Tag: razboi

  • Rusia ar putea ocupa statele baltice în mai puţin de 36 de ore, dacă ar dori – experţi NATO

    Rusia ar putea obţine controlul militar asupra statelor baltice în mai puţin de 36 de ore, potrivit unei comisii de experţi ai NATO, informează site-ul publicaţiei The Guardian.

    În cadrul unui raport, RAND Corporation, care efectuează cercetare şi analiză pentru forţele armate ale Statelor Unite, a comunicat că activitatea militară NATO din Estonia, Letonia şi Lituania este inegală cu cea a Rusiei şi “mai degrabă conduce spre un război devastator, decât să-l împiedice”. Dacă Rusia ar dori să ocupe statele baltice, alianţa vestică nu ar mai rămâne decât cu opţiunea de a recunoaşte pierderea unora dintre cei mai vulnerabili membri NATO.

    Conform comisiei de experţi, au fost întreprinse o serie de simulări ale unui război ce luau în calcul un scenariu în care Rusia încerca să anexeze teritoriului rus capitala Estoniei sau Letoniei, ori ambele oraşe, în mod similar felului în care a procedat în cazul peninsulei Crimeea, în anul 2014.

    “Rezultatul acestor simulări a fost dezastruos pentru NATO”, potrivit raportului, fiecare act de simulare s-a încheiat cu mobilizarea forţele ruse la porţile capitalelor Tallin şi Riga, în mai puţin de 60 de ore.

    Rusia întrece numeric batalioanele terestre NATO şi posedă mai mult armament decât forţele baltice de Apărare, în cadrul unora dintre simulări, capitalele Tallin şi Riga erau ocupate în mai puţin de 36 de ore de la începerea ostilităţilor.

    “NATO nu poate proteja cu succes teritoriile celor mai expuşi membri ai alianţei”, a concluzionat raportul efectuat de RAND Corporation.

  • Se pregăteşte Europa de război? Marea Britanie trimite tancuri, drone şi soldaţi la graniţa cu Rusia

    Marea Britanie trimite tancuri, drone şi 800 de soldaţi în Estonia ca parte a celei mai mari întăriri militare la graniţa cu Rusia de la Războiul Rece, după ce Kremlinul a finalizat un exerciţiu nuclear care a implicat 40 de milioane de oamnei, potrivit dailymail.

    Soldaţii vor fi trimişi în ţările din Europa de Est şi li se vor alătura forţe din Danemarca şi Franţa, potrivit Sectretarului Apărării, Michael Fallon.

    Se pregăteşte Europa de război? Marea Britanie trimite tancuri, drone şi soldaţi la graniţa cu Rusia

  • Cum arată noile uniforme de război ale soldaţiilor români – VIDEO

    Armata română a prezentat marţi, la Palatul Cercului Militar Naţional din Bucureşti, în prezenţa ministrului Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, noile uniforme combat.

    “Am văzut această lansare a unei uniforme impresionante ca un element de modernitate. A fost o concepţie interesantă, în sensul în care a fost dată în consultare militarilor din toate categoriile de forţe care au probat mai multe luni un număr de asemenea uniforme, au dat feedback şi a rezultat o optimizare continuă a uniformei.

    Este specifică în sensul că este utilizabilă în toate teatrele de operaţii în care acţionează Armata Română; este utilizabilă deopotrivă în toată gama de misiuni de pe teritoriul naţional”, a declarat marţi Mihnea Motoc,citat de stiripesurse.ro

    El a precizat că exemplarele lansate pentru testare au fost realizate cu forţe proprii, în cadrul Armatei, ceea ce a presupus zero presiune bugetară.

    Şeful Statului Major General, Nicolae Ciucă, a explicat că noua uniformă este rezultatul experienţelor de pe parcursul celor aproximativ 14 ani de misiuni internaţionale.

     

     

  • Cum arată noile uniforme de război ale soldaţiilor români – VIDEO

    Armata română a prezentat marţi, la Palatul Cercului Militar Naţional din Bucureşti, în prezenţa ministrului Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, noile uniforme combat.

    “Am văzut această lansare a unei uniforme impresionante ca un element de modernitate. A fost o concepţie interesantă, în sensul în care a fost dată în consultare militarilor din toate categoriile de forţe care au probat mai multe luni un număr de asemenea uniforme, au dat feedback şi a rezultat o optimizare continuă a uniformei.

    Este specifică în sensul că este utilizabilă în toate teatrele de operaţii în care acţionează Armata Română; este utilizabilă deopotrivă în toată gama de misiuni de pe teritoriul naţional”, a declarat marţi Mihnea Motoc,citat de stiripesurse.ro

    El a precizat că exemplarele lansate pentru testare au fost realizate cu forţe proprii, în cadrul Armatei, ceea ce a presupus zero presiune bugetară.

    Şeful Statului Major General, Nicolae Ciucă, a explicat că noua uniformă este rezultatul experienţelor de pe parcursul celor aproximativ 14 ani de misiuni internaţionale.

     

     

  • Avertismentul unui oficial turc: Război dintre Rusia şi America este inevitabil

    Oficialii turci avertizează că lumea va fi aruncată într-un conflict de proporţii cu Rusia şi America de părţi opuse ale baricadei dacă nu se găseşte o soluţie pentru oprirea violenţelor din Siria.

    Numan Kurtulmus, prim-ministrul adjunct turc, a făcut comentariile în contextul în care tensiunile dintre Casa albă şi Kremlin sunt din ce în ce mai evidente. Turcia şi aliaţii din Vest insistă ca Bashar al-Assad să renunţe la putere, în vreme ce Rusia şi Iran continuă să îl susţină pe preşedintele sirian.

    “Dacă acest război continuă, America şi Rusia vor ajunge la război”, a spus Kurtulmus.

    Secretarul de stat american John Kerry a cerut săptămâna trecută ca o comisie să investigheze posibile crime de război, acuzând Moscova că a bombardat spitale în Aleppo, în nordul Siriei. Potrivit unor surse locale, 45 de oameni şi-au pierdut viaţa în Aleppo în ultimele 24 de ore.

    Recent, preşedintele Vladimir Putin a ratificat un acord cu Guvernul sirian care permite Rusiei să folosească baza aeriană Hmeimim din Siria pe o perioadă nedeterminată, potrivit Reuters.

    Forţele aeriene ruse au lansat, de la baza Hmeimim, raiduri aeriene în sprijinul preşedintelui sirian Bashar al-Assad. În cursul săptămânii trecute, autorităţile au anunţat, de asemenea, că au intenţia de a construi o bază navală permanentă în portul sirian Tartus.

  • Cum a ajuns un vânzător de alune unul dintre cei mai mari miliardari din Asia

    Lui Che Woo este un magnat de 87 de ani cu afaceri în domeniul imobiliarelor, jocurilor de noroc şi ospitalităţii. Numele său apare pe clădiri universitare, a primit onoruri din partea Reginei Elisabeta şi, pentru un timp, a fost al doilea cel mai bogat om din Asia. Miliardarul care în adolescenţă vindea alune pentru a se întreţine îşi dezvăluie povestea într-un interviu pentru publicaţia Fortune.

    Che Woo a renunţat la şcoală în clasa a şasea, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, perioadă în care era obişnuit să vadă cum oamenii „mureau de foame”. Mai mult, nu îşi poate scoate din minte ziua în care a văzut un act de canibalism, a declarat el într-un interviu pentru Fortune. „Îmi amintesc cu exactitate cu ce se confruntau oamenii din jurul meu în tot acest timp”, povesteşte miliardarul. Printre altele, a fost o primă lecţie de responsabilizare economică  pentru cel care avea să devină preşedintele K. Wah Group şi Galaxy Entertainment. „<<Voi, chinezii, sunteţi săraci şi analfabeţi>> ne spuneau pe atunci japonezii”, povesteşte Che Woo în interviu.

    La sfârşitul războiului, Lui a lucrat alături de unchiul său într-o companie de comercializare a pieselor auto. Când a plecat din firmă, pe la aproximativ 20 de ani, a auzit despre echipamentul miliar scos la licitaţie în Japonia şi cu banii strânşi şi-a cumpărat buldozere. Cu noile maşinării achiziţionate a câştigat bani profitând de stadiul precar, de muncă manuală, în care se afla Hong Kong-ul după război. Afacerea s-a extins treptat, ocupându-se iniţial de revendicarea zonelor afectate de lupte. Ulterior, a pus în vânzare materiale de construcţii şi a avansat, încet-încet, spre industria hotelieră. „Totul a ţinut de oportunitate. Am avut noroc”, spune el în mod repetat despre perioada în care a început să facă bani, acum şase decenii. 

  • Dezvăluiri ULUITOARE făcute de Wikileaks: Papa ştie de existenţa extratereştrilor şi un RĂZBOI în spaţiu este foarte probabil!

    Prin intermediul e-mailului s-a descoperit că cei doi doreau să aibă o conversaţie pe Skype despre potenţialul unui război în spaţiu. Mitchell şi-a avertizat cunoştinţa că formele de inteligenţă extraterestră ,,nu vor tolera nicio formă de violenţă militară pe Pământ sau în spaţiu”, scrie Descoperă.

    Mitchell, care a lucrat în cadrul Tratatului pentru Prevenirea Plasării Armelor în Spaţiul Cosmic, a scris: ,,Suntem în mod clar foarte aproape de un război în spaţiu. Majoritatea sateliţilor care orbitează Pământul aparţin Statelor Unite ale Americii, Chinei şi Rusiei. Testele recente ale armelor anti-satelit nu ne scapă de îngrijorare”. ,,Poate suna ca science fiction, dar potenţialul unui război stelar este destul de real”.

    Acesta a inclus linkuri în e-mail şi câteva articole despre posibilitatea unui război în spaţiu, provenite din mai multe surse.

    Edgar D. Mitchell i-a mai spus lui John Podesta că Papa este “conştient” de inteligenţa extraterestră. “Colegul meu catolic Terri Mansfield ne va aduce la zi cu gradul de conştientizare a inteligenţei extraterestre a Vaticanului”, potrivit Express.

    CITEŞTE INTEGRAL ARTICOLUL AICI

  • Imagini IMPRESIONANTE: Un veteran de război s-a reîntâlnit cu bărbatul pe care l-a salvat dintr-un lagăr de concentrare: “Tot ce am astăzi ţi se datorează ţie” – VIDEO

    În luna mai a acestui an, Sid Shafner, în vârstă de 94 de ani, s-a întors în Statele Unite după o călătorie de 8 zile în Israel şi Polonia. Acesta a fost onorat la o ceremonie de comemorare a Holocaustului, pentru ajutorul oferit în eliberarea a aproximativ 30.000 de prizonieri din lagărul de concentrare Dachau, din sudul Germaniei, în anul 1945.

    Unul dintre prizonieri era Marcel Levy, care atunci avea doar 19 ani. Acum, Marcel are 90 de ani.

    CITEŞTE AICI INTEGRAL ARTICOLUL

  • Turcia continuă să fie în RĂZBOI! Numeroşi soldaţi turci şi-au pierdut viaţa în recentele confruntări

    Conform armatei turce, combatanţi kurzi au atacat un post militar de control situat în provincia turcă Sirnak.

    Cel puţin şase militari turci au fost ucişi în atacul cu rachete şi arme automate, a transmis armata turcă. Un alt militar a fost rănit.

    CITEŞTE INTEGRAL ARTICOLUL AICI

  • Cel puţin 25 de morţi, în urma atacurilor de sâmbătă care au vizat zonele rebele din oraşul Alep

    Zonele controlate de rebeli în estul oraşului Alep au fost vizate vineri spre sâmbătă de puternice atacuri aeriene şi bombardamente pentru a cincea noapte consecutivă, în timp ce forţele guvernamentale pregătesc o amplă ofensivă menită să recaptureze întregul oraş.

    Grupul de monitorizare Observatorul sirian pentru drepturile omului a anunţat că bilanţul victimelor este de aşteptat să crească pentru că mai există persoane prinse sub dărâmături.

    Cel puţin 47 de persoane, inclusiv şapte copii, şi-au pierdut viaţa în urma bombardamentelor efectuate vineri.

    Peste două milioane de civili din Alep nu mai au acces la apă curentă, după ce bombardamentele efectuate de forţele guvernamentale au avariat o staţie de pompare care alimenta cu apă părţile rebele din oraş, iar drept răspuns, rebelii au oprit o altă staţie de pompare care alimenta întreg oraşul.

    UNICEF avertizează că întreruperea alimentării cu apă reprezintă un risc major de sănătate în zonele controlate de rebeli întrucât singurele surse alternative de apă potabilă sunt câteva puţuri contaminate.