Tag: conducere

  • Daniel Chiţoiu discută cu cei propuşi la conducerea ASF despre plafonarea salariilor acestora – surse

     Surse USL au declarat pentru MEDIAFAX că premierul Victor Ponta, ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, şi Dan-Radu Ruşanu, propus pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF), au avut o discuţie pentru plafonarea salariilor celor din conducerea ASF la un nivel maxim echivalent cu cel al funcţiilor similare din BNR.

    La ora transmiterii acestei ştiri, membrii propuşi pentru conducerea Autorităţii pentru Supraveghere Financiară se întâlnesc cu Daniel Chiţoiu în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, acestora fiindu-le pus în vedere că dacă nu acceptă salarizarea propusă nu vor mai fi susţinuţi în plen pentru a face parte din conducerea ASF, spun sursele citate.

    Potrivit Legii de funcţionare a ASF, cei aflaţi în consiliul de conducere ar urma să stabilească în prima şedinţă de după validarea conducerii nivelul salarial pentru funcţiile ocupate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Daniel Dăianu ar urma să fie prim-vicepreşedinte al Autorităţii pentru Supraveghere Financiară – surse

     Candidaţii pentru funcţiile de conducere din cadrul ASF vor fi audiaţi marţi după-amiază în comisiile de buget din Parlament, urmând ca miercuri plenul celor două Camere să-i învestească în funcţie.

    Potrivit surselor citate, Dan-Radu Ruşanu va fi secondat la ASF de către Daniel Dăianu, în calitate de prim-vicepreşedinte.

    De asemenea, Marian Sârbu, Daniel Tudor şi Mircea Ursache vor fi vicepreşedinţi ai ASF, responsabili de domeniile care reveneau Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi, respectiv, Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CAZUL JAPONEZEI UCISE: Adjunctul IPJ Ilfov Nicolae Baicu a fost repus în funcţie

     Controlul la Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Ilfov a fost făcut în perioada 3-27 septembrie 2012, la dispoziţia ministrului de atunci al Internelor, Mircea Duşă, după ce, la 15 august, studenta japoneză Yurika Masuno a fost acostată pe Aeroportul “Henri Coandă” şi ulterior ucisă lângă o pădure din Corbeanca, de un bărbat care, până atunci, mai omorâse două femei şi violase alte şapte, cazuri care figurau cu autor necunoscut, deşi făptaşul, Nicolae Vlad, fusese recunoscut de una dintre femeile violate.

    La finalul verificărilor, Corpul de Control al ministrului a întocmit un raport care indica deficienţe manageriale ale şefului IPJ Ilfov, comisarul şef Emanuel Nica, şi adjuncţilor săi, Ionel Lefter, pe linie de poliţie judiciară şi Nicolae Baicu, pe linie de siguramţă publică.

    Ca urmare, comisarul şef Emanuel Nica a fost demis de la conducera IPJ Ilfov şi pus şef la Poliţia Metrou, iar Ionel Lefter a ajuns adjunct la Poliţia Otopeni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele Consiliului de Administraţie al CFR Marfă a demisionat, la două luni de la preluarea funcţiei

     Economist şi fost bancher, Aysun a fost numit şef al Consilului de Administraţie al CFR Marfă în luna februarie, când ministrul Transpoturilor Relu Fenechiu a anunţat noua conducere a companiei, care urmează să fie privatizată.

    Fenechiu spunea atunci că noua conducere a CFR Marfă – CA şi directori – nu va avea atribuţii directe în privatizare, dar ar trebui “să mai repare ceea ce se mai poate repara” în activitatea companiei.

    Ministrul a arătat că nu îi cunoaşte personal pe cei care fac parte din noua conducere a CFR Marfă, aceştia fiind selectaţi după CV, menţionând că managerii vor avea o activitate grea, complexă şi foarte multă muncă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Procesul privind scandalul implanturilor mamare traficate a început la Marsilia

     Cinci membri din conducerea societăţii Poly Implant Prothèse (PIP), în prezent lichidată, inclusiv fondatorul acesteia, Jean-Claude Mas, în vârstă de 73 de ani, sunt judecaţi, până la 17 mai, pentru escrocherie şi înşelătorie în formă agravată, într-un Centru de congrese special amenajat pentru a găzdui sute de reclamante şi pe avocaţii acestora. Ei riscă până la cinci ani de închisoare fiecare.

    Sute de victime, din totalul de aproximativ 5.250 de reclamante, au ţinut să asiste la începutul procesului, aşezate în primele rânduri, în sala imensă, având prinse în piept ecusoane cu numele asociaţiilor din care fac parte.

    În momentul în care Jean-Claude Mas şi-a prezentat, la bară, activitatea şi veniturile – o pensie în valoare de 1.700-1.800 de euro -, o parte a publicului l-a huiduit, determinând-o pe preşedinta şedinţei să ceară tăcere.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un fost director general al CFR Marfă, George Micu, a preluat conducerea CFR SA

     AGA CFR a respins, luni, planul de administrare propus administratorii în funcţie şi a numit un nou CA, din care fac parte George Micu, Sorin Mîndruţescu (CEO Oracle România), Peter Weiss (fost şef la Bancpost şi RBS România) şi George Micu (fost director general al CFR Marfă), alături de Florian Raimund Kubinschi şi Enache Jiru, administratori şi în fostul CA.

    După respingerea planului, directorul general, Dimitris Sophocleous, a anunţat că demisionează. Fosta conducere a CFR SA, selectată la începutul acestui an, în urma unui proces de recrutare a managementului privat, a acuzat factorul politic că este “disperat” să nu piardă controlul unei companii de stat şi a finanţărilor europene.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Patruzeci de candidaţi pe un loc în conducerea Hidroelectrica

     Procesul de recrutare a început pe 20 martie, iar cei intersaţi au putut transmite CV-urile pe site-ul Hidrolectrica până miercuri, 10 aprilie. Procedura de depunere a fost exclusiv online.

    Selecţia CV-urilor a început în 27 martie şi este planificată să se încheie în 20 aprilie, se arată într-un comunicat transmis de Hidroelectrica.

    Programările pentru următoarea etapă a recrutării – interviurile cu candidaţii selectaţi – încep la 22 aprilie.

    Din cele 67 de poziţii scoase la concurs, 52 sunt în cele 13 sucursale din ţară ale companiei, iar 15 posturi sunt în executivul de la Bucureşti.

    Recrutarea este derulată de Hidroelectrica în parteneriat cu firma Pedersen&Partners.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • General american: Rusia rămâne prima sursă de îngrijorare în Europa

     “Rusia va rămâne prima sursă de îngrijorare în regiune, până în 2020, din cauza situaţiei sale geografice, a resurselor naturale, a forţelor militare şi a dorinţei sale de a avea influenţă regională”, chiar dacă se confruntă cu “deficienţe sistematice”, a declarat generalul într-o mărturie scrisă pentru audierea sa de confirmare de către Senatul american ca viitor comandant militar al NATO.

    În opinia sa, Statele Unite şi NATO trebuie să îşi demonstreze susţinerea faţă de aliaţii lor “care trăiesc în sfera de influenţă autoproclamată de Rusia”.

    Însă, chiar dacă a recunoscut în cadrul audierii sale că politica de “resetare” dusă în 2009 de preşedintele Barack Obama cu Moscova a stagnat de când Vladimir Putin a redevenit preşedinte, generalul Breedlove a subliniat în faţa senatorilor necesitatea de a “întinde mâna” Moscovei în pofida diferenţelor cu privire la Siria sau scutul antirachetă european.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Grecul Kostas Loukas vine la conducerea Microsoft România

    “Microsoft anunţă numirea lui Kostas Loukas în funcţia de director general al Microsoft România. Kostas se alătură Microsoft România pentru a conduce transformarea companiei către un business de device-uri şi servicii în ţară”, scrie în comunicatul Microsoft.

    Kostas Loukas are o experienţă de opt ani la Microsoft în poziţii de management general, marketing, operaţiuni şi finanţe. El şi-a început cariera la Microsoft Grecia în rolul de controlor financiar în 2005, după care timp de trei ani a ocupat rolul de director financiar şi administrativ. Timp de un an începând cu 2009, Loukas a fost director general interimar al Microsoft Grecia şi în 2010 a fost numit director de marketing şi operaţiuni în cadrul aceleiaşi companii. începând cu luna ianuarie 2012, el a condus afacerile Microsoft pentru Cipru şi Malta.

    Înainte de a intra în grupul Microsoft, Loukas a lucrat trei ani pentru Coca-Cola Southeast Europe, având mai multe roluri manageriale. Cariera sa include şi o perioadă petrecută la P&G, rol în care a sprijinit echipe de marketing şi de vânzări din perspectiva unui specialist în finanţe. El a absolvit un program de Executive MBA la INSEAD, studii masterale în Finanţe la London School of Economics şi este licenţiat în Economie de Universitatea din Atena.

    Schimbarea de CEO de la Microsoft România are loc după ce fostul şef, Ronald Binkofski, a preluat la începutul acestui an conducerea operaţiunilor din Polonia a producătorului american de software.
     

  • Plan de restructurare la Sibex

    Conducerea Sibex va prezenta în Adunarea Generală a Acţionarilor din 12-13 aprilie planul de restructurare şi repozitionare demarat la începutul acestui an. O parte din măsurile cuprinse în acest plan au fost deja întreprinse în primul trimestru, majoritatea urmând să fie continuate sau extinse.

    Principalele provocări sunt creşterea valorii acţiunii Sibex şi a lichidităţii acesteia, elemente strâns legate de volumele de tranzacţionare, cifra de afaceri realizată, eficientizarea operaţională şi stabilitatea financiară a companiei.

    Piaţa derivatelor a crescut gradual în primele 3 luni ale anului, numărul de contracte realizat în martie fiind cu 35% mai mult faţă de contractele tranzacţionate în luna decembrie.

    Conform bugetului pentru anul în curs, veniturile estimate pentru 2013 sunt mai mari cu aproximativ 15% faţă de cele din 2012, respectiv 3.105.000 lei. Pentru anul în curs, Sibex şi-a propus cheltuieli de 3.098.630 lei, în scadere cu 45% faţă de anul precedent.

    Sibex îşi propune o serie de lansări de produse răspândite pe marile pieţe internaţionale, dar şi de produse cu active suport româneşti. De asemenea, vor fi retrase de la tranzacţionare produsele nevandabile sau neadaptate pieţei actuale, în paralel cu modificarea paşilor de cotare, ajustarea marjelor şi comisioanelor.

    Pe termen lung, Sibex îşi propune lansarea primului CFD străin, pentru a deschide calea altor produse străine, crearea unor pieţe de energie electrică, gaze şi cereale, lansarea de produse structurate, ETF-uri şi obligaţiuni. De asemenea, compania vizează cooptarea de specialişti în departamentele de dezvoltare şi produse noi, dar şi optimizarea resurselor interne şi creşterea productivităţii muncii.

    O linie importanta în dezvoltarea Sibex este strâns legată de market-makeri. Sibex a demarat deja un program de stimulare financiară a acestora, urmând ca în al doilea semestru să dezvolte proiecte de anvergură, pentru facilitarea accesului investitorilor la produse moderne. Sibex îşi propune să atragă un număr important de market makeri de pe pieţele dezvoltare, care să aducă produse şi lichiditate.

    Sibex va continua implicarea în zona educativă, prin extinderea proiectelor actuale sau demararea de noi iniţiative educative, transpuse în cursuri, seminarii, webinarii, în parteneriat cu intermediari, lectori de renume şi cu mediul universitar. De asemenea, se vor iniţia cursuri dedicate instruirii adecvate a angajaţilor din cadrul companiilor listate pe piaţa locală.