Tag: cheltuieli

  • Creditorii externi au plecat nemulţumiţi de la Atena

    Echipa de negociatori va reveni la Atena probabil la începutul lui aprilie, sperând ca până atunci guvernul grec să fie convins să accepte cerinţele lor. Principalele divergenţe vizează concedierea a 25.000 de angajaţi din sectorul public, pe care Atena vrea s-o evite, şi programul întârziat de privatizări, începând cu loteria naţională, de pe urma căruia guvernul grec spera să obţină rapid zeci de miliarde de euro pe care să le poată adăuga la sacul cu venituri bugetare.

    Între timp, şomajul a atins 26%, ceea ce înseamnă că aproape 1,3 mil. de greci nu au de lucru. Mii de studenţi au manifestat joi la Atena contra reducerilor de personal din universităţi, decise de guvern în cadrul programului de reforme structurale destinate reducerii cheltuielilor statului şi creşterii veniturilor bugetare astfel încât Grecia să-şi poată achita datoria către bănci şi creditorii externi.

  • Vremuri faste pentru industria IT

    Felix Enescu spune că bugetul pentru IT este al treilea cel mai important dintr-o companie, după sumele alocate departamentului de logistică şi celui de HR. În următorii ani, importanţa departamentului de IT “va creşte pe măsură ce companiile devin din ce în ce mai dependente de informaţie şi IT, iar abilitatea lor de a lua decizii este din ce în ce mai influenţată de abilitatea de a analiza volume mari de date şi de a furniza soluţii într-un timp cât mai scurt”, a spus Felix Enescu. În schimb, “acea parte a departamentelor de IT care se ocupă de infrastructură, virtualizare, servere va tinde să fie din ce în ce mai mult externalizată către furnizori specializaţi.

    La fel ca în anii precedenţi, angajaţii din industria IT au avut un an foarte bun din punct de vedere al veniturilor, crede Oana Datki, country manager al Consulteam, reprezentantul pe piaţa locală al gigantului cu activităţi în resurse umane Mercer. Salariile angajaţilor din companiile de IT au avut anul trecut o “creştere spectaculoasă”, faţă de restul industriilor, unde salariile pentru top manageri au scăzut în ultimii 4 ani cu 15 până la 20%, a precizat Datki.

    În România, salariul pentru un angajat din top management în companiile de IT este de 13 ori mai mare decât al unui angajat entry level. Salariul de bază anual pentru absolvenţii care sunt la primele joburi într-o companie IT, pe poziţiii entry level, este de aproximativ 50.000 de lei (11.367 de euro), adică un salariu brut lunar de aproximativ 950 de euro, în timp ce pentru top management salariile urcă până la 300.000 de lei anual (68.205 euro), adică aproximativ 5.700 de euro salariul brut lunar. Salariul brut pentru directorii departamentelor IT din companii din alte industrii este de aproximativ 15.000 de lei lunar (aproximativ 3.400 de euro). Diferenţele între salariile din Bucureşti şi cele din alte regiuni ale ţării sunt de aproximativ 20% în favoarea Capitalei.

  • Investiţiile la Metrorex, la mai puţin de jumătate faţă de anul trecut

     Compania estimează în acest an venituri totale de 670,4 milioane lei şi cheltuieli de 695,3 milioane lei.

    Bugetul pentru anul trecut, aprobat în martie 2012, a prevăzut venituri şi cheltuieli egale, de 662,6 milioane lei.

    Pentru acest an compania a planificat cheltuieli cu bunuri şi servicii de 284,5 milioane lei şi cu personalul de aproximativ 300 milioane lei.

    Metrorex estimează că va încheia 2013 cu 4.265 de angajaţi, în condiţiile în care bugetul din 2012 prevedea pentru finele anului trecut un număr de 4.628 de salariaţi.

    Cel mai mare proiect în derulare al companiei este constricţia construcţia liniei de metrou Universitate-Drumul Taberei, magistrala 5.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Voinea: Întreruperea acordului cu FMI ar creşte cheltuielile cu dobânzile cu 0,34% din PIB

     La un Produs Intern Brut estimat la aproape 140 miliarde de euro în acest an, cheltuelile suplimentare s-ar cifra la cel puţin 460 milioane de euro.

    “Ce consecinţe ar avea întreruperea? Consecinţe negative la nivelul costurilor şi al volatilităţilor şi al riscului de contagiune din şocuri regionale. Riscurile vor creşte. Dobânzile vor creşte pentru a ne finanţa deficitul”, a spus Voinea.

    Reacţia ministrului vine în urma unui studiu elaborat pentru Societatea Academică România de către analistul Florin Cîţu, care propune renunţarea la acordul cu Fondul Monetar Internaţional, întrucât înţelegerile de până acum au permis doar amânarea reformelor şi evitarea confruntării cu presiunea pieţelor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Germania îşi reduce cheltuielile bugetare şi transmite un mesaj de austeritate Europei

     Bugetul Germaniei pentru 2014, în care cheltuielile sunt reduse cu peste 5 miliarde de euro, la sub 300 de miliarde de euro, reprezintă “un mesaj puternic pentru Europa”, a declarat ministrul de Finanţe, Wolfgang Schauble, potrivit Financial Times.

    Planul executivului de la Berlin prevede echilibrarea bugetului în 2015, cu un an mai repede decât ar impune limita de îndatorare inclusă în constituţie.

    Bugetul Germaniei reprezintă “o consolidare favorabilă creşterii” şi trebuie să demonstreze restului zonei euro că “planificarea bugetară sustenabilă şi creşterea economică nu se exclud reciproc”, a spus el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • GRAFICUL SĂPTĂMÂNII. Banii de coşniţă ai europenilor

    Trei din cele mai mari cinci economii europene – Franţa, Germania şi Marea Britanie – au consemnat creşteri ale cheltuielilor (1,3%, respectiv 2,6% şi 2,1%), în timp ce Spania şi Italia au consemnat scăderi drastice (cu 7,6%, respectiv 6,5%). Ţările din Europa de Est au raportat cele mai bune rate de creştere, în primul rând Bulgaria, Cehia şi Letonia. “2012 a fost un an sub potenţial pentru cheltuielile gospodăriilor în UE, cu reduceri ale cheltuielilor în trei din patru trimestre. Anul s-a încheiat însă pe o direcţie pozitivă, cu un nivel al sumelor cheltuite aproape de cel din 2011”, a declarat Philip Symes, CFO al Visa Europe.

    În România, cheltuielile de consum au scăzut în T4 2012 cu 1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, după un avans anual de 1% înregistrat în trimestrul al treilea.

  • EXCLUSIV – Surse guvernamentale: Posturile vacante nu sunt bugetate, cheltuielile vor fi reduse prin tăieri de salarii şi disponibilizări

     “Fiecare ministru trebuie să decidă în perioada următoare cum va aplica reducerea de 15% a cheltuielilor cu bunurile şi servicii, dar şi a costurilor totale de personal. Posturile vacante din administraţie nu au mai fost bugetate pentru acest an, astfel că reducerea cheltuielilor de personal va putea fi operată prin diminuarea fondurilor de salarii, prin scăderi ale numărului de personal sau prin combinarea acestor două măsuri”, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale.

    Structurile teritoriale ale ministerelor trebuie să transmită date în acest sens către nivelul central, în perioada imediată.

    În sectorul bugetar lucrează aproape 1,2 milioane de persoane. Cheltuielile de personal prevăzute în bugetul pentru acest an sunt de 46,2 miliarde de lei (10,2 miliarde de euro la cursul luat în calcul la realizarea bugetului, de 4,5 lei/euro), iar cele cu bunurile şi serviciile totalizează 37,2 miliarde de lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • EXCLUSIV: Ponta cere miniştrilor propuneri pentru reducerea cu 15% a cheltuielilor de personal şi servicii

     “Această măsură nu implică neapărat disponibilizări de personal, ci urmăreşte o eficientizare a activităţii în administraţie. Nu a fost stabilit un termen imediat, de 2-3 zile, deoarece mesajul va fi transmis în teritoriu, către structurile subordonate ministerelor”, au arătat, joi, sursele citate.

    Acestea au mai afirmat că un nivel mare al cheltuielilor se înregistrează în administraţie pentru consumabile şi alte produse, precum şi pentru servicii externalizate.

    La sfârşitul anului trecut, premierul Ponta a transmis miniştrilor că au ocazia, prin restructurarea Guvernului în vederea stabilirii unei noi configuraţii, să constate care dintre instituţiile actuale au prea mulţi funcţionari angajaţi în ultimii ani ca o “sinecură politică” şi nu fac nimic, pentru a se despărţi de aceştia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • EXCLUSIV: Ponta cere miniştrilor propuneri pentru reducerea cu 15% a cheltuielilor de personal şi servicii

    “Această măsură nu implică neapărat disponibilizări de personal, ci urmăreşte o eficientizare a activităţii în administraţie. Nu a fost stabilit un termen imediat, de 2-3 zile, deoarece mesajul va fi transmis în teritoriu, către structurile subordonate ministerelor”, au arătat, joi, sursele citate.

    Acestea au mai afirmat că un nivel mare al cheltuielilor se înregistrează în administraţie pentru consumabile şi alte produse, precum şi pentru servicii externalizate.

    La sfârşitul anului trecut, premierul Ponta a transmis miniştrilor că au ocazia, prin restructurarea Guvernului în vederea stabilirii unei noi configuraţii, să constate care dintre instituţiile actuale au prea mulţi funcţionari angajaţi în ultimii ani ca o “sinecură politică” şi nu fac nimic, pentru a se despărţi de aceştia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Consumul populaţiei a scăzut cu 1% în trimestrul patru 2012 în România, iar în UE a stagnat

     “România este direct conectată la statele europene prin exporturi şi este normal ca declinul înregistrat în medie de cheltuielile de consum din economiile europene timp de trei trimestre consecutive să se resimtă, cu un anumit decalaj de timp, şi pe piaţa locală. Cu toate acestea, sperăm să vedem cât mai curând efectele îmbunătăţirii evoluţiei cheltuielilor de consum din unele economii ale UE cu care România are relaţii comerciale strânse, precum Germania sau Franţa”, a declarat, într-un comunicat, directorul general al Visa Europe pentru România, Cătălin Creţu.

    Cheltuielile de consum din Uniunea Europeană au scăzut în trimestrul patru cu 0,1% faţă de aceeaşi perioadă din 2011, însă tendinţa s-a îmbunătăţit semnificativ comparativ cu declinul de 1,7% înregistrat în trimestrul al treilea, potrivit Barometrului cheltuielilor de consum din UE al Visa Europe.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro