Tag: siguranta

  • Provocare lansată de Starbucks. Cum poţi primi o suma foarte mare de bani dacă îi ajuţi să rezolve o problema foarte importantă pentru ei

    Compania este dispusă să ofere o sumă uriaşă – zece milioane de dolari, celui sau celei care va reuşi să deseneze sau să proiecteze un model de recipient de cafea mai uşor de reciclat. Asta pe fondul parteneriatului pe care l-au încheiat cu Closed Loop Partners, un investitor focusat pe activităţi de reciclare.

    În prezent, recipientele de cafea folosite de companie sunt făcute din carton, şi au un capac subţire de plastic, pentru a împiedica vărsarea cafelei, dar care face paharul foarte dificil de reciclat.  Este nevoie de 20 de ani pentru a se descopune un capac de plastic folosit la cupele Starbucks.

    În 2008, compania şi-a stabilit câteva obiective foarte clare pentru a reduce poluarea. Astfel, în 2010, şi-a luat angajamentul ca până în 2015, cupele sale să fie 100% reciclabile, însă nu au reuşit să îşi respecte promisiunea. Recipientul actual se fabrică cu doar 10% fibre reciclate. Starbucks a declarat că va efectua şi cel de-al 13-lea test intern pe o ceaşcă de cafea realizată din plante, pentru a vedea dacă poate fi împiedicată scurgerea lichidelor fierbinţi. De curând, compania şi-a reînnoit promisiunea, şi şi-a asumat ca până în 2020 să înlocuiască cupele actuale cu unele din hârtie reciclabilă.

    McDonald’s este o altă companie internaţională care a declarant la începutul acestui an că va înlocui toate ambalajele cu unele din materiale regenerabile sau reciclabile, până în 2025.

  • ALERTĂ alimentară. Produs retras de pe rafturile LIDL România pentru că are Salmonella

    „Pentru a evita un potenţial risc pentru sănătatea publică, întrucât nu poate fi exclusă o posibilă contaminare, distribuitorul a iniţiat retragerea produsului de la vânzare şi a anunţat clienţii să ţină cont de aceasta rechemare şi pe cei care l-au achiziţionat, să nu îl consume”, spun reprezentanţii ANSVSA.
     
    Inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au supravegheat respectarea procedurii de retragere de la comercializare a produsului posibil contaminat, iniţiată de către distribuitor.
     
  • Creştere în ritm german

    ”Am trecut prin toate etapele unui start-up cu experienţă germană. Noi, latinii, vrem să facem lucrurile mai repede; aici am început treptat, cu doi clienţi, cu angajarea a 3-4 persoane etc.“, descrie Vlad Stanislav, managing directorul companiei GEZE România, istoria de pe piaţa locală a companiei cu origini germane, începută în 2004. Potrivit reprezentanţilor companiei, aceasta a devenit într-un deceniu liderul de pe piaţa locală în sisteme premium de acţionare a uşilor, ferestrelor şi tehnologiei de siguranţă. Anul trecut (anul fiscal pentru companie începe la 1 iulie) a ajuns la afaceri de peste 3,5 milioane de euro, iar pentru 2018 (ajuns la 7 luni), Stanislav previzionează un avans de circa 15% faţă de anul anterior, de până la aproximativ 4 milioane de euro.

    Avansul s-ar datora atât tendinţei de creştere a segmentelor de piaţă retail şi office, dar şi dezvoltării reţelei de parteneri din distribuţie, care ajunge la 22 de companii. Veniturile GEZE România sunt segmentate: tehnologie destinată uşilor (cca 70%), tehnologie pentru ferestre şi sisteme de siguranţă (cca 30%); o pondere redusă în venituri este adusă şi din serviciile de mentenanţă. Printre produsele şi serviciile oferite se numără sistemele de uşi automate (batante, glisante şi rotative, amortizoare), construcţii de sticlă, instalaţii de evacuare a fumului, precum şi sisteme de ferestre şi de ventilare.

    Compania-mamă a fost înfiinţată în urmă cu 155 de ani, iar la nivel internaţional reuneşte aum 21 de subisidiare, peste 2.800 de angajaţi şi patru fabrici. În România, primele produse au ajuns prin intermediul dealerilor şi distribuitorilor, la începutul anilor 2000. Compania a angajat primii patru oameni (consultanţi tehnico-comerciali în 2004) în 2003. Primul birou local al firmei a fost înfiinţat în 2007, însă au continuat să opereze cu activităţi reduse (after sales, service şi mentenanţă) până în 2010, când a fost înfiinţată şi subsidiara locală a firmei. Activitatea companiei se concentrează în prezent pe segmentele de retail, office şi logistică, iar Stanislav oferă ca exemple colaborări cu proiecte comerciale ca ParkLake, Mega Mall sau Promenada Mall, ori cu reţele ca Lidl, Kaufland sau Penny Market.

    Mai dă şi alte exemple, din office (Globalworth Campus, Renault Headquarters) sau proiecte publice, ca Teatrul Naţional Bucureşti sau aeroportul din Timişoara. Potrivit lui Stanislav, costurile cu tehnologiile pentru uşi şi sisteme de siguranţă se plasează, în cazul unui proiect de retail sau office, între 1 şi 1,5% din valoarea investiţiei în proiectul respectiv. În ceea ce priveşte rezidenţialul, în cazul unui bloc mic, de trei-patru etaje, costurile variază între 7.000 şi 10.000 de euro, urcând până la 50.000 de euro în cazul unui bloc de dimensiuni mari. În ceea ce priveşte costurile sistemelor pentru uşi, acestea variază în funcţie de proiect, însă Stanislav oferă câteva repere: preţurile pentru uşile rotative de pildă pornesc de la 20.000 de euro şi pot ajunge la 80.000 de euro; cele mai ieftine sisteme pentru uşi pornesc însă de la câteva sute de euro.

  • Grecia ar putea avea nevoie de un program financiar preventiv începând din august

    Grecia a primit asistenţă financiară în valoare de 260 de miliarde de euro începând din anul 2010, iar al treilea program internaţional de creditare expiră în august.

    Guvernul de la Atena vrea să demonstreze că se descurcă singur, iar în ultima lună a reuşit să colecteze trei miliarde de euro prin emiterea de obligaţiuni. Însă unii oficiali europeni nu cred că Grecia se poate descurca fără o linie de creditare preventivă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • John Kelly şi Herbert McMaster ar putea demisiona din cauza disputelor cu Donald Trump

    Atât Herbert R. McMaster, cât şi John Kelly au făcut parte din structuri militare şi sunt consideraţi de analiştii politici factori care temperează politicile preşedintelui Donald Trump. Cei doi consilieri prezidenţiali au depus eforturi pentru a-l convinge pe Donald Trump de importanţa menţinerii alianţelor internaţionale, în special în cadrul NATO.

    Patru oficiali din cadrul Administraţiei SUA afirmă că atât John kelly, cât şi Herbert McMaster au avut o serie de dispute cu liderul de la Casa Albă, astfel că este posibil ca unul ori amândoi să demisioneze în curând.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cea mai scumpă margarita din lume. Dacă o comanzi, două gărzi de corp stau lângă tine ca să fii în siguranţă

    Exoticul cocktail se vinde la Londra într-un restaurant cu specific mexican, Cantina Laredo în Convent Garden, iar acesta are un preţ de 50.000 de lire sterline. Nu băutura este atât de scumpă, ci decorul care o însoţeşte: un diamant de 4,1 carate. Totuşi, nici tequilla din care este făcută margarita nu este una obişnuită. Cocktailul este obţinut din două băuturi de colecţie Jose Cuervo Platino şi 1800 Colección care se vând cu 2,000 de lire sterline fiecare. În loc de tradiţionala limetă s-au folosit suc de ananas alb şi limequats (un hibrit între limete şi kumquat).

    Preţiosul diamant nu este singurul décor. Mai sunt folosite şi flori de ananas, care, la fel ca bijuteria, nu sunt comestibile.

    Citeşte mai multe pe www.gustarte.ro

  • Mircea Diaconu, în PE: În România s-au dat într-un an de 16 ori mai multe mandate decât la FBI

    “Şi eu sunt îngrijorat de statul de drept din România, cred că are probleme. România a devenit statul cu cele mai multe condamnări CEDO pentru abuzuri contra cetăţenilor ei şi nimeni nu răspunde. Statul de drept are probleme, da. În România au fost date într-un an de 16 ori mai multe mandate pe siguranţa naţională decât a dat FBI. S-au emis mandate, au fost ascultaţi mii de cetăţeni pe motive de siguranţă naţională, ca să zic mai simplu terorism. Într-o ţară în care nu există niciun terorist şi niciun act de terorism. La alegeri au apărut o mie de “terorişti”. Statul de drept are probleme în România. Parlamentul trebuie să repare aceste probleme şi nu trebuie să ceară părerea nimănui. Vreau independenţa justiţiei, dar mai ales a României”, a declarat Mircea Diaconu, la dezbaterea din Parlamentul European pe tema sistemului judiciar din România.

    La rândul său, Traian Ungureanu a declarat, în cadrul dezbaterii, că oficialii europeni nu pot avea încredere în cei de la PSD.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vrei să faci bani fară să mergi la muncă zi de zi ? Iată câteva idei de joburi pe care le poţi face fără să cobori din pat

    Munca de acasă are cu siguranţă avantaje sale. Nu trebuie să te trezeşti la o anumită oră, nu stai în trafic, îţi organizezi timpul singur, nu te distrag colegii şi, bineînţeles, ai posibilitatea de a trimite e-mailuri din confortul patului tău.

    Dacă toate acestea sună atrăgător (şi dacă ai autodisciplina pentru a rămâne concentrat şi productiv în timp ce lucrezi de la domiciliu), îţi oferim în cele ce urmează câteva idei de astfel de joburi, potrivit infomunca.ro.

    Multe dintre acestea necesită doar o bună conexiune la internet, un calculator şi ceva experienţă cu munca în online.

    1. Blogger

    Dacă ai deja un blog sau ai de gând să îţi creezi unul, trebuie să ştii că în funcţie de numărul de vizitatori sau colaborări poţi face bani frumoşi. Dacă ai abilităţi de comunicare scrisă, un blog te va ajuta în sensul acesta. Prin postări, articole, recenzii, recomandări, idei, site-ul tău poate atrage un număr mare de vizitatori, scrie sursa citată.

    În plus, poţi primi numeroase oferte din partea unor companii, magazine, care sunt dispuse să îţi ofere produse pentru testare şi/sau reclamă, cărora să le realizezi un articol şi să îl publici pe site-ul tău, în speranţa atragerii cât mai multor cumpărători.

    Poţi primi, de asemenea, bani pentru postarea unor reclame sau linkuri cu directionare catre site-urile partenere, pe blogul tau.

    Pentru un blog de succes trebuie sa iti atragi cititorii prin subiecte de interes pentru categoria de persoane careia te adresezi, devenindu-ti astfel cititori fideli. Poate dura cateva luni pana la un an pana ce vei primi colaborari si blog-ul tau va deveni popular.

    Castigurile difera in functie de numarul de vizualizari, vizitatori, colaborari, etc. Pentru 1000 de vizualizari se primeste, in medie, intre 10 si 50 de dolari.

    2. Artist vocal

    Stii sa canti? Iata ca poti fi platit pentru asta. Cele mai multe astfel de joburi sunt solicitate de catre companiile care vor sa realizeze o reclama, la ghiduri, sau la filmuletele “cum sa…”.

    Avantajul este ca iti poti inregistra vocea de acasa si poti trimite inregistrarea in format electronic. Pentru o ora de inregistrare poti primi pana la 70 de euro.

    3. Pay per click

    Exista foarte multe site-uri care ofera bani pentru fiecare click; cel mai adesea click-urile inseamna trafic catre un anumit site.

    Exista si companii romanesti care utilizeaza email marketing-ul si rasplateste utilizatorii pentru citirea email-urilor zilnice.

    Cu un astfel de job poti castiga pana la 25 de euro pe ora, insa depinde de site.

    4. Redactare articole

    Exista foarte multe site-uri care doresc sa-si promoveze serviciile sau produsele cu informatii actualizate. Multe dintre acestea au chiar o sectiune unde sunt publicate articole cu continut optimizat referitoare la serviciile prestate sau produsele comercializate.

    Pentru a fi editor de continut trebuie sa ai abilitati de exprimare in scris, talent si cunoştinţe în domeniul firmei pentru care redactezi articolele.

    In medie pentru un articol de 400 de cuvinte poti primi intre 20 si 50 lei, dar avand in vedere necesitatea multor companii de promovare prin articole si in functie de frecventa de redactare, poti castiga 500-1000 de lei/luna lejer.

    5. Traducator

    Daca stapanesti foarte bine cel putin o limba straina, jobul de traducator iti poate aduce banii frumosi.

    Traducerile de orice fel si in orice domeniu au ajuns sa fie tot mai cautate si mai bine platite. Cele mai frecvente cereri sunt de traduceri din franceza, chineza si spaniola, insa cu cat este mai rara limba straina pe care o cunosti, cu atat este mai bine platita traducerea.

    Ca traducator liber poti castiga si 50 de euro/ora, insa plata poate varia.
     
  • Veşti proaste pentru şoferi. Noi reguli dure la inspecţia tehnică auto

    Proiectele au fost discutate de prim-vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Ovidiu Wlassopol, şi de George Adrian Dincă, directorul general al Registrului Auto Român, arată un comunicat al ASF.

    Primul proiect se referă la efectuarea inspecţiilor tehnice de siguranţă pentru vehiculele cu avarii ale sistemelor de siguranţă rutieră. În Strategia pentru Siguranţa Rutieră, precum şi în Planul de implementare a acesteia, este prevăzută creşterea siguranţei rutiere prin îmbunătăţirea stării tehnice a parcului auto, iar una dintre măsuri presupune introducerea inspecţiei tehnice de siguranţă pentru repunerea în circulaţie a vehiculelor implicate în accidente rutiere majore.

    Această măsură presupune ca unui autovehicul, ale cărui sisteme de securitate rutieră sunt grav avariate în urma unui accident, să i se suspende inspecţia tehnică periodică (ITP), urmând ca după efectuarea reparaţiei să i se efectueze o verificare a conformităţii stării tehnice. Dacă în urma acestei verificări, autovehiculul îndeplineşte cerinţele funcţionale şi dimensionale, inspecţia tehnică periodică reintră în valabilitate. Această verificare va fi obligatorie doar pentru autovehiculele care au anumite tipuri de avarii ce pot pune în pericol siguranţa rutieră. Măsura va avea consecinţe asupra tuturor autovehiculelor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro