Tag: romania

  • Compania aeriană din România care reduce preţurile cu 15% de Black Friday

    Compania operează zboruri de la Bucureşti, Bacău şi Sibiu înspre destinaţii din Franţa, Germania, Marea Britanie, Belgia, Italia, Spania şi Cipru.

    Blue Air a transportat anul trecut în şi din România 1,5 milioane de pasageri, potrivit oficialilor companiei aeriene low-cost, trafic la acelaşi nivel cu cel din 2011 şi 2010. Pentru anul acesta este estimat un trafic de 1,5 milioane de pasageri pe piaţa locală. Compania românească Blue Air a fost fondată de omul de afaceri Nelu Iordache şi este deţinută în prezent de compania Airline Management Solutions, care a preluat în acest an fondul comercial şi aeronavele operate de Blue Air contra sumei de 30 de milioane de euro.

    Pentru anul 2014, Blue Air estimează 1,5 milioane de pasageri transportaţi, la acelaşi nivel cu anul 2013, consolidarea destinaţiilor europene existente fiind principalul obiectiv al companiei. Anul viitor, flota Blue Air se va mări cu două aeronave, la un număr total de opt aeronave. Două dintre aeronave vor fi în proprietatea Blue Air, restul de şase urmând să fie operate în regim de leasing operaţional.

    Transportatorii aerieni low-cost Wizz Air, Blue Air şi Ryanair se clasează pe locurile doi, trei şi patru, în funcţie de preţul biletelor de avion, potrivit unui clasament întocmit de WhichAirline.com, care ia în calcul costul biletului dus, taxa de bagaj şi comisionul de tranzacţie online pentru peste 300.000 de curse europene. Iată clasamentul complet.

  • 2Parale: Peste 1 milion de click-uri şi 9.000 de vânzări în primele ore de Black Friday

    Vânzările magazinelor online au intrat pe un trend ascendent încă de joi şi au explodat  în primele ore ale zilei de vineri, odată cu afişarea primelor promoţii. În numai 12 ore, advertiserii din 2Parale au vândut de 7 ori mai mult decât în ziua anterioară, de joi. Despre evoluţia vânzărilor de la momentul ştirilor de seară puteţi citi mai multe aici.

    Cele mai cumpărate produse au fost cele IT&C, de la tablete şi laptop-uri la memorii, şi electronicele, în contextul în care cele mai multe magazine cu reduceri au fost din acest domeniu. Cărţile au înregistrat însă una dintre cele mai spectaculoase creşteri. În topul preferinţelor de Black Friday sunt şi hainele şi încălţămintea, multe magazine online de fashion pregătind cele mai atractive promoţii pentru vinerea de 29 noiembrie.

    Anul acesta, campania de Black Friday a atras interesul unui număr mai mare de comercianţi online, numai în 2Parale fiind peste 100 de magazine online cu oferte speciale, de la electronice şi electrocasnice la fashion, cosmetice, cărţi, produse home&deco, asigurări şi chiar alimente. 
    În 2012, prin 2Parale, cea mai mare reţea de afiliere din România, s-au înregistrat de 15 ori mai multe vânzări de Black Friday decât într-o zi obişnuită de vineri. Cele peste 200 de magazine online din 2Parale au atras într-o singură zi 9.477 de comenzi,  în valoare de 3,2 milioane de lei (fără TVA).
    Lista completă a magazinelor online cu oferte de Black Friday 2013 este disponibilă pe www.2parale.ro/home/blackfriday.

    Despre 2Parale

    2Parale este prima şi cea mai mare reţea de afiliere din România şi Bulgaria, iar Divizia de PPC (fondată şi condusă de Cristian Ignat – unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti şi traineri români Google AdWords) este agenţie Platinum Google Engage. 2Parale e singura reţea de marketing afiliat membră a IAB România.

    Portofoliul 2Parale include peste 290 de campanii (printre care se numără Avon România, Elefant, OTP Bank, Provident, evoMAG, Fashion Days, RCA-ieftin.ro, F64, Miniprix şi TinaR) şi mai bine de 28.600 de afiliaţi, care au livrat 93 de milioane de click-uri şi au generat advertiserilor vânzări de peste 68 de milioane de lei (fără TVA). Conversiile generate prin 2Parale sunt publicate si pot fi accesate in in timp real.


    Pentru informaţii suplimentare, vă rog să ma contactaţi:
    Roxana Ivan, 2Parale, telefon: 0743.034500, e-mail: roxana.ivan@2parale.ro
     

  • Directorul general OMV: Marea Neagră înseamnă gaz pentru Europa. Vrem să facem din România un exportator de gaze

     “Marea Neagră înseamnă gaz european pentru Europa. (…) Ţinta noastră este să facem din România un exportator de gaze”, a afirmat Roiss, într-o conferinţă de presă susţinută la Viena.

    El a adăugat că în viitor creşterea OMV va veni din exploare, sector în care grupul austriac are investiţii anuale de 700 milioane euro.

    De asemenea, grupul va majora în perioada 2014-2016 investiţiile anuale totale de la 2,8 miliarde euro la 3,9 miliarde euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România este interesată să participe la construcţia de locuinţe, şcoli şi autostrăzi în Irak

     Potrivit celor doi vicepremieri, companiile româneşti ar putea lua parte la programul irakian de construcţie a circa 3 milioane de locuinţe, 6.000 de şcoli, dar şi la refacerea infrastructurii de transport, respectiv drumuri şi autostrăzi.

    Unul dintre acorduri, semnat de secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat şi ministrul irakian al Sănătăţii, Majeed Aman Hamid, prevede implementarea sistemului de tip SMURD în Irak.

    De asemenea, conform unui memorandum de înţelegere semnat de ministrul Economiei, Andrei Gerea, şi ministrul Industriei şi Minelor irakian, Ahmed al Karboli, partea română va oferi expertiză în domeniu, iar companiile româneşti vor putea participa la exploatările de resurse minerale din Irak.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Metro România va avea un nou director general de la 1 decembrie: Gilles Roudy

    Pe lângă coordonarea magazinelor Real, Dusan Wilms îşi va continua activitatea cu privire la dezvoltarea proiectelor la nivel naţional şi internaţional, inclusiv relaţionarea cu parteneri strategici, precum autorităţi şi organizaţii de profil.

    “Mandatul meu de director general al Metro Cash&Carry România s-a finalizat, mulţumit că am reuşit să stabilizăm business-ul într-o perioadă de criză”, a declarat Dusan Wilms.

    Gilles Roudy, care va prelua poziţia de director general Metro Cash & Carry România în data de 1 decembrie, a fost director comercial Real Internaţional începând din 2009. Înainte de a se alătura Real, Gilles Roudy a lucrat la Carrefour timp de 30 de ani în diverse poziţii manageriale, precum CEO al Carrefour Turcia, Belgia, Polonia şi o regiune de afaceri europeană, inclusiv România. ”Sunt încântat să primesc această sarcină de a coordona Metro România într-o piaţă cu mult potenţial”, a declarat Gilles Roudy.

    În timpul primului mandat al lui Dusan Wilms ca director general al Metro Cash & Carry România (1999-2005), compania a cunoscut cea mai puternică perioadă de expansiune a reţelei pe piaţa locală. Wilms a fost primul român care a preluat conducerea unei multinaţionale prezente pe piaţa locală în 1999.

    Dusan Wilms a revenit la conducerea companiei în 2009, fiind unul dintre cei mai longevivi CEO din comerţul românesc.

    Sub coordonarea lui Dusan Wilms au fost lansate reţeaua La Doi Paşi (franciză cu aproximativ 670 de magazine deschise), programul De-ale noastre (produse locale), magazinul online (prima platformă de comerţ online de pe piaţa locală de retail), HoReCa Support&Partnership (platforma de consultanţă pentru dezvoltarea afacerilor din domeniul ospitalier), Metro Punct.

    În mai 2005, Dusan Wilms s-a alăturat echipei real,- International în funcţia de chief operations officer şi membru al Board Real International, iar din aprilie 2008 a ocupat funcţia de director de expansiune şi membru în consiliul de administraţie al Real International, contribuind la dezvoltarea tuturor magazinelor acestei reţele în Polonia, Turcia, Rusia, Ucraina.

    Metro Cash & Carry este reprezentată în 29 ţări cu peste 700 de magazine cash & carry. Cu peste 120.000 angajaţi în întreaga lume, compania a atins vânzări de aproximativ 32 miliarde euro în 2012.

    Metro Cash & Carry România a fost lansată oficial în România în luna octombrie a anului 1996, prin deschiderea primului centru de distribuţie, în Bucureşti. Astăzi, reţeaua numără 32 de magazine în 24 de oraşe.

  • Constantin: Cine a vrut să investească în agricultura românească a cumpărat deja teren

     Constantin apreciază că România are un potenţial agricol uriaş, iar în România sunt mulţi investitori străini care lucrează prin societăţi comerciale.

    “Ca atare, cine a vrut să investească şi a vrut s-o facă serios a cumpărat deja teren sau lucrează în agricultura românească de foarte mult timp, din 2007, când s-a putut face acest lucru fără niciun fel de restricţii”, a spus ministrul.

    Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, aproximativ 7-800.000 de hectare de teren agricol din România sunt cumpărate de societăţi înregistrate în România de cetăţeni străini.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ikea vrea să cultive 200 hectare de cânepă în România

    Retailerul suedez de mobilă Ikea este interesat să folosească fibra de cânepă la ţesăturile pentru piese de mobilier, pe care ar putea să o cumpere din România, spune Dan Lăzărescu: “Probabil că Ikea va susţine într-un fel tot lanţul, de la cultivare până la obţinerea fibrei de cânepă şi a ţesăturilor”.

    Omul de afaceri, care a dezvoltat afacerea Canah printr-un proiect SAPARD in prima parte a anilor 2000, crede că suedezii sunt interesaţi de a cultiva cânepă în România deoarece ţara are tradiţie în acest tip de culture, deşi este vorba despre o activitate care a cam dispărut începând cu anii ’90. Înainte de Revoluţie, în România se cultivau peste 160.000 de hectare cu cânepă, zonele cu tradiţie în cultivarea acestei plante fiind Banatul şi Moldova de Nord.
     
    În prezent, suprafaţa cultivată cu cânepă este de doar câteva hectare, astfel ca proprietarul Canah importă seminţele pe care le procesează din China şi Franţa. Anul trecut a cumpărat doar o mică parte din materia primă de pe piaţa locală, respectiv 8 tone, de la o firma olandeză care a luat în arendă 300 de hectare pentru cultivarea de cânepă lângă Sebeş. “Din cânepă nimic nu se aruncă, totul se procesează şi se valorifică”, mai spune Lăzărescu.

    Omul de afaceri aşteaptă cu mare interes o decizie officială a celor de la Ikea în acest sens, deoarece el este interesat să cumpere seminţele din cânepa pe care retailerul ar cultiva-o pentru ţesături. “Nu sunt interesat să intru în parteneriat cu ei pe partea de producţie, eu fac alt business şi agricultura nu m-a pasionat niciodată”. Canah, fabrica de procesare a seminţelor de cânepă a lui Dan Lăzărescu, va termina acest an cu venituri de 4 milioane de euro. 

  • Uniunea Notarilor din România: Contractul de vânzare-cumpărare a terenului achiziţionat de Ioana Băsescu este legal

     “În urma controlului profesional efectuat s-a constatat că cele două contracte (…) au fost încheiate de către notarul public instrumentator cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de lege la instrumentarea de acte şi proceduri notariale”, arată joi, într-un comunicat de presă remis agenţiei MEDIAFAX, Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (UNNPR).

    Potrivit sursei citate, controlul a fost dispus în 14 noiembrie, “ca urmare a dezbaterilor ce au avut loc în spaţiul public cu privire la achiziţionarea de către notarul public Ioana Băsescu a unui teren în suprafaţă de 290,41 ha teren agricol în judeţul Călăraşi”.

    “S-a verificat legalitatea actelor autentificate de Biroul Notarial Aequitas care a realizat contractul de cumpărare a terenului pentru Ioana Băsescu”, a spus directorul de comunicare al UNNPR, Alin Briceag.

    Ioana Băsescu arăta, în 14 noiembrie, că în septembrie a achiziţionat un teren agricol de 290,41 hectare în judeţul Călăraşi, contractând un credit ipotecar pe 30 de ani de peste un milion de euro şi achitând din surse proprii aproape 280 de mii de euro. Creditul a fost contractat de la Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) Bank.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • NEPI deţine 200.000 mp spaţii retail după deschiderea mall-ului din Galaţi şi începe alte 3 proiecte

     Centrul comercial are o suprafaţă construită de 33.000 metri pătraţi şi este primul proiect de acest tip din oraşul Galaţi.

    Printre chiriaşi se numără Carrefour, H&M, C&A, Deichmann, NewYorker, Altex, Intersport, Leonardo, Reserved, Domo, CCC, Puma, Killtec şi Flanco. Pe lângă acestea, centrul are o zonă de restaurante, cafenele şi pentru petrecerea timpului liber.

    Amplasat pe Bilevardul George Coşbuc, principala axă nord-sud a oraşului, mall-ul oferă peste 1.400 de locuri de parcare.

    Peste 1.150 de locuri de muncă vor fi create odată cu deschiderea Shopping City Galaţi, atât pe partea de servicii administrative, cât şi în cadrul magazinelor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • S-a întors în România după 14 ani la New York. Astăzi vinde parfumuri în Bucureşti, Budapesta şi Reykjavik

    Am plecat din România în aprilie ’90, după ce intrasem la Liceul Lazăr. Am plecat împreună cu mama mea pentru a ne întregi familia. Tata era deja la New York„, îşi aminteşte Madeleine Florescu (39 de ani). Acolo a absolvit business internaţional la NYU şi apoi şi-a continuat studiile la Fashion Institute of Technology. Era cea mai apropiată specializare de domeniul în care lucra încă de când avea 16 ani, respectiv cel al produselor cosmetice.

    „Încă din liceu m-am angajat part-time în domeniu. Mergeam în department-store-uri, iar departamentul de cosmetice era invariabil la parter. Era locul unde mirosea cel mai frumos şi unde erau adunate cele mai frumoase femei„, povesteşte antreprenoarea într-o română fără urme de accent sau americanisme. A început să lucreze când era la liceu, iar primul său job a fost să vândă, din poziţia de asistent de vânzări. „A fost cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla„, spune Madeleine Florescu, care crede că de la americani a învăţat multe lucruri, inclusiv cât de importantă este experienţa.

    Pe un angajator nu îl interesează studiile tale, ci ceea ce ştii să faci, practica, explică ea. De altfel, şi astăzi îşi caracterizează stilul de management ca fiind american: „Nu cred în businessurile făcute doar din pasiune. Este nevoie şi de profesionalism şi de management bun„.

    În total a lucrat cinci ani în department store-uri pe partea de vânzări, la Macy pentru Dior, la Saks pentru Clinique şi la Bergdorf Goodman pentru Kanebo. Apoi a făcut trecerea de la raionul de cosmetice la birouri şi de la retailer la producător. „Am văzut amândouă feţele businessului din domeniu.„ În magazine trebuia să ţină legătura cu clientul, să se ocupe de inventar, de stocuri. „Când m-am angajat la Kanebo, în 2000, reprezentam o companie care voia să intre în marile magazine.„ În acel moment, compania japoneză – care se poziţiona pe segmentul de lux, mai sus decât multe dintre brandurile prezente la momentul acela – testa piaţa americană, una dintre cele mai puternice din lume.

    Madeleine Florescu a lucrat pentru Kanebo până în 2004 şi a ocupat de-a lungul timpului mai multe funcţii, precum business manager pentru New York, business manager regional şi apoi director de vânzări. „Clienţii mei erau Saks, Barney’s şi Bergdorf Goodman.„ În 2004 compania japoneză a fost preluată de un fond de investiţii al cărei plan de reorganizare a demotivat-o pe româncă, motiv pentru care a decis să renunţe la job. „Mă cucerise însă cultura japoneză şi nu mai voiam să lucrez pentru nicio altă companie din altă cultură„, îşi aminteşte astăzi Madeleine Florescu. În acel an a decis să revină în România.

    Spune că nu a pierdut niciodată legătura cu ţara, ba din contră, venea în România aproape în fiecare an. „La ultimele două vizite am simţit efervescenţa mediului de business, aşa că am decis să revin să văd ce pot face.„ Părinţii, îşi aminteşte acum, nu s-au întors cu ea, ba mai mult, nu i-au înţeles atunci nici decizia. „Plecaseră acolo ca să îmi asigure mie o viaţă mai bună.„ Astăzi, când se uită în urmă, spune că nu regretă deloc decizia luată, ba mai mult, nu s-ar mai întoarce în SUA – de fapt, nu ar mai pleca din România. „Când am venit mi-am dat termen de doi ani. Dacă nu găseam nimic de făcut, mă întorceam.„