BusinessMagazin

Tag: viata

  • Femeia care trăieşte în jurul lumii. ”Mă costă mult mai puţin să călătoresc tot timpul decât să locuiesc într-un singur loc”

    Nora Dunn, în vârstă de 40 de ani, nu călătoreşte în jurul lumii – trăieşte în jurul lumii, după cum remarcă jurnaliştii de la publicaţia online Travelandleisure.com. 
     
    În 2006, şi-a vândut toate activele financiare şi toate proprietăţile – şi-a început călătoria, urmată de numeroase  numeroase cărţi în care a povestit cât de sustenabilă poate să fie experienţa sa. Are şi un blog în care îşi descrie experienţele  – The Professional Hobo. 
     
    ”În experienţa lucrului cu alţi oameni, axată pe planurile finanţelor lor şi pe construirea stilului de viaţă al visurilor lor – am realizat că am uitat de propriile mele vise”, a declarat ea pentru Insider. ”Visurile mele au fost, de când eram copil, să călătoresc în jurul lumii.”
    Dunn îşi planifică atent cheltuielile, motiv pentru care spune că a reuşit să economisească 100.000 de euro din costuri de cazare prin găsirea de locuri în care să stea gratuit şi să trăiască peste tot în lume. 
     
    ”A fost uimitor să descopăr cât de puţin mă costă să călătoresc tot timpul. De fapt, mă costă semnificativ mai puţin decât să locuiesc într-un singur loc.” Câteodată, locuitorii zonelor pe care le vizitează o primesc pe canapelele lor. 
    Dunn se autointitulează ”o fată cu gusturi pentru şampanie, care trăieşte dintr-un buget de băutor de bere”: 
    ”Când îmi doresc homar, mănânc homar”, spune ea. Port haine frumoase. În acelaşi timp, nu fac parte dintr-un stil de viaţă consumerist fiindcă tot ce am încape într-o geantă.”
     
    Ea mărturiseşte totuşi că nu fiecare aspect al călătoriei sale a fost uşoară. A supravieţuit în urma a trei dezastre naturale şi s-a molipsit, în acelaşi timp, de mai multe boli. Per ansamblu, spune ”Fiecare experienţă a fost nouă, diferită, sălbatică şi minunată.”
     

  • Milionarul care trăieşte în dubă şi se bărbiereşte cu toporul

    Daniel Morris este unul dintre cei mai promiţători jucători de baseball din Statele Unite. El a semnat în 2011 un contract cu o echipă din Toronto pentru care a primit un bonus de 2 milioane de dolari, însă trăieşte într-o dubă Volkswagen în parcarea unui magazin Wal-Mart.

    Morris este unul dintre cei mai buni aruncători din liga în care activează, iar acest lucru i-a adus şi numeroase contracte de publicitate. Tânărul preferă însă să investească toţi banii şi să trăiască cu doar 800 de dolari pe lună – jumătate din salariul minim lunar oferit în Statele Unite. “Prefer să trăiesc sărac”, povesteşte Norris. “Atunci când nu ai presiunea banilor, e mai uşor să te concentrezi pe muncă.”

    Ziua sa începe cu prepararea micului dejun la o plită portabilă, atunci când are la dispoziţie ingredientele necesare. Când îi lipseşte ceva, intră în magazinul aflat la doar câţiva metri distanţă. Urmează exerciţiile de dimineaţă şi apoi plecarea către stadion. Un ultim lucru pe care îl face, înainte de antrenament, este să ia un topor pentru a-şi “tunde” barba. Nu foloseşte lame de ras, pentru că nu le vede rostul.

    A cumpărat duba când era în liceu, după ce a semnat primul său contract de profesionist. De atunci, maşina este cel mai bun prieten al său. “Maşina asta îmi dă libertatea de care am nevoie”, spune tânărul atlet, citat de ESPN. “E un lucru precum Yin şi Yiang pentru mine”. Merge cu maşina peste tot, doarme în ea şi îşi face excursiile cu ea. Când ajunge la antrenament şi o parchează între maşinile de lux ale celorlalţi jucători, colegii îl îndeamnă să îşi cumpere ceva potrivit statutului său social. Pentru Morris însă, viaţa pe care o duce este exact viaţa pe care şi-o doreşte.

    Daniel Morris nu ştie cât va mai putea duce acest stil de viaţă, pentru că presiunea pusă de cluburile profesioniste este foarte mare. “Orice ar fi, voi continua să fiu un ambasador pentru promovarea lucrurilor de care îmi pasă”, spune Norris.

  • Cu cinci ani în urmă era falit şi la închisoare. Acum câştigă 300.000 de dolari pe lună

    Poate suna a scenariu de film, însă este povestea lui Jason Fyk, fondatorul WTF Magazine. Acum patru ani, el era falit, în închisoare şi aproape de sinucidere. A folosit Facebook pentru a-şi întoarce viaţa cu 180 de grade.

    Problemele financiare ale lui Fyk au început în 2005, atunci când piaţa imobiliară a luat o turnură ciudată. Fyk era un agent imobiliar tânăr, căsătorit şi cu un copil, iar lipsa banilor a început să îl apese. Lunile au trecut, iar Fyk a înţeles că trebuie să găsească o nouă metodă de a face bani. Câţiva prieteni i-au propus să pornească un website, aşa că a cumpărat domeniul WTFMagazine.com. Acronimul WTF venea “Where’s The Fun”, site-ul fiind practic o colecţie de poze şi clipuri amuzante, relatează Business Insider.

    “Echipa lucra practic fără niciun ban”, povesteşte Fyk. “Încercam să adunăm informaţii şi materiale de peste tot, dar nu aveam nici cea mai vagă idee ce facem”.

    WTF a devenit entitate juridică în septembrie 2010 şi a avut lansarea oficială la începutul anului 2011. Câteva săptămâni mai târziu, Fyk a condus până la Baltimore pentru a intervieva un grup de cascadori. Ajuns în parcare, el a observat că mai mulţi baărbaţi se luaseră la bătaie, drept pentru care a început să filmeze tot incidentul cu telefonul mobil. Printr-o neînţelegere, poliţia americană l-a arestat şi pe Fyk motivând că acesta ar fi aranjat de fapt încăierarea pentru a putea să o posteze pe site-ul WTF.

    Familia bărbatului a folosit ultimii bani pe care îi avea pentru a angaja un avocat; cu toate acestea, a durat două luni până ca el să fie eliberat.

    “Nu puteam să mă angajez la McDonald’s, pentru că aveam nişte facturi uriaşe de plătit”, îşi aminteşte Fyk. “Copilul meu a fost cel care m-a ţinut pe linia de plutire în acea perioadă”.

    Bărbatului i-a venit ideea să scrie o carte despre toate întâmplările prin care trecuse în ultimul timp, însă nefiind un autor cunoscut era greu de crezut că cineva ar fi acceptat să îl publice. “Singura resursă pe care o aveam la dispoziţie era social media, şi era gratuită. Am decis să învăţ tot ce există legat de Facebook şi să creez un fel de mişcare socială care să îmi dea notorietate.”

    Ideea a fost una cât se poate de bună: Fyk a folosit sistemul de pagini business al Facebook şi a creat zeci de astfel de pagini. În prezent, el “controlează” peste 28 de milioane de like-uri. Acestea aduc zeci de milioane de vizite pe siteul său, iar vizitele se concretizează în milioane de dolari, anual, din publicitate.Bărbatul încasează aproape 300.000 de dolari pe lună de pe urma WTF Magazine.

    WTF Magazine are acum câteva zeci de angajaţi, iar Fyk a angajat un aşa-numit “ghost writer” care să îi redacteze memoriile.

  • Viaţa SECRETĂ a omului care a devenit cea mai puternică persoană din lume

    Omul care îi este de mai bine de 30 de ani majordomn candidatului republican, Donald Trump, povesteşte viaţa acestuia şi o parte din obiceiurile pe care le are atunci când se retrage la reşedinţa sa exotică. Anthony Senecal are 74 de ani, iar de aproape jumătate de viaţă îl serveşte pe Donald Trump, fiind considerat unul dintre puţinii oameni care ştiu ce anume îl satisface pe „rege”, scrie New York Times.

    Construit în urmă cu 90 de ani de Marjorie Merriweather Post, una dintre cele mai bogate femei ale Statelor Unite, conacul Mar-a-Lago este supranumit acum Versailles-ul lui Trump. 

    Viaţa SECRETĂ a omului care a devenit cea mai puternică persoană din lume

  • Cronică de film: Doctor Strange

    Cea mai recentă producţie a studiourilor Marvel, Doctor Strange redă într-un film de aventuri povestea doctorului Stephen Strange, un maestru al artelor mistice, celebru printre iubitorii de bandă desenată încă din 1963.

    Încep prin a spune că Doctor Strange este unul dintre cele mai bune filme Marvel din ultimii ani, iar distribuţia a avut cu siguranţă un rol extrem de important. Producătorii au mai făcut ceva bine: nu au apelat, de prea multe ori, la celelalte filme din franciză; elementul de legătură este una dintre pietrele infinitului, dar nu se insistă pe acest aspect.

    În regia lui Scott Derrickson şi avându-i în rolurile principale pe Rachel McAdams, Benedict Cumberbatch, Mads Mikkelsen şi Tilda Swinton, Doctor Strange spune povestea neurochirurgului a cărui viaţă ia o turnură spre mai rău în urma unui accident de maşină care îi răpeşte capacitatea de a-şi folosi mâinile.

    Doctor Strange încearcă diverse metode prin care să poată opera din nou, dar medicina – un domeniu atât de drag lui – îi apare pentru prima dată ca fiind foarte limitată. Astfel, legendarul personaj se vede forţat să caute ajutor în altă parte, iar speranţa, sub formă supranaturală, vine din lumea misterioasă a enclavei Kamar-Taj. Odată ce pătrunde în acest univers, descoperă cu uimire că nu e doar un centru de vindecare alternativă, ci un adevărat front de luptă împotriva unor forţe nevăzute care corodează realitatea noastră, cu scopul de a o distruge. Nu durează mult până când Doctor Strange se trezeşte cu puteri magice şi e forţat să facă o alegere: să se întoarcă la viaţa sa înstărită sau să lase totul în urmă şi să apere lumea, drept cel mai puternic vrăjitor din univers.

    Abordarea lui Derrickson a fost să apeleze la teoria dimensiunilor alternative, aceasta fiind baza universului în care se mişcă Doctor Strange. Acest lucru nu înseamnă că magia se supune ştiinţei. De fapt, spune regizorul, e esenţial să reţinem că magia e magie şi că transcende de multe ori universul real, cognoscibil şi ştiinţific. „Eu ader la ideea că misticismul nu este absenţa realităţii, ci prezenţa unei alte realităţi pe care nu o putem înţelege“, spune Derrickson.

    Deşi bugetul de 165 de milioane de dolari pare mare pentru un singur film, merită spus că Doctor Strange este una dintre cele mai ieftine producţii Marvel; este, însă, cel mai costisitor film legate de originile personajului. Cu alte cuvinte, Marvel cheltuie mult după ce se convinge că personajul în cauză e pe placul spectatorilor. Captain America, spre exemplu, a devenit un proiect din ce în ce mai scump: The First Avenger, filmul din 2011 care prezintă originile personajului, a costat 140 de milioane de dolari. Partea a doua, The Winter Soldier (2014), a avut un buget de 170 de milioane de dolari, în vreme ce partea a treia a poveştii, Civil War (2016), s-a bucurat de nu mai puţin de 250 de milioane de dolari.

    La fel s-a întâmplat şi în cazul filmelor Iron Man, Ant-Man sau Thor; The Incredible Hulk, film cu un buget de 150 de milioane de dolari, este un exemplu de proiect abandonat după prima apariţie (personajul principal mai apare doar în filmele din seria Avengers). Dar să nu le plângem de milă celor de la Marvel: cele 14 filme lansate până acum au avut un buget cumulat de 2,5 miliarde de dolari şi încasări de peste 10,3 miliarde. Ceea ce înseamnă un nivel destul de bun de recuperare a investiţiei, zic eu.

    Odată cu introducerea în cinema a acestui supererou, învestit cu puteri magice şi aptitudini rare, Universul Marvel se deschide către o nouă eră, cunoscută nouă sub numele de Faza a III-a. Producătorul Kevin Feige explică asta perfect: „Pe de o parte sunt aceste poveşti pe care le putem numi ale străzii şi, pe de altă parte, în Universul Marvel sunt şi poveştile cosmice, precum Thor, Guardians of the Galaxy şi seria Avengers. Mai este, însă, şi o parte foarte importantă a acestui univers, lumea supranaturală, de care nu prea ne-am ocupat. Iar Doctor Strange este reprezentativ pentru această sferă“.

    Stephen Strange şi-a câştigat, probabil, încă vreo două filme; rămâne de văzut dacă va avea succesul de care s-a bucurat Guardians of the Galaxy, pentru că vorbim de un personaj cu un public redus ca urmare a atmosferei mai întunecate din film, dar va fi printre pariurile câştigătoare ale Marvel.

    În concluzie, Doctor Strange nu dezamăgeşte; se promovează ca un film inspirat de benzi desenate şi exact asta este. Mai mult, este unul dintre cele reuşite.

    Nota: 8/10

     

  • Era gras şi sărac. Acum are o viaţă extravagantă cheltuind 100.000 de dolari pe lună doar pe distracţie- GALERIE FOTO

    Încă din timpul copilăriei petrecute în Munchen, Bastian Yotta era obsedat de Baywatch. La 38 de ani, el a ajuns să trăiască viaţa pe care şi-a dorit-o mereu, inspirată de serialul ce povestea aventurile unui grup de salvamari.

    “Am avut o viziune şi am ajuns să o trăiesc – mi-am creat propriul meu Baywatch, iar prietena mea arată chiar mai bine decât Pamela Anderson”, a povestit bărbatul. Dar lucrurile nu au stat mereu aşa: “Cu câţiva ani în urmă eram gras, sărac şi nefericit. Viaţa era principalul meu inamic. Dar am luat decizia să fac tot ceea ce ţine de mine pentru a întoarce lucrurile în favoarea mea. Da, a fost greu. Mi-a fost teamă de eşec. Dar m-am forţat să cred şi să nu uit niciodată unde vreau să ajung.”

    Yotta a devenit un antreprenor de succes în software şi ţine, de asemenea, cursuri de dezvoltare personală.

    Conduc super maşini. Organizează petreceri cu tigri în cuşti şi vor ca 10 femei frumoase să trăiască alături de ei în casa lor din Beverly Hills. Ei sunt Maria şi Bastian Yotta.

  • Viaţa SECRETĂ a omului care a devenit cea mai puternică persoană din lume, pe care o ţine departe de ochii lumii

    Omul care îi este de mai bine de 30 de ani majordomn candidatului republican, Donald Trump, povesteşte viaţa acestuia şi o parte din obiceiurile pe care le are atunci când se retrage la reşedinţa sa exotică. Anthony Senecal are 74 de ani, iar de aproape jumătate de viaţă îl serveşte pe Donald Trump, fiind considerat unul dintre puţinii oameni care ştiu ce anume îl satisface pe „rege”, scrie New York Times.

    Construit în urmă cu 90 de ani de Marjorie Merriweather Post, una dintre cele mai bogate femei ale Statelor Unite, conacul Mar-a-Lago este supranumit acum Versailles-ul lui Trump. 

    Viaţa SECRETĂ a omului care a devenit cea mai puternică persoană din lume

  • După 7 ani de corporaţie, a început o afacere în Bali şi trăieşte viaţa la care visează toată lumea

    Mihaela Delu şi-a început cariera în Bucureşti, când avea 19 ani şi era încă studentă, cu un loc de muncă în cadrul companiei franceză Ipso. Ulterior angajării a început să călătorească în afara ţării şi povesteşte că acest lucru a făcut-o să creadă că ceea ce are nu este suficient.

    Şi-a cunoscut viitorul soţ de origine americană în una dintre călătorii şi, pentru că acesta avea un loc de muncă în Singapore, numărul călătoriilor sale a crescut: Franta, Elvetia, Turcia, Italia, Lituatia, Thailanda, Indonezia, Singapore, Malaezia, etc. ”La fiecare 3 luni stabileam o destinaţie unde ne întâlneam” descrie ea perioada pe care o numeşte drept una dintre cele mai frumoase din viaţă. 

    Decizia plecării din România a venit după 7 ani petrecuţi în viaţa corporatistă. ”Mi-am putut întrevedea viitorul, care se descria într-un credit pe 30 de ani pentru un apartament, iar diferenţa o făcea dacă îmi puteam permite 2, 3 camere sau chiar o casă. Un job de birou cu stres şi compromisuri şi planuri pentru o vacanţă anuală”, descrie ea modul în care privea lucrurile la 27 de ani.

    A luat decizia să plece din ţară, atât pentru că voia să îşi întemeieze o familie, cât şi din cauza rigorilor din mediul corporatist. ”Simţeam că mă plafonasem mult, că trăiam între 7:00 şi 18:00, cu implicare totală în muncă şi cu trai dependent de fiecare salariu”, povesteşte Delu.

    S-a mutat în Singapore pentru a fi alături de soţul ei după ce s-a înscris la un master în managementul turismului în cadrul London School of Business and Finance.  După mutarea în Singapore, cei doi au continuat să viziteze Bali – destinaţie pe care o descoperiseră în repetatele lor călătorii – iar în iarna anului 2014 au decis să parieze pe un business acolo.  ”În aceeaşi călătorie am găsit un spaţiu comercial şi a fost mai mult o decizie pur sufletească”, povesteşte ea debutul aventurii antreprenoriale pe teritoriul asiatic.

    Au închiriat spaţiul pe o perioadă de şase ani, plătind pentru întreaga perioadă 30.000 de dolari, din cauza regulilor impuse de balinezi. Deşi făcuseră contractul, nu aveau încă idee care va fi destinaţia spaţiului.”La început, am vrut să dezvoltăm o cafenea/juice bar, în care să comercializăm şi alte produse alimentare. Ulterior am descoperit că pentru a vinde produse alimentare, inclusiv cafea, era nevoie de un lung proces administrativ”, explică antreprenoarea.

    Un consultant le-a recomandat să deschidă doar un magazin fără comercializare de alimente, pentru ca apoi să se ocupe de procesul de transformare în cafenea. Au trecut trei luni până să deschidă magazinul. ”La foarte scurt timp am realizat că nimic nu progresează în reparaţii dacă nu eram acolo”. A luat astfel decizia să renunţe la masterul din Singapore şi de a petrece mai mult timp în Bali. ”

    ”La început nu înţelegeam stilul încet de muncă al oamenilor, cât de mult timp au nevoie să se pregătească pentru o sărbătoare, de toate ceremoniile care păreau fără sfârşit şi în timpul cărora ei nu erau disponibili”, povesteşte Delu. S-a adaptat treptat la acest stil. ”Am înţeles că aceşti oameni încă nu au concept de motivare, target, competiţie, dar au concepte puternice legate de loialitate, onestitate, creativitate”.

    Au transformat spaţiul într-un concept store, unde comercializează de la haine handmade sau create din material eco-friendly – produse balineze, bijuterii, picture, sticlă pictată, cărţi. Se adresează mai ales turiştilor, dar au şi clienţi din rândul comunităţilor de expatriaţi ce ce trăiesc acolo.

    Antreprenoarea observă cum pe zi ce trece comunitatea persoanelor care aleg să spună nu vieţii în corporaţie aleg această destinaţie, mai ales datorită faptului că oraşul Ubud a fost pus pe harta turistică datorită cărţii şi filmului Eat Pray Love.

    Mihaela Delu spune că investiţia în magazin s-a ridicat la 50.000 de dolari, iar după două luni, afacerea producea suficient pentru a acoperi cheltuielile. ”Dacă totul va continua la fel de optimist, previzionăm recuperarea investiţiei iniţiale în mai puţin de un an”. 

    Printre planurile de viitor se numără dezvoltarea unui eco resort, departe de oraş, pentru care previzionează o investiţie de 800.000 de dolari. Speră să realizeze proiectul în peste şapte ani pentru că ”Dacă în România ne plângem de proiecte care durează prea mult, aici perioada se dublează”.

  • Viaţa plină de frustrări a unui proprietar de franciză McDonald’s

    Al Jarvis avea 16 ani când a început să lucreze în cadrul unui restaurant McDonald‘s din Saginaw, un oraş din Michigan, în 1965. Primul său client a comandat un meniu All-American: un burger, cartofi prăjiţi şi un shake pentru 52 de cenţi. În curând, Jarvis ajunsese să lucreze 50 de oră săptămânal şi să recupereze orele pierdute de somn la şcoală. A renunţat chiar şi la colegiu pentru a se ocupa de managementul restaurantelor, iar până în 1977 devenise consultant pentru proprietari de franciza McDonald’s pe care îi ajuta să deschidă restaurante în statul Michigan – descriu jurnaliştii de la publicaţia Business Week povestea unuia dintre cei mai vechi angajaţi al lanţului american de fast-food.

    Ulterior, Jarvis a cumpărat un restaurant McDonald‘s, iar pe parcursul anilor a angajat sute de persoane, a văzut zeci de articole de meniu intrând şi iesind din acesta şi a petrecut 4-5 ore pe zi, cinci sau şase zile pe săptămână, administrând restaurantul. Jarvis a lucrat 50 de ani  la McDonald’s şi, la şase luni după aceasta perioadă, a decis sa vanda cele doua restaurante pe care ajunsese sa le detina. “Când vedeam cozile ce ajunsesera sa se creeze la drive-thru, simteam o durere in stomac. Oamenii erau diferiţi, compania era diferită. Devenise foarte frustrant”, explica el, referindu-se la modul diferit in care functiona compania, un exemplu in acest sens fiind faptul ca devenise imposibil pentru angajati sa livreze rapid produsele cerute de clienti in timp util.

    Există 5.000 de francize McDonald’s în toată lumea, iar acestea genereaza o treime din veniturile companiei, potrivit Business Week. ”McDonald’s a fost extrem de bun cu mine. Cred în brand.” Dar, la fel ca alţi proprietari de franciza, Jarvis se întreabă dacă directorii din sediile centrale ale companiei vor putea să inoveze pentru a-şi respecta promisiunea de a livra in continuare mâncare gustoasă rapid, promisiune făcută la inceputurile comapaniei. Experienţa lui Jarvis sugerează că răspunsul este nu şi, spre deosebire de alţi proprietari de franciza care nu doresc să comunice presei obsevaţiile lor, Jarvis a acceptat să povestească Business Week părerea sa.

    ”Nu cred că ştiu ce vor să facă”, a spus el referindu-se la executivii de top ai McDonald’s. Ei spun ca ar trebui să ne întoarcem la modul iniţial de a face afaceri, apoi fac burgeri customizaţi şi vorbesc despre micul dejun care va putea fi comandat toată ziua.(…) Îmi pare rău pentru manageri şi pentru echipă. Nu aceea este nişa noastră. Noi facem burgeri şi cartofi prăjiţi.”

    Pentru prima dată în cel puţin trei decenii, McDonald’s va închide mai multe restaurante în Statele Unite ale Americii decât va inaugura. Vanzarile celor 59 de locatii inchise au inregistrat scaderi în ultimele 10 trimestre si, potrivit Business Week,  acţiunile companiei au subperformat in indexul Standar&Poor în ultimii trei ani calendaristici. McDonald’s vrea să concureze cu Starbucks, Chick-fil-A şi Jamba Juice, încercând să pună prefixul Mc oricărui trend observant pe piaţa. ”Fac prea multe”, spune Bob Goldin, vicepreşedinte executiv şi cercetător în cadrul Technomic. ”Nu par să mai fie cei mai buni la nimc.”

    În această vară, McDonald’s a crescut salariile angajaţilor din restaurantele deţinute de companie cu cel puţin un dolar peste minimul local. Acest lucru pune de asemenea presiune asupra proprietarilor de franciza. De asemenea, la începutul lunii septembrie, McDonald’s a anunţat că va începe să ofere micul dejun pe parcursul întregii zile în Statele Unite ale Americii, iar acest lucru va aduce schimbări în restaurante care necesită investiţii cuprinse între aproximativ 500 şi 5000 de dolari pentru echipament – presiune care va cădea din nou, mai ales pe proprietari de franciza.

    Restaurantele cumparate de Jarvis functioneaza langa alte restaurant, parte din lanturi internationale: Burger King, Pizza Hut, KFC, Subway, etc. Jarvis a crezut că poate aduce restaurantul la break even în şase luni, iar acest lucru a durat 18.

    Câteva din tensiunile proprietarilor de francize McDonald’s vin de la  sediile centrale ale companiei. McDonald’s deţine doar 18% din restaurantele  deschise în toată lumea, dar controlează terenurile şi clădirile în care se află majoritatea dintre acestea. McDonald’s are o taxă de franciză care variază între 8,5% şi 15% din veniturile unui restaurant, depinzând de locaţie şi de alţi factori. Astfel, operatorii au griji legate de ce rămâne după plata chiriei, redeventelor, fondului de salariu şi a altor cheltuieli. În general, se descurcă bine, scrie Business Week. Jarvis nu a discutat despre veniturile sale cu jurnaliştii de la publicatia americana, dar nu este neobişnuit pentru proprietari să ajungă la venituri cu sume de şase cifre, potrivit lui Arturs Kalnis, profesor de management axat pe studiul francizelor. Un proprietar care în mod obişnuit lucrează în cadrul McDonald s poate să ajungă la un salaraiu de manager de 108.000 de dolari, pe lângă alte beneficii.

    Presiunile asupra proprietarilor de franciza devin mai mari in contextual in care executivii McDonald’s insistă asupra unui nou produs precum cafeaua McCafe şi cer între 15.000 şi 20.000 de dolari pentru un aparat de făcut espresso. Proprietarul de franciza şi nu compania plăteşte pentru acesta.

    Ambele părţi sunt multumite când anumite investiţii determină recuperarea rapidă a costurilor, iar Jarvis oferă exemplul unui spaţiu de joacă deschis în restaurantul său care i-a crescut numărul de clienţi.

    În 2013, McDonald’s a lansat McWrap-ul. Directorii considerau că acest produs este ideal pentru noua generaţie. Politica McDonald’s spune ca 90 de secunde este sunt suficiente pentru servirea fiecărui client, aspect pe care Jarvis l-a găsit imposibil de implementat după introducerea McWrap-ului, a cărui realizare dura cel puţin 20 de secunde.

    Un alt impas de care s-a lovit Jarvis a fost ca, la cererea conducerii McDonald’s, a încercat să ţină deschis restaurantul timp de 24 de ore în 2009. Pentru a menţine break even-ul,avea nevoie de vânzări de 100 de dolari pe oră, dar în intervalul orar 2 a.m. – 4 a.m. obţinea doar 15-20 de dolari. Nu si-a atins tinta de vanzari, astfel ca a renunţat după două luni de funcţionare in acest regim. I-a plăcut totuşi ideea conducerii companiei de a adăuga un al doilea drive thru. Acesta a fost obiectul unei investitii de 100.000 de dolari. Chiar şi aşa, cozile continuau în continuare să apară în timp ce angajaţii lui încercau să livreze comenzile din ce in ce mai complexe. Până la începutul anului 2014, după mai mulţi ani de vânzări lente, Jarvis a decis să vândă ambele sale restaurante.

    ”Adevărul este că am avut rezultate slabe în ultimul timp”, a declarat CEO-ul McDonald’s, Steve Easterbrook, in cadrul unui interviu citat de Business Week. McDonald’s este în continuare cel mai mare lanţ de restaurante din piaţa fast-food din Statele Unite ale Americii, ce are o valoare totală de 222 de miliarde de dolari. Compania a făcut faţă unor momente dificile, un exemplu al strategiei acesteia fiind în anul 2003, când au lansat strategia ”Plan to Win.” Compania a renunţat atunci la axarea pe deschiderea de noi locaţii în favoarea aducerii de mai mulţi clienţi în cele existente, cu produse mai atractive: spre exemplu, a schimbat modul de realizare a burgerilor, ce au devenit mai suculenţi în urma unui procedeu diferit de pregătire, a adăugat produse solicitate de clienţi, precum băuturile neacidulate ori salatele.

    S-a concentrat pe un serviciu mai prietenos şi mai rapid şi a introdus prima campanie de publicitate globală, ”I m lovin it”, a declarat CEO-ul McDonalds. Easterbrook a declarat că vrea ca McDonald’s să răspundă mai rapid trendurilor în domeniul food şi în acelaşi timp să îmbunătăţească serviciul – prin simplificarea companiei – prin reducerea numărului de produse din meniu şi alocarea de mai mult control proprietarilor de franciza.

    Easterbrook şi-a propus de asemenea să vândă 3.500 din cele 6.700 de restaurante deţinute de companie proprietari de francizalor în următorii trei ani. Compania ar ajunge astfel să deţină 10% din numărul total de restaurante. Spre comparaţie, Burger King deţine doar 1% din lanţul de restaurante.

  • Atenţie la ce postezi pe Facebook. Vei fi taxat extra la un serviciu vital

    Facebook a devenit a doua viaţă a noastră. Aşa că postăm zilnic detalii importante despre activitatea noastră. Şi de cele mai multe ori, fără să ne dăm seama că dincolo de poze sunt lucruri care vobresc despre personalitatea noastră. Că postăm poze de la petreceri, cu prietenii sau numai texte în care avem o părere, toate aceste lucruri săun multe pentru psihologi despre natura firii noastre. De azi, o companie mare a anunţat la ce va folosi date despre postările naostre de Facebook şi de ce vom scoate unii dintre noi mai mulţi bani pentru un serviciu de care depindem 100% dacă ne luăm maşină. Şi nu numai în cazul maşinilor.

    IATĂ LA CE VOM PLĂTI MAI MULŢI BANI DACĂ NU SUNTEM ATENŢI LA CE POSTĂM PE FACEBOOK.