BusinessMagazin

Tag: trecere

  • Este oficial: Încă o ţară europeană declară stare de urgenţă şi ÎNCHIDE graniţele

    Danemarca a anunţat că închide graniţele pentru toţi turişii internaţionali timp de o lună, într-o serie de măsuri drastice prin care vrea să răspândească extinderea epidemiei de coronavirus.

    Astfel, niciun străin non-rezident nu va putea trece graniţa în Danemarca începând de sâmbătă 14 martie şi până pe 13 aprilie, potrivit Forbes.

    Singurii care vor putea trece sunt cetăţenii danezi care se întorc acasă şi cetăţenii care pot fi documentaţi drept cetăţeni ai ţării.

    Celelalte excepţii care vor putea trece graniţa sunt: alimente, medicamente şi bunuri vitale pentru industrie.

    Mette Fredriksen, premierul danez, a anunţat măsura dramatică în cadrul unei conferinţe de presă, vineri seară, acordând astfel mai puţin de 24 de ore înainte de intrarea în vigoare.

    La momentul anunţului premierului, Danemarca înregistra 801 cazuri, dintre care 23 erau în spital, iar patru se aflau în terapie intensivă.

    În ciuda măsurilor anunţate, Fredriksen spune că se aşteaptă ca numărul cazurilor să crească şi să existe şi decese.

    „Suntem într-un teritoriu necunoscut, dar sunt sigur că vom trece prin asta împreună”, a spus ea.

    Premierul descrie măsurile drept „agresive”, dar spune că este convinsă că merită, chiar dacă beneficiile se vor vedea abia mai târziu.

     

     

     

  • A început: Lufthansa cere ajutor de stat de la mai multe guverne europene pentru a trece prin criza coronavirusului

    Grupul german Lufthansa a anunţat vineri că va cere ajutor de stat de la mai multe guverne europene pentru a putea supravieţui crizei coronavirusului.

    Grupul german, care controlează şi Swiss International, Australian Airlines şi Brussels Airlines, a declarat că discută cu guvernele ţărilor în care are diviziile stabilite.

    „Lufthansa va contacta guvernele din pieţele locale pentru a sprijini compania cu lichiditate”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei pentru Reuters.

    Carsten Sphor, CEO-ul grupului, va participa la o întâlnire între cancelarul german Angela Merkel şi şefii din industrie pe subiectul coronavirusului, care va avea loc astăzi.

    Ziarul german Handelsblatt a relatat pentru prima dată pe acest subiect. Publicaţia notează că linia aeriană va face o cerere pentru ajutor de stat, citând un mesaj video pe care CEO-ul l-ar fi trimis angajaţilor.

     

  • În ce zi se trece la ORA DE VARĂ în 2020 şi începem să dormim cu o oră mai puţin?

    ORA DE VARĂ 2020. Când se schimbă ora 2020? Când se trece la ORA DE VARĂ 2020? Schimbarea orei 2020. Ceasurile trebuie date cu o oră înainte!

    În anul 2020, se trece la ORA DE VARĂ 2020 în ultimul weekend din luna martie, adică în noaptea de sâmbătă spre dumunică, 28 – 29 martie 2020. Ceasurile trebuie date cu o oră înainte. Ora 03:00 va deveni ora 04:00. Prin urmare, atunci vom dormi cu o oră mai puţin.

    eşi unele persoane au crezut că se renunţă la ora de vară 2020, acest lucru nu se va întâmplă în acest an.

    În acest context, Parlamentul European susţine propunerea privind renunţarea la schimbarea orei de vară din anul 2021. Aşadar, 2021 poate fi ultimul an cu o schimbare sezonieră a orei la nivelul Uniunii Europene.

    Cu toate acestea, statele membre îşi păstrează dreptul de a decide asupra fusului orar propriu.

    Eurodeputaţii au votat în favoarea renunţării la practica de ajustare a ceasurilor cu o oră în primăvară şi toamnă începând cu 2021.

    Ţările din Uniunea Europeană care decid să menţină permanent ora de vară vor efectua ultima schimbare în acest sens în ultima duminică din martie a anului 2021, scrie stirilekanald.ro

  • Cum schimbă noile joburi piaţa muncii?

    Vreau să muncesc doar câteva ore pe zi sau în weekend – pot să fac ridesharing sau livrări la domiciliu.

    Am acumulat deja suficientă experienţă în carieră şi în viaţă încât pot să o împărtăşesc şi altora – mă fac speaker motivaţional.

    Sunt carismatic şi îmi place să filmez – pot să îmi fac un vlog şi să trăiesc din asta – la orice vârstă.

    Îmi place să călătoresc – pot să fiu plătit pentru această pasiune ca blogger de călătorii.

    Tehnologia şi-a pus amprenta în toate domeniile, iar dacă sunt oameni care spun că noile tehnologii şi digitalizarea elimină anumite meserii, antreprenori, oameni de afaceri şi specialişti în resurse umane spun că tot tehnologia dă viaţă altor joburi. Astfel, prin dezvoltarea tehnologiei s-a conturat economia colaborativă, care defineşte sistemul socio-economic clădit pe conceptul folosirii în comun a resurselor fizice şi umane. Un avantaj al economiei colaborative, din punct de vedere concurenţial, constă în faptul că existenţa platformelor colaborative conduce la intrarea pe piaţă a unor noi actori economici, ceea ce generează o ofertă mai mare şi mai variată, atât de locuri de muncă, cât şi de servicii. Business MAGAZIN împreună cu OLX au organizat clubul „Joburi noi, meserii vechi”, în cadrul căreia antreprenori din domeniile colaborative, oameni de afaceri şi specialişti de HR au discutat despre viitorul noilor joburi şi despre potenţialul de dezvoltare al economiei colaborative.
    Noile joburi – livrator la domiciliu, şofer de ride-sharing, vlogger, influencer sau youtuber – au început să-şi creioneze piaţa deja de câţiva ani şi în România, iar factorii ce stau la baza dezvoltării acestor domenii sunt veniturile suplimentare şi programul flexibil.
    Antreprenorii care au pus bazele unor aplicaţii precum Glovo, Bolt, Free Now, dar şi specialişti în resurse umane prezenţi în cadrul conferinţei „Joburi noi, meserii vechi”, organziată de Business Magazin în parteneriat cu OLX, spun că în următorii cinci ani trei din zece angajaţi vor lucra în economia colaborativă, segment de piaţă dezvoltat de aceste aplicaţii care practic intermediază cererea şi oferta de pe piaţă.
    „Economia colaborativă va creşte ca pondere, iar din totalul celor 5 mili­oane de angajaţi cel puţin 25% vor lucra în economia colaborativă în următorii cinci ani. Dar trebuie să luăm în calcul schimbările legislative şi alte fluctuaţii”, a spus în cadrul conferinţei Andrei Frunză, CEO al Free Now (fosta Clever).
    Termenul „economie colaborativă“ (sharing economy sau gig economy) a prins rădăcini încă de la începutul anilor 2000, odată cu înfiinţarea noilor modele de afaceri, precum Uber, Airbnb, Glovo, Bolt, Free Now. Însă conceptul consumului colaborativ a devenit din ce în ce mai popular în ultimii ani, când companiile de profil au început să se dezvolte şi să atragă din ce în ce mai mulţi oameni – atât la nivel de salariaţi, cât şi la nivel de clienţi – prin anunţurile publicate pe platforme de recrutare, precum OLX şi nu numai.
    „În 2012, pe OLX era un singur anunţ care conţinea cuvântul «Uber» în titlu”, a spus Paul Neagoe, business manager la OLX. Spre comparaţie, în 2019, pe platforma OLX au fost înregistrate aproximativ 1.900 de anunţuri pentru şoferi de ride-sharing şi peste 20.800 de aplicaţii din partea candidaţilor, potrivit studiului „Indexul locurilor de muncă” realizat de OLX.
    În acest context, Paul Neagoe spune că tehnologia ajută economia colaborativă să se dezvolte. „Tehnologia ajută la două lucruri principale: ne câştigă timp şi ne deschide uşi. Ne ajută să câştigăm o anumită sumă de bani suplimentară pe lângă jobul curent şi deschide uşi pentru un număr mare de anunţuri de recrutare. Probabil că provocarea principală e la angajator, la modul în care înţelege şi se adaptează la tot ce fac noile tehnologii şi la cum creează ele dinamica prin care oamenii pot să îşi suplimenteze veniturile. Cum gândim modul de operare, asta e provocarea”, a spus Paul Neagoe.
    În urmă cu doi ani şi-a început activitatea pe piaţa locală şi Glovo, aplicaţia de livrare rapidă care permite utilizatorilor să comande, să trimită şi să primească orice produs la adresa specificată în comandă. În prezent, pe platforma Glovo sunt înscrişi aproximativ 16.000 de livratori, a spus Filip Ciurel, operations manager în cadrul Glovo.
    „O parte din ei sunt activi săptămânal. Avem şi oameni care lucrează spontan, sunt cei care lucrează în weekend, sunt şi part-time care intră pe platformă după ce termină programul la locul de muncă de zi cu zi, dar avem şi livratori care lucrează full-time. Sunt oameni care muncesc pentru Glovo doar o lună, pentru că vor să strângă bani pentru vacanţă. Am început să îi vedem pe livratori ca pe clienţii noştri, ei sunt cei pe care vrem să îi atragem pe platformă de dimineaţă. Lucrăm la eficientizarea livrărilor, pentru că vrem să le creăm o experienţă plăcută şi lor, şi clienţilor lor”, a explicat Filip Ciurel poziţionarea companiei Glovo faţă de candidaţii din piaţa forţei de muncă şi modul în care încearcă compania să îşi atragă şi să reţină livratorii pe platformă.
    Alina Gheucă, HR manager în cadrul KPMG, este de părere că provocarea angajatorilor este să fie atenţi la nevoile angajaţilor şi să încerce să găsească factorii care îi motivează şi îi fac fericiţi, pentru că astfel le creşte şi productivitatea la locul de muncă.
    „Dacă ne uităm la realitate, lucrurile care ne motivează sunt foarte simple. Acel «mulţumesc» din partea mangerului, care te face să simţi că ai terminat cu bine un proiect. Provocarea este să ajungem să înţelegem care este acel element de bază pe care dacă l-am satisface l-ar face pe angajat mai fericit. Provocarea majoră a viitorului este acel mental health. Cum îi ajuţi pe oameni să fie în echilibru cu ei şi cu tine”, a spus Alina Gheucă.
    Cristian Sălceanu, operational manager în cadrul Bolt România, spune că şoferii din cadrul companiei Bolt sunt motivaţi de modul în care sunt trataţi de pasageri, de modul în care sunt trataţi de angajatorii lor, de faptul că primesc banii la timp şi de programul flexibil pe care îl oferă acest tip de job.
    „E o diferenţă mare între cum era privit un job acum 10 ani şi cum sunt privite joburile acum. Pentru că atunci când ai salariu competitiv pe piaţă, te motivează cultura, felul în care eşti tratat şi valoarea pe care o aduci în munca pe care o desfăşori”, a spus Cristian Sălceanu.
    De asemenea, Oana Botolan Datki, SEE managing partner la Cteam, consideră că provocarea companiilor stă şi în educarea şi dezvoltarea tinerilor care în prezent sunt elevi şi care, din diferite motive, pleacă din ţară pentru a munci în străinătate, ori îşi deschid propriile businessuri sau nu ajung niciodată în câmpul muncii pentru că nu au studii şi nu sunt pregătiţi pentru nicio meserie.
    „Provocarea mare pe care o avem este cu tinerii. Trebuie să fim atenţi la elevii de liceu şi la implicarea pe care o avem în educarea lor, aducerea şi ţinerea lor într-o realitate concretă legată de piaţa muncii. Una dintre probleme este că ei nu ştiu ce joburi sunt pe piaţă sau în ce direcţie să se îndrepte. Cei care sunt în licee bune pleacă. Aproximativ 80% reprezintă proporţia de copii care sunt hotărâţi şi susţinuţi de familii să plece la facultate în alte ţări. Iar cei care nu sunt în licee de top nu ştiu unde să se ducă la muncă şi îngroaşă rândurile şomajului. Noi ne plângem că nu avem oameni, aducem oameni din alte ţări, dar trebuie să ne uităm şi aici, în România. Asta mi se pare provocarea. Să nu aşteptăm să se facă ci să participăm direct”, a spus Oana Botolan Datki.
    Ea observă că sunt multe joburi pe piaţă care nu înseamnă nimic pentru tineri. „Această educare poate veni dinspre angajatori, care pot explica joburile noi apărute pentru a nu mai părea atât de complicate pentru tinerii care doresc să aplice pentru aceste joburi. Şi la joburile care presupun muncă fizică informarea şi educarea sunt necesare. Şi munca fizică se întâmplă în anumite condiţii în ziua de azi, se învaţă o meserie, se acordă pachete salariale şi poate anumitor candidaţi li se pare interesant şi preferă să rămână să muncească în ţară”, a spus Oana Botolan Datki.
    Şi Andrei Frunză consideră că provocarea este de partea angajatorului, care trebuie să anticipeze trendurile şi să pregătească atât compania, cât şi angajaţii acesteia pentru schimbări.
    „Provocările pe care aceste trenduri le ridică sunt pentru antreprenori, pentru businessuri. Cred că este rolul managerului sau al liderului să anticipeze trendurile, să le vadă, să le conştientizeze. Aici mă refer la tehnologizare, automatizare. Modul în care ne raportăm ca indivizi la aceste trenduri răspunde la întrebarea «Aceste provocări prezintă oportunităţi sau riscuri?» şi cred că fiecare trebuie să ne întrebăm cum ne raportăm la ele, ce înseamnă pentru noi şi pentru businessul nostru, cum le transformăm în şanse, pentru a valida businessul nostru pentru viitor. Poate un anumit job are un viitor mai puţin strălucit, iar dacă putem conştientiza acest lucru putem investi din timp în dezvoltarea proprie, care să ne facă să fim competitivi. La nivel corporate este rolul liderului să traducă aceste trenduri, pentru a valida pentru viitor strategia de dezvoltare. Cred că suntem cu toţii atenţi la tactici pe termen scurt, pentru că e prezentul care domină atenţia şi suntem mai puţin deschişi sau interesaţi în a pregăti viitorul”, a spus Andrei Frunză.
    Cel mai mare atu al noilor meserii, precum livrator la domiciliu, şofer de ride-sharing, vlogger sau influencer, este că nu există o limită de vârstă pentru cei care vor să presteze aceste meserii, a spus Andra Pintican, human development manager la Global Records.
    Astfel, pentru aceste meserii sunt mai importante flexibilitatea angajaţilor şi dorinţa lor de a-şi dezvolta noi abilităţi.
    „În aceste meserii nu există limită de vârstă. La noi cel mai mic vlogger este un puşti de 4 ani care a venit la pachet cu întreaga familie. Totul ţine de targetul stabilit de ei, de dorinţa lor de a se adapta la noile trenduri, pentru că e un trend pentru orice, iar vârsta nu e un impediment, poate doar capacitatea de a te adapta. YouTube-ul este o lume dinamică, iar vloggerii, influencerii sau youtuberii se adaptează rapid la noile trenduri”, a spus Andra Pintican.
    Cristian Dascălu, inginer software şi vlogger, spune că singurele criterii pe care se bazează în cariera lui de vlogger sunt flexibilitatea lui de a se adapta la noile trenduri şi creativitatea lui de a crea şi livra conţinut de calitate care să atragă şi să menţină publicul atent la postările lui. 
    „Vloggingul este un mod prin care mă documentez. Este o ocazie să îmi documentez viaţa, atât pentru mine, cât şi pentru publicul care mă priveşte. Aşa îmi pun în valoare creativitatea. Pentru această meserie ai nevoie de trei abilităţi – să fii perseverent şi constant, să fii deschis la a învăţa, şi nu în ultimul rând trebuie să fii natural, să te studiezi puţin pe tine. Eu mă bazez pe capacitatea mea de a mă adapta într-o lume dinamică. Consider că acesta este un skill pe care dacă îl ai nu dai greş, devine obligatoriu pentru majoritatea dintre noi”, este de părere Cristian Dascălu.
    Şi în meseria de barman/barista – noul termen folosit pentru persoanele care prepară şi livrează cafeaua într-o cafenea de specialitate – se produc schimbări odată cu digitalizarea. Astfel, Laurenţiu Ştefan, barista roaster şi cofondator al  DropShot Coffee Roasters, spune că în prezent un barista trebuie să se axeze mai mult pe comunicarea şi socializarea cu clienţii din locaţie decât pe prepararea cafelelor.
    „Şi noi lucrăm la automatizare, iar ce trebuie să facă barista este să poată comunica cu clientul. Folosim echipamente care să scoată produsul – cafeaua, fresh-ul – ca un barista bine pregătit pentru a prelua partea fizică din muncă şi lăsăm doar ce poate fi creativ. Trebuie să aducem acest plus pentru a creşte partea de socializare”, a spus Laurenţiu Ştefan.
    El a explicat că în industria în care lucrează, forţa de muncă este o provocare foarte mare, deoarece majoritatea candidaţilor care aplică pentru un astfel de job sunt persoane în vârstă care nu mai găsesc un loc de muncă în alte domenii, persoane care au 10 sau 11 clase sau persoane care vor să înveţe această meserie pentru ca mai apoi să pornească pe propriile picioare un business în lumea cafelei de specialitate.
    „Această meserie este practic comerţul din trecut. Nu atrage persoanele cu studii medii sau superioare. Media de studii este de 11 clase, iar noi ne luptăm să îi trimitem la meditaţii, să meargă la şcoală, să meargă la traininguri. Şi după ce îi pregătim este greu să îi ţinem în ţară, deşi un barista câştigă peste 1.000 de euro. Majoritatea care se angajează în domeniu înţeleg că e un job pe termen scurt. Pentru program part-time găsim studenţi, pentru full-time mergem spre cei cu 10 şi 11 clase. Abordăm şi varianta în care angajăm persoane de peste 40 de ani. În trecut aveam 80 – 100 de CV-uri pentru un anunţ de angajare, iar acum trebuie să îi caut eu”, a adăugat Laurenţiu Ştefan.
    Cătălin Codreanu, preşedintele Coaliţiei pentru Economia Digitală, a menţionat că în 2030 aproximativ 23 de milioane de joburi vor fi influenţate de dezvoltările tehnologice.
    „Va trebui să ne adaptăm la un model economic digital de a livra şi cumpăra servicii. Fie că sunt reglementate sau nu. Într-un viitor de 10 ani, lucrurile se vor schimba fundamental. Beneficiile directe şi indirecte pe care le aduce ride-sharingul în economie depăşesc 1,2 miliarde de lei pe an. Proiecţia pe un an de zile cu reglementarea care a intrat în vigoare de la 1 februarie duce veniturile generate de industria de ride-sharing spre 3 miliarde de lei. Depinde de cum evoluează lucrurile, atât din partea clienţilor, cât şi a celor care activează în domeniu”, a concluzionat Cătălin Codreanu.
    În ceea ce priveşte media de vârstă, Raluca Pârvu, business manager la BPI Group, este de părere că antreprenorii ar trebui să îşi deschidă orizonturile şi să nu mai fie reticenţi atunci când candidaţii care se prezintă la interviu au vârsta de peste 35 de ani.
    „Ţine de angajatori să deschidă perspectiva şi să nu mai angajeze doar oameni până în 35 de ani. E o frână pe care angajatorii şi-o pun singuri. Au rămas ancoraţi în trecut, încă mai fac paralele cu generaţia anilor 1980, pe care au eliminat-o. Dacă vrei să găseşti angajaţi, în prezent, trebuie să ai mintea deschisă”, a spus Raluca Pârvu.
    De asemenea, Adrian Dinu, fondatorul Creasoft, a menţionat faptul că pe piaţa muncii nu mai sunt tineri care să aplice pentru posturi ce presupun muncă fizică, aceştia fiind într-o continuă căutare de joburi care presupun muncă intelectuală sau creativitate.
    „Când vorbim de muncă fizică (spre exemplu tehnicieni care lipesc fire) este o provocare mare să găseşti personal. Observ o scădere mare a numărului de tineri care efectuează munci fizice. Astfel, tehnologia va ajuta în viitor, pentru că multe din muncile fizice vor dispărea, ceea ce nu este o veste proastă, pentru că nu mai sunt doritori pentru aceste meserii”, a spus Adrian Dinu.
    În 2019, numărul anunţurilor de angajare postate pe platforma OLX s-a stabilizat în jurul a 500.000, însă numărul candidaţilor activi pe platformă şi activitatea acestora au crescut, a explicat Paul Neagoe.
    „Pe parcursul unui an sunt postate pe platforma OLX aproximativ 500.000 de joburi. Marea majoritatea sunt în Bucureşti, undeva la 30%. În judeţele principale sunt undeva la 20.000 – 30.000 de joburi, faţă de Bucureşti care înregistrează peste 100.000 de anunţuri de joburi. Dacă numărul anunţurilor de angajare a rămas stabil în 2019 faţă de acum doi ani, numărul de candidaţi şi de aplicaţii înregistrate pe platforma OLX a crescut cu 25%, ajungând la 17 milioane de aplicaţii anul trecut. La nivel de aplicanţi, diferenţa e mai puţin semnificativă pentru că ei caută locuri de muncă peste tot, iar diferenţele sunt date de mărimea oraşelor în sine”, a spus Paul Neagoe.
    Potrivit studiului „Indexul locurilor de muncă”, şoferii au fost cei mai căutaţi candidaţi în 2019, pe platforma OLX fiind înregistrate peste 86.500 de anunţuri de angajare pentru acest post. Totuşi, comparativ cu anul 2018, numărul de locuri de muncă pentru şoferi a fost în scădere cu 3% anul trecut. În topul celor mai multe anunţuri de angajare postate anul trecut pe OLX se mai află meseriile de ingineri, meseriaşi, constructori cu peste 74.900 de anunţuri, lucrători producţie, depozit logistică cu un număr de peste 39.900 de locuri de muncă, personal hotelier – restaurant cu peste 38.100 de anunţuri şi casieri – lucrători comerciali cu un număr de peste 36.100 de locuri vacante.

    Cum îşi caută joburi românii?

    În medie, un angajator a găsit un candidat potrivit în 20 de zile de la publicarea anunţului de angajare pe OLX în 2019, cu trei zile mai repede decât în 2018.
    În căutarea unui loc de muncă candidaţii au început să-şi ajusteze aşteptările, aplică la mai multe joburi şi iau o decizie de angajare mai rapid decât în anii anteriori.
    În medie, companiile au publicat aproximativ 40.000 de anunţuri de locuri de muncă noi în fiecare lună din anul 2019. Comparativ cu anul 2018, în 2019 cea mai mare creştere a numărului de anunţuri de angajare publicate pe OLX a fost înregistrat în luna martie, plus 20%. Cea mai mare scădere a fost înregistrată în luna noiembrie, minus 22%.
    În medie, un anunţ de angajare publicat pe platforma OLX strânge câte 35 de candidaţi.
    Bucureştiul concentrează un sfert din cele aproximativ 500.000 de anunţuri de recrutare.

    Sursa: „Indexul locurilor de muncă” realizat de OLX România

  • Un film vechi pentru vremuri noi

    Un manager de top dintr-o companie germană mă întreba mai demult care este filmul românesc pe care să îl vizioneze, din care să înţeleagă mai multe despre istoria şi cultura noastră. La momentul respectiv mi se părea că niciunul dintre reperele mele nu era suficient de cuprinzător; când am văzut Balanţa, m-am gândit automat că trebuie să îi trimit un e-mail. Coproducţia româno-franceză, regizată de Lucian Pintilie, este primul film românesc restaurat în format digital 4K de BRD – Groupe Société Générale şi Fundaţia9, pe care îl puteţi vedea în cinematografe luna aceasta. Lansat în premieră în 1992, la Cannes, acesta prezintă fapte care sunt în continuare actuale. De altfel, chiar şi actorul Victor Rebengiuc, care joacă şi el în film, a mărturisit într-un interviu difuzat înainte de premiera din Lumea Nouă a acestuia că acum „filmul poate fi înţeles mai bine decât în trecut” şi îi îndeamnă pe spectatori să privească lucid trecutul, să se uite critic în oglindă. Anii care au trecut peste film se văd mai degrabă în carierele actorilor prezenţi în acesta – chiar şi personajele secundare sunt acum nume mari în teatrul românesc – dar nu au diminuat suficient din problemele acelor vremuri. În esenţă, lupta pentru normalitate a rămas aceeaşi, după cum concluzionează într-un comunicat şi reprezentanţii fundaţiei care a restaurat filmul.
    Pe scurt, acesta prezintă povestea unei tinere profesoare (Maia Morgenstern) şi a unui medic (Răzvan Vasilescu) dintr-un spital local, care sunt martorii (participativi) ai ultimelor zile ale comunismului. Nu am să dezvălui prea multe despre faptele care se petrec aici – poate vreţi să vi le amintiţi singuri – dar există destule care pot crea stări de râsul-plânsul: punga cu logoul unui brand de ţigări, purtată peste tot, sau îndemnul unuia dintre personaje, care spune „Dacă se discută politică, nu spune nici da, nici nu – fii ambiguu” sunt două exemple.
    Şi fiindcă aceasta este o recomandare a unui spectator ca voi, nu a unui critic, am să vă las aici impresia celor de la The New York Times, chiar în 1992, după apariţia peliculei la Festivalul de Film de la New York (pe care o puteţi găsi acum în varianta digitală): „Filmul reprezintă România, o ţară ale cărei filme nu ajung mereu aici. (…) Atunci când îl urmăreşti, este ca şi cum ai explora o casă a groazei  dintr-un parc de distracţii”.

    Balanţa este primul proiect din programul Fundaţiei9 – Fondul de cinema „Lucian Pintilie”, lansat anul trecut la iniţiativa Corinei Şuteu, membră a Consiliului Director al fundaţiei, cu acordul Cătălinei Pintilie, legatara artistului. Prin intermediul acestui fond, Fundaţia9 îşi propune să sprijine tinerii regizori de film aflaţi la debut. Negativul original al filmului a fost digitalizat în 4K în laboratorul Hiventy, din Franţa, iar restaurarea în 4K a fost realizată în România de studioul Avanpost Media, cu ajutorul lui Florin Mihăilescu, director de imagine de film românesc şi apropiat al regizorului Lucian Pintilie.Versiunea restaurată a filmului a fost prezentată în premieră mondială la Lumière 2019 Grand Lyon Film Festival, festivalul fondat în memoria fraţilor Lumière, inventatorii cinematografului, care readuce în atenţia publicului opere cinematografice restaurate. Distribuţia internaţională a filmului este asigurată de MK2, coproducătorul francez al filmului, iar în România, de Transilvania Film. Filmul rulează în cinematografele româneşti din 6 februarie. Sursa: Scena9

    Balanţa
    Regia: Lucian Pintilie
    Distribuţie: Maia Morgenstern. Răzvan Vasilescu, Victor Rebengiuc, Marcel Iureş

  • Sprint spre 1 miliard de lei

    „2019 a fost un an record pentru grupul TeraPlast din punctul de vedere al vânzărilor”, susţine Alexandru Stănean, CEO al TeraPlast. Din 2017 până în 2019 grupul şi-a dublat cifra de afaceri, de la 426 de milioane la 972 de milioane de lei. Creşterea a fost impulsionată atât de achiziţia furnizorului de sisteme complete pentru acoperişuri Wetterbest, valoarea totală a tranzacţiei – finalizată anul trecut – ajungând la peste 17 milioane de euro, cât şi de creşterile organice din 2019. Profitul net s-a majorat în ultimul an cu 85%, până la aproximativ 42 de milioane de lei, iar EBITDA, profitul operaţional al grupului, s-a dublat la rândul său faţă de 2017 şi a înregistrat o creştere de 42% faţă de 2018, atingând valoarea de 91,2 milioane de lei. Numărul de angajaţi a crescut cu 20% în ultimii ani, echipa businessului numărând în prezent peste 1.200 de persoane, iar rentabilitatea capitalului – „un alt lucru important pentru acţionari” – a crescut de la 9,3 la 15%. Rezultatele vin pe fondul unui context favorabil al pieţei construcţiilor, dar şi prin capitalizarea investiţiilor anterioare realizate de companiile din grup.
    Tot anul trecut, două dintre businessurile grupului, Wetterbest şi TeraGlass, au fost transformate complet în urma unor investiţii de peste 98 de milioane de lei, o parte – 70 de milioane – finanţate cu ajutor de stat. „O parte din investiţii au fost direcţionate spre deschiderea unei fabrici noi la Băicoi – 15.000 de metri pătraţi de hale şi spaţii auxiliare – în care trecem de la producţia de atelier la o fabrică la nivel cu orice altă fabrică similară din Europa, care ne va permite să ne eficientizăm fluxurile logistice şi de producţie şi care ne face încrezători că cele mai mari creşteri din grup vor fi la Wetterbest, pentru că nu mai suntem o serie de ateliere, ci suntem 15.000 de metri pătraţi de hale.”
    Cea mai bună performanţă a anului trecut a fost înregistrată de TeraPlast, cu un avans al afacerilor de 25%, până la 365 de milioane de lei, EBITDA având o creştere de 80% faţă de perioada similară a anului trecut, până la 37 de milioane de lei. Diviziile TeraSteel din România şi Serbia au înregistrat cea mai bună marjă de profitabilitate, îmbunătăţirea marjei segmentului de panouri termoizolante datorându-se economiilor la achiziţiile de materii prime, precum şi creşterii gradului de utilizare a capacităţii de producţie din Serbia. Veniturile Wetterbest, al doilea jucător pe piaţa ţiglei metalice din România, s-au majorat cu 22% în 2019, ajungând la 269,9 milioane de lei, iar EBITDA a atins pragul de 15,1 milioane de lei. La rândul său, TeraGlass a beneficiat de o investiţie de 16,1 milioane de lei în 2019, urmând ca prin acest proces fluxul de lucru pentru producţia ferestrelor şi uşilor să fie complet automatizat. Grupul a produs anul trecut 16 milioane de metri liniari de ţeavă şi 7 milioane de metri liniari de profiluri, 14.000 de tone de granule, 8 milioane de bucăţi de fittinguri şi produse rotoformate, 3 milioane de metri pătraţi de panouri, 7.000 de tone de structuri zincate, 5 milioane de metri de ţiglă metalică, 118.000 de unităţi de ferestre şi uşi şi 7.000 de tone de PVC rigid reciclat, „în condiţiile în care anul trecut nu am folosit fabrica nouă”, subliniază Stănean.
    Potrivit estimărilor reprezentanţilor companiei, anul acesta grupul TeraPlast va înregistra venituri de peste 1 miliard de lei şi o îmbunătăţire semnificativă a profitabilităţii, EBITDA bugetată fiind de peste 145 de milioane de lei, în creştere cu 59% faţă de 2019. „De-abia începem. Roadele investiţiilor pe care le-am realizat anul trecut le vom culege începând cu 2020, de aceea cifra de afaceri va urca la 1,25 de miliarde de lei”, a declarat Stănean. „După un sprint cum a fost cel de anul acesta ne mai propunem încă unul de aproape 60% pe partea de profitabilitate. Nu cred că suntem nerealişti în ceea ce ne propunem. Cel puţin pentru două dintre businessurile din grup, Wetterbest şi TeraGlass, sunt alte fabrici faţă de 2019, sunt alte condiţii în care se lucrează. Am ajuns în secolul XXI la cele două capitole. În plus, şi la TeraPlast avem investiţii care vor da rezultate, vom avea un pic şi de la TeraSteel, din Serbia, şi aşa ajungem la cifrele acestea”, conturează executivul aşteptările companiei pentru acest an. Reprezentanţii grupului mizează şi pe o menţinere la un nivel relativ ridicat a investiţiilor în infrastructură, „pentru că România are nevoie de ele”. În plus, spune Stănean, 2020 este ultimul an în care se mai pot semna contracte pe fonduri europene din exerciţiul care se termină anul acesta. „Mi-ar părea rău să constat că România are o rată de accesare de 60-70% a fondurilor europene în condiţiile în care alte ţări precum Polonia ar putea să acceseze mai mult decât i se alocă.”
    Pentru 2020, principalul focus al grupului este de a aduce în parametri investiţiile pe care le-au făcut. „Acţionarii şi-au făcut datoria, au alocat resurse, bani, acum e treaba noastră, cu fabricile noi, cu utilajele noi, cu liniile noi pe care le avem, să producem vânzări şi profit pentru acţionari.” În ceea ce priveşte preţurile, executivul spune că, după ce anul trecut materiile prime, precum oţelul sau plasticele, au înregistrat preţuri relativ scăzute, minime în ultimii cinci ani sau chiar mai bine, anul acesta anticipează o creştere pe acest segment, iar în momentul în care preţurile materiilor prime ar escalada, compania va fi obligată la rândul său să crească preţurile. „Deja anul acesta am operat anumite creşteri de preţuri pentru că anul trecut materiile prime, şi oţelul, şi chimicalele, au fost la minime, anul acesta au o singură direcţie în care pot merge – în sus, lucru care se şi întâmplă.” Un alt factor care poate determina creşterea preţurilor, adaugă el, este fluctuaţia cursului valutar. „Noi cumpărăm majoritatea materiilor prime în euro şi aproape 80% din vânzarea internă este în lei, deci suntem forţaţi să creştem preţurile.” Pornind de la datele furnizate de INS, potrivit cărora sectorul de construcţii a crescut cu aproximativ 27% anul trecut, executivul companiei estimează că segmentul materialelor de construcţii a fost de maximum 20%, de aici rezultând o valoare a acestui sector de aproximativ 4,5 miliarde de euro.
    Stănean spune că, deşi în România lumea începe să construiască cu materiale mai sustenabile, există încă o diferenţă mare între ce şi-ar dori să vadă în piaţă – o preocupare mai mare pentru performanţa energetică, creşterea gradului de control al locuinţelor – şi ce există, de fapt. În fapt, spune executivul, piaţa este destul de polarizată. „Sunt zone, în general zonele scumpe, precum Clujul, unde se construieşte bine, se pun materiale de calitate, cu trei sticle, cu încălzire în pardoseală. Vorbim de apartamente la mult peste 1.000 de euro metrul pătrat. Acolo unde discutăm însă de apartamente cu preţuri mai mici, sub 900 de euro, cum e de exemplu Bistriţa, deja vedem că ferestrele au două, şi nu trei sticle, scăzând astfel gradul de izolare termică, se caută scurtături, se caută soluţii de ieftinire, de scădere a costului. Mi-aş dori să vedem clădirile mergând spre o zonă de sustenabilitate şi de performanţă energetică, inclusiv din perspectiva materialelor folosite, dar mai avem mult până acolo.”
    În Europa de Vest, adaugă el, firmele care participă şi au materiale de construcţie pentru care pot dovedi că încorporează materiale reciclate participă la o licitaţie unde primesc puncte în plus. „În România, cam tot ce înseamnă materiale de construcţii din materiale reciclate e asimilat cu calitatea a doua sau cu deşeurile, nicidecum nu primeşti premium la preţ, ci lumea îţi cere să dai discount pentru că ai material reciclat. Există încă diferenţe fundamentale de mentalitate. Mi-e foarte greu să spun că în trei, cinci sau zece ani vom ajunge să avem mentalitatea celor din vest, pentru că noi, românii, în general nu suntem obişnuiţi să ne gândim la mediul înconjurător, să avem grijă de el pentru zece generaţii de acum încolo.”
    Despre o posibilă criză în imobiliare, Stănean spune că în ultimul trimestru al anului trecut şi în prezent „nu prea mai vorbeşte lumea de criză”. Executivul adaugă că, deşi nu ţine de competenţa reprezentanţilor companiei să ofere astfel de pronosticuri, nefiind analişti macroeconomici, potrivit datelor din piaţă pe care le analizează nu anticipează încă o criză pe termen scurt, poate chiar mediu. „În mod evident avem planuri de criză, inclusiv investiţiile pe care le-am făcut în ultimii ani au ca efect colateral o protejare mai bună în faţa crizei. În momentul în care ne întindem în mai multe segmente de piaţă, produsele noastre putând fi folosite la orice tip de construcţie, această diversitate ne conferă o oarecare protecţie în faţa unei contracţii care probabil că va veni mai devreme sau mai târziu.”
    O criză este însă, şi în piaţa materialelor de construcţii, la nivelul resursei umane. Forţa de muncă este greu de găsit, spune Stănean, şi nu doar ca număr sau calificare, ci şi ca disponibilitate de lucru. „Noi încercăm să lucrăm 1.020 de schimburi pe an, ceea ce înseamnă că suntem opriţi 15 zile pe an. În rest lucrăm şapte zile pe săptămână, 24 de ore din 24. Oamenii nu mai sunt dispuşi să lucreze noaptea şi în weekenduri. Foarte greu am reuşit să îi aducem la ritmul acesta de lucru industrial.” Pentru a acoperi necesarul de muncitori reprezentanţii companiei au adus aproape 40 de vietnamezi care lucrează jumătate în fabrica din Bistriţa, jumătate la cea din Băicoi. „Suntem relativ mulţumiţi de ei şi în măsura în care nu găsim angajaţi români, vom mai aduce, pentru că noi trebuie să facem producţia pe care ne-am programat-o.” În ceea ce priveşte înlocuirea resursei umane cu inteligenţa artificială, executivul spune că în prezent grupul TeraPlast foloseşte automatizări, roboţi, însă momentan doar la nivelul de birouri, în special în departamentul financiar şi departamentul de credit, pentru a eficientiza planificarea producţiei. Pentru fabrici, în schimb, executivul spune că utilajele companiei sunt oricum foarte performante şi au un consum redus de manoperă. „Tehnologia pe care o avem e foarte performantă, nu necesită foarte multă forţă de muncă.”

  • Familia care-şi schimbă blana, dar businessul ba

    „Provin dintr-o familie de blănari. Toţi unchii şi mătuşile mele au fost blănari şi câţiva au fost croitori de lux. Aş spune că avem o tradiţie de familie de 100 de ani în ceea ce astăzi se cheamă fashion business. Tatăl meu a început să lucreze ca ucenic în 1937, mama mea a început să lucreze în domeniu în 1955, fiind îndrumată de tatăl meu”, spune Daniel Mărgărit, proprietarul afacerii Casa de Blănuri MG şi preşedintele Asociaţiei Române a Blănurilor. El spune că a crescut de mic cu „planşeta întinsă pe masa din dormitorul părinţilor, unde era atelierul”, având în vedere că în perioada comunismului blănarii lucrau pentru clienţii lor acasă, având toate uneltele necesare acestui tip de activitate preponderent manufacturieră. „După moartea tatălui meu, mama a lucrat mai bine de doi ani şi jumătate în Germania alături de cei mai mari blănari români, emigranţi şi ei în perioada comunismului. S-a întors în 1989, iar între 1992 şi 1994 am lucrat doar noi doi şi am învăţat de la ea meserie. În 1994 am deschis atelierul unde produceam pentru clientela noastră, dar şi pentru magazinele de lux ale vremii”, povesteşte antreprenorul cum a luat naştere businessul Casa de Blănuri MG.


    La început, Casa de Blănuri MG îşi distribuia creaţiile în galeriile din centrul Capitalei, iar în 1997 Daniel Mărgărit împreună cu mama şi un unchi de-al său au deschis magazinul care se află şi astăzi pe şoseaua Ştefan cel Mare din Bucureşti. „De 23 de ani suntem în aceeaşi locaţie. În faţă avem showroomul, iar în partea din spate a spaţiului avem micul atelier cu o suprafaţă de circa 120 mp. Producem haine, jachete, veste, gulere, căciuli, prestăm servicii de reparaţii şi restilizare, executăm haine custom, modele bespoke după dorinţa clientului. Putem produce şi peste 50 de confecţii pe lună, dar şi doar 20, în funcţie de gradul de complexitate a produselor intrate în procesul de manufacturare, în funcţie de comenzi şi necesităţile magazinului”, descrie Daniel Mărgărit specificul activităţii lor.
    În prezent, în cadrul companiei lucrează opt persoane, iar cel mai nou dintre angajaţi a adunat deja o vechime de cinci ani în cadrul firmei. „Majoritatea colegilor lucrează la noi de 10-15 ani. În blănărie este o muncă foarte calificată. Orice coleg nou, blănar de o viaţă, are nevoie de doi ani să se adapteze la modul nostru de lucru. Unii nu au reuşit să se adapteze şi să lucreze perfect. Nu reuşeau să se debaraseze de ideea că «merge şi aşa».”
    Fiind o industrie mai mult pe cale de dispariţie atât în România cât şi la nivel mondial, blănarul Daniel Mărgărit spune că nu găseşte pe piaţa locală materie primă sau accesorii pentru a-şi putea derula activitatea în linişte. Astfel, materia primă folosită la crearea blănurilor este cumpărată atât de pe bursa de specialitate de la Copenhaga (Kopenhagen Fur), de la intermediari de piei din Danemarca, Germania, Grecia şi Marea Britanie, de la bursa din Helsinki SAGA, dar şi din Italia. „Blănurile de vizon le achiziţionăm în proporţie majoritară de la bursa de la Copenhaga. Uneori, unele culori pe care le folosim în cantităţi mici le cumpărăm de la angrosişti de piei din Italia. Vulpile le achiziţionăm uneori de la bursa din Helsinki SAGA, iar furnituri şi accesorii achiziţionăm din Italia, preponderent de la firma Micillo. Din România cumpărăm doar aţă de la firma Amann România, aceeaşi aţă pe care o cumpăram în trecut din Italia. Fiind o industrie mică, blănăria nu prea are în România furnizori de accesorii şi materii prime.”
    În cei 23 de ani de activitate, Casa de Blănuri MG a distribuit spre vânzare blănuri mai multor branduri, dar colaborările au încetat între timp deoarece „acestea nu au reuşit să vândă la nivelul dorit de noi”. În prezent, compania colaborează cu magazinele Gerard Darel din Băneasa Shopping City şi Calea Victoriei. De asemenea, blănurile şi produsele din blană create sub brandul Casa de Blănuri MG trec şi graniţele României, ajungând în toate colţurile lumii prin intermediul site-ului ce poartă acelaşi nume. „Nu exportăm direct, dar avem clienţi din toate colţurile lumii. Ne mândrim să avem printre clienţii noştri miniştri din câteva ţări şi suntem onoraţi să ne fie clientă majestatea sa sora regelui Qatarului.” Antreprenorul a povestit că ultimii doi ani de activitate în industrie au fost „mai duri decât anii anteriori”. Motivul principal se leagă de „invazia” hainelor de blană importate din Grecia, Turcia şi China pe piaţa locală şi de faptul că sunt vândute la preţuri mai mici faţă de cele impuse de producătorii locali. „Aici mă refer la concurenţa neloială, la cei care vând haine fără acte şi la preţuri infime prin intermediari, prin instituţii şi diverse birouri. Au ajuns să umble din coafor în coafor şi pe la sălile de sport cu genţile cu haine care de multe ori se rup rapid. O altă problemă o reprezintă cei care vând blănuri vechi prin târguri şi pieţe drept blănuri noi.”
    De asemenea, lipsa şcolilor profesionale care să livreze blănari pe piaţă este o altă problemă cu care se confruntă industria, este de părere Daniel Mărgărit. „Practic noi suntem căsătoriţi cu colaboratorii noştri. Nu avem de unde lua alţii. Din păcate, la nivel mondial blănăria este o meserie pe cale de dispariţie. Nu mai apar blănari noi, tineri, nicăieri în lume cu excepţia Chinei, unde apar specialişti în blănărie pe operaţiuni. Blănarul care să îţi facă o haină de la A la Z nu mai apare. Doar blănari pentru producţia de serie.”
    Daniel Mărgărit a menţionat că în ultimii zece ani industria s-a schimbat „mult în rău”. Astfel că, dacă în urmă cu zece ani oamenii mergeau la blănar pentru a le lua măsurile, pentru ca ulterior să le creeze o haină personalizată, în ultimii ani consumatorii şi-au îndreptat atenţia spre produsele de serie, vândute la preţuri mai accesibile. „O mare vină o poartă grecii. Ei au început să economisească de oriunde şi oricât în lupta de a crea haine cât mai ieftine, ajungându-se la paradoxul de a oferi ieftin un produs de lux, ideea de ieftin şi noţiunea de lux fiind total antagoniste prin definiţie. Am un exemplu pe care-l dau mereu. La o haină sunt 3-4 clipsuri de închidere. Cele pe care le cumpăr din Italia costă cam cu 0,35 euro mai mult decât cele pe care le folosesc grecii. De la hainele noastre sau de la cele fabricate în Italia am schimbat 5 bucăţi în 23 de ani, iar din cele greceşti schimb sute pe an la hainele clienţilor”, a explicat proprietarul Casei de Blănuri MG.


    În calitate de preşedinte al Asociaţiei Române a Blănurilor, Daniel Mărgărit are în plan să schimbe cursul industriei şi să reglementeze anumite aspecte. El spune că vizează în primul rând să modifice termenul de garanţie al unui produs din blană şi etichetarea acestora. „Conform legii, o haină de blană are o garanţie de 30 de zile. O blană poate costa câteva mii de euro şi are o garanţie de 30 de zile, în timp ce un amărât de mixer de bucătărie de 60 de lei are garanţie doi ani. Vreau să introducem garanţie obligatorie de 2-3 ani, pentru că haina de blană prin definiţie este un bun de folosinţă îndelungată. O blană are perioada de purtare de până la 40 de ani, fiind posibilă şi o restilizare sau două în primii 15 – 20 de ani de viaţă. Va trebui reglementată garanţia şi specificată metoda de remediere rapidă a defectului. De asemenea, îmi doresc şi voi face toate eforturile pentru a avea o piaţă cu etichetare corectă, o piaţă în care produsele second-hand să fie etichetate corespunzător. De multe ori au venit la noi la magazin persoane în vârstă care au cumpărat o haină de la un târg ambulant, haină care după prima purtare se rupea”, spune Daniel Mărgărit.
    În ceea ce priveşte businessul Casa de Blănuri MG, proprietarul spune că nu are planuri de extindere sau de dezvoltare în perioada următoare, însă şi-ar dori să îşi poată desfăşura activitatea într-un spaţiu mai mare decât cel pe care îl are în prezent la dispoziţie. „Ne-ar plăcea să avem un showroom de 500 mp şi un atelier de 200-300 mp. Din păcate ar trebui să ne relocăm. Am câştiga pe de-o parte, dar am pierde pe altă parte, ţinând cont că suntem de 23 de ani în acelaşi loc. Eu sunt de modă veche. Cred în prăvălia la stradă, transmisă din tată în fiu timp de decenii. Conceptul s-a pierdut din păcate în perioada comunistă. Poate că în viitor vom mai deschide un al doilea magazin Casa de Blănuri MG.” În prezent, Daniel Mărgărit se află în procesul de predare a businessului fiicei lui, care încearcă să deprindă cât mai mult din abilităţile tatălui ei pentru a duce mai departe tradiţia. „Acum predau ştacheta fiicei mele, care este nevoită să înveţe într-un timp scurt ceea ce eu am deprins în zeci de ani”, a conchis antreprenorul.

  • „Auld Lang Syne”, de dragul vremurilor ce-au trecut. O dramă scoţiană

    Aceste forţe s-au făcut simţite şi prin cutremurul politic din Irlanda, unde în alegerile recente marele câştigător a fost partidul naţionalist de stânga Sinn Féin, braţul politic al Armatei Republicane Irlandeze – acum dizolvata, dar cândva sângeroasa IRA. Sinn Féin sprijină unificarea Irlandei cu Irlanda de Nord. Pentru Elliot Douglas, scoţian şi ziarist la Deutsche Welle care a beneficiat din plin de apartenenţa Marii Britanii la UE, inclusiv de programul Erasmus, simbolul eforturilor de integrare europene şi acum al ruperii Marii Britanii de UE, Brexitul, a fost un şoc care acum împinge oamenii să sprijine extremele politice.


    Independenţa Scoţiei se încadrează în această tendinţă, iar Douglas vede numai nesiguranţă la orizont:
    Călătorind pe drumurile înguste, nu este nimic perceptibil diferit de peisajul copilăriei mele, scrie Douglas. Aceleaşi dealuri de culoare verde-purpuriu, acelaşi cer furios-cenuşiu, acelaşi vânt rece al Mării de Nord care face ca oile să se strângă laolaltă. Este prima mea călătorie înapoi în Scoţia de când am plecat să lucrez în Germania vara trecută. Deşi nimic nu pare să se fi schimbat de la 11 p.m., 31 ianuarie 2020 – data oficială a Brexitului –, insula trecutului meu a făcut un pas mai departe de continentul căruia îi spun acum acasă. Locul Scoţiei în Uniunea Europeană şi în Regatul Unit a dominat politica vieţii mele de adult. În 2014, Scoţia a votat clar împotriva independenţei faţă de Marea Britanie. Unul dintre argumentele principale aduse de mişcarea antiindependenţă a fost că, rămânând parte din Marea Britanie, am continua să beneficiem de toate avantajele date de statutul de membru al UE, unul dintre cele mai puternice blocuri politice din lume. Abia împlinisem 19 ani când pentru prima dată mi-am exercitat dreptul de vot democratic. Fericit şi plin de speranţă pentru un viitor progresist al Scoţiei, am votat pentru independenţă. Apoi am regretat imediat ceea ce am considerat a fi o decizie pripită. Abia începusem studiile la universitate, mă mutasem într-o casă cu mulţi europeni şi finanţarea din Scoţia, Marea Britanie şi UE a făcut posibilă studenţia mea acolo. M-am simţit vinovat a doua zi după referendum. Fusesem parte din cei 45% care doreau să rupă acest regat. Cum aş fi putut să-mi doresc acest lucru când atât de multe lucruri depind de unitate? Doi ani mai târziu, m-am trezit într-o frumoasă dimineaţă de iunie în Alpii elveţieni cu vestea că 52% dintre britanici au votat ca Marea Britanie să părăsească UE. În Scoţia, 62% din electorat a respins Brexitul. M-am dus să lucrez pentru un job de vară ca intern la o conferinţă internaţională pentru promovarea păcii, simţindu-mă confuz la gândul că va trebui să explic colegilor din întreaga lume alegerea făcută de britanici.
    În anii de facultate, am ales să studiez limbi străine la universitate şi urma să mă angajez printr-un program Erasmus în Germania – finanţat de UE, programul permite studenţilor europeni să studieze în străinătate –, unde aş fi lucrat şi ar fi urmat să mă împrietenesc cu cetăţeni din UE. Brexitul mă orbise. De atunci au trecut trei ani şi jumătate dificili, dar în 2020 ceea ce părea un coşmar imposibil a devenit în sfârşit realitate. În ianuarie, a fost întrerupt accesul la programul Erasmus pentru Marea Britanie. Mă gândesc că aş putea fi unul dintre ultimii beneficiari ai programului. În noaptea Brexitului, m-am întâlnit cu prieteni vechi din şcoală pentru a râde şi a bea timp de o noapte într-o fermă veche, departe de clădirile elegante de sticlă ale Bruxelles-ului, de piatra venerată a Westminsterului şi de arhitectura modernă dezordonată a Parlamentului Scoţian din Edinburgh. În ultimii cinci ani, am beneficiat cu toţii de locul nostru în UE – studiind şi trăind în străinătate, făcându-ne acolo vacanţe, creând acolo locuri de muncă. Acum, niciunul dintre noi nu ştie exact ce-i va aduce viitorul. Incertitudinea m-a paralizat în anii negocierilor pentru Brexit. Brexitul a împins oamenii să sprijine extremele politice şi a făcut ca Scoţia să se simtă ca un tărâm al generalizării şi absolutizării. Oamenii sunt deziluzionaţi de politica curentă şi chiar mai neclintiţi în convingerile lor. Se pare că există mai multă ură şi intoleranţă şi mai puţin respect faţă de ceilalţi.
    Pentru mine, niciun partid şi nicio mişcare nu oferă un viitor sau o soluţie care are sens. Toate argumentele pentru independenţa scoţiană, pentru un al doilea referendum, pentru orice fel de Brexit par să se bazeze pe sprijinul orb al extremelor. Mă simt îndepărtat de oricare dintre opţiuni. În Scoţia de Jos, departe de monstrul din Loch Ness şi de vârfurile din Highlands, suntem în ţara poeziei scoţiene. Walter Scott şi Robert Burns se plimbau pe aceste dealuri. Când acum câteva săptămâni membrii Parlamentului European din 27 de ţări au cântat versurile lui Burns pentru a-şi lua rămas bun de la Marea Britanie – „For Auld Lang Syne” – am fost emoţionat. În Scoţia, melodia este cea care marchează sfârşitul unei nunţi sau al unei petreceri; este melodia pe care o cântăm la miezul nopţii la sfârşitul de an. În scoţiană – limba mea – înseamnă „de dragul vremurilor ce-au trecut”.
    Cu toate acestea, UE este o parte importantă din viaţa mea. Călătoria mea prin Brexit a fost plină de contradicţii şi întrebări fără răspuns, iar viitorul pare să-mi ofere mai mult din aceste ingrediente. Mă îndoiesc că peisajul copilăriei mele se va schimba mult. Oile de pe dealuri se vor înghesui una în alta sub cerul iernii aşa cum o fac de secole. Iar tradiţiile, prieteniile şi legăturile care fac Scoţia ceea ce este ea astăzi vor continua, aşa cum au făcut-o şi-n timpurile ce-au trecut.


    Cu peisajul economic, situaţia este alta. Înainte de referendumul din 2014, 55 de economişti din diferite universităţi britanice au semnat o scrisoare deschisă către Financial Times în care avertizau alegătorii scoţieni despre „riscurile majore economice pe care le presupune separarea”. „Separarea este un pariu cu cote foarte mici. Riscurile pentru generaţiile actuale şi viitoare sunt uriaşe“, se arată în scrisoare. Ziarele naţionaliste britanice au reluat acum avertismentul, anunţând o apocalipsă economică pentru o Scoţie independentă. Cam cum sunau avertismentele despre economia britanică post-Brexit în ziarele liberale sau de pe continent.
    Christian Ewald, profesor de economie financiară la Universitatea din Glasgow, a semnat acea scrisoare, dar acum spune pentru Deutsche Welle că Brexitul a schimbat complet ecuaţia.
    „Independenţa scoţiană ar fi în continuare un joc de noroc, dar la fel este Brexitul, iar alegerea este acum între două pariuri care vor avea, cel mai probabil, rezultate nefavorabile”, a explicat el. Unii cosemnatari consideră că argumentele din 2014 rămân valabile. Ronald MacDonald, profesor de macroeconomie la Universitatea din Glasgow, crede în continuare că ar fi necesare pachete masive de austeritate după independenţa scoţiană pentru a compensa ceea ce ar fi un mare deficit bugetar. Robert Zymek, lector de economie la Universitatea din Edinburgh, a susţinut, de asemenea, scrisoarea. El spune că situaţia politică s-a schimbat atât de mult încât acum ar fi foarte probabil un succes al votului pentru independenţă. Cu toate acestea, el consideră că Brexitul a creat şi mai multă incertitudine economică în ceea ce ar fi o Scoţie independentă, având în vedere că se aşteaptă ca viitoarea relaţie dintre Marea Britanie şi UE să implice o multiplicare a barierelor în calea comerţului. „Alegerea Scoţiei este: am dori să rămânem în Regatul Unit şi să acceptăm noi bariere în calea comerţului cu UE sau să devenim independenţi şi, ca posibil membru al UE, să ne bucurăm de comerţul liber cu Europa, dar să avem bariere mai mari pentru comerţ cu restul Regatului Unit?“ a spus Zymek. După mai bine de trei secole de uniune, nu este surprinzător faptul că cea mai mare parte a comerţului scoţian (60%) se desfăşoară cu restul Regatului Unit. Cu toate acestea, opoziţia pe această bază faţă de independenţa scoţiană nu are prea multă credibilitate, având în vedere zelul cu care guvernul britanic încearcă în prezent să se separe de tot ceea ce reprezintă UE, partenerul său comercial dominant. Andrew Wilson este un economist şi fost membru al Partidului Naţional Scoţian (SNP) în Parlamentul scoţian care a prezidat Comisia pentru creştere durabilă (SGC). Aceasta a realizat un plan economic pentru independenţa scoţiană pentru SNP în 2018. Wilson este de acord că Brexitul a adăugat complexitate campaniei pentru o Scoţie independentă, dar crede că perspectiva pe termen lung arată că suveranitatea va fi necesară. „Probabil că provocările tranziţiei înapoi în UE vor fi mai mari în cazul unui Brexit mai dur din cauza dependenţei noastre de comerţul cu restul Regatului Unit“, a declarat el pentru DW. „Experienţa Irlandei din ultimii 50 de ani este instructivă. În opinia mea, trebuie să alegem unde ne vom construi viitorul şi să muncim pentru a ajunge acolo, trecând peste provocările tranzitorii. Aceasta înseamnă aderarea timpurie la UE.”

  • De la tablou la Tablon. Sau o idee altfel de afacere care merge tot mai bine

    Eugenia şi Mihai Ragea au plecat de la joaca alături de fetiţa lor în creionarea Tablonului, un joc care se transformă în tablou de agăţat pe perete. Primul prototip a fost creat la sfârşitul anului 2015 şi a trecut ulterior prin mai multe runde de perfecţionare.

    „Tablon a apărut dintr-o joacă creativă în familie şi a evoluat cu ajutorul prietenilor. Entuziasmul utilizatorilor a dus la ideea comercializării obiectului. Îşi doreau să-l aibă acasă, să-l facă cadou şi ne cereau din ce în ce mai multe exemplare. Atunci am început să analizăm ce presupune producţia în serie, costurile şi implicaţiile acestora”, povesteşte Mihai Ragea. Concret, Tablon înseamnă combinarea mai multor forme, modele şi culori diferite, întâi ca o joacă, iar rezultatul – care poate fi schimbat de nenumărate ori – ia forma unui tablou.

    Numele „tablon” este o combinaţie între „tablou” şi „oblon”, pentru că, la interior, produsul arată ca un oblon multiplu stratificat. Cei doi antreprenori care constituie, practic, creierul creativ din spatele Tablon sunt absolvenţi ai Universităţii de Urbanism şi Arhitectură şi lucrează în acelaşi domeniu – arhitectură, design grafic, design de interior – de la absolvire şi până astăzi. Pentru dezvoltarea Tablon, s-au asociat cu un prieten care s-a îndrăgostit de produs.

    „În vederea comercializării produsului Tablon am înfiinţat o nouă societate în august 2019. Produsul a fost lansat în decembrie 2019. Investiţia până în prezent este în jur de 20.000 de euro şi a fost dedicată dezvoltării produsului – design, branding, website, ambalaj, producţie. Desfăşurarea activităţii s-a bazat pe implicarea şi resursele asociaţilor, iar producţia şi serviciile complementare au fost externalizate”, spune Mihai Ragea.

    Un tablon care poartă denumirea „Abstract” costă 185 de lei şi se livrează sub formă de kit, compus din mai multe piese. Pe site-ul Tablon figurează alte două modele – un set pentru construcţie format din cifre şi un altul format din litere. Din decembrie până acum, familia Ragea a vândut 100 de astfel de produse. „Suntem încă în procesul de identificare a tipologiei clientului nostru. Până acum l-au cumpărat cu bucurie şi am primit aprecieri de la toate categoriile de vârstă, indiferent de gen, ocupaţie sau educaţie. A fost foarte bine primit şi de zona business, după ce companiile au comandat serii personalizate pentru cadoul de Crăciun către partenerii lor.”

    Produsul Tablon este confecţionat şi asamblat cu ajutorul unei firme de producţie publicitară din Bucureşti, iar producţia efectivă este supervizată de Mihai Ragea. Fiecare piesă care compune obiectul presupune, în afară de materiale, şi manopera de finisare şi asamblare. Un tablon este compus din 21 de planşe. „Urmează verificarea ramei şi integrarea magneţilor, asamblarea ambalajului şi includerea instrucţiunilor de montaj”, adaugă Mihai Ragea.

    Un tablon costă 185 de lei şi se livrează sub formă de kit, compus din mai multe piese. Din decembrie până acum, familia Ragea a vândut 100 de astfel de produse.

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    AlbAlb – magazin de artă şi design (Bucureşti)
    Fondator: Cristina Olteanu
    Prezenţă: Calea Dorobanţilor din Bucureşti

    Imperma – producţie de cădiţe pentru duş (Oradea)
    Fondator: Cosmin Foltuţiu
    Investiţie iniţială: 70.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2019: 37.000 de euro
    Prezenţă: România (prin distribuitori), online (site propriu, eMag)

    Hai Hui – brand de lumânări parfumate (Bucureşti)
    Fondator: Alina Cazacu
    Investiţie iniţială: 2.200 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru 2020: 50.000 de lei (peste 10.000 de euro)
    Prezenţă: online

    Mormi – producţie de obiecte pentru joacă (Bucureşti)
    Fondator: Patrick Morăraş
    Cifră de afaceri în 2018: 45.000 de lei (aproape 10.000 de euro)
    Prezenţă: online şi în magazine fizice din Bucureşti

    Potcoava – centru de echitaţie (Runcu, judeţul Dâmboviţa)
    Fondator: Ionuţ Popescu
    Investiţie iniţială: 500.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2018: 1,6 mil. lei (aproape 350.000 de euro)
    Prezenţă: satul Runcu, jud. Dâmboviţa, la poalele munţilor Leaota, la 120 km de Bucureşti

    ZF şi Banca Transilvania
    au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de
    70-80 mld. euro. Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • (P) Cafeaua, liantul dintre oameni în era digitalizării


    În august 2019 Nespresso Professional a inovat gama destinată companiilor cu sedii de birouri cu un nou model de espressor – Nespresso Momento – inspirat de evoluţia noilor spaţii şi moduri de lucru. Nespresso Momento este proiectat astfel încât să livreze experienţa unei cafele de cea mai înaltă calitate, care aduce oamenii împreună şi încurajează conversaţiile între colegi şi schimbul de idei. Dacă în trecut fiecare persoană dintr-un birou avea alocat un spaţiu de lucru şi un program fix, astăzi lucrurile stau diferit – programul de 8 ore a devenit flexibil, statul la birou este alternat de desfăşurarea activităţilor la distanţă, statutul de angajat cu cel de freelancer, iar piaţa este invadată de meserii sau industrii la care nici nu ne-am fi gândit în urmă cu câteva decenii.
    Prin prisma tehnologiilor disruptive, care au revoluţionat sistemele şi procesele de lucru, companiile au fost nevoite să se adapteze la schimbare, dar şi la nevoile şi cerinţele apărute în rândul angajaţilor care au crescut în era digitalizării: milenialii şi generaţia Z. Aceştia pun accent pe alte lucruri – libertate, autenticitate, un stil de viaţă echilibrat, protejarea mediului înconjurător – şi vor să regăsească aceleaşi valori şi în organizaţiile în care lucrează, satisfacţia la locul de muncă şi echilibrul vieţii profesionale fiind mai importante pentru ei decât compensaţiile băneşti. Ei aleg experienţele în locul deţinerii de bunuri materiale şi au aşteptări diferite cu privire la modul în care ar trebui să arate locul de muncă, inclusiv aspectul biroului şi facilităţile pe care le oferă. Pentru mileniali şi cei din generaţia Z interacţiunea cu oamenii este primordială. Relaţiile constructive sunt cheia unui business de succes, indiferent că vorbim de relaţiile cu clienţii sau cele între membrii echipei. Companiile care sprijină evoluţia angajaţilor, personalitatea acestora, interesele şi diversitatea sunt cele care vor reuşi să menţină o echipă mulţumită şi stabilă.
    „Mediul de afaceri din prezent se schimbă rapid: mai puţin structurat, mai global, mai diversificat, cu echipe care lucrează mai mult pe teren decât la birou. Asta face interacţiunea dintre oameni mai valoroasă – ştim că discuţiile faţă în faţă pot genera idei valoroase. Am creat espressorul Nespresso Momento deoarece o cafea de cea mai înaltă calitate poate fi combustibilul unor discuţii şi experienţe care generează valoare în business”, a declarat Sonia Năstase, Business Executive Officer – Divizia Nespresso. Clienţii acordă o atenţie specială cafelei care le este oferită în cadrul unei întâlniri de afaceri, aceasta putând să demonstreze valorile şi calitatea unei organizaţii. Oferirea unei cafele premium transmite o imagine pozitivă a companiei şi a serviciilor acesteia. Selectarea unei soluţii de cafea premium, de înaltă calitate, este o dovadă a aprecierii pe care companiile o au faţă de clienţi şi angajaţi deopotrivă.
    Dotat cu o tehnologie de ultimă oră, care reflectă lumea din ce în ce mai conectată în care trăim, espressorul Nespresso Momento reprezintă cel mai intuitiv produs din gama Nespresso Professional. Având în vedere preferinţele în continuă schimbare ale iubitorilor de cafea, espressorul dispune de un ecran tactil şi recomandă modalitatea optimă de extracţie, oferind totodată informaţii despre notele aromatice şi intensitatea celor 13 sortimente de cafea din gama Nespresso Professional. Nespresso înţelege că fiecare companie are nevoi şi cerinţe distincte, aşa că espressoarele Nespresso Momento au fost special create pentru a răspunde tuturor exigenţelor. Cu un design intuitiv, modern, cu linii simple şi în acelaşi timp elegante, espressorul se va potrivi în orice configuraţie a spaţiilor de lucru sau de relaxare. Espressorul Nespresso Momento poate fi încadrat fără efort în orice spaţiu disponibil: de la suprafaţe dedicate, de mici dimensiuni, până la bucătării, cafeterii sau chiar lounge-uri – cu sau fără conexiune la apă. Nespresso Momento se integrează perfect şi în săli de întâlniri sau săli de conferinţe, fiind espressorul cu cel mai înalt grad de silenţiozitate din gama destinată birourilor şi având capacitatea de a prepara rapid chiar şi două cafele simultan, în cazul modelelor care dispun de două unităţi de extracţie. Prin urmare, este soluţia de cafea pentru locurile de muncă de astăzi.
    Şi cum responsabilitatea faţă de mediu este în centrul preocupărilor companiei Nespresso, noul espressor este realizat conform celor mai înalte standarde privind protejarea mediului înconjurător şi reducerea amprentei de carbon, având componente obţinute durabil, uşor de reparat sau de înlocuit, ambalaje reciclabile şi setări personalizate care asigură un consum minim de apă şi energie. Astfel, s-au luat toate măsurile pentru a reduce impactul sistemului asupra mediului, iar angajaţii companiilor partenere nu numai că vor savura o ceaşcă de cafea extraordinară, dar vor fi de asemenea siguri că, implicit, contribuie la protejarea mediului înconjurător.
    Mai mult, cafeaua Nespresso este obţinută de la peste 100.000 de fermieri ale căror plantaţii sunt certificate prin programul propriu Nespresso AAA Sustainable Quality. Realizat împreună cu Rainforest Alliance, programul certifică producţia de cafea verde de cea mai înaltă calitate obţinută durabil. Tot prin acest program Nespresso sprijină comunităţile fermierilor şi investeşte în infrastructură, programe de formare profesională, pensii şi sănătate, asigurându-se de continuitatea colaborării cu fermieri iscusiţi dintr-unele dintre cele mai bune zone de cafea din lume, menţinându-şi astfel angajamentul faţă de iubitorii de cafea din întreaga lume.