Tag: voturi

  • Drăghici: 240 de voturi pentru moţiune

    Mircea Drăghici, de la PSD, a declarat, imediat după finalizarea procedurii de vot, că moţiunea a fost votată de 240 de aleşi, ceea ce însemană că Guvernul Grindeanu a picat.

    Moţiunea avea nevoie de 233 de voturi pentru a trece.

    Urnele cu bilele au fost duse în sala Biroului Permanent, acolo unde membrii Comisiei de Numărare vor număra şi ulterior vor anunţa rezultatul oficial.

  • Sorin Grindeanu a fost exclus din PSD, au decis membrii Comitetului Executiv Naţional – surse

    O altă informaţie este că Victor Ponta va fi numit şef al Secretariatului General al Guvernului de către premierul Sorin Grindeanu, au declarat surse guvernamentale pentru MEDIAFAX.

    – în curs de actualizare –

  • Un nou suflu pentru Europa

    ”Mulţumesc, prieteni! |n seara aceasta, a câştigat Franţa!“ Aşa a început Emmanuel Macron discursul adresat celor peste 10.000 de susţinători adunaţi în faţa muzeului Luvru. ”|n seara aceasta, Europa şi lumea ne privesc. Aşteaptă să apărăm spiritul iluminist ameninţat din atât de multe puncte de vedere. Aşteaptă să aducem o nouă speranţă, un nou umanism.“

    Proaspătul câştigător al scrutinului prezidenţial din Franţa le-a mulţumit apoi susţinătorilor şi a salutat eforturile adversarei sale, Marine Le Pen, promiţând combaterea terorismului şi depăşirea clivajelor care afectează societatea franceză. ”Aţi ales să îmi acordaţi încrederea şi vă sunt profund recunoscător. Vă mulţumesc din inimă pentru această onoare şi responsabilitate. Nu voi uita“, a spus Macron pe scena amenajată în faţa Luvrului. ”Vreau să îi adresez un salut republican adversarei mele Marine Le Pen. Ştiu că polemicile din ţara noastră i-au adus pe unii la puncte de vedere extreme. Este responsabilitatea mea să ascult toate punctele de vedere şi să le protejez pe cele fragile“, a afirmat preşedintele ales al Franţei.

    ”|n seara aceasta, mă adresez tuturor, întregului popor al Franţei. O nouă pagină a îndelungatei noastre istorii se deschide în această seară. Vreau să fie una a speranţei şi încrederii regăsite“, a continuat Macron, promiţând remodelarea relaţiilor în Europa şi între popoarele europene. ”Franţa va fi un membru de prim rang în combaterea terorismului, atât pe teritoriul francez, cât şi pe plan internaţional. |n următorii cinci ani, responsabilitatea mea va fi să atenuez temerile, să adun toate femeile şi toţi bărbaţii pregătiţi să înfrunte provocările enorme care ne aşteaptă. Voi lupta cu toată forţa împotriva diviziunilor. Doar aşa vom putea să oferim poporului francez şansele pe care Franţa i le datorează. Iubim Franţa. |n următorii cinci ani, vreau să slujesc naţiunea în numele vostru cu modestie, devotament şi determinare. Trăiască Republica, trăiască Franţa!“, a încheiat Emmanuel Macron.

    Dar cel mai important mesaj al lui Macron a fost în fapt un apel în vederea mobilizării electoratului pentru alegerile parlamentare programate în iunie. Deşi atribuţiile preşedintelui sunt numeroase în Franţa, fiind vorba de o republică prezidenţială, parlamentul trebuie să îşi dea acordul când vine vorba de legi. ”Vom avea sarcina de a construi începând de mâine o majoritate parlamentară reală, o majoritate puternică, o majoritate a schimbării“, a transmis Macron. ”Voi avea nevoie din nou de voi peste şase săptămâni.“ Felicitările şi cuvintele de laudă nu s-au lăsat apoi prea mult aşteptate: ”Sunt fericit că cetăţenii francezi au ales un viitor european; salut decizia francezilor în favoarea principiilor libertate, egalitate, fraternitate“, a transmis Jean-Claude Juncker prin Twitter, dând astfel o formă coerentă suspinului de uşurare care se auzea, în ceas de noapte, prin birourile instituţiilor europene.

    ”Felicitări, Emmanuel Macron. Victoria dumneavoastră este o victorie a unei Europe puternice şi unite, o victorie a prieteniei franco-germane“, a transmis, la rândul său, Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al cancelarului Germaniei, Angela Merkel. ”|i transmit felicitări călduroase lui Emmanuel Macron şi aştept cu nerăbdare să colaborăm“, a declarat şi premierul Marii Britanii, Theresa May; chiar şi Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, i-a transmis felicitări lui Emmanuel Macron pentru victoria înregistrată în scrutinul prezidenţial din Franţa. ”|i transmit felicitări lui Emmanuel Macron pentru victoria importantă înregistrată astăzi“, a declarat liderul de la Casa Albă. ”Aştept să colaborez cu el în calitatea de preşedinte al Franţei.“

    Victoria lui Macron e impresionantă din multe puncte de vedere: în urmă cu un an, spre exemplu, casele de sondare a opiniei publice nici nu îl includeau pe lista candidaţilor cu şanse reale la preşedinţie.

    Cine este, aşadar, noul preşedinte al Franţei? Născut pe data de 21 decembrie 1977, cel mai tânăr lider al Franţei de la Napoleon încoace a absolvit Facultatea de Filosofie la Universitatea Paris Nanterre şi are un masterat în afaceri publice la Institut d’Etudes Politiques de Paris. Macron începe să lucreze în domeniul public în 2004, în cadrul serviciului Inspecţia Finanţelor, după un an primind diploma de inspector. Din 2008 lucrează ca bancher la Rothschild.

    Macron a fost membru al Partidului Socialist între anii 2006 şi 2009, din 2009 menţinând o poziţie independentă. A reintrat în politică în anul 2012, atunci când a ocupat postul de consilier al preşedintelui François Hollande. Ulterior, el a fost ministru al economiei, până în 2016, moment în care a demisionat, dorind să se axeze pe candidatura sa la preşedinţia Franţei. Prin urmare, la începutul lui 2016 – pe 6 aprilie, mai exact – el a înfiinţat mişcarea En Marche. 

    Emmanuel Macron nu se consideră ”nici de dreapta, nici de stânga“, ci mai degrabă un politician ”pragmatic“. Are politici de stânga, în sensul menţinerii statului asistenţial, dar pledează pentru o serie de măsuri economice de dreapta. Printre acestea, el propune subvenţii de 15.000 de euro companiilor care angajează persoane din suburbii defavorizate şi vrea o serie de măsuri pentru combaterea sărăciei. A promis reducerea datoriei suverane a Franţei cu 60 de miliarde de euro în următorii cinci ani, vrea relansarea agriculturii şi reducerea cu 120.000 de posturi a aparatului funcţionarilor de stat.

    Macron susţine suplimentarea bugetului comun al Uniunii Europene, crearea unui guvern economic european, a unui parlament al zonei euro şi iniţierea unor consultări democratice în toate statele membre pentru reformarea proiectului politic comunitar. De asemenea, el pledează pentru suplimentarea cu 10.000 de agenţi a efectivelor Poliţiei şi Jandarmeriei, reorganizarea serviciilor de informaţii şi crearea unei structuri speciale pentru protejarea frontierelor Uniunii Europene.

    Gestul lui Macron din seara alegerilor a fost unul extrem de sugestiv: înainte de a se adresa suporterilor săi, adunaţi în faţa celebrei piramide de la Luvru, noul preşedinte al Franţei a parcurs un drum de câteva minute prin curtea faimosului muzeu. Singur, fără agenţi de securitate sau cameramani, printr-o curte aproape în beznă, Macron a păşit sigur pe el, fără a trăda prea multe gesturi, în vreme ce ”Odă bucuriei“ se auzea pe fundal. Singur, el a reuşit să schimbe faţa politicii din Franţa; singur, el i-a salvat pe francezi din pragul extremismului şi i-a întors către Europa. Singur, Emmanuel Macron a reuşit să dea un suflu nou construcţiei europene. |l vor urma şi alţii?

  • Cum a ajuns banca ce conduce lumea să impună noul preşedinte al Franţei

    Adus în politică de François Hollande, Macron era considerat protejatul politic al preşedintelui, poate eroul unui destin mai măreţ, după cum scrie BBC.

    Puţini ar fi intuit în urmă cu doar un an că tânărul Macron va porni cu prima şansă în turul doi al alegerilor prezidenţiale într-una dintre cele mai intense şi importante curse electorale nu doar din Franţa, ci şi din Europa. Faţă de principalii săi contra­candidaţi, Macron este singurul care sprijină deschis UE şi euro.

    Macron este un om care se plimba cu bicicleta pe plajă în urmă cu trei ani când i s-a propus să intre activ în politică, un om care în urmă cu doi ani era ministrul în cabinetul Hollande ce primea cele mai multe insulte din chiar partea partidului pre­şedintelui, Partidul Socialist, şi un om care, acum un an, s-a apucat să construiască de la temelie o mişcare politică – În Mişcare -, „nici de dreapta, nici de stânga“ – cu ţinta de a candida pentru primăria unui mare oraş francez, notează Politico. Acum politicianul de 39 de ani i-a depăşit, după numărul de voturi, pe toţi politicienii tradiţionali sau cu experienţă din Franţa care au candidat la preşedinţie, iar perspectiva ajungerii sale la conducerea statului este de natură să reducă pesimismul privind viitorul UE.

    Citiţi continuarea pe www.zf.ro

  • Cele mai frumoase plaje unde puteţi să vă petreceţi concediul de 1 mai – GALERIE FOTO

    1.      Baia do Sancho, Fernando de Noronha, Brazilia

    Baio do Sancho din Brazilia a câştigat titlul de cea mai bună plajă din lume, fără îndoială datorită apelor sale precum cristalul- ideale pentru scufundări- şi falezelor ce oferă o privelişte extraordinară spre delfinii ce se joacă în golf;

    2. Grace Bay, Providenciales, Insulele Turks şi Caicos

    Chiar dacă a picat de pe prima poziţie a acestui top în anul 2016, Grace Bay din Providenciales este clasificat la cinci stele pe TripAdvisor, datorită „culorilor incredibile” de care dispune şi a plajelor libere;

    3.      Eagle Beach, Aruba, Caraibe

    Această plajă cu nisip alb şi ape turcoaz îşi aşteaptă vizitatorii în cea de-a treia „felie” de paradis se pe Pământ, conform TripAdvisor;

    4.      Playa Paraiso, Cayo Largo, Cuba

     „Plaja Paradisului”a coborât un loc faţă de anul trecut, însă turiştii i-au lăudat necontenit plajele „extraordinar de fumoase”;

    5.      Siesta Beach, Siesta Key, Florida, Statele Unite ale Americii

    Pe această plajă din Florida, a cincea cea mai populară din lume conform voturilor turiştilor, poţi găsi diverse locuri de joacă şi de relaxare;

    6.      La Concha Beach, San Sebastian – Donostia, Spania

    A şasea în lume şi numărul unu în Europa, plaja La Concha Beach reprezintă o mică insulă din golf, ce are propriile fâşii de plajă, far, bar şi picnic; 

    7.      Playa Norte, Isla Mujeres, Mexic

    Un comentator de pe TripAdvisor a explicat de ce această plajă neaglomerată a fost numită a şaptea cea mai populară din lume: „Isla Mujeres este foarte curată, apa este caldă şi poţi avansa până la 200 de metri de ţărm”;

    8.      Radhanagar Beach, Havelock Island, India

    Această plajă imaculată este singura din India care se regăseşte în topul primelor 25 pe lista TripAdvisor. Conform spuselor turiştilor, este locul perfect de unde poţi vedea apusul;

    9.      Elafonissi Beach, Elafonissi, Crete, Grecia

    Clasificată deseori ca fiind una dintre cele mai bune plaje din Europa, anul acesta frumoasa insulă grecească primeşte onorabilul loc nouă şi locul doi pe continentul european. Turiştii spun că Elafonissi Beach oferă „nisip alb, apă caldă şi limpede şi nicio piatră în jur”;

    10. Galapagos Beach at Tortuga Bay – Puerto Ayora, Insulele Galapagos 

    Acest loc neatins, robust, atrage iubitorii de natură şi iguane deopotrivă. 

  • Cele mai frumoase plaje din lume unde puteţi să vă petreceţi concediul – GALERIE FOTO

  • OUG 14/2017 va fi votată în plenul Camerei Deputaţilor/ Proiectul de respingere a OUG 13, avizat favorabil în Comisia juridică

    Raportul a fost adoptat de 21 de voturi „pentru” şi 3 abţineri.

    În aceste condiţii, proiectele de lege privind OUG 13 şi OUG 14 vor intra pe ordinea de zi a şedinţei de vot final a plenului Camerei Deputaţilor de marţi.

    Camera Deputaţilor este for decizional în ambele cazuri.

    OUG 14 a fost adoptată, în 13 februarie, cu scandal în Comisia juridică din Senat. Liberalii au cerut discutarea “la pachet” a celor două ordonanţe. Două amendamente au fost admise şi două respinse, fiind vorba de detalii privind corelarea unor texte. 

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • REZULTATE PARŢIALE ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Anunţ BEC după centralizarea oficială a 68,7% din voturi

    BEC a anunţat în conferinţă de presă că a centralizat oficial 70% din voturi, rezultatele fiind la Camera Deputaţilor, PSD a obţinut 45,09% din voturi, PNL 19,96%, USR 9,26, UDMR 6, 15%, ALDE 5,62% şi PMP 5,22, în timp ce la Senat PSD a obţinut 45,25%, PNL 20,32%, USR 9,32%, UDMR 6,22%, ALDE 6,05% şi PMP 5,51%.

    10.30. Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat oficial datele centralizate până la ora 8.00, fiind numărate voturile de la 13.097 de secţii din cele 19.044.

    În Capitală, PSD s-a clasat pe prima poziţie cu 38,2%, USR a obţinut 25% din voturi, iar PNL doar 11,9%. Partidul condus de Traian Băsescu a obţinut 7,17%, ALDE- 6,20, în timp ce independenţii Elena Udrea, Remus Cernea sau Teodor Paleologu nu au obţinut suficiente voturi pentru un mandat de parlamentar.

    PSD a obţinut peste 50 de procente în 20 de judeţe, în timp ce PNL a primit procente peste 20% în Bihor, Sălaj şi judeţul preşedintelui Klaus Iohannis, Sibiu.

    8.30 Potrivit datelor Biroului Electoral Central furnizate electronic, după centralizarea a 6.925.437 de voturi, PSD a obţinut peste 50% în 20 de judeţe, în timp ce PNL a reuşit să obţină cel mai bun scor în Sibiu. Potrivit datelor parţiale pentru Camera Deputaţilor, PSD a obţinut la nivel naţional 46,03%, PNL 19,94%, USR- 8,54%, UDMR- 6,32%, ALDE- 5,66% şi PMP- 5,08%.

    În Capitală, PSD s-a clasat pe prima poziţie cu 38,2%, USR a obţinut 25% din voturi, iar PNL doar 11,9%.

  • EXIT POLL IRES: PSD 45%, PNL 20%, USR 9%

    Rezultate parţiale EXIT POLL IRES la alegerile parlamentare 2016, citate de surse politice, rezultate valabile pentru ora 20.00: PSD 45%, PNL 20%, USR 9%, UDMR 6,7%.

    Biroul Electoral Central a acreditat 3 institute de sondare a opiniei publice pentru realizarea sondajele la iesirea de la urne la alegerile pentru Senat si Camera Deputatilor din data de 11 decembrie 2016.

    Exit-poll-urile la alegerile Parlamentare din 11 decembrie 2016 vor fi realizate de IRES (Institututul Roman pentru Evaluare si Strategie) si de Consortiul format din Centrul de Sociologie Urbana si Regionala – CURS si Grupul de Studii Socio-Comportamentale AVANGARDE. Sondajele de opinie la iesirea de la urne vor fi facute la nivel national iar datele vor fi prezentate public imediat dupa inchiderea urnelor, adica duminica 11 decembrie, la ora 21:00.