Tag: ajutor

  • Locuitorii din zona Damasc pot să mănânce carne de câine, pisică şi măgar, pentru a nu mai suferi de foamete: “Este un strigăt de ajutor adresat întregii lumi”

     Clericii musulmani au făcut acest anunţ într-o înregistrare video. Fatwa a fost emisă în contextul unor informaţii potrivit cărora locuitori din suburbia Muadhamiya, aflată sub controlul rebelilor, suferă de foamete. Agenţii umanitare au îndemnat Guvernul să permită livrarea unor ajutoare umanitare în zonă, în care sunt blocate numeroase persoane. Sute de civili, unii transportaţi pe tărgi, au putut să părăsească Muadhamiya în weekend, în urma unei încetări temporare a focului, relatează BBC News online.

    Într-un mesaj care coincide cu sărbătoarea musulmană de Eid al-Aidha – pe timp de pace o perioadă de festivităţi şi petreceri – lideri religioşi le-au permis locuitorilor rămaşi în regiunea agricolă Ghouta din jurul Damascului să consume carne de animale considerată improprie consumului uman de către islam.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Europol avertizează asupra bandelor infracţionale româneşti – presă

     Principalele infracţiuni comise sunt fraudele cu carduri şi furtul din buzunare, românii şi bulgarii fiind suspecţi de fraude cu carduri bancare în proporţie de 90 la sută în Europa, potrivit Europol.

    Rob Wainwright a descris bandele drept “infractori de rând care operează în jurisdicţii multiple”, adăugând că acestea sunt active de-a lungul Europei.

    Europol a identificat 240 de bande de crimă organizată din România, care reprezintă 6,7 la sută din totalul reţelelor criminale active în Europa, potrivit The Times.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SUA au alocat 584 de milioane de dolari drept ajutor militar Egiptului

     Washingtonul, aliat al Egiptului, îi furnizează o asistenţă totală, militară şi economică, în valoare de 1,55 miliarde de dolari pe an, însă acest ajutor face, oficial, obiectul unei reexaminări complete după represiunea de la mijlocul lunii august împotriva susţinătorilor preşedintelui destituit, Mohamed Morsi.

    Preşedintele american Barack Obama a avertizat, săptămâna trecută, de la tribuna Naţiunilor Unite că o continuare a susţinerii Statelor Unite este condiţionată de progresele în materie de democraţie.

    Însă în termenii unui ajutor militar – fonduri transferate într-un cont federal din Statele Unite pentru a onora contracte între Cairo şi companii americane de armament – “am alocat recent restul de plată pentru exerciţiul bugetar 2013 care s-a încheiat ieri, la 30 septembrie”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat Jennifer Psaki.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai bun “job” din lume. Primesti 18.000 de dolari ca sa stai in pat, fara sa faci nimic

     In decursul celor 70 de zile, subiectii pot juca jocuri pe telefon, sa citeasca, sa stea pe retelele de socializare, sa urmeze cursuri online si chiar sa isi vada in continuare de job, daca pot lucra de acasa.

    Iar, pe langa bani, recompensa poate fi si una spirituala. Peste cativa ani, cand astronautii vor ateriza pe Marte, participantii la teste pot spune ca au avut si ei o contributie in cucerirea spatiului. Totul e sa nu se ridice din pat.

    “Subiectii pot privi asta ca pe un mod de a ajuta. In acest fel chiar vom ajuta astronautii sa isi mentina sanatatea, cat timp se afla in spatiu”, spune doctorul Roni Cromwell, unul dintre conducatorii studiului.

    Cititi mai multe pe www.incont.ro

  • România este statul UE cu cele mai mici cheltuieli pentru sănătate din PIB. Cum pot ajuta asigurările private de sănătate la îmbunătăţirea sistemului sanitar

    Restul serviciilor medicale vor fi acoperite de asigurările complementare, dar şi de cele suplimentare, în funcţie de serviciile medicale de care are nevoie sau pe care le doreşte pacientul.

    Între cele două tipuri de asigurări de sănătate există o linie foarte fină, explică Theodor Alexandrescu, preşedinte Metropolitan Life. „În momentul de faţă, practic, toate afecţiunile sunt acoperite de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, prin contractul cadru.

    În viitor, prin introducerea noului pachet de bază numărul serviciilor medicale la care are acces toată lumea va fi restrâns. De exemplu, pachetul de bază poate fi restrâns la 30% din numărul total de servicii medicale. Restul de 70% poate fi inclus în pachetul complementar.

    Ce este în plus, printre care se numără operaţiile estetice de înfrumuseţare, poate fi cuprins într-o asigurare privată suplimentară”, a explicat Theodor Alexandrescu.

     

    omânia este statul UE cu cele mai mici cheltuieli pentru sănătate din PIB, acestea ajungând – de la 5,6% din PIB în 2009, faţă de media UE de 9,9% – la doar 3,7% în 2011, finanţarea fiind la două treimi din minimul necesar, potrivit unui studiu dat publicităţii joi.
    Studiul realizat de ExpertForum (EFOR), împreună cu Local American Working Group (LAWG), arată că, în lipsa unor resurse suplimentare, sistemul de sănătate românesc nu poate oferi pacienţilor calitate şi acces mai bun la servicii.

    În România, din totalul resurselor alocate Sănătăţii, 80% sunt publice, iar 20%, private. În privinţa celor publice, cele mai multe (85%) sunt administrate de Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. În 2011, acestea au atins valoarea de 17,8 miliarde lei, se mai precizează în cercetare.

    Acest material face parte din campania “Sănătatea-i cel mai bun prieten”, susţinută de Metropolitan Life.

    Urmăreşte campania şi pe Facebook.

  • Guvernul măreşte bugetul la schema de minimis pentru IMM-uri

     Statul acordă ajutoare de minimis, în cadrul unei scheme derulate în perioada 2013-2014, de maxim 200.000 euro pentru IMM-urile care fac investiţii, pe o perioadă fiscală de trei ani, dacă aceste firme creează şi păstrează şapte locuri de muncă pe o perioadă de trei ani de la realizarea investiţiei, în cazul sumelor peste 100.000 euro.

    “Urmare a interesului deosebit manifestat de reprezentanţii mediului de afaceri pentru schema de ajutor de minimis şi în vederea asigurării accesului la finanţare a cât mai multor operatori economici, se propune majorarea bugetului alocat schemei de la 400 milioane lei la 500 milioane lei. Iniţiatorul previzionează astfel şi o creştere semnificativă a numărului de IMM-uri beneficiare de ajutor de minimis, la aproximativ 2.000”, explică autorităţile măsura adoptată miercuri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cairo ameninţă SUA în caz de suspendare a ajutorului militar: “Am trăit cu susţinerea militară a Rusiei şi am supravieţuit. Nu ar fi sfârşitul lumii”

     Dacă Washingtonul va îngheţa sau va tăia asistenţa militară acordată Egiptului, “acesta ar fi un semnal nefavorabil şi ar afecta armata o perioadă de timp”, a declarat premierul interimar, Hazem Beblawi, într-un interviu acordat televiziunii americane ABC News.

    Dar “să nu uităm că Egiptul a trăit cu susţinerea militară a Rusiei şi că am supravieţuit. Nu ar fi sfârşitul lumii şi noi putem trăi în circumstanţe diferite”, a avertizat el.

    Egiptul este de mai multe decenii un aliat al Statelor Unite, care îi acordă anual 1,3 miliarde de dolari ajutor militar şi 250 de milioane de dolari asistenţă economică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SUA au suspendat o parte din ajutorul militar destinat Egiptului

     Un purtător de cuvânt al senatorului Patrick Leahy, David Carle, a confirmat pentru CNN că biroului său i s-a comunicat că ajutorul a fost suspendat. Dar Statele Unite subliniază oficial că nu a fost luată nicio decizie de oprire permanentă a acestuia.

    Sursa citată nu a detaliat cum anume a fost redirecţionat acest ajutor, dar a precizat că administraţia se va consulta cu Congresul în legătură cu măsurile ulterioare.

    Reporterul Josh Rogin de la Daily Beast a anunţat primul că Statele Unite au suspendat discret ajutorul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • RAPORT: Islamişti somalezi shebab au furat material umanitar britanic în valoare de 550.000 de euro

     Acest furt, dezvăluit “cu scris mărunt” în raportul financiar anual al Departamentului pentru Dezvoltare Internaţională (DFID) riscă să alimenteze temeri cu privire la modul de gestionare de către Marea Britanie a ajutorului său extern, într-o perioadă de reduceri bugetare.

    Raportul menţionează “furtul în perioada noiembrie 2011-februarie 2012 de către (islamişti) shebab, în sudul Somaliei, de material şi furnituri umanitare finanţate de către DFID, din sedii şi depozite ale unor organizaţii partenere, cărora DFID le-a furnizat fonduri în vederea realizării de proiecte şi programe”.

    “Partenerii DFID nu au fost avertizaţi cu privire la aceste furturi de furnituri şi nu au avut timpul să transfere acest material altundeva, cu scopul de a împiedica aceste furturi”, se poate citi în raport.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nouă ţări UE vor un fişier cu datele pasagerilor companiilor aeriene, pentru a ajuta lupta antiteroristă

     “Unul dintre instrumentele cele mai eficiente de asigurare a urmăririi acestor persoane, atât atunci când merg în Siria sau în alte zone de conflict, cât şi când revin în ţările lor, ar fi să putem dispune de un sistem numit PNR («passenger name record») european”, au anunţat într-un comunicat comun miniştrii de Interne francez Manuel Valls şi belgian Joelle Milquet.

    Cererea lor, adresată Parlamentului Euroean (PE), unde dosarul este blocat în prezent, este susţinută de către Germania, Italia, Luxemburg, Olanda, Polonia, Marea Britanie şi Suedia, au precizat ei.

    Acest fişier “va permite autorităţilor competente să detecteze şi să urmărească deplasările acestor persoane, cu scopul de a-i repera şi împiedica pe cei, adesea tineri vulnerabili, care ar putea să fie tentaţi să îşi rişte viaţa mergând în această zonă de conflict, dar şi, dacă este cazul, să prevină comiterea unor atentate pe teritoriul european sau să lupte împotriva anumitor infracţiuni grave”, au subliniat cei doi miniştri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro