Tag: supermarket

  • Supermarketul viitorului funcţionează fără angajaţi şi a fost deja deschis în Suedia

    Un supermarket din Suedia funcţionează fără niciun angajat şi le permite cumpărătorilor ca, printr-o aplicaţie instalată pe telefon, să deschidă uşile, să scaneze produsele şi să le plătească, scrie cotidianul britanic Daily Mail.

    Magazinul a fost înfiinţat în localitatea suedeză Viken, după ideea unui cetăţean pe nume Robert Ilijason, şi a fost deschis doar după ce aplicaţia a fost aprobată de compania americană Apple în luna ianuarie. Localnicul s-a gândit la această variantă după ce a rămas fără mâncare pentru copilul său şi a trebuit să conducă aproximativ 20 de kilometri până la cel mai apropiat magazin deschis la acea oră. 

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • O nouă ţară a introdus legea care obligă supermarket-urile să doneze produsele nevândute

    În contrast cu legea din Franţa, care acordă amenzi de până la 75.000 de euro supermarket-urilor care nu donează produsele alimentare nevândute, Italia a adoptat o strategie de încurajare a actului de donaţie.

    Până în prezent, companiile care doreau să doneze astfel de produse trebuiau să completeze zeci de formulare, transformând practic procesul într-un coşmar birocratic. Noua lege stipulează că aceste companii vor completa doar o declaraţie lunară în care specifică cantitatea donată.

    Începând cu luna februarie, supermarketurile din Franţa au fost obligate prin lege să doneze alimentele nevândute. Pentru a descuraja oamenii să caute prin gunoaie, unele supermarketuri obişnuiau să toarne înălbitor pe alimentele aruncate sau să le pună în depozite încuiate, însă noua lege, adoptată în Franţa, interzice acest lucru.

    Noile prevederi se aplică oricărui supermarket de 400 de metri pătraţi sau mai mult. În cazul în care companiile nu respectă legea, acestea pot primi amenzi de până la 3750 de euro.

    Jacques Bailey de la Banques Alimentaires, o reţea de bănci de alimente, a declarat pentru The Guardian: “Cel mai important lucru, pentru că supermarketurile vor fi obligate să semneze un acord de donaţie cu organizaţiile de caritate, este că vom putea să îmbunătăţim calitatea şi diversitatea alimentelor pe care le primim şi le distribuim”.

  • Cum ajunge laptele de la 80 de bani litrul la poarta fermei la 4 lei litrul în supermarket

    Preţul laptelui creşte de 4-5 ori de la poarta fermei până în frigiderul consumatorului din România, iar cres­cătorii de bovine afirmă că afacerea este din ce în ce mai puţin rentabilă şi sunt ameninţaţi cu închiderea.

    Din 2007 până în prezent şeptelul de bovine a scăzut cu 30%, până la 2,07 milioane de capete de animale în 2014, potrivit celor mai recente informaţii disponibile.

    Preţul mediu de achiziţie al litrului de lapte la poarta fermei, de către procesator, a fost 1,18 lei pe litru în octombrie 2015, la care se adaugă costurile de procesare care variază între 0,3 lei şi 1 leu, preţ care include analize, costul de procesare, ambalajul, costuri care sunt mai mari la laptele fără lactoză sau la ambalaje „ultrasecurizate“, diferenţa fiind reprezentată de TVA şi marja de venit a supermaketurilor, potrivit lui Dorin Cojocaru, preşedintele Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui. El mai afirmă că supermaketurile refacturează multe servicii către furnizor, cum ar fi servicii de marketing, manipulare, apariţii în cataloage de promoţii etc.

    „Îl găseşti la raft cu 4,5 lei, dar eu vând litrul de lapte cu 1,5% grăsime cu 2,7- 3,2 lei litru. Preţul la raft e făcut de comerciant. Acesta este format 50% din TVA plus comerciant, iar 50% se împarte între procesator şi fermier. Deci dacă dumneavoastră găsiţi laptele la raft cu 4 lei, 2 lei reprezintă TVA plus servici­ile comerciantului, iar 2 lei se împart între fermier şi comerciant“, a declarat pentru ZF Dorin Cojocaru, care explică că supermarketul pune la dispoziţie spaţiul, iar procesatorul plăteşte serviciul. „Nu poţi să comentezi pentru că te delistează, dacă te delistează nu mai poţi să vinzi marfa“, a adăugat el.

    Citiţi continuarea pe www.zf.ro

  • Carrefour deschide cel de-al doilea supermarket din Oradea

    Carrefour deschide joi, 10 decembrie 2015, un nou supermarket în Oradea, astfel numărul total de magazine de acest fel ajunge la 105, potrivit comunicatului dat publicităţii de către companie.

    Noul supermarket, Market Strada Cazaban, se află pe strada Cazaban şi are o suprafaţă de 600 m² unde vor lucra 26 de angajaţi. Modelul comercial se axează pe o gamă de aproximativ 9.500 de produse, iar oferta include peste 1000 de articole Carrefour cu minimum 20% mai ieftine ca mărcile naţionale, potrivit reprezentaţilor companiei.

    Magazinul propune o gama de produse din segmentele snaking, bacanie, produse vrac bracanie şi congelate, bauturi racoritoare şi vitrină caldă, dar şi articole pentru casa, şi electrocasnice mici.  

  • Un designer german a inventat “lacătul Nutella”

    Crema de ciocolată Nutella este unul din acele produse care pot să dispară în doar câteva minute; din fericire, designerul german Daniel Schobloch a venit cu o idee excelentă în ajutorul celor care rămân des fără desertul lor preferat: un lacăt care se ataşează pe capacul borcanului de Nutella.

    Numit “lacătul Nutella”, dispozitivul este realizat din fibră acrilică şi vine împreună cu două chei. “Totul a început ca o glumă”, povesteşte Schobloch. “Un prieten era efectiv disperat deoarece copiii săi îi furau crema de ciocolată”.

    Prietenii lui Schobloch s-au arătat încântaţi de idee, aşa că designerul a postat dispozitivul şi pe eBay. Succesul a fost neaşteptat, aşa că germanul a început să producă tot mai multe “lacăte Nutella.” Preţul de vânzare este de 10 euro.

    Schobloch a patentat ideea, sperând să o poată duce într-o zi în supermarket-urile din toată lumea.

  • Antreprenoarea care a facut 7 milioane de euro plecând de la o idee aparent banală

    Bebesupermarket Militari, primul supermarket pentru bebeluşi din România a deschis şi o drogherie, marcând astfel încă o etapă în dezvoltarea business-ului care intenţionează ca în viitorul apropiat să importe direct o serie de produse şi să mai deschidă un magazin, cel mai probabil în afara Bucureştiului.

    ”Decizia de a deschide o drogherie a venit ca urmare a cererilor formulate de către clienţii noştri. Drogheria va pune la dispoziţia clienţilor produse farmaceutice care pot fi comercializate fără reţetă, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, dar şi dispozitive medicale şi teste de sarcină,” declară Afrodita Pîrcălăbescu, acţionar al Bebesupermarket Militari.

    Pe lângă lansarea drogheriei, Bebesupermarket Militari se pregăteşte să se lanseze şi online, începând din această toamnă. ”Plecând de la experienţa mea de mamă, am văzut cât de greu e să găseşti tot ce ai nevoie pentru un nou născut sau copil până în 4 ani. Aşa încât, atunci când s-a ivit oportunitatea, m-am alăturat cu mult entuziasm unui grup de prieteni, printre care şi Dragoş Vladu şi am deschis un magazin dedicat produselor pentru bebeluşi. Ne-am dorit să fie un concept nou, diferit de magazinele clasice”, spune Afrodita.

    Lansat pe piaţă drept răspuns la nevoia familiilor cu bebeluşi de a găsi într-un singur loc tot ce îşi doresc pentru copilul lor, Bebesupermarket Militari este dispus pe un singur nivel şi construit după modelul supermarket-urilor, suprafaţa de expunere pentru produse  fiind de peste 1.000 m.p. Magazinul are o ofertă de peste 15.000 de produse, organizate pe categorii şi subcategorii pentru a uşura căutările cumpărătorilor.

    Deşi a adoptat modelul de supermarket pentru display-ul produselor, Bebesupermarket Militari mizează pe serviciile de consiliere oferite clienţilor.

    ”Având în vedere gradul de specializare al produselor, oricând are nevoie, clientul poate beneficia de informaţiile şi recomandarea echipei noastre de consilieri profesionişti. Ne-am dezvoltat propriul concept de consiliere”, continua Afrodita Pîrcălăbescu.

    ”Deşi cheltuielile sunt substanţiale, având în vedere suprafaţa ocupată şi echipa de peste 40 de angajaţi, am reuşit să devenim profitabili la doar câteva luni de la lansare, după care magazinul a crescut constant, ajungând în al doilea an de activitate la o cifră de afaceri de peste 7 milioane de euro”, adauga Afrodita Pîrcălăbescu. Ea este absolventă de medicină, a lucrat ca medic stagiar timp de un an, după care, timp de 10 ani, a lucrat în promovarea de produse pharma în cadrul unor companii multinaţionale.

    Începutul aventurii a fost în 2012, când, împreună cu un grup de prieteni, a deschis un magazin dedicat produselor baby, pe un concept nou, diferit de magazinele clasice. În prezent, Bebesupermarket Militari are 3 acţionari: Afrodita Pîrcălăbescu (45%), Dragoş Vladu (45%) şi Irina Ciubotaru (10%).

  • Antreprenoarea care a ajuns la afaceri de 7 milioane de euro plecând de la o idee aparent banală

  • Propunere legislativă: 51% din carnea, legumele şi fructele din supermarket să fie româneşti

    Prin iniţiativa depusă de senatorul PSD Ovidiu Donţu la Biroul Permanent al Senatului, se completează Legea 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, prin introducerea unui capitol referitor la obligaţiile speciale ale comercianţilor de tip cash&carry, supermagazin sau hipermagazin, astfel încât aceştia să aibă obligaţia să achiziţioneze minim 51 la sută din produsele carne, legume şi fructe din producţia românească, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Prin derogare, în lunile de iarnă, decembrie-februarie, legumele şi fructele din import pot reprezenta 70 la sută din ofertă.

    Propunerea legislativă stabileşte că nerespectarea acestor dispoziţii se sancţionează cu amendă cuprinsă între 25.000 de lei şi 50.000 de lei, iar obligaţia ar intra în vigoare la şase luni de la publicarea legii adoptate.

    În expunerea de motive, senatorul Ovidiu Donţu arată că, prin instituirea acestor obligaţii, se asigură premisele pentru accesul facil pe piaţa de desfacere al producătorilor naţionali, al celor zonali sau locali care pot furniza astfel de produse.

    El precizează că a văzut în unele astfel de magazine standuri speciale cu produse româneşti, semnalizate corespunzător, în general fiind produse de mărci satelitare lanţului respectiv de magazine, iar preţurile erau mai mici decât cele ale produselor unor mărci mai cunoscute.

    “Consider că un produs românesc din categoriile menţionate, certificat sanitar, conferă un plus de garanţie pentru clientul care caută un produs proaspăt, cât mai natural, şi pentru care faptul că provine din ţara sa constituie un criteriu în plus în alegerile făcute. Astfel, se va stimula producţia, se vor putea crea locuri de muncă, vor creşte încasările la buget şi cetăţeanul va şti că va găsi tot timpul în hipermarket, de exemplu, un măr românesc şi nu doar unele aduse din import”, menţionează senatorul PSD Ovidiu Donţu.

    El arată că în acest caz a propus cota de 51 la sută pentru a nu se putea considera demersul său o imixtiune în iniţiativa privată, în dreptul întreprinzătorilor particulari de a dispune de propria politică de marketing şi de aprovizionare a magazinelor.