Tag: uniunea europeana

  • Tony Blair propune reformarea Uniunii Europene, pentru evitarea ieşirii Marii Britanii

    Liderii Uniunii Europene trebuie să lanseze iniţiative “pentru a ne ajuta să ieşim din impasul Brexitului”, a declarat Tony Blair într-un discurs rostit joi la o reuniune a asociaţiei BusinessEurope desfăşurată la Bruxelles.

    “Europa ştie că are nevoie de reforme. Reformarea Europei reprezintă cheia pentru schimbarea deciziei Marii Britanii”, a explicat Tony Blair, citat de cotidianul Le Figaro.

    Politicianul laburist a exprimat convingerea că Marea Britanie poate fi convinsă să rămână în Uniunea Europeană dacă preocupările britanicilor, în principal în materie de imigraţie, vor fi atenuate.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Care este statul cu cea mai mică rată a şomajului din Uniunea Europeană

    Rata şomajului a fost, în ianuarie, de 2,4% în Cehia, de 3,8% în Ungaria, de 4,5% în Polonia şi de 4,6% în România.

    În Austria, rata şomajului a fost în ianuarie de 5,5%, iar în Bulgaria şi Slovenia de 5,9%, precizează Eurostat.

    În ultimul an, şomajul a scăzut în Grecia (de la 23,3% la 20,9%) şi în Croaţia (de la 12,2% la 9,8%).

  • Care este statul cu cea mai mică rată a şomajului din Uniunea Europeană

    Rata şomajului a fost, în ianuarie, de 2,4% în Cehia, de 3,8% în Ungaria, de 4,5% în Polonia şi de 4,6% în România.

    În Austria, rata şomajului a fost în ianuarie de 5,5%, iar în Bulgaria şi Slovenia de 5,9%, precizează Eurostat.

    În ultimul an, şomajul a scăzut în Grecia (de la 23,3% la 20,9%) şi în Croaţia (de la 12,2% la 9,8%).

  • Juncker: Bosnia-Herţegovina trebuie să rezolve disputele interne înainte de a deveni membră UE

    Juncker, care se află într-un tur desfăşurat în şapte state din Balcanii de Vest, a fost întrebat dacă este de părere că Bosnia şi Herţegovina sunt pregătite să adere la Uniunea Europeană.

    “Nu vă pot promite o dată pentru când ţara voastră va deveni un candidat. Esenţa este mai importantă decât data”, a declarat Juncker.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Theresa May avertizează că nu va permite UE să “submineze” integritatea constituţională a Marii Britanii

    “Proiectul de acord legal, dacă ar implementat, va submina piaţa comună a Marii Britanii şi ar ameninţa integritatea constituţională a Marii Britanii prin crearea o frontieră vamală şi privind reglementările în Marea Irlandei şi niciun premier britanic nu ar accepta asta vreodată”, a declarat Theresa May.

    În luna decembrie, UE şi Marea Britanie au discutat trei opţiuni de rezolvare a chestiunii frontierei irlandeze, anume: o nou relaţie, soluţii alternative propuse de Londra, ori opţiunea de a menţine toate procedurile şi reglementările existente, ce ar însemna că Irlanda de Nord ar rămâne în uniunea vamală a UE.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Scoţia respinge Brexit-ul. Premierul anunţă că proiectul de lege al guvernului britanic privind ieşirea Marii Britanii din UE va fi respins

    Guvernul britanic a anunţat, luni, că nu va oferi concesii pentru Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord după Brexit, iar guvernele regionale sunt preocupate de faptul că vor pierde anumite puteri după o realiniere constituţională.

    Aceste trei administraţii descentralizate nu au drept de veto asupra legislaţiei pentru Brexit, dar ignorarea apelurilor acestora riscă să agraveze relaţiile deja tensionate, să accentueze naţionalismul în Scoţia şi să complice procesul de ieşire din Uniunea Europeană.

    “Nu voi aproba ceva care în mod clar subminează întreaga fundaţie pe care se construieşte descentralizarea. Încercăm pur şi simplu să protejăm puterile pe care le are Parlamentul scoţian – în privinţa unor aspecte precum agricultura, pescuitul, politica de mediu, standardele alimentare, justiţia, sănătatea. Toate acestea sunt responsabilităţi curente ale Parlamentului scoţian. În prezent, trebuie să exercităm aceste competenţe în limitele legislaţiei europene. Dar după Brexit, în ceea ce priveşte reglementarea descentralizării, aceste puteri ar trebui să revină Parlamentului scoţian şi modul în care le exercităm ar trebui să depindă de noi’, a spus Nicola Sturgeon, al cărei partid susţine independenţa Scoţiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Jeremy Corbyn confirmă că laburiştii vor ca Marea Britanie să rămână în uniunea vamală UE

    “Am argumentat de mult timp că o uniune vamală este o opţiune viabilă pentru înţelegerea finală. Aşadar, Partidul Laburist vrea să negocieze o nouă uniune vamală între UE şi Marea Britanie, care să asigure că nu există taxe în ceea ce priveşte exportul cu Europa şi evitarea unei frontiere stricte”, a declarat acesta.

    “Laburiştii respectă rezultatul referendumului şi faptul că Marea Britanie va părăsi UE. Cu toate acestea, nu vom susţine nicio înţelegere care va cauza pagube permanente locurilor de muncă, drepturilor omului şi standardelor de viaţă”, a adăugat acesta.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bugetul UE şi Brexit, principalele teme ale summitului informal de la Bruxelles

    Consiliul European organizează vineri o reuniune informală la care vor fi prezenţi şefii de state şi de guvern din toate ţările Uniunii Europene, cu excepţia Marii Britanii.

    Uniunea Europeană elaborează în prezent proiectul bugetului multianual post-2020. Contribuţiile statelor membre la acest buget vor trebui reconfigurate în contextul ieşirii Marii Britanii din UE.

    O altă temă a summitului informal de la Bruxelles este modalitatea desemnării viitorului preşedinte al Comisiei Europene după scrutinul europarlamentar din 2019.

  • DIferenţe COLOSALE: Cât plăteşte un român dobândă faţă de un neamţ sau francez

    Banca Centrală a explicat că restricţiile directe pot îmbrăca forma unor plafoane absolute, fixe (Grecia, Irlanda,  Malta) sau a unor plafoane relative bazate pe o rată de referinţă (Belgia, Estonia, Franţa, Slovenia, Germania, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Spania, Slovenia). 
     
    Consultarea literaturii economice arată că există diferenţe considerabile în atitudinea statelor membre UE în ceea ce priveşte reglementarea preţului creditului de consum:
     
    ·        unele state membre au introdus plafoane stricte de rate ale dobânzii, întrucât creditele cu preţuri înalte pot agrava situaţia financiară a consumatorilor şi reflectă proasta funcţionare a pieţelor, în special pentru credite de valoare mică;
     
    ·      în multe din statele membre care au reglementat domeniul, acestea au abordat în general categorii specifice de împrumuturi şi măsurile respective s-au întemeiat pe studii de impact care au ţinut cont de situaţiile din pieţele respective
     
    ·      alte ţări justifică absenţa unor asemenea reglementări, în special prin aceea că plafoanele vor reduce accesul la credit, mai ales pentru persoanele cu mijloace financiare modeste.
     
    ·      În plus, trebuie precizat că şi în situaţia în care reglementează preţul creditului, statele membre UE se diferenţiează în legătură cu gradul şi modul în care realizează aceasta.
     
  • E RĂZBOI COMERCIAL! Trump ameninţat de UE cu măsuri DURE. Harley-Davidson şi whisky, INTERZISE

    Administraţia Donald Trump analizează de câteva luni posibilitatea impunerii unor taxe vamale suplimentare la importurile de oţel şi aluminiu, situaţie care deranjează Uniunea Europeană şi numeroase ţări, inclusiv China.

    CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI