Tag: mediafax

  • AVAS: Ford ar putea lua în calcul alte locaţii dacă răspunsul CE întârzie

    Preşedintele Autorităţi de Valorificare a Activelor Statului, Teodor Atanasiu, susţine că Ford va trebui să ia în calcul alte locaţii pentru producerea de autoturisme în cazul în care Comisia Europeană nu va da niciun răspuns până la începutul anului 2008.

    Mai multe cititi aici

  • Guvernul isi asuma raspunderea pentru votul uninominal

    Demersul Guvernului are loc în condiţiile în care mai există încă două variante de vot uninominal, respectiv cea privind votul uninominal majoritar, în două tururi de scrutin, pentru care preşedintele Traian Băsescu a convocat deja referendumul, şi cea rezultată din Comisia de cod electoral şi aflată în dezbaterea Senatului. De altfel preşedintele Senatului Nicolae Văcăroiu a anunţat că proiectul îşi va continua traseul parlamentar.
    „S-a întocmit raportul de către comisia specială, s-a stabilit ca începând de luni până la sfârşitul săptămânii viitoare să încheiem şi să dăm votul pe proiectul de lege. Deci procedura va continua”, afirma, miercuri, Văcăroiu.
    Executivul a depus, joi, proiectul de lege la Parlament, grupurile parlamentare având termen până sâmbătă, la ora 14.00, pentru a depune amendamente la acest proiect de lege, acestea fiind transmise Guvernului în aceeaşi zi. Potrivit unui comunicat al Camerei Deputaţilor, grupurile parlamentare ale acestui for au depus 113 amendamente – 74 de la PSD, 26 de la PC, 7 de la UDMR, 6 de la grupul minorităţilor.
    Conform proiectului, jumătate din mandatele de parlamentari vor fi obţinute de primii clasaţi în colegii, restul vor fi redistribuite proporţional cu numărul de voturi obţinut la nivel naţional.
    Potrivit proiectului Guvernului, deputaţii şi senatorii se aleg în colegii uninominale prin scrutin uninominal, potrivit principiului reprezentativităţii proporţionale, norma de reprezentare fiind un deputat la 79.000 de locuitori şi un senator la 170.000 de locuitori.

    Aflati mai multe detalii la www.mediafax.ro

  • Ajutoare de 400 mil. euro pentru agricultori

    "Ajutorul a fost aprobat în unanimitate de membrii Consiliului, care au făcut dovadă de solidaritate în privinţa problemelor fermierilor români", a declarat ministrul portughez al Agriculturii, Jaime Silva, după o reuniune cu omologii săi europeni, la Luxemburg. Anumite ajutoare la nivel naţional trebuie să obţină acordul Comisiei Europene sau al guvernelor celor 27 de state membre. Seceta din timpul verii a redus la jumătate producţia de grâu prevăzută pentru acest an în România, iar în cazul altor culturi producţia va fi diminuată cu 35-40% faţă de nivelul de anul trecut.

    Aflati mai multe detalii pe www.mediafax.ro

  • Vlădescu, eliberat din funcţia de secretar de stat

    Secretarul de stat a declarat, la sfârşitul lunii iunie, după ce Parlamentul a aprobat proiectul legii de majorare a pensiilor, că aceasta reprezintă un pericol pentru stabiliatea macroeconomică, întrucât înseamnă un efort bugetar de circa două miliarde de euro, bani care vor fi tăiaţi de la investiţii şi se vor regăsi direct în consum, în timp ce ministrul Vosganian a arătat că majorarea pensiilor este sustenabilă, iar finanţarea va fi asigurată de venituri suplimentare la buget, determinate de creşterea economică şi avansul salariilor.
    Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a afirmat, în luna iunie, că Sebastian Vlădescu îşi va da demisia din funcţia de secretar de stat în Ministerul Economiei şi Finanţelor după ce va finaliza proiectul de la Craiova privind privatizarea Automobile. El a precizat că a existat o discuţie referitoare la secretarul de stat, în cadrul Delegaţiei Permanente a PNL care a avut loc la sfârşitul lunii iunie, la Braşov.
    Contractul pentru privatizarea Daewoo Craiova cu Ford a fost semnat în luna septembrie. Sebastian Vlădescu a mai ocupat funcţia de secretar de stat în ianuarie 1997, când a fost numit pe acest post la Ministerul Industriilor de premierul din acea perioadă Victor Ciorbea. Opt luni mai târziu, în august 1997, Vlădescu şi-a prezentat demisia ca o asumare a răspunderii pentru includerea Romvag Caracal pe lista societăţilor care vor fi lichidate. În ianuarie 2000, Sebastian Vlădescu, la acel moment consilier al ministrului Finanţelor Decebal Traian Remeş, l-a înlocuit în funcţia de secretar de stat la Finanţe pe Mihai Ungureanu, la decizia PNL, post pe care l-a ocupat până în decembrie 2000, când mandatul guvernamental a fost preluat de PSD.

    Aflati mai multe detalii la www.mediafax.ro

  • Romania, locul doi dupa investitiile straine directe

    Cu un nivel al investiţiilor străine directe de 11,4 miliarde de dolari în 2006, România a devansat Ucraina, care se află în această ediţie pe poziţia a patra a clasamentului din regiune, potrivit Raportului Mondial al Investiţiilor 2007 realizat de Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD) şi prezentat marţi de Centrul de Informare al Organizaţiei Naţiunilor Unite din Bucureşti.
    În 2005, investiţiile directe din România au totalizat 6,5 miliarde de dolari.
    Prima poziţie în regiune este ocupat de Rusia, cu investiţii de 29 miliarde de dolari.
    Cele 19 ţări din regiunea Europei de Sud-Est şi CIS au atras anul trecut 69,3 miliarde de dolari, din care Rusia, România, Kazahstan, Ucraina şi Bulgaria au acumulat 82% din totalul fluxurilor de capital.
    Kazahstan a raportat investiţii de 6,1 miliarde de dolari, Ucraina de 5,2 miliarde de dolari, în timp ce Bulgaria a atras 5,2 miliarde de dolari.
    Raportul poziţionează România în regiunea Europei de Sud Est şi a Comunităţii Statelor Independente (CIS) şi în subregiunea Europei de Sud-Est, iar România este plasată în rândul statelor aflate în curs de dezvoltare.
    În Europa Centrală şi de Sud-Est, România ocupă poziţia a doua în topul pentru 2006, după Polonia, care a raportat influxuri de capital de 13,9 miliarde de dolari. Alte ţări din această zonă, precum Cehia, care în 2005 s-a poziţionat înaintea României, şi Ungaria au înregistrat fluxuri de investiţii străine directe de 5,9 miliarde de dolari, respectiv 6,1 miliarde de dolari.
    Din punct de vedere al stocului investiţiilor străine directe la finele anului 2006, nivelul din România, de 41 miliarde de dolari, reprezintă jumătate din cel raportat de Ungaria (81,7 miliarde de dolari) şi este aproape de 2,5 ori mai mic decât cel din Cehia (103,6 miliarde de dolari).
    Aflati mai multe detalii la www.mediafax.ro