Tag: femei

  • Cele mai puternice femei din România: Ileana Bănucu, Romcarbon Buzău

    Ileana Bănucu este una din eroinele Catalogului “200 cele mai puternice femei din business”, care va fi lansat în curând, şi ale galei “Woman in Power” (19 martie 2014).

    CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA – EXCLUSIV

    După ce a absolvit Facultatea de Chimie Industrială în 1990, a intrat ca inginer stagiar la Romcarbon, ulterior promovând pe rând în funcţiile de inginer tehnolog, inginer în cadrul departamentului de marketing, şef serviciu aprovizionare, director adjunct. De la începutul lui 2008, Ileana Bănucu este directorul general al Romcarbon. „În acest moment, prin poziţia pe care o ocup, obiectivele mele profesionale se confundă de fapt cu obiectivele companiei„, spune Ileana Bănucu, adăugând că cele trei direcţii pe care le urmăreşte în activitatea sa de manager sunt dezvoltarea relaţiilor cu clienţii, capitalul uman şi performanţa operaţională. Consideră că autocontrolul şi gândirea proactivă pot ajuta un manager şi nu numai să depăşească momentele critice. „Sunt un om pozitiv şi îmi place să cred că orice problemă are cel puţin o soluţie. Cu cât mai dificil momentul, cu atât mai mare provocarea şi apoi satisfacţia„, explică Ileana Bănucu. 

    Cea mai bogată femeie din România

    Cele mai puternice femei din România: Dorothy Constantin, High Fashion Concept (Victoria 46, Day & Night, Petit’s, The Code)

    Cele mai puternice femei din România: Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz România

    Cele mai puternice femei din România: Camelia Şucu, Class Living

    Cele mai puternice femei din România: Irina Schrotter, Casa de modă Irina Schrotter

    Cele mai puternice femei din România: Cristina Bâtlan, Musette

    Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

    De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

    Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

    Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

    Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

    Comandă online catalogul AICI.

  • Cele mai puternice femei din România: Camelia Bazac, Forza Rossa

    CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA – EXCLUSIV

    În 2005 a părăsit Maserati pentru a începe un nou proiect, prin care viza demararea activităţii de import a Ferrari pe piaţa locală. Forza Rossa, compania controlată de Ion Bazac şi Camelia Bazac, a devenit rapid unul dintre principalii jucători de pe piaţa automobilelor de lux, cu atât mai mult cu cât nu fac parte dintr-un grup mai mare, cum este cazul mărcilor Porsche şi Bentley comercializate de Porsche Inter Auto sau Maserati de AutoItalia. Primul showroom Ferrari a fost inaugurat în urmă cu patru ani, obiectivul pentru 2008 fiind la acea vreme vânzarea a 15 automobile. în iarna lui 2009 businessul Ferrari s-a extins cu cel mai mare Ferrari Store din estul Europei, amplasat pe Calea Victoriei, aproape de Piaţa Naţiunilor Unite, unde a mai fost deschisă şi cafeneaua Forza Rossa, dedicată fanilor Ferrari. Campania de expansiune a businessului a continuat anul trecut cu deschiderea unui Ferrari Store în Monte Carlo, dar şi prin preluarea oficială a importurilor mărcii Lotus, comercializată de Forza Rossa nu doar în România, ci şi la nivel regional. Mai mult, Forza Rossa a demarat comercializarea de automobile Lotus şi Ferrari inclusiv în Republica Moldova, unde însă este o piaţă dedicată mai mult pentru automobilele sport second-hand.

    Cea mai bogată femeie din România

    Cele mai puternice femei din România: Dorothy Constantin, High Fashion Concept (Victoria 46, Day & Night, Petit’s, The Code)

    Cele mai puternice femei din România: Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz România

    Cele mai puternice femei din România: Camelia Şucu, Class Living

    Cele mai puternice femei din România: Irina Schrotter, Casa de modă Irina Schrotter

    Cele mai puternice femei din România: Cristina Bâtlan, Musette

    Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

    De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

    Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

    Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

    Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

    Comandă online catalogul AICI.

  • Cele mai puternice femei din România: Sonia Artinian, Lafarge

    CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA – EXCLUSIV

    Sonia Artinian este prima femeie care conduce la nivel local operaţiunile unuia dintre cei trei mari producători de ciment – Lafarge, Carpatcement şi Holcim. Ea este de profesie inginer în ştiinţele biologice şi lucrează în grupul Lafarge din anul 2008. Iniţial a ocupat poziţia de prim-vicepreşedinte în departamentul de dezvoltare organizaţională şi a coordonat Universitatea Lafarge. Artinian are un MBA la Collège des Ingénieurs, iar înainte de Lafarge a lucrat în cadrul firmei de consultanţă strategică Capgemini Consulting în funcţia de vicepreşedinte. Cariera sa a început în 1992, imediat după absolvirea facultăţii, în cadrul euroSTART, o platformă de dezvoltare pentru afaceri, cu accent pe strategie şi consultanţă de management.

    Lafarge Ciment a fost în 2011 cel mai profitabil jucător din industria locală a cimentului, cu un profit net de 42,5 milioane de euro la o cifră de afaceri de peste 180 de milioane de euro. Cu toate acestea, marja a scăzut considerabil comparativ cu anii anteriori: dacă în 2010 se ridica la aproape 33%, anul trecut a ajuns la circa 24%. Grupul Lafarge a intrat pe piaţa locală în 1999 prin preluarea fostului producător naţional Romcim printr-un parteneriat cu BERD. Francezii deţin în prezent două fabrici de ciment la Hoghiz (Braşov) şi Medgidia, precum şi o staţie de măcinare la Târgu-Jiu, capacitatea totală a acestora ridicându-se la 4,5 milioane de tone.

    Cea mai bogată femeie din România

    Cele mai puternice femei din România: Dorothy Constantin, High Fashion Concept (Victoria 46, Day & Night, Petit’s, The Code)

    Cele mai puternice femei din România: Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz România

    Cele mai puternice femei din România: Camelia Şucu, Class Living

    Cele mai puternice femei din România: Irina Schrotter, Casa de modă Irina Schrotter

    Cele mai puternice femei din România: Cristina Bâtlan, Musette

    Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

    De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

    Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

    Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

    Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

    Comandă online catalogul AICI.

  • Cea mai puternică femeie din România. Povestea ei în catalogul 200 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA, care va fi lansat la gala Woman in Power

    Mariana Gheorghe este una din eroinele Catalogului “200 cele mai puternice femei din business”, care va fi lansat în curând, şi ale galei “Woman in Power”.(19 martie 2014)

    „Cei 14 ani de banking la Londra au fost cea mai lungă etapă din cariera mea, care a marcat foarte mult profilul meu de profesionist, dar şi personalitatea şi cariera în final”. În 2005 Mariana Gheorghe a fost recrutată de OMV de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare. Acceptarea poziţiei de CEO al Petrom a însemnat cea mai mare provocare a vieţii profesionale pentru cel mai puternic CEO din România. De la venirea la conducerea celei mai mari companii din România, Mariana Gheorghe a aplicat cea mai mare parte a planului de privatizare propus de compania mamă, care a însemnat restructurarea companiei, investiţii de aproape 4 miliarde de euro, în special în producţia de hidrocarburi, dar şi în rafinare şi marketing, schimbarea sistemului de operare a benzinăriilor şi construcţia unui nou sediu unde să lucreze toţi angajaţii companiei.

    Cea mai bogată femeie din România

    Cele mai puternice femei din România: Dorothy Constantin, High Fashion Concept (Victoria 46, Day & Night, Petit’s, The Code)

    Cele mai puternice femei din România: Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz România

    Cele mai puternice femei din România: Camelia Şucu, Class Living

    Cele mai puternice femei din România: Irina Schrotter, Casa de modă Irina Schrotter

    Cele mai puternice femei din România: Cristina Bâtlan, Musette

  • Cele mai puternice femei din România: Claudia Ursăţeanu, Romsoft

    CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA – EXCLUSIV

    A extins afacerea şi în Capitală, odată cu deschiderea biroului de aici, iar furnizorul de software şi soluţii integrate IT, partener Oracle, a realizat implementări în numeroase domenii de activitate: producţie, energie, utilităţi, instituţii publice, servicii, distribuţie. Principalii clienţi sunt: PetromService, Complexul Energetic Rovinari, Complexul Energetic Turceni, Astra Vagoane Călători, EuroGrup, Koyo România, UCM Reşita, Vel Pitar, Alstom Power România, ApaNova. „Leadershipul feminin a contribuit la dezvoltarea echilibrată a afacerilor, multe din acestea menţinându-se într-o zonă mai puţin afectată de risc. Aceasta a ajutat la menţinerea stabilităţii companiilor conduse de femei în timpul crizei„, a declarat anterior Claudia Ursăţeanu.

    Cea mai bogată femeie din România

    Cele mai puternice femei din România: Dorothy Constantin, High Fashion Concept (Victoria 46, Day & Night, Petit’s, The Code)

    Cele mai puternice femei din România: Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz România

    Cele mai puternice femei din România: Camelia Şucu, Class Living

    Cele mai puternice femei din România: Irina Schrotter, Casa de modă Irina Schrotter

    Cele mai puternice femei din România: Cristina Bâtlan, Musette

    Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

    De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

    Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

    Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

    Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

    Comandă online catalogul AICI.

  • Cele mai puternice femei din România: Irina Socol, Siveco România

    CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA – EXCLUSIV

    Absolventă a Facultăţii de Automatică, specializarea Calculatoare de proces (1981), şi a Academiei de Management Niedersachsen Germania (1993),  în primii ani ai capitalismului Irina Socol şi soţul ei lucrau la Institutul de Cercetări pentru Tehnologia Informaţiei. La un moment dat, au fost solicitaţi de o firmă din Franţa care dorea să înfiinţeze un departament de asigurare şi control al calităţii într-o ţară din Europa de Est, perioadă în care dezvoltarea de software se făcea în India. Alături de colegii indieni au reuşit să pună la punct o metodologie de testare şi de control al calităţii. Au înfiinţat un departament de asigurarea şi controlul calităţii, sediul fiind chiar în locuinţa familiei Socol. Au plecat la drum la începutul lui 1992, „în doi, şi am ajuns, în prezent, la o echipă de 1.200 de specialişti„. De începutul acelei perioade se leagă, îşi aminteşte acum Irina Socol, un moment esenţial al carierei sale, când a decis ca din expert software să devină manager al companiei Siveco România. Compania a implementat de-a lungul anilor sute de proiecte de mare complexitate şi anvergură pentru organizaţii din 17 ţări. Siveco are acum peste 1.400 de clienţi, o cifră de afaceri de 68 milioane euro, 15 milioane de utilizatori ai soluţiilor la nivel naţional şi internaţional. Între acţionarii Siveco România se numără Intel Capital, Polish Enterprise Fund V (fond de investiţii administrat de Enterprise Investors), şi Siveco Netherlands B.V.

    1. E mai uşor sau mai greu să te impui ca lider fiind femeie?

    În mod fundamental, o afacere de succes se bazează pe o echipă, condusă de persoane cu calităţi de lider, într-un climat în care se promovează încrederea şi colaborarea. În lumea afacerilor, diferenţierea liderilor în femei şi bărbaţi este puţin relevantă.

    2. Cum v-aţi caracteriza stilul de conducere şi/sau de creare a unei afaceri?

    Eu cred foarte mult în puterea exemplului, în profesionalism, seriozitate şi pasiune, curaj şi determinare. Aparţin unei generaţii care a beneficiat, pe de-o parte, de îndrumarea unor profesori excepţionali şi care a avut, totodată, posibilitatea să valorifice cunoştinţele teoretice dobândite în locul şi la momentul potrivit – după 1990, când se năştea piaţa românească de IT şi industria locală de software.

    3. Care sunt calităţile feminine care ajută în business?

    Pentru a avea succes ca manager trebuie să îţi placă extrem de mult ceea ce faci, să ai o bună intuiţie a oportunităţilor, o evaluare realistă a riscurilor, capacitatea de a fi un exemplu pentru echipă, capacitatea de a insufla celor din jur dorinţa proprie de a performa, o viziune curajoasă, încrederea în reuşită, implicarea totală. Aceste calităţi se bazează pe structura interioară a fiecăruia, dar şi pe modelele şi valorile cu care a fost educat.

    4. Branduri preferate: parfum, haine, accesorii.

    Îmi plac lucrurile clasice, pentru că valorile adevărate nu se demodează niciodată.

    Cea mai bogată femeie din România

    Cele mai puternice femei din România: Dorothy Constantin, High Fashion Concept (Victoria 46, Day & Night, Petit’s, The Code)

    Cele mai puternice femei din România: Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz România

    Cele mai puternice femei din România: Camelia Şucu, Class Living

    Cele mai puternice femei din România: Irina Schrotter, Casa de modă Irina Schrotter

    Cele mai puternice femei din România: Cristina Bâtlan, Musette

    Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

    De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

    Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

    Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

    Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

    Comandă online catalogul AICI.

  • Cele mai puternice femei din România: Carmen Sebe, Avangate

    CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA – EXCLUSIV

    Din poziţia actuală, se ocupă din SUA de tot ce înseamnă partea operaţională a Avangate – suport clienţi, parteneri, afiliaţi, cât şi suport cumpărători, precum şi de partea de servicii de integrare sau personalizare pe care compania le oferă clienţilor. Între 2006 şi 2010 a fost CEO şi al Gecad ePayment. Anterior, executivul a mai condus şi call centerul Cvantage, care a fuzionat în 2006 cu ePayment, precum şi echipele de marketing şi vânzări de la RAV până în 2003. A absolvit Politehnica Bucureşti şi managementul la  Open University din Marea Britanie.

    1. Cât de greu îşi croieşte o femeie drumul în business?

    Depinde de câţiva factori, în primul rând de echipa cu care lucrezi şi de domeniu. Dar, chiar indiferent de aceste aspecte, este în general mai greu pentru o femeie să ajungă într-o poziţie de top. 

    2. Care sunt calităţile feminine care ajută în business?

    Empatia şi răbdarea, dar şi un spirit organizatoric bun. Bărbaţii tind să fie mai „războinici„, femeile ştiu să se organizeze mai bine şi să încurajeze acolo unde este nevoie.

    Cea mai bogată femeie din România

    Cele mai puternice femei din România: Dorothy Constantin, High Fashion Concept (Victoria 46, Day & Night, Petit’s, The Code)

    Cele mai puternice femei din România: Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz România

    Cele mai puternice femei din România: Camelia Şucu, Class Living

    Cele mai puternice femei din România: Irina Schrotter, Casa de modă Irina Schrotter

    Cele mai puternice femei din România: Cristina Bâtlan, Musette

    Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

    De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

    Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

    Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

    Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

    Comandă online catalogul AICI.

  • Cele mai puternice femei din România: Irina Olănescu, Romsys

    CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA – EXCLUSIV

    Sub conducerea ei a fost derulată o campanie complexă de lansare a propriului portofoliu de soluţii, printre care ID Data Collector, iBanking sau portalul colaborativ BrainPower. Cu o experienţă de peste 10 ani în domeniul marketingului, dintre care şase ani strict în domeniul IT, Irina Olănescu a deţinut anterior  funcţii de conducere în cadrul Ascenta, furnizorul de servicii de consultanţă parte a grupului Softwin pe care familia Talpeş l-a vândut recent norvegienilor de la Computas, DDB România sau A&D Pharma, unde a fost brand manager pentru Hipp, Lu şi Halls şi apoi director de marketing. A urmat Facultatea de Management şi Administrarea Afacerilor din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, iar primul job a fost la Mercury360 chiar din timpul facultăţii.

    Cea mai bogată femeie din România

    Cele mai puternice femei din România: Dorothy Constantin, High Fashion Concept (Victoria 46, Day & Night, Petit’s, The Code)

    Cele mai puternice femei din România: Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz România

    Cele mai puternice femei din România: Camelia Şucu, Class Living

    Cele mai puternice femei din România: Irina Schrotter, Casa de modă Irina Schrotter

    Cele mai puternice femei din România: Cristina Bâtlan, Musette

    Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

    De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

    Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

    Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

    Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

    Comandă online catalogul AICI.

  • Cele mai puternice femei din România: Gabriela Mechea, Avira Soft

    Gabriela Mechea este una din eroinele Catalogului “200 cele mai puternice femei din business”, care va fi lansat în curând, si ale galei “Woman in Power” (19 martie 2014).

    CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA – EXCLUSIV

    Gabriela Mechea a lucrat ca business manager la Monsanto, a fost directorul general al companiilor Gecad Net şi Gecad Technologies, iar în prezent ocupă funcţia de country operations manager la furnizorul de soluţii de securitate Avira Soft. Spune că una dintre cele mai mari reuşite din carieră este transformarea şi rezultatele obţinute cu Gecad Net, iar cel mai dificil moment din carieră a fost perioada în care a trebuit să se împartă, vreme de câţiva ani, între cele 10 – 12 ore de muncă, fiica sa şi cursurile MBA. La Avira responsabilităţile sunt cele ale unui top manager şi ele acoperă o paletă foarte largă, pornind de la planuri strategice, planificare de resurse, evaluarea rezultatelor afacerii şi a angajaţilor sau raportare către acţionariat.

    1. E mai uşor sau mai greu să te impui ca lider fiind femeie?

    Pentru a te impune ca lider, trebuie în primul rând să câştigi încrederea şi respectul celorlalţi. Aceste două lucruri se câştigă în timp şi cred că, într-adevăr, unei femei îi este necesar mai mult timp decât unui bărbat, în mare parte datorită unor preconcepţii sociale moştenite.

    2. Branduri preferate: parfum, haine, accesorii.

    Parfum: Jessica McClintock. Îmbrăcăminte: Stefanel, Nine West, Gap, Zara.Accesorii: Certina – ceasuri, Cellini – bijuterii.

    Cea mai bogată femeie din România

    Cele mai puternice femei din România: Dorothy Constantin, High Fashion Concept (Victoria 46, Day & Night, Petit’s, The Code)

    Cele mai puternice femei din România: Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz România

    Cele mai puternice femei din România: Camelia Şucu, Class Living

    Cele mai puternice femei din România: Irina Schrotter, Casa de modă Irina Schrotter

    Cele mai puternice femei din România: Cristina Bâtlan, Musette

    Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

    De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

    Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

    Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

    Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

    Comandă online catalogul AICI.

  • Cele mai puternice femei din România: Nicoleta Macovei, Kapsch România

    CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA – EXCLUSIV

    Absolventă a Facultăţii de Cibernetică din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi a unui doctorat în cadrul aceleiaşi facultăţi, Macovei şi-a început parcursul profesional la Institutul pentru Tehnică de Calcul, în poziţia de cercetător în cadrul unui laborator care se ocupa de programarea şi proiectarea unei soluţii care se dorea a fi primul sistem de proiectare asistată pe calculator, cam cum este astăzi AutoCad. După Revoluţie, s-a orientat însă spre sectorul bancar, intrând în echipa IT a proaspăt pornitei bănci Eximbank, unde a rămas vreme de zece ani.

    „Banca era stabilă, numărul de sucursale era la maximul admis de lege, iar eu nu mai aveam loc pentru evoluţie”, îşi aminteşte Macovei. Aşa s-a mutat la Oracle România, în departamentul de vânzări IT, deşi, prin prisma experienţei de până atunci, ea căuta un job tot pe partea tehnică. A evoluat în mai multe poziţii în cadrul multinaţionalei, iar în 2010 a acceptat funcţia de director de vânzări la S&T. „Echipa era deja formată, dar eu am fost mereu atrasă de spiritul antreprenorial, ceea ce m-a şi determinat să accept poziţia actuală de la Kapsch România”, spune Nicoleta Macovei. În compania intrată pe piaţa locală de numai câţiva ani a avut ocazia să-şi formeze propria echipă de vânzări şi să facă propriile reguli.