Tag: statut

  • Şedinţă BPN al PSD, după demisia lui Hrebenciuc din Parlament. Ce prevede Statutul partidului

    Totodată, social-democraţii au fost convocaţi în condiţiile în care discuţiile dintre Hrebenciuc şi purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Şova, privind succesiunea la şefia PSD, redate în dosarul DNA, au devenit publice.

    CExN al PSD, convocat în urmă cu câteva luni, la Orăştie, a decis ca membrii partidului care discută despre sucesiunea la conducerea formaţiunii înainte de încheierea campaniei electorale pentru prezidenţiale să fie excluşi din partid

    Deputatul PSD Sebastian Ghiţă a solicitat ca Hrebenciuc şi Şova să se autosuspende din partid.

    Calitatea de membru PSD se pierde prin excludere sau demisie şi încetează prin autosuspendare, care e o decizie personală, în timp ce suspendarea, care e una dintre sancţiuni, este luată pe timp limitat şi vizează funcţia într-un organ de conducere a partidului, dar şi calitatea de membru.

    Astfel, potrivit art. 27, alineatul (1) din Statutul PSD, calitatea de membru al PSD se pierde prin demisie, radiere, excludere sau înscriere în alt partid.

    Mai mult, potrivit articolului. 28, alineatul (1), calitatea de membru al PSD încetează prin autosuspendare, decizie personală luată în situaţia în care calitatea de membru de partid a acestuia devine incompatibilă cu o funcţie sau cu o demnitate publică pe care urmează să o ocupe.

    Articolul 31 este cel care vorbeşte despre sancţiunile care li se aplică membrilor PSD care au săvârşit abateri de la prevederile Statutului ori care prin activitatea sau comportamentul lor aduc prejudicii partidului li se aplică, în funcţie de gravitatea acestora.

    Prima sancţiune este avertisment – care este o sancţiune pentru membrul de partid adoptată de către Biroul organizaţiei locale din care face parte sau sancţiune pentru membrul de partid care ocupă o funcţie în cadrul organelor de conducere ale partidului de la toate nivelurile, adoptată de organul de conducere respectiv.

    Suspendarea pe timp limitat din funcţia pe care o deţine în cadrul unui organ de conducere a partidului este o altă sancţiune, care e propusă de organul de conducere din care face parte şi aprobată prin hotărâre a conducerii ierarhic superioară.

    A treia sancţiune este retragerea sprijinului politic, permanent sau temporar, pentru funcţiile de parlamentar, europarlamentar, preşedinte al Consiliului Judeţean, primar, viceprimar, precum şi pentru funcţiile numite în cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale, pentru care membrul respectiv a beneficiat de susţinerea politică a partidului.

    A patra sancţiune este excluderea, aceasta fiind aplicată prin hotărâre a Biroului organizaţiei locale din care face parte membrul de partid care deţine o funcţie în cadrul organelor de conducere ale partidului de la nivelul organizaţiei PSD. Acesta poate fi exclus, la propunerea organului de conducere din care face parte, de către organul de conducere ierarhic superior.

    Există prevăzută, de asemenea, în statut şi sancţiunea de suspendare pe o perioadă de 6-12 luni din calitatea de membru al partidului.

     

  • Cum ar putea dispărea McDonald`s din România şi cine le fură clienţii

    După doi ani de la intrarea pe piaţa autohtonă, lanţul de restaurante Subway ţinteşte statutul de cel mai mare lanţ de restaurante din România.

    “Oamenii au început să fie mai atenţi la modul cum este preparată mâncarea şi care sunt beneficiile nutriţionale ale ingredientelor folosite. Consumatorii sunt preocupaţi de un stil de viaţă sănătos care să preîntâmpine perioadele aglomerate de la locurile de muncă. Dacă ar fi să compar marile oraşe, precum Bucureşti, cu restul ţării, consumatorii din acestea aleg o masă rapidă în timpul zilei în loc să mănânce la restaurant”, explică Rumen Radev, agent de dezvoltare la Subway România pentru zonele Bucureşti şi Ilfov, unul dintre motivele pentru care piaţa autohtonă vine în susţinerea businessului de tip quick service Subway.

    După doi ani de la intrarea în România, brandul american a ajuns la o reţea de 20 de restaurante şi se apropie de ţinta de 40 propusă la început, cu un ritm de deschidere de aproape un restaurant lunar. Spre deosebire de celelalte lanţuri de restaurante aduse în franciză, modelul de business presupune că fiecare restaurant are în spate un francizat, fiecare local fiind operat de o companie diferită, iar responsabilii de susţinerea ritmului fiind agenţii de dezvoltare. Rumen Radev este principalul responsabil de dezvoltare a reţelei în zona Bucureşit şi Ilfov, după ce a acumulat o o experienţă de mai bine de 18 ani în dezvoltarea şi implementarea de produse noi şi şase ani de experienţă în domeniul francizelor.

    “Am descoperit potenţialul de business al Subway în perioada în care lucram în SUA. Am decis atunci să aduc businessul în ţara mea natală, în Bulgaria“, explică el modul cum a luat contact cu brandul american. Împreună cu partenerul său, Ivan Todorov, a obţinut licenţa de franciză pentru primul restaurant Subway din Bulgaria, iar ulterior a primit drepturile de dezvoltare a reţelei în ţara natală. După ce au extins reţeaua la 30 de restaurante în aproape patru ani, cei doi au primit aprobarea de a se extinde cu businessul în afara ţării. Astfel, anul 2012 a marcat mutarea lui Rumen Radev în România şi începutul dezvoltării pe piaţa locală.

    Din experienţa de până acum pe piaţa autohtonă, a observat că investiţia iniţială pentru deschiderea unui restaurant variază între 100.000 de euro şi 150.000 de euro, depinzând de locaţie şi de statutul acesteia. „Mecanismul Subway este simplu şi, odată ce ai înţeles modul în care funcţionează franciza, este doar o chestiune de timp, investiţii şi găsirea locaţiei potrivite pentru continuarea extinderii businessului. Cu alte cuvinte, Subway poate fi un business profitabil dacă sunt respectaţi şi înţeleşi câţiva paşi de bază”, spune Radev, care evită totuşi să ofere date concrete referitoare la amortizarea investiţiei.

    Unul dintre principalii paşi în ce priveşte dezvoltarea reţelei şi alegerea francizaţilor îl reprezintă, ca pentru toate businessurile din alimentaţie, locaţia viitorului restaurant. “Avem puncte strategice pe care vrem să le acoperim; este important pentru noi să avem restaurante deschise cât mai aproape cu putinţă de locurile prevăzute în planul de dezvoltare”, explică Radev.

    Înainte de deschiderea unui restaurant, reprezentanţii companiei analizează aspecte precum traficul şi celelalte restaurante aflate în zonă, specificul cartierului şi profilul persoanelor care circulă în acesta, criterii care să asigure un flux mare de clienţi. În Bucureşti au fost deschise restaurante care acoperă zonele-cheie, într-un cerc care înconjoară zona centrală a oraşului. În ce priveşte spaţiile mai puţin convenţionale, Radev oferă exemplul unităţii deschise recent la Sibiu, în cadrul staţiei Vestem Petrom, primul Subway drive thru din ţară.

    Până acum, restaurantele tip tranzit au fost cele mai profitabile, drive thru-ul deschis recent fiind cel care aduce cele mai mari încasări şi cele mai mari valori medii pe bon, fiind urmat de restaurantul din incinta Gării de Nord, din Bucureşti.

    Dacă locaţia este potrivită, francizaţii intră într-o selecţie riguroasă. “Căutăm oameni pasionaţi de brand şi care au încredere că vor avea succes. Ar trebui să aibă cunoştinţe importante despre piaţa în care activează. Apreciem persoanele care sunt bune motivatoare, au cunoştinţe de business şi awareness. Rapoartele ne oferă o privire generală asupra modului în care funcţionează afacerea şi aspectele care au nevoie de îmbunătăţiri, acesta este motivul pentru care un francizat trebuie să fie un bun comunicator şi să aibă abilităţi de management al afacerii“, descrie Radev profilul partenerilor ideali. După acceptarea cererii de francizare, antreprenorii intră într-un program de training de două săptămâni în SUA în care învaţă concepte de afaceri, metode de operare şi cunoştinţe de management de bază, atât prin cursuri teoretice, cât şi practice. La finalul celor două săptămâni, fiecare potenţial francizat trebuie să treacă un examen pentru a deveni proprietarul unei francize Subway.

    Unul dintre cei care au trecut un astfel de examen este Andrei Trifan, agent de dezvoltare pentru zona Vest a ţării şi proprietarul francizei Subway din Cluj-Napoca, pe care a deschis-o în urmă cu doi ani în cadrul Iulius Mall. După ce a studiat cursurile Facultăţii de Automatică din cadrul Universităţii Tehnice Cluj-Napoca şi cele ale Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, specializarea marketing, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, a hotărât să se lanseze în aventura antreprenorială. Astfel, în 2007, când avea 23 de ani,  şi-a deschis prima cofetărie. La scurt timp a pus bazele celei de a doua afaceri, în mediul online, prin intermediul căreia vindea jocuri pentru console. A ales să dezvolte businessul de franciză după ce a observat că reţeaua de restaurante se dezvoltase în afara ţării în perioada crizei. Contextul economic imprevizibil, evoluţia incertă a pieţei, precum şi perspectiva de amortizare a investiţiei au fost printre argumentele pentru care a ales franciza.

     


    Care sunt etapele de management ale unui proiect co-finanţat prin fonduri structurale?

     

  • PNL şi PDL fuzionează. La intonarea Imnului a fost omis numele Traian

     UPDATE 13:30 – Reprezentanţii PDL şi ai PNL au aprobat, în unanimitate, protocolul de fuziune prin contopire dintre PDL şi PNL şi statutul noului partid.

    Protocolul de fuziune dintre PNL şi PDL fusese adoptat şi separat de reprezentanţii PNL, respectiv ai PDL.

    După citirea protocolului de fuziune de către europarlamentul PDL Daniel Budea şi votarea acestui document, în unanimitate, preşedintele PDL Vasile Blaga şi liderul PNL Klaus Iohannis şi-au strâns mână în aplauzele liderilor şi a democrat-liberalilor prezenţi la congres.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Atanasiu: Avem şapte prim-vicepreşedinţi asimilaţi din partea PNL în structura de conducere cu PDL

     Atanasiu a confirmat că se află între prim-vicepreşedinţii asimilaţi, deoarece în conducerea PNL s-a decis ca primii şase vicepreşedinţi în ordinea descrescătooare a numărului de voturi obţinute la congresul să obţină acest Statut.

    Aceştia sunt Ludovic Orban, Teodor Atanasiu, Dan Motreanu, Marin Almăjanu, Alina Gorghiu şi Cristian Buşoi.

    Celor şase li se adaugă vicepreşedintele PNL Răducu Filipescu, lider al organizaţiei Călăraşi, care a obţinut acest statut pentru rezultatele obţinute la alegerile europarlamentare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Măsuri pentru relansarea economiei de la Ivo Kalik, director general Provident Financial România

    România traversează al doilea trimestru consecutiv cu cea mai mare creştere economică anuală din UE. Produsul Intern Brut al ţării a crescut cu 3,8% în primele trei luni din 2014 comparativ cu perioada similară a anului precedent, urmând unei creşteri de 5,1% în ultimul trimestru al anului trecut.

    Pentru următorul deceniu, o serie de măsuri guvernamentale ar putea sa sustina în continuare devoltarea economică sustenabila a României.

    • Dezvoltarea infrastructurii publice, fie că vorbim despre autostrăzi şi drumuri publice sau despre informatizarea administraţiilor de stat, prin folosirea la maximum a oportunitatilor de finantare prin fonduri europene

    • Profesionalizarea administraţiei publice este deopotrivă importantă. Sectorul public are potenţialul, prin proceduri simplificate de interacţiune cu cetăţenii, dar mai ales cu mediul de business, să devină un partener pentru mediul privat. Introducerea unor criterii de performanţă la nivelul administraţiilor publice, cu obiective măsurabile în economia reală pentru funcţionarii publici, realizarea permanentă a unor analize de impact economic pentru masurile care afecteaza mediul de afaceri, folosirea instrumentelor de consultare publică ar putea creste productivitatea sectorului public cu impact imediat si in relatia cu sectorul privat.

    • Promovarea şi susţinerea antreprenoriatului, având la bază o strategie de competitivitate la nivel naţional, măsuri fiscale de sprijin, facilitarea accesului la fonduri europene şi un sistem de taxare avantajos pentru micii antreprenori pot asigura o creştere sustenabilă a economiei din România. O cercetare realizată la finalul anului trecut de compania de cercetare Novel Research, cu susţinerea Provident Financial România, relevă faptul că unul din cinci români consideră contextul economic actual oportun pentru deschiderea unei afaceri şi că aproximativ 10,4% dintre români declarau că au în plan să pornească o afacere în 2014, în timp ce alţi 2,4% au demarat deja acţiunile necesare pentru înfiinţarea propriei firme. Mai mult, interesul pentru antreprenoriat este foarte ridicat, peste un sfert dintre participanţii la studiu declarând că sunt de asemenea înteresaţi şi pregătiţi să devină antreprenori, deşi nu cred că vor realiza acest lucru în decurs de un an. Astfel, asemenea măsuri de susţinere au un rol esenţial în dezvoltarea de noi afaceri şi, implicit, de atragere de fonduri în creştere la bugetul de stat.

    • Încurajarea dezvoltării de structuri asociative în industrii cheie din economie pot asigura de asemenea o creştere economică. Agricultura, de exemplu, oferă numeroase oportunităţi de dezvoltare atât la nivel local, cât şi regional, România având potenţialul să devină un exportator important în regiune. Sunt însă necesare măsuri pentru creşterea veniturilor fiscalizate ale agricultorilor, în contextul nivelului ridicat al populaţiei la nivel rural care ar putea susţine dezvoltarea agriculturii.
    • Dezvoltarea prin parteneriat public-privat a unor proiecte strategice din domenii unde există în continuare mult loc pentru eficientizare la nivelul sectorului public. Domeniul sănătăţii sau educaţia sunt doar câteva exemple.

    2 Dincolo de măsurile legislative şi guvernamentale care ar răspunde întrebării de mai sus, care sunt ideile/măsurile/strategiile pe care le pot aplica în acelaşi sens managerii de multinaţionale şi antreprenorii pentru a genera creştere economică?

    Sectorul privat are o cultura orientata spre dezvoltare, de aceea credem ca poate fi un furnizor puternic de know-how la nivelul mediului public şi poate avea un impact benefic prin implicarea managementului privat în instituţiile publice. Totodată, poate deveni un partener de încredere în consultarea publică şi analiza impactului economic pentru diferite iniţiative guvernamentale.

    Mediul de business trebuie privit ca un partener şi un investitor strategic pentru sectorul public, prin dezvoltarea de parteneriate public-private pentru proiecte ample de dezvoltare.

    Din punctul de vedere al industriei financiar bancare şi, mai precis, din perspectiva Provident, creşterea economică poate fi susţinută din mediul privat prin acordarea de finanţări pentru antreprenoriat şi afaceri mici care să susţină dezvoltarea României. Avem numeroase exemple, în rândul clienţilor noştri, de mici antreprenori care au solicitat un împrumuturi pentru a porni o afacere şi a-şi transforma pasiunea într-o sursă de venituri şi, prin relaţia pe care o avem cu clienţii noştri, am putut urmări realizarea cu succes a mutora dintre aceste planuri de business.

    Nu în ultimul rând, consider foarte importantă alinierea proiectelor de responsabilitate socială cu priorităţile anunţate de guvern. Pentru a susţine măsurile considerate de Provident oportune pentru creşterea economică a României, dezvoltăm şi susţinem diverse proiecte de responsabilitate socială – programe de educaţie financiară, protecţia mediului, sprijinirea grupurilor defavorizate – în care am investit până acum peste 700.000 de euro. Proiectul cel mai important din acest an este platforma program SigurantaFinanciară.ro, sub umbrela căreia desfăşurăm acţiuni ample de educaţie financiară şi antreprenorială pentru români, cu scopul de a-i sprijini în luarea deciziilor financiare potrivite pentru ei şi în informarea corectă pentru dezvoltarea şi creşterea unei afaceri.

  • Ministerul Tineretului şi Sportului a refuzat avizul pentru modificarea statutului FRF. Schimbările aprobate de Adunarea Generală Extraordinară sunt nule

     “Modificările la statutul FRF nu au primit avizul MTS. Conform legii, în aceste condiţii, modificările efectuate în Adunarea Generală din 28 iunie sunt lovite de nulitate în totalitate. Acum este nevoie de convocarea unei noi Adunări Generale. Probabil că în Comitetul Executiv din 11 iulie se va decide convocarea Adunării Generale Extraordinare pentru rezolvarea situaţiei”, a declarat pentru MEDIAFAX sursa citată.

    Conform articolului 36, alineatul 4, din Legea 69/2000, a Educaţiei Fizice şi Sportului, “modificarea statutelor sau actelor constitutive ale federaţiilor sportive naţionale este supusă procedurilor prevăzute de lege, după ce s-a obţinut avizul expres al Ministerului Tineretului şi Sportului”.

    Alineatul 6 al aceluaişi articol de lege precizează faptul că “înfiinţarea federaţiilor sportive naţionale sau modificarea statutelor şi a actelor constitutive ale acestora, fără respectarea dispoziţiilor alin. (1) şi (4), este nulă de drept”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Alegerile preliminare interne au fost ideea mea, doar nu o să mă dezic de ea acum

     Întrebat dacă e pregătit ca în cursa internă din PSD să aibă şi un contracandidat, în condiţiile în care Mircea Geoană ar lua în calcul să participe la acest scrutin intern, Ponta a răspuns: ”Categoric, da. Aici eu nu vorbesc de Mircea Geoană sau de mine sau de altcineva.

    Eu sunt cel care am propus Congresului – şi avem în Statut acest lucru – că dacă există mai mult de un singur candidat care doreşte să candideze din partea PSD-PC-UNPR la funcţia de preşedinte al României, avem prevăzut în Statut un lucru pe care îl consider foarte bun şi pe care l-au făcut alte partide de centru-stânga din Europa, nu doar în America se întâmplă, s-a întâmplat în Italia, în Franţa, şi anume alegeri preliminare”.

    El a spus că, în măsura în care pe 1 august, când va fi convocat Consiliul Naţional al PSD, se vor depune oficial mai multe candidaturi, atunci se vor face alegeri preliminare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Patriarhia: APIA nu poate refuza unităţilor bisericeşti statutul de fermier activ

     Potrivit APIA, un număr de 2.315 instituţii de cult, care deţin sau administrează o suprafaţă de peste 23.000 de hectare de teren agricol, pentru care au primit anul trecut subvenţii de aproape 5 milioane de euro, vor trebui să demonstreze, pentru a mai primi bani, că sunt “fermieri activi” şi că lucrează terenul.

    “Pe această cale dorim să atragem atenţia acestei categorii de fermieri că, începând cu anul 2015, este necesar să poată dovedi calitatea de fermier activ pentru a obţine plăţi pe suprafaţă în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) din 2013. Pentru a putea dovedi calitatea de fermier activ, instituţiile de cult trebuie să aibă în obiectul de activitate activităţi agricole conform clasificării CAEN sau să poată dovedi cu documente că desfaşoară propria activitate agricolă”, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, directorul general al APIA, Dorel Benu.

    Urmare a acestui anunţ, Patriarhia Română precizează că unităţile bisericeşti pot îndeplini viitoarele criterii pentru acordarea subvenţiilor agricole.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ianukovici îndeamnă la organizarea unui referendum în fiecare regiune din Ucraina

     “În calitate de preşedinte (…) îndemn fiecare cetăţean ucrainean rezonabil: nu lăsaţi impostorii să se folosească de voi! Cereţi organizarea unui referendum asupra statutului fiecărei regiuni din Ucraina”, a declarat el în acest apel adresat poporului ucrainean, citat de Itar-Tass.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tânărul de 36 de ani care produce în România cel mai bun antivirus din lume

    În evaluările la care au fost supuse soluţiile destinate consumatorilor individuali, Bitdefender a obţinut scor maxim la protecţia utilizatorilor împotriva viruşilor şi a atacurilor zero-day şi a fost produsul cu cel mai redus impact asupra performanţei sistemului.

    “După încă un an de teste, Bitdefender dovedeşte din nou că este mai bun decât alte soluţii antivirus de top în păstrarea dispozitivelor departe de infecţii. După evaluări riguroase, Bitdefender s-a dovedit extrem de performant şi mai discret ca niciodată – toate acestea cu un impact minim asupra performanţei PC-ului”, a declarat Andreas Marx, CEO AV-TEST.

    Premiile AV-TEST Best Protection 2013 şi Best Performance 2013 vin la câteva luni după ce Bitdefender a lansat cea mai recentă generaţie de produse. Inovaţiile incluse în acestea cuprind noua tehnologie Photon™, ce se adaptează perfect fiecărui computer pentru o scanare rapidă, un timp mai bun de pornire şi o interacţiune uşoară cu aplicaţiile.

    Recent, Bitdefender a obţinut şi premiul pentru protecţie proactivă acordat de AV-Comparatives, un alt institut major independent de testare, distincţia întărind poziţia de lider global în detectarea ameninţărilor necunoscute pe care Bitdefender o deţine.

    Florin Talpeş şi Bogdan Dumitru sunt oamenii din spatele imperiului Bitdefender, produsul românesc care ajunge zi de zi la peste 500 de milioane de utilizatori din zeci de ţări. Bitdefender este astăzi producătorul uneia dintre cele mai performante şi eficiente game de soluţii de securitate informatică atestate pe plan internaţional. În fiecare zi, tehnologia Bitdefender protejează datele digitale ale 500 de milioane de utilizatori.