BusinessMagazin

Tag: tineri

  • A creat un magazin online din care angajaţii marilor companii să îşi aleagă singuri beneficiile extrasalariale

    Stelian Bogza a creat alături de Adrian Sârbu platforma BenefitOnline.ro de beneficii opţionale pentru angajaţi, lansată pe piaţă în 2014 şi prin intermediul căreia angajaţii au acces la o gamă variată de beneficii, în limita unui buget oferit de angajator.

    Bogza are o experienţă de peste nouă ani în domeniul bancar şi financiar în segmentul relaţiilor business-to-business, marketing şi vânzări. Şi-a început cariera în banking în 2005, în cadrul companiei elene EFG Retail Services. În 2007 a devenit senior relashionship manager la Credit Europe Bank, dezvoltând relaţia cu retaileri importanţi din piaţă pentru implementarea şi acceptarea serviciilor de POS ale băncii. La scurt timp după preluarea ABN AMRO de către Royal Bank of Scotland, a fost recrutat pentru poziţia de merchant manager pentru divizia de carduri a bancii, funcţie prin care a devenit responsabil direct pentru strategiile de vânzare şi promovare, totodată şi de relaţia cu principalii clienţi ai băncii pentru segmentul carduri.

    În august 2009 şi-a început activitatea în cadrul Citibank, din funcţia de business development & cards partnerships manager, concentrându-se exclusiv pe divizia B2B, strategii de marketing şi vânzări de carduri bancare. În cei patru ani în care a avut această poziţie, a implementat şi gestionat cea mai mare reţea de reduceri din sistemul bancar local: 450 de retaileri cu peste 2.000 de puncte de vânzare. După aproximativ patru ani petrecuţi în Citibank, în iunie 2013, a fost recrutat de Western Union pentru funcţia de senior manager în dezvoltarea serviciilor de transfer de bani cu băncile pentru 12 ţări din regiunea Europei Centrale şi de Est

  • Cel mai bun sfat al unui fost angajat Google pentru tinerii care vor să-şi construiască o carieră

    Liz Wessel are doar 25 de ani şi este deja CEO. După ce a lucrat pentru Google timp de doi ani, ea a hotărât să-şi înfiinţeze propria companie. WayUp, firma tinerei de 25 de ani, este un site ce are peste 200.000 de utilizatori, studenţi care caută joburi la companii precum Microsoft, Uber, The New York Times, Disney sau Google, informează Business Insider.

    Primul sfat al lui Wessel pentru tinerii este să fie deschisi la oportunităţi. “Când ai 20 de ani trebuie să experimentezi, să nu-ţi fie frică să încerci lucruri diferite, să călătoreşti. În perioada asta trebuie să descoperi cine eşti”, a spus ea.

    Al doilea sfat este ca tinerii să nu alerge după bani, ci după fericire.”Ar trebui să te concentrezi să găseşti un loc, un job care te face fericit. Dacă doar cauţi un salariu mai mare sau prestigiu s-ar putea să-ţi faci un rău”, este de părere Liz Wessel. “Am mulţi prieteni care au intrat în domeniul financiar doar pentru că este un domeniul bănos, însă au renunţat între timp pentru că nu erau fericiţi”, adaugă ea.

  • Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Cine ştie să iubească n-a făcut pe nimeni să sufere*

    IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România  Autor al cărţii  „Bun simţ organizaţional“)

    În culturile de organizaţie bune, constructive, oamenii spun despre şefii lor că se mai supără, dar este pe bună dreptate supărarea şi ei pot da exemple de situaţii concrete în care şefii aveau motive să fie supăraţi. Invers, în culturile defensive, în care nu îi place nimănui să lucreze, oamenii spun că nu îşi înţeleg şefii, că sunt supăraţi mereu, parcă din principiu. Greşeli se întâmplă în ambele tipuri de culturi, însă dimensiunea reacţiei faţă de greşeală face diferenţa dintre un mediu de lucru bun şi unul toxic, pentru că acesta creează percepţia de corectitudine în mintea angajaţilor. Chiar dacă nu îmi convine o reacţie, dacă ştiu că interlocutorul meu are dreptate în reacţia lui, este infinit mai bine şi mai rezonabil de gestionat decât dacă nu înţeleg ce are interlocutorul cu mine.

    La fel este când vine vorba despre feedback sau despre evaluare: chiar dacă sunt evaluaţi prost, angajaţii din culturile constructive înţeleg de ce au primit acea evaluare şi, mai mult, ştiu cum şi ce au de îndreptat, pe când în culturile defensive oamenii se aşteaptă din capul locului la orice se întâmplă, este o mare predictibilitate a impredictibilităţii pentru că nu ştii când, cum şi la ce să te mai aştepţi şi cel mai indicat este să stai în gardă tot timpul. Tot din principiu.

    Din păcate, deşi există un infinit de forme de şcoli de management, de leadership, de business, există doar două dimensiuni pe care, dacă nu le ai, îţi iroseşti timpul la şcoala de management: caracterul sau dimensiunea morală şi experienţa de viaţă, mai exact expunerea la viaţă. Experienţa de viaţă nu trebuie să fie toată în acelaşi domeniu; mai mult, poate chiar să nu fie deloc experienţă de management, dar cu cât este mai diversă cu este atât mai utilă (sport, lectură, călătorii, hobbyuri, studii, curiozităţi personale, locuri de muncă anterioare, familie).

    Restul este o excepţională teorie, fabulos de utilă dacă vine să le completeze pe celelalte două, şi aproape inutilă dacă oricare dintre cele două lipseşte.

    Este interesantă forma de inutilitate în cazul lipsei uneia dintre cele două dimensiuni. Dacă eşti OK cu dimensiunea morală, dar nu ai expunere şi experienţă de viaţă, va fi greu (oricâtă bunăvoinţă ai avea) să ai concepte şi soluţii pragmatice pentru tot spectrul de situaţii de care abundă viaţa de manager şi poţi sfârşi prin a fi copleşitor de bun în ochii celorlalţi, dar epuizat şi devorat de propria bunătate şi toleranţă. Dacă lipseşte dimensiunea morală, dar există şcoala vieţii, situaţia devine gravă pentru că acest fel de om se va hrăni cu şi va devora bunătatea altora la nesfârşit, fără vreo urmă de conştiinţă. În prima situaţie se va spune că un astfel de om este “prea bun“, în al doilea caz proverbul “Lacomul, şi sătul, tot flămând este“ redă cel mai bine filosofia în care va funcţiona un astfel de om.

    Managementul se învaţă şi la şcoli de management, dar se învaţă exact în măsura în care vreo şcoală te poate învăţa iubirea şi succesul în relaţiile intime. Unele tehnici de management sunt nemaipomenite: tehnici de influenţare pozitivă, tehnici de negociere, tehnici de ascultare, tehnici de a da feedback, tehnici de facilitare. La fel, unele tehnici de seducţie sunt interesante: tehnica de a nu răspunde la telefon „din prima“, tehnica de a privi într-un fel anume, tehnica de a ceda greu, tehnica (foarte populară) de a dispărea pentru a vedea reacţia partenerului şi câte or mai fi… Dar toate acestea sunt tehnici, nicidecum nu sunt relaţia în sine, iar capacitatea de adaptabilitate, fie în management, fie în iubire, cere, pentru a fi de succes, caracter şi experienţă.

    Această analogie poate suna patetic, dar deprinderea anumitor priceperi cere, dincolo de tehnici, un fel de a fi care nu se învaţă de nicăieri, ci doar se clădeşte pas cu pas, cu răbdare şi cu conştiinciozitate.

    În mod interesant am observat că managerii buni, dar tineri, sunt mai degrabă exaltaţi şi studiază dezvoltare personală ca să îşi completeze experienţa de viaţă, în timp ce managerii buni şi bătrâni au pilde, analogii şi studii de caz de împărtăşit pentru că au deopotrivă şi dimensiunea morală, dar şi destulă anvergură în înţelegerea vieţii.

    Managerii tineri, doar cu experienţă de viaţă, sunt ca nişte prădătoare prinse în capcană şi se învârt ameţitor prin cercuri vicioase, au succese volatile.

    Managerii bătrâni care au reuşit să îşi construiască cariera mizând doar pe experienţa de viaţă au reuşit prea târziu să descopere valoarea dimensiunii morale şi tot ce mai speră este să nu fie deconspiraţi în lipsa lor de moralitate.

  • De ce este mai greu pentru tinerii de azi să îşi păstreze silueta, chiar dacă mănâncă la fel de mult ca tinerii de acum 20 de ani

    Autorii au studiat dieta a peste 36.000 de americani între 1971 şi 2008, precum şi activitatea fizică a 14.000 de oameni între 1988 şi 2006. Ei au grupat apoi aceste date şi le-au analizat în funcţie de activitate, vârstă şi indice de masă corporală. Ceea ce au descoperit este că o persoană care în anul 2006 avea aceleaşi obiceiuri alimentare şi sportive ca o persoană din anii ‘80 a avut un indice de masă corporală cu 2,3 puncte mai mare.

    Cu alte cuvinte, oamenii din ziua de azi au o greutate cu 10% mai mare decât cei din anii ‘80, chiar dacă au acelaşi regim de viaţă. „Rezultatele studiului nostru sugerează că tinerii din ziua de azi trebuie să urmeze un regim mai strict decât generaţiile trecute“, notează Jennifer Kuk, profesor în cadrul Universităţii din Toronto. „Studiul mai arată că există şi alţi factori, în afară de mâncare şi lipsa exerciţiilor fizice, care pot duce la obezitate“, explică Kuk, citată de The Atlantic.

    Care sunt însă ceilalţi factori? Până acum există doar teorii în această direcţie. Kuk a notat trei lucruri care ar fi putut determina o schimbare în metabolismul uman în ultimele decenii. În primul rând, oamenii sunt expuşi la mai multe chimicale care pot induce o creştere în greutate. Pesticidele sau conservanţii pot modifica procesele hormonale şi felul cum organismul nostru procesează grăsimea.

    În al doilea rând, consumul de medicamente a crescut într-un ritm ameţitor de la sfârşitul anilor ‘70 încoace – andidepresivele se numără printre medicamentele cu cele mai mari vânzări, iar printre efectele secundare cunoscute se află şi creşterea în greutate. În cele din urmă, autorii studiului consideră că bacteriile care ajung în organism pot avea un anumit impact asupra obezităţii. Consumul de carne a crescut în mod considerabil în ultimele decenii; luând în calcul şi faptul că producătorii folosesc hormoni şi antibiotice pentru a grăbi procesul de maturizare a animalelor, era de aşteptat ca bacteriile să sufere anumite mutaţii şi să afecteze apoi organismul uman.

    Concluzia, mai notează Jennifer Kuk, este că oamenii nu pot controla decât o parte din factorii care determină obezitatea. „Oamenii care suferă de obezitate sunt de multe ori ţinta ironiilor şi a glumelor proaste. Sunt consideraţi leneşi şi pofticioşi, dar de multe ori această impresie este una greşită. Dacă rezultatele noastre sunt corecte, atunci oamenii trebuie să mănânce mai puţin şi să facă mai mult sport doar pentru a arăta ca părinţii lor.“

    O serie de poze care circulă pe internet, numită „Old economy Steve“, ironizează mesajele pe care milenialii le primesc de la cei mai în vârstă. Personajul principal este un adolescent din anii ‘80 care dă sfaturi de viaţă celor născuţi în preajma noului mileniu. În ciuda campaniilor derulate în media şi la nivelul instituţiilor de învăţământ, numărul persoanelor care suferă de obezitate în Statele Unite s-a dublat în ultimele patru decenii. Adulţii sedentari consumă, în medie, cu 800 de calorii mai mult decât strictul necesar, potrivit unor date publicate de Asociaţia Americană a Diabeticilor.

    Oamenii sunt asaltaţi de reclame pentru mâncare, pentru fast-food sau pentru băuturi răcoritoare care conţin cantităţi uriaşe de zahăr. Locurile destinate sportului sunt din ce în ce mai puţine, mai scumpe sau mai inaccesibile, iar poluarea este şi ea un factor agravant. „Steve din anii ‘70“ este personajul central al unei serii de glume care circulă, de câteva luni bune, pe internet. Rolul său este acela de a ironiza mesajele transmise de generaţiile mai vechi celor din generaţiile tinere, precum milenialii: „Steve a absolvit facultatea şi a găsit imediat o slujbă“ sau „Steve a trebuit să muncească în timpul facultăţii pentru a-şi putea plăti taxele“ sunt doar câteva dintre mesajele amuzante care circulă online. Putem acum adăuga şi următoarea: „Steve mânca zilnic la McDonald’s, dar nu a luat 50 de kilograme în greutate“.

  • Despre clişeu, în teorie şi în practică

     Au fost câţiva fericiţi care au putut cumpăra totuşi single-ul, printre care şi semnatarul acestor rânduri; şi această istorioară mi-a venit în minte în momentul în care am decis să scriu despre clişee. Pentru că Dan Andrei Aldea, astăzi stabilit în Germania, a parodiat pe Noi nu ne temem“ tocmai clişeele muzicale ale momentului – cântecele patriotice pline de îndemnuri şi elanuri, muzica folk tânguitoare sau refrenele rock mai dure. Versurile cântecului sunt compuse de Marin Sorescu, iar povestea este a cea a luptei sătenilor din satul Derdeluş cu omizile care le ameninţau recolta. 

    Să ne înţelegem, nu înseamnă că toată producţia muzicală a momentului era clişeistică, pentru că atunci au apărut, indiferent de regim sau poate în ciuda sa, melodii, formaţii şi cântăreţi care sunt ascultaţi şi în ziua de astăzi, după zeci şi zeci de ani. Dar au fost destui inşi, ca şi în prezent de altfel, care au făcut carieră din câteva acorduri; în plus, ritmurile corurilor patriotice erau în stare să te scoată din minţi, la propriu, şi probabil cu acest tip de creaţie, dacă o putem numi aşa, a avut treabă Aldea. Pentru curioşi, piesa există pe YouTube şi merită, în mod sigur, mai mult decât cele 4.600 de ascultări de acum. Iar poezia lui Sorescu va despărţi capitolele acestui text; cititorii vor decide dacă omizile au sau nu legătură cu clişeele.

    Omizi, voi ultimi luciferi,  /  Cu peri băloşi pe trupul hâd,  /  V-aud prin pomii fructiferi,  /  Croncănitoare ca şi ieri,  /  Cum paşteţi frunza, cât de cât.

    Corporatist sau antreprenor, şef sau subaltern, angajat sau angajator, consumator de prelegeri de dezvoltare personală sau profesională, nu veţi putea să nu remarcaţi o standardizare a replicilor, a discursurilor sau a termenilor folosiţi în numai în afaceri, dar şi în cotidian. De câte ori nu v-a informat un CV că veţi avea de-a face cu o persoană proactivă? De câte ori aţi auzit că oamenii sunt cea mai importantă resursă a unei companii, de câte ori aţi citit îndemnul „think outside the box“, de câte ori aţi fost înştiinţat că “schimbarea începe cu tine“ şi de câte ori un vorbitor motivaţional v-a îndemnat “să treceţi la următorul nivel“? Câte melodii moderne apar în formula fată/băiat cu doi băieţi/fete dansatori în spate, cu recitativ rap la refren dacă avem o fată cântăreaţă şi cu o frază muzicală lentă cântată de o fată dacă interpretul este băiat? Câte serii de supereroi trecând prin aceleaşi confruntări cu forţele întunericului am văzut, vedem sau vom vedea pe ecranele cinematografelor? Câte cărţi, de la Codul lui DaVinci încoace, create pe şablonul misterului cu tentă religios-(pseudo)ştiinţifică, menit să răstoarne valorile întregii lumi, să mai citim? De câte ori oamenii „au luat cu asalt supermarketurile“, de câte ori a coborât sau a urcat “mercurul din termometre“, câte “fiare contorsionate“ pe şosele sau câte autorităţi au fost “luate prin surprindere de venirea iernii“? Asta ca să nu mai vorbim de replicile standard de care este plin Facebook, de cugetările cu poză like‑uite şi share-uite, de subiectele standard ale reţelelor sociale şi de focurile de paie iscate de acestea.

    Rodica Zafiu, profesor universitar doctor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, defineşte clişeul drept o asociere de cuvinte, o sintagmă care începe prin a fi o inovaţie, care se banalizează apoi, intră în uz şi începe să se repete supărător. Clişeele sunt inevitabile şi, spune Rodica Zafiu, odată preluate de presă, nu trebuie musai condamnate, fiind un fel de rău necesar pentru a face comunicarea mai comodă; pot supăra pe cei atenţi la eleganţa exprimării, dar, în cazul persoanelor mai puţin atente sau mai puţin cultivate, activează o înţelegere rapidă şi minimală. Devin supărătoare atunci când se transformă în automatisme fără rost.

    Totuşi, cu îngăduinţă sau fără în privire, să facem nişte calcule: în limba română sunt în jur de 70.000 de cuvinte, din care în jur de 1.500 fac parte din fondul principal. Pentru a avea încă un reper, să spunem că Eminescu a folosit în opera sa literară cam 5.000 de cuvinte, din care 3.000 pot fi socotite “de bază“. Cu o asemenea bogăţie lingvistică, de ce apar, totuşi, clişee, şi de unde vine nevoia de standardizare a discursului?

    Psihologul Claudiu Ganciu spune că este vorba despre anumite concepte care, la un moment dat, ocupă piaţa şi gândirea. “Este cazul «inteligenţei emoţionale», care a fost şi este un termen în vogă. În sine, termenul este o descriere a ceva ce există deja şi care nu presupune nicio dinamică. Termenul în sine, din punct de vedere psihologic, este, practic, inutilizabil, este ca şi cum ai spune despre cineva că este o fiinţă umană. Dar a prins. Faptul că atrage atenţia este în sine un rol pozitiv, de genul «Haideţi să ne gândim la faptul că omul are o inteligenţă şi are şi emoţii». În spatele stereotipului este ceva ce există, care are sens. Dar totul este îmbrăcat într-o mişcare de marketing“, explică Ganciu. 

    Şi, adaugă el, mai apare un aspect, al multiplicării; de exemplu, cu cât sunt mai multe boli, cu atât sunt mai multe medicamente. “Şi atunci se urmăreşte o diversitate a bolilor, din motive preponderent economice. Cam toţi copiii suferă acum de ADHD, înainte sufereau de autism, sunt mode care vin, trec şi ocupă gândirea şi piaţa. La fel este în zona clişeului. Mişcarea este spre o nivelare de genul «Avem puţine cuvinte şi le folosim pe acelea».“ O mare parte din clişee sunt traduceri mai mult sau mai puţin forţate din engleză, pe care le facem împinşi fiind de globalizare. “Limba engleză este de referinţă, indiferent de naţionalitate ne înţelegem în engleză când nu ştim limba localnicilor. Nu avem încă, după 25 de ani, oameni suficient de creativi, care să creeze cuvinte în limba română, mai ales cuvinte tehnice în limba română. Nu există o gândire românească care să fie promovată, care să folosească termeni autohtoni cu un mare potenţial filosofic şi social. Dacă ar fi o gândire în limba română, ar există şi o utilizare a vocabularului român“, spune Ganciu.

    Clişeele sunt la îndemână, ne vin uşor, sunt primele pe limbă, iar uneori dau impresia de profesionalism sau de credibilitate, pentru că sunt cuvinte pe care le auzi des şi sunt acceptate, spune Sandra Jitianu, manager în cadrul firmei de consultanţă în management Ensight Management Consulting. „Pot fi folosite din prudenţă. În anumite împrejurări te acoperi cu un clişeu, nu sari în ochi ca vorbitor sau emiţător de păreri, sau poate vrei să fii convenţional, să te menţii într-o zonă neutră, în care nu poţi fi atacat. Poate să fie şi din lene – «Nu stau să caut un cuvânt românesc, nu stau să caut un cuvânt mai cu miez sau cu sens, spun ce îmi vine primul lucru, pentru că este cel mai indicat». Aceasta pentru că vreau să proiectez o imagine de credibilitate, de importanţă proprie, sau din neştiinţă, dar şi, uneori, pentru că sunt cele mai potrivite. Într-o situaţie tipică foloseşti un şablon“, adaugă Sandra Jitianu.

    Şi mai este vorba şi de rutină. Rutina este bună, nu strică şi creează disciplină, dar devine dăunătoare în momentul în care începe să ştirbească din autenticitate, când abate individul de la potenţialul său, crede Iuliana Stan, managing partner la compania de consultanţă Human Synergistics România. “Îţi poţi urma visul şi dacă nu-ţi spune cineva, dar dacă îţi spune, te stimulează. «Urmează-ţi visul» nu ar trebui să fie un stimul, ci un rezultat. «Dezvoltarea personală», un alt clişeu corporatist, este bună, dar trebuie făcută în mod discret. Toată lumea se dezvoltă într-un mod sau altul, dar dacă fac o lozincă din asta nu ştiu dacă obţin ceva.“

     

     

  • Când preotul şi-a lăsat privirea în jos a îngheţat: ”E o blasfemie adusă Domnului!”. De ce au fost daţi afară din biserică aceşti miri

    Alegerea rochiei de mireasă este extrem de importantă pentru oricare femeie care urmează să se căsătorească. Din păcate, pentru tinerii din imagine rochia de mireasă le-a purtat ghinion în ziua nunţii.

    Preotul a refuzat să îi căsătorească pe motiv că mireasa era nu avea o rochie adecvată, iar ţinuta ei ar fi fost o blasfemie adusă Domnului.

    Când preotul şi-a lăsat privirea în jos a îngheţat: ”E o blasfemie adusă Domnului!”. De ce au fost daţi afară din biserică aceşti miri

     

  • Doi români vor să determine lumea să renunţe la parole într-o perioadă când securitatea cibernetică este tot mai importantă

    Într-o perioadă când securitatea cibernetică apare tot mai des în lumina reflectoarelor ca o necesitate în lumea modernă, doi români vor să determine lumea să renunţe la parole. Şi nu doar la parolele 1234, ci la toate, oricât de complexe ar fi.

    Unloq este un start-up, fondat de Mircea Patachi şi Adrian Bunta, care se adresează în special firmelor. Cei doi vor să renunţăm la parole, dar nu şi la securitate. Sistemul lor funcţionează pe bază de notificare transmisă către telefonul mobil al utilizatorului. Pentru a folosi un asemenea sistem, este nevoie de aplicaţia Unloq (Android şi iOS) şi ca tehnologia Unloq să fie instalată în sistemul companiei, „în doar câteva linii de cod“. La prima acţiune de autentificare de pe un browser, utilizatorul îşi introduce e-mailul şi un cod temporar este generat, apoi se cere validarea cererii de autentificare pe telefon. Astfel autentificarea ar trebui să fie sigură şi nu ar trebui să-ţi mai baţi capul cu parolele. Cât de sigură este aplicaţia? „Soluţia bazată pe notificări (pentru autentificări şi autorizări de tranzacţii) este chiar mai sigură decât ce vedem în prezent pentru soluţiile bancare“, susţine Mircea Patachi.

    Toată povestea a început de la „o frustrare personală. Prea multe conturi, prea multe parole, ajunsesem să-mi petrec prea mult timp pentru administrarea conturilor. Trebuia să existe o soluţie mai bună. Mai sigură, dar în acelaşi timp uşor de folosit. Parolele, în mod specific, cred că va trebui să dispară sau cel puţin să se reducă la un număr care să fie administrabil de o persoană“, spune Patachi.

    După cum spuneam, soluţia clujenilor se îndreaptă spre afaceri şi companii care au date sensibile, care îşi mută datele în infrastructuri publice sau hibride şi care sunt dispuse să instaleze soluţia atât în sistemul propriu cât şi pe telefoanele mobile ale angajaţilor. „Pentru început ne aşteptăm ca afacerile care gestionează date sensibile să fie cei care ne vor adopta în prima fază. Ne referim aici la companii care activează în domeniul financiar, medical, precum şi întreprinderi care deţin IPR subtanţial şi doresc să asigure protecţia acestora“, a spus Mircea Patachi.

    Pe lângă autentificare, serviciul Unloq oferă şi chei de criptare pentru găzduirea datelor din cloud. De multe ori, datele din cloud sunt păstrate fie necriptate, fie sunt criptate cu o cheie care e ţinută de furnizorul serviciului de găzduire a datelor. Prin intermediul Unloq, un astfel de serviciu (sau o companie care îşi găzduieşte datele pe o infrastructură publică sau de tip hibrid) poate cripta datele cu cheia clientului. „Serviciul de cloud va primi această cheie în momentul autentificării clientului şi o va folosi pe parcursul sesiunii acestuia pentru a-i putea servii datele cerute. Astfel datele devin «irelevante» pentru oricine nu are cheia“, susţine Patachi.

    Spre deosebire de un sistem de autentificare în doi paşi, pentru accesarea contului utilizatorul primeşte un SMS cu un cod pe care e nevoie să-l introducă în browser, Unloq ar fi mai ieftin. Mircea Patachi spune că „preţul unui SMS fluctuează între 0,0075 dolari şi 0,5 dolari, iar unele companii oferă servicii de autentificare în doi paşi cu preţuri de până la 8 dolari/utilizator/lună, pe când Unloq oferă servicii de autentificare la preţuri de maximum 0,005 dolari/utilizator/lună“.

  • Doi români vor să determine lumea să renunţe la parole într-o perioadă când securitatea cibernetică este tot mai importantă

    Într-o perioadă când securitatea cibernetică apare tot mai des în lumina reflectoarelor ca o necesitate în lumea modernă, doi români vor să determine lumea să renunţe la parole. Şi nu doar la parolele 1234, ci la toate, oricât de complexe ar fi.

    Unloq este un start-up, fondat de Mircea Patachi şi Adrian Bunta, care se adresează în special firmelor. Cei doi vor să renunţăm la parole, dar nu şi la securitate. Sistemul lor funcţionează pe bază de notificare transmisă către telefonul mobil al utilizatorului. Pentru a folosi un asemenea sistem, este nevoie de aplicaţia Unloq (Android şi iOS) şi ca tehnologia Unloq să fie instalată în sistemul companiei, „în doar câteva linii de cod“. La prima acţiune de autentificare de pe un browser, utilizatorul îşi introduce e-mailul şi un cod temporar este generat, apoi se cere validarea cererii de autentificare pe telefon. Astfel autentificarea ar trebui să fie sigură şi nu ar trebui să-ţi mai baţi capul cu parolele. Cât de sigură este aplicaţia? „Soluţia bazată pe notificări (pentru autentificări şi autorizări de tranzacţii) este chiar mai sigură decât ce vedem în prezent pentru soluţiile bancare“, susţine Mircea Patachi.

    Toată povestea a început de la „o frustrare personală. Prea multe conturi, prea multe parole, ajunsesem să-mi petrec prea mult timp pentru administrarea conturilor. Trebuia să existe o soluţie mai bună. Mai sigură, dar în acelaşi timp uşor de folosit. Parolele, în mod specific, cred că va trebui să dispară sau cel puţin să se reducă la un număr care să fie administrabil de o persoană“, spune Patachi.

    După cum spuneam, soluţia clujenilor se îndreaptă spre afaceri şi companii care au date sensibile, care îşi mută datele în infrastructuri publice sau hibride şi care sunt dispuse să instaleze soluţia atât în sistemul propriu cât şi pe telefoanele mobile ale angajaţilor. „Pentru început ne aşteptăm ca afacerile care gestionează date sensibile să fie cei care ne vor adopta în prima fază. Ne referim aici la companii care activează în domeniul financiar, medical, precum şi întreprinderi care deţin IPR subtanţial şi doresc să asigure protecţia acestora“, a spus Mircea Patachi.

    Pe lângă autentificare, serviciul Unloq oferă şi chei de criptare pentru găzduirea datelor din cloud. De multe ori, datele din cloud sunt păstrate fie necriptate, fie sunt criptate cu o cheie care e ţinută de furnizorul serviciului de găzduire a datelor. Prin intermediul Unloq, un astfel de serviciu (sau o companie care îşi găzduieşte datele pe o infrastructură publică sau de tip hibrid) poate cripta datele cu cheia clientului. „Serviciul de cloud va primi această cheie în momentul autentificării clientului şi o va folosi pe parcursul sesiunii acestuia pentru a-i putea servii datele cerute. Astfel datele devin «irelevante» pentru oricine nu are cheia“, susţine Patachi.

    Spre deosebire de un sistem de autentificare în doi paşi, pentru accesarea contului utilizatorul primeşte un SMS cu un cod pe care e nevoie să-l introducă în browser, Unloq ar fi mai ieftin. Mircea Patachi spune că „preţul unui SMS fluctuează între 0,0075 dolari şi 0,5 dolari, iar unele companii oferă servicii de autentificare în doi paşi cu preţuri de până la 8 dolari/utilizator/lună, pe când Unloq oferă servicii de autentificare la preţuri de maximum 0,005 dolari/utilizator/lună“.

  • Cum să te îmbogăţeşti înainte de 35 de ani: SECRETUL celor care şi-au creat imperii financiare – VIDEO

    De la Mark Zuckerberg, a cărui avere este estimată la 41,6 miliarde de dolari, la Elizabeth Holmes, CEO-ul companiei Theranos, care a revoluţionat sistemul de sănătate din Statele Unite, lista publicată de Business Insider include tineri care au creat imperii financiare pornind de la singurul capital de care dispuneau: ideile.

    Pe listă se mai regăseşte Nathan Blecharczyk, care la 32 de ani are o avere estimată la 3 miliarde de dolari, obţinută din afaceri cu IT. Nathan Blecharczyk a început să fie pasionat de calculatoare încă de la 12 ani.

    Elizabeth Holmes a fondat compania Theranos, care încearcă să revoluţioneze testele de sânge. 

    În clasament se regăseşte şi Scott Daniel Duncan (32 de ani), moştenitor al lui Dan L. Duncan, co-fondator al Enterprise Products Company din industria petrolului şi gazelor, care are o avere estimată la 5 miliarde de dolari.

    Clasamentul este completat de al treilea co-fondator al Facebook, brazilianul Eduardo Saverin (33 de ani), a cărui avere se ridică la 5,3 miliarde de dolari.

     

  • O boală de care nu a auzit nimeni afectează tot mai mulţi tineri. La 19 ani, unul dintre aceştia a suferit două atacuri de cord

    Oli Loyne avea doar 20 de ani când a murit în urma unui atac de cord. El îşi revenise după alte două atacuri suferite la 19 ani, dar cel de-al treilea i-a fost fatal.

    Loyne lua steroizi şi ridica greutăţi câteva ore pe zi – activitatea care i-a adus sfârşitul. Toate acestea datorită unei boli numite bigorexia: nemulţumirea faţă de propriul corp. Bigorexia este o boală psihică ce se manifestă precum anorexia, dar în sens invers, adică pacienţii sunt nemulţumiţi de masa lor musculară şi au impresia, în mod constant, că aceasta trebuie mărită.

    Ultimele studii arată că 10% din tinerii din Marea Britanie suferă de această boală. Bigorexia afectează atât femei cât şi bărbaţi, dar cei din urmă sunt mai predispuşi la ea; afecţiunea poate duce la depresia şi chiar tendinţe suicidale.

    Sarah Loyne, mama lui Oli, a povestit celor de la DailyMail că tânărul era obsedat de imaginea sa: “Era nemulţumit pentru că era mic de statură. Încerca să compenseze asta prin creşterea masei musculare”, a spus ea. “Nu reuşeam să ne înţelegem cu el. Spunea tot timpul că trebuie să fie mai mare, că trebuie să ajungă la imaginea pe care şi-o formase în minte.”

    Cauzele ce duc la apariţia acestei boli nu sunt încă ştiute, dar mai mulţi psihologi sunt de părere că anumite traume din copilărie pot duce la bigorexie.