Tag: preluare

  • ANAF şi CFR Marfă vor prelua datorii CFR SA de 120 milioane lei, respectiv 606 milioane lei

     Prevederile sunt incluse într-un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru reglementarea unor măsuri financiar fiscale, elaborat de Ministerul Transporturilor.

    “Având în vedere că reducerea arieratelor către bugetul general consolidat este una dintre ţintele convenite prin Scrisoarea de intenţie şi Memorandumul tehnic de înţelegere din Aranjamentul Stand-by de tip preventiv dintre România şi Fondul Monetar Internaţional, pentru asigurarea încadrării în acest obiectiv este necesară promovarea măsurilor propuse prin prezentul act normativ. Neîncadrarea în ţinta de reducere a arieratelor convenită cu acesta ar avea drept consecinţă derularea cu dificultate a Aranjamentului Stand-by”, se spune în nota de fundamentare a proiectului.

    Caracterul de urgenţă este justificat de necesitatea adoptării acestei măsuri în vederea stingerii creanţelor către bugetul de stat, atenuând astfel şi impactul social al proceselor de restructurare şi reorganizare a societăţilor comerciale, arată autorii documentului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Provus personalizează cardurile UniCredit Ţiriac Bank

    Provus va personaliza toate tipurile de carduri emise de UniCredit Ţiriac Bank: carduri cu bandă magnetică, chip & PIN,  cu sau fără cod de bare, emise sub sigla Visa şi MasterCard. Anterior preluării, personalizarea cardurilor se făcea în cadrul băncii, cu echipamente proprii. Provus a preluat în întregime aceste echipamente, împreună cu echipa care gestiona activitatea de personalizare.

    “Pentru 2013 avem în plan atât creşterea volumelor de procesare a tranzacţiilor efectuate cu carduri bancare, cât şi dezvoltarea susţinută a activităţii de personalizare a cardurilor, iar prin preluarea serviciilor de personalizare a cardurilor UniCredit Ţiriac Bank ne completăm portofoliul cu încă o instituţie financiară de prestigiu”, a declarat Utku Ogrendil, CEO al Provus Service Provider şi preşedintele Consiliului de Administraţie al RomCard.

    “Am luat decizia de a externaliza serviciul de personalizare a cardurilor către Provus Service Provider deoarece ne dorim să fim cât mai eficienţi pentru clienţii noştri, atât din punctul de vedere al proceselor, cât şi al costurilor aferente acestei activităţi”, a declarat Daniel Ghiulea, director de operaţiuni în cadrul UniCredit Ţiriac Bank.

    Serviciile integrate de personalizare care vor fi prestate de Provus pentru UniCredit Ţiriac Bank sunt: achiziţia cardurilor, managementul stocurilor, personalizarea, împlicuirea şi livrarea securizată, în conformitate cu standardele impuse de VISA/ Mastercard.

    Provus Service Provider administrează peste 1.500 terminale ATM şi 9.200 terminale POS, personalizează în medie peste 100.000 de carduri lunar şi procesează peste 3 milioane de carduri şi 3,5 milioane de tranzacţii pe lună.

  • CFR Marfă va prelua datorii la stat de 606 milioane lei de la CFR Infrastructură, prin compensare

     “Va fi o ordonanţă de urgenţă prin care CFR Marfă va prelua datoria de 606 milioane lei pe care CFR Infrastructură o are la ANAF. Prin această operaţiune, ANAF va descărca pe CFR Infrastructură de creanţă, iar CFR Marfă îşi va stinge parţial datoria pe care o are la CFR Infrastructură. În pasul al doilea, statul va putea transforma datoriile preluate în acţiuni, în vederea privatizării. Prin această procedură se scad semnificativ şi arieratele companiilor de stat monitorizate de FMI, şi se completează şi veniturile bugetare”, au declarat pentru MEDIAFAX sursele guvernamentare.

    Operaţiunea a fost discutată şi cu reprezentanţii Comisiei Europene.

    Potrivit strategiei de privatizare a CFR Marfă, aprobată de Guvern în luna februarie, CFR Marfă înregistra datorii totale de 1,8 miliarde lei, dintre care circa 600 milioane lei la buget şi 600 milioane lei către CFR Infrastructură, restul reprezentând penalităţi de întârziere şi restanţe către furnizori privaţi

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Compania americană Verizon neagă că ar avea intenţia să preia grupul Vodafone

     Verizon rămâne, însă, interesată de participaţia de 45% deţinută de partenerul Vodafone la compania mixtă Verizon Wireless, cel mai mare operator de telefonie mobilă din SUA, scrie CNBC.

    Anunţul companiei, transmis într-un comunicat, contrazice un articol apărut pe blogul Financial Times, în care surse neidentificate afirmau că Verizon şi AT&T, principalul său rival din SUA, lucrează la o ofertă pentru Vodafone, prin care Verizon să preia activele americane ale grupului britanic, iar AT&T restul operaţiunilor. Grupul Vodafone este evaluat la 245 miliarde de dolari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Abris a preluat Cargus

    Tranzacţia care a transferat compania de curierat intern de la Deutsche Post DHL la Abris Capital Partners a fost semnată în octombrie 2012 şi aprobată de autorităţi în primul trimestru al anului curent. Abris devine astfel proprietar al Cargus, companie deţinută de Deutsche Post DHL în ultimii patru ani.

    Transferul companiei Cargus de la Deutsche Post DHL la Abris a fost semnat în octombrie 2012 şi aprobat de Consiliul Concurenţei la începutul acestui an. Cargus are peste 900 de angajaţi şi a fost deţinută de Deutsche Post DHL în ultimii patru ani.  Fondată în 1991, este prima companie de curierat din România şi ocupă momentan al doilea loc pe piaţa locală de profil, după FAN Courier.

    Abris Capital Partners este o companie independentă de administrare a fondurilor private de investiţii (private equity) specializată în oportunităţi în ţări ale Europei Centrale şi de Est. Prin intermediul celor trei birouri din Varşovia, Bucureşti şi Kiev administrează două fonduri de peste 750 de milioane de euro în continuă expansiune.

  • Liderul lactatelor din Turcia a preluat fabrica Tnuva

    Preşedintele consiliului de administraţie al Sutaş, Muharrem Yilmaz spune despre noua investiţie. ”România este o ţară importantă în Balcani prin economia sa aflată în dezvoltare, apartenenţa la Uniunea Europeană şi prin piţa sa de 22 de milioane de consumatori.

    În momentul în care operaţiunile noastre din România vor porni, ţintim să acoperim cât mai bine piaţa Europei Centrale şi de Est.”
    Yilmaz a mai spus că Sutaş va coopera cu universităţi, instituţii, producători de lactate, alţi actori din industrie şi guvern pentru a creşte calitatea şi capacitatea de producţie de lactate din România.

    Oficialul a mai declarat că Sutaş intenţionează să investească în ferme, o fabrică de nutreţuri, precum şi facilităţi de reciclare şi energie regenerabilă.Sutaş a avut în 2012 o cifră de afaceri de 650 de milioane de euro şi peste 4000 de angajaţi.Iraelienii de la Tnuva, care făcuseră un parteneriat cu francezii care deţin marca de lactate Yoplait, au irosit bani mulţi în România. În urmă cu opt ani, israelienii făceau un pariu imens cu piaţa locală, investind dintr-un foc nu mai puţin de 55 de milioane de euro.


    Cine a alungat Burger King, Dunkin’ Donuts, Kiabi, Yoplait sau Esprit din România


    Planurile la acea vreme erau mari iar reprezentantul Yoplait declara pentru Business Magazin, chiar înainte de a pune efectiv produsele pe rafturi, că “în numai câţiva ani vom ajunge lideri de piaţă”. În ciuda faptului că piaţa era şi în acel moment puternic concurenţială, Bertrand Cateaux, reprezentantul Yoplait, aducea drept argument calitatea produselor.

    Anii au trecut, iar povestea nu a avut deloc un final fericit în ciuda investiţiilor masive făcute în promovarea, amplasarea pe spaţii mari de raft şi în ferma de vaci de la Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu. La finalul lui 2011 israelienii au abandonat lupta şi au depus o cerere de intrare în insolvenţă la Tribunalul Ilfov.

    Finanţarea investiţiei Tnuva din România a fost realizată şi cu ajutorul băncilor, pe listă aflându-se BRD Group Société Générale, Banca Românească, membră a grupului National Bank of Greece, şi National Bank of Greece, care la sfârşitul lui 2006 au deschis o linie de credit de 25,3 milioane de euro pentru producătorul de lactate. Fabrica n-a găsit cumpărători, deşi a fost scoasă anul trecut la mezat cu un preţ de 12,3 milioane de euro, la a doua strigare. Iar vacile din ferma de la Adunaţii Copăceni au fost vândute cu un discount de 80%, deşi iniţial fuseseră evaluate la 2 milioane de euro.

  • SAS Grup lansează servicii de tip valet pentru spălarea, alimentarea şi verificarea maşinilor

    “Serviciile de tip valet vor veni în întâmpinarea angajaţilor şi managerilor care sunt ocupaţi peste zi şi pentru care este greu să îşi mai aloce încă aproape o oră pe drumul spre casă pentru a-şi spăla maşina, a-i face plinul şi a se îngriji de aceasta. În plus, angajaţii AutoCurat.ro care prestează aceste servicii de valeting au cunoştinţe mecanice şi pot efectua o verificare tehnică primară a vehiculelor”, a declarat Adrian Dinu, directorul general al SAS Grup, care deţine AutoCurat, o reţea de spălătorii auto care furnizează servicii pe bază de abonament exclusiv pentru persoane juridice.

    AutoCurat.ro presteaza deja şi servicii de detailing, având staţii mobile care se pot deplasa la sediile companiilor. Detailingul se realizează cu cele mai performante aparate de curăţare cu aburi. AutoCurat.ro are o reţea de peste 200 de spălătorii cu care colaborează: acestea îşi păstrează autonomia şi, în plus, furnizează servicii pentru flotele auto. “Iniţial aveam de gând să extindem reţeaua la peste 500 de spălătorii, dar practica a dovedit că nu a fost nevoie: majoritatea companiilor cărora ne adresăm, care au flote cu un număr semnificativ de maşini, se află în oraşele mari din ţară, aşa încât ne-am concentrat asupra marilor oraşe şi împrejurimilor acestora în care sunt locate flotele clienţilor nostri. Pe viitor vom dezvolta reţeaua acolo unde clienţii noştri o vor cere”, a precizat Adrian Dinu.

    În reţeaua Autocurat.ro sunt 24 spălătorii în Bucureşti, 11 în judeţul Prahova, 7 în Argeş, 8 în Vâlcea, 6 în Braşov, iar în marile oraşe se regăsesc în medie 3-4 spălătorii afiliate.

    Companiile care sunt clienţi ai Autocurat.ro plătesc o singură factură ce acoperă toate spălările vehiculelor din flotă, în toată ţara, pe o anumită perioadă de timp, de obicei lunar. Acest mod de lucru simplifică foarte mult lucrurile, în comparaţie cu decontarea spălărilor fiecărui vehicul pe bază de bon fiscal şi, în plus, oferă managerilor un control mai mare asupra acestui tip de cheltuieli. Serviciile de car valeting vor funcţiona în acelaşi sistem.

  • Profi ajunge la 157 de magazine

    “Odată cu dobândirea unei noi identităţi, acest fost magazin Alimentara ajunge să desfacă gama de peste 5000 de produse ale reţelei noastre”, declară directorul general Profi Rom Food, Pawel Musial.

    Amplasat in complexul comercial Mercur, pe str. Detunata nr.1, magazinul are o suprafata totala de 605 mp si o sala de vanzari de 386,3 mp.
    Odata cu aceasta inaugurare, Profi lanseaza o tombola al carei premiu este o masina Dacia Logan – Acces 1.2 16V 75CP; premiul poate fi câştigat de cumparatorii din magazinele reţelei din Cluj pana la 30 aprilie2013. Extragerea bonului castigator va avea loc in data de 1.05.2013.

    Profi detine 157 magazine in 88 de localitati din 36 judete. În segmentul supermarketurilor, ple plan local operează şi reţele precum Mega Image, Billa, Carrefour şi lanţuri deţinute de companii cu activităţi de producţie, precum Angst, CrisTim, Agricola, CarmOlimp sau Ana şi Cornel.

  • Operaţiunile Dufa pentru România şi Bulgaria preluate de AdePlast

     ”Atâta vreme cât avem capacitatea, ştim şi putem să producem la standardele impuse de Meffert AG am decis să aducem lângă marca de vopsele AdePlast şi un alt brand cu notorietate şi cotă importantă de piaţă,” declară Marcel Bărbuţ, CEO AdePlast..

    “Am ales compania AdePlast pentru a reprezenta marca Dufa în România dat fiind ca în spatele investiţiilor masive din ultimii ani se află o strategie puternică de dezvoltare, care are la bază un model cu adevărat german de organizare. Mai mult decât atât, noile capacităţi de producţie sunt de un nivel tehnic de ultimă generaţie.

    De asemenea, între AdePlast şi Meffert va exista o sinergie şi pe zona de mortare uscate şi polistiren, astfel că vom prelua de aici produse pentru o parte din pieţele în care suntem prezenţi”, declară Dieter Meffert, CEO Meffert A.G., deţinătorul mărcii Dufa. 

    Divizia Vopsele a AdePlast a preluat departamentul de vânzări, distribuţia şi clienţii cu care funcţiona Dufa în România, iar producţia de vopsea a Dufa a fost transferată în fabricile AdePlast, în primă fază la Oradea, ulterior, după deschidere, şi în cea din Ploieşti.

    ”Pentru moment producem vopselele Dufa în fabrica noastră de la Oradea, o fabrică cu tehnologie de ultimă generaţie, urmând ca din vara acestui an să demarăm producţia şi în fabrica din Ploieşti, odată cu pornirea acesteia, programată pentru luna iunie” declară Bogdan Pîrvu, director divizia vopsele a AdePlast.

    În primă fază produsele premium marca Dufa vor fi importate din Germania, de la fabricile grupului Meffert AG. În contrapartidă AdePlast va produce pentru Meffert, sub brand privat, mortare, adezivi si polistiren pentru pieţele din Germania, Ungaria şi Ucraina.

    ”Divizia vopsele a AdePlast va funcţiona cu două departamente diferite de vânzări, câte unul pentru fiecare dintre cele doua mărci de vopsea. Astfel, în mai puţin de 3 ani ne propunem să devenim unul dintre jucătorii importanţi şi pe această piaţă.” declară Bogdan Pîrvu.

    Anul trecut AdePlast a vândut vopsele şi tencuieli decorative în valoare de aproximativ 1,7 milioane  de euro. La aceasta se adaugă suma realizată de Dufa în România anul trecut, de aproximativ 1,9 milioane de euro. ”Pentru 2013, asteptam o crestere semnificativa a cifrei de afaceri pentru Divizia Vopsele a Adeplast fata de suma vanzarilor realizate de cele două branduri, Dufa şi Adeplast în 2012, pe seama sinergiilor,” declară Bogdan Pîrvu.

    Compania AdePlast a anunţat la începutul lunii martie un amplu proces de reorganizare a afacerii, pe trei divizii de business: Divizia Vopsele, Divizia Termosistem şi Divizia Adezivi şi Mortare Uscate, fiecare dintre acestea având management separat. Divizia Vopsele este condusă de Bogdan Pîrvu, iar Divizia Termosistem este coordonată de Octavian Nicula.

    “Eu mă voi ocupa în continuare de dezvoltarea Diviziei de Adezivi şi Mortare Uscate până când voi găsi persoana potrivită care să preia şi acest business,” precizează Marcel Bărbuţ.

    Grupul de companii Meffert s-a înfiinţat în 1947, în prezent numărându-se printre liderii producătorilor de vopsele pentru construcţii din Europa. Spectrul său de producţie şi distribuţie cuprinde produse de înaltă valoare ca: vopsele de faţadă, tencuieli interioare, lacuri, lazuri, produse de renovare şi conservare a construcţiilor.

    Orientarea internaţională a companiilor din concern a început foarte timpuriu şi s-a desfăşurat expansiv la începutul anilor 90. Actualmente grupul numără în toată lumea peste 21 de capacităţi de producţie şi de distribuţie cu peste 1200 de angajaţi. Cifra de afaceri a grupului depăşeşte 300 milioane de euro pe an. Sediul central al companiei se află în Germania, la Bad Kreuznach, unde se găseşte şi principala fabrică.

    AdePlast este cel mai important producător român de adezivi şi mortare uscate, cu două facilităţi de producţie dezvoltate la nivel naţional, o fabrică la Ploieşti şi una la Oradea. Capacitatea totală de producţie pentru sectorul mortarelor se ridică la 700.000 de tone anual.

    Capacitatea de producţie pentru vopsele, tencuieli decorative şi adezivi speciali în stare umedă se ridică la 20.000 de tone pe un schimb. Unitatea de producţie de vopsele şi tencuieli decorative este una dintre cele mai moderne la nivel naţional, fiind inaugurată la începutul anului 2009 la Oradea. începând cu anul 2011 AdePlast a pus în funcţiune o fabrică de polisitern expandat la Ploieşti, cu o capacitate de producţie de 700.000 metri cubi pe an, iar în 2012 au fost achiziţionate utilajele pentru dotarea unor noi facilităţi de producţie de polistiren la Ploieşti şi Oradea, capacitatea crescând la 1.100.000 metri cubi anual.

    Astfel, Adeplast devine producătorul de termosistem numărul 1 din România, având toate materialele componentede de bază  realizate în fabricile proprii.

  • Schimbare de management la Gecad Net

    Echipa de management a Gecad Net este condusă începând din această lună de Cezar Cursaru, care preia poziţia de CEO şi care se va ocupa de dezvoltarea strategiei companiei în scopul îndeplinirii noilor obiective de afaceri. Şerban Prejoianu, cel care a ocupat până acum poziţia de director general al companiei, îşi va continua activitatea în cadrul echipei de management şi se va dedica în continuare dezvoltării liniilor tradiţionale de afaceri.

    Gecad Net, companie specializată în comercializarea şi implementarea de aplicaţii software, va acorda în anul 2013 o atenţie mărită proiectelor complexe derulate la organizaţii mari şi foarte mari, cu scopul de a-şi exploata în mod optim expertiza tehnică şi de afaceri acumulată în ultimii 20 de ani. Totodată, compania va continua să îşi sporească ponderea serviciilor în structura de venituri pe 2013, tendinţă ce va continua şi în 2014.

    Compania a încheiat anul 2012 cu o cifră de afaceri de 3,5 milioane euro, în creştere cu 15% faţă de 2011. În acest an, compania anticipeaza venituri de minimum 4 milioane euro.