Tag: tanar

  • Sfaturile tânărului care s-a pensionat la 34 de ani despre cum să faci bani: ”Aruncă-ţi televizorul!”

    În luna august, Brandon – un fost dezvoltator software care nu îşi foloseşte numele în mediul online din motive legate de intimitate – şi-a dobândit independenţa financiară şi s-a pensionat la 34 de ani. În prezent, scrie despre banii săi şi despre propria călătorie financiară pe blogul Mad Fientist.

    Business Insider a publicat şase din cele mai bune sfaturi ale sale:

    1. Încearcă să realizezi ce te face fericit

    Primul şi cel mai important lucru pe care trebuie să îl conştientizezi este să afli ce este important pentru tine şi ce te face fericit.

    Acest lucru este mai dificil de făcut decât sună. Mulţi dintre oameni îşi cheltuiesc banii pe lucruri care nu le aduc fericire şi majoritatea nu realizează că fac acest lucru fiindcă urmează scenariul vieţii altcuiva. În momentul în care am realizat că banii pot cumpăra libertatea – libertatea orelor de la 9 la 5, libertatea faţă de alarmele de ceas, cea legată de timpul pe care mi-l petreceam pe cererile ridicole ale şefului meu – mi-am direcţionat toţi banii spre acel scop.

    Nu mi-au lipsit lucrurile la care renunţam pentru a economisi pentru libertatea mea financiară fiindcă libertatea mea era mai importantă decât tot ceea ce puteam cumpăra.

    2. Concentrează-te pe ceea ce poţi controla

    În loc să te stresezi legat de ce se întâmplă cu economia sau să încerci să prezici evoluţia pieţei bursiere, concentrează-te pe lucrurile pe care le poţi controla cu adevărat şi optimizează acele lucruri.

    Taxele de investiţii te pot costa mii de dolari pe parcursul vieţii, aşa că minimizează acele taxe investind în produse de investiţii low-cost.

    3. Automatizează totul

    După ce ai creat un portofoliu simplu cu fonduri de index low-cost, diversificate, setează automat investiţii lunare şi apoi ignoră complet portofoliul tău.

    Oamenii sunt nişte investitori groaznici, aşa că dacă poţi să-ţi scoţi creierul şi emoţiile din ecuaţia, nu vei fi doara mai puţin stresat în cazul eventualelor căderi ale pieţei, dar vei avea la final şi mult mai mulţi bani.

    4. Opreşte consumul şi începe să creezi

    Consumul oferă fericire temporară, dar să creezi ceva îţi oferă fericire de durată. Este uşor să te întorci de la muncă şi să te uiţi timp de ore întregi la televizor, dar este mult mai dificil să faci ceva creativ cum ar fi să scrii o postare pe blog, să faci bijuterii sau să exersezi la un instrument muzical. Să creezi este mult mai plăcut decât să consumi şi poate avea drept consecinţă chiar şi venituri suplimentare.

    5. Aruncă-ţi televizorul pe fereastră

    Că tot veni vorba de televizor… aruncă-l pe fereastră. Sau, şi mai bine, vinde-l.

    În momentele în care oamenii de publicitate de bombardează cu lucruri pe care „trebuie să le ai”, devii mai puţin fericit cu ceea ce ai şi începi să cheltuieşti bani (în mod ironic pe lucruri care nu te vor face fericit). Odată ce reporterii TV îţi prezintă evenimente neplăcute pe un televizor 4k, foarte realist, devii mai temător şi mai puţin dornic să ieşi şi să explorezi lumea.

    Nu te topi într-o  baltă de frică şi nefericire pe canapeaua ta şi du-te să îţi trăieşti viaţa.

    6. Experimentează

    Aşa cum am spus mai sus, este greu să afli ce te face cu adevărat fericit. Lucrurile care se adaugă fericirii tale astăzi ar putea să nu îţi provoace aceeaşi bucurie în ziua următoare, aşa că experimentează şi evită să te blochezi în angajamente mari. Încearcă orice înainte să cumperi. Închiriază înainte să devii proprietar. Împrumută atunci când este posibil şi cumpără obiecte folosite atunci când nu poţi împrumuta. Drumul spre fericire (şi spre independenţa financiară) nu va fi în linie dreaptă şi vei face şi greşeli pe parcurs, dar când te concentrezi pe fericire durabilă şi îţi aliniezi cheltuielile cu obiectivul final, vei fi mai încrezător că eşti pe traiectoria corectă.

  • Geniul care vrea să facă oceanele să se cureţe singure. Autoritaţile îi numesc ideea “cea mai mare curăţenie din istorie”

    Boyan Slat este un tânăr de 24 de ani care, în urmă cu câţiva ani, a dezvoltat un concept numit “The Ocean Cleanup”, pe care l-a prezentat în cadrul TEDxDelft 2012. Acesta presupunea instalarea unei reţele de ziduri plutitoare în apele oceanelor, cu scopul de a acumula, cu ajutorul curenţilor marini, plasticul care poluează apele.

    Ideea i-a venit în timp ce făcea scufundări în Grecia şi a văzut mai multe gunoaie decât peşti. Ulterior, tânărul a fondat “The Ocean Cleanup foundation”, o organizaţie nonprofit responsabilă cu dezvoltarea tehnologiei. El a explicat cum crede că plasticul ar putea fi colectat cu ajutorul curenţilor şi al valurilor oceanului. De ce să nu foloseşti forţele oceanului în avantaj propriu? “Luptă cu ajutorul naturii, în loc să lupţi împotriva ei”, este motto-ul tânărului.

    Slat a avut, de-a lungul timpului, susţinători celebri, printre care se numără regi, prim-miniştrii sau staruri rock, dar au fost, deopotrivă, şi persoane care au încercat să îl descurajeze, spunându-i că ar putea răni vieţuitoarele marine pe care doreşte să le protejeze. În cinci ani, Slat a reuşit să strângă peste 40 de milioane de dolari pentru start-up-ul său şi să formeze o echipă de 70 de ingineri.

    Ideile sale pot salva sute de mii de organisme subacvatice anual, dar şi milioane de dolari prin scăderea costurilor de curăţenie, reducerea la minim a daunelor produse unor nave sau a turiştilor care ar vizita anumite zone în număr mai mare.

    Unul dintre dispozitivele lansate de Slat a trecut un test crucial săptămâna trecută, în timpul căruia a traversat regiuni din oceanul Pacific şi s-a întors în San Francisco. Ca urmare a succesului înregistrat, proiectul a primit undă verde din partea guvernului danez, de a-şi extinde operaţiunile şi în apele internaţionale.

    Dacă programul lansat de Slat va continua să dea rezultate, tânărul inventator plănuieşte proiectarea a încă 60 de mecanisme similare pe care să le lanseze între Hawaii şi California. Acesta a calculat că în mai puţin de cinci ani ar putea curăţa jumătate din cantitatea de plastic. O organizaţie din Olanda a lumit această iniţiativă “cea mai mare curăţenie din istorie”.

    Măsuri în direcţia reducerii poluării se iau şi la nivel macro. O serie de oraşe americane au renunţat la paiele de plastic. La sfârşitul lunii mai, şi Comisia Europeană a îndrumat cele 28 de state membre să adopte măsuri care să excludă folosirea plasticului.

  • Personalitatea anului în Europa este un tânăr din România

    El a fost nominalizat alături de actriţa britanică Emma Watson (27 de ani), antreprenorul francez Xavier Niel (50 de ani), omul de afaceri miliardar Mohed Altrad (70 de ani), francez de origine siriană, modelul britanic Edie Campbell (27 de ani), astronomul belgian Michaël Gillon (44 de ani), avocata Marcia Willis Stewart, activistul maghiar András Fekete-Gyor (27 de ani) şi politiciana poloneză Barbara Nowacka (42 de ani).

    Pe Faceboo, Corupţia Ucide a scris: „Premiul este o validare a eforturilor pe care cu toţii le facem în ultimii ani. Acest premiu este al tuturor celor care fac ceva şi pentru cei din jurul lor, al tuturor celor care sunt implicaţi în activităţi civice ( ONG-uri, grupuri civice sau voluntari ) şi a membrilor comunităţii “Corupţia ucide . Suntem mândri de voi!

    Aroganţă dusă la extrem: a cheltuit 500.000 de dolari pe o petrecere la care a venit însoţit de femei ţinute în lesă – GALERIE FOTO

     

    Închisoarea unde deţinuţii sunt atât de înfricoşători încât nici gardienii nu intră. Instituţia este păzită doar la exterior de poliţişti – GALERIE FOTO

     

    Cei de la Euronews English au acordat premiul celui care si-a folosit forta de caracter, capacitatea de a mobiliza publicul sau reputaţia pentru a aduce o transformare pozitiva fie in munca umanitara, activism, strangere de fonduri, dezvoltare a comunitatii sau altele. Ei si-au pus inima si sufletul intr-un proiect nu pentru castig personal, ci pentru o cauza demna. Multi dintre noi ne regăsim în aceasta descriere.

    Felicitări tuturor celor care pun umărul pentru a aduce o schimbare benefică României. Doar dacă vom colabora între noi şi ne vom ajuta unul pe celălalt vom reuşi să combatem corupţia.”

  • Cum reuşeşte un tânăr să facă 100.000 de dolari pe lună cu un site. Ideea SIMPLĂ pe care oricine o poate pune în practică

    În cinci ani, platforma de membership online Patreon a strâns două milioane de sponsori care susţin 100.000 de artişti, contribuind cu fonduri în valoare de 350 de milioane de dolari. Ce este însă Patreon?

    Serviciul a fost lansat în mai 2013 de către Jack Conte, împreună cu colegul său de camera Sam Yam. Pe atunci, Conte avea un oarecare success pe YouTube ca muzician şi reuşise să adune pe canalul său de YouTube în jur de 150.000 de subscriberi. De obicei, aduna un milion de vizualizări lunar şi a avut colaborări cu artişti ca Ben Folds şi Nick Hornby. Cu toate acestea, se alegea cu doar 50 de dolari lunar de pe urma site-ului.

    Patreon a fost soluţia. În loc să se focuseze pe milioanele de urmăritori sau pe miile de subscriberi, el a realizat că cel mai bine este să atragă câteva sute de fani înrăiţi care să scoată portofelele şi să fie dispuşi să sponsorizeze cumva activităţile sale creative.

    Inevitabilul s-a produs: Uniunea Europeană a început procesul împotriva României. Ce se va întâmpla de acum cu românii

    McDonald’s, ce lovitură! Decizia fulger luată de lanţul de fast-food. ”Nu mai facem faţă”

    Cum reuşeşte un tânăr să facă 100.000 de dolari pe lună cu un site. Ideea SIMPLĂ pe care oricine o poate pune în practică

    Noul paradis al bogaţilor planetei: Oraşul unde orice vis devine realitate, dacă ai suficienţi bani

    Rezultatele nu au întârziat să apară. În 2014, când mii de patroni i-au oferit peste 7000 de dolari pentru fiecare videoclip nou, a realizat că nu poate să conducă un astfel de site care se întrevedea promotor al unui nou tip de economie online, ca artist indie.

    La început, sponsorii au fost reticenţi înainte de a scoate din buzunar sume chiar şi de un milion de dolari anual, însă lucrurile au început să se mişte.

    La a cincea aniversare, compania a chemat 140 de persoane de la birourile din San Francisco, a găzduit 100.000 de artişti sponsorizaţi de două milioane de patroni.

    De la înfiinţare, fundaţia a strâns peste 350 de milioane de dolari, iar anul acesta, potrivit unui purtător de cuvânt, fondurile vor fi duble faţă de 2017, undeva la 300 de milioane de dolari.

    Cel mai de succes canal înscris pe platforma Patreon, Chapo Trap House, adună lunar 100.000 de dolari, de la cei peste 22.000 de sponsori.

    Un alt exemplu este scriitoarea Laurie Penny, care se numără printre persoanele sponsorizate de fanii săi, şi strânge lunar, de la cei 625 de sponsori, peste 4.000 de dolari.

  • Afacerea cu care un tânăr de 18 ani vrea să câştige 2 milioane de euro

    Compania oferă soluţii de transport national şi international B2B cu predilecţie în zona de produse cu gramaj şi valoare mică. Iar acum, el asigură la costuri mici şi foarte mici transport către orice destinaţie de pe glob.  El are o reţea de partneri cu sute de mii de puncte de livrare şi sortare la nivel global. El colaborează cu poştele de stat şi poate oferi astfel preţuri mici.

    „Ţinta noastră, la nivel de grup este formată atât din clienţi B2B din zona de ecommerce şi servicii cât şi din clienţi B2C cu preponderenţă în categoria de vârstă 18-24, iar odată cu extinderea catalogului de produse ne aşteptăm să mergem în zona de 18-35 de ani”, spune Robert Năstasă.

    În prezent, tânărul şi-a format o echipă de 6 angajaţi full-time şi patru agenţi de vânzări în leasing de personal pentru firma de curierat.

    „Pentru mine zona de curierat a fost întotdeauna de interes, întrucât vindem produse cu gramaj mic, sub 50g şi valoare mică, sub 15 euro. Iar atunci când am căutat, nu am găsit vreun partener logistic adecvat în România din cauza preţului ridicat de transport”, explică el.

    În prezent, el are patru companii: The Wolf International, The Wolf Logistic, The Wolf Creative Agency şi The Wolf Social Agency. Pe ultimele două urmează să le lanseze săptămânile viitoare. Până la finele anului estimează o cifră de afaceri de două milioane de euro la nivel de grup.

    În opinia sa, nu este importantă vârsta la care te apuci să faci business. „Nu vârsta afectează dificultatea, ci mediul extrem de dinamic din pieţele pe care activăm face parcursul antreprenorial pe cât de plăcut pe atât de dificil”, continu tânărul.
    Cel mai bun sfat pe care l-a primit vreodată spune că a fost următorul: „Dacă eşti într-o situaţie de criză, înainte să faci orice alegere, gândeşte-te dacă ai face la fel dacă ai avea 25.000 euro în buzunar. Dacă răspunsul este nu, nu face acea alegere”.

  • Filmare virală cu o trecere de pietoni supraînălţată din Ploieşti, nesemnalizată, în care maşinile plonjează din cauza denivelării

    Tânărul care a postat imaginile pe Facebook a adăugat şi comentariul: ”Aveţi grijă la rondul 2, altfel zburaţi ca în NFS, Ploieşti oraş European, deniveloi nesemnalizat”.

    Pe filmare se vede cum maşinile se înalţă când trec peste zebra care nu era semnalizată până marţi dimineaţă.

    ”Ai văzut că s-a ridicat de pe roţi? Ţi se face milă, frate”, se aude pe video-ul postat.

    Filmarea a devenit virală, fiind distribuită de sute de ori.

    ”Primul a rămas fără baie de ulei”, comentează un bărbat.

    “Bravo Primăriei, cei ce respectă viteza legală nu au probleme”, adaugă altul.

    La comentarii, cei care au trecut cu maşina în zonă atrag atenţia că şi-au distrus maşinile.

    “Mulţumiri anticipate Primăriei Ploieşti (am spart baia de ulei acum 10 minute acolo”, a scris un şofer.

    Altul a adăugat: “Dar trebuie semnalizate! Cum să le laşi aşa? Îţi rupi maşina!”.

    Marţi dimineaţă, în zonă a fost montat un indicator prin care viteza este limitată la 30 de kilometri pe oră.

    Primarul din Ploieşti, Adrian Dobre, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că va verifica dacă indicatorul de limitare de viteză a fost pus la timp, iar în caz contrar, firma care a realizat lucrarea va fi amendată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce amendă a primit tânărul care şi-a parcat maşina pe plaja din Vama Veche

    Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Constanţa, tânărul, în vârstă de 20 de ani, din Câmpina, a pătruns, joi după-amiza, cu autoturismul pe plaja de la Vama Veche, în dreptul unui restaurant din staţiune.

    Acesta a fost observat de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Vama Veche, care l-au sancţionat contravenţional cu amendă de 10.000 de lei.

    Un incident similar a avut loc, marţi, tot la Vama Veche, atunci când un alt tânăr a intrat cu maşina în mare, unde a rămas blocat, având nevoie de câteva zeci de minute pentru a scoate autovehiculul la mal. Şi în acest caz, şoferul, în vârstă de 28 de ani, din Bucureşti, a fost amendat de poliţiştii constănţeni cu suma de 10.000 de lei.

  • România are un nou milionar în dolari. Are 23 de ani şi a câştigat banii jucându-se

    Poţi să devi milionar în dolari în România fie printr-o afacere de succes, fie prin investiţii la bursă, dar şi prin joaca pe calculator, iar asta o dovedeşte un tânăr de 23 de ani

    Digital Chaos, echipa de Dota 2 a românului Aliwi Omar, de naţionalitate siriană, a jucat finala The International 2016, cea mai importantă competiţie de Dota din lume, dar a pierdut. Echipa Wings a reuşit să câştige competiţia şi a obţinut trofeul şi un premiu financiar de 9,1 milioane de dolari. Echipa românului (formată din 5 jucatori) a câştigat 3,4 milioane de dolari, ceea ce înseamnă, după un calcul rudimentar, că Omar a obţinut 682.595 de dolari.

    Aliwi Omar s-a născut şi a crescut în România, are 23 de ani şi vorbeşte fluent română, engleză şi arabă. Joacă Dota din 2004 şi Dota 2 din 2011. Înainte de competiţie, Omar câştigase peste 393.000 de dolari, ceea ce înseamnă că în urma acestei competiţii câştigurile sale din turnee de Dota ajung la aproape un milion de dolari (1,078,201 potrivit liquipedia, un fel de wikipedia pentru Dota). Astfel, Aliwi devine românul cu cele mai mari câştiguri din eSports şi obţine cea mai bună clasare a unui român  în competiţia The International. Până acum, în 2018, potrivit site-ului esportsearnings.com el a câştigat nu mai puţin de 1,2 milioane de dolari

    The International 2016 a fost cea de-a şasea ediţie a celei mai mari competiţii de DOTA 2 din lume. Turneul a început pe 2 august la Seattle şi s-a încheiat pe 13 august. Fondul de premiere al turneului a ajuns la 20,6 milioane de dolari, iar 19 milioane din cele 20,6 provin din contribuţiile fanilor, care au cheltuit  milioane de dolari pe obiecte virtuale, iar 25% din aceşti bani s-au dus către fondul de premiere.

    În competiţie participă 16 echipe din întreaga lume şi fiecare dintre echipa va obţine un premiu în bani indiferent de poziţia ocupată. În 2015, competiţia a fost câştigată de echipa americană Evil Geniuses, care a obţinut un premiu de 6,6 milioane de dolari. Competiţia de anul trecut, din 2017, a avut un premiul financiar total de 24 de milioane de dolari.

    Dota este un joc online gratuit  unde două echipe de câte 5 jucătorii se luptă pe o hartă, iar scopul jocului este distrugerea bazei inamicului. Fiecare jucător controlează un avatar, un erou, cu abilităţi şi caracteristici unice şi fiecare jucător are un rol anume în echipă.

    Un alt exemplu de succes este şi bone7, un alt român care joacă Dota la nivel profesionist. A jucat anul trecut la The International şi de-a lungul carierei a câştigat sute de mii de dolari 

  • A devenit milionar la doar 16 ani, cu o afacere incepută in garajul părinţilor. “Credeam că oamenii care trăiau din ajutoare nu munceau pentru că erau leneşi”

    Dhillan Bhadwaj este originar din Long Eaton si si-a lansat propriul brand de imbracaminte pe vremea cand era doar un adolescent. In mai putin de un an tanarul a castigat peste un milion de dolari, iar hainele lui au ajuns sa fie purtate de vedete precum Miley Cyrus, Drake, Taylor Swift, sau Zara Larsson.

    Intrebat cum este sa fie milionar, tanarul a marturisi ca “Este uimitor faptul ca este capabil sa isi cumpere lucruri pe care nu si-ar fi imaginat ca le-ar putea avea vreodata”. Desi a devenit milionar peste noapte, tanarul incearca sa ramana cu picioarele pe pamant si sa se concentreze asupra lucrurilor care conteaza cu adevarat.

    Antreprenorul din industria modei care s-a îmbogăţit încă de la vârsta de 16 ani credea că oamenii care trăiesc din ajutoare sociale sunt leneşi. Impresia lui s-a schimbat după ce s-a mutat din casa sa cu 20 de camere pe o canapea a unei familii care se bazează pe ajutoarele sociale pentru a supravieţui în cadrul unei emisiuni TV de tip reality show, potrivit Daily Mail.

    El a locuit timp de două zile cu Elaine Sullivan în cadrul show-ului Rich Kids Go Skint. Femeiea trăieşte alături de cei doi copii ai săi Abby şi Kieran. Băiatul are 32 de ani şi suferă de autism, iar femeiea primeşte ajutor social şi după ce plăteşte toate facturile rămâne cu 400 de lire pentru a acoperi cheltuielile de zi cu zi. “Credeam că oamenii care trăiau din ajutoare nu munceau pentru că erau leneşi”, a spus el care a mărturisit că această experienţă i-a deschis ochii. 

    “Momentan suntem in pregatiri pentru lansarea colectiei primavara-vara 2018 si colaborez cu peste 70 de designeri pe care ii ajut sa isi lanseze propriile branduri. Sunt speaker motivational si vizitez diferite universitati, unde le vorbesc tinerilor despre cum isi pot pune ideile in practica”, a marturisit tanarul pentru unilad.co.uk.

    “Pur si simplu imi place sa fac oamenii fericiti. Am doar doi prieteni, cercul meu este restras. Vreau sa continui sa inspir oamenii si sa ii ajut si pe altii sa atinga succesul”, a declarat Dhillan Bhadwaj.

     

  • Cum să transformi 114 dolari în 400.000 de dolari: reţeta simplă a lui Warren Buffet

    Sunt mulţi cei care au simţit pe pielea lor “magia” bursei – să investeşti banii şi să te uiţi la ei cum se înmulţesc. Cu toate acestea, puţini au reuşit să obţină performanţe comparabile cu cele ale lui Warren Buffett, cel mai mare investitor pe care bursa l-a cunoscut vreodată.
     
    În cadrul unui interviu acordat celor de la Yahoo Finance, el a povestit o întâmplare menită să îi încurajeze şi pe cei mai sceptici dintre noi.
     
    La momentul intrării Statelor Unite în cel de-al doilea război mondial, Franklin Roosevelt era preşedinte iar Warren Buffett era copil. În vreme ce alţii de vârsta sa erau preocupaţi de jocuri sau sport, tânărul Warren era fascinat de bursă. Acel moment negru din istoria Statelor Unite avea să fie momentul în care Buffett şi-a făcut intrarea în lumea investiţiilor.
     
    “O să vă dau câteva cifre care o să vă impresioneze: am cumpărat prima acţiune când aveam 11 ani”, povesteşte Buffett. “Era primul trimestru al anului 1942, la scurt timp după Pearl Harbour. Am plătit 114,75 dolari pe pachet. Dacă aş fi investit 114 dolari în companii din S&P 500 (indexul celor mai valoaroase companii din Statele Unite – n.red.) şi apoi aş fi reinvestit dividentele, cât credeţi că ar fi valorat astăzi?”
     
    Răspunsul este unul impresionant: 400.000 de dolari.
     
    Buffett recunoaşte însă că nu e uşor să ţii o investiţie pentru un timp atât de îndelungat. “Bursa are căderi şi reveniri de-a lungul timpului, dar sistemul îşi revine întotdeauna. Sigur, eu nu ştiam asta atunci, dar dacă cumperi de 10 sau 20 de dolari acţiuni din S&P şi uiţi de alte variante, vă garantez că veţi câştiga foarte mulţi bani.”