul compact a reprezentat 45,5% din piaţă şi a crescut cu aproape 20% faţă de anul anterior, conform datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

    „În 2014 vânzările Skoda au crescut cu peste 40% datorită unui cumul de factori. Pe lângă modelele compacte, am vândut puternic prin programul Remat la care s-au adăugat atât flote mici, cât şi flote mari livrate companiilor. Am avut inclusiv o flotă de peste 100 de maşini livrate“, a subliniat directorul de marcă.

    În cadrul programului Rabla, Skoda a vândut 1.800 de maşini, faţă de 992 în 2013, fiind numărul doi după Dacia în cadrul programului cu o cotă de 9% din totalul livrărilor prin Remat. „Ne-am propus ca obiectiv în Remat să atingem 10% din totalul vânzărilor, pentru a menţine aceeaşi cotă de piaţă“, a spus Vlad Rusu. În total, Skoda a vândut în ianuarie 520 de maşini, în creştere cu 22% faţă de perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care prima lună din an este de obicei cea mai slabă.

    „Anul acesta nu ne-am propus o creştere absolută faţă de 2014, ci ne-am propus ca ţintă o cotă de piaţă de 10% din piaţa autoturismelor. În funcţie de cum va evolua piaţa, vom avea sau nu o creştere de două cifre“, a subliniat Rusu.

    În ceea ce priveşte piaţa totală, directorul mărcii Skoda se aşteaptă la o creştere de 5% în 2015, faţă de aproximativ 81.000 anul trecut. „Nu vedem o creştere spectaculoasă a vânzărilor. Desigur, se estimează creştere economică, însă noi am calculat o creştere ponderată a pieţei.“

    Totodată, anul trecut preţul mediu al maşinilor vândute de Skoda pe piaţa locală a crescut uşor faţă de 2013, în cea mai mare parte datorită pachetelor de opţionale.

    În total, persoanele fizice au reprezentat anul trecut circa 25% din vânzări, iar restul au venit dinspre companii, firme de taxi, rent-a-car sau alte vânzări speciale.

  • Sfaturi pentru mine tânăr. Cei mai admiraţi antreprenori şi executivi din România răspund

    “Dacă aş fi fost vreodată jurnalist, aş fi încercat mereu să prezint omul, dincolo de eticheta de CEO sau de proprietar al unei firme. Omul este foarte important. Aş încerca să scriu şi să-l încurajez să vorbească nu doar despre afacere, ci şi despre momentele lui de îndoială, despre eşecuri, despre cum a învăţat din eşecuri, despre cum ar face lucrurile diferit dacă ar fi avut mai multă informaţie într-un anumit moment, aş încerca să adâncesc foarte mult dialogul şi înţelegerea.“

    Mesajul lui Vasile Iuga, şeful PricewaterhouseCoopers România şi managing partner al PricewaterhouseCoopers pentru regiunea Europa de Sud-Est, transmis celor mai puternici executivi şi antreprenori în cadrul unei gale CEO Awards din octombrie 2013, venea în contextul unei discuţii despre eşecuri şi lucruri care ar fi putut fi făcute diferit. Iuga, premiat de Business Magazin în cadrul evenimentului, îşi reproşa că în tinereţe a iubit prea mult aviaţia – “unde am investit tot ce am avut mai bun în prima parte a vieţii“ -, deşi, spune el, ar fi trebuit să studieze dreptul, domeniu care i-ar fi asigurat cunoştinţe extrem de utile pentru cariera sa ulterioară. Iuga s-a alăturat PwC în 1991 şi în cei peste 20 de ani de carieră în domeniu a devenit unul dintre veteranii industriei de pe piaţa locală. Iniţial specializat în ingineria de aeronave, el a studiat, abia după venirea la PwC, ştiinţe economice, devenind pe rând auditor financiar, expert contabil şi evaluator. Discuţia despre lecţiile trecutului, învăţături şi lucruri care puteau fi făcute altfel este încă un subiect delicat şi puţin discutat de către reprezentanţii mediului de afaceri din România.

    Cei mai importanţi oameni din business au dat de-a lungul timpului sfaturi din experienţa lor care arată că cel mai important lucru în perioada de creştere şi dezvoltare este să faci alegerile corecte. Liliana Solomon, fost CEO al Vodafone România, spunea la prima ediţie a Meet the CEO (cea mai importantă sursă de poveşti de business) că cel mai important lucru este contextul în care se dezvoltă un tânăr: „La 18 ani ai anumite interese – la 18 mă interesa tenisul, la 25 fizica, la 30 economia. De aceea nu poate să conteze atât de mult ce ai studiat. Contează aplicabilitatea a ceea ce ştii şi ce înţelegi. Am un prieten care spune: dacă te-ai născut prost, poţi să mori prost; dacă te-ai născut deştept, poţi să mori prost. Depinde mult ce faci de-a lungul vieţii – partea intelectuală contează foarte mult: cum eşti educat, la ce şcoli mergi, în ce companii lucrezi“.

    La acelaşi eveniment, Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom, completa în acelaşi context că o mare influenţă în viitorul unui tânăr o are familia: „Mi se pare foarte important să încep cu educaţia pe care am primit-o, în cei 7 ani de acasă. Eu am crescut într-o famile de clujeni, care ne-a crescut cu nişte principii destul de rigide: responsabilitate, disciplină, să duci bine lucrurile până la capăt. Educaţia este cel mai important lucru pe care ţi-l poate da familia – sunt elemente care reprezintă datele fundamentale ale formării noastre ca personalitate şi caracter. Asta mi-a determinat cariera: ulterior am învăţat economia în România, la facultatea de profil, iar apoi am încercat să înţeleg teoria economică prin studii de drept. Dreptul m-a ajutat foarte mult să înţeleg esenţa economiei, iar apoi mi-am completat educaţia în străinătate, la London Business School, cu un curs de Corporate Finance. Din acel moment s-a conturat cariera mea“.

    Perioada 1990-2000, în care cea mai mare parte a comunităţii de business active astăzi a învăţat pe propria piele primele lecţii ale capitalismului, a fost una de studiat business de la zero, operând cu concepte abstracte precum strategii şi planuri pe termen lung sau reguli şi proceduri interne. Dintre oamenii care au învăţat printre primii business în România au fost aleşi Cei mai admiraţi CEO din România, un demers iniţiat în 2010, care a adus în faţa publicului, de-a lungul celor cinci ediţii, numele recunoscute şi confirmate chiar de către mediul de afaceri. Cei mai admiraţi sunt şi cei pe care mediul de business îi consideră demni de urmat, modele pentru domeniile lor de activitate şi lideri de la care tinerii pot învăţa. „Sfaturi pentru mine tânăr“ urmăreşte să fie o interfaţă de dialog între numele marcante din businessul românesc şi tinerii aflaţi în căutare de valori şi de repere.

    La întrebarea „Ce sfaturi mi-aş da mie însumi/însămi la vârsta de 20 de ani, având cunoştinţele şi experienţa de astăzi?“ au răspuns Florin Talpeş, proprietar al Bitdefender, Raul Ciurtin, proprietar al Albalact, Rucsandra Hurezeanu, fondatoarea Ivatherm, Dan Şucu, proprietar al Mobexpert, Mihai Marcu, acţionar majoritar al MedLife, Dragoş Petrescu, CEO al Trotter Prim, Wargha Enayati, fondator al Regina Maria, Elena Cremenescu, fondatoarea mărcii de cosmetice Elmiplant, Radu Florescu, CEO Centrade Saatchi & Saatchi România, Marcel Bărbuţ, CEO AdePlast, şi Mircea Turdean, director general al Farmec.