BusinessMagazin

Tag: pandemie

  • Donald Trump avertizează: Statele Unite ar putea tăia legăturile cu China şi ar economisi 500 de miliarde de dolari

    Preşedintele american Donald Trump a declarat că poate tăia definitiv legăturile cu China din cauza modului în care ţara a gestionat pandemia de coronavirus, subliniind deteriorarea constantă a relaţiilor cu a doua cea mai mare economie a lumii, scrie Deutsche Welle.

    Trump a acuzat în mod repetat China că ar ascuns intenţionat gravitatea situaţiei din ţară şi în special din regiunea Hubei.

    Într-un interviu cu Fox Business de joi, Trump a fost întrebat ce răspuns le-ar oferi Statele Unite Republicii Populare Chineze.

    „Sunt o mulţime de lucruri pe care le putem face. Am putea renunţa definitiv la relaţii. Acum, dacă am face asta, ce s-ar putea întâmpla? Am economisi 500 de miliarde de dolari dacă am renunţa definitiv la relaţii”, a declarat Trump într-un interviu din cadrul Fox Business, referindu-se la importurile anuale din China.

    Tensiunile dintre Washington şi Beijing au crescut încontinuu pe fondul originii coronavirusului. China a insistat că a fost transparentă în abordări. „L-ar fi putut opri. Ar fi putut opri totul în China, de unde a venit. Dar nu s-a întâmplat aşa”, a spus Trump.

    Preşedintele american a mai spus că pandemia a aruncat o umbră asupra acordului SUA-China, încheiat la începutul anului, pe care îl numise anterior o „realizare majoră”.

    „Deci, închei un acord comercial, iar acum spun că nu mi se mai pare la fel. Cerneala era încă proaspătă când a venit ciuma. Şi nu mi se mai pare la fel”, a spus Trump.

    În cadrul acordului semnat în ianuarie, Beijingul a promis să cumpere bunuri în valoare de 250 de miliarde de dolari într-o perioadă de doi ani, în timp ce Washingtonul a fost de acord să elimine o serie de tarife pentru produsele venite din China.

     

  • Noul epicentru al pandemiei: Ţara care poate avea mai multe cazuri decât SUA, dar sistemul medical este la pământ, iar testarea nu face faţă

    Începând de luni, doar jumătate dintre automobilele înmatriculate în Sao Paulo – cel mai mare oraş din Brazilia – au primit acces să circule pe străzile oraşului. Proprietarii de maşini ale căror numere de înmatriculare se termină într-un număr par au voie să circule doar în zilele pare şi viceversa, scrie Deutsche Welle.

    Restricţiile au fost lansate pentru a limita răspândirea virusului, însă în urmă cu două săptămâni, primarul oraşului – Bruno Covas – le-a spus cetăţenilor să abordeze o metodă total diferită, ridicând orice restricţie asupra traficului.

    Măsurile aplicate de oficialii oraşului simbolizează perfect răspunsul Braziliei la pandemia de coronavirus, spune Domingos Alves, lector al Şcolii Medicale din cadrul Universităţii Sao Paulo.

    „Brazilia nu are niciun plan. Toată lumea face ce vrea”, spune Alves.

    Prea puţine teste

    Vineri, 15 mai, Brazilia înregistrează aproape 210.000 de cazuri cu coronavirus, peste 14.000 de decese şi este pe locul şase în lume în ceea ce priveşte de infecţii. Totuşi, Alves, împreună cu un grup de 40 de cercetători, sugerează că numărul adevărat de infecţii ar putea fi de 16 ori mai mare, atingând 2,1 milioane şi depăşind astfel Statele Unite.

    Înainte să îşi părăsească funcţia la mijlocul lunii aprilie, ministrul sănătăţii Henrique Mandetta a declarat că numărul real de infecţii în ţară este mult mai mare decât cifrele raportate de autorităţi. Brazilia este una dintre ţările cu cele mai mici rate de teste raportate la un milion de locuitori şi, potrivit site-ului de ştiri The Intercept, ţara foloseşte kituri de testare de calitate inferioară, care reduc valoarea informaţiilor furnizate.

    „Datele oficiale iau în calcul doar pacienţii internaţi în spitale. Nu există nicio statistică serioasă pentru această epidemie”, spune Alves.

    Populaţia săracă duce greul

    În ciuda faptului că preşedintele Jair Bolsonaro a catalogat boala provocată de coronavirus drept „o simplă gripă”, weekendul trecut, ţara pe care o conduce a înregistrat o creştere de 10% în numărul de decese. În plus, numărul brazilienilor care au murit acasă a crescut cu 20% din luna martie până în prezent.

    Un motiv pentru aceste creşteri este faptul că milioane de brazilieni – cărora li se adaugă şi populaţiile indigene – locuiesc în zone rurale izolate, departe de spitale.

    De când a început starea de carantină, pieţele locale din Brazilia au rămas aproape la fel de pline ca înainte. Unii analişti sunt de părere că Bolsonaro are dreptate atunci când spune că ar muri mai mulţi oameni de foame decât de COVID-19, dacă ar fi fost aplicate nişte măsuri mai stricte, de vreme ce o bună parte din populaţia ţării îşi câştigă existenţa de la o zi la alta.

  • Înapoi în viitor: Cum ar fi arătat o zi din viaţa noastră dacă pandemia de coronavirus ar fi izbucnit în urmă cu 25 de ani

    Uneori, cel mai bun mod prin care poţi să înţelegi prezentul este prin perspective cu totul noi. Ce produse şi servicii esenţiale de astăzi nu existau în urmă cu 25 de ani? Dintre cele mai importante companii din prezent, câte dintre ele nu existau? Şi ce firme existau pe atunci şi au avut nevoie să se reînnoiască pentru a rămâne relevante?

    Ce s-ar fi întâmplat dacă pandemia de COVID-19 ar fi luat naştere cu 25 de ani mai devreme?

    Telemedicina, care oferă posibilitatea specialiştilor de a diagnostica oamenii fără a viola starea de carantină, nu ar fi putut fi posibilă, în condiţiile în care mult prea puţini oameni aveau acces la internet în afara laboratoarelor de cercetare în 1995, scrie Forbes.

    Pe 8 mai, Administraţie Statelor Unite pentru Alimente şi Medicamente a aprobat folosirea în cazuri de urgenţă a recoltării salivei la domiciliu în detrimentul prelevării nazale pentru a diagnostica boala. Cadrele medicale din trecut nu puteau decât să viseze la o asemenea inovaţie.

    Ultimele evoluţii din telecomunicaţii, transport, digital banking, agricultură, gestionarea lanţurilor de aprovizionare şi entertainment au fost cu adevărat impresionante.

    Pe lângă smartphone-uri şi laptopuri, oamenii se pot autoizola mai uşor cu ajutorul cumpărăturilor online, platformelor de streaming, reţelelor de socializare, crowdsourcing-ului, şi alertelor digitale de ştiri. Multe dintre aceste produse şi servicii nu existau în urmă cu 20-25 de ani. Amazon a început ca o mică librărie online în 1995. Playstation intra pe piaţa americană în acelaşi an. Skype a fost lansat în 2003, în timp ce Zoom – aplicaţie utilizată tot mai des în ultimul timp – a fost fondată în 2011.

    Lista este extrem de lungă, de la UberEats, YouTube, Xbox şi Facebook la WhatsApp, LinkedIn, Twitter şi Instagram. Toate aceste companii reuşesc să umple golurile din pieţele de pe întreg teritoriul planetei.

    Oamenii tind să fie atât de constrânşi de probleme cotidiene – ultimele scandaluri şi nedreptăţi – încât nu mai observă progresul din societate. În loc să vadă business-ul drept principalul factor de inovaţie şi creare, îşi îndreaptă atenţia asupra corupţiei şi lăcomiei.

    Aşa că realitatea rămâne următoarea: Calitatea vieţii în aceste timpuri grele, aşa cum este, ar fi mult mai proastă fără inovaţiile ultimilor 25 de ani, având în vedere următoarele trei aspecte:

    Mobilitatea nu este mereu ascendentă: Progresele din timpul vieţii noastre se mişcă într-o singură direcţie, generându-se averi din ce în ce mai mari. Uneori, indivizii şi companiile dau greş. La fel şi guvernele. Însă per total, miliarde de oameni au reuşit să scape de sărăcie. Însă acest lucru se poate schimba. Fără libertate economică şi abilitatea de a-ţi câştiga existenţa neluând în calcul un număr mare de constrângeri, beneficiile de care atât de mulţi oameni se bucură în mod gratuit s-ar putea opri. Firmele care au luat naştere şi s-au dezvoltat în ultimii 25 de ani au avut libertatea de a experimenta, de a-şi asuma riscuri şi de a înregistra profituri.

    Creşterile economice au nevoie de pieţe şi instituţii: Indivizii îşi înţeleg problemele şi încep să le rezolve. Însă adevăratul progres este când o echipă diversă îşi combină resursele în aceeaşi direcţie. Pieţele şi instituţiile permit acest tip de colaborare, valorificând potenţialul uman. Oamenii de astăzi au nevoie de produse şi servicii care nu pot exista fără pieţe şi instituţii. Nu poţi avea smartphone-uri fără Big Data şi nici vaccinuri de combatere a coronavirusului fără Big Pharma.

    Crearea averii precedă distribuţia: Oamenii celebrează filantropia, în special în timpul unei pandemii. Liderii adevăraţi se concentrează asupra creării, nu distribuirii averii. Îşi aleg o provocare suficient de grea, recrutează oameni inteligenţi şi le dau mână liberă să inoveze. Ei deveni analişti sau programatori neavând în minte posibilele acte de caritate care pot avea loc în viitor. Aceşti oameni merită acelaşi nivel de laude pe care le primesc doctorii, asistentele medicale şi şoferii de camioane din timpul pandemiei de coronavirus.

    Oamenii care se uită spre viitor din anul 1995 înţeleg valoarea întreprinderilor şi pieţelor. Dar văd şi un avertisment: Progresul este efemer, iar lanţurile globale de aprovizionare care oferă din belşug produse ieftine pot dispărea dacă nu sunt sprijinite de instituţii.

     

  • Turismul, la reanimare

    În 2019, Eturia a înregistrat o cifră de afaceri de 12 milioane de euro, iar în primele două luni din 2020, în ciuda situaţiei impuse de apariţia COVID-19, am avut rezultate similare cu cele înregistrate anul trecut şi am încheiat primele două luni cu o creştere de 7% comparativ cu 2019. Începând cu luna martie însă, vânzările de pachete noi de vacanţă au îngheţat aproape complet. Vorbim de o scădere de circa 70% faţă de anul trecut”, spune Sorin Stoica, CEO al agenţiei de turism Eturia.
    Având în vedere faptul că întregul domeniu al turismului este pus „pe hold” de la declararea pandemiei, adaugă executivul, în toată industria a fost adoptată o politică de amânare a vacanţelor, şi nu de anulare a acestora. „Atât companiile aeriene, cât şi partenerii noştri locali oferă posibilitatea de a schimba datele de călătorie sau de a primi vouchere de călătorie cu valabilitate de 1 sau 2 ani. La rândul nostru am oferit clienţilor opţiunea de a alege între a modifica datele de călătorie sau a primi un voucher valoric valabil timp de 2 ani. Cei mai mulţi dintre turişti au optat însă pentru alegerea unei noi perioade pentru vacanţa lor.”
    Potrivit estimărilor lui, sectorul de turism va înregistra anul acesta o scădere de 40-50% faţă de cifrele anului 2019. „În 2021 acest trend va continua, însă pe un scenariu mai optimist, cu o diminuare de 20 – 30% comparativ cu 2019. Cel mai devreme se vor atinge ciferele din 2019 în a doua parte a anului 2022.” În ceea ce priveşte compania pe care o conduce, estimările sale prevăd o scădere de numai 25% faţă de 2019 a cifrei de afaceri şi o revenire la nivelul anului trecut în 2021.
    La debutul crizei, echipa Eturia număra 60 de angajaţi, care îşi desfăşurau activitatea în cele trei sedii din Bucureşti, Piatra Neamţ şi Cluj. „La fel ca alte firme care activează în domeniul turistic, am ales în această perioadă să apelăm la măsuri de tipul reducerilor salariale şi am fost nevoiţi din păcate să trimitem o parte din personal în şomaj tehnnic. În acelaşi timp, pentru angajaţii noştri am intensificat programele de training şi learning.”
    Benzină vs. bilet de avion
    Pentru acest an, înainte ca situaţia din piaţă să devină critică, clienţii companiei rezervaseră prin Eturia peste 500 de vacanţe, acestea fiind acum, în cea mai mare parte, amânate pentru alte perioade începând cu toamna lui 2020. În perioada imediat următoare ridicării restricţiilor, executivul spune că românii vor prefera, probabil, călătorii în România şi în statele unde se poate ajunge cu maşina. Din luna septembrie, se aşteaptă însă la o revenire treptată a destinaţiilor exotice, care îmbină natura şi plaja, precum Kenya, Tanzania, Maldive, Seychelles, Mauritius, Caraibe, Bali sau Sri Lanka. Portofoliul companiei numără peste 100 de destinaţii, iar Stoica spune că planurile de extindere sunt strâns legate de dezvoltarea tehnologică care le va permite să vândă produsele Eturia la nivel global. Potrivit lui, „clienţii Eturia caută diversitate, caută să revină în anumite destinaţii şi să le descopere în alt fel: gastronomic, adventure, cultural, istoric, spiritual. Sunt persoane atente la detalii, mai pretenţioase, doritoare să fie ascultate şi să primească o soluţie de vacanţă personalizată conform profilului şi dorinţelor lor. Dacă ar fi să îi definim, sunt persoane cu vârste cuprinse între 25 şi 80 de ani, cu venituri medii şi peste medie, antreprenori, corporatişti, persoane cu profesii liberale”.

    Barca de salvare, la stat
    În opinia executivului, jucătorii din turism nu au prea multe soluţii la care pot apela pentru a-şi recupera pierderile suferite şi, cu siguranţă, mulţi riscă acum falimentul. „În afară de suportul acordat până acum de guvern şi de alte măsuri de care se discută, pierderile sunt marcate deja. Recuperarea va fi lentă şi de durată. Am observat mai mult ca niciodată că fiecare măsură oficială, din partea autorităţilor, ajută. Ideal ar fi ca în această perioadă să se renunţe la birocraţie, adică măsurile care se iau să fie mai uşor de aplicat şi să nu necesite atât de multe hârtii. Recomandarea mea rămâne aceea de a se încerca salvarea locurilor de muncă. Asta înseamnă finanţare pentru companiile din turism şi alte sectoare afectate cu credite garantate 100% de guvern, precum şi reducerea sau renunţarea la taxe pentru o perioadă de minimum şase luni. Bineînţeles, se poate face asta selectiv, cu un procent din contribuţiile plătite în ultimii trei ani. Astfel statul ar face o investiţie în firmele care au contribuit şi au şanse să contribuie în continuare.”
    În legătură cu o eventuală reconversie a activităţii, Stoica spune: „Ceea ce facem noi în această perioadă este să dezvoltăm tehnologia şi apoi să folosim tehnologia pentru a vinde produsele noastre şi pe alte pieţe. Ne uităm în principal la extinderea gamei de produse şi a pieţelor de desfacere. Luăm în calcul însă şi câteva noi direcţii de business, în special în zona de tehnologie de travel şi marketing.”
    Sfatul său pentru jucătorii din turism în această perioadă este, în primul rând, să rămână pozitivi, să folosească această perioadă pentru dezvoltarea oamenilor, dezvoltarea tehnologică şi diversificarea gamei de produse, să simplifice procesele de lucru, să devină mai flexibili şi să elimine orice mecanisme care ar putea îngreuna luarea deciziilor în timp scurt. „Nu cred că această criză este ceva ce ar fi putut fi prevăzut. Dacă dintr-o criză economică sau financiară sunt multe de învăţat, de aici putem învăţa, poate, doar că trebuie să fim pregătiţi oricând pentru o turnură bruscă a evenimentelor, să avem pregătite alternative de diversificare a businessului şi să avem mereu rezerve financiare pentru a putea plăti cheltuielile de funcţionare pentru câteva luni, chiar dacă nu încasăm nimic”, concluzionează executivul.

    Cu gândul la Africa
    Deşi activitatea companiei a fost, momentan, oprită parţial, executivul spune că în agenda sa zilnică nu au apărut schimbări mari. „Dimineţile îmi acord timp pentru câteva exerciţii fizice, citit şi meditaţie, apoi ne bucurăm de privilegiul de a lua micul dejun în familie. Începând cu ora 9:00 lucrez ca şi până acum: particip la conferinţe, întâlniri online, traininguri. După ora 18:00 facem o plimbare în familie în jurul blocului, apoi luăm cina, şi după urmează programul de seară care diferă de la o zi la zi. Avem seri în care citim, seri în care ne uităm la un film sau jucăm diverse jocuri în familie.” Sorin Stoica spune că prima destinaţie pe care o va vizita după încheierea acestei perioade este Kenya.

    Pandemia, de cinci ori mai rea decât criza financiară precedentă

    Potrivit World Travel & Tourism Council, sectorul de travel & tourism (călătorii şi turism) a creat, în ultimii cinci ani, unul din patru noi locuri de muncă la nivel mondial, iar anul trecut a sprijinit crearea a 330 de milioane de joburi (unul din zece locuri de muncă pe plan global). Anul acesta însă, ca urmare a pandemiei, sectorul a pierdut 30% din forţa de muncă la nivel global (100,8 milioane de joburi), rata de şomaj globală provenită din turism fiind de 2,9%, arată datele colectate de WTTC alături de compania de prognoză a datelor Oxford Economics până pe 20 aprilie 2020. În ceea ce priveşte evoluţia sa, industria turismului a înregistrat în 2019 o creştere de 3,5%, depăşind creşterea economiei globale (2,5%) pentru al nouălea an consecutiv, generând 10,3% din PIB-ul global – echivalentul a 8,9 trilioane de dolari. În schimb, în noul context de piaţă, veniturile globale din turism au scăzut cu o treime – 2,7 trilioane de dolari. Aceleaşi date menţionează că impactul pandemiei asupra industriei este de cinci ori mai puternic decât cel avut de criza financiară din 2008. 

  • Care sunt ameninţările care ar putea crea probleme omenirii după ce scăpăm de coronavirus

    În plină pandemie, odată cu informaţiile venite din oră-n oră despre numărul de cazuri şi de decese provocate de COVID-19, alte ştiri despre situaţiile critice la nivel mondial sunt lăsate de-o parte. Dar nu dispar, şi mai mult decât atât, reprezintă probleme iminente. Iată patru dintre ele:

    Reînnoirea cursei pentru înarmare  

    Noul Tratat Strategic pentru Limitarea Arsenalului Nuclear (New Start), care limitează cantitatea de arsenal nuclear cu rază lungă cu care SUA şi Rusia se ameninţă reciproc expiră la începutul lunii februarie a anului viitor, scrie BBC. Acesta este ultimul dintre marile acorduri de control al armelor realizat după Războiul Rece, care încă mai „supravieţuieşte”. Fără el, există temeri reale că absenţa constrângerilor şi lipsa de transparenţă ar putea duce la o nouă cursă a armelor nucleare. Rusia pare dispusă să reînnoiască acordul, ceea ce ar fi simplu din punct de vedere procedural.

    Administraţia Trump pare totuşi hotărâtă să renunţe la tratatul New Start, dacă nu va reuşi să convingă şi China să se alăture. Nu există însă absolut niciun interes pentru Beijing să adere la tratat. Iar acum este prea târziu pentru a redacta un nou document cuprinzător. Deci, dacă se iau măsuri rapid, New Start ar putea deveni istorie.

    Tensiunile cu Iranul

    Scandalul provocat de retragerea SUA din Planul Comun Cuprinzător de Acţiune (JCPOA), menit să limiteze activitatea Iranului în domeniul nuclear, pare să ia amploare. În prezent există în vigoare un embargo asupra vânzărilor de echipamente nucleare către Teheran, dar acesta urmează să expire pe 18 octombrie. Preşedintele Iranian, Hassan Rouhani, a avertizat deja SUA că, în cazul în care embargoul va fi prelungit, consecinţele vor fi drastice.

    Sunt şanse mici ca preşedintele rus Vladimir Putin să fie de acord cu o astfel de prelungire, caz în care Trump va cere celorlalte state europene invocarea unui articol care să permită impunerea unui număr semnificativ de sancţiuni economice asupra Iranului.

    Prin urmare, este de aşteptat ca relaţiile diplomatice dintre Washington şi Teheran să se înrăutăţească indiferent de prezenţa sau lipsa unui embargo.

    Brexitul

    Perioada de tranziţie după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană se încheie la 31 decembrie. Nu există niciun indiciu că guvernul premierului Boris Johnson ar avea în vedere măcar o întârziere sau o extindere a fazei de tranziţie. Cu toate acestea, pandemia a schimbat întregul context al Brexitului, nu în ultimul rând prin precipitarea unei crize economice din care ar putea dura ani de zile.

    Schimbările climatice

    Răspunsul global în faţa pandemiei este, într-un fel, un test legat de capacitatea comunităţii internaţionale de a face faţă celei mai mari şi complexe provocări mondiale – a schimbărilor climatice. Rămâne de văzut cât de mult va permite noua ordine globală să se progreseze în direcţia acestei probleme extrem de complexe şi îndelung disputate.

     

  • O alegorie spaniolă despre societatea actuală

    Nu mă uit des la filme încadrate în genurile science-fiction şi horror, însă ideea originală a producţiei „Platforma” („El hoyo”), inclusă în portofoliul Netflix, m-a convins să fac o excepţie. În urma vizionării, aş putea spune că este mai mult un thriller psihologic îmbinat cu câteva elemente horror, genul SF fiind dat poate de ideea utopică a locului în care se petrece acţiunea – o închisoare verticală, în care, la fiecare etaj, se găseşte o celulă rudimentară în care sunt închişi doi prizonieri. Personajul central al poveştii este Goreng (Ivan Massagué), care, spre deosebire de mulţi alţi deţinuţi, a venit aici de bunăvoie, cu un scop precis, de a se lăsa de fumat, promiţându-i-se totodată că la plecare va primi şi o diplomă. Asemeni eroului Don Quijote, eroul cărţii pe care o luase cu el (fiecare deţinut având dreptul să aleagă un singur obiect), şi Goreng se dovedeşte a fi un caracter nobil, evidenţiindu-se în faţa celorlalţi colegi prin superioritatea şi inocenţa gândirii sale şi prin setea de adevăr şi dreptate.
    Toate celulele comunică între ele printr-un canal comun de legătură: o deschizătură amplasată în mijlocul camerei, prin care, o singură dată pe zi, o platformă coboară de la etajul cel mai de sus spre nivelurile inferioare, aducând mâncare pentru cei închişi. Platforma încărcată cu preparate culinare din cele mai diverse, gătite de o echipă de bucătari profesionişti, staţionează la fiecare etaj numai două minute, timp în care fiecare prizonier are dreptul să mănânce sau să bea orice pofteşte, fără a opri însă nimic pentru mai târziu, în caz contrar riscând să moară prin sufocare sau îngheţ. Acest lucru m-a trimis cu gândul la paralela dintre viaţă şi moarte, la faptul că viaţa ne oferă posibilitatea de a ne bucura din plin de tot ce avem, fără a putea lua însă ceva cu noi la finalul călătoriei.
    Dacă cei de la primele etaje mănâncă pe săturate, pe măsură ce platforma coboară în hăul parcă nesfârşit, cantitatea de alimente se împuţinează din ce în ce mai tare, pentru ca în final să nu mai rămână nimic, spre disperarea celor închişi la nivelurile cele mai de jos. O dată pe lună, prizonierii sunt mutaţi într-o altă celulă, fără să ştie la ce nivel vor ajunge. De remarcat este că niciunul dintre ei nu ştie nici câte etaje are închisoarea: de aici şi lupta pentru supravieţuire – fiecare vrea, cu orice preţ, să reziste 30 de zile, cu speranţa că următoarele patru săptămâni şi le va petrece în luxul oferit de partea bună a temniţei. Pericolul morţii vine, aşadar, nu doar din înfometare, ci şi din partea opusă a celulei, în care se află un coleg flămând, dispus să calce, la propriu, pe cadavre şi peste orice standard de moralitate pentru a supravieţui.
    Filmul este, cu siguranţă, o reflexie a societăţii – când sunt în vârf, fie că sunt nou sosiţi, fie că vin de la etajele inferioare, unde au cunoscut deja foamea crâncenă şi disperarea morţii, prizonierii se ghiftuiesc cu mâncare, atât pentru a recupera zilele în care nu au putut mânca, cât şi de teama neprevăzutului, „a zilelor negre”, a riscului de a ajunge (din nou) jos. Însă nu doar că profită din plin, ci şi irosesc mare parte din alimente, neţinând cont de deznădejdea celor flămânzi, cum de multe ori vedem că se întâmplă şi în viaţa de zi cu zi – atât la nivel micro, de la o persoană la alta, cât şi la nivel macro, prin diferenţele dintre marile economii şi ţările sărace, aflate la limita subzistenţei. O aluzie ar putea fi făcută şi la adresa guvernelor – administraţia, adică cei ce conduc închisoarea, a gândit un sistem care permite această prăpastie între cei din vârf şi cei de jos şi îi lasă pe prizonieri să îşi facă singuri dreptate, închizând ochii nu doar în faţa inegalităţii, ci şi a abuzurilor, a „legii străzii” care funcţionează în unitatea pe care o conduc. Scopul iniţial al lui Goreng se va transforma într-o călătorie iniţiatică şi de autocunoaştere, în care va fi pus în faţa unor situaţii şi decizii extreme, având de ales între a supravieţui, pătându-şi conştiinţa şi renunţând la valorile sale, şi a se sacrifica pentru binele celorlalţi. Mi-a plăcut jocul actoricesc al lui Ivan Massagué, figura sa, pe de-o parte blândă, dar şi misterioasă, cu un iz de nebunie, potrivindu-se de minune cu rolul interpretat. Zorion Eguileor, actorul care îl joacă pe Trimagasi, primul coleg de celulă al lui Goreng, a intrat de asemenea perfect în pielea personajului psihopat – cu o înfăţişare simpatică, prietenoasă şi aparent neajutorat, dar care se transformă într-un criminal fără scrupule la nevoie, lăsându-se condus de instinctele animalice ieşite la suprafaţă, rolul său ilustrând, din nou, o altă paralelă cu viaţa reală, în care falşii prieteni nu vor ezita să înfigă cuţitul pe la spate pentru a-şi salva pielea sau pentru a-şi proteja interesele.
    Cu toate că se desfăşoară într-un singur loc şi pe o durată de timp limitată, prezentând viaţa personajelor doar în intervalul de timp petrecut în închisoare, nu şi înainte de a sosi aici, acţiunea este palpitantă, iar filmul, încărcat de metafore. Unele scene repugnă prin cruzimea lor, aşa că, dacă nu sunteţi obişnuiţi cu genul acesta, s-ar putea să le socotiţi greu de digerat.
    Finalul m-a dezamăgit, mi-a dat senzaţia a ceva neterminat, fiind brusc, făcut parcă în grabă şi lăsând loc multor teorii, dar, aşa cum spuneam încă la început, scenariul original şi parabolele prezentate de-a lungul celor 94 de minute merită vizionarea, pentru că este, într-adevăr, un film pe care nu îl veţi uita prea curând.

    El hoyo
    Regie: Galder Gaztelu-Urrutia
    Scenariu: David Desola
    Distribuţie: Ivan Massagué, Zorion Eguileor, Alexandra Masangkay

  • Politici fasciste pe timp de pandemie

    Tendinţele fasciste din unele ţări sunt descrise  într-un articol publicat de Project Syndicate şi semnat de profesorul de istorie Federico Finchelstein şi profesorul de filosofie Jason Stanley.

    În contrast puternic cu leadershipul eficient arătat de cancelarul german Angela Merkel, de preşedintele sud-coreean Moon Jae-in şi de tehnocraţia autocratică din Singapore, naţionaliştii de extremă dreapta au abordat criza cu ceva ce lumea nu a mai văzut de decenii: politica fascistă pe timp de boală. Şi nimeni nu este un reprezentant mai bun al acestei mărci politice decât preşedintele Braziliei, fostul ofiţer de armată Jair Bolsonaro.

    Câţiva alţi lideri de naţiuni – inclusiv preşedintele din Nicaragua, Daniel Ortega, şi dictatorii din Belarus, Turkmenistan şi Coreea de Nord – încă mai neagă faptul că pandemia mondială de COVID-19 reprezintă o ameninţare. Dar, printre negatorii coronavirusului, Bolsonaro joacă într-o ligă proprie.
    Printre altele, Bolsonaro şi-a demis recent propriul ministru al sănătăţii, Luiz Mandetta, doar pentru că acesta a susţinut măsuri uşoare de distanţare socială. Bolsonaro pare să-l imite pe omologul său din SUA, Donald Trump, care a demis recent un oficial din sănătate pentru că a rezistat eforturilor sale de a promova un tratament netestat pentru COVID-19.

    De-a lungul crizei, Trump a fost instabil, oscilând incoerent între negare şi a solicita acţiuni decisive pentru ca, recent, să speculeze că boala ar putea fi tratată prin injectarea de dezinfectanţi casnici în organism. Într-un final, liderul american a dat vina pe China pentru necazurile naţiunii sale. Şi totuşi, el şi Bolsonaro canalizează acelaşi impuls politic de a se pune deasupra ştiinţei şi expertizei, dând importanţă mai mare propriilor instincte primare şi justificându-şi deciziile prin credinţă şi mit. Deşi „strategiile” lor sunt parţial distincte, ambele împărtăşesc un fond istoric fascist care se concentrează în jurul cultului unui lider şi al mitului măreţiei naţionale – o măreţie care a fost compromisă de internaţionalism şi liberalism (ceea ce fasciştii echivalează cu comunismul).

    În întreaga lume, răspunsurile liderilor de extremă dreapta la pandemie prezintă elemente cheie ale ideologiei fasciste. După ce membrii partidului naţionalist de dreapta Vox din Spania au fost infectaţi la propriile mitinguri politice, ei au sugerat că anticorpii lor reprezintă lupta naţiunii împotriva unui invadator străin. După cum a spus unul din liderii acestei formaţiuni, Javier Ortega Smith, „anticorpii mei spanioli se luptă contra viruşilor chinezi blestemaţi”.
    În mod similar, Bolsonaro, în primul său discurs major despre COVID-19 (pe 24 martie), a afirmat că Brazilia nu are o vulnerabilitate ieşită din comun la virus. Spre deosebire de Italia slabă, cu „numărul mare de bătrâni” de acolo, Brazilia zilelor noastre, a argumentat el, „are totul, da, totul pentru a fi o mare naţiune”. Bolsonaro şi-a lăudat apoi propriul „trecut de atlet”, atingând astfel un alt motiv fascist standard: liderul ca întruchiparea sănătăţii şi vigorii naţiunii. Conform gândirii sale, Bolsonaro este nici mai mult nici mai puţin decât Brazilia.
    Există motive întemeiate pentru care o parte din presă l-a poreclit pe Bolsonaro, ales la sfârşitul anului 2018, „Trump de la tropice”. Afinitatea liderului brazilian pentru Trump nu a fost niciodată mai clară decât în reacţia sa la pandemie. Când Trump a cerut la sfârşitul lunii martie redeschiderea Americii până la Paşte, Bolsonaro l-a imitat rapid.
    Dar, spre deosebire de Trump, Bolsonaro îşi completează vorbele cu fapte. În timp ce Trump sugerează adesea că are o dorinţă de putere absolută, el se retrage de fiecare dată. În schimb, Bolsonaro se alătură protestelor publice în sprijinul intervenţiei armatei în Brazilia pentru desfiinţarea parlamentului brazilian şi a instituţiilor judecătoreşti. El este, în esenţă, o dublură a lui Trump, dar una care înfăptuieşte ceea ce Trump poate doar visa. Şi, având în vedere că fascismul este, la rădăcină, o fantezie de putere absolută a unui lider, Bolsonaro şi-a depăşit până acum profesorul în realizarea visului.
    Mai mult decât atât, în politica fascistă realitatea este doar un instrument prin care se poate propaga ideologia şi este afirmată dominaţia. După cum a scris Hitler în Mein Kampf, „statul naţional va privi ştiinţa ca pe un instrument pentru impulsionarea mândriei naţionale”.
    Dincolo de Brazilia şi Statele Unite, o altă mare democraţie cea mai mare din lume – a intrat sub conducerea extremei drepte: India. Acolo, prim-ministrul Narendra Modi şi partidul de guvernământ Bharatiya Janata au folosit pandemia pentru a promova o campanie continuă de demonizare îndreptată către populaţia musulmană indiană.
    În acest scop, guvernul Modi a atribuit public răspândirea coronavirusului unei întâlniri anuale a grupului misionar musulman Tablighi Jamaat, ignorând în acelaşi timp întâlniri similare organizate de grupurile hinduse. Nu este surprinzător, observă jurnalista Rana Ayyub, că „hashtagurile #CoronaJihad şi #BioJihad au inundat Twitterul” în ultimele săptămâni. Mesajul transmis de guvernul Modi naţiunii se bazează pe o minciună revoltătoare, dar are consecinţe de amploare pentru musulmanii din India. Cu mult înainte de venirea COVID-19 musulmanii erau vizaţi de o campanie de discriminare instrumentată chiar de stat. Pe lângă efortul oficial al guvernului de a le retrage câtorva milioane de musulmani cetăţenia, a existat o creştere a violenţei extrajudiciare împotriva musulmanilor, inclusiv un pogrom care a coincis cu vizita oficială a lui Trump în India la începutul acestui an. „Partidul aflat la guvernare în India nu se va da în lături de la nimic pentru a-şi impune agenda naţionalistă hindusă”, a scris în februarie ziarul american The Atlantic, descriind cum mulţimi înarmate hinduse atacau cartiere musulmane, musulmani şi afacerile acestora în Delhi în timp ce poliţia stătea pasivă sau, în unele cazuri, îi proteja pe atacatori. Musulmanii au ripostat. Au murit atunci cel puţin 45 de persoane, iar experţii avertizează că lumea ar trebui să se aştepte la pogromuri şi mai mari. Violenţele au amintit de cele din 2002, când Modi era secretar de stat, iar autorităţile nu au făcut nimic pentru a opri carnagiul în care au murit 1.000 de persoane, cele mai multe musulmani. 
    În Turkmenistan, dictatură închisă, care se fereşte de lumea exterioară, autoritatea susţine că în ţară nu există niciun caz de îmbolnăvire de COVID-19 şi că nici n-a existat vreodată. În schimb, în plină pandemie mondială, acolo au fost organizate defilări grandioase cu biciclişti costumaţi la fel, pentru a marca Ziua Mondială a Sănătaţii, şi cu cai pentru a sărbători Ziua Calului. Turkmenistanul neagă, de asemenea, că ar avea vreun caz de SIDA. Preşedintele Gurbanguli Berdîmuhammedov îşi alimentează cu grijă imaginea de atlet.
    În politicile fasciste, membrii grupului asupra căruia este îndreptată ura sunt aproape întotdeauna înfăţişaţi ca purtători ai bolii. Aşa i-au descris naziştii pe evrei şi tot aşa justifică astăzi guvernele de extremă dreapta politicile care vizează imigranţii şi minorităţile. În Italia, patria primului regim fascist, Matteo Salvini, liderul partidului de dreapta Lega, a susţinut în februarie că „a permite intrarea în ţară a emigranţilor din Africa, unde prezenţa virusului a fost confirmată, este o iresponsabilitate”. La acea vreme existau deja 229 de cazuri confirmate de COVID-19 în Italia şi doar unul din toată Africa. De atunci, Italia a devenit cel mai mare focar de boală din Europa. De asemenea, nu este surprinzător că administraţia Trump a folosit criza COVID-19 pentru a-şi consolida poziţia antiimigranţi. Făcând mai mult decât să atace obsesiv imigranţii fără documente, administraţia a impus şi un moratoriu cuprinzător asupra imigraţiei legale.
    Liderii politici vor fi întotdeauna tentaţi să pună vina pentru probleme pe duşmani ideologici familiari, deoarece acest lucru oferă coerenţă narativă. Dar, după cum a reamintit Hannah Arendt, teoretician germano-american al politicii care a abordat teme ca antisemitismul şi totalitarismul, „handicapul principal al propagandei totalitare este că nu poate satisface acest dor al maselor pentru o lume complet consecventă, inteligibilă şi previzibilă fără a intra în conflict serios cu bunul simţ”. Evreică în germania nazistă, Hannah Arendt a prins ambele războaie mondiale.
    Acum, când SUA este copleşită de pandemie, realitatea copleşeşte propaganda. Dar, după cum ştim din istoria fascismului, nu există nicio garanţie că bunul simţ va învinge.
    Federico Finchelstein este profesor de istorie la New School for Social Research and Eugene Lang College şi autor al cărţii „O scurtă istorie a minciunilor fasciste”. Jason Stanley este profesor de filosofie la Universitatea Yale şi autor al studiului „Cum funcţionează fascismul: Politica lui Noi şi Ei”.

  • „Am învăţat să ne adaptăm din mers la o situaţie pentru care nu eram pregătiţi”

    Cum vi s-a schimbat programul în ultimele săptămâni şi cum arată în prezent agenda dvs. zilnică?
    Programul meu şi al unei părţi din echipa managerială a fost şi este unul furtunos în ultimele săptămâni. Din momentul în care am înţeles ce perioadă turbulentă ne aşteaptă, am constituit o echipă de criză. Ne-am început fiecare zi din primele două săptămâni ale noii situaţii în care am fost puşi cu şedinţe de criză. Nu ne-am mai confruntat cu aşa ceva niciodată până acum, astfel că primele întâlniri au fost extrem de grele şi obositoare, însă, în cele din urmă, s-au dovedit a fi constructive. A fost şi este în continuare nevoie de decizii luate în timp real. Practic, niciuna din deciziile pe care a trebuit şi mai trebuie să le luăm nu ar face parte în mod normal din agenda zilnică. De asemenea, am fost nevoiţi să dedicăm o mai mare parte din timp comunicării interne cu echipa. Din fericire, am înţeles cât de importantă este comunicarea cu echipa în astfel de situaţii. Pentru că oamenii au anxietăţi, au dificultăţi de adaptare la noile condiţii de muncă, iar în acest context e necesar ca managementul să menţină activitatea în limite rezonabile. Nu spunem că e uşor să facem asta, ci mai degrabă dificil, prin urmare, încă ne adaptăm.
    De când a început această pandemie eu am lucrat de acasă doar două săptămâni. Partea proastă este că uiţi de tine şi te prinde noaptea lucrând, pentru că nu mai ai niciun reper (pleci spre birou, pleci spre casă). Sunt, însă şi părţi bune. Am luat prânzul cu familia, am economisit cel puţin două ore pe zi, pentru că nu am stat în trafic şi nu mi-am mai bătut capul cu toaletele, cu ce îmbrac în fiecare zi la birou.

    Ce vă lipseşte cel mai mult din rutina de zi cu zi de la birou şi, în general, din viaţa de dinainte de pandemie?
    Primul lucru care îmi lipseşte este predictibilitatea. Incertitudinea legată de bunul mers al afacerii mă bruiază intens.
    Din rutina de zi cu zi, îmi lipsesc birourile populate, discuţiile cu colegii dimineaţa la cafea, doamna care punea în ordine biroul pe care îl găseam curat în fiecare dimineaţă. Îmi lipsesc proiectele pe care le-am pus pe hold, unele din raţiuni financiare, altele din raţiuni de prioritate scăzută. Mă simt oarecum „furată” de această pandemie, care îmi controlează activitatea profesională.

    Care sunt, în opinia dvs., soluţiile pentru a fi mai productivi când muncim de acasă?
    O parte din echipa noastră lucrează de acasă (toţi inginerii de vânzări şi arhitecţii de soluţii, practic toată echipa comercială). Managementul şi o parte din echipa operaţională şi administrativă lucrează de la birou, în condiţii de distanţare socială şi cu respectarea măsurilor de igienă. O parte din echipele de instalări sunt încă pe teren, pe şantierele care încă nu s-au închis. Încercăm să fim activi şi să stimulăm pe cât se poate continuarea activităţii în piaţa noastră. Aşa cum spuneam, cred că este foarte importantă comunicarea cu echipele, implicarea oamenilor în decizii în aşa fel încât să crească responsabilitatea individuală şi să nu trebuiască să se facă micromanagement. Din fericire sunt soluţii foarte bune de comunicare la distanţă, iar calitatea serviciilor de internet din România ne ajută foarte mult în această perioada. Totuşi, avem productivitate scăzută şi căutăm soluţii în continuare. Unii sunt adepţii controlului, însă eu cred mai degrabă că trebuie vorbit cu oamenii în aşa fel încât fiecare să-şi înţeleagă rolul în lupta asta şi să adere sincer la obiectivul comun. Pentru asta este nevoie de claritate în comunicare, de a pune cărţile pe masă, de sinceritate. Am fost învăţaţi să ţinem problemele grele doar pentru noi (managementul), gândindu-ne că ele pot fi rezolvate doar la un anumit nivel. Cred că acest lucru trebuie să se schimbe. Când vasul este în plină furtună, oamenii trebuie să ştie situaţia reală şi să participe la luptă. Cei care nu cred că vom ajunge la mal pot lua barca de salvare.


    Care sunt avantajele şi dezavantajele lucrului la domiciliu, potrivit experienţei dvs.? Veţi implementa acest regim de muncă în companie şi la întoarcerea din izolare?
    Personal, văd avantaje în acest stil de muncă. Totuşi, în echipa noastră, există păreri şi contra acestui sistem, aşa că e greu de spus acum dacă vom face unele schimbări după ieşirea din izolare. Este adevărat că oamenii sunt diferiţi, unora li se potriveşte, altora nu. Am colegi care spun că se concentrează foarte bine muncind de acasă, că sunt mai productivi pentru că nu sunt întrerupţi atât de des de ceilalţi colegi, iar alţii care spun că este o experienţă dificilă, că nu se pot concentra pe ce au de făcut din cauza copiilor sau pentru că sunt distraşi de activităţile casnice. Eu cred că se poate rafina acest mod de lucru, dar mai avem nevoie de timp.
    Pentru mine este o revelaţie, faptul că pot face meetinguri la orice distanţă şi cu oricât de mulţi oameni fără să pierd timp prin aeroporturi sau conducând în traficul infernal din Bucureşti, fără nopţi petrecute prin hoteluri, departe de familie. Şi ce-mi place cel mai mult este că nu am nevoie de buget pentru asta. Cu certitudine, vom folosi aceste avantaje şi în viitor. Multe „călătorii de afaceri” se vor face pe reţeaua de internet.

    Ce impact a avut pandemia de COVID-19 asupra businessului pe care îl coordonaţi şi cum intenţionaţi să gestionaţi aceste efecte? Au scăzut veniturile, au scăzut încasările.
    Partenerii europeni cu care colaborăm, majoritatea din Italia (avem câţiva furnizori strategici acolo, toţi din nordul Italiei), şi-au oprit total activitatea. Nu produc, nu livrează, acestea sunt impunerile oficialităţilor. Practic, nu ne putem aproviziona cu marfă. Din fericire, avem obişnuinţa de a lucra cu stocuri consistente (ca să putem servi clienţii foarte rapid), iar acest lucru ne asigură acum cât de cât continuarea livrărilor în România.
    Termenul de finalizare a proiectelor de construcţii este impredictibil în acest moment. Nu avem predictibilitate, ceea ce este foarte dificil.
    Deocamdată ne-am propus ca pentru o perioadă de trei luni să luăm decizii de business aproape zilnic, în funcţie de datele pe care le avem. În legătură cu scăderea veniturilor, căutăm oportunităţi şi întreprindem acţiuni concrete de promovare. Chiar dacă oamenii nu au acum starea potrivită, eu pariez pe o reluare treptată a activităţii în construcţii şi sper ca până la finalul anului să revenim la punctul unde am rămas când ne-a lovit această situaţie nemaiîntâlnită.

    Cum s-au schimbat priorităţile dvs. după această experienţă?
    S-au schimbat total. Acum mă ocup 100% din timp de salvarea afacerii, de protejarea echipei. Mă gândesc cu drag la vremurile în care lucram în paralel la câteva proiecte, toate menite să ducă businessul la nivelul următor de profesionalism şi notorietate, şi mă plângeam că nu avem destulă forţă de muncă. Vremurile de acum ne-au învăţat, însă, că uneori nu prea ştim să apreciem ce avem şi ne dăm seama de acest lucru abia atunci când suntem în pericol să-l pierdem.


    Ce aţi învăţat din această experienţă şi cum v-aţi propus să aplicaţi aceste lecţii, în business şi poate şi în viaţa dvs. de zi cu zi?
    Deocamdată am învăţat să ne adaptăm din mers la o situaţie de criză pentru care nu eram pregătiţi. Am învăţat să ne gestionăm altfel timpul şi resursele, să lucrăm în alte condiţii decât cele cu care eram obişnuiţi. Însă deocamdată suntem la cârma unui vas în plină furtună. Întrebaţi-mă peste două luni! Atunci voi putea avea o imagine de ansamblu mult mai exactă. 

    Business MAGAZIN lansează rubrica Agendă de CEO – în izolare
    Noua realitate adusă de pandemia globală nu a ocolit pe nimeni, indiferent de nivelul aflat în carieră sau de industria din care face parte, motiv pentru care am decis să continuăm demersul de a-i întreba pe liderii afacerilor din România cum s-a schimbat agenda lor zilnică – în sensul propriu al acesteia, dar şi când vine vorba despre priorităţi – într-o nouă rubrică, desprinsă din cover story-ul publicat anterior „Agendă de CEO – în izolare”. 

  • Pandemia va schimba definitiv industria auto. Vânzările de automobile în scădere ar putea obliga fabricile să se închidă şi să conducă la preluări şi fuziuni

    Vânzările de automobile în scădere ar putea obliga fabricile să se închidă şi să conducă la preluări şi fuziuni, dar şi să consolideze vânzările de maşini electrice, scrie New York Times.

    Unii producători auto pot ieşi din această situaţie mai puternici, iar alţii prea slabi pentru a supravieţui singuri. Fabricile se vor opri, iar presiunea pentru a trece la electrificare ar putea deveni mai intensă. Oamenii pot călători mai puţin acum, după ce au descoperit cât de mult pot obţine de acasă. Sau pot face naveta mai mult cu maşina pentru a evita călătoria cu autobuzele şi trenurile aglomerate.

    Industria auto se pregătea pentru un an brutal chiar înainte de izbucnirea pandemiei, dar acum, lucrurile urmează să devină într-adevăr darwiniene: industria este de aşteptat să se realinieze în moduri care ar putea avea un efect profund asupra celor opt milioane de angajaţi din întreaga lume.

    A fost nevoie de aproape un deceniu pentru ca vânzările de maşini din Uniunea Europeană să îşi revină din recesiunea care a început în 2008. Piaţa Statelor Unite a avut nevoie de aproximativ cinci ani pentru a-şi reveni, dar vânzările se menţin la nivelul din 2015. Creşterea explozivă din China a compensat o perioadă, dar piaţa a fost în declin din 2018. Pe măsură ce Volkswagen, Daimler, Fiat Chrysler şi alte companii îşi repornesc încet liniile de asamblare, persoanele care lucrează în industria auto încep să se gândească care vor fi repercusiunile acestei crize.

    „Nu ar trebui să fim prea optimişti şi să ne aşteptăm ca în 2021 totul să revină la normal, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic”, a spus reporterilor Ola Källenius, directorul executiv al Daimler, în timpul unei conferinţe recente. Pandemia, a spus el, „va avea probabil un efect uriaş asupra economiei şi trebuie să ne pregătim”.

    Iată ce ne putem aştepta:

     

    Închideri de fabrici şi conflicte cu forţa de muncă.

    Producătorii auto din întreaga lume au capacităţi excedentare de cel puţin 20 la sută, spun analiştii. Acest spaţiu de fabricaţie inactiv a costat bani fără a produce profit. Pe măsură ce vânzările se micşorează, închiderea fabricilor neutilizate poate fi o problemă de supravieţuire.

    „Unele dintre aceste mari fabrici din Europa se vor lupta cu adevărat”, a spus Peter Wells, directorul Centrului pentru Cercetări în Industria Auto din cadrul Cardiff Business School din Ţara Galilor. Acest lucru va fi deosebit de dur pentru companiile care fabrică maşini mai mici, care tind să fie mai puţin rentabile, cum ar fi marca Fiat, Renault sau Volkswagen.

    În Europa, este imposibilă închiderea unei fabrici fără confruntări cu forţa de muncă şi fără rezistenţă politică. Plăţile compensatorii pentru lucrători şi alte costuri pot face închiderea unei fabrici la fel de scumpă cum este construirea uneia. „Este vorba despre politică mai mult decât despre economie”, a spus Wells.

     

    Maşinile electrice s-ar putea generaliza mai devreme.

    Vânzările de maşini electrice au fost surprinzător de rezistente chiar şi atunci când izolarea a scăzut vânzările de vehicule pe benzină şi motorină. În martie, o mare parte din Europa a intrat în izolare, iar vânzările de automobile pe continent au scăzut cu mai mult de jumătate. Însă înmatriculările de autovehicule cu baterii au crescut cu 23%, potrivit lui Matthias Schmidt, un analist din Berlin care urmăreşte industria.

    În aprilie, blocajul a afectat şi maşinile electrice, iar vânzările lor au scăzut cu 31 la sută, conform estimărilor lui Schmidt. Dar acest lucru nu este comparabil cu piaţa auto europeană, care a scăzut cu 80%.

    Este posibil ca producătorii să nu fie la fel de motivaţi să vândă maşini electrice în lunile următoare. Vor fi tentaţi să împingă în schimb SUV-uri, care generează profituri mult mai mari şi sunt mai uşor de vândut acum, după ce preţurile carburanţilor au scăzut.

    Mult vor influenţa şi stimulentele guvernamentale. Europa şi China fac eforturi mai mari pentru a promova maşinile electrice decât Statele Unite sub administraţia Trump. Maşinile cu baterie sunt încă mult mai scumpe decât vehiculele pe benzină. În recesiune, este posibil ca mai puţini oameni să-şi poată permite achiziţii, fără subvenţii.

    Marea necunoscută este dacă criza va schimba tipurile de maşini pe care şi le doresc cumpărătorii. Oamenii pot aprecia mai mult aerul mai curat care a fost un efect secundar al carantinei şi s-ar putea să fie mai dispuşi să investească într-un vehicul care nu produce emisii.

    O deschidere pentru start-up-uri

    Turbulenţele de pe piaţă ar putea fi bune pentru startup-urile de maşini electrice precum Byton şi Lucid, care au proliferat după exemplul Tesla. „Piaţa s-ar putea deschide puţin”, a spus Wells.

    Pentru alţi companii tinere, pandemia a fost un pas înapoi. Serviciile de călătorie precum Uber şi Lyft au suferit pentru că toată lumea a rămas acasă. Companiile din Silicon Valley care au promis autovehicule autonome până în 2020 sunt încă cu ani de zile în urmă, iar pandemia interferează cu testele de care au nevoie pentru a-şi perfecţiona tehnologia.


    Companiile se vor ieftini

    Puţine sectoare se bucură de mai puţină dragoste din partea investitorilor decât producătorii auto de tip vechi. Acţiunile Renault, de exemplu, au scăzut cu 70 la sută în ultimul an, iar piaţa bursieră evaluează compania la doar 5,7 miliarde de euro. Miliardari ca Jeff Bezos, Michael Bloomberg şi Elon Musk valorează mult mai mult ca persoane decât Renault, cu 180.000 de lucrători şi vânzări de 3,8 milioane de maşini anul trecut.

    Este posibil să existe un grup de investitori dispuşi să treacă cu vederea riscurile mari şi profiturile slabe ale producţiei de maşini. Investitorii chinezi ar putea vedea evaluările scăzute ca o oportunitate de a înfiinţa un cap de pod pe continent.

    Geely Holding, producător auto din Hangzhou, a stabilit un precedent când a cumpărat Volvo Cars de la Ford în 2010. Geely deţine, de asemenea, 8% din Volvo AB, producător de camioane. Li Shufu, preşedintele Geely, deţine aproape 10 la sută din Daimler. Producătorul chinez BAIC Group deţine încă 5 procente din Daimler.

    Este posibil ca alte incursiuni ale investitorilor chinezi să se confrunte cu o rezistenţă politică. Se preconizează că Germania va aproba o legislaţie care blochează achiziţiile străine. Franţa a aprobat o legislaţie similară şi a influenţat semnificativ Renault, unde deţine 15% din acţiuni.

     

    Fuzionează sau pier

    Producătorii se vor confrunta cu şi mai multă presiune pentru a reduce costurile dezvoltării de maşini electrice şi alte noi tehnologii. Parteneriatele existente, cum ar fi cel dintre Volkswagen şi Ford Motor pentru a dezvolta software de conducere autonomă, ar putea fi extinse.

    „Este destul de probabil că vom vedea foşti duşmani sau foşti concurenţi care vor începe să colaboreze”, a declarat Axel Schmidt, director la firma de consultanţă Accenture, care se concentrează pe industria auto.

    Aceste alianţe, deşi cruciale, sunt greu de gestionat. Renault s-a străduit din greu să depăşească tensiunile cu partenerul Nissan.


    Regândirea globalizării

    Pandemia a evidenţiat cât de interconectată este lumea şi modul în care o închidere a unei fabrici într-o parte a lumii poate opri o linie de asamblare într-o emisferă diferită.

    „Ceea ce învăţăm cu toţii şi vorbesc cu mulţi manageri şi CEO din Germania, este că toţi trebuie să ne regândim logistica şi lanţurile de aprovizionare”, a spus Olaf Berlien, directorul executiv al Osram, producător german de produse de iluminat pentru autovehicule şi alte utilizări.

    “Din cauza presiunii asupra preţului, am luat cel mai ieftin furnizor oriunde în lume ar fi fost”, a spus Berlien. „Am subestimat furnizorul care era după colţ.”

    Alţii nu sunt atât de siguri că producătorii de automobile vor fi mai dispuşi să cumpere local. Ole Källenius de la Daimler a declarat că lanţurile de aprovizionare au fost deja construite pentru a rezista perturbaţiilor şi au stat bine în timpul crizei. „Nu aş ajunge prea repede la concluzia că trebuie să regionalizăm lanţurile de aprovizionare”, a spus domnul Källenius. „Globalizarea pe care am realizat-o în ultimii 20 de ani a dus la creşteri enorme de productivitate. Ar trebui să văd o greşeală enormă ca să renunţăm la aşa ceva”.

  • Rolul băncilor în revenirea economiei după criza coronavirusului

    „Se vor schimba multe, însă nu trebuie să ne amăgim, business-ul băncilor rămâne în continuare fundamental acelaşi şi anume intermedierea financiară în condiţii de eficienţă a alocării resurselor pe acele destinaţii şi segmente care au pe de o parte capacitatea de rambursare a creditelor angajate şi pe de altă parte contribuie semnificativ la creşterea PIB. Dar bineînţeles că, în contextul pandemiei de COVID-19, cum afirma un articol din The Economist, dacă sistemul de sănătate, medicii şi asistentele medicale au fost şi sunt în prima linie în criza de sănătate generată de pandemie, se poate spune că băncile sunt şi vor fi în prima linie a crizei financiare şi economice declanşată în acest context”, afirmă Sergiu Oprescu, preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), referindu-se la strategiile băncilor în contextul crizei declanşate de pandemia de COVID-19.
    Astfel, ajungând în prima linie a crizei financiare şi economice, băncile vor avea o responsabilitate suplimentară – aceea a alocării rezervei financiare existente (limitată în cazul României) în condiţii de eficienţă şi randament superior economic.
    În acelaşi timp, nu trebuie neglijate lecţiile pozitive pe care sistemul bancar le-a învăţat în această perioadă precum digitalizarea realizată „pe fast forward”, lucrul de acasă (sau telemunca), capacitatea de a desfăşura aproape orice serviciu bancar în mediul online şi adoptarea rapidă şi fără riscuri operaţionale mari a acestor servicii de către clienţi. „Sunt convins că o mare parte din aceste realizări făcute sub imperiul crizei se vor permanentiza cu impact pe creşterea productivităţii şi scăderea costurilor.”
    În urma crizei coronavirusului, din punct de vedere economic vom parcurge două etape: o primă etapă de protecţie a mediului de afaceri şi o a doua de revenire economică.
    Iar sistemul bancar este astăzi parte a soluţiei atât în gestionarea crizei în prima fază, cât mai ales în perioada următoare de recuperare şi revenire, explică şeful ARB. „În criză, asigurarea de lichidităţi şi reducerea poverii datoriei sunt principalele obiective. În perioada de recuperare obiectivul principal va fi cel legat de asigurarea finanţării investiţiilor. Trebuie înţeles că resursele financiare sunt limitate. Noi am intrat în această criză cu un spaţiu fiscal limitat şi utilizat nepotrivit, aş spune chiar abuziv, în perioada anterioară pentru a stimula un consum excesiv. Ca atare se poate spune că astăzi, România intră cu un handicap semnificativ în criză, generat de o resursă fiscală de absorbţie a şocului destul de redusă prin comparaţie cu alte state din regiune care aveau chiar şi excedent bugetar.”

    Care sunt cele mai mari provocări pentru sistemul bancar în contextul crizei coronavirusului? „Intrând în criză cu aceste resurse limitate principala prioritate şi provocare este să le drămuim just şi să le folosim cu o maximă eficienţă, aici mă refer şi la capacitatea sistemului bancar de finanţare. Dacă alocăm excesiv resursele încă din prima fază a crizei, cea legată de reducerea temporară a poverii datoriei, se poate întâmpla să rămânem fără tracţiune în mijlocul pantei”, susţine Sergiu Oprescu.
    Băncile vor finanţa revenirea economiei, dând de data aceasta o atenţie sporită creditului pentru companii. Astfel, ieşirea din această criză economică se va face cu ajutorul băncilor, finanţând IMM-urile din surse proprii sau prin scheme de garanţii guvernamentale, spune şeful bancherilor. „Băncile vor acorda întotdeauna credite în aşa fel încât să minimizeze pierderile posibil de anticipat, adică în condiţiile standardului de risc asumat. Condiţia necesară, dar nu neapărat suficientă, pentru creşterea creditării este responsabilitatea în alocarea resurselor în perioada postcriză de sănătate şi în recesiunea economică ce va urma. Responsabilitatea aceasta nu revine doar bancherilor, ci şi autorităţilor române prin cadrul legislativ. Noi nu solicităm facilităţi speciale, ci un cadru legislativ stabil prin care să fie conservată capacitatea băncilor, în calitatea lor de Infrastructură Critică Naţională, de a rămâne solid capitalizate şi cu indicatori de lichiditate în acord cu reglementările naţionale şi internaţionale, pentru a evita afectarea stabilităţii financiare.”
    În anul 2020 sunt necesare măsuri proactive de creştere a creditării, ca parte a abordării strategice de relansare a mediului antreprenorial şi a economiei în general, pentru a susţine reluarea activităţii economice afectate de pandemie, susţine Sergiu Oprescu.
    „În acest sens, la nivelul ARB am propus înfiinţarea unui task force public-privat pentru elaborarea strategiei de creştere a intermedierii financiare, măcar pe perioada aceasta. Invităm autorităţile să testăm o strategie de criză pentru creşterea creditării şi revigorarea economică.”
    Criza COVID-19 a blocat economia impunând carantină, izolare la domiciliu sau internare pentru persoanele contaminate, precum şi diminuarea activităţii economice, care duce uneori chiar la închideri de firme şi la şomaj, tehnic sau total, punând şi clienţii persoane fizice sau companii care au credite la bănci în derulare în imposibilitatea obiectivă de a-şi achita ratele la împrumuturi. Deşi autorităţile au adoptat reglementări care permit clienţilor băncilor afectaţi de criza coronavirusului să-şi amâne ratele la credite cu până la 9 luni, până la sfârşitul anului 2020, dacă economia se redresează lent, debitorii pot avea dificultăţi cu plata creditelor şi în anii următori. Nu toate firmele vor rezista crizei COVID-19 şi cu toate precauţiile este încă dificil de anticipat care anume o vor face. Această analiză ţine atât de elementele particulare ale companiei respective, cât şi de creativitatea şi determinarea managementului, menţionează şeful ARB.
    În condiţiile crizei economice determinate de pandemia de COVID-19, rata creditelor neperformante ar putea să revină pe creştere. „În mod cert, rata expunerilor neperformante va creşte. În ultimii ani, acest indicator a avut o traiectorie descendentă, însă este posibil să asistăm la o inversare de trend pe fondul provocărilor care au tendinţa de a eroda gradual stabilitatea şi disciplina financiară.”
    În România rata creditelor neperformante a ajuns la un nivel aproape de nivelul mediu din UE, fiind de 3,98% în februarie 2020, faţă de 3% în iunie 2019 în UE.
    Deocamdată, pierderile crizei în rândul IMM-urilor par să fie reduse, judecând după răspunsul la întrebarea „După cât timp credeţi că veţi reveni la nivelul cifrei de afaceri anterior crizei”, dintr-o recentă anchetă în rândul IMM-urilor. Doar 7,5% dintre firme au avut un răspuns mai ezitant şi au indicat că ar reveni la valorile de dinainte de criză după mai mult de doi ani, spune Oprescu.
    În bilanţul băncilor există aproximativ 10% din companiile active din România, acestea fiind cele care au contractat credite bancare în prezent. Însă, principalul risc vine de la creditul comercial.
    La nivelul economiei, raportul creditul comercial versus creditul bancar este de 3:1, dacă ne uitam la creditul total pe companii, şi de aproape 10:1, dacă particularizăm la nivelul capitalului de lucru, atenţionează preşedintele ARB.
    „Acest lucru poate produce blocaje în economie, efectul fiind unul de domino în rândul celor care utilizează creditul comercial şi care poate afecta indirect şi restul companiilor.”
    În această perioadă ar trebui acordată o atenţie deosebită şi modificării cadrului legislativ privind insolvenţa persoanelor juridice.

    „Ar trebui să găsim acel punct de echilibru între creditori şi debitori în legislaţie care să integreze condiţionalităţile crizei actuale pentru a nu sufoca economia României cu un nou val al insolvenţelor.”


    Fiind un an cu stres financiar pentru mulţi, cererea pentru credite ar putea să scadă, mai puţin vizibil la sold din cauza moratoriumului de amânare a plăţii ratelor.
    Creditarea privată totală înregistra în primul trimestru din 2020 o creştere de 7,1%. Dar, din cauza efectelor crizei COVID-19, până la sfârşitul anului 2020 creditarea poate avea o scădere faţă de anul 2019, când s-a înregistrat o creştere medie a creditării de 7,6%.
    „Ne dorim ca această perioadă să fie cât mai scurtă. Precum s-a văzut înainte de izbucnirea crizei, creditul ipotecar a avut cea mai mică creştere în 2019 de când acest tip de credit se acordă (7,8% faţă de 2018, cifre exprimate în euro). Este această evoluţie conjuncturală sau un trend? Rămâne de văzut. În orice caz, în primul trimestru din 2020 creşterea pe acest segment a accelerat uşor (9% în martie 2020, faţă de martie 2019).”
    În opinia şefului ARB, programul Prima casă va trebui regândit şi direcţionat către cei care se pot califica la credit, dar îşi pierd curajul investiţional. Dobânda medie la creditele Prima casă este 4,44% pe an, iar dobânda medie la creditele ipotecare noi 5,35% pe an în martie 2020. „Este nevoie să stimulăm cererea în toate segmentele sociale eligibile prin măsuri bine ţintite care să ofere oportunităţi celor mai curajoşi să îşi asume investiţii.”


    Dobânzi mai mici şi mai multă volatilitate?
    Creditarea va fi preponderent în lei pentru retail şi un mix lei şi valută pentru corporaţii.
    Iar perioada dobânzilor mici, posibil mai mici decât în prezent, se va menţine în continuare, după cum anticipează şeful ARB.
    Volatilitatea este în mod evident o expresie a unei stări de incertitudine cu privire la viitor. Iar în condiţiile actuale, când toate evaluările se fac pe termen scurt, este normal să ne aşteptăm la o creştere a volatilităţii pe pieţele financiare locale şi internaţionale pentru 2020, mai spune Sergiu Oprescu.
    VIX, care este un indice ce exprimă volatilitatea pieţelor de capital, calculat în SUA, a înregistrat deja din a doua jumătate a lunii martie creşteri substanţiale, de la un nivel, să spunem, înainte de criză, de palier, până la un nivel de 6-7 ori mai mare decât cel de dinainte de criză. Ulterior, începând cu luna aprilie, VIX a înregistrat o evoluţie descendentă, iar acum tranzacţiile se situează în jurul unui nivel de două ori mai mare decât cel iniţial.
    Răspunsul băncilor centrale, de a mobiliza resurse financiare uriaşe în ţările dezvoltate şi în UE, va contribui la o posibilă tendinţă de scădere a dobânzilor de bază pe principalele valute. Acelaşi lucru este de aşteptat să se întâmple şi în România, susţine şeful ARB. „Nu este de altfel exclus ca dobânda de politică monetară să fie din nou redusă dacă inflaţia se va plasa în continuare aşa cum este de aşteptat pe un trend descendent. Iar intervenţiile anunţate de către Banca Naţională a României de cumpărare de titluri de stat pe piaţa secundară ar modera şi mai mult dobânzile pe termen lung.  Dobânzile mai reduse pot însă duce şi la deprecierea leului.”
    În încercarea de a reduce perioada de recuperare şi revenire a economiilor toate resursele disponibile vor fi folosite. În Europa nu numai politica monetară din zona euro rămâne neortodoxă, dar şi politicile fiscale naţionale au devenit neortodoxe. Renunţarea la clauzele Pactului de stabilitate şi creştere pentru prima oară în istorie (care limitau deficitul bugetar la 3% din PIB şi datoria publică la 60% din PIB) arată cât de dificilă este perioada pe care o traversăm. La noi, în premieră, banca centrală a anunţat pe 20 martie că va cumpăra titluri de stat de pe piaţa secundară. Tot atunci a anunţat şi că vor fi posibile reduceri ale rezervei minime obligatorii, aminteşte Sergiu Oprescu.
    „Ar fi bine să înţelegem, atât la nivel economic, cât mai ales la nivel politic, că în mijlocul acestor turbulenţe băncile sunt bărcile noastre de salvare. În majoritatea ţărilor s-a avut grijă să existe bărci de mari dimensiuni şi cu stabilitate mare, iar în altele, precum şi la noi, s-a umblat cu bormaşina şi s-au dat găuri prin toata carena prin tot felul de iniţiative legislative.  Populismul trecut, precum şi cel din prezent, reprezintă cel mai mare pericol pentru capacitatea băncilor de a asista economia în procesul de revenire la normal.”


    Consolidare a sistemului bancar… Şi digitalizare
    Şocurile din economie reprezintă un real „test de stres” pentru bănci, iar cine nu rezistă în ciuda pregătirilor impuse de reglementări trebuie să găsească capitalul necesar pe pieţele financiare locale sau internaţionale, făcând în acelaşi timp concesiile de preţ sau de acţionariat dorite de investitori, indiferent de mărime, anticipează şeful bancherilor. „Perioadele de criză au reprezentat însă întotdeauna bune oportunităţi de consolidare a sistemelor bancare şi nu văd de ce nu ar fi cazul şi în aceasta criză.
    Dacă privim însă din perspectiva necesarului de finanţare în economia naţională şi a gradului de incluziune financiară, România are nevoie de bănci pentru dezvoltarea economică. Într-un stat european unde gradul de intermediere financiară este de 3 ori mai redus faţă de media europeană, 25% versus 83%, reducerea capacitaţii de creditare este de fapt elementul de monitorizat, nu neapărat numărul băncilor care operează.”
    Criza a impus avansul digitalizării în toate sectoarele unde acest lucru a fost posibil, inclusiv în sistemul bancar. Pentru unele sectoare acest mod de lucru se va dovedi a fi doar o alternativă de avarie, iar pentru altele un mod de lucru normal. Băncile îşi vor ajusta modul de lucru în funcţie de cerere, este de părere preşedintele boardului ARB.
    „Cred însă că această criză prin natura ei, în special prin digitalizarea forţată a relaţiei cu clienţii, a adus o nouă dimensiune de economisire şi eficienţă în răspunsul sistemului bancar la nevoile clienţilor. Am convingerea că programele  de eficientizare a costului de intermediere financiară, mai ales prin canalul reprezentat de reţeaua de sucursale, sunt de abia la început.  Pe de altă parte, având în vedere dimensiunea mică de active bancare pe unitate şi nevoia de creştere a intermedierii financiare, se prea poate să asistăm la o creştere rapidă de cerere pe canalele digitale cu păstrarea amprentei actuale a canalului bancar reprezentat de reţeaua de sucursale. Această decizie însă va face parte din strategia de dezvoltare a fiecărei bănci pe viitor.” În România, penetrarea reţelei de unităţi bancare şi a numărului de ATM-uri se situează puţin peste media Uniunii Europene, potrivit datelor incluse într-un raport recent al Băncii Mondiale. Astfel, în anul 2019, România avea 4.018 unităţi bancare şi 10.531 ATM-uri la nivel naţional, care echivalează cu 26 de unităţi bancare şi 68 ATM-uri la 100.000 de adulţi. Această penetrare este comparabilă cu nivelul UE, de 25 sucursale şi 63 de ATM-uri la 100.000 de adulţi în 2017.
    Recesiune economică în vremuri de pandemie
    Evoluţia sistemului bancar este corelată şi cu mersul  economiei. Iar atunci când economia este în declin se resimte şi la nivelul băncilor.
    În 2020, conform estimărilor FMI, economia globală va cădea cu 3%, zona euro cu 7,5%, iar cei mai importanţi parteneri comerciali ai României, Germania cu 7% şi Italia cu 9,1%. În aceste condiţii, România nu poate evita căderea, crede şeful ARB.
    „Dar măsurile ample de susţinere a economiilor din UE împreună cu propriile măsuri luate la nivel naţional, estimate a reprezenta un procent important din PIB, vor susţine recuperarea.”
    În opinia lui Sergiu Oprescu, este dificil de anticipat dacă sub impactul COVID-19, evoluţia economiei României va avea o traiectorie în „V”, cu scăderea producţiei şi a investiţiilor, stagnarea temporară a afacerilor, acea fază de declin al activităţii economice temporară (recesiune), urmată de o revenire rapidă de amplitudine proporţională cu cea din faza de cădere, sau evoluţia economiei va fi în „U”, cu prelungirea perioadei de stagnare.


    „La momentul acesta, nu luăm în calcul un scenariu de criză în forma de «L», care presupune o cădere şi o rămânere pe palierul de cădere timp mai îndelungat. Criza financiară este un element probabil dacă modificările aduse cadrului legislativ în domeniul bancar de cele 8 legi/ proiecte de legi intră în vigoare. Este nevoie de responsabilizare pentru ca factura plătită de români să fie cât mai mică.”

    Această direcţie de responsabilizare trebuie arătată şi condusă în primul rând de clasa politică, pe baza consultării experţilor în economie, prin identificarea măsurilor pe care să le luăm.” Şeful ARB consideră că este un moment foarte potrivit pentru a se realiza, spre exemplu, un pact larg pe întreg spectrul politic pentru acţiuni economice ţintite spre evitarea unei eventuale reduceri a ratingului de ţară, fapt care ar accentua fundamental criza şi ar amâna revenirea.
    „Românii nu trebuie din nou expuşi la o criză economică severă. PIB-ul pe cap de locuitor în România în cifre absolute s-a situat în 2019 la nivelul de 11.500 euro, reprezentând 37% din media UE27 de 31.960 euro. România are al doilea cel mai ridicat nivel de sărăcie din Europa (32,5%), după Bulgaria (32,8%), cu 11 pp peste media UE (21,7%), suntem încă prea săraci ca să ne permitem măsuri populiste. De aceea cred că noi toţi, indiferent că suntem economişti, ingineri, jurnalişti, politicieni, sociologi etc., trebuie să contribuim conştient, consecvent şi apăsat la reducerea continuă a indicatorului populismului în ţara noastră.”