BusinessMagazin

Tag: romania

  • Noua mobilitate urbană. Trotineta, scuterul, skateboardul şi segway-ul au devenit cool


    Sorin Kertesz, fondatorul Biciclop, a venit la interviu pe o bicicletă atipică: verde, în formă de triunghi, pliabilă. Îmi spune că se numeşte Strida şi costă cam 500 de euro. Există şi modele mai scumpe, de la 600-800 de euro. „Din cauza designului şi a formei mai ciudate, sunt alese de oameni cât mai avangardişti, mai progresivi, oameni mai înclinaţi mai mult spre design sau pur şi simplu sunt cei care vor să aducă ceva nou, diferit.“ Sorin Kertesz a început afacerea cu biciclete chiar odată cu debutul crizei, în 2008, după ce a lucrat în domeniul consultanţei de business şi management, mai întâi la Banca Mondială, apoi în cadrul companiei de consultanţă Accenture.

    A ales să lanseze businessul după ce, în căutarea unei biciclete pe care să o dăruiască unei prietene, a observat că nu existau magazine specializate pe astfel de produse. Biciclop este importator şi distribuitor al unor branduri vestice şi realizează cea mai mare parte a afacerilor din magazinul plasat pe Calea Dorobanţilor. De un an, are  marca proprie, Deoras, „un mix între bicicletele de şosea şi cele de oraş“. A ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de 400.000 de euro şi speră să atingă milionul în doi ani. Modelul acesta atipic oferă, potrivit lui, o poziţie mai corectă decât pe alte biciclete pentru deplasarea în oraş. „Pliabilele oferă cea mai corectă poziţie, cu spatele drept, care te avantajează în oraş nu doar din cauze biologice, ci şi pentru că eşti mai sus, vezi mai bine peste maşini în trafic şi eşti şi tu mai bine văzut, îţi creşte siguranţa faţă de o cursieră, de pildă, unde nu eşti văzut foarte bine“, observă Sorin Kertesz.

    Poziţia este una din diferenţele esenţiale dintre o bicicletă de oraş, o cursieră sau una de munte şi e diferenţa cel mai mult sesizabilă pentru utilizatori, aspect mai greu de înţeles de majoritatea bicicliştilor români care, din cauza infrastructurii, îşi cumpără biciclete tip mountain bike pentru a merge prin oraş. „Dacă ne uităm la străzile din Amsterdam, Copenhaga, Germania, vedem că aproape toate bicicletele de pe stradă sunt citybike-uri, la noi sunt predominant mountain bike-uri“, spune antreprenorul. Pe piaţa autohtonă intervine şi slaba putere de cumpărare: în 10% din cazuri utilizatorul vrea să iasă şi off-road în timpul liber, iar majoritatea nu îşi permit o a doua bicicletă. Astfel, dacă la începutul firmei s-a concentrat exclusiv pe vânzarea de biciclete de oraş, după modelele vestice, acum în magazinele sale se găsesc şi modele mountain bike. El încearcă totuşi să le explice clienţilor diferenţele în momentul cumpărării.

    Trendul mersului cu bicicleta în oraş a căpătat avânt odată cu criza, pe fondul problemelor financiare, al creşterii preţului carburantului, dar şi al modei. În 2010, o copertă a Business Magazin analiza „România pe bicicletă“, moment în care un sfert dintre gospodăriile româneşti aveau bicicletă. Lipsa unor date ale Institutului Naţional de Statistică ne îndeamnă să ne uităm spre studiul realizat la nivel european în 2012 de Asociaţia Europeană a Producătorilor de componente pentru biciclete Coliped, din care aflăm că în România s-au vândut în 2012 circa 380.000 de biciclete noi, număr ce întrece de departe înmatriculările de maşini, aflate la 66.435 de unităţi, în cel de al cincilea an de scădere consecutivă a vânzărilor auto.

    România este în continuare întrecută de ţări precum Austria (410.000 de biciclete vândute), Belgia (450.000 de biciclete vândute), Olanda (1,03 milioane de biciclete vândute) sau Germania (aflată în fruntea clasamentului cu 3,966 milioane biciclete vândute). Totuşi, afacerile din domeniul bicicletelor au mers bine şi în România: firmele specializate pe velo au înregistrat vânzări în creştere şi şi-au diversificat oferta de produse şi servicii, de la accesorii până la biciclete care costă cât o maşină. Totuşi, chiar dacă bicicliştii de pe străzile oraşelor par mulţi, procentul lor ne plasează printre ultimele locuri din Uniunea Europeană la capitolul vânzări. Stăm mult mai bine cu producţia: în 2012, în România au fost produse 450.000 de biciclete, echivalentul a 3,9% din producţia totală a UE.

    Statisticile mai arată că România stă mai bine la producţia de componente şi accesorii pentru biciclete, capitol care o situează pe locul al treilea în UE, după Italia şi Germania, cu vânzări de 200 milioane de euro, aproximativ 10% din vânzările UE. Iar trendul este ascendent: compania NextCity, care asamblează zilnic 2.000 de biciclete la Reşiţa pentru grupul francez Decathlon, va începe anul viitor construcţia celei de-a doua fabrici din România, în Haţeg, judeţul Hunedoara, urmând să angajeze 950 de oameni. Fabrica actuală din Reşiţa a avut anul trecut afaceri de 21 mil. lei (plus 22% faţă de 2012) şi are 350 de salariaţi. Rezultatele financiare poziţionează unitatea de producţie din Reşiţa pe locul patru în topul celor mai importanţi producători de biciclete din România, după Mechrom Industry (parte a grupului italian Campagnolo), Madirom Prod (compania prin care Decathlon asamblează în România biciclete în parteneriat cu NextCity) şi Eurosport DHS.

  • Încrederea în economia României creşte în continuare, contrar tendinţei de scădere din Europa

    Astfel, indicele încrederii în economie a crescut în România cu 1,4 puncte, la 101 puncte în luna august, faţă de 99,6 puncte în iulie, potrivit datelor anunţate joi de Comisia Europeană, rezultate în urma unui sondaj în rândul companiilor şi consumatorilor.

    Pe sectoare, indicatorul a înregistrat o creştere importantă în servicii, de la 1,3 puncte în luna iulie la 8,9 puncte în luna august.

    În schimb, indicatorii au avut evoluţii negative în sectoare ca industria, construcţiile şi comerţul de retail. Cea mai mare scădere a încrederii a fost înregistrată în industrie, unde indicatorul a coborât de la 1,4 puncte în iulie la -0,1 puncte în august.

    La nivelul UE, indicele încrederii în economie a scăzut pentru a doua lună consecutiv, ajungând în luna august la 104,6 puncte, faţă de 105,8 puncte în iulie.

    Scăderea indicelui este şi mai mare dacă sunt luate în calcul doar ţările din zona euro. Astfel, încrederea companiilor şi consumatorilor a coborât cu 1,5 puncte în august faţă de luna iulie şi a ajuns la nivelul din decembrie 2013, adică 100,6 puncte, după o evoluţie relativ stabilă în precedentele cinci luni.

    Cele mai mari scăderi ale indicatorului s-au înregistrat în Italia (-4,1 puncte), Germania (-1,9), Olanda (-0,8) şi Franţa (-0,6).

     

     

  • SUA felicită România şi Republica Moldova pentru inauguarea gazoductului Iaşi-Ungheni

    “Această conductă de gaze naturale de 43 de kilometri va oferi Republicii Moldova beneficiile unei diversificări a livrărilor în sectorul energetic, un acces la piaţa competitivă a Europei şi o creştere a securităţii energetice”, a declarat Jenifer Psaki, o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat.

    Ea a adăugat că Statele Unite sunt “angajate să ajute (Republica) Moldova să atingă aceste obiective prin programe care vor îmbunătăţi mediul de reglementare şi vor reduce consumul de energie”.

    Premierii român Victor Ponta şi moldovean Iurie Leancă au inaugurat miercuri, cu ocazia Zilei Independenei, un gazoduct care va permite fostei republici sovietice să-şi reducă dependenţa faţă de livrăriile de gaze naturale ruseşti.

    “Mulţumită acestui gazoduct, Republica Moldova nu se va mai teme că va fi privată de energie” de către gigantul rus Gazprom, unicul furnizor până în prezent, a declarat Ponta, citat de AFP, la o ceremonie la care a fost prezent şi comisarul european însărcinat cu Energia Günther Oettinger.

    Leancă a mulţumit Comisiei Europene (CE), care a finanţat o parte a proiectului, precizând că primele livrări de gaze naturale sunt aşteptate la 1 septembrie.

    Cu o lungime de 43 de kilometri, conducta care asigură legătura între oraşul românesc Iaşi (nord-est) şi cel moldovean Ungheni (nord-vest), are o capacitate de 1,5 până la două miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an.

    Potrivit autorităţilor române, conducta va livra iniţial 50 de milioane de metri cubi de gaze naturale pe an.

    Republica Moldova consumă aproximativ 1,2 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, pe care le importă din Rusia. Regiunea separatistă prorusă Transnistria, în care se află concentrată cea mai mare parte a industriei moldoveneşti, consumă la rândul ei aproximativ un miliard de metri cubi de gaze naturale pe an.

    Gazoductul se opreşte în prezent la Ungheni, un orăşel cu aproximativ 35.000 de locuitori, iar un al doilea tronson, cu o lungime de aproximativ 100 de kilometri, urmează să fie construit până la Chişinău, capitala moldoveană, în următorii doi-trei ani.

    România produce aproximativ 11 miliarde de metri cub de gaze naturale pe an şi importă 2,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale din Rusia.

    Consumul în România a scăzut puternic în ultimii ani, până la 12 miliarde de metri cubi în 2013, faţă de 18 miliarde de metri cubi de gaze înainte de izbucnirea crizei economice.

  • Compania FLYNAS, din Arabia Saudită, angajează însoţitori de bord

    Operatorul aerian low-cost FLYNAS (fostă NAS AIR) din Arabia Saudită va recruta personal de bord (însoţitoare de bord) în Cluj-Napoca, conform unui comunicat al RSC Consulting, reprezentant în România al companiei internaţionale MECCTI Ldt., specializată în recrutare de  personal pentru companiile de aviaţie din ţările din Orientul Mijlociu.

    Evenimentul va avea loc la în Cluj-Napoca, iar ala selecţia finală vor participa reprezentanţi ai companiei de aviaţie şi ai companiei internaţionale de recrutare MECCTI Ltd. Persoanele interesate pot aplica până la data de 15 Septembrie 2014 pe formularul de înscriere.

    Până în present, RSC CONSULTING a finalizat cu succes alte două sesiuni de recrutare, în urma cărora 41 de tinere din România au fost angajate la FLYNAS cu contracte de muncă pe o perioadă de doi ani, cu posibilitate de prelungire, fiind remunerate cu salarii nete de peste 2000 USD pe lună. “Oferim un pachet integrat de oportunităţi pentru tinerele care doresc să „îmbrăţişeze” această ocupaţie”, a declarat managerul general al companiei, Steluţa Racolţa.

    Operatorul aerian low-cost FLYNAS, şi-a început activitatea în anul 2007, iar în prezent efectuează mai mult de 950 de zboruri săptămânal, pe 88 de rute. În total, FLYNAS a transportat mai mult de 12 milioane de pasageri, cea mai mare creştere fiind înregistrată în perioada ianuarie 2012-septembrie 2013, când au fost transportaţi peste 5,5 milioane de pasageri. Compania are peste 750 de angajaţi.

  • Guvernul vrea să aducă în România tehnologie malaeziană pentru construcţia de autostrăzi

    “Malaezia se descurcă foarte bine în aceste domenii. Am vrea să vedem tehnologia malaeziană implementată şi în România, în special în infrastructură şi sectorul energetic”, a declarat Burlacu, potrivit agenţiei naţionale de ştiri din Malaezia.

    România are în prezent 646 kilometri de autostradă, din care 113 kilometri au fost construiţi înainte din 1989.

    Companiile din Malaezia pot face investiţii şi în alte sectoare economice din România, precum agricultura, industria alimentara, turism, fabricarea de produse electrice şi electronice, dar şi în petrol şi gaze, a spus Burlacu, într-o conferinţă de presă.

    “Deşi investitorii mari în România sunt Germania, Olanda, Italia, SUA, Coreea de Sud şi Japonia, ne concentrăm acum pe Asia de Sud-Est, în particular pe Malaezia”, a afirmat secretarul de stat.

    România vrea să furnizeze Malaeziei expertiză în sectorul energetic, inclusiv tehnologie nucleară, termo, hidro, eoliană şi solară.

    Schimburile comerciale dintre cele două ţări s-au situat la 96 de milioane de dolari în primele şase luni, iar pe parcursul întregului an sunt estimate să crească cu 10% faţă de anul anterior, când au depăşit 200 de milioane de dolari.

    Ambasadorul României în Malaezia, Constantin Nistor, a adăugat că autorităţile române analizează şi schimburile culturale dintre cele două ţări, mai ales prin educaţie şi turism. În prezent, în România studiază circa 200 de malaezieni.

    Anul trecut, peste 8.000 de turişti români au vizitat Malaezia, dublul numărului malaezienilor aflaţi ca turişti în România.

    “Estimăm că aproximativ 10.000 de turişti români vor călători în Malaezia în acest an, faţă de 6.000 de malaezieni în România”, a spus Nistor.

    România exportă în Malaezia utilaje, tehnologie din industria de petrol şi gaze, materii prime, mobilier, textile şi încălţăminte, produse IT şi medicamente, în timp ce importurile vizează componente electronice, ulei de palmier şi biodisel.

    În ultimii doi ani, în România au fost inauguraţi 242 kilometri de autostradă, anul trecut fiind finalizaţi 116 kilometri şi contractate lucrări pentru 247 kilometri.

    Ministrul Transporturilor a afirmat că România va avea o reţea de 2.440 de kilometri de autostradă în anul 2020 şi a prezentat resursele financiare care vor fi utilizate în acest scop, tronsoanele vizate şi calendarul proiectelor în intervalul 2014 – 2015.

    CNADNR va lansa în acest an proceduri de contractare pentru studii de fezabilitate necesare construcţiei a aproape 1.800 de kilometri de autostradă şi va selecta constructorii pentru 375 kilometri.

    În acest an vor fi în derulare lucrări pentru 651 de kilometri de autostradă, iar în 2015 vor fi în construcţie 1.429 de kilometri, din care proiectele noi vor acoperi 1.186 de kilometri.

  • Republica Moldova marchează 23 de ani de la independenţă lansând gazoductul Iaşi-Ungheni

    Inaugurarea gazoductului face parte din programul vizitei premierului român Victor Ponta în Republica Moldova. El va participa la ceremonie alături de premierul moldovean Iurie Leancă, în localitatea Zagarancea.

    Implementarea proiectului, pentru care Uniunea Europeană (UE) a alocat, potrivit agenţiei ruseşti Itar-Tass, suma de 26 de milioane de euro, a durat un an. Scopul UE a fost să conecteze sistemul moldovean de transport de gaze naturale la cel european, consolidând în acest fel securitatea energetică a Republicii Moldova prin livrări alternative din România.

    Preţul natural al gazelor româneşti nu a fost dezvăluit, potrivit agenţiei, însă premierul Iurie Leancă a declarat pentru presă că speră să fie “mai mic decât preţul Gazpromului rusesc”. Potrivt acestuia, Republica Moldova negociază cu holdingul rusesc o reducere a preţului gazelor naturale ruseşti, pe care fosta republică sovietică le importă cu aproximativ 370 de dolari mia de metri cubi.

    Potrivit unui acord semnat la începutul lui august de către compania românească Transgaz şi compania moldoveană de stat Vestmoldtransgaz, – din cauza capacităţii reduse a conductei – livrările româneşti de gaze naturale nu vor depăşi 50 de milioane de metri cubi pe an, reprezentând aproximativ 4% din cererea anuală la nivel naţional (aproximativ 1,3 miliarde de metri cubi).

    În vederea eficientizării economice a proiectului este necesară construirea unei conducte suplimentare Ungheni-Chişinău, cu staţii de compresare şi alte infrastructuri de transport, o investiţie estimată de către Itar-Tass la suma de 50 de milioane de euro.

  • Harta pe judeţe a celor mai mari companii din România

    Statul mai are cea mai mare companie în doar trei dintre cele 42 de judeţe ale României, în timp ce grupurile străine au pus stăpânire pe 32 de teritorii administrative, iar capitalul privat românesc dă şapte „campioni locali“, reiese dintr-o analiză a ZF făcută pe baza datelor de la Registrul Comerţului.

    Cele mai mari firme din fiecare judeţ al României au realizat anul trecut afaceri cumulate de aproape 26 de miliarde de euro, în creştere cu 4%, şi au dat de lucru la 131.000 de persoane, având 1.000 de angajaţi în plus faţă de anul precedent, reiese din datele cen­tralizate de Registrul Comerţului.

    În cifra de afaceri totală a societăţilor înregistrate în România, de circa 250 de miliarde de euro în 2013, aceste firme au avut o pondere de peste 10%, dar o serie de judeţe depind într-o proporţie covârşitoare de o singură companie care generează direct chiar şi 40% din cifra de afaceri.

    Cele mai clare exemple sunt judeţele Argeş, unde Automobile Dacia a avut anul trecut o cifră de afaceri de 4,1 mld. euro, echivalentul a 42,4% din rulajul judeţului, şi Gorj, judeţ dominat de Complexul Energetic Oltenia, a cărui cifră de afaceri are o pondere de 39,2% din rulajul total. Ţinând cont şi de activităţile fur­nizorilor de componente şi servicii care depind de contractele cu Dacia şi Com­plexul Energetic Oltenia, eco­nomia Argeşului şi cea a Gorjului pro­babil depind într-o proporţie de peste 50% de aceste companii.

    Alte judeţe în care o singură com­panie are o pondere de peste 20% din cifra de afa­ceri sunt Constanţa (Rom­petrol Rafinare – 26,5%), Sălaj (Sil­cotub – 25,2%), Dolj (Ford România – 23,9%) şi Mureş (E.ON Energie Ro­mânia – 20,7%).

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Povestea locului din România căutat de toţi bogaţii Europei. Acum a ajuns o ruină

    Drumuri rupte, pline de gropi, praf, indicatoare îndoite şi clădiri cu poveşti impresionante acoperite cu plase de protecţie. Aşa arată Băile Herculane astăzi, o staţiune aşezată într-un loc magnific, în Munţii Cernei, unde europeni din toate colţurile veneau să vadă minunea băilor termale construite de aristocraţii romani.

    Legenda spune că marele Hercule s-a oprit aici pentru a se odihni şi pentru a se spăla în băile romane, cunoscute de-a lungul şi de-a latul imperiului în timpul celor 165 de ani de ocupaţie a Daciei.

    În timpul regimului comunist s-au construit numeroase hoteluri precum Roman, Hercule, Afrodita, Minerva sau Diana. La câţiva ani după revoluţie, străzile şi aleile s-au umplut de pensiuni, mai mici sau mai mari, mai albe sau mai colorate. Herculane părea să îşi revină: lumea nu mai venea doar pentru tratamente iar tinerii începeau să petreacă tot mai multe vacanţe acolo. Chiar şi ceva străini, nu foarte mulţi, dar suficienţi pentru a pune pe picioare, câteva luni pe an, economia micii localităţi.

    La sfârşitul anilor 2000, însă, lipsa unui plan de reabilitare şi dezinteresul autorităţilor regionale au început să se facă simţite. Dacă în restul ţării se mai făceau ceva progrese, se mai reparau drumuri şi se mai construiau poduri, aici timpul parcă stătea în loc. Doar statuia lui Hercule, emblema unui loc pe care altădată doar cei puţini îşi permiteau să-l vadă, stă neatinsă, parcă, de anii ce trec.

    Staţiunea Băile Herculane a intrat într-un program de reabilitare, susţinut de fonduri europene şi de consiliul judeţean. La cum merg lucrările, însă, va mai trece mult timp până la primele rezultate.

  • Opinie Alex Vlăduţoiu, managing director Alfred Net: Securitate: pentru alţii un trend, pentru noi un moft?

    ALEX VLĂDUŢOIU este managing director la Alfred Net

    Indiferent de domeniu sau de industrie, tendinţa pe care o avem este de a ne compara cu cineva sau cu ceva. Uităm însă adesea un aspect foarte important: să ne uităm în propria ogradă, să ne recunoaştem propriile greşeli şi apoi să le eliminăm, în aşa fel încât să putem face performanţă. Dacă încercăm să restrângem domeniile şi discutăm despre securitate, în speţă spectrul sistemelor de securitate, pot spune că nivelul de dezvoltare al pieţei de profil în România diferă în funcţie de cum îl priveşti.

    Dacă ne uităm la cifre, piaţa sistemelor de securitate din România s-a dublat în ultimii şapte ani şi a ajuns la puţin peste 1 miliard euro. Se poate spune că stăm bine, dar aceste investiţii sunt oare direct proporţionale cu gradul de protecţie pe care ar trebui să îl ofere?

    Cu părere de rău constat că piaţa sistemelor de securitate în România, din punctul de vedere al tehnologiei, este încă departe de restul Europei. Din păcate, în România, cu unele excepţii, investiţiile în tehnologiile de securitate se fac pentru că „dă bine“. Puţini sunt conştienţi că o astfel de investiţie se face în urma unui proces complex de factori, începând de la analiza de risc, definirea cerinţelor şi a procedurilor operaţionale, urmând apoi proiectarea sistemelor de securitate ce vor fi puse în aplicare cu ajutorul tehnologiilor. Trebuie să se înţeleagă faptul că sistemele de securitate sunt doar o unealtă menită să pună la dispoziţia utilizatorului funcţionalităţile necesare şi să îi uşureze şi eficientizeze acestuia procedura de lucru. Sistemele de securitate nu dau oamenii afară, ci sunt complementare.

    Putem identifica mai mulţi factori ce conduc către un grad scăzut de securitate, mai ales în urma unor investiţii făcute în acest sens. Un factor major îl reprezintă lipsa poziţiei de manager de securitate în instituţii, fie acestea publice sau private. Prin prisma rolului său bine conştientizat de către conducerea instituţiei respective, managerul de securitate va fi capabil să efectueze analize de risc, să definească necesităţile din punct de vedere al securităţii şi siguranţei, să definească procedurile operaţionale şi, în baza acestora, să determine nevoile tehnologiilor în care ar trebui să se investească.

    În lipsa unei astfel de persoane şi implicit a unui departament de securitate, este aproape imposibil ca o entitate să fie capabilă să îşi identifice riscurile şi să îşi definească cu exactitate necesităţile. Însă dacă nevoia de protecţie, securitate şi siguranţă este conştientizată, una din soluţii ar fi contractarea serviciilor de consultanţă în domeniu. Rolul consultantului nu îl va suplini pe cel al managerului de securitate, însă ar trebui să ajute la identificarea riscurilor prin efectuarea analizei de risc.

    Din păcate, de cele mai multe ori, nivelul de înţelegere şi cerere al clientului este dat de nivelul de cunoştinţe şi experienţă al ofertantului. Adesea clientului i se oferă o soluţie, nu neaparat în concordanţă cu necesităţile acestuia şi, mai mult chiar, bazată pe o tehnologie nu tocmai nouă, dar în perimetrul de confort al instalatorului.

    Dacă facem o paralelă cu pieţele externe, în România încă se promovează tehnologii vechi. De ani buni, pe pieţele din Europa, inclusiv sistemele de securitate au urmat trendul IP, adică implică din ce în ce mai mult IT-ul şi, fireşte, ţinând pasul cu domeniul IT, evoluează. Deşi în Europa de Vest trecerea către sisteme bazate pe IP a început de aproape zece ani, în România debutul acestui trend este destul de timid. Un exemplu, trist pentru mine, este că în urma unui proces de achiziţie publică pentru un proiect destul de important din Bucureşti s-au cerut tehnologii vechi de mai bine de zece ani. Păcat! Pe bani europeni, încă cerem tehnologii vechi, al căror preţ este mai mare comparativ cu o arhitectură bazată pe tehnologii prezente şi a căror mentenanţă necesită costuri adiţionale.

    De regulă, cu toţii fugim de investiţii. Cui îi place să dea bani? Dar întrebarea corectă ar fi: „Cui îi place să piardă bani? Câţi dintre managerii companiilor s-au întrebat cum pot să reducă pierderile provocate de infracţionalitate?“. O medie anuală a pierderilor cauzate de furturi la o companie publică de infrastructură din România depăşeşte zece milioane de euro – conform directorulului general al instituţiei publice. Tot dumnealui a cerut ajutorul americanilor şi israelienilor în această problemă, iar aceştia au intenţii serioase să „ajute“ România cu serviciile celor mai bune firme de securitate. Cu alte cuvinte, din prisma dumnealui, România nu are experţi în domeniu şi nici că nu are nevoie de ei, dacă îi are cumva.

    Ar trebui pus accent pe implementarea poziţiei de manager de securitate şi implicit pe înfiinţarea unui departament de profil în cadrul instituţiilor. Ar trebui să ne intereseze mai mult analiza de risc, pentru că doar în urma ei se pot identifica necesităţile şi se pot defini soluţiile, implicit se pot implementa sisteme inteligente de securitate şi telecomunicaţii. Trebuie să se înţeleagă faptul că aceste tehnologii sunt IT-based şi evoluează constant. De aceea sunt de părere că securitatea şi IT-ul trebuie să facă o echipă bună. Faceţi apel la un consultant sau expert, pentru că fiecare are rolul său, nimeni nu trebuie să le ştie pe toate, dar munca în echipă va duce la rezultate pozitive! Învăţaţi să evaluaţi potenţialul contractorului, pentru că nu tot ce străluceşte este aur.

  • Cum se vede România de pe bicicletă

    DE ORIGINE BELGIANĂ, JAN GLAS A VENIT ÎN ROMÂNIA PENTRU PRIMA DATĂ ÎN 1997. PLANUL ERA SĂ STEA DOAR DOI-TREI ANI, NU 17, „CA NEBUNUL“, ÎNSĂ A AJUNS SĂ CONDUCĂ TPA HORWATH, O COMPANIE CU O CIFRĂ DE AFACERI DE 3,5 MIL. EURO, PE CARE A RIDICAT-O DE LA ZERO, IAR ROMÂNIA S-A DOVEDIT A FI ţARA CARE I-A OFERIT MULT MAI MULTE POSIBILITĂţI DECÂT AR FI AVUT ÎN VEST. Vine la birou în fiecare dimineaţă pe bicicletă şi tot de pe bicicletă a văzut aproape toată România, preferata sa fiind zona Transilvaniei, pe care o aseamănă cu Toscana şi despre care spune că are un potenţial fantastic, care se va păstra dacă românii nu vor mai pune peste tot termopane.

    Prin ochii belgianului, România a făcut progrese enorme în ultimii 17 ani, deşi crede că românii au uitat lucrurile acestea şi văd doar părţile negative. Sugestia lui este să dezvoltăm o app pe iPhone care să ne ducă în urmă cu 17 ani, iar cine a uitat cum era atunci să se poate întoarce în timp, să vadă cum era viaţa, cum se trăia de fapt. Regretă că nu a făcut poze şi nu şi-a notat mai multe despre cum a găsit România în 1997, când a venit pentru prima dată aici, la un an după alegerile câştigate de Emil Constantinescu, într-o perioadă de euforie, când se credea despre România că va fi noul ”tigru din est„.

    Se afla în Polonia în 1989 şi era obişnuit să vadă o ţară ieşind din comunism, astfel că nu a fost un şoc total când a văzut căruţele şi drumurile proaste. La acea vreme lucra pentru Deloitte în Belgia şi a avut posibilitatea să vină în România pentru a realiza auditul unui program derulat de guvernul flamand. Până la acea dată călătorise în Europa de Est, iar România era de fapt singura ţară din această zonă pe care nu o vizitase. Proiectul a durat câteva luni, pentru ca apoi să aibă o nouă oportunitate, aceea de a veni aici pentru o mică firmă de consultanţă cu capital belgian, Claves, pentru care a lucrat aproximativ un an. La finalul anului 1999 a pus bazele propriei firme de consultanţă în contabilitate, Quintus, o afacere mică, în care de la femeia de serviciu până la şeful cel mare ”nu erau prea mulţi paşi„.

    „Aveam trei posibilităţi deoarece Claves nu era de viitor pentru mine: mă puteam întoarce în Belgia, dar asta era exclus pentru că odată ce am trăit şi am lucrat în străinătate ar fi fost greu să mă mai întorc în ţară. Aveam 29 de ani atunci. Am spus că ar fi frumos să rămân în străinătate şi să mai lucrez pentru câţiva ani. Acesta era planul iniţial, nu să stau aici ca nebunul 17 ani. O variantă era să rămân în România şi să lucrez pentru o firmă mai mare, pentru o multinaţională, şi altă variantă era să încep propria afacere. Am ales propria afacere pentru că se potrivea mai bine cu caracterul meu.„

    Cu avantajele unei experienţe de şase ani în cadrul Deloitte şi a faptului că deja învăţase limba română, nu i-a fost greu să-şi găsească primii clienţi, firme belgiene, care erau în căutarea unor parteneri. În primele şase luni a lucrat singur, iar pentru diferite proiecte subcontracta firme de contabilitate. După şase luni a venit ideea de a se extinde, prima mişcare fiind aceea de a atrage un partener român, un expert contabil. ”Acesta a fost primul mare pas pentru mine. E mult mai bine să ai o parte mai mică din ceva mai mare, decât să rămâi cu 100% din ceva mai mic. În plus şi viitorul este asigurat.„ Al doilea mare pas a fost reprezentat de extinderea portofoliului de servicii, astfel că după contabilitate au apărut auditul, serviciile de legal şi taxele. A treia mişcare a fost mutarea în sediul pe care compania îl foloseşte şi acum, într-o vilă veche.

    Anul 2007 avea să aducă marea schimbare pentru Jan Glas, când Quintus a fost integrată în grupul austriac TPA Horwath, integrare care a venit cu un flux de clienţi austrieci şi germani, aceştia fiind şi astăzi cei mai mari clienţi ai companiei.

    Consideră că România mai are multe de oferit în ceea ce priveşte businessul. ”Sunt un optimist înnăscut şi văd evoluţia României pozitivă, dar nu de pe azi pe mâine, ci pe termen mai lung, de zece ani. Macroeconomic, cifrele sunt tot mai bune. România este în top creşteri în comparaţie cu celalte ţări din UE. Creşterile de 3-4% vor apărea însă după zece ani. România are un avantaj permanent care niciodată nu va fi distrus dacă ne comportăm normal: încă 20 de ani de acum încolo va fi cea mai potrivită locaţie pentru producţie pentru firmele care vor să-şi pună eticheta made in UE pe produsele lor.„

    Costurile de producţie reduse şi numărul mare de locuitori sunt principalele atuuri ale României, după părerea lui Jan Glas, care ar putea fi folosite mai bine dacă ar creşte numărul celor care muncesc cu acte, iar salariaţii ar ajunge mai mult de 3,2 milioane, cât sunt acum în prezent (fără bugetari), la o populaţie totală de aproximativ 20 de milioane. Ar mai fi nevoie de creşterea numărului de IMM-uri, de fabrici de talie mică, care, odată dezvoltate, ar putea pune în mişcare întregul angrenaj economic.

    ”Ne aducem prea mult aminte de Nokia, producător care a venit, a luat peste 1.500 de oameni, iar când a închis şi a plecat, a izbucnit un scandal mare şi totul s-a transformat într-un dezastru. Economia nu este făcută doar din Nokia. Sunt foarte multe firme care au 10, 20 sau 40 de angajaţi şi România are posibilităţi mari de creştere aici. Avem încă lipsă de forţă de muncă. Punctele negative ale României sunt birocraţia este prea mare, numărul exagerat de bugetari din total angajaţi şi numărul în scădere al copiilor.„ În opinia lui Jan Glas, cel mai îngrijorător aspect pentru România este faptul că populaţia este în diminuare, numărul bătrânilor fiind în creştere, pe fondul unei natalităţi tot mai reduse. În 2013 România a avut pentru prima dată după al doilea război mondial sub 180.000 de nou-născuţi, un record negativ, care a apărut la 25 de ani de la revoluţie şi într-o perioadă de creştere economică.

    Pentru managerul pasionat de ciclism, contabilitatea nu a fost singurul proiect antreprenorial, belgianul cochetând o vreme cu un business legat de timpul liber al bucureştenilor. ”Împreună cu patru alţi prieteni eram cei mai mari vizionari„, glumeşte acum, amintindu-şi cum au investit împreună în Amsterdam Café, pionierul barurilor şi cafenelelor care au inundat centrul vechi al Capitalei zece ani mai târziu. ”La acel moment credeam că zona Lipscani va fi plină de baruri. Din păcate noi am deschis acest proiect în 2000-2001, adică zece ani mai devreme. Era unicul bar pe Covaci, o imensitate de proiect. Din punct de vedere financiar a fost cea mai proastă investiţie din viaţa mea, dar din punct de vedere emoţional a fost cel mai haios şi cel mai interesant.„ Acum un astfel de proiect nu îl mai tentează şi preferă ca în timpul liber să meargă prin ţară cu una din cele cinci biciclete pe care le are sau să ajungă la evenimente precum Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia.