Tag: tren

  • Ţara unde trecerile de pietoni sunt pavate cu cristale Swarovski, iar bogataşii merg cu autobuzul

    În ciuda faptului că se află în inima Europei, Elveţia a avut dintotdeauna un aer misterios. Atât localnicii, cât şi turiştii, au împărtăşit aspecte pe care nu le crezi până nu le vezi cu ochii tăi, cum ar fi apa impresionant de limpede şi curată, încrederea şi siguranţa în transportul public sau regulile stricte în ceea ce priveşte procesul de reciclare.

    Dat fiind faptul că unul dintre cele mai populare produse de export ale olandezilor sunt ceasurile, nu e surprinzător faptul că punctualitatea reprezintă o caracteristică de bază a acestei naţiuni, la un mod care îi uimeşte plăcut pe turişti. „Poţi să-ţi plănuieşti un întreg itinerariu bazat pe transportul public şi poţi fi sigur că se va respecta întru totul”, spune Thierry Blancpain, un turist în cadrul unui forum cu impresii despre Elveţia. „Am avut un plan ce includea o schimbare de tren, intervalul fiind de două minute, şi totul a decurs conform orarului.

    Am călătorit în multe ţări de-a lungul Europei sau SUA, dar nu am întâlnit nicăieri o asemenea acurateţe”, a adăugat acesta. De fapt, transportul public este atât de sigur şi curat, încât este folosit uneori şi de vedete. „Politicienii cu funcţii înalte folosesc de multe ori transportul public” spune Thierry Blancpain. „Cu câţiva ani în urmă am stat în tren lângă unul dintre cei şapte membri ai consiliului federal al Elveţia, o funcţie apropiată de cea a unui ministru”, adaugă el.

    Pe de altă parte, aici, chiar şi mersul pe jos are un statut special. De exemplu, în oraşul Berna trecerile de pietoni sunt împodobite cu un element deosebit –  pietre Swarovski. Confrorm unui membru al aceluiaşi forum, „trecerile de pietoni din Berna care au fost create până în 2012 sunt împrejmuite cu cristale Swarovski pentru a îmbunătăţi vizibilitatea din timpul nopţii”.  „Oficialii de la Berna au decis amestecarea vopselei galbene a trecerii de pietoni cu mici granule de cristal Swarovski, care sunt de zece ori mai scumpe granulele folosite în mod obişnuit”, explică el.

    De asemenea, elveţienii sunt obsedaţi de reguli şi foarte atenţi în ceea ce priveşte protejarea mediului înconjurător, de unde rezultă unul dintre cele mai elaborate sisteme de reciclare din lume. „Pentru a arunca hârtie sau carton trebuie să le laşi pe bordură în dimineaţa zilei destinate hârtiei, dar trebuie neapărat strânse într-o formă dreptunghiulară şi legate cu o sfoară specială”, explică Gabriel Gambetta. „Dacă greşeşti ceva din toate procedurile, nu îţi va lua gunoiul, ci îţi va lăsa o notă explicativă cu ceea ce nu ai făcut bine. Dacă arunci sticlă în gunoiul obişnuit sau comiţi o ofensă similară, poliţia va controla obiectele aruncate de tine, te va identifica şi te va chema la secţia de poliţie unde vei fi amendat”, mai adaugă Gambetta.

    Obsesia legată de curăţenie şi mediul înconjurăror are şi părţile sale bune. De exemplu, este acceptat şi normal să bei apă din aproape toate fântânile exterioare din ţară – lucru pe care nu îl auzi în niciun caz în alte ţări. „Dacă nu este potabilă apa din fântână, va fi foarte clar semnalizat, însă nu am văzut mai multe de cinci astfel de locuri în toată viaţa mea”, spune Thierry Blancpain.

    Deşi majoritatea ridică în slăvi punctele tari ale Elveţiei, există, totuşi, şi câteva minusuri. Unul şi probabil cel mai mare este costul de trai ridicat. „Da, se ştia faptul că e o ţară scumpă, dar nivelul despre care vorbim este cu multe peste cât te-ai aştepta”, spune Craig Arthur, un britanic care s-a mutat în Elveţia. „Plăteşti 20 de lire pentru o călătorie de 15 minute cu trenul. Într-adevar, salariile sunt la nivelul cheltuielilor. Odată cu primul fluturaş de salariu te adaptezi rapid la noile realităţi. Dar probabil pentru turişti e groaznic”, spune britanicul.

     

  • Trenurile de metrou, fără transbordare pe Magistrala 4 (Gara de Nord 2 – Străuleşti), de la 1 mai

    „Intervalul de succedare între trenuri va fi de 11 minute, iar timpul parcurs de la Gara de Nord 2 la Străuleşti va fi de 16 minute, cu 4 minute mai puţin decât în prezent”, se arată în comunicatul Metrorex.

    Astfel, de la 1 mai se va diminua timpul parcurgerii distanţei dintre staţii, iar călătorii nu vor mai schimba trenul pentru a ajunge la staţia Străuleşti. În prezent, pe tronsonul menţionat, trenurile circulă în sistem pendulă, la circa 8 minute, cu transbordare în staţia Parc Bazilescu.

  • Trenurile de metrou, fără transbordare pe Magistrala 4 (Gara de Nord 2 – Străuleşti), de la 1 mai

    „Intervalul de succedare între trenuri va fi de 11 minute, iar timpul parcurs de la Gara de Nord 2 la Străuleşti va fi de 16 minute, cu 4 minute mai puţin decât în prezent”, se arată în comunicatul Metrorex.

    Astfel, de la 1 mai se va diminua timpul parcurgerii distanţei dintre staţii, iar călătorii nu vor mai schimba trenul pentru a ajunge la staţia Străuleşti. În prezent, pe tronsonul menţionat, trenurile circulă în sistem pendulă, la circa 8 minute, cu transbordare în staţia Parc Bazilescu.

  • Ungaria a deschis o linie directă feroviară cu China: primul tren de marfă, plin de jucării, electronice şi oţel, a sosit deja la Budapesta

    Trenul de 650 de metri a parcurs peste 10.000 de km în 17 zile, trecând prin Kazahstan, Rusia, Belarus, Polonia şi Slovacia înainte de a sosi în Budapesta. Şeful Mahart Container Center şi al firmei de logistică Ekol Ungaria, care au organizat transportul, au marcat sosirea trenului împreună cu ambasadorul chinez în Ungaria Duan Jielong şi cu Tamas Molnar, secretar adjunct de stat pentru vămi şi afaceri internaţionale.

    Cititi continuarea pe www.zf.ro

  • Tânăra care a ales să locuiască în tren decât să plătească chirie

    Tânăra studentă de 23 de ani din Germania a renunţat la apartament în primavara anului curent. “Totul a pornit de la o ceartă cu proprietarul apartamentului. Am decis că nu mai vreau să locuiesc acolo, de fapt mi-am dat seama că nu mai vreau să locuiesc într-un loc fix”, a declarat ea.

    În schimb, Muller a cumpărat un abonament care îi permite să se urce în orice tren din ţară. Un asemenea abonament o costă 380 de dolari, pe când chiria apartamentului o costa 450 de dolari. Călătoreşte peste tot în ţară cu o viteză de peste 190 de kilometri pe ora şi îşi face temele pentru facultate în tren. “Mă simt ca acasă pe tren, pot să vizitez un oraş nou în fiecare zi şi-mi văd prieteni din ţară. Mă simt ca într-o vacanţă tot timpul”, a spus Muller.

    Leonie Muller călătoreşte frecvent noaptea şi încearcă să doarmă în apartamentele rudelor, prietenilor. De multe ori, petrece nopţile în apartamentului prietenului ei, la mama sau la bunica ei.

    Această experienţă are şi un scop academic. Muller documentează experimentul neobişnuit pe blogul ei, iar lucrarea sa de licenţă va avea la bază stilul de viaţă nomad. 

  • Ei bine, da, câteodată trebuie să aştepţi şi la privat

    Este doar un fragment din peroraţia unei doamne ajunse cu 10 minute mai devreme la clinică, să nu cumva să piardă programarea; nu a aşteptat nicio clipă în plus peste ora 7, dar pesemne că a considerat că acest lucru este o victorie, mulţumită felului „în care a pus problema”. E adevărat, am preferat să o las să intre înaintea mea, doar ca să nu o mai aud, deşi eram programată înainte.

    Nu numai că nu am cum să fiu de acord cu doamna respectivă, dar recunosc că m-am şi amuzat cumva. Este tipul acela de om cu care dacă te nimereşti vecin de scaun în tren te va asalta cu întrebări şi explicaţii, chiar dacă nu ai niciun fel de nevoie de conversaţie. De data aceasta a fost cu atât mai amuzant, după ce am respirat profund pentru a reface starea de zen (atât cât se poate când copilul face febră 40), pentru că doamna este o mamă tânără. Ca exerciţiu de imaginaţie, am încercat un joc. Corporatistă? Genul care spune tuturor ce e bine şi ce nu, unde şi de ce greşesc sau nu, pentru care e o tragedie dacă s-a ciobit o unghie, sau şerveţelele nu sunt perfect împăturite la restaurant. Avea o programare pentru un consult anual, iar cei care ieşiseră din cabinet, înaintea ei, aveau doi copii pe care îi purtau pe braţe, deşi nu erau bebeluşi. „Ha! Ei au intrat fără programare!” Da, aveau o urgenţă…

    Pe la stat, pe la privat, am aşteptat să îmi vină rândul să intru în cabinet. Uneori motivele de aşteptare au fost aberante, alteori nu. S-a întâmplat să fiu scoasă pe uşă afară, de la privat, după cele 20 de minute ale consultaţiei, deşi medicul nu apucase să citească RMN-ul. Am mers la un alt medic, tot la privat; consultaţia a durat 1 oră şi 40 de minute; când am plecat de acolo ştia nu doar el, ci şi noi, care sunt recomandările, ce se poate face, riscuri, costuri estimative, plan de tratament etc. Nu l-am ales pe şeful de secţie care m-a scos pe uşă afară, ci pe celălalt (şef de secţie la stat). Chiar dacă a trebuit să aştept şi 2 ore, apoi, pentru consult de verificare. Deşi nu obişnuiesc să fac conversaţie nici în tren, nici la rând la clinică, ulterior le-am explicat unor pacienţi, mai agitaţi, că şi ei ar prefera ca doctorul să se gândească la cazul lor atunci când sunt în cabinet, nu la numărul celor care aşteaptă pe hol. Sunt convinsă că nu toţi medicii se distrează ţinând pacienţii pe hol. Aşa cum ştiu şi că nu sunt toţi competenţi, interesaţi, preocupaţi. Dar putem să facem diferenţa.

  • Trenul care funcţionează cu un nou tip de combustibil a făcut prima cursă. Poate atinge o viteză de 140 km/h

    Alstom a creat primul tren de pasageri ce funcţionează pe bază de hidrogen şi are emisii zero. Coradia iLint emite doar aburi în atmosferă şi reprezintă o variantă la motoarele diesel.

    Alstom a efectuat prima cursă de probă la viteza de 80 km/h. Testul a avut loc pe linia proprie de încercare din Salzgitter, Saxonia Inferioară (Germania). În următoarele luni va avea loc o campanie amplă de testare, atât în Germania, cât şi în Republica Cehă, înainte ca trenul Coradia iLint să înceapă, din 2018, să efectueze primele curse de probă cu pasageri, pe ruta Buxtehude–Bremervörde–Bremerhaven–Cuxhaven (Germania).

    Saxonia inferioară a comandat deja 14 astfel de trenuri.

    Trenul este dotat cu baterii litiu pentru stocarea energie şi un rezervor pentru hidrogen gaz comprimat amplasat pe acoperiş. Trenul poate parcurge aproape 800 km pe zi la viteze de 140 km/h. Acesta funcţionează prin intermediul pilelor de combustie ce transformă hidrogenul în energie electrică, iar singura emisie este doar apă.

    Tehnologia nu este nouă fiind aplicată şi în cazul automobilelor mici, însă încă nu sunt produse în serie din cauza costurilor ridicate şi infrastructurii deficiente. Despre un astfel de model de automobil puteţi citi aici 

     

  • Trenul care funcţionează cu un nou tip de combustibil a făcut prima cursă. Poate atinge o viteză de 140 km/h

    Alstom a efectuat prima cursă de probă la viteza de 80 km/h. Testul a avut loc pe linia proprie de încercare din Salzgitter, Saxonia Inferioară (Germania). În următoarele luni va avea loc o campanie amplă de testare, atât în Germania, cât şi în Republica Cehă, înainte ca trenul Coradia iLint să înceapă, din 2018, să efectueze primele curse de probă cu pasageri, pe ruta Buxtehude–Bremervörde–Bremerhaven–Cuxhaven (Germania).

    Saxonia inferioară a comandat deja 14 astfel de trenuri.

    Trenul este dotat cu baterii litiu pentru stocarea energie şi un rezervor pentru hidrogen gaz comprimat amplasat pe acoperiş. Trenul poate parcurge aproape 800 km pe zi la viteze de 140 km/h. Acesta funcţionează prin intermediul pilelor de combustie ce transformă hidrogenul în energie electrică, iar singura emisie este doar apă.

    Tehnologia nu este nouă fiind aplicată şi în cazul automobilelor mici, însă încă nu sunt produse în serie din cauza costurilor ridicate şi infrastructurii deficiente. Despre un astfel de model de automobil puteţi citi aici 

     

  • Otrava notorie, dar extrem de rară care provoacă o moarte cumplită. O scenă din Agatha Christie s-a întâmplat în realitate

    Otrăvirea cu această substanţă este, în zilele noastre, o modalitate oribilă şi neobişnuită de moarte. Dar a fost, însă, cauza morţii unui om neidentificat găsit în Marea Britanie.

    Un om a cumpărat un bilet de tren spre Manchester de la staţia de Euston, Londra. Persoana a călătorit de la Manchester şi s-a oprit la Clarence Pub, unde a întrebat despre cum să ajungă în vârful dealului. În ciuda avertismentelor proprietarului despre ora târzie şi condiţiile meteorologice nefavorabile, omul a pornit spre deal.

    Vezi aici care este otrava notorie, dar extrem de rară care provoacă o moarte cumplită. O scenă din Agatha Christie s-a întâmplat în realitate

     

  • Se răzbună PSD? Condiţii noi pentru călătoriile “gratuite” cu trenul ale studenţilor

    ACTUALIZARE 17.02: Senatorul liberal Florin Cîţu anunţă că-şi retrage amendamentul privind limitarea călătoriilor gratuite cu trenul la drumurile dintre centrul universitar şi localitatea de domiciliu.

    În 14 februarie, Comisia pentru buget a Senatului a avizat favorabil, dar cu amendamente, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 2/2017.

    Unul dintre amendamente se referă la restricţionarea gratuităţii de transport CFR doar pe distanţa dintre localitatea de domiciliu şi localitatea în care se află unitatea de învăţământ la care studentul frecventează cursurile.

    Al doilea amendament extinde beneficiul gratuităţii călătoriilor CFR şi asupra elevilor din clasele a IX-a – a XII-a.

    Amendamentele au fost admise cu majoritate de voturi.

    Autorii primului amendament sunt senatorii Eugen Teodorovici (PSD) şi Florin Cîţu (PNL).

    Autorii celui de-al doilea amendament sunt senatorii Eugen Teodorovici (PSD) şi Mihu Ştefan (PSD).

    Guvernul a aprobat la începutul lunii o ordonanţă de urgenţă care prevede că studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate, beneficiază de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a.

    Ulterior CFR a precizat că studenţii trebuie să aibă asupra lor un bilet de călătorie valabil şi a explicat şi de ce: „Călătoriile gratuite acordate studenţilor presupun costuri pentru companiile feroviare. Aceste costuri sunt asumate de Statul Român şi sunt decontate de la bugetul de stat prin Ministerul Transporturilor. Monitorizarea numărului de călătorii este obligatorie atât PENTRU evitarea unor situaţii neplăcute (ex supraaglomerare, dublare locuri) pentru pasageri (nu doar pentru studenţi!) prin dimensionarea corectă a capacităţilor de transport, în funcţie de fluxuri, cât şi PENTRU acoperirea costurilor prin compensarea necesară. Această monitorizare se poate realiza în baza unei statistici reale a numărului de călătorii gratuite efectuate de către studenţi, iar biletul este elementul definitoriu după care se poate face decontarea.”

    Cititi mai multe aici