Tag: Shopping

  • Încă un brand de lux vine pe piaţa locală

    Brandul de lux Cerruti 1881, fondat acum circa jumătate de secol la Paris, în Franţa, va intra direct pe piaţa locală cu un magazin în Băneasa Shopping City, potrivit surselor ZF.

    Pe site-ul companiei acesta încă nu figurează, în Europa existând magazine doar în nouă pieţe printre care şi Cehia şi Rusia în regiune. Până la închiderea ediţiei oficialii Cerruti nu au răspuns solicitării ZF privind deschiderea acestui magazin care va vinde accesorii, potrivit surselor citate.

    Brandul de lux, care are în portofoliu şi îmbrăcăminte, dar şi accesorii şi produse de parfumerie. 

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Primul mall din România cu o pârtie de schi în interior. Cum funcţionează pârtia – VIDEO

    Shopping City Timişoara, mallul din vestul ţării, dezvoltat de fondul de investiţii NEPI, a fost deschis pe 31 martie.

    Timişorenii au acces la cel mai mare cinematograf multiplex Cinema City din afara Bucureştiului, cu 13 săli dotate cu tehnologii 3D, alături de o sală de fitness cu piscină semi-olimpică, o zonă de bowling, biliard, cazino, food-court şi un spaţiu de joacă pentru copii. Grupul intenţionează să deschidă şi prima pârtie de schi în interiorul unui mall din ţară, care urmează să fie inaugurată în curând.

    Pasionaţii de schi se pot antrena pe pârtie, iar începătorii pot învăţa fără a fi nevoiţi să se deplaseze până la munte.

    De asemenea, mall-ul va avea o zona de distractie deschisa non-stop si este dotata cu peste 70 de slot machines de ultima generatie si rulete electronice. 

  • Are 18 ani şi câştigă jumătate de milion de dolari stând în camera ei de acasă

    O adolescentă de 18 ani, Bethany Mota, a reuşit să adune pe canalul de Youtube 4,8 milioane de abonaţi, mai mulţi chiar şi decât Lady Gaga. Pe Instagram, mai mult de două milioane de oameni urmăresc activitatea ei zilnică. Cel mai important, însă, este faptul că are venituri de aproape 500.000 dolari pe an din contractele de publicitate care i se oferă.

    Bethany Mota a absolvit liceul anul trecut şi locuieşte încă alături de părinţii ei, conform Businessinsider.com. Este un adevărat superstar pe Internet datorită clipurilor pe care le postează, filmate în camera ei, în care prezintă idei de shopping, make-up sau diferite accesorii.

    Youtube a fost o rampă de lansare pentru mulţi adolescenţi în trecut (Justin Bieber), dar Bethany pare să fie cel mai de succes exemplu al modului în care firmele se folosesc de social media pentru a-şi creşte vânzările. Aeropostale, o companie specilizată în haine pentru adolescenţi, i-a oferit lui Bethany un contract pentru a produce  o linie de haine şi bijuterii care să îi poarte numele.

    Adolescenta a descoperit comunităţile de frumuseţe şi îngrijire de pe Youtube întâmplător. Primul ei clip, din 2009, nu se ridică la standardele celor pe care le postează astăzi. Dar încă de la acea vîrstă, ştia să îşi prezinte ideile.

    Bethany Mota a filmat sute de clipuri, pe care tot ea le editează. Principalul subiect abordat este shopping-ul şi sfaturi despre shopping, dar a înregistrat şi câteva legate de machiaj, feluri de a-şi aranja părul sau cum să îţi decorezi casa. În 2010, a lansat un al doilea canal Youtube, menit să prezinte aspecte mai personale ale vieţii ei.

    Un număr atât de mare de abonaţi înseamnă, însă, şi o mare responsabilitate. Bethany trebuie să înregistreze constant noi clipuri, să vină cu idei noi şi să răspundă fanilor care îi scriu neîncetat. Pentru a menţine autenticitatea, preferă să nu facă reclamă unor produse în clipurile ei, deşi ofertele au fost extrem de tentante.

  • Aroganţa unui milionar chinez: merge la cumpărături însoţit de roboţi – FOTO

    Acest bogătaş din China nu merge la shopping însoţit de o echipă de bodyguarzi sau de o femeie frumoasă, ci de mai mulţi roboţi, scrie Mashable.

    Bărbatul a fost fotografiat alături de cei 8 roboţi ai săi la cumpărături în Guangzhou. Comportamentul lui nu a atras invidia privitorilor, ci critica acestuia pentru lipsa de bun gust. În media chineză este numit un “tuhao”, care în traducere liberă înseamnă “un om care s-a îmbogăţit peste noapte şi care este lipsit de bun gust”.

    Roboţii sunt foarte în vogă în China. Zilele trecute primul restaurant care are un robot chelner a fost deschis în China, Guiyang City.

  • Cu deschiderea magazinului de la Timişoara, Douglas ajunge la 19 spaţii

    „În 2016 continuăm extinderea în România, ca parte a strategiei Douglas la nivel european de consolidare a poziţiei de lider în retailul de beauty şi cosmetice. În adiţia extinderii reţelei, Douglas se va concentra pe dezvoltarea mărcilor proprii, diversificarea experienţei de cumpărare şi dezvoltarea capabilităţilor omnichannel”, a declarat Lavinia Ivas, country manager al Douglas România.

    Noul magazin Douglas din Timişoara are o ofertă multi-brand, de peste 10.000 de articole de îngrijire şi parfumerie.  „Operăm pe o piaţă extrem de dinamică, iar portofoliul de produse se transformă odată cu noile tendinţe. În primul trimestru al acestui an, două noi branduri au fost aduse în magazinele Douglas, EOS şi Foreo,” adăugă Lavinia Ivas.

    Douglas lansează sute de noi produse anual. Preferinţele consumatorilor sunt orientate către produse noi, inovatoare sau exclusivităţi. În noile tendinţe sunt şi produsele bio sau chiar organice, Douglas lansând recent brandul EOS în această categorie, iar pentru a răspunde nevoii de exclusivitate, Douglas a creat produsul Box of Beauty, un pachet care cuprinde produse si miniaturi de lux la un preţ special.

    Oferta de produse este completată de serviciile in-store oferite de parfumeriile Douglas în toată reţeaua, precum Skin Expert Bar, serviciul care oferă şedinţe gratuite de dermoanaliză şi mini-tratamente cu produse de îngrijire a feţei, sau Make-up Point, serviciul de machiaj cu o capacitate de patru posturi de make-up.

    Reţeaua de magazine Douglas numără acum 19 magazine, în 12 oraşe, acoperind zona centrală şi de vest a ţării. Douglas a încheiat anul 2014 cu o cifră de afaceri de 61 milioane de lei şi o creştere de 12% faţă de 2013. Douglas este liderul european pe segmentul de parfumerie selectivă, cu vânzări anuale de peste 2,6 miliarde de euro (an fiscal 2014/2015). Grupul operează o reţea de 1.700 de magazine în 19 ţări şi are peste 20.000 de angajaţi.

  • Shopping City Timişoara se deschide pe 31 martie. Un cinematograf cu 13 săli şi o piscină semi-olimpică, printre noutăţi

    Shopping City Timişoara, mallul din vestul ţării, dezvoltat de fondul de investiţii NEPI, va fi redeschis pe săptămâna viitoare, pe 31 martie, după finalizarea fazei a doua de construcţie. Timişorenii vor avea acces la cel mai mare cinematograf multiplex Cinema City din afara Bucureştiului, cu 13 săli dotate cu tehnologii 3D, alături de o sală de fitness cu piscină semi-olimpică, o zonă de bowling, biliard, cazino, food-court şi un spaţiu de joacă pentru copii. Grupul intenţionează să deschidă şi prima pârtie de schi în interiorul unui mall din ţară, informează Ziarul Financiar.

    La sfârşitul lucrărilor de renovare, suprafaţa totală închiriabilă va fi de aproximativ 70.000 de metri pătraţi, investiţia dezvoltatorului ajungând la 83,8 milioane de euro.

    În topul chiriaşilor după suprafaţa ocupată în Shopping City Timişoara, se înscrie Carrefour, deschis încă din noiembrie anul trecut, din prima fază a proiectului, alături de Cinema City – 4.000 mp, Zara – 2.600 mp, H&M – 1.700 mp, Koton şi C&A, cu câte 1.500 mp, potrivit datelor ZF.

  • CBRE: 65% dintre români merg cel puţin o dată pe săptămână la mall

    Cercetarea “Food&Beverage in a shopping center”, realizată de CBRE România, a analizat răspunsurile a aproximativ 1.000 de persoane, din toate zonele ţării, aparţinând tuturor grupelor de vârstă.

    Din raport se conturează un profil detaliat al consumatorului român care vizitează centrele comerciale. Astfel, românii sunt consideraţi vizitatori frecvenţi ai mall-urilor – peste 65% din cei chestionaţi merg în mall-uri cel puţin o dată pe săptămână. Preferinţele a peste jumătate din respondenţi se îndreaptă către marile centre comerciale care au mai mult de 50 de magazine; centrele comerciale mici situate în oraş sunt pe locul doi în topul vizitatorilor, urmate de marile centre de la marginea oraşelor. Centrele comerciale situate în oraşe sunt preferate atât de vizitatorii frecvenţi cât şi de cei ocazionali.

    Cei mai mulţi români îşi doresc să găsească mai multe opţiuni pentru mâncare sănătoasă, oferte inovative dar şi facilităţi pentru familiile cu copii. De asemenea, consumatorii îşi doresc zone de relaxare cu mai mult confort, facilităţi sporite în zonele de parcare, facilităţi pentru copii şi acces gratuit la reţelele de internet Wi-Fi, arată studiul CBRE.

    “Cei mai importanţi factori în alegerea unei destinaţii de shopping sunt accesibilitatea locaţiei, mixul de magazine şi servicii, prezenţa unor magazine sau retaileri şi cât de atractivă e zona de cafenele şi restaurante”, spune Luiza Moraru, Head of Retail&Asset Services, CBRE Romania.

    70% din cei intervievaţi spun că, deşi scopul principal pentru care ajung în mall este să ia masa, merg apoi să viziteze şi magazinele. Este cel mai mare procent înregistrat în toate cele 22 de ţări în care a fost realizat un astfel de studiu. De asemenea, imensa majoritate a respondenţilor – 94% – merg insoţiţi de prieteni, rude, copii sau colegi când iau masa în centrele comerciale.

    Mai puţin de jumătate dintre cei chestionaţi – aproximativ 36% – consideră ca au avut experienţe excelente sau foarte bune când au luat masa la mall iar o treime dintre respondenţi resimt lipsa unor restaurante de top în centrele comerciale pe care le vizitează. În privinţa tipurilor de mâncăruri pe care le savurează românii în mall-uri, 35% dintre aceştia iau o gustare, 29% preferă să ia prânzul şi doar 1% merg în mall pentru mic dejun, acesta din urmă fiind cel mai mic procent înregistrat între toţi respondenţii din Uniunea Europeană.

    Reţelele de fast food nu sunt considerate opţiuni majore în viitor pentru consumatori, mai precizează studiul CBRE, de vreme ce doar 25% dintre aceştia îşi doresc mai multe reţele de fast food în mall-uri în timp ce 35% dintre cei intervievaţi ar vrea să existe mai puţine astfel de unităţi tip în centrele comerciale.

    CBRE Group, Inc este cea mai mare companie în domeniul imobiliar din lume şi societate de investiţii (în termeni de venituri, 2015). Compania are mai mult de 70.000 de angajaţi şi deserveşte proprietarii de active imobiliare, investitorii si chiriasii prin intermediul celor peste 400 de birouri (excluzand filialele) din întreaga lume.

  • Diavolii se îmbracă de la Prada. Românii preferă online-ul

    ZOOT, answear.com şi Uterque (parte din grupul Inditex, proprietarul Zara) sunt doar câteva dintre brandurile care au atacat piaţa online de modă din România în ultimul an. Toate vorbesc despre potenţialul pieţei şi despre câtă importanţă acordă românii felului cum arată.

    Gigantul spaniol Inditex, liderul mondial al pieţei de modă, care deţine în portofoliu nume precum Zara, Bershka sau Pull & Bear, a ales să aducă cel de-al optulea său brand (singurul care lipsea din România) întâi online şi apoi să deschidă primele magazine. Aceasta este o primă mutare de acest gen: un brand care intră pe o piaţă întâi online, când de obicei mişcarea este fix invers.

    Spaniolii au fost însă încurajaţi de evoluţia vânzărilor online pentru celelalte branduri. Operaţiunile online au ajuns să contribuie cu 7-8% la vânzările de aproape 300 milioane de euro în România ale grupului Inditex, liderul pieţei locale de modă, potrivit surselor Business Magazin. Online, spaniolii sunt prezenţi cu toate cele şapte branduri care au şi 108 magazine fizice în România, iar, mai nou, Uterque s-a alăturat acestora. Vânzările online nu sunt însă înregistrate de entităţile juridice din România, care administre-ză doar magazinele fizice. Vânzările realizate pe internet de brandurile Inditex sunt contorizate de grup, în Spania, la sediul central al companiei. Acolo sunt de altfel şi procesate comenzile care pornesc din toate colţurile lumii şi care sunt apoi expediate din inima imperiului Inditex către destinatari.

    Inditex este un imperiu de 21 miliarde de euro şi peste 7.000 de magazine sub opt branduri prezente în toate colţurile globului. Grupul spaniol este fondat şi controlat de antreprenorul spaniol Amancio Ortega, al doilea cel mai bogat om de afaceri din lume după Bill Gates, cu o avere estimată la 70 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires. Spaniolii au intrat pe piaţa locală în 2004 în sistem de franciză cu brandurile Pull & Bear şi Zara, pentru ca trei ani mai târziu să intre direct. Astăzi ei au 108 magazine fizice sub şapte branduri, respectiv Zara, Zara Home, Bershka, Stradivarius, Pull & Bear, Massimo Dutti şi Oysho. Pe online, spaniolii au intrat în România prima dată în 2013 cu brandul Pull&Bear, iar apoi s-au extins şi cu celelalte.

    Ultimul nume din portofoliul local este Uterque, un brand lansat în 2008, care pune accentul pe pantofi, genţi şi accesorii, însă are şi o colecţie de haine, doar că mai redusă decât a brandurilor Zara sau Massimo Dutti. În ceea ce priveşte poziţionarea, Uterque se adresează clienţilor cu veni-turi peste medie, în contextul în care o ja-chetă costă între 1.000 şi 2.500 de lei (220 şi 550 de euro), iar o geantă are un preţ cuprins între 500 şi 1.500 de lei (110 – 330 de euro). Apetitul românilor pentru cumpărături pe internet i-a convins pe spanioli să continue expansiunea pe acest segment de piaţă.

    Online-ul s-a dezvoltat puternic în ul-timii ani, cucerind iniţial piaţa de electro-IT, apoi cele de carte, de cosmetice şi de haine. Circa 2,7 milioane de români şi-au făcut anul trecut cel puţin o dată cumpărăturile pe internet, iar cei mai mulţi cumpărători (aproape 40%) s-au orientat către haine şi pantofi, urmă-toa-rele cele mai căutate produse fiind elec-tro-nicele, electrocasnicele şi apoi cos-me-ti-cele şi produsele de parfumerie, potrivit datelor din piaţă. Cumpărătorii se pot dubla, astfel că cei care cumpără haine pot achiziţiona şi parfumuri şi sunt înregistraţi în ambele categorii. În total însă, patru din zece români care fac shopping online au achiziţionat cel puţin o dată articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte de pe internet.

    Liviu Taloi, senior consultant în e-commerce şi online marketing în cadrul companiei ECOMpedia, spunea recent că distribuţia populaţiei pe sexe se respectă şi atunci când vine vorba de cei care cumpără online. Astfel, statisticile arată că sunt mai multe femei care cumpără online decât bărbaţi, ba mai mult, ele şi cheltuie mai mult. „În fashion vorbim de cumpărături de impuls, realizate de femei, pe când la electro-IT nu se întâmplă asta. La electronice sau electrocasnice şi valoarea medie a produsului este mai mare decât în modă, unde o bluză poate costa şi doar câteva zeci de lei“, explica el.

    Spre deosebire de electro-IT însă, unde un singur jucător are o cotă de piaţă importantă, în modă lupta se dă echitabil între jucătorii care sunt activi doar online, între mallurile de pe internet precum eMAG şi între retailerii tradiţionali care testează şi acest segment. România are circa 10 milioane de utilizatori de internet, respectiv jumătate din populaţia ţării. Dintre aceştia însă doar 27% fac şi cumpărături pe internet, arată datele ZF de la jucătorii din piaţă. Restul intră doar să citească ştiri, să petreacă timp pe reţele sociale sau să se documenteze despre anumite produse pe care să le cumpere apoi offline. În ceea ce priveşte profilul românilor care cumpără online, circa 84% provin din mediul urban şi au între 25 şi 35 de ani. În ultimul an se observă însă o creştere a achiziţiilor făcute şi de consumatorii din mediul rural. La fel, se observă că vârsta medie a consumatorilor este în creştere. Astăzi 15% dintre cei care fac shopping online au între 45 şi 55 de ani, numărul lor fiind în urcare cu 5% faţă de acum doi ani. Românii se află pe ultimul loc în UE după numărul de persoane care comandă bunuri sau servicii online, după cum arată un studiu al companiei de cercetare de piaţă Eurostat.

  • 7 din 10 cumpărători americani de produse high-tech fac shopping de pe dispozitive mobile

    Cei mai mulţi consumatori tech-savvy utilizează dispozitivele mobile pentru shopping online şi pentru a urmări stadiul de expediţie a coletelor, potrivit celui mai recent studiu UPS Pulse of the High-Tech Online Shopper, realizat în SUA.

    Astfel, din rândul utilizatorilor de dispozitive mobile, 69% dintre cumpărătorii de produse high-tech fac achiziţii online folosind dispozitivele mobile vs. 53% dintre cumpărătorii de produse non-high-tech. Aplicaţiile pentru mobil ale retailerilor sunt utilizate de către 70% dintre cumpărătorii de produse high-tech, comparativ cu 55% dintre cumpărătorii de produse non-high-tech. Potrivit comScore, un cumpărător de produse high-tech a achiziţionat în ultimele trei luni un produs precum un computer sau un telefon mobil.

    Studiul a fost realizat pe un eşantion de 2.000 de clienţi online din SUA şi demonstrează importanţa unei prezenţe puternice a retailerilor în online, în special mobilă, pentru clienţii care achiziţionează online electronice de mare valoare, într-o perioadă de creştere a e-commerce-ului.

    „Clienţii de produse high-tech, în special generaţia Millennials, fac shopping online bucurându-se de o experienţă confortabilă indiferent de dispozitivul pe care îl utilizează,” spune Dave Raegge, director de marketing în departamentul high-tech al UPS. „Aceştia sunt utilizatori sofisticaţi, de la care ne aşteptăm să cumpere online din ce în ce mai mult, folosind toate dispozitivele. Iar retailerii trebuie să le ofere experienţele de utilizare de care aceştia au nevoie.”

    Cu toate că interesul lor pentru shopping de pe mobil este foarte mare, clienţii care cumpără produse high-tech îşi doresc îmbunătăţirea experienţei de utilizare:

    • 84% sunt mulţumiţi de întreaga experienţă de shopping online, indiferent de dispozitivul utilizat
    • Doar 66% sunt mulţumiţi de experienţa de shopping de pe un smartphone

    O parte afirmă să este mai simplu să cumpere online utilizând un mouse şi o tastatură, în defavoarea unui smartphone. Lipsa imaginilor clare şi suficient de mari pe dispozitivele mobile este o altă problemă menţionată.

    Principalele rezultate ale studiului:
    • 69% dintre cumpărătorii de produse high-tech au căutat informaţii despre produse în timpul unei vizite în magazine, utilizând dispozitive mobilele vs. 54% dintre cumpărătorii de produse non-high-tech
    • 76% dintre cumpărătorii de produse high-tech au urmărit statusul de livrare al coletului de pe mobil vs. 65% dintre cumpărătorii de produse non-high-tech

    Per total, procentul clienţilor care utilizează doar dispozitive mobile sau dispozitive mobile alături de PC-uri pentru shopping online este în creştere. În 2015, aproape 80% dintre clienţii online utilizau atât PC-uri, cât şi dispozitive mobile pentru achiziţii. Spre comparaţie, în 2013, procentul acestora era de 66%. Procentul clienţilor care folosesc exclusiv dispozitive mobile era de 11% în 2015 şi de 8% în 2013. Utilizarea exclusivă a PC-ului a scăzut de la 26% în 2013, la 10% în 2015.
     

  • Clienţii magazinelor din Băneasa Shopping City au lăsat mai mulţi bani la casă în 2015

    Magazinele de bijuterii, acce­sorii, produse cosmetice şi încălţăminte sunt chiriaşii care înre­­gistrează cele mai mari vânzări în Băneasa Shopping City, centrul comercial din nordul Capitalei, spun reprezentanţii mallului.
     
    Din totalul celor 271 de chi­riaşi, la care se adaugă şi com­plexul Carrefour Feeria, mai bine de jumătate (58%) sunt magazine din segmentul de modă.
     
    Repre­zentanţii Băneasa Shopping City nu au oferit detalii privind chiriaşii cu cele mai mari vânzări, însă potrivit datelor ZF aceştia sunt retailerii Zara şi H&M, cu vânzări anuale de peste 10 mil. euro. Vânzările sunt însă proporţionale cu suprafaţa, cei doi fiind printre cei mai extinşi retaileri.
     
    Citiţi mai multe pe www.zf.ro